Saptamina, 1978 (Anul 8, nr. 370-420)

1978-12-15 / nr. 419

O ISTORIE POLEMICA SI ANTOLOGICA A LITERATURII ROMANE DE LA ORIGINI PI­NA IN PREZENT caragiale (CXXXIV) opera •■ Credeți însă că numai astea sunt de­fectele lui Caragiale ? Valeriu Cristea constată­­ i o altă lipsă de măestrie a marelui autor și anume , cînd o corpo­ralitate nepermisă a personajelor, cind o inexistență. El glosează astfel: (deci) eroii caragialieni „nu prea au volum“, nu sunt „niște corporalități“, nu pot fi întruchipați în carne și oase, apăsat rea­listic ca în viață. Cum să întrupezi de­altfel un personaj pe care autorul în schița Broaște... destule. Nuvelă pesi­mistă, 1893, îl descrie in acest fel : „Pâ­rul lui nu era nici negru, nici galben, nici castaniu ; fața nici oacheșe, nici bă­lană, nici smeadă ; ochii nici negri, nici verzi, nici căprii. Nu era nici cîrn, nici năsos și urechile le-avea potrivite...“, cum să-l „foci“, cum să exprimi fizic lipsa oricărei trăsături particulare ? Nici un actor nu poate fi, ca înfățișare, des­tul de „șters“ pentru a-l reprezenta. După cum vedeți, Valeriu Cristea cre­de că orice proză a lui Nenea Iancu trebue să fie reprezentată scenic, re­gulă pe care nu știu de unde a scos-o pentru că nu i-a cerut-o nimeni s­ă fi el autor de teatru, Caragiale, dar este și un mare prozator. Să fi fost distrat autorul studiului cînd a scris aceste rîn­­duri ? Dar ce-au făcut redactorii de carte ai acestor texte care ating rizi­bilul, după cum se vede, din cinci în cinci pagini ? Insă, ceea ce credeam noi că este numai o scăpare din vedere­a unui autor (grăbit) de ceea ce numim „exegeze critice“ se dovedește mai cu­­rînd un viciu de gîndire. Dar mai bine să-l lăsăm să se desfășoare, in toată voia sa, ca să nu mai scrie la gazete că-l cităm „trunchiat“ . Există în opera lui Caragiale o serie de asemenea portrete. Tinărul poet din Autoritate (1896) e „o creatură nici prea­­prea, nici foarte-foarte — unul din e­­xemplarele de duzină...“. Mitică din schița cu același titlu (1900), „nu e nici tînăr, nici bătrîn, nici frumos, nici urit, nici prea-prea, nici foarte-foarte; e un băiat potrivit în țoale“, moderații din Istoria se repetă (1898), „un fel de li­chere centraliste, avocăței și dăscălași“ erau niște inși, și ei, „nici prea-prea, nici foarte-foarte“... Nu e­­ vorba aici, de simple chipuri banale, ci de o nedetermi­nare care sugerează inexistența. Acea „inexistență“ pe care, in doze mai mici sau mai mari o percepem la aproape toate personajele caragialiene. Tocmai din această cauză, aduse pe scenă, ele ni se par prea „trupeșe“, nepermis de „concrete". Observația se verifică și a­­tunci cind scriitorul încearcă să le dea mai multă „carne“, să le „întrupeze“ in­tr-un mod mai consistent. Aspectul fizic al eroilor — constatăm — rămîne intre paranteze, nu interesează prea mult. In­dicațiile de această natură ni se par nu numai de prisos dar și stingheritoare în­­tr-o anumită măsură, ca în bucățile Art. 214 sau Intirziere, unde frumusețea foar­te precizată a eroinelor „incomodează“, nu se integrează impresiei de ansamblu. Prin felul de a vorbi ele se transformă in caricaturi. Portretul fizic prea accen­tuat tinde, in schimb, să le recupereze realitatea. Dar nu aceasta, ci viziunea asupra ei ne preocupă în primul rînd în opera lui Caragiale. Farmecul eroinelor sale ține de „viață", rămîne în afara sferei caragialescului, în care ele pătrund prin limbaj. Ne place mai ales să-i auzim pe eroii lui Caragiale: eroi­nele nu fac, nici ele, excepție de la a­­ceastă regulă. Frumusețea lor este o pro­blemă care nu ne interesează ca cititori ai lui Caragiale ; ea se înscrie intr-un alt sistem de coordonate, se raportează la un alt tip de existență. Pe Mița Bas­ton vrem s-o ascultăm, nu s-o vedem. Ea ne seduce prin cuvinte. Caragiale e un scriitor care nu redă, ci creează; nu „oameni“ care să facă plesninci de vita­litate balzaciană, concurență stării civi­le, ci personaje caricate, neverosimile, grotești, absurde. Acest tip de personaj nu rezultă, cum credeau sau lăsau să se înțeleagă unii critici mai vechi, dintr-o Insuficiență artistică a scriitorului, ci dintr-o viziune originală, înnoitoare, în­drăzneață. Mult discutata (și atît de im­putata) „neverosimilitate“­­ a eroilor ca­ragialieni nu reprezintă o „eroare“, cum s-a afirmat, cum se mai gîndește poate și astăzi, ci un procedeu fundamental, care le sugerează inconsistența, ireali­tatea,­­ dimensiunea „fantomatică“. Tea­trul lui Caragiale se înrudește nu nu­mai cu teatrul de păpuși dar și cu spec­tacolul de umbre. Personajul caragialian are nu numai aspect­­ și mișcare, „conținut“, după cum am văzut) de ma­și m­onetă, ci și un aer de existență nesi­gură. Demonstrația „critică“ a lui Valeriu Cristea, pe lângă faptul că este incoeren­tă, prezintă și semnele unui ciudat de­reglaj de intuiție. Amestecul lecturilor din Schițe și amintirea indicațiilor de regie (din piesele de teatru) îi creează lui Valeriu Cristea un adevărat vertij. Pe de o parte, cînd citește schițele ar vrea să vadă personajele pe scenă și a­­tunci maniera în care sunt descrise , stingherește, iar în momentul cînd, în loc să privească și să asculte piesele, le citește, indicațiile scrupuloase ale autorului îl fac să se creadă în fața unui exces literar. Dacă i-aș aminti celui citat că bietul Caragiale nu era singurul care-și lua astfel de măsuri în ce pri­vește intrările, ieșirile și chiar aspectul fizic al personajelor, ca să nu vorbesc de impostație, aș face un lucru inutil pentru că el trebuia să fi aflat de mult aceste lucruri. Regretabilă este aci in­tenția insuportabilă, cind se discută des­pre un scriitor genial, că el, Năpastei, ar fi fost un subversiv autorul autor dramatic sau un autor de proză care ar fi visat sa — și il citez acum pe Vale­riu Cristea — procedeul fundamental care sugerează inconsistența, irealitatea, dimensiunea „fantomatică“ a eroilor tăi. De aici e numai un pas pînă la a­­firmația că teatrul său poate fi socotit un teatru de păpuși sau un spectacol de umbre. Dovada irefutabilă pentru cri­tic este „aerul de existență nesigură“ a acestor personaje .1­ Mai înainte, tot Va­leriu Cristea voia să ne convingă că scurtele caracterizări din schițe: „nu e nici tînăr nici bătrîn, nici frumos, nici urit“, „nici prea­ prea — nici foarte­­foarte ; e un băiat potrivit în toate“ sau : „un fel de lichele centraliste, avocăței și dăscălași“ ar însemna, chipurile, o nedeterminare care sugerează acea inexistență, pe care, în doze mai mici sau mai mari o percepem la aproape toate personajele caragialiene, înțeleagă Dum­nezeu ceva, că noi nu mai pricepem ni­mic, pentru că iată ce scrie mai depar­te Valeriu Cristea . Odată aduse pe sce­nă, ele ni se par prea „trupeșe“, ne­permis de concrete. Nu Înțeleg de ce neapărat, ele, aceste personaje, despre care atît se discută, trebue aduse pe scenă mai întii ? Al doilea,­­ce înseamnă asta că aspectul fizic al eroilor nu inte­resează prea mult ? Criticul iși imagi­nează probabil pe coana Zoițica sașie, cu un picior mai scurt, de ce nu gra­vidă, într-o versiune „foarte modernă ?“ E o idee ! Poate și-o însușește cineva ! Urmînd logica autorului acestor „consi­derații“, putem să avem un jupin Du­­mitrache care, vorba altuia, între el și Kant nu e decit o distanță de-o palmă ! Veta ar putea foarte bine să apară, in viziunea lui Valeriu Cristea, o Madame Bovary, iar Ion din Năpasta de ce să n-arate, sosind de la pușcărie, ca Marion Brando în Nașul ș.a.m.d. Pe urmă, ce e aceea că farmecul eroi­nelor sale ține de viață ? și că el, acest farmec, ar consta din limbaj ? Lui Va­leriu Cristea i-ar place mai ales să-i audă pe eroii lui Caragiale (am vaga bănuială că reputatul critic ascultă mai ales piese radiofonice). El pe Mița Bas­ton nu vrea s-o vadă. Este sedus de ea „prin cuvinte". Intr-adevăr, există femei care au voci foarte insinuante și se cu­nosc și asemenea amoruri auditive, la prima „audiție“, ca să nu spunem la prima vedere ; lucrul nu ne deranjează, dar parcă dimensiunea fizică, mai ales la femei, cînd e absentă, creează mari regrete... Mai aflăm că Nenea Iancu e un scri­itor care nu redă, ci creează. Ce nu redă Nenea Iancu și ce creează? „Nu oameni care să facă, plesnind de vitalitate bal­zaciană, concurență stării civile, ci per­sonaje caricate, neverosimile, grotești, absurde“? S-o creadă Valeriu Cristea­­ Caragiale, ca orice scriitor clasic, ar suferi îngro­zitor citind aceste rînd­uri pe care le-ar socoti minimalizatoare. Un autor clasic nu visează să creeze caricaturi, mario­nete, pentru că dacă ar dori așa ceva, n-ar fi scriitor mare. Caricaturi, per­sonaje fantomatice vede — în opera lui Caragiale — un om care, voind să fie un pas cu moda, Il aruncă pe bietul autor Intr-o mașină de scos idei foarte po­trivită Intr-un loc unde se prind muște... (Va urma) eugen barbu pe scurt • ZIUA TANGOULUI • ZAPADA ARTIFICIALA • IARNA LUNGA ȘI FRIGUROASA • PORUMBEII MINCAȚI DE AUI • BLOCURI GEN TERMOS • ÎNCĂLȚĂMINTE RE­CICLATA • FEMEILE S-AU APUCAT DE LECTURA In cadrul Festivalului național „Batarea României** la Galați a avut loc cea­­­­e a treia ediție a Colocviului despre arta co­mediei . Un vînător francez susține că a reușit si Împuște 3­riși cu un singur Clonte. Unii mai au Îndoieli asupra aces­tei performanțe. Oricum, vină­torul res­pectiv merită a fi felicitat pentru faptul că a făcut economie de gloanțe — în Ar­gentina in ziua de 11 decembrie s-a săr­bătorit Ziua națională a tangoului. A fost o întreagă nebunie, toată lumea a dansat de dimineață pînă seara tango — Orni­tologii iugoslavi ne dau o veste foarte tristă: această iarnă va fi lungă și frigu­roasă. Nu puteau să constate că va fi scurtă și călduroasă ? ! — Văzînd că nu ninge și în același timp interesați să-i atragă pe amatorii de schi, conducătorii stațiunii elvețiene Saas-Fee aflată la 1790 m altitudine au decis să amenajeze piste cu zăpadă artificială. Zăpada respectivă nu rezistă însă decît la minus 4 grade. Cum crește temperatura, cum se topește pista. Va fi amenajată o pistă la umbră. Unii schiori însă vor să schieze la soare. Uite cu ce se ocupă lumea — Mică publicitate în Tribuna Ialomiței: Dispărut un cal (iapă) murg cu mînz. Are căpăstru de lanț. Adresați Oprea Ion, Dragoș Vodă, Ialomița. Ne pare rău, dar în raza Capitalei nu a apărut încă . Anul viitor se împlinesc 1M de ani de la nașterea lui Albert Einstein. Printre numeroasele acțiuni dedicate eve­nimentului se înscrie și ridicarea unei statui la Washington în fața Academiei naționale de știință. Sculptorul Robert Berks a conceput ca această statuie să aibă o greutate de aproape 4 tone. Einstein a fost un om mare !­­■ Actualul campion mondial la toate categoriile, Cassius Clay, a devenit... actor. El deține rolul principal Intr-un serial de televiziune Drumul spre libertate realizat de rețeaua N.B.C. Se zice că el este tot atît de bun în fața came­relor de luat vederi ca și pe ring. Oricum, credem că i se plătește un spor de peri­clitate regizorului cu care lucrează î­n Mare invenție la Veldhoven (Olanda) unde a fost realizat un sistem experimental de încălzire centrală cu o eficiență dublă față de cea a unui cazan cu aburi convențional care, culmea, mai și economisește ener­gie. Sistemul ar trebui brevetat imediat și fo­losit . S-a deschis sezonul de vână­toare la iepuri și fazani.­­ Pentru a scăpa de o parte din cei 35.000 porum­bei din Paris edilii capitalei franceze au propus introducerea... uliilor. Va fi splendoare, turiștii vor admira un spec­a­tacol unic, ulii alergînd după porumbei . De șase săptămîni stopul de la Întretăierea Dorobanți cu Mihai Eminescu arată numai roșu. Pe cine s-o fi înfuriat el oare 7 — Vladimir Vladimirov, student la un Insti­tut politehnic sovietic, și-a transformat lo­cuința intr-un veritabil... parc auto. Firește că este vorba de modele de autovehicule, toate confecționate din hîrtie. Cîtă hîrtie o fi consumat ? — Versurile săptămînii: ...fiecare își plămădește o cărămidă­­ și și-o plantează undeva intre stomac și ere­­­er / unul anunță că se va sinucide la Intîi noiembrie / altul se unge zilnic cu nă­mol (Demisa Comănescu) — Crema Nivea este recomandabilă in acest sezon rece. Mîinile unse cu ea rezistă la Intemperii și detergenți ! — De un mare succes de pu­blic se bucură Muzeul Berii din Plzen, lo­calitate cehoslovacă renumită pentru berea produsă aici de secole. Se pare că, după ce vizitezi toate instalațiile de fabricare a celebrei băuturi, poți să și degusti dtn ceva . Altă invenție privind Încălzirea: o firmă elvețiană a propus îmbrăcarea clă­dirilor intr-un strat compus din fibre de sticlă și o masă adezivă pe bază de mor­tar întărită cu armătură metalică. Se pare că în această situație, blocul devine un fel de termos și în casă e cald și bine ! — întrebăm și noi: cind mașina Si va circula In sensul Berceni — centru, pe bd. Dimitrie Cantemir. Poate, totuși, se grăbesc puțin lucrările pe străduța care împiedică circulația mașinii respective, străduță scormonită de... dinițe — In con­fruntarea dintre un șobolan și un șarpe cu clopoței. In mod normal, rozătoarea nu are nici o șansă de supraviețuire. Se pare însă că șobolanul de Texas i-a venit de hac șarpelui, ei posedând proprietăți deose­bite care-l fac să fie imun la mușcăturile respectivului. Medicii studiază situația spre a reuși să obțină un miraculos ser împo­triva veninului atît de periculos al șar­pelui cu clopoței . La Intercontinental, în prezența stimatului Oncdin, a avut loc o reușită paradă a modei. Cu inteligență și bun gust, creatorii stilizînd motivele populare tradiționale ale portului nostru au reușit să prezinte încîntătoare veșminte moderne pentru toate vîrstele și pentru toate genurile. Felicitări ! — Cei care con­sumă zilnic câte 20 de țigări acumulează în decurs de 20 de ani 7 kg de gudron. Acum n-am putea spune precis dacă greutatea respectivilor crește cu 7 kg. Oricum, si­tuația e albastră și ar fi bine să ne lăsăm de pipat — Se desfășoară cu succes Festivalul filmului la sate — Ma­re performanță : 60 kg cîntăresc recuzi­ta și decorurile și un singur kilogram artiștii circului condus de Günter Ruppert­­(R.D.G.). Artiștii nu sînt subnutriți, sînt... șoricei. Se zice că ei sînt foarte ta­ci lentați și la fiecare spectacol lumea îi a­­plaudă îndelung. Firește, la spectacolele lor nu sunt admise în sală pisicile ! — Re­petăm, ne aflăm in Luna cadourilor și domnește în raioanele de jucării ale ma­gazinelor dezordinea. Fără o coadă de o oră nu poți obține nici măcar u­n balon găurit. Totuși, nu se pot lua unele măsuri pentru ca în această perioadă să fie cît de cît îmbunătățită deservirea pe acolo ? — La o întreprindere de Încălțăminte bel­giană a fost pus la punct un procedeu prin care din resturile de piele de bună calitate se obțin noi tălpi de pantofi cu o rezistență deosebită. Tălpile mai au și meritul de a fi impermeabile. Uite așa, vor avea pe piață belgienii încălțăminte reciclată î­n Recolta mondială de cereale va înregistra în acest an o cifră record: aproximativ 1410 milioane tone, relevă ra­portul prezentat la deschiderea lucrărilor Consiliului Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură. Tot în raport se mai spune că omenirea va con­tinua să cunoască numeroase probleme ali­mentare . Vrînd să compenseze lipsa de flori din magazine, alimentarele noastre expun în standuri oribile flori de plastic. Oare nu se găsește o întrebuințare mai rentabilă acestei materii prime ? ! — O­­bișnuita baterie auto pe bază de plumb cu soluție acidă va putea fi înlocuită în deceniul următor de un nou tip de baterii conținind sodiu și sulf. Cu timpul vom ajunge desigur... la baterii solare — In Franța, după o perioadă de alarmant re­gres în ce privește lectura cărților se sem­nalează de la un timp revenirea apetitu­lui pentru carte. Sportul cel mai însemnat ac Înregistrează la femei. Ele s-au hotârît să devină mai deștepte și citesc tot ce le cade în mină — Oamenii de știință sovie­tici, după îndelungi observații anunță că anul 1979 va fi anul unei serioase pertur­bații solare, cea mai puternică probabil din ultimele două secole. Vom vedea ce se va întâmpla ! — La Casa de cultură a scri­itorilor din orașul egiptean, Alexandria a fost organizată o seară muzicală româ­nească dedicată Împlinirii a 125 de ani de la nașterea compozitorului Ciprian Porum­­bescu . O firmă din Locarno (Elveția) a realizat un aparat electronic care emite așa numita lumină neagră menită să atragă și să distrugă cu ajutorul energiei electrice muștele, țințarii și alte insecte. Noul apa­rat asigură curățirea de insecte a unui spațiu de la 6 metri pătrați­ Nici noc nu iu­bim muștele și țințarii... plifern cronica literară Horia­ zilieru, *fiul lui eros și alte poezii. Am fi tentați, la prima vedere, să cre­dem că Horia Zilieru ne-a oferit o nouă carte de madrigaluri, genul madrigalesc potrivindu-i-se temperamental și stilistic ; dar, în realitate, avem de-a face cu o carte de elegii compuse și orchestrate pen­tru ceremonii mereu nupțiale, ca-n poemul intitulat Purificat și bun : „E oboseala ini­mii o tobă / abia vestind intrarea la ga­lere, / cind Doamna trece în albastră ro­bă / ca un apus de secol prin artere. // Tu nu li simți privirile streine, / visînd mereu o nevisată nuntă 7 / Picioare sufe­rinde de albine / în stupi de aur tremură și cîntă“. Intr-o elegie-madrigal, poetul își imagi­nează vremea dragostei ca o neliniște exis­tențială, în care ceremoniile naturii sunt plenar erotice : „Nu-ncep pe-un sat în ochiul unui cîine ? / Sub frunza moartă sunt fe­mei bătute / fugind desculțe ca o spu­­mă-nvoaltă, / cind dă în pîrgă secerișul, Doamnă...“ (într-o provincie). Căutând o „nouă feciorie“ a naturii, Ho­ria Zilieru ajunge să comenteze în versuri pure paradisuri pierdute definitiv dar și speranța continuității biologice, învingînd toate intrările în somn : „De mult repet intrările în somn / ca astrul în smerită asfințire, / cînd se ridică-n scaun tristul domn / cu Doamna în stihare de safire“. Versurile din acest volum tipărit de edi­tura Junimea cu o mare grijă și stimă pentru poezie ne definesc o neliniște a poetului în fața existenței­ erotice. Dacă în primele cărți avea prioritate gestica madri­­galescă, senzualitatea rafinată a comunică­rii, acum în prim plan apare comunicarea, tonalitatea poemului, nu­mai mutica dialo­gului sau monologului erotic. Chiar viziu­nea ideatică e alta, de la luminozitatea tradusă în caligrafii sonice, s-a ajuns acum la neliniștea aproape agonică a stării de contopire cu natura ; dragostea e o confu­zie absolută a elementelor ce compun uni­versul : „Pe-un deal prea plin de oase omenești / vei aluzi un­ sunet, o mișcare, / cînd nasc spre ziuă febrele cerești / copiii morți în griul ce răsare“. (Rod). Poeziile fiului lui Eros sunt concepute ca niște ..învățături“ foarte parabolice, adu­­cînd aminte, ca sens, de acelea ale lui Neagoe către fiul său Theodosie (cum se vede și din motto), dar niște învățături tropice impracticabile dacă ar fi luate în acest sens. Învățăturile scrise de Horia Zi­lieru pentru fiul său a cărui adresă e și directă și indirectă sunt concepute mai mult pentru autor ; iată și una din cele mai frumoase imagini ale cărții, imagine în care incursiunea onirică în spațiul biblic este echivalentă cu întoarcerea într-o miri­fică vîrstă de aur : „Săpînd în oase dai de un blestem / și de-o pereche de asini. Cu ei / vei bate drum spre tristele femei / ce-mi spală grîu în sufletul boem...­ /... / Prin semne mute va să guști flămînd / cenușa dragostei în alți flămînzi / și-ți vor deschide rănile pe rînd / secerăfcorii nopții goi și blînzi“. (Moștenirea tristeții). Cu Fiul lui Eros și alte poezii, Horia Zlieru își continuă seria elegiilor din vo­lumele anterioare, ușor sibilice și ușor laitmotivizate. emil manu­ iu

Next