Sburătorul Literar, 1921 (Anul 1, nr. 1-46)
1922-11-03 / No. 45
0 B 0 ÎNSEMNĂRI literare B D la E3 Iarăși problema literaturii române. Primul articol al seriei „Există o literatură română?" ne atrage o primă replică a d-lui N. Davidescu prin Flacăra. D-sa rămâne la punctul său de vedere că ,poezia simbolistă constitue primul aspect organic“ al literaturii române, deși nu ne lămurește încă nimic asupra dezacordului posibil în privința înțelesului ce-l acordăm fiecare din noi simbolismului... Prin explicațiile date, am limitat noțiunea simbolismului la anumită sensibilitate, cei mai mulți dintre poeții citați de d. Davidescu nu numai că nu sunt simboliști dar reprezintă tendinți contrare. In aceste condiții, o discuție în privința importanței simbolismului în sânul literaturii române este de prisos, până la acordul asupra conținutului noțiunii. Din moment ce d-nii Blaga, Pilat sau Demostene Botez sunt simboliști, am vrea să știm cine nu mai e simbolist în tânăra poezie română? Atacul d-lui Davidescu se îndreaptă însă mai ferm asupra încercării mele de a arăta că literatura română are o fizionomie proprie prin scriitori de diverse talente, desigur, dar pe care ii leagă anumite însușiri ce dau un aspect unitar literaturii noastre ca o expresie fidelă a sufletului românesc. Pe lângă Eminescu, Creangă, Coșbuc, Caragiale, am mai citat pe Goga, Sadoveanu,Rebreanu, Hogaș, Agârbiceanu, Brătescu - Voinești, pentru a nu numi și pe alții. De o valoare estetică inegală și uneori limitată (mă pot referi în privința aceasta la volumele mele de Critice dretul de severe), din școli literare diferite, ei fac totuși la un loc o literatură românească originală, prin notele ei specifice. Această parte a argumentației mele era, de altfel, adresată ferocelui nostru colaborator, d. R. Fundoianu ; nu ne așteptam de la maturitatea d-lui N. Davidescu la atitudinea radicală de a numi pe scriitorii de sus „scribi mărunți și povestitori de mofturi. Voind să tragă harta literaturii române prin impunătoarele personalități ale d-lor Eugeniu Ștefănescu - Est, Mihail Cruceanu, Eugeniu Speranția, A. Cotruș, Emil Isac și alții d. N. Davidescu ar fi putut fi mai indulgent cu Rebreanu, Goga, Hogaș sau Sadoveanu. Recidivă. Am arătat în câteva cuvinte părerile d-lui Fundoianu asupra literaturii române ; ele ne permiteau să încercăm o schiță a notelor specifice ce ne acordă o originalitate. D. Fundoianu crede că trebue să revie asupra atitudinei sale. Cu spiritul lui bine cunoscut de obiectivitate Sburătorul va publica deci unul sau mai multe articole ale ferocelui nostru colaborator, din care se va vedea că literatura română nu trăește decât din împrumuturi și că nu suntem într’o fază estetică propriu zisă ci într’una culturală. In ceia ce privește împrumuturile, bănuim că d. Fundoianu confundă fondul cu expresia lui , formele literare, școlile și manierile deci, sunt transmisibile ; toate literaturile lumii se influențează reciproc ; originalitatea nu se manifestă decât în sensibilitatea specifică fiecărui popor ; tocmai aceasta m’am încercat sa schițez pentru literatura noastră. Cât despre puțina considerație pe care ar avea-o d. Fundoianu pentru valoarea estetică a scriitorilor români, începând dela Eminescu și până la vigurosul Rebreanu, e o nenorocire ineluctabilă; o acceptam cu aceiași resemnare, cu care i-am suportat, deși doctor în literatura franceză din Sorbona, una din notițele articolului său din numărul acesta : „D. E. Lovinescu crede poezia populară română superioară poeziei populare franceză: — dar oare a cetit-o pe aceasta,?* — Căci acest tânăr Nerone, pe lângă modestie, mai are și cultul competinții.