Scînteia Tineretului, septembrie 1956 (Anul 11, nr. 2279-2304)
1956-09-28 / nr. 2302
ROADELE unei învăţături concrete Hotărirea C.C. al P.M.R. „Cu privire la îmbunătăţirea propagandei de partid şi întărirea legăturilor ei cu practica construcţiei socialiste“ relevă faptul că una din cele mai eficace măsuri care a orientat învăţămtntul de partid spre problemele producţiei a constituit-o crearea în numeroase întreprinderi a cercurilor de economie concretă în care studiul problemelor economice se face pe baza analizării situaţiei concrete din unităţile de producţie respective şi indică organelor şi organizaţiilor de partid sarcina de a da o extindere mai largă acestor cercuri destinate cadrelor de bază din întreprinderi. Faptul că programele acestor cercuri sunt elaborate de către organizaţiile de partid din întreprinderi, avîndu-se în vedere în primul rînd nevoile concrete ale întreprinderii respective şi fiind după aceea aprobate de comitetele orăşeneşti de partid, reprezintă un imens ajutor dat cadrelor de bază ale întreprinderilor în studierea concretă a problemelor economice specifice ale întreprinderii în care lucrează, în găsirea celor mai bune soluţii pentru rezolvarea multiplelor probleme de producţie. Dat fiind faptul că la Uzinele „1 Mai“ din Ploeşti cercurile de economie concretă au desfăşurat o rodnică activitate şi că în cadrul acestor cercuri au studiat şi numeroşi utemişti şi tineri, un redactor al ziarului nostru l-a rugat pe tovarăşul inginer Marius Pîslaru, conducătorul cercului de economie concretă de la secţia cazangerie, să răspundă la citeva întrebări pentru a împărtăşi cititorilor noştri experienţa şi rezultatele practice obţinute în urma studiului în aceste cercuri, precum şi planurile de viitor. ÎNTREBARE: Cum a fost organizat studiul in cercul de economie concretă pe care l-aţi condus dvs. şi ce rezultate a dat ? RĂSPUNS: La început au fost constituite două cercuri de economie concretă pe uzină. Eu am condus unul din acestea. Ele ne-au adus anumite foloase. Au fost lămurite o serie de probleme teoretice (de pildă creşterea productivităţii muncii, reducerea preţului de cost etc.) pornindu-se de la experienţa proprie a uzinei noastre, precum şi unele probleme legate de conducerea muncii în secţii. Totuşi, la început n-am studiat şi n-am intrat adînc în viaţa economică a diferitelor secţii şi sectoare; n-am putut studia şi analiza temeinic multiplele lor probleme sppecifice, multe chestiuni arzătoare rămînînd fără răspuns şi aceasta din cauză că sfera de preocupări era mult prea vastă pentru a ne ocupa minuţios de toate. In martie anul acesta, din iniţiativa comitetului nostru de partid, cercurile au fost reorganizate. In locul celor două cercuri pe uzină, s-au constituit mai multe cercuri pe diferite secţii. Mi s-a încredinţat conducerea cercului din secţia cazangerie. Abia în cadrul acestui cerc am început studierea, cercetarea şi rezolvarea problemelor specifice care ne interesau direct, în munca de fiecare zi. Să vă dau cîteva exemple. Secţia noastră este organizată pe baza bozfasciotului. Deşi eram şi înainte o secţie rentabilă, totuşi ne-am dat seama că mai putem face multe pentru a reduce preţul de cost al producţiei. Discuţiile purtate în cerc despre micşorarea personalului de regie şi reducerea cheltuielilor auxiliare au fost rodnice. Pe baza unor calcule am reexaminat situaţia muncitorilor care lucrează în regie (lăcătuşi de întreţinere, transportatori, macaragii, reglori etc.) — fiecare post în parte — şi am ajuns la concluzia că numărul lor este exagerat faţă de nevoile secţiei. Ulterior am şi redus, treptat, personalul auxiliar (de regie) cu circa 32 la sută. De asemenea, prin introducerea unor normative, consumul de materiale auxiliare a fost redus faţă de plan cu 27 la sută. Toate acestea au influenţat asupra preţului de cost în secţia noastră, care a scăzut la 94,8% faţă de plan. A stîrnit interes şi o altă chestiune examinată în cadrul cercului: organizarea muncii după grafic — în ateliere, brigăzi, echipe. Nu era o problemă cu totul nouă.. Noi am acumulat o anumită experienţă în această privinţă. Totuşi, uneori lucrurile şchiopătau. Ea a devenit actuală mai ales în februarie, martie şi în lunile următoare cînd secţia noastră şi-a schimbat profilul şi a început să producă un nou tip de instalaţie de foraj. Lipsa de experienţă, noutatea procesului tehnologic şi alţi factori ne-au produs, fireşte, anumite greutăţi. Intirziau lucrările ba într-un sector, ba în altul , ritmicitatea producţiei suferea. Să luăm separatoarele de gaze : ansamblarea se face la atelierul de aparataj petrolifer, părţile mecanice la strungăria secţiei, ţevăria la atelierul de construcţii metalice nr. 3. Or, ansamblarea rămînea de obicei în urmă din cauza strungăriei sau a altor sectoare. Din această cauză în februarie şi martie, de pildă, nu ne-am îndeplinit integral planul. Această problemă trebuia reglementată şi ne-am ocupat de ea serios, în cadrul cercului nostru. Inginerii, maiştrii (membri ai cercului) au studiat diferitele aspecte ale muncii după grafic, din ce cauză se produc perturbaţii, greutăţile ce se ivesc în respectarea graficului şi au prezentat propuneri concrete în consfătuirile cercului. In cadrul discuţiilor şi ceilalţi membri ai cercului au adus contribuţii preţioase. învăţămintele, concluziile acestor discuţii au fost apoi aplicate în toate sectoarele şi echipele de la noi. ... . In prezent ara lichidat în mare măsură munca în asalt. Atelierele noastre conlucrează mai bine, iar la rîndul ei secţia noastră nu produce greutăţi altor secţii. ÎNTREBARE: Ce probleme vor fi studiate in viitor In cadrul cercului ? RĂSPUNS: In cercul nostru au studiat mai ales cadrele tehnice din secţie şi cîţiva fruntaşi în producţie — printre care şi tineri ingineri, maiştri, responsabili ai brigăzilor de tineret etc. După cum am mai spus, noi am început studiul cu problemele mai simple, continuînd apoi cu chestiuni din ce în ce mai complexe. Nici metoda de studiu n-a rămas aceeaşi. In ultima vreme am folosit mai ales metoda referatelor (de întocmirea lor răspundea unul sau mai mulţi tovarăşi) urmate apoi de discuţii. Fiecare tovarăş are astfel posibilitatea să gîndească independent, creator, să aducă contribuţii personale la lămurirea şi rezolvarea diferitelor probleme. Acum avem de gînd să studiem o problemă care ne preocupă de mult: creşterea productivităţii muncii. Acesta va fi un studiu mai îndelungat. Planul secţiei noastre pe anul 1957 este cu 60 la sută mai mare în comparaţie cu planul pe anul acesta. Va trebui să obţinem creşterea producţiei într-un timp scurt — şi asta mai ales pe seama ridicării productivităţii muncii. Vom studia multe chestiuni. De pildă, posibilitatea aplicării în unele ateliere a sistemului de muncă după principiul benzii, rulante şi alte măsuri pentru o mai bună organizare a muncii; apoi, aplicarea unor metode avansate, cum ar fi tăierea după şablon etc. Vrem să ne pregătim de pe acum pentru ca dacă la începutul anului viitor să putem da o producţie mult sporită. Anul acesta am atras un număr mai mare de tineri în cercul nostru cum sînt, de pildă, ing. Nicoară Lazăr, tînărul maistru Gheorghe Brînzaru, sudorul Radu Lapoviţă şi alţii. Alături de vîrstnici ei vor studia problemele economice ale secţiei, vor învăţa arta bunei gospodăriri a producţiei. ★ In ce priveşte încadrarea tinerilor în cercurile de economie concretă, redactorul nostru s-a adresat şi tovarăşului inginer Eugen Toma, membru în comitetul U.T.M. de la Uzinele „1 Mai“. ÎNTREBARE: Ce măsuri a luat comitetul U.T.M. pentru cuprinderea cadrelor tehnice tinere in aceste cercuri ? RĂSPUNS: Mai întîi o mărturisire : eu însumi am studiat şi voi continua să studiez într-un cerc de economie concretă. M-am convins personal că aceste cercuri sunt foarte potrivite pentru însuşirea unor profunde cunoştinţe economice. Ele dezvoltă iniţiativa, gustul pentru cercetări economice independente pe baza experienţei diferitelor secţii, ateliere etc. Ele stat de un real folos mai ales cadrelor tinere care nu posedă o experienţă îndelungată în producţie şi se descurcă uneori greu în problemele economice complexe. Aş mai adăuga că finele cadre tehnice — chiar şi dintre cele bine pregătite — cunosc uneori superficial problemele economiei de ramură. Or, tehnica nu poate fi despărţită de economie. De aceea comitetul nostru U.T.M. acordă o mare importanţă cercurilor de economie concretă şi a îndrumat cadrele noastre tinere să studieze în aceste cercuri. Anul acesta, comitetul de partid a organizat 6 cercuri de economie concretă — în diferite secţii ale uzinei. Pînă în prezent s-au înscris în aceste cercuri 36 utemişti — ingineri, maiștri, responsabili ai brigăzilor de tineret precum și tineri muncitori fruntași. Crişurile şi Mureşul unite în Tisa, Jiul, Oltul, Ialomiţa şi Prahova, Buzăul, Siretul şi Prutul. Apropiindu-se de mare, Dunărea se înclină în faţa bătrînilor munţi dobrogeni, îi ocoleşte şi... face încă o mare surpriză : delta. Mai toate fluviile mari ale globului se resfiră la vărsarea în mare, dar spectacolul pe care-l oferă Dunărea, e de-o măreţie neîntrecută. Fluviul îşi întinde apele pe 500 000 de ha, adică pe un teritoriu aproape încă odată mai mare decît al Luxemburgului. Aşa îşi încheie drumul Dunărea, după ce a dat ultima rotunjire acestei ţări şi după ce, împreună cu afluenţii săi, a cheltuit o energie de aproape 40 miliarde kw./oră, pe care acum ţările dunărene vor să-i recîştige şi să-i pună în folosul popoarelor lor Bogăţiile ţarii Nu departe de malurile de care se lovesc în neostenite talazuri valurile Mării Negre, în nordul Dobrogei, se înalţă culmea Denis Tepe Soarele aprinde mii de scînteieri în oglinzile grăunţelor de nisip, luminind peisajul monoton, tipsit aproape cu totul de verdeaţă, în care totul reflectă galbenul uscăciunii. Aci nimic nu vesteşte minunatul peisaj al naturii şi imensele bogăţii ale ţării care aruncă spre mare — ca un pod — podişul Dobrogei Dar tocmai aci, pe culmea Denis Tepe — se zice că s-ar fi găsit ancora argonauţilor. O străveche poveste amintea de curajoşii argonauţi care părăsind ţărmuri sărace plecaseră în lume după bogăţii, năzuind să găsească „lîna de aur“.‘Şi iată, ancora au aruncat-o pe ţărmurile noastre... Nespus de mari şi minunate sînt bogăţie patriei noastre cu care noi, tinerii, ca şi toţi oamenii muncii ne mîndrim, pe care ne străduim să le punem în valoare spre fericirea poporului nostru Iată întinderile Bărăganului, cîmpia Banatului, cîmpia Ardealului... Cîmpiîle — Şi adesea dealurile — nu numai că dau belşug de grîu, dar şi un bob mult căutat pentru calităţile sale alese. Alături de grîu se înalţă lanuri de orz, secară, ovăz. Vara, cînd se coc, grînele se leagănă în nesfîrşitele valuri de aur. Toamna se unduiesc sub soare, la fel de bogate lanurile de porumb. Tînără în țara noastră, planta aceasta s-a răspîndit atît de rapid, fiind cerută în cele mai variate domenii — hrana oamenilor, industria alimentară, furaje pentru animale etc. In zilele noastre recoltele cresc mereu în rodnicie datorită muncii oamenilor de la sate dintre care unii au şi schimbat străvechiul fel de a lucra pe petecul individual, trecînd la marea cultură agricolă, ştiinţifică şi mecanizată, în gospodării colective şi întovărăşiri. Sătenii noştri sînt şi buni crescători de animale, vechi şi iscusiţi păstori. Privind lunca Dunării, vedem o imensă panglică albă care o întovărăşeşte sute de kilometri. E bumbacul, apariţie nouă pe acest pămînt. De-a lungul apelor, luncile dau viaţă vegetaţiei bogate, adăpostind păsări şi animale fără număr. Marea, lacurile, şi apele ascund bogăţia peştelui. Dar apele ascund în valurile lor bogăţia incomparabil mai mare a energiei electrice pusă în valoare mereu mai mult de hidrocentralele ce se construiesc. Ajungem la poalele dealurilor. O mireasmă ademenitoare ne face să privim în toate părţile: au apărut livezile de pomi şi plantaţiile de vii. Fructele sînt o altă bogăţie care ne face faimă peste graniţă. Dar mai mult decît ele, vinurile de Cotnari, Murfatlar, Odobeşti, Segarcea, Tîrnave. Urcînd mai sus începe împărăţia pădurilor — comoară vie bucurîndu-se de grija întregului popor. De aci porneşte lemnul, aci trăiesc atît de felurite animale şi păsări în care munţii noştri sînt renumiţi. Tot aici, în zona dealurilor şi submunţilor, ne aflăm în faţa unei păduri enorme care se întinde de mai jos de Suceava pînă la Tr. Severin, o pădure ciudată, fără frunze, lipsită de verdeaţă. Este pădurea de sonde, din zona petrolului. Burghezia înfăptuise o exploatare prădalnică a avuţiei petrolifere în folosul ei şi al trusturilor străine. In 1944 producţia de ţiţei depăşea cu puţin 3.500.000 tone. Astăzi producţia întrece 10.500.000 tone. Pe atunci se afirma că rezervele noastre petrolifere sunt epuizate. Acum se cunosc rezerve imense. Cercetările făcute în ultimii ani dovedesc existenţa unor mari zăcăminte de minereuri de fier şi mangan, de neferoase, de metale rare, de petrol, gaz metan, cărbune, de sare, şi altele. Cărbunele se găseşte în subcarpăţii Olteniei şi Munteniei, în Comăneştii Bacăului, în părţile din nord-vest ale Someşului. Adesea vecini ai cărbunelui sunt metalele negre (feroase). Pentru bogăţia lor de minereuri Munţii Banatului au primit şi numele de metaliferi; aici metalele se găsesc alături de cărbune. O altă tovărăşie a metalelor şi cărbunelui prezintă Valea Jiului cu munţii Poiana Ruscăi. însoţirea aceasta e cît se poate de fericită: pentru extragerea metalelor din minereuri e nevoie de cărbune. Aci se şi află cele mai puternice cetăţi siderurgice : Reşiţa, Hunedoara, Oţelul Roşu. Sprijinindu-se pe belşugul subsolului industria siderurgică se dezvoltă rapid. Numai în 1956 s-a ridicat la Hunedoara un furnal cu o capacitate egală aceleia a întregii producţii din 1938 Dacă astăzi Romînia ocupă un loc important pe scara producţiei mondiale de petrol, gaz metan, minereu de mangan, mîine ea va putea să ocupe un loc important pe scara producţiei mondiale şi în industria energetică şi în industria chimică. Şi, în sfîrşit, cea mai tînără şi una din cele mai însemnate bogăţii , uraniul, capabil să înlocuiască în mare măsură toate celelalte izvoare de energie. El e vestitorul unor mari prefaceri, al erei atomice. Cantităţile de uraniu ce se găsesc la noi sînt importante. Curînd vom monta primul reactor atomic — bază a cercetărilor în domeniul energiei atomice. La capătul acestor rînduri te întrebi: ce-i lipsea ţării cu enorme cantităţi de cereale, de petrol, de metale, de păduri, de uraniu, ca să-şi facă fericit poporul? Cu cită dreptate zugrăvise Bălcescu încă în urmă cu 100 de ani contradicţiile orînduirii din vremea sa. Orice călător — scria Bălcescu — trecînd prin ţările române, corni emplind cu admiraţie locurile atît de frumoase, rîurile, munţii cei înalţi şi măreţi plini de comori minerale, cîmpiile mănoase putea spune: „Fericită ţară !“ Dar „îndată acest tablou se întunecă şi o altă vedere întristează ochii săi. înaintea lui, dintr-o gaură de sub pămînt, iese o figură omenească slabă, desculţă, trenţăroasă, murdară“. Şi aflînd că acesta este locuitorul frumoasei grădini ce a admirat, călătorul spunea că fără îndoială, în această ţară poporul trebuia să fie „cel mai nenorocit, cel mai asuprit din toate popoarele". Pentru a pune marile bogăţii ale ţării în folosul poporului trebuia ca acesta să se elibereze din jugul asupritorilor străini şi interni şi să devină stăpînul propriei sale vieţi. Acesta şi este sensul întregii istorii frămîntate a poporului nostru care, după lupte îndelungate, atunci cînd în fruntea sa s-a ridicat eroica clasă muncitoare condusă de partidul său revoluţionar a reuşit să zdrobească lanţurile asupririi şi să-şi făurească o nouă viaţă. O istorie plină de eroism Păstorii, agricultorii, meşteşugarii acestei ţări, au înţeles de la început cît de mari sînt bogăţiile meleagurilor noastre. Dar tot atît de bine ca şi ei , lacomii asupritori străini şi localnici au înţeles acest lucru şi au şi pornit la jefuirea lor. Şi-n adevăr, era pe acest tărîm atîta aur incit regii şi şefii de oaste îşi făureau podoabe fără număr. Erau apoi atîtea grîne şi vite că puteau fi hrănite armatele stăpînitorilor. Unul din cei mai mari cuceritori ai lumii antice, Darius a rîvnit la aurul dacilor — strămoşii noştri, la fel ca generalul şi apoi regele Lisimach, dar au trebuit să se întoarcă înfrînţi acasă ; singuri romanii — umiliţi şi ei vreme îndelungată de daci — au izbutit pentru un timp să-şi înfigă lacomi ghiarele în pămînturile bogate ale dacilor. Poporul ce a trăit pe meleagurile noastre n-a rîvnit la bunurile vecinilor, muncitor şi harnic, în stare să scoată apă din piatră seacă şi să silească să rodească pînă şi stîncile, viteaz dar plin de înţelegere şi omenie, atît de primitor încît din vechime i-a mers faima, poporul a făurit de-a lungul veacurilor întreaga bogăţie a ţării. Sufletul acestui popor e încă mult mai bogat. închipuirea acestui popor, isteţimea lui s-au întrupat în doine, în basme şi poveşti de o rară fantezie, în marea artă a împodobirii scoarţelor, a sculpturii porţilor. In jocul romînesc e o împletire de mişcări încete, tărăgănate cu o izbucnire de mişcări repezi, săltăreţe, însoţite de strigăte în care explodează bucuria. Cugetarea acestui popor e adîncă iar proverbele şi zicătorile sale pline de înţelepciune. Şi cîte minţi luminate n-a ridicat poporul din rîndurile sale asemenea unor mari luptători ca Bălcescu; asemenea unor mari scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Coşbuc; unor mari pictori ca Grigorescu, Aman, Tattarescu, Andreescu, Băncilă; unor mari compozitori ca Enescu, Ciprian Porumbescu, Gh. Muzicescu unor eminenţi savanţi ca Babeş, Marinescu, Racoviţă sau a inovatorilor în tehnica aviaţiei—Aurel Vlaicu şi Traian Vuia ? Şi în cîte ţări nu s-a dus faima celor care le continuă azi opera — savanţi ca Parhon, Traian Săvulescu, mari scriitori ca Sadoveanu, Arghezi — şi a atîtor altora ? Suferinţele pe care le-a îndurat poporul nostru de-a lungul istoriei nu l-au doborît; chiar atunci cînd nu i se mai lăsau decît ochii, ca să aibă cu ce să plîngă, şi-a păstrat firea şi a năzuit mereu spre libertate. Faptele conducătorilor viteji pe care i-a născut poporul au uimit lumea vremii lor, Mircea cel Bătrîn, Ştefan cel Mare, Ion Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul, au întrupat multă vreme idealurile de libertate naţională iar folclorul nostru şi al popoarelor vecine a înscris în tezaurul său ode închinate acestor voevozi, în vremuri cînd Europa nu mai putea sta turcilor în faţă, poporul avînd în frunte pe aceşti viteji a înfruntat şi răsturnat de multe ori peste Dunăre talazul otoman. Hărţuiala neîntreruptă şi jugul crunt al exploatatorilor l-a împiedicat în trecut să folosească cum se cuvine darurile pămîntului, cînd alte popoare aşezau temeliile industriei, la gurile Dunării, turcii dădeau cele mai sălbatice atacuri iar moşierii scoteau şapte piei de pe ţăranii iobagi ; cînd alte popoare cunoşteau maşinismul, turcii cu ajutorul stăpînitorilor dinlăuntru jefuiau bogăţiile acestei ţări şi nu-i îngăduiau dezvoltarea ; iar cînd poporul a scăpat la sfîrşit de turci s-au năpustit în ţară capitaliştii francezi, englezi, nemţi, americani, care, cu ajutorul industriaşilor şi moşierilor romiai au luat locul vechilor asupritori. Poporul a luptat fără răgaz; luptele iobagilor, revoluţia din 1848, răscoalele ţărăneşti din 1888 şi din 1907 — iată numai citeva mărturii ale eroismului poporului care luptînd pentru libertate şi viaţă omenească împingea înainte istoria ţării. Cu cel mai mare eroism a luptat clasa noastră muncitoare pentru drepturile întregului popor. Forţele sale au crescut nemăsurat, de cînd în fruntea luptei a venit Partidul Comunist Român, creat în 1921 — în anii de după Marea Revoluţie Socialistă din Rusia. Marile acţiuni revoluţionare din 1933 au fost mărturie a avîntului de luptă al clasei noastre muncitoare. Cu doisprezece ani în urmă, poporul român şi-a cucerit adevărata libertate La 23 August 1944 sub conducerea Partidului Comunist Român poporul a înfăptuit insurecţia armată răsturnînd dictatura fascistă şi pornind pe calea unei vieţi noi. El continuă astfel în condiţiuni noi tradiţiile luptei seculare pentru libertate şi o viaţă mai bună, tradiţiile sclavilor şi iobagilor răsculaţi, tradiţiile revoluţionare ale clasei noastre muncitoare care a înscris un capitol eroic în istoria patriei noastre. Au fost străbătuţi ani grei, furtunoşi, în 1947 e alungat regele şi se proclamă Republica Popuară. Poporul a devenit cu adevărat stăpîn. Şi-a suflecat mine-cile şi a pornit la muncă însufleţită. După lecuirea rănilor războiului a început dezvoltarea socialistă a patriei, a înfiinţat noi industrii, dînd o cit mai potrivită folosinţă bogăţiilor ţării, a îndreptat agricultura pe făgaşul socialist, ridicînd-o din ce in ce mai mult din înapoierea in care se găsea, a luat cu asalt neştiinţa de carte şi păşeştesigur înainte spre o viaţă îmbelşugată şi luminoasă. Stapinii ţarii Gospodărindu-şi mai bine avuţiile, poporul a avut grijă să facă şi rînduielile cuvenite în ţara sa Regimul democrat-popular a creat un nou stat, o nouă armată, o nouă justiţie. Organul cel mai înalt al puterii de stat este Marea Adunare Naţională a R.P.R. formată din deputaţi ai oamenilor muncii aleşi pe 4 ani. Marea Adunare Naţională alege un prezidiu şi pe Preşedintele Consiliului de Miniştri şi aprobă lista guvernului. De gospodărirea treburilor locale răspund sfaturile populare. Datorită partidului clasei muncitoare — conducătorul poporului muncitor — se întăreşte mereu unitatea politică-morală a oamenilor muncii, alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare sub conducerea clasei muncitoare, frăţia oamenilor muncii români şi a minorităţilor naţionale, cresc neîncetat forţele creatoare ale poporului muncitor O bătălie constructivă uriaşă, grea, a cuprins ţara dintr-o iargine în alta La sfîrşitul anului 1955 a avut loc cel de al doilea Congres al Partidului Muncitoresc Român Acest Congres a arătat noile sarcini ale dezvoltării industriei, agriculturii, întregii economii naţionale, a fixat noi şi importante ţeluri de atins care vor urca ţara pe culmi mai înalte, vor face mai înfloritoare viaţa oamenilor. întregul nostru popor luptă pentru realizarea celui de al II-lea Plan Cincinal al ţării noastre. In măreţele perspective deschise de cel de-al II-lea Plan Cincinal tineretul ţării noastre vede întruchiparea însăşi a năzuinţeor sale, sarcini de răspundere însufleţitoare. Continuînd eroismul cu care tinerii au învins munţii sfredelindu-i în lungi turlele, cu care ei s-au împotrivit torentelor de apă peste care au construit poduri şi baraje, cu care ei au înfruntat gerul, ducînd mai departe tradiţia de la Agnita-Botorca, Salva-Vişeu, Bumbeşti-Livezeni tineretul nostru îşi dovedeşte patriotismul în munca pentru înflorirea patriei. Mii de tineri se întrec în producţie depăşindu-şi normele, introducînd tehnica înaintată, realizînd economii, luptînd pentru sporirea productivităţii muncii şi reducerea preţului de cost al produselor. La sate tinerii sînt în primele rînduri în munca de organizare a noi gospodării colective şi întovărăşiri, de consolidare a celor existente, de obţinere a unor recolte bogate Minunate fapte de muncă înscriu tinerii ce muncesc pe şantierul Hidrocentralei „V. Lenin“ de la Bicazca şi pe celelalte şantiere naţionale şi locale. Tineretul nostru munceşte cu rîvnă pentru însuşiea ştiinţei şi culturii Astfel prin faptele muncii de fiecare zi tineretul nostru îşi dovedeşte patriotismul său fierbinte, care rodeşte în lupta întregului popor pentru a face mai minunată scumpa noastră patrie, mai bună viaţa poporului nostru muncitor. Avem o patrie bogată şi frumoasă. Dar de dărnicia pămîntului natal nu s-a putut bucura în trecut omul muncitor. Abia cînd braţul său a devenit liber, el a numit să desăvîrşească opera naturii, ca un adevărat şi vrednic stăpîn al patriei sale. Iar baraele şi lacurile de acumulare din nunţi, perdelele de pădure, canaele de irigaţie, într-un cuvînt nunca oamenilor aduc o frumuseţe nouă pe fata pămtaitului, lemnă de epoca noastră. Poporul român şi-a desfăcut arg aripile. Călăuzit de partid , a pornit spre cucerirea uruiriilor măreţ, socialist. „Scînteia tineretului“ 28 septembrie 1956 pag. 3-a in întîmpinarea Zilei Forţelor Armate ale R. P. R. O întrecere tradiţională In fiecare an, în preajma zilei de 2 Octombrie — Ziua Forţelor Armate ale R.P.R. — se desfăşoară în Capitală finala pe armată a concursului echipelor artistice ostăşeşti. Expresie a revoluţiei culturale din ţara noastră în plin avint, concursul este totodată o oglindă a bogatei activităţi cultural-artistice din armată. El a devenit de mult o manifestare tradiţională, o adevărată sărbătoare a tinerelor talente artistice, din unităţi. Din luna mai, cînd a început concursul, şi pînă acum, de-a lungul etapelor s-au întrecut sute de echipe şi grupe, însumînd mii de artişti amatori ; ei s-au pregătit cu sirguinţă, străduindu-se ca in spectacole să dea glas sentimentelor patriotice şi năzuinţelor lor, să oglindească tumultul vieţii de ostaş. Cei care au reuşit să îmbrace aceasta intr-un conţinut bogat şi educativ, intr-o haină artistică aleasă, au trecut victorioşi din etapă in etapă şi au ajuns in finală. Timp de cinci zile, pe scena sălii de festivităţi a Academiei Militare Politice „Gh. Gheorghiu-Dej", şi-au disputat iniiietatea echipele şi grupele artistice finaliste, precum şi un număr de solişti. Lupta pentru cucerirea primului loc, sau a unui loc cit mai bun, a fost aprigă. Curînd juriul işi va spune cuvintul. ★ Intrarea in scenă a fost ingenioasă şi originală. Cortina, trăgindu-se in lături... la comandă, ni i-a înfăţişat pe aviatori plini de voie bună, cutezători — aşa cum le cere să fie însăşi specialitatea lor — şi, se înţelege, hotăriţi să fie... la înălţime. Sub conducerea căpitanului Teodora Constantin, corul şi orchestra au interpretat o suită de cîntece ostăşeşti. Marşul „Mindru şoim aviator“ a răsunat parcă mai falnic decit toate ; din piepturi voiniceşti, melodia ţîşnea spre înălţimi ca o „nălucă argintie" (aşa alintă aviatorii reactorul.). Sus la mii şi mii de metri Se destramă noi cu noi. Peste ei, ca gîndul zboară Mindru şoim aviator Prezentatorul, cu vocea lui caldă, a asemuit apoi patria cu o grădină in floare. Şi îndată — parcă pentru a întregi această imagine — au început să se perinde prin faţa microfonului solişti de muzică populară rominească. Au cintat, pe rînd : „Trandafir de la Moldova", „Zis-a ' mama să mă-nsor“, „Izvoraş cu apă rece’ şi alte fermecătoare melodii. Ascultîndu-l pe soldatul Gheorghe Ichim am savurat graiul ardelenesc pe care l-a redat deosebit de plastic şi cu umor in cintecul „Spune mindro, spune mie", iar mai apm intr-un cuplet despre vechea armată. Sala l-a aplaudat îndelung. Oare se poate cântec fără joc? Ştiind prea bine că nu, aviatorii s-au prins la o sirbă şi la un „Bărbune" de-a du- duit scena. Pe aripile versului, cintecului şi dansului, aviatorii ne-au purtat apoi prin unitatea lor. Am admirat isteţimea ostaşilor, hărnicia lor in însuşirea măiestriei militare. Cuplul Năică-Mărinică, amindoi chiulangii şi şmecheri, ne-a amuzat prin situaţiile comice create, dar la sfirşit am avut satisfacţia de a-i vedea păşind pe drumul cel bun. Finalul spectacolului a fost impunător. De o parte şi de alta a stemei R.P.R. erau grupaţi muncitori, ţărani, intelectuali şi militari de toate armele. Intr-un glas, ei au înălţat un imn de slavă patriei şi partidului iubit. In continuare, după o scurtă pauză, grupa artistică a prezentat un program de satiră şi umor. Soliştii selecţionaţi la concursul pe Forţele Aeriene Militare s-au înfăţişat cu muzică şi dansuri populare, un tablou acrobatic cu un „trio-veselia" muzică uşoară şi de dans şi, in sfirşit, cu un tablou coregrafic închinat aviatorilor sovietici — salut emoţionant fraţilor de arme din Răsărit In rîndurile aviatorilor am avut bucuria de a recunoaşte citeva figuri cunoscute încă de la finala concursului din 1955, tinere talente care ne-au incintat din nou cu arta lor. N. MANAILA Moment vesel La acordeon caporalul Georgescu Valeriu Noul orar al trenurilor In noaptea de 29 spre 30 septembrie intră în vigoare orarul de iarnă al trenurilor. Garniturile unor trenuri au fost mărite, iar pentru a se realiza legături mai bune între Capitală şi centrele muncitoreşti, cu regiunile şi localităţile mai îndepărtate, au fost prelungite traseele unor trenuri. De asemenea numărul curselor muncitoreşti a fost mărit astfel că indicele tren/km. al acestora va creşte cu 2 la sută faţă de cel realizat după orarul expirat şi cu 6 la sută faţă de orarul din iarna trecută. Prin aplicarea noului orar, datorită organizării judicioase a circulaţiei trenurilor, viteza tehnică a acestora va creşte. Ca urmare, viteza comercială va spori cu 0,11 km./oră faţă de viteza realizată după orarul de vară şi cu 1,9 km./oră faţă de viteza orarului din iarna trecută. Trenul personal 1005, bunăoară, va parcurge distanţa Bucureşti— Timişoara într-un timp redus cu 1 oră faţă de orarul de vară. Tot în scopul îmbunătăţirii deservirii călătorilor s-a prevăzut ca încălzirea trenurilor să se facă de îndată ce temperatura va scădea sub 10 grade Celsius. La toate trenurile accelerate fără regim de rezervare a locurilor şi la trenurile de persoane de lung parcurs au fost rezervate compartimente de clasa l-a şi a Il-a pentru „mamă şi copil". Prin noul orar, numărul trenurilor radioficate cu plecare şi sosire în Capitală, se ridică la 26 dintre care 2 trenuri exprese, 14 accelerate și 10 trenuri de persoane. Lucrari practice în învăţămîntul elementar şi mediu In primul cincinal, Ministerul Invăţămîntului a introdus experimental in unele şcoli elementare de 7 ani şi medii din diferite regiuni ale ţării, lucrări practice de tîmplărie şi lăcătuşerie în ateliere şcolare şi practica agricolă pe parcele experimentale, in cadrul cărora elevii au aplicat cunoştinţele teoretice căpătate in timpul orelor de matematici, fizico-chimice şi ştiinţe naturale. Pentru aplicarea Hotărîrii C.C. al P.M.R. şi a Consiliului de Miniştri cu privire la îmbunătăţirea invăţămîntului de cultură generală, citeva zeci de şcoli elementare şi medii din ţară vor fi dotate în acest an şcolar cu ateliere pentru lucrări practice. Atelierele vor cuprinde o sală de lăcătuşerie şi una de tîmplărie, utilaje complect pentru o grupă de 20 elevi, anexe de fierărie, forjă, grupuri electrogene şi maşini unelte, cabine pentru maiştri, vestiare, lavabouri, instalaţii sanitare moderne etc. Ministerul Invăţămîntului a elaborat programe de invăţămînt şi instrucţiuni metodice speciale pentru şcolile elementare şi medii la care vor fi extinse lucrările practice in anul de invățămtnt 1956-1957. Primirea de către ministrul Afacerilor Externe al noului însărcinat cu afaceri al Elveţiei la Bucureşti Joi 27 septembrie a.c., ministrul Afacerilor Externe, Grigore Preoteasa a primit în audienţă pe noul însărcinat cu afaceri al Elveţiei acreditat la Bucureşti, Gottlieb Gut, însărcinatul cu afaceri al Elveţiei, Gottlieb Gut, a luminat ministrului Afacerilor Externe scrisorile sale de acreditare. (Agerpres) 25 minute întirziere Duminică 23 septembrie am luat tramvaiul ducindu-mă să văd „Marile manevre“ la cinematograful „BucureştiDorind să fiu un spectator punctual am avut multe remuşcări cind, in faţa cinematografului de pe B-dul 6 Martie, aruncindu-mi privirea spre acele ceasornicului, am constatat că mai erau doar 2 minute pină la începerea spectacolului (ora 16,00). Mi-am ocupat locul respectiv şi — se înţelege — cu răsuflarea întretăiată de goana pe care-o trăsesem aşteptam să înceapă jurnalul. S-a făcut in sfirşit ora 16. Dar filmul nu începea. Mi-am zis: trebuia să-mi potrivesc ceasul după radio. Aveam impresia că a cam luat-o înainte. In sală —e murmurul caracteristic înaintea începerii filmului. Mai trec 10 minute. Este deci ora 16,10. Nici gînd ca filmul să înceapă. Murmurul sălii se înteţeşte şi se transformă, cum poate mulţi dintre dumneavoastră ştiţi. Este ora 16,15 şi nu există nici un semn că tovarăşii operatori s-ar sinchisi măcar. Oamenii îşi îndreaptă curioşi privirile spre ceas. 16,20. Se aud frînturi de discuţii. — Aşa-i întotdeauna la „Bucureşti". — N-are cine să-i înveţe cum să se poarte cu publicul... ...N-ai însă prilejul să le asculţi continuarea căci un rapot de aplauze, fluierături şi bătăi din picioare îi trezeşte pe operatori din somnolenţa in care au căzut, şi una cite una luminile se sting. Este ora 16,25. S-a terminalt filmul. Cind iţi propui să mergi pe la „cassă" pentru a te încredinţa dacă ne aflş este scrisă ora 16,25 pentru începerea filmului un strigăt îţi sparge timpanele: — Ieşirea prin Sărindar... I. B. DE LA MAREA MEDITERANĂ la Marea Nordului cu artiştii români (Urmare din pag. la mea de oameni şi vehicule care se îngrămădesc pe străzi, te îmbată cu mirosul romantic al mării şi al fumului de vapor. Marsilia este în acelaşi timp un mare centru industrial şi oraşul vajnicilor docheri care se pricep să incarce un vas cit ai fuma o ţigară, dar se pricep tot atît de bine să-l lase să zacă gol cu săptăminiile, dacă încărcătura e menită să slujească planurilor războinice agresive. Plecind din vechiul port al Marsiliei am vizitat insula stincoasa pe care se înalţă străvechea închisoare „Château d' If“. Acolo au fost întemniţaţi mulţi dintre cei care se ridicaseră, cu secole în urmă, împotriva absolutismului monarhic sau a tiraniei feudale. Dar cel care a dat închisorii celebritatea sa mondială este un personaj imaginar, născocit de fantezia unui scriitor: contele de Monte-Cristo. Deși acest conte nu a trăit decit sub pana lui Alexandre Dumas, celor care vizitează „Château d’ If“ li se arată celula in care el a fost închis, tunelul pe care La săpat pentru a evada, felinarul folosit de dinsul etc. E un truc turistic de mare efect pentru toţi cei (şi sunt mulţi) care au citit romanul. La Marsilia am dat spectacole in marele teatru „Alcazar“ a cărui sală are o capacitate de peste 1.500 de locuri, iată numai două din comentariile presei : „Totul este perfect de bine reglat din punct de vedere al ansamblului... Formaţia muzicală este şi ea excelentă" („Le Soir", 28 iulie). „Toată lumea este satisfăcută de acest spectacol: simplul spectator, ca şi muzicologul erudit, pasionatul de balet, ca şi amatorul de folclor" („La Marseillaise“, 24 iulie). Odată cu Marsilia, a luat sfîrşit turneul nostru in Franţa. Trebuia să precăm un alt punct al Europei, mult mai la nord, în oraşul Arnhem din Olanda, unde începea, la 4 august, un alt mare festival folcloric internaţional.