Scînteia Tineretului, septembrie 1956 (Anul 11, nr. 2279-2304)

1956-09-28 / nr. 2302

ROADELE unei învăţături concrete Hotărirea C.C. al P.M.R. „Cu privire la îmbunătăţirea propa­gandei de partid şi întărirea le­găturilor ei cu practica construc­ţiei socialiste“ relevă faptul că una din cele mai eficace măsuri care a orientat învăţămtntul de partid spre problemele producţiei a constituit-o crearea în nume­roase întreprinderi a cercurilor de economie concretă în care studiul problemelor economice se face pe baza analizării situaţiei concrete din unităţile de producţie respec­tive şi indică organelor şi orga­nizaţiilor de partid sarcina de a da o extindere mai largă acestor cercuri destinate cadrelor de bază din întreprinderi. Faptul că pro­gramele acestor cercuri sunt ela­borate de către organizaţiile de partid din întreprinderi, avîndu-se în vedere în primul rînd nevoile concrete ale întreprinderii respec­tive şi fiind după aceea aprobate de comitetele orăşeneşti de partid, reprezintă un imens ajutor dat cadrelor de bază ale întreprinde­rilor în studierea concretă a pro­blemelor economice specifice ale întreprinderii în care lucrează, în găsirea celor mai bune soluţii pentru rezolvarea multiplelor pro­bleme de producţie. Dat fiind faptul că la Uzinele „1 Mai“ din Ploeşti cercurile de economie concretă au desfăşurat o rodnică activitate şi că în ca­drul acestor cercuri au studiat şi numeroşi utemişti şi tineri, un re­dactor al ziarului nostru l-a ru­gat pe tovarăşul inginer Marius Pîslaru, conducătorul cercului de economie concretă de la secţia ca­­zangerie, să răspundă la citeva întrebări pentru a împărtăşi citi­torilor noştri experienţa şi rezul­tatele practice obţinute în urma studiului în aceste cercuri, precum şi planurile de viitor. ÎNTREBARE: Cum a fost orga­nizat studiul in cercul de economie concretă pe care l-aţi condus dvs. şi ce rezultate a dat ? RĂSPUNS: La început au fost constituite două cercuri de econo­mie concretă pe uzină. Eu am condus unul din acestea. Ele ne-au adus anumite foloase. Au fost lămurite o serie de pro­bleme teoretice (de pildă creşte­rea productivităţii muncii, redu­cerea preţului de cost etc.) por­­nindu-se de la experienţa proprie a uzinei noastre, precum şi unele probleme legate de conducerea muncii în secţii. Totuşi, la început n-am studiat şi n-am intrat adînc în viaţa economică a diferitelor secţii şi sectoare; n-am putut stu­dia şi analiza temeinic multiplele lor probleme sppecifice, multe ches­tiuni arzătoare răm­înînd fără răs­puns şi aceasta din cauză că sfe­ra de preocupări era mult prea vastă pentru a ne ocupa minu­ţios de toate. In martie anul acesta, din ini­ţiativa comitetului nostru de partid, cercurile au fost reorga­nizate. In locul celor două cercuri pe uzină, s-au constituit mai multe cercuri pe diferite secţii. Mi s-a încredinţat conducerea cercului din secţia cazangerie. Abia în cadrul acestui cerc am început studierea, cercetarea şi re­zolvarea problemelor specifice care ne interesau direct, în mun­ca de fiecare zi. Să vă dau cîteva exemple. Secţia noastră este organizată pe baza bozfasciotului. Deşi eram şi înainte o secţie rentabilă, to­tuşi ne-am dat seama că mai pu­tem face multe pentru a reduce preţul de cost al producţiei. Dis­cuţiile purtate în cerc despre mic­şorarea personalului de regie şi reducerea cheltuielilor auxiliare au fost rodnice. Pe baza unor calcule am reexaminat situaţia muncitorilor care lucrează în re­gie (lăcătuşi de întreţinere, trans­portatori, macaragii, reglori etc.) — fiecare post în parte — şi am ajuns la concluzia că numărul lor este exagerat faţă de nevoile secţiei. Ulterior am şi redus, treptat, personalul auxiliar (de regie) cu circa 32 la sută. De asemenea, prin introducerea unor normative, consumul de materiale auxiliare a fost redus faţă de plan cu 27 la sută. Toate acestea au influen­ţat asupra preţului de cost în secţia noastră, care a scăzut la 94,8% faţă de plan. A stîrnit interes şi o altă chestiune examinată în cadrul cercului: organizarea muncii după grafic — în ateliere, bri­găzi, echipe. Nu era o problemă cu totul nouă.. Noi am acumulat o anumită experienţă în această privinţă. Totuşi, uneori lucrurile şchiopătau. Ea a devenit actuală mai ales în februarie, martie şi în lunile următoare cînd secţia noastră şi-a schimbat profilul şi a început să producă un nou tip de instalaţie de foraj. Lipsa de experienţă, noutatea procesului tehnologic şi alţi factori ne-au produs, fireşte, anumite greutăţi. Intirziau lucrările ba într-un sector, ba în altul , ritmicitatea producţiei suferea. Să luăm sepa­ratoarele de gaze : ansamblarea se face la atelierul­ de aparataj pe­trolifer, părţile mecanice la strungăria secţiei, ţevăria la ate­lierul de construcţii metalice nr. 3. Or, ansamblarea rămînea de obicei în urmă din cauza strun­­găriei sau a altor sectoare. Din această cauză în februarie şi mar­tie, de pildă, nu ne-am îndepli­nit integral planul. Această problemă trebuia re­glementată şi ne-am ocupat de ea serios, în cadrul cercului nostru. Inginerii, maiştrii (mem­bri ai cercului) au studiat dife­ritele aspecte ale muncii după grafic, din ce cauză se produc perturbaţii, greutăţile ce se ivesc în respectarea graficului şi au prezentat propuneri concrete în consfătuirile cercului. In cadrul discuţiilor şi ceilalţi membri ai cercului au adus contribuţii pre­ţioase. învăţămintele, concluziile acestor discuţii au fost apoi apli­cate în toate sectoarele şi echipele de la noi.­­ ... . In prezent ara lichidat în mare măsură munca în asalt. Atelierele noastre conlucrează mai bine, iar la rîndul ei secţia noastră nu pro­duce greutăţi altor secţii. ÎNTREBARE: Ce probleme vor fi studiate in viitor In cadrul cercului ? RĂSPUNS: In cercul nostru au studiat mai ales cadrele teh­nice din secţie şi cîţiva fruntaşi în producţie — printre care şi ti­neri ingineri, maiştri, responsa­bili ai brigăzilor de tineret etc. După cum am mai spus, noi am început studiul cu problemele mai simple, continuînd apoi cu ches­tiuni din ce în ce mai complexe. Nici metoda de studiu n-a rămas aceeaşi. In ultima vreme am fo­losit mai ales metoda referatelor (de întocmirea lor răspundea unul sau mai mulţi tovarăşi) ur­mate apoi de discuţii. Fiecare tovarăş are astfel posibilitatea să gîndească independent, crea­tor, să aducă contribuţii perso­nale la lămurirea şi rezolvarea diferitelor probleme. Acum avem de gînd să studiem o problemă care ne preocupă de mult: creşterea productivităţii muncii. Acesta va fi un studiu mai îndelungat. Planul secţiei noastre pe anul 1957 este cu 60 la sută mai mare în comparaţie cu planul pe anul acesta. Va trebui să obţinem creşterea producţiei într-un timp scurt — şi asta mai ales pe seama ridicării productivităţii muncii. Vom studia multe chestiuni. De pildă, posibilitatea aplicării în unele ateliere a sistemului de muncă după principiul benzii, rulante şi alte măsuri pentru o mai bună organizare a muncii; apoi, aplicarea unor metode a­­vansate, cum ar fi tăierea după şablon etc. Vrem să ne pregătim de pe acum pentru ca dacă la în­ceputul anului viitor să putem da o producţie mult sporită. Anul acesta am atras un nu­măr mai mare de tineri în cercul nostru cum sînt, de pildă, ing. Nicoară Lazăr, tînărul maistru Gheorghe Brînzaru, sudorul Ra­du Lapoviţă şi alţii. Alături de vîrstnici ei vor studia problemele economice ale secţiei, vor învăţa arta bunei gospodăriri a pro­ducţiei. ★ In ce priveşte încadrarea tine­rilor în cercurile de economie concretă, redactorul nostru s-a adresat şi tovarăşului inginer Eugen Toma, membru în comite­tul U.T.M. de la Uzinele „1 Mai“. ÎNTREBARE: Ce măsuri a luat comitetul U.T.M. pentru cuprin­derea cadrelor tehnice tinere in aceste cercuri ? RĂSPUNS: Mai întîi o măr­turisire : eu însumi am studiat şi voi continua să studiez într-un cerc de economie concretă. M-am convins personal că aceste cercuri sunt foarte potrivite pen­tru însuşirea unor profunde cu­noştinţe economice. Ele dezvoltă iniţiativa, gustul pentru cercetări economice independente pe baza experienţei diferitelor secţii, ate­liere etc. Ele stat de un real folos mai ales cadrelor tinere care nu posedă o experienţă înde­lungată în producţie şi se des­curcă uneori greu în problemele economice complexe. Aş mai a­­dăuga că finele cadre tehnice — chiar şi dintre cele bine pregătite­ — cunosc uneori superficial pro­­blemele economiei de ramură. Or, tehnica nu poate fi despăr­ţită de economie. De aceea comi­tetul nostru U.T.M. acordă o mare importanţă cercurilor de economie concretă şi a îndrumat cadrele noastre tinere să studieze în aceste cercuri. Anul acesta, comitetul de par­tid a organizat 6 cercuri de eco­nomie concretă — în diferite secţii ale uzinei. Pînă în prezent s-au înscris în aceste cercuri 36 utemişti — ingineri, maiștri, res­ponsabili ai brigăzilor de tineret precum și tineri muncitori fruntași. Crişurile şi Mureşul unite în Tisa, Jiul, Oltul, Ialomiţa şi Prahova, Buzăul, Siretul şi Prutul. Apropiindu-se de mare, Dună­rea se înclină în faţa bătrînilor munţi dobrogeni, îi ocoleşte şi... face încă o mare surpriză : delta. Mai toate fluviile mari ale glo­bului se resfiră la vărsarea în mare, dar spectacolul pe care-l oferă Dunărea, e de-o măreţie ne­întrecută. Fluviul îşi întinde a­­pele pe 500 000 de ha, adică pe un teritoriu aproape încă odată mai mare decît al Luxemburgului. Aşa îşi încheie drumul Dună­rea, după ce a dat ultima rotun­jire acestei ţări şi după ce, îm­preună cu afluenţii săi, a chel­tuit o energie de aproape 40 mi­liarde kw./oră, pe care acum ţă­rile dunărene vor să-i recîştige şi să-i pună în folosul popoarelor lor Bogăţiile ţarii Nu departe de malurile de care se lovesc în neostenite talazuri valurile Mării Negre, în nordul Dobrogei, se înalţă culmea De­nis Tepe Soarele aprinde mii de scînteieri în oglinzile grăunţelor de nisip, lumini­nd peisajul mono­ton, tipsit aproape cu totul de verdeaţă, în care totul reflectă galbenul uscăciunii. Aci nimic nu vesteşte minunatul peisaj al naturii şi imensele bogăţii ale ţă­rii care aruncă spre mare — ca un pod — podişul Dobrogei Dar tocmai aci, pe culmea Denis Tepe — se zice că s-ar fi găsit ancora argonauţilor. O străveche po­veste amintea de curajoşii argo­nauţi care părăsind ţărmuri să­race plecaseră în lume după bo­găţii, năzuind să găsească „lîna de aur“.‘Şi iată, ancora au arun­cat-o pe ţărmurile noastre... Nespus de mari şi minunate sînt bogăţie patriei noastre cu care noi, tinerii, ca şi toţi oame­nii muncii ne mîndrim, pe care ne străduim să le punem în va­loare spre fericirea poporului nostru Iată întinderile Bărăganului, cîmpia Banatului, cîmpia Ardea­lului... Cîmpiîle — Şi adesea dea­lurile — nu numai că dau belşug de grîu, dar şi un bob mult cău­tat pentru calităţile sale alese. Alături de grîu se înalţă lanuri de orz, secară, ovăz. Vara, cînd se coc, grînele se leagănă în ne­­sfîrşitele valuri de aur. Toamna se unduiesc sub soare, la fel de bogate lanurile de porumb. Tî­­nără în țara noastră, planta a­­ceasta s-a răspîndit atît de ra­pid, fiind cerută în cele mai va­riate domenii — hrana oamenilor, industria alimentară, furaje pen­tru animale etc. In zilele noastre recoltele cresc mereu în rodnicie datorită mun­cii oamenilor de la sate dintre care unii au şi schimbat străve­chiul fel de a lucra pe petecul in­dividual, trecînd la marea cultură agricolă, ştiinţifică şi mecanizată, în gospodării colective şi întovă­răşiri. Sătenii noştri sînt şi buni crescători de animale, vechi şi is­cusiţi păstori. Privind lunca Dunării, vedem o imensă panglică albă care o întovărăşeşte sute de kilometri. E bumbacul, apariţie nouă pe a­­cest pămînt. De-a lungul apelor, luncile dau viaţă vegetaţiei bo­gate, adăpostind păsări şi ani­male fără număr. Marea, lacurile, şi apele ascund bogăţia peşte­lui. Dar apele ascund în va­lurile lor bogăţia incomparabil mai mare a energiei electrice pu­să în valoare mereu mai mult de hidrocentralele ce se construiesc. Ajungem la poalele dealurilor. O mireasmă ademenitoare ne face să privim în toate părţile: au apărut livezile de pomi şi plantaţiile de vii. Fructele sînt o altă bogăţie care ne face faimă peste graniţă. Dar mai mult de­cît ele, vinurile de Cotnari, Mur­­fatlar, Odobeşti, Segarcea, Tîr­­nave. Urcînd mai sus începe împără­ţia pădurilor — comoară vie bucurîndu-se de grija întregului popor. De aci porneşte lemnul, aci trăiesc atît de felurite ani­male şi păsări în care munţii noş­tri sînt renumiţi. Tot aici, în zona dealurilor şi submunţilor, ne aflăm în faţa unei păduri enorme care se în­tinde de mai jos de Suceava pînă la Tr. Severin, o pădure ciudată, fără frunze, lipsită de verdeaţă. Este pădurea de sonde, din zona petrolului. Burghezia înfăptuise o exploatare prădalnică a avuţiei petrolifere în folosul ei şi al trus­turilor străine. In 1944 producţia de ţiţei depăşea cu puţin 3.500.000 tone. Astăzi producţia întrece 10.500.000 tone. Pe atunci se a­­firma că rezervele noastre petro­lifere sunt epuizate. Acum se cu­nosc rezerve imense. Cercetările făcute în ultimii ani dovedesc existenţa unor mari ză­căminte de minereuri de fier şi mangan, de neferoase, de metale rare, de petrol, gaz metan, căr­bune, de sare, şi altele. Cărbunele se găseşte în subcar­­păţii Olteniei şi Munteniei, în Comăneştii Bacăului, în părţile din nord-vest ale Someşu­lui. Adesea vecini ai cărbu­nelui sunt metalele negre (fe­roase). Pentru bogăţia lor de minereuri Munţii Banatului au primit şi numele de metaliferi; aici metalele se găsesc alături de cărbune. O altă tovărăşie a me­talelor şi cărbunelui prezintă Va­lea Jiului cu munţii Poiana Rus­­căi. însoţirea aceasta e cît se poate de fericită: pentru extra­gerea metalelor din minereuri e nevoie de cărbune. Aci se şi află cele mai puternice cetăţi siderur­gice : Reşiţa, Hunedoara, Oţelul Roşu. Sprijinindu-se pe belşugul sub­solului industria siderurgică se dezvoltă rapid. Numai în 1956 s-a ridicat la Hunedoara un furnal cu o capacitate egală aceleia a întregii producţii din 1938 Dacă astăzi Romînia ocupă un loc im­portant pe scara producţiei mon­diale de petrol, gaz metan, mi­nereu de mangan, mîine ea va pu­tea să ocupe un loc important pe scara producţiei mondiale şi în industria energetică şi în indus­tria chimică. Şi, în sfîrşit, cea mai tînără şi una din cele mai însemnate bo­găţii , uraniul, capabil să înlo­cuiască în mare măsură toate celelalte izvoare de energie. El e vestitorul unor mari prefaceri, al erei atomice. Cantităţile de ura­niu ce se găsesc la noi sînt im­portante. Curînd vom monta pri­mul reactor atomic — bază a cercetărilor în domeniul energiei atomice. La capătul acestor rînduri te întrebi: ce-i lipsea ţării cu enor­me cantităţi de cereale, de pe­trol, de metale, de păduri, de ura­niu, ca să-şi facă fericit poporul? Cu cită dreptate zugrăvise Băl­cescu încă în urmă cu 100 de ani contradicţiile orînduirii din vre­mea sa. Orice călător — scria Bălcescu — trecînd prin ţările române, corni emplind cu admira­ţie locurile atît de frumoase, rîu­­rile, munţii cei înalţi şi măreţi plini de comori minerale, cîmpiile mănoase putea spune: „Fericită ţară !“ Dar „îndată acest tablou se întunecă şi o altă vedere în­tristează ochii săi. înaintea lui, dintr-o gaură de sub pămînt, iese o figură omenească slabă, desculţă, trenţăroasă, murdară“. Şi aflînd că acesta este locuito­rul frumoasei grădini ce a admi­rat, călătorul spunea că fără în­doială, în această ţară poporul trebuia să fie „cel mai nenoro­cit, cel mai asuprit din toate po­poarele". Pentru a pune marile bogăţii ale ţării în folosul poporului tre­buia ca acesta să se elibereze din jugul asupritorilor străini şi in­terni şi să devină stăpînul pro­priei sale vieţi. Acesta şi este sensul întregii istorii frămîntate a poporului nostru care, după lupte îndelungate, atunci cînd în frun­tea sa s-a ridicat eroica clasă muncitoare condusă de partidul său revoluţionar a reuşit să zdro­bească lanţurile asupririi şi să-şi făurească o nouă viaţă. O istorie plină de eroism Păstorii, agricultorii, meşteşu­garii acestei ţări, au înţeles de la început cît de mari sînt bogă­ţiile meleagurilor noastre. Dar tot atît de bine ca şi ei , lacomii asupritori străini şi localnici au înţeles acest lucru şi au şi pornit la jefuirea lor. Şi-n adevăr, era pe acest tă­­rîm atîta aur incit regii şi şefii de oaste îşi făureau podoabe fără număr. Erau apoi atîtea grîne şi vite că puteau fi hrănite arma­tele stă­pînitorilor. Unul din cei mai mari cuceri­tori ai lumii antice, Darius a rîv­nit la aurul dacilor — strămoşii noştri, la fel ca generalul şi apoi regele Lisimach, dar au trebuit să se întoarcă înfrînţi acasă ; sin­guri romanii — umiliţi şi ei vre­me îndelungată de daci — au iz­butit pentru un timp să-şi înfigă lacomi ghiarele în pămînturile bogate ale dacilor. Poporul ce a trăit pe meleagu­rile noastre n-a rîvnit la bunu­rile vecinilor, muncitor şi har­nic, în stare să scoată apă din piatră seacă şi să silească să ro­dească pînă şi stîncile, viteaz dar plin de înţelegere şi omenie, atît de primitor încît din vechime i-a mers faima, poporul a făurit de-a lungul veacurilor întreaga bogă­ţie a ţării. Sufletul acestui popor e încă mult mai bogat. închipuirea a­­cestui popor, isteţimea lui s-au întrupat în doine, în basme şi po­­­veşti de o rară fantezie, în ma­rea artă a împodobirii scoarţelor, a sculpturii porţilor. In jocul romînesc e o împletire de mişcări încete, tărăgănate cu o izbucnire de mişcări repezi, săl­tăreţe, însoţite de strigăte în care explodează bucuria. Cugetarea acestui popor e a­­dîncă iar proverbele şi zicătorile sale pline­ de înţelepciune. Şi cîte minţi luminate n-a ridi­cat poporul din rîndurile sale a­­semenea unor mari­ luptători ca Bălcescu; asemenea unor mari scriitori ca Eminescu, Caragiale, Creangă, Coşbuc; unor mari pic­tori ca Grigorescu, Aman, Tatta­­rescu, Andreescu, Băncilă; unor mari compozitori ca Enescu, Ci­­prian Porumbescu, Gh. Muzicescu unor eminenţi savanţi ca Babeş, Marinescu, Racoviţă sau a inova­torilor în tehnica aviaţiei—Aurel Vlaicu şi Traian Vuia ? Şi în cîte ţări nu s-a dus faima celor care le continuă azi opera — savanţi ca Parhon, Traian Săvulescu, mari scriitori ca Sadoveanu, Ar­­ghezi — şi a atîtor altora ? Suferinţele pe care le-a îndu­rat poporul nostru de-a lungul istoriei nu l-au doborît; chiar atunci cînd nu i se mai lăsau de­cît ochii, ca să aibă cu ce să plîngă, şi-a păstrat firea şi a nă­zuit mereu spre libertate. Faptele conducătorilor viteji pe care i-a născut poporul au uimit lumea vremii lor, Mircea cel Bătrîn, Ştefan cel Mare, Ion Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul, au în­trupat multă vreme idealurile de libertate naţională iar folclorul nostru şi al popoarelor vecine a înscris în tezaurul său ode în­chinate acestor voevozi, în vre­muri cînd Europa nu mai putea sta turcilor în faţă, poporul avînd în frunte pe aceşti viteji a în­fruntat şi răsturnat de multe ori peste Dunăre talazul otoman. Hărţuiala neîntreruptă şi jugul crunt al exploatatorilor l-a îm­piedicat în trecut să folosească cum se cuvine darurile pămîntu­lui, cînd alte popoare aşezau te­meliile industriei, la gurile Dună­rii, turcii dădeau cele mai sălba­tice atacuri iar moşierii scoteau şapte piei de pe ţăranii iobagi ; cînd alte popoare cunoşteau ma­­şinismul, turcii cu ajutorul stăpî­­nitorilor dinlăuntru jefuiau bogă­­ţiile acestei ţări şi nu-i îngăduiau dezvoltarea ; iar cînd poporul a scăpat la sfîrşit de turci s-a­u nă­pustit în ţară capitaliştii francezi, englezi, nemţi, americani, care, cu ajutorul industriaşilor şi moşieri­lor romiai au luat locul vechilor asupritori. Poporul a luptat fără răgaz; luptele iobagilor, revoluţia din 1848, răscoalele ţărăneşti din 1888 şi din 1907 — iată numai citeva mărturii ale eroismului poporului care luptînd pentru libertate şi­­ viaţă omenească împingea înainte istoria ţării. Cu cel mai mare ero­ism a luptat clasa noastră munci­toare pentru drepturile întregului popor. Forţele sale au crescut nemăsurat, de cînd în fruntea luptei a venit Partidul Comu­nist Român, creat în 1921 — în anii de după Marea Revoluţie So­cialistă din Rusia. Marile acţiuni revoluţionare din 1933 au fost mărturie a avîntului de luptă al clasei noastre muncitoare. Cu doisprezece ani în urmă, poporul român şi-a cucerit ade­vărata libertate La 23 August 1944 sub conducerea Partidului Comunist Român poporul a înfăp­tuit insurecţia armată răsturnînd dictatura fascistă şi pornind pe calea unei vieţi noi. El continuă astfel în condiţiuni noi tradiţiile luptei seculare pentru libertate şi o viaţă mai bună, tradiţiile scla­vilor şi iobagilor răsculaţi, tradi­ţiile revoluţionare ale clasei noas­tre muncitoare care a înscris un capitol eroic în istoria patriei noastre. Au fost străbătuţi ani grei, fur­­tunoşi, în 1947 e alungat regele şi se proclamă Republica Popu­­ară. Poporul a devenit cu ade­vărat stăpîn. Şi-a suflecat mine-­­­cile şi a pornit la muncă însufle­ţită. După lecuirea rănilor răz­boiului a început dezvoltarea so­cialistă a patriei, a înfiinţat noi industrii, dînd o cit mai potrivită folosinţă bogăţiilor ţării, a în­dreptat agricultura pe făgaşul so­cialist, ridicînd-o din ce in ce mai mult din înapoierea in care se găsea, a luat cu asalt neştiinţa de carte şi păşeşte­­sigur înainte spre o viaţă îmbelşugată şi lu­minoasă. Stapinii ţarii Gospodărindu-şi mai bine avu­ţiile, poporul a avut grijă să facă şi rînduielile cuvenite în ţara sa Regimul democrat-popular a creat un nou stat, o nouă armată, o nouă justiţie. Organul cel mai înalt a­l puterii de stat este Marea Adunare Naţională a R.P.R. for­mată din deputaţi­­ ai oamenilor muncii aleşi pe 4 ani. Marea Adu­nare Naţională alege un prezidiu şi pe Preşedintele Consiliului de Miniştri şi aprobă lista guvernu­lui. De gospodărirea treburilor lo­cale răspund sfaturile populare. Datorită partidului clasei mun­citoare — conducătorul poporului muncitor — se întăreşte mereu unitatea politică-morală a oame­nilor muncii, alianţa clasei mun­citoare cu ţărănimea muncitoare sub conducerea clasei muncitoare, frăţia oamenilor muncii români şi a minorităţilor naţionale, cresc neîncetat forţele creatoare ale po­porului muncitor O bătălie con­structivă uriaşă, grea, a cuprins ţara dintr-o i­argine în alta La sfîrşitul anului 1955 a avut loc cel de al doilea Congres al Partidului Muncitoresc Român A­­cest Co­ngres a arătat noile sar­cini ale dezvoltării industriei, a­­griculturii, întregii economii na­ţionale, a fixat noi şi importante ţeluri de atins care vor urca ţara pe culmi mai înalte, vor face mai înfloritoare viaţa oamenilor. în­tregul nostru popor luptă pentru realizarea celui de al II-lea Plan Cincinal al ţării noastre. In măreţele perspective des­­chise de cel de-al II-lea Plan Cin­­cinal tineretul ţării noastre vede î­ntruchiparea însăşi a năzuinţe­­or sale, sarcini de răspundere însufleţitoare. Continuînd erois­mul cu care tinerii au învins munţii sfredelindu-i în lungi tu­rlele, cu care ei s-a­u împotrivit torentelor de apă peste care au construit poduri şi baraje, cu care ei au înfruntat gerul, ducînd mai departe tradiţia de la Agni­­ta-Botorca, Salva-Vişeu, Bum­­beşti-Livezeni tineretul nostru îşi dovedeşte patriotismul în munca pentru înflorirea patriei. Mii de tineri se întrec în pro­ducţie depăşindu-şi normele, in­­troducînd tehnica înaintată, rea­­lizînd economii, luptînd pentru sporirea productivităţii muncii şi reducerea preţului de cost al pro­duselor. La sate tinerii sînt în primele rînduri în munca de or­ganizare a noi gospodării colec­tive şi întovărăşiri, de consoli­dare a celor existente, de obţinere a unor recolte bogate Minunate fapte de muncă înscriu tinerii ce muncesc pe şantierul Hidrocen­tralei „V­­. Lenin“ de la Bicazca şi pe celelalte şantiere naţionale şi locale. Tineretul nostru mun­ceşte cu rîvnă pentru însuşi­­ea ştiinţei şi culturii Astfel prin faptele muncii de fiecare zi tineretul nostru îşi do­vedeşte patriotismul său fierbinte, care rodeşte în lupta întregului popor pentru a face mai minu­nată scumpa noastră patrie, mai bună viaţa poporului nostru mun­citor. Avem o patrie bogată şi fru­moasă. Dar de dărnicia pămîntu­­lui natal nu s-a putut bucura în trecut omul muncitor. Abia cînd braţul său­ a devenit liber, el a num­it să desăvîrşească opera na­­tu­rii, ca un adevărat şi vrednic stăpîn al patriei sale. Iar bara­­ele şi lacurile de acumulare din nunţi, perdelele de pădure, cana­­ele de irigaţie, într-un cuvînt nunca oamenilor­­ aduc o fru­­museţe nouă pe fata pămtaitului, lemnă de epoca noastră. Poporul român şi-a desfăcut arg aripile. Călăuzit de partid ,­ a pornit spre cucerirea ur­ui­riilor măreţ, socialist. „Scînteia tineretului“ 28 septembrie 1956 pag. 3-a in întîmpinarea Zilei Forţelor Armate ale R. P. R. O întrecere tradiţională In fiecare an, în preajma zilei de 2 Octombrie — Ziua Forţelor Armate ale R.P.R. — se desfăşoară în Capitală fi­nala pe armată a concursului echipelor artistice ostăşeşti. Expresie a revoluţiei culturale din ţara noastră în plin avint, concursul este totodată o o­­glindă a bogatei activităţi cul­­tural-artistice din armată. El a devenit de mult o manifes­tare tradiţională, o adevărată sărbătoare a tinerelor talente artistice, din unităţi. Din luna mai, cînd a început concursul, şi pînă acum, de-a lungul etapelor s-au întrecut sute de echipe şi grupe, însu­­mînd mii de artişti amatori ; ei s-au pregătit cu sirguinţă, străduindu-se ca in spectaco­le să dea glas sentimentelor patriotice şi năzuinţelor lor, să oglindească tumultul vieţii de ostaş. Cei care au reuşit să îmbrace aceasta intr-un conţinut bogat şi educativ, in­tr-o haină artistică aleasă, au trecut victorioşi din etapă in etapă şi au ajuns in finală. Timp de cinci zile, pe scena sălii de festivităţi a Academiei Militare Politice „Gh. Gheor­­ghiu-Dej", şi-au disputat in­­iiietatea echipele şi grupele artistice finaliste, precum şi un număr de solişti. Lupta pentru cucerirea primului loc, sau a unui loc cit mai bun, a fost aprigă. Curînd juriul işi va spune cuvintul. ★ Intrarea in scenă a fost in­genioasă şi originală. Cortina, trăgindu-se in lături... la co­mandă, ni i-a înfăţişat pe a­­viatori plini de voie bună, cu­tezători — aşa cum le cere să fie însăşi specialitatea lor — şi, se înţelege, hotăriţi să fie... la înălţime. Sub conducerea căpitanului Teodora Constantin, corul şi orchestra au interpretat o suită de cîntece ostăşeşti. Marşul „Mindru şoim avia­tor“ a răsunat parcă mai fal­nic decit toate ; din piepturi voiniceşti, melodia ţîşnea spre înălţimi ca o „nălucă argin­tie" (aşa alintă aviatorii re­actorul.). Sus la mii şi mii de metri Se destramă noi cu noi. Peste ei, ca gîndul zboară Mindru şoim aviator Prezentatorul, cu vocea lui caldă, a asemuit apoi patria cu o grădină in floare. Şi în­dată — parcă pentru a întregi această imagine — au început să se perinde prin faţa mi­crofonului solişti de muzică populară rominească. Au cin­tat, pe rînd : „Trandafir de la Moldova", „Zis-a ' mama să mă-nsor“, „Izvoraş cu apă rece’ şi alte fermecătoare me­lodii. Ascultîndu-l pe soldatul Gheorghe Ich­im­ am savurat graiul ardelenesc pe care l-a redat deosebit de plastic şi cu umor in cintecul „Spune min­­dro, spune mie", iar mai apm intr-un cuplet despre vechea armată. Sala l-a aplaudat în­delung. Oare se poate cântec fără joc? Ştiind prea bine că nu, aviatorii s-au prins la o sirbă şi la un „Bărbune" de-a du-­­ duit scena. Pe aripile versului, cintecu­­lui şi dansului, aviatorii ne-au purtat apoi prin unitatea lor. Am admirat isteţimea ostaşi­lor, hărnicia lor in însuşirea măiestriei militare. Cuplul Năică-Mărinică, amindoi chiu­langii şi şmecheri, ne-a amu­zat prin situaţiile comice crea­te, dar la sfirşit am avut sa­tisfacţia de a-i vedea păşind pe drumul cel bun. Finalul spectacolului a fost impunător. De o parte şi de alta a stemei R.P.R. erau gru­paţi muncitori, ţărani, inte­lectuali şi militari de toate ar­mele. Intr-un glas, ei au înăl­ţat un imn de slavă patriei şi partidului iubit. In continuare, după o scurtă pauză, grupa artistică a pre­zentat un program de satiră şi umor. Soliştii selecţionaţi la con­cursul pe Forţele Aeriene Mi­litare s-au înfăţişat cu muzică şi dansuri populare, un tablou acrobatic cu un „trio-veselia" muzică uşoară şi de dans şi, in sfirşit, cu un tablou core­grafic închinat aviatorilor so­vietici — salut emoţionant fraţilor de arme din Răsărit In rîndurile aviatorilor am avut bucuria de a recunoaşte citeva figuri cunoscute încă de la finala concursului din 1955, tinere talente care ne-au incintat din nou cu arta lor. N. MANAILA Moment vesel La acordeon caporalul Georgescu Valeriu Noul orar al trenurilor In noaptea de 29 spre 30 sep­tembrie intră în vigoare orarul de iarnă al trenurilor. Garniturile unor trenuri au fost mărite, iar pentru a se realiza legături mai bune între Capitală şi centrele muncitoreşti, cu regiunile şi lo­calităţile mai îndepărtate, au fost prelungite traseele unor trenuri. De asemenea numărul curselor muncitoreşti a fost mărit astfel că indicele tren/km. al acestora va creşte cu 2 la sută faţă de cel realizat după orarul expirat şi cu 6 la sută faţă de orarul din iarna trecută. Prin aplicarea nou­lui orar, datorită organizării judi­cioase a circulaţiei trenurilor, vi­teza tehnică a acestora va creşte. Ca urmare, viteza comercială va spori cu 0,11 km./oră faţă de vi­teza realizată după orarul de vară şi cu 1,9 km./oră faţă de vi­teza orarului din iarna trecută. Trenul personal 1005, bunăoară, va parcurge distanţa Bucureşti— Timişoara într-un timp redus cu 1 oră faţă de orarul de vară. Tot în scopul îmbunătăţirii de­servirii călătorilor s-a prevăzut ca încălzirea trenurilor să se facă de îndată ce temperatura va scă­dea sub 10 grade Celsius. La toate trenurile accelerate fără re­gim de rezervare a locurilor şi la trenurile de persoane de lung par­curs au fost rezervate comparti­mente de clasa l-a şi a Il-a pen­tru „mamă şi copil". Prin noul orar, numărul trenu­rilor radioficate cu plecare şi so­sire în Capitală, se ridică la 26 dintre care 2 trenuri exprese, 14 accelerate și 10 trenuri de per­soane. Lucra­ri practice în învăţămîntul elementar şi mediu In primul cincinal, Ministerul Invăţămîntului a introdus expe­rimental in unele şcoli elemen­tare de 7 ani şi medii din diferi­te regiuni ale ţării, lucrări prac­tice de tîmplărie şi lăcătuşerie în ateliere şcolare şi practica agri­colă pe parcele experimentale, in cadrul cărora elevii au aplicat cunoştinţele teoretice căpătate in timpul orelor de matematici, fi­­zico-chimice şi ştiinţe naturale. Pentru aplicarea Hotărîrii C.C. al P.M.R. şi a Consiliului de Mi­niştri cu privire la îmbunătăţirea invăţămîntului de cultură gene­rală, citeva zeci de şcoli elemen­tare şi medii din ţară vor fi do­tate în acest an şcolar cu ateliere pentru lucrări practice. Atelierele vor cuprinde o sală de lăcătuşerie şi una de tîmplă­­rie, utilaje complect pentru o gru­pă de 20 elevi, anexe de fierărie, forjă, grupuri electrogene şi ma­şini unelte, cabine pentru maiştri, vestiare, lavabouri, instalaţii sa­nitare moderne etc. Ministerul Invăţămîntului a e­­laborat programe de invăţămînt şi instrucţiuni metodice speciale pentru şcolile elementare şi me­dii la care vor fi extinse lucrările practice in anul de invățămtnt 1956-1957. Primirea de către ministrul Afacerilor Externe al noului însărcinat cu afaceri al Elveţiei la Bucureşti Joi 27 septembrie a.c., ministrul Afacerilor Externe, Grigore Preo­teasa a primit în audienţă pe noul însărcinat cu afaceri al Elveţiei acreditat la Bucureşti, Gottlieb Gut, însărcinatul cu afaceri al Elve­ţiei, Gottlieb Gut, a luminat mi­nistrului Afacerilor Externe scri­sorile sale de acreditare. (Agerpres) 25 minute întirziere Duminică 23 septembrie am luat tramvaiul ducindu-mă să văd „Marile manevre“ la cinematogra­ful „BucureştiDorind să fiu un spectator punctual am avut mul­te remuşcări cind, in faţa cine­matografului de pe B-dul 6 Mar­tie, aruncindu-mi privirea spre acele ceasornicului, am consta­tat că mai erau doar 2 minute pină la începerea spectacolului (ora 16,00). Mi-am ocupat lo­cul respectiv şi — se înţelege — cu răsuflarea întretăiată de goa­na pe care-o trăsesem aşteptam să înceapă jurnalul. S-a făcut in sfirşit ora 16. Dar filmul nu începea. Mi-am zis: trebuia să-mi potrivesc ceasul după radio. Aveam impresia că a cam luat-o înainte. In sală —e murmurul caracteristic înaintea începerii filmului. Mai trec 10 minute. Este deci ora 16,10. Nici gînd ca filmul să înceapă. Mur­murul sălii se înteţeşte şi se transformă, cum poate mulţi din­tre dumneavoastră ştiţi. Este ora 16,15 şi nu există nici un semn că tovarăşii operatori s-ar sinchisi măcar. Oamenii îşi îndreaptă cu­rioşi privirile spre ceas. 16,20. Se aud frînturi de discuţii. — Aşa-i întotdeauna la „Bucu­reşti". — N-are cine să-i înveţe cum să se poarte cu publicul... ...N-ai însă prilejul să le as­culţi continuarea căci un rapot de aplauze, fluierături şi bătăi din picioare îi trezeşte pe ope­ratori din somnolenţa in care au căzut, şi una cite una luminile se sting. Este ora 16,25. S-a terminalt filmul. Cind iţi propui să mergi pe la „cassă" pentru a te încredinţa dacă ne aflş este scrisă ora 16,25 pentru începerea filmului un strigăt îţi sparge timpanele: — Ieşirea prin Sărindar... I. B. DE LA MAREA MEDITERANĂ la Marea Nordului cu artiştii rom­âni (Urmare din pag. l­a­ mea de oameni şi vehicule care se îngrămădesc pe străzi, te îmbată cu mirosul romantic al mării şi al fumului de vapor. Marsilia este în acelaşi timp un mare centru industrial şi o­­raşul vajnicilor docheri care se pricep să incarce un vas cit ai fuma o ţigară, dar se pricep tot atît de bine să-l lase să zacă gol cu săptăminiile, dacă încăr­cătura e menită să slujească planurilor războinice agresive. Plecind din vechiul port al Marsiliei am vizitat insula stin­­coasa pe care se înalţă străve­chea închisoare „Château d' If“. Acolo au fost întemniţaţi mulţi dintre cei care se ridicaseră, cu secole în urmă, împotriva abso­lutismului monarhic sau a tira­niei feudale. Dar cel care a dat închisorii celebritatea sa mon­dială este un personaj imagi­nar, născocit de fantezia unui scriitor: contele de Monte-Cris­­to. Deși acest conte nu a trăit decit sub pana lui Alexandre Dumas, celor care vizitează „Château d’ If“ li se arată ce­lula in care el a fost închis, tu­nelul pe care La săpat pentru a evada, felinarul folosit de din­­sul etc. E un truc turistic de mare efect pentru toţi cei (şi sunt mulţi) care au citit roma­nul. La Marsilia am dat spectaco­le in marele teatru „Alcazar“ a cărui sală are o capacitate de peste 1.500 de locuri, iată nu­mai două din comentariile pre­sei : „Totul este perfect de bine re­­glat din punct de vedere al an­samblului... Formaţia muzicală este şi ea excelentă" („Le Soir", 28 iulie). „Toată lumea este satisfăcută de acest spectacol: simplul spectator, ca şi muzicologul e­­rudit, pasionatul de balet, ca şi amatorul de folclor" („La Mar­seillaise“, 24 iulie). Odată cu Marsilia, a luat sfîr­­şit turneul­­ nostru in Franţa. Trebuia să precăm un alt punct al Europei, mult mai la nord, în oraşul Arnhem din Olanda, unde începea, la 4 august, un alt mare festival folcloric inter­naţional.

Next