Saptamina, 1977 (Anul 7, nr. 318-369)

1977-09-30 / nr. 356

O ISTORIE POLEMICA­L 1 ANTOLOGICA A LITERATURII ROMANE DE LA ORIGINI PINA IN PREZENT caragiale van opera O altă observație interesantă pe care o face marele critic Călinescu este cu­prinsă in următorul pasaj : Ceea ce a făcut pe unii să subestimeze opera lui Caragiale este faptul că ea zugrăvește moravuri, pretinzindu-se fără vreun te­mei estetic cum că obiceiurile și as­pectele de civilizație sunt efemere. N-ar mai exista bunăoară deputați agramați și comisari escroci, și tot tabloul ar ră­­mîne anacronic. S-a văzut totuși că în­țelegerea lumii lui Caragiale rămine intactă, că nimic din comicul lui n-a suferit o cit de mică stingere de tonuri și că dimpotrivă alții îl imită ca umo­riști puri, fără nici o intenție de critică socială­ Nimic mai adevărat decit ceea ce scrie divinul critic ! Ceea ce se re­fuză in general scriitorului care își riscă pînă și existența pentru a spune unele adevăruri despre societatea în care tră­iește sau despre anumiți oameni din epocă este așa numita contingență cu realitatea. Scriitorul lucid, necruțător, sarcastic cu contemporanii săi este îm­pins ori în tărîmul utopiei, ori învinuit de incapacitate de a pricepe realitățile înconjurătoare. Care guvernant din epo­ca lui Caragiale ar fi fost în stare să se recunoască în piesa O scrisoare pier­dută ? Ce burghez mediocru, înșelat de nevastă ar fi vrut să fie strigat pe stra­dă Jupîn Dumitrache ? Și atunci, așa cum avea să pățească ilustrul scriitor, urile se concentrează în jurul lui, apar cabalele și i se contestă talentul. Din fericire pentru marii scriitori, timpul lucrează. Opera lor nu se demonetizează, dimpotrivă, în perspectivă ea capătă esențe noi și bietele prototipuri rămîn răstignire pe veci pe pagina scrisă. De această soartă nu-i poate mîntui ni­meni. Mai știu oare mulți oameni ce rege domnea pe timpul lui Shakespeare? Dar Călinescu caută să-și argumente­ze considerațiile lui despre Ion Luca. A existat o intenție morală la drama­turg ? întreabă el. Desigur că ideile ju­nimiste găsesc o bună ilustrație in ga­leria lui de portrete. Avem de-a face cu o lume care se joacă de-a instituțiile li­berale fără a le fi pătruns esența. Dar că această lume ar fi antipatică scriito­rului care-i aparține nu se constată. Atitudinea critică este inclusă în orice comedie, comicul fiind prin definiție o caricare. Fără ca asta să însemne do­rința de îndreptare. Căci dacă omenirea s-ar îndrepta n-ar mai fi pedanți ca Diafobius, n-am mai avea prilej să rî­­dem. Mizantropia umoriștilor e un pur pretext de înveselire. Serios în critica lui era Eminescu, atunci cînd osîndea pă­tura superpusă. Aceasta nu există la Ca­ragiale, el însuși mai mult ori mai pu­țin superpus. Eroii lui sunt toți „mari patrioți“, familiști, cetățeni cu prințipuri, negustori cinstiți ori mărunți căutători de profituri, însă toți cu grija neipo­crită de țară fiindcă nu mai este patrio­tism și totul se vinde și sunt oameni, mă-nțelegi, fiindcă niciodată nu s-a-ntîm­­plat în alte țări nici pe vremea fana­rioților, putem pentru ca să zicem. Cu aerul de a critica liberalismul, Caragiale ironiza junimismul național românesc, lipsa de încredere in puterile țării. Emi­nescu, pentru care totul merge de rîpă, e un Mitică sumbru, corect gramatical. Și Vlahuță, epigon al lui Eminescu, este un astfel de Mitică tragic. Caragiale răspundea lamentațiilor lui foarte cumin­te : eu cred încă că fiecare popor mai curînd sau mai tirziu trebuie să treacă printr-un paroxism de ticăloșie, care-1 încinge odată cu un pojar de-i răscolește tot sîngele și din care dacă nu-1 dă cum­va în vreo pustie de scarlatină se ridică mai zdravăn și mai curat de cum a fost... Scriitorului îi repugna comparti­mentul rece ca o morgă al criticii. In ce ne privește, credem că, furat de exuberanța sa stilistică, de spiritul său paradoxal, Călinescu greșește in cel puțin cîteva puncte. Să afirmi că Ca­ragiale nu are nici o antipatie pentru lumea în care trăiește, iată, cel puțin, o scăpare din vedere a unui om care știe mai bine ca oricine de ce fugise Caragiale la Berlin. Pe de altă parte, a asocia critica politică și socială exer­citată de un mare jurnalist cum a fost Eminescu cu mijloacele comediei folo­site de Caragiale ni se pare din nou o exagerare fără acoperire. Cum s-a do­vedit, Caragiale avea o silă definitivă față de prototipurile sale literare, asta neînsemnînd nici că-și ura literatura urîndu-i pe cei care i-o inspirau, dar nici că-i simpatiza și pe unii și pe alții. Față de produsul lite­rar, scriitorul se află în poziția alge­brică a lui Dumnezeu. Oamenii sunt niște ecuații, atît. Buni sau răi, ei se bucură de același tratament, cum se cuvine unui adevărat creator. A doua obsevație mai gravă pe care am face-o este aceea că oricit am dori din motive de scriitură frumoasă să întoarcem re­alitatea pe dos, nu putem să-l numim pe Eminescu un Mitică tragic, sau să-l apropiem de Vlahuță, în nici un fel. Cel mai mare poet al României a avut o ideologie artistică și politică pe care încă nimeni din toată scriitorimea română de pînă acum nu a reușit să le atingă. Eminescu nu este mare pentru că a scris poezia Sara pe deal, ci pentru că a despicat valurile ignoranței vremilor sale și ne-a creat o cărare, ca Moise, prin care să străbatem sute de ani de înapoiere. Nu spun că, in felul său, Caragiale nu este un artist mare, dar un artist mare fără ideologie este nu­mai un artist considerabil. Eminescu este, înainte de toate, un profet, un ideolog și dacă vreți chiar un istoric, un om care a reușit să însumeze în nu­mai treizeci și trei de ani de existență conștientă ceea ce ar fi trebuit altora să acumuleze in vreo citeva vieți. Nu­mai ignații care nu i-au citit toată opera nu-și dau seama că Eminescu nu era numai Poetul ci Demiurgul, cel care este în stare să schimbe psihologia unui popor, să-i dea o conștiință artistică și politică. El era clar­ văzătorul, omul pre­destinat, care poate fi pus alături de Dante și Shakespeare fără nici o reti­cență, pentru că, poate, în materie de prezență socială a fost cel puțin tot atit de însemnat ca și aceștia, ca să nu mai vorbim de măestria poetică. A treia observație­­ a afirma că fie­care națiune în drumul ei spre desăvîr­­șire trebue să treacă printr-o baie de ticăloșie este cel puțin o eroare. Pro­babil că eminentul critic confundă stă­rile de confuzie politică care se ivesc în viața tuturor națiunilor, erorile isto­riei, cu ceea ce numește el stare de ti­căloșie. Purificarea unei națiuni are loc în momentele ei supreme, de amenința­re, cînd ființa națională este amenința­tă, cînd sute de ani de dezbinare, dacă nu mii, produc acea dorință supremă de a se trece peste orice contradicții și a se ajunge la clipa sublimă a eliberării de inamic, de ocupant care este mai în­­tîi o eliberare spirituală. In spatele acestei purificări, însă, nu există ticălo­șie, ci o imensă și profundă suferință, o lungă umilință și nemeritată nedrep­tate, în nici un caz ticăloșie ! Nu poate fi confundată o minoritate trădătoare, colaboraționistă, cum s-a numit mai în­coace, cu masa națiunilor. Mulțimile nu sunt ticăloase sau ticăloșite. Ele sunt răbdătoare, ceea ce e cu totul altceva. Și nimeni nu are dreptul să judece, mai ales pe români, după pumnul de năimiți care i-au trădat din cînd in cînd. Mai departe Călinescu stabilește că pe vremea lui Molière, burghezul voia să ajungă gentilom ; în timpul lui Ca­ragiale, mahalagiul umbla să devină burghez, mai tirziu omul de mică cul­tură afectează marea cultură ; copilul imită pe omul matur ; provincialul face pe cetățeanul de metropolă ; omul de continent nou are ambiția distincției atavice a omului de continent vechi; me­tecul vrea să treacă drept indigen. Si­tuațiile sunt eterne și se rezolvă in lim­baj. Comedia de caracter e de obicei mai serioasă, bufoneria, farsa gravă, vine mai ales din observațiile de moravuri. Din studiul atitudinilor sociale veșnice ,s-au scos citeva formule fără greș, con­stituind un comic aproape pur. Așa cum poezia se reduce în fond la o vibrație de sonuri, bufoneria se întemeiază pe gesturi musch­lare și verbale de conven­ție devenite clasice. Toți umoriștii au utilizat stricarea graiului prin incultură, specializare de origine sternă, invalidita­tea cu Molière în frunte. Comicul acesta nu e deloc inferior principial. Totul de­pinde de geniul filologic. Comedia bufonă se înrudește cu lirica, în notarea inefa­bilului, și ca și ea caută automatismele. Iar un Ion, țăran dement și un Cetățean turmentat, au în cel mai inalt grad acest har al spontaneității. Sufletul lor sare ingenuu peste sintaxă, pe semidocit la fel ii prinde limbajul pretențios, ci au haz, sunt Tu’tă du­ce. „Curat murdar“ al lui Pristanda e o perlă a calamburu­rilor semnificative, scăpat din inobser­­vanță gramaticală de un impiegat umil ca un ecou caricatural. Puțin mai multă cultură și savuroasa apropiere de adjec­tive contradictorii ar fi fost refuzată de conștiință. Suntem cu totul de acord cu­­ aceste observații pertinente ale divinului critic, de data aceasta demonstrația fiind ma­gistrală. eugen barbu (Va urma) LAPIUDU pe scurt • ȚARA FALSIFICATORILOR DE BANI • PRIMA ZĂPADA • ALERGIE LA ALB • PIERDUT CAL CU STEA IN FRUNTE în localitatea franceză Alfortville au fost inaugurate, în prezența unui numeros pu­blic, manifestări care marchează cente­narul Independenței de Stat a României. Ansamblul folcloric Timișul susține aici zilnic spectacole care se bucură de un deosebit succes . Poșta britanică expe­diază scrisori însoțite de lungi scuze unor adresanți din satul West Wylam. Expli­cația : circa patru ani de zile felicitări de anul nou sau scrisori recomandate, pa­chete și sume de bani au rămas neexpe­diate de către poștărița locală. Curios, dar nimeni nu a revendicat nimic. Poștărița murind, fratele ei a găsit încărcătura. Nu poate nimeni explica de ce ea a făcut aceasta . După cum se știe, în 1976, nu­mărul analfabeților in lume se ridica la uriașa cifră de 800 de milioane. UNESCO face un apel către statele lumii să con­sacre o parte a cheltuielilor militare pro­gramelor de alfabetizare . Prima enci­clopedie bulgară urmează să apară în a­­nul 1981, în cinstea aniversării a 1 300 de ani de la înființarea statului bulgar — In R.F.G. se produc anual aproape 100 mi­lioane tone de deșeuri. Numai în gunoiul menajer din ultimul secol au existat : 5 milioane tone de hîrtie, 2,5 milioane tone de sticlă, 1,8 milioane tone de oțel și a­­proape 1,5 milioane tone de materiale plastice. Specialiștii spun că ar fi nece­sară o nouă ramură industrială, aceea a prelucrării deșeurilor. Este o idee foarte bună . La centrul ICVA de lângă resta­urantul Drumețului din Capitală nu se primesc sticle albe de șampanie, ci doar cele de culoare închisă. Albul provoacă, probabil, alergie achizitorilor de sticle — Doi cercetători americani afirmă că au reușit să izoleze în fumul de țigară o sub­stanță care activizează formarea de chea­guri sanguine. Descoperirea ar putea ex­plica raporturile stabilite între consumul de țigări și atacurile cardiace. Pînă acum aceste raporturi se făceau pe baze statis­tice. Acum avem și o demonstrație știin­țifică . Un volum apărut recent la Ver­­lagfüf die Frau din Leipzig reunește, sub titlul De cînd te iubesc, versuri scrise de femei de-a lungul a două secole — Vă­duva marelui pictor Picasso a anunțat, în fine, că acceptă partajul succesiunii pe care îl propuseseră ceilalți cinci moșteni­tori. Se vor împărți 12 000 de desene, 1876 de picturi și 1­355 de sculpturi. Au ce împărți ! — Pădurile din împrejurimile Oradei, Beiușului, Sedului, Diosigului au fost populate recent cu citeva mii de pui de fazan . Dansul nu se poate fo­tografia. Prin această referință, deschide Maurice Bejart cartea fratelui său foto­graf, Alain Bejart, pe care acesta a con­sacrat-o baletului secolului XX. În ciuda acestei afirmații, cartea pare a fi o ade­vărată operă de artă . Șeful biroului central al poliției elvețiene este de părere că țara sa ar fi teritoriul preferat al fal­sificatorilor de bani. Ei fac aceasta cu o adevărată... artă ! — Pe una din plajele insulei Bali au fost descoperite cadavrele a peste 200 de delfini. Pînă în prezent nu s-a reușit a se stabili cauzele decesului — Eschimoșii care se plîng din ce în ce mai mult de așa-numitele boli ale civi­lizației (obezitate etc.), au ajuns la con­cluzia că singura soluție de salvare ar fi reîntoarcerea la mîncărurile tradiționale — Gospodinele lucrează intens pentru pregă­tirea tradiționalelor... murături, întîlnim tot mai des, pe străzi și prin mijloacele de transport în comun, femei cu plase încărcate cu gogoșari. Foarte rar întîlnim și cîte un bărbat . Incepînd din octom­brie, printr-un recent decret, fumătorii francezi vor plăti amendă dacă vor fi sur­prinși fumînd într-o serie de locuri inter­zise. Nu au voie să aprindă țigara în in­stituții de învățămînt, în locuri de destin­dere destinate tinerilor sub 16 ani, în spitale etc. In mijloacele de transport în comun jumătate din locurile disponibile vor fi rezervate vicioșilor fumători — Guvernul R.F.G. a aprobat fondurile nece­sare punerii în practică a unor tehnologii care să permită utilizarea energiilor solare și eoliene. Programul prevede, între al­tele, favorizarea comercializării instalați­ilor solare pentru încălzirea apartamen­telor și furnizarea apei calde necesare. Nu ne este clar cum se procedează cînd nu e soare . Prima zăpadă a sezonului a fost deosebit de abundentă în Elveția, extinzîndu-se pină la 1500 m altitudine. Se pare că în acest an iarna vine repede . La a 32-a ediție a Festivalului de la Dijon, ansamblul folcloric al pionierilor din Bra­șov, dirijat de prof. N. Bica, a obținut Discul de aur și Colierul de argint. Felicitări ! — La cabana Cuibul Dorului din Bucegi se dă în funcțiune, în această iarnă, in­stalația de încălzire centrală — A apărut revista Era socialistă nr. 18 — Incepînd din ianuarie 1978, pe lîngă Universitatea din Limoge, Franța, se va înființa un in­stitut al apei, primul în lume de acest fel, destinat formării cadrelor de tehni­cieni și ingineri necesari pentru a conduce stațiile de tratare a apei potabile și a celor de epurare . S-a petrecut o ne­așteptată călătorie cu avionul, cu niște pasageri canadieni. Ei erau 15 000 de păstrăvi transportați din Canada în El­veția unde­ mult-gustosul peștișor este pe cale de dispariție. Nu se știe însă dacă micuții din Canada se vor putea acomoda noilor lor locuințe din Elveția și nu vor cere repatrierea . Criza de energie de­termină pe specialiști să caute petrol prin toate ungherele. In cele din urmă, unul dintre ei a reușit să descopere petrol sub faimosul palat Windsor . Scepticii spun că e foarte greu de imaginat că o com­panie petrolieră ar putea obține vreodată autorizație să prospecteze sub Windsor. Cînd le-o ajunge cuțitul la us­or s-o facă și p­asta ! — In cîteva țări europene, poimiine va fi ziua cea mai lungă a anu­lui, ziua care va avea 25 de ore ! Expli­cația : se abandonează orarul de vară și se revine la orarul de iarnă. In Franța, Olanda, Belgia, Luxemburg, Spania, Gre­cia și Portugalia ceasurile vor fi date îna­poi cu o oră. Se pregătesc oamenii in­tens de iarnă ! — S-a vîndut, în fine, și cel mai scump automobil din lume. Fi­rește că este vorba de un Rolls Royce denumit Phanthom 6 care a costat 146 125 de dolari. Mașinuța are unele mici modi­ficări : plăci de aur, un sistem dublu de aer condiționat, un minitelevizor, bar, te­lefon, un cabinet special radio-stereo etc. Au lucrat la ea 60 de oameni un an de zile. Nu știm încă cine a cumpărat la Londra acest palat pe patru roți — Lacul fără fund de la Ocna Sibiului, monument al naturii, așteaptă docit mai multă aten­ție din partea edililor orașului. Pe ma­lurile sale stau depozitate grămezi de fiare vechi, moloz, gunoaie etc. Este un lac fără fund... — S-a desfășurat cu suc­ces la Brașov un simpozion cu tema Na­tura și omul față în față . Cu toate în­cercările disperate de salvare, a încetat din viață minunatul personaj care a fost Viktor. Marina regală britanică a trims experți care au confecționat o pereche de pantaloni speciali care să-i permită lui Viktor să stea pe picioarele sale.­­S-a pre­văzut, de asemenea, ca Viktor să fie ri­dicat cu un elicopter și transportat în­­tr-un bazin anume amenajat pentru el. Și totuși, în ciuda eforturilor, girafa Wik­tor, căci despre girafă era vorba, a mu­rit . Prevalîndu-se de o autorizație de prins broaște, emisă de cooperativa de consum Brăila, un braconier recidivist, și alți șase indivizi au fost surprinși în bălți la pescuit de pește (40 kg.). Nu se afla printre pești nici o broscuță. Lac să fie, că broaște... — In Uniunea Sovietică a fost lansat satelitul de tipul Ekran pen­tru retransmiterea programelor de televi­­ziune — O înduioșătoare și semnificativa știre, strict autentică, din pagina de mica publicitate . Pierdut un cal murg, coama în dreapta, stea în frunte, pintenog la ambele picioare. Aducătorului bună re­compensă. Adresați Nica Marin, com­. Mo­­goșani, jud. Dîmbovița. Și-a luat și el lumea în cap... polifem ^ cronica Ion negoițescu, viața particulară“ iței— - J -----­Criticul Ion Negoițescu a debutat ca poet și prozator. Ca poet, in 1937, publica versuri in pagina literară a ziarului clujean Națiunea română. In 1941, publică pe cont propriu, la Tipografia Dacia Traiană (Sibiu), mica povestire, gîndită ca roman suprarealist, Povestea tristă a lui Ramon Ocg (47 de pagini mici cu­ un buletin de identitate). Pe coperta „cărții“ autorul își anunță și alte apariții, tot beletristice : Noul Werther (roman) și Pinguinul ou (versuri). Chiar în cuprinsul bizarei proze de debut sunt intercalate versuri la fel de bizare, puse pe seama unor insolite personaje ; astfel o romanță voit naivă se transformă în delectare avangardistă, spe­cifică vîrstei de 19-20 de ani : „umbre de brazi / cu sensul obscur / negre de extaz / sub cerul impur. /.../ lumina ca o femeie / tristă surîdea din balcon / în mîini cu ma­nifestul artei cubiste / albastru și negru și verde și roșu con“ In 1968 apare al doilea volum de versuri, , iar în 1969 Poemele lui Balduin de Tagormin, con­­ținînd și versurile din Pinguinul ou (1939— 1941) și o addenda cu note „din carnetele anului 1941, Sibiu“, unde se reproduc proze ce amintesc, mai stilizat, de prima poves­tire despre Ramon Ocg. In 1972, publică volumul de versuri Moartea unui contabil, conținînd și vechi traduceri dar și un ciclu de poeme din anii adolescenței, Eleutheria, 1939—1940. Cel mai recent volum, al patrulea, Viața particulară, conține numai 26 de poeme, urmate de un ciclu de note aforistice, concepute ca paradoxe și în același timp ca file de jurnal nedatat. Spre deosebire de volumele anterioare, Viața particulară, dacă nu exclude, cel puțin nu etalează avangardismul, reținîndu-l într-o implici­­tate neoclasică. Și aici există poeme de­dicate scriitorilor clasici (Bolliac, Bălcescu, Macedonski) sau contemporani (Dominic și Radu Stanca). Sunt poemele unui In­telectual, unui om pe care cultura nu nu­mai că-l pasionează pe plan dar devine voluptate absolută, profesional, sensibili­­zîndu-l. Fără să fie livresc la modul in­cantației pitorești, Ion Negoițescu își gîn­­dește poezia ca o preocupare vicioasă la modul pozitiv și creator, ca un fel de in­discreție foarte personală, ca o viată par­ticulară, idee notabilă la care noi am a­­dăuga comentariul iminent că această viață particulară devine, la modul elevat și exact, publică prin, să mi­­ se ierte pleonasmul, publicare. Confesiunea acestei vieți devine poezie — joc intelectual din care nu lipsesc „vrăjite zaruri“, ca-n poe­ma intitulată Macedonskiană : „Stîrnind prin unde acel joc de-amaruri / Lacrima __ Sabasios, iar în 1969 cel de al treilea, lunii care-mi arde-n singe, / Un cearcăn de-aur inima mi-o strînge, / De azi robit sunt de vrăjite zaruri“. Poezia dedicată lui Bolliac e o rafinată și erudită compoziție de gen, în care sunt tab­u filtrate elemente de culoare, de de­istoric, de psihologie a epocii, de limbă : „naiade scorojite-1 asemenea con­templă / svritat într-o istorie de poliții precum / să nu-i răstoarne zarea prea tînărului scrum / ca tulburata-i barbă să ni-1 adune semplă. I / pe țărmuri deopo­trivă zvelți pali­ari nebuni / se legănau de flinte cu ochiul în impir / nici scoicile de aur nici rostrul nu-l­ sfii­t pe leșurile toate propuse de cununi“. Moartea lui Bălcescu devine elegie inte­lectuală, concentrată, simbolică : „pîndă și zodie sub veac din veac / ceasul îi spînzură-n oglinzi fără leac / țara se dea­­pănă-n somn uluind...“ Unele poeme din Viața particulară ajung la perfecțiuni stilistice bine învățate de la parnasieni și scuturate de rigorile lor plastice : „nici ușa plăsmuită, și nici­­ lu­carnă cum / o lasă deșteptarea printre luce­feri moi / la neperfect se cheme polenuri să le vînd / gramatici boreale proscrise pentru noi“. Poezia lui Ion Negoițescu e a unui intelectual sever, a unui literat, fascinat de cuvinte devenite himere de cristal, și înghețate, într-o materie su­premă, necesară pentru jocul secund al vieții particulare ; ideile și imaginile sunt mînuite cu un instinct inițiatic dar sigur, fără spectacole explicit figurative. J­emil mânu --fl--------T-n ^ -

Next