Scînteia Tineretului, iunie 1964 (Anul 20, nr. 4677-4701)

1964-06-11 / nr. 4685

CENTRELE ŞI PREŞEDINŢII COMISIILOR EXAMENULUI DE MATURITATE DIN SESIUNEA IUNIE 1964 Printr-un ordin al Ministrului Invăţămintului s-au stabilit cen­trele şi preşedinţii comisiilor pentru examenele de maturitate de la şcolile medii de cultură generală şi de la şcolile medii de artă, precum şi pentru examenele de stat de la şcolile pedagogice de în­văţători şi educatoare din sesiunea iunie 1964. Examenele încep în toată ţara în ziua de 15 iunie 1964, orele 9 dimineaţa, cu proba scrisă la limba şi literatura romina, în vede­rea pregătirii lucrărilor examenului, preşedinţii comisiilor se vor prezenta la centrele la care au fost numiţi în dimineaţa zilei de 14 iunie a.c. Se menţionează mai jos centrele unde vor funcţiona comisiile, şcolile care vor prezenta candidaţi la fiecare centru, precum şi preşedinţii comisiilor. Oraşul Bucureşti ŞCOALA MEDIE „N. BÂLCESCU“. Comisia Nr. 1 secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie „N. Bâlcescu“ (curs de zi). Preşedinte Tudor Ionescu, prof. univ. fizică Univ. Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „N. BÂLCESCU. Comi­sia nr. 2 secţie reală. Se vor prezenta can­didaţi de la Şcoala medie „N. Bălcescu“ (curs de zi). Preşedinte Virgil Dragomir, conf. univ. matematici Institutul de Con­strucţii Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „N. BALCESCU“. Comisia Nr. 3 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „N. Bălcescu” (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Nicolescu Miron, prof. univ. matematici Universitatea Bucu­reşti. ŞCOALA MEDIE „N. BALCESCU". Comisia Nr. 4 secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie „N. Bălcescu” (curs fără frecvenţă şi restan­­ţieri). preşedinte Sandu Răutu, conf. univ. matematici Institutul Construcţii Bucureşti. ŞCOLA MEDIE „N. BALCESCU“, Comi­sia Nr. 5 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „N. Bălces­cu“ (cursuri serale şi fără frecvenţă). Pre­şedinte Zamfirescu Ion, conf. univ. Filolo­gie, Institutul pedagogic de 3 ani Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „N. BĂL­CESCU“. Comisia Nr. 6 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „N. Bălcescu” (curs seral). Preşedinte Ma­rius Stoica, conf. univ. matematici Institu­tul pedagogic de 3 ani Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „N. BĂLCESCU“. Comisia Nr. 7 secţie umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „N. Bălcescu“ (cursuri de zi şi restanţieri). Preşedinte Maria A­­postolescu, conf. univ. şt. naturale I.P.C.D. Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „T. VLADI­­MIRESCU”. Comisia Nr. 8 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „T. Vladimirescu” (curs de zi). Pre­şedinte Gheorghe Moisil, conf. univ. fizică Institutul Politehnic Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „T. VLADIMIRESCU“, Comisia Nr. 9 secţie reală. Se vor prezenta candi­daţi de la Şcoala medie „T. Vladimirescu“ (cursuri de zi, fără frecvenţă şi restan­­ţieri). Preşedinte Constantin Mocanu, conf. univ. fizică Universitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „T. VLADIMIRESCU”. Comisia Nr. 10 secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie „T. Vladimirescu” (cursuri serale şi fără frec­venţă). Preşedinte Gheorghe Rădulea, prof. istorie Şcoala medie „N. Bălcescu“ Bucu­reşti. ŞCOALA MEDIE „T. VLADIMI­RESCU“. Comisia Nr. 11 recţie mixtă cu lb. de predare romina şi germană. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie ,,T. Vladimirescu” şi şcoala medie Nr. 21 (cursuri de zi şi fără frecvenţă). Preşedin­te Theiss Victor, lector univ. lb. ger­mană, Universitatea Bucureşti. ŞCOA­LA MEDI­E „ION NECULCE“. Co­misia Nr. 12 secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie „Ion Neculce” (curs de zi). Preşedinte Mihai Zapan, prof. univ. chimie Institutul Petrol Gaze şi Geologie Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „ION NECULCE“. Comisia Nr. 13 secţie mixtă„­­Se­­“ vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Ion Ne­­culce“ (cursuri de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Emil Stancu, prof. pedag. director Şcoala medie „Ma­tei Basarab” Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „ ION NECULCE“. Comisia Nr. 11 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Ion Neculce” (curs se­ral şi restanţieri). Preşedinte Victor Con­­stantinescu, conf. univ. matematici Insti­tutul Construcţii Bucureşti. ŞCOALA ME­DIE „ION NECULCE”. Comisia Nr. 15 secţie reală. Se vor­ prez­enta candidaţi de la Şcoala medie „Ion Neculce“ (curs fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Con­stantin Petricu, prof. şt. naturale, director Şcoala medie Nr. 37 Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „A. VLAICU“. Comisia Nr. 16 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „A. Vlaicu“ (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Niculae Mihăilă, conf. univ. matematici Institutul de Ştiinţe Economice „V. I. Lenin” Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „A. VLAI­CU”, Comisia Nr. 17 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „A. Vlaicu” (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Florin Georgescu, lector univ. socialism ştiinţific Insti­tutul de Cultură Fizică Bucureşti. ŞCOA­LA MEDIE „A. VLAICU“. Comisia Nr. ÎS secţie mixtă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „A. Vlaicu“ (curs de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşe­dinte Constantin Ciurea, prof. matematici, director Şcoala medie „T. Vladimirescu” Bucureşli. ŞCOALA MEDIE „M. SADO­VEANU". Comisia Nr. 19 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala m­edie „M. Sadoveanu” (curs de zi). Pre­şedinte Andrei Dobrescu, prof. univ. ma­tematici Institutul Construcţii Bucureşti. Comisia Nr. 20 secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie „M. Sadoveanu“ (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Marcel Rosculet, prof. univ. matematici Institutul Politehnic Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „M. SADOVEA­NU“, Comisia Nr. 21 secţie umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „M. Sadoveanu” (cursuri de zi şi restanţieri.) Preşedinte Constantin Drăgulescu, conf. univ. filologie Institu­tul de Perfecţionare Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „M. SADOVEANU”. Comisia Nr. 22 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „M. Sadoveanu“ (curs seral). Preşedinte Ilinca Tănăsescu, prof. matematici director Şcoala medie Nr. 15 Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 6. Comisia Nr. 23 secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 6 (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Gheorghe Hizescu, prof. matematici, di­rector Şcoala medie Nr. 34. ŞCOALA MEDIE Nr. 6. Comisia Nr. 24 secţie rea­lă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoa­la medie Nr. 6 (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Sanda Hanganu, conf. univ. matematici Institutul Construcţii Bucu­reşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 6, Comisia Nr. 25 secţie umanista. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala me­die Nr. 6 (curs de zi şi restanţieri). Pre­şedinte Alexandru Bojin, prof. lb. romî­­nă, director Şcoala medie Nr. 38 Bucu­reşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 6. Comisia Nr. 26 secţie reală. Se vor prezenta can­didaţi de la Şcoala medie Nr. 6 (cursuri serale şi restanţieri). Preşedinte D. Gheor­­ghe conf. univ. matematici Institutul po­litehnic Bucureşti. ŞCOALA ME­DIE „I­­L. CARAGIALE”. Comisia Nr 27”secţie reală. Se vor prezenta can­didaţi de la Şcoala medie „I. L. Cara­­giale“ (curs de zi). Preşedinte Haralambie Ionescu, prof. univ. matematici Institutul Politehnic Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „I. L. CARAGIALE”. Comisia Nr. 28 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la­ Şcoala medie „I. L. Caragiale" (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Bogdanov prof. matematici, Şcoala ,­­. Bălcescu” Bucureşti. ŞCOALA MEDIE ,I L­ CA­­R­AGIALE". Comisia Nr. 29 secţie uma­nistă Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „I. L. Caragiale“ (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Constanţa Zlate medie Moruzi, conf. univ. şt. naturale Univer­sitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „I. L. CARAGIALE“. Comisia Nr. 30 secţie reală.. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie„I. L. Caragiale” (curs seral şi restanţieri). Preşedinte Ilie Ion, prof. gr. II, matematici, Şcoala medie „M. Viteazu“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „I. L. CARA­GIALE . Comisia Nr. 31 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „I. L. Caragiale“ (curs fără frec­venţă). Preşedinte Marioara Iordan, prof. matematici, director Şcoala medie Nr. 39 Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „EMIL RA­­COVIŢĂ“. Comisia Nr. 32 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Emil Racoviţă” (curs de zi şi res­­tanţieri). Preşedinte Igor Ivanov, conf. univ. matematici Institutul Construcţii Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „EMIL RA­COVIŢĂ“. Comisia Nr. 33 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Emil Racoviţă“ (curs seral şi fără frecvenţă). Preşedinte Nicolae Da­­nielescu, prof. pedagogic, director Şcoala medie Nr. 6 Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „ZOIA KOSMODEMIANSKAIA”. Comi­sia Nr. 34 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Z. Kosmo­demianskaia“ şi Grupul şcolar M. I. (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Gabriel Sudan, prof. univ. matematici Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „D. CANTEMIR“, Co­misia Nr. 35 secţie reală. Se vor prezen­ta candidaţi de la Şcoala medie „D. Can­temir“ (curs de zi şi restanţieri). Preşe­dinte Gheorghe Palade, prof. univ. fizică, Institutul Petrol, Gaze şi Geolo­gie. ŞCOALA MEDIE „D. CANTEMIR”, Comisia Nr. 36 secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie „D. Cantemir“ (cursuri serale şi fără frecven­ţă). Preşedinte Radu Dinescu, conf. univ. chimie Institutul Politehnic Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „D. CANTEMIR”, Co­misia Nr. 37 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „D. Cante­mir“ (examene de diferenţă). Preşedinte Marin Dumitrescu, conf. univ. matematici Institutul Politehnic Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „D. CANTEMIR“, Comisia Nr. 38 secţie umanistă. Se vor prezenta can­didaţi de la Şcoala medie „D. Cantemir” (examene de diferenţă). Preşedinte Almaş Ailincăi Dumitru, conf. univ. istorie Uni­versitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „SPIRU HARET“. Comisia Nr. 39 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoa­la medie „Spiru Haret“ (curs de zi şi res­­tanţieri). Preşedinte Ioana Cozma, prof. is­toric, director Şcoala medie „N. Bălcescu” Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „SPIRU HA- it£T“. Comisia Nr. 40 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Spiru Haret“ (cursuri serale şi fără frec­venţă). Preşedinte Alexandru Isopescu, conf. univ. matematici Institutul de Şti­inţe Economice „V. I. Lenin” Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „SPIRU HARET“. Co­misia Nr. 41 secţie umanistă. Se vor pre­zenta candidaţi de la şcolile medii „Spi­ru Haret“, ,,D. Cantemir” şi „Zoia Kos­modemianskaia“ (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Alexandru Bistriţeanu, conf. univ. filologie, Institutul pedagogic de 3 ani, Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „MIHAI VITEAZU“. Comisia Nr. 42 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „M. Viteazu“ (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Teodor Bur­­cescu, prof. geografie, director Şcoala me­die „Dr. Petru Groza” Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „MIHAI VITEAZU“. Comisia Nr. 43 secţie reală. Se vor prezenta can­didaţi de la Şcoala medie „Mihai Vitea­zu“ (curs de zi). Preşedinte Ioan Fait, conf. univ. matematici Institutul Con­strucţii Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „MIHAI VITEAZU“, Comisia Nr. 4­0 secţie mixtă cu lb. de predare română şi greacă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Mihai Viteazul” şi de la Şcoala medie Nr. 14 (curs de zi şi res­­tanţieri). Preşedinte Coteanu Ion, prof. universitar , filologie Universitatea Bucu­reşti. ŞCOALA MEDIE „MIHAI VI­TEAZU“. Comisia Nr. 45 secţie reala. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Mihai Viteazu“ (curs fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Onivatto Ivanca prof. matematici, Şcoala medie „N. Bălcescu“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „MIHAI VITEAZU. Comisia Nr. 46 sec­ţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Mihai Viteazu” (curs se­ral şi restanţieri). Preşedinte Constantin Disescu, prof. univ. fizică Institutul A­­gronomic „N. Bălcescu“ Bucureşti. ŞCOA­LA MEDIE Nr. 15. Comisia Nr. 47 sec­ţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 15 (curs de zi şi res­tanţieri). Preşedinte Constantin Bender, conf. univ. pedagogie Institutul Agronomic „N. Bălcescu“ Bucureşti. ŞCOALA ME­­die Nr. 15, Comisia Nr. 48 secţie reală, cu lb. de predare romina şi maghiară. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 15 şi Şcoala medie Nr. 9 (curs de zi). Preşedinte George Munteanu, lector univ. filologie Universitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 15. Comisia Nr. 49 secţie umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 15 şi medie „Emil Racoviţă” (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Mihai Iacob, lector univ. şt. naturale Universitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 15. Comisia Nr. 50 secţie rea­lă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 15 (curs seral şi restanţieri). Preşedinte Elena Antoci, prof. geografie, director adjunct Şcoala medie „Gh. La­zar“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 15. Comisia Nr. 51 secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 15 (curs fără frecvenţă). Preşedinte Maria Giurgea, conf. univ. pedagogie Universi­tatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „G. COŞBUC”. Comisia Nr. 52 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la şcolile medii „G. Coşbuc“ şi „Matei Basarab“ (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Con­stantin Ion, prof. univ. fizică Institutul Agronomic „N. Bălcescu” Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „G. COŞBUC“, Comi­sia Nr. 53 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „G. Coşbuc” (cursuri serale, fără frecvenţă şi restan­­ţieri). Preşedinte Iulius Otto, prof. soc. ştiinţific, director Şcoala medie „M. Sa­­doveanu“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „MATEI BASARAB“. Comisia Nr. 54 sec­ţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Matei Basarab” (curs de zi). Preşedinte Aurel Nicolau, prof. univ. fizică Universitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „MATEI BASARAB“, Comisia Nr. 55 secţie reală. Se vor prezenta can­didaţi de la Şcoala medie „Matei Basa­rab” (curs seral). Preşedinte Teodorescu Ileana, prof. istoric, director Şcoala medie „D. Cantemir“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „MATEI BASARAB“. Comisia Nr. 56 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoa­la medie „Matei Basarab“ (cursuri de zi şi fără frecvenţă). Preşedinte Ion Barbălat, prof. univ. matematici Institutul Con­strucţii Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „MATEI BASARAB**. Comisia Nr. 57 secţie umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la şcolile medii „Matei Basarab“ şi medie Nr. 39 (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Jana Cristu, prof. lb. latină di­rector Şcoala medie „Zoia Kosmode­mianskaia“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE ,,M. EMINESCU. Comisia Nr. 58 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „M. Eminescu” (curs de zi). Preşedinte Dan Ştefănescu, conf. univ. matematici Institutul Politehnic Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „M. EMINESCU“. Co­misia Nr. 59 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „M. Emi­­nescu” (curs de zi şi restanţieri). Preşe­dinte Gheorghe Aniţei, prof. pedagogie di­rector Şcoala medie ,,D. Bolintineanu“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „M. EMI­NESCU“. Comisia Nr. 60 secţie mixtă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala m­edie „M. Eminescu” (cursuri de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Mihai Vasiliu, prof. şt. sociale director Şcoala medie Nr. 36 Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „M. EMINESCU“. Comisia Nr. 61 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „M. Eminescu“ (cursuri se­rale, fără frecvenţă şi restanţieri). Pre­şedinte Călugăriţa Gheorghe, prof. gr. II matematici, Şcoala medie „T. Vladimi­rescu“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „ION CREANGĂ“ Comisia Nr. 62 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Ion Creangă“ (curs de zi). Preşedinte Silviu Ţilenschi, conf. univ. chimie Universitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „ION CREANGĂ”, Co­misia Nr. 63 secţie mixtă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Ion Crean­gă“ (curs de zi, fără frecvenţă şi restan­­ţieri). Preşedinte Maria Petrescu, prof. geografie, director Şcoala medie Nr. 33 Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „GH. ŞIN­­CAI“. Comisia Nr. 64 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Gh. Şincai” (curs de zi). Preşedinte Ion Petrea, conf. univ. fizică Universitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „GH. ŞIN­CAI“. Comisia Nr. 65 secţie umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala me­die „Gh. Şincai” (curs de zi şi restanţieri), preşedinte Moldoveanu Constantin, prof. lb latină, Şcoala medie „N. Bălcescu“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „OIL ŞINCAI“, Comisia Nr. 66 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Gh. Şincai“ (curs fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Sava Marieta, prof. chimie. Şcoala medie „N. Sado­veanu“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „GH. ŞINCAI“ Comisia Nr. 67 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Gh. Şincai“ (curs seral şi restanţieri). Preşedinte Bărbulescu Dumi­tru, prof. lb. romînă, director Şcoala me­die Nr. 24 Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „GH. LAZAR“, Comisia Nr. 68 secţie rea­lă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoa­la medie ..Gh. Lazăr“ (curs de zi). Pre­şedinte Gheorghiu Constanţa, conf. univ. chimie, Universitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „GH. LAZĂR“. Comisia Nr. 69 secţia reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Gh. Lazăr“ (curs de zi). Preşedinte Iuliu Vieroşeanu, conf. univ. chimie Institutul de Ştiinţe Economice „V. I. Lenin“ Bucureşti. ŞCOALA ME­DIE „GH. LAZĂR“. Comisia Nr. 70 sec­ţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Gh. Lazăr” (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Mircea Naumescu, conf. univ. fizică Institutul Construcţii Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „GH. LA­ZĂR“, Comisia Nr. 71 secţie umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala me­die „Gh. Lazăr” (curs de zi). Preşedinta Maria Săvulescu, prof. lb. latină, director Şcoala medie „I. Creangă“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „GH. LAZĂR“. Comi­sia Nr. 72 secţie umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la şcolile medii Nr. 36 şi „Gh. Lazăr” (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Constantin Antonescu, prof. univ. şt. naturale Universitatea Bucureşti. ŞCOALA­ MEDIE „GH. LAZĂR“, Comi­sia Nr. 73 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Gh. Lazăr” (cursuri serale şi restanţieri). Preşedinte Liviu Cristian, lector univ. matematici In­stitutul Politehnic Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „GH. LAZĂR“, Comisia Nr. 74 secţia reală. Se vor prezenta candidaţi­,det. la Şcoala medie „Gh. Lazăr“ (d­us­­ă în frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Viorel Alecu, prof. lb. romînă, director Şcoala medie „E. Racoviţă“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „GH. LAZĂR”. Comisia Nr. 75 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Gh. Lazăr“ (curs fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Gheor­ghe Maftei, prof. geografie director Şcoa­la medie Nr. 40 Bucureşti. ŞCOALA ME­DIE­ „D. BOLINTINEANU“. Comisia Nr. 76 secţie reală. Se vor prezenta can­didaţi de la Şcoala medie „D. Bolintinea­nu” (curs de zi). Preşedinte Vasile Ştefă­­noiu, conf. univ. soc. ştiinţific I.P.C.D. Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „D. BOLIN­TINEANU“. Comisia Nr. 77 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „D. Bolintineanu” (curs de zi). Preşedinte Andrei Ţugulea, conf. univ. fizică Institutul Politehnic Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „D. BOLINTINEANU“, Comisia Nr. 78 secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie „D. Bolintineanu“ (curs de zi). Preşedinte Ion Dragu­, prof. istoric director Şcoala medie „Ion Neculce“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „D. BOLINTINEANU“, Comisia Nr. 79 secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie „D. Bolintineanu“ (curs de zi şi restan­­ţieri). Preşedinte Mihai Costea, prof. soc. ştiinţific, director Şcoala medie „Mihai Vi­teazu“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „D. BOLINTINEANU”, Comisia Nr. 80 secţie umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „D. Bolintineanu" (curs de zi). Preşedinte Vasile Moisescu, lector univ. filologie Institutul de artă tea­trală „I. L. Caragiale” Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „D. BOLINTINEANU“. Comisia Nr. 81 secţie mixtă. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie „D. Bolintineanu" (Cursuri de zi, serale şi res­­tanţieri). Preşedinte Dobroiu Eugen, lector univ. filologie Universitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „D. BOLINTINEANU”. Comisia Nr. 82 secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie „D. Bolintineanu" (curs fără frecvenţă). Preşe­dinte Constantin Mocanu, lector univ. geografie Institutul de Ştiinţe Economice „V. I. Lenin“ Bucureşti. ŞCOALA ME­DIE Nr. 25. Comisia Nr. 83 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la şcolile medii Nr. 25 şi medie 31 (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Maria Rădulescu, conf. univ. filologie, Universitatea Bucu­reşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 25. Comisia Nr. 84 secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 25 (curs seral şi restanţieri). Preşedinte Constantin Murariu, prof. gr. II lb. română Şcoala medie Nr. 39 Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 25, Comisia Nr. 85 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 25 (curs seral şi restanţieri). Preşedinte Sergiu Gogălni­­ceanu, conf. univ. chimie Institutul Agro­nomic „N. Bălcescu” Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 25, Comisia Nr. 86 secţie umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 25 şi medie 31 (curs de zi). Preşedinte Silvia Rădulescu, prof. gr. II şt. naturale Şcoala medie „Dr. Petru Groza“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „AL. I. CUZA“. Comisia Nr. 87 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Al. I. Cuza" (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Sofia Flexi, conf. univ. mate­matici Institutul Politehnic Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „AL. I. CUZA”. Comi­sia Nr. 88 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Al. I. Cuza“ (cursuri de zi şi serale). Preşedin­te Aurelian Stan, conf. univ. matematici Institutul Politehnic Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „AL. I. CUZA”. Comisia Nr. 89 secţie umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la şcolile medii „G. Coşbuc“ şi me­die „Al. I. Cuza“ (curs de zi şi restan­ţieri). Preşedinte Cozmiţa Ana, prof. filo­zofie, director, Şcoala medie Nr. 27 Bucu­reşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 27. Comisia Nr. 90 secţie reală. Se vor prezenta: can­didaţi de la Şcoala medie Nr. 27 (curs de zi). Preşedinte Pascal Nisirius, prof. soc. ştiinţific, director Şcoala medie „G. Coş­buc” Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 27. Comisia Nr. 91 secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 27 (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Flo­­rica Bucur, lector univ. matematici Insti­tutul Construcţii Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 27. Comisia Nr. 92 secţie umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 27 (curs de zi şi res­­tanţieri). Preşedinte Blideanu Elena, prof. gr. II, şt. sociale,. Şcoala medie „Matei Ba­sarab” Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 27 Comisia Nr. 93 secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 27 (curs seral şi restanţieri). Preşedinte Con­stantin Şerbănescu, prof. şt. paturale, di­rector adjunct Şcoala medie „M. Sadovea­­nu" Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „DR. PETRU GROZA”. Comisia Nr. 94 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Dr. Petru Groza“ (curs de zi). Preşedinte Gheorghe Petrescu, prof. univ. fizică Universitatea Bucureşti. ŞCOA­LA MEDIE „DR. PETRU GROZA“. Co­misia Nr. 95 secţie mixtă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Dr. Petru Groza” (curs de zi şi restanţieri). Preşe­dinte Zoe Dumitrescu Buşulenga, conf. univ. filologie, Universitatea Bucureşti ŞCOALA MEDIE „DR. PETRU GROZA“, Comisia Nr. 96 secţie reală. Se vor prezen­ta candidaţi de la Şcoala medie „Dr. Petru Groza“ (curs seral şi restanţieri). Preşedinte Creangă Constantin, prof. univ. chimie, Institutul de petrol, gaze şi geologie Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „AL. SAHIA“, Comisia Nr. 97 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala me­die „Al. Sahia“ (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Virgil Armeanu, prof. univ. chimie Institutul de Ştiinţe Economice „V. I. Lenin” Bucureşti. ŞCOALA ME­DIE „AL. SAHIA“, Comisia Nr. 98 sec­ţie umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la şcolile medii „Al. Sahia” şi medie Nr. 38 (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Piru Alexandru, conf. univ. filologie, Uni­versitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „AL. SAHIA“, Comisia Nr. 99 secţie rea­lă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Al. Sahia“ (curs seral şi restan­ţieri). Preşedinte Cristian Constantinescu, prof. şt. naturale, director adjunct Şcoala medie „D. Cantemir” Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 30. Comisia Nr. 100 secţie mixtă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 30 (cursuri de zi, serale şi restanţieri). Preşedinte Gheorghe Her­man, conf. univ. şt. naturale Institutul de Medicină şi Farmacie Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 32. Comisia Nr. 101 secţie reală. Se vor prezenta candi­daţi de la Şcoala medie Nr. 32 (curs de­­zi). Preşedinte Ivan Lucia, şef lucrări chimie, Universitatea Bucureşti. ŞCOA­LA MEDIE Nr. 32. Comisia Nr. 102 secţie mixtă. Se vor prezenta candi­daţi de la Şcoala medie Nr. 32 (curs­ de zi şi restanţieri). Preşedinte Aurelia Teo­dorescu, prof. istorie, director Şcoala medie „Spiru Haret“ Bucureşti. ŞCOALA ME­­DIE Nr. 32. Comisia Nr. 103 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 32 (curs seral şi restanţieri). Preşedinte Elena Munteanu, prof. filozo­fie director Şcoala medie Nr. 9 Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 32, Comisia Nr. 104 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la şcolile medii Nr. 32, medie Nr. 35 (program special de educaţie fizică), (cursuri de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Petre Drăgoiescu, prof. emerit Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „C. A. RO­­SETTI”. Comisia Nr. 105 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „C. A. Rosetti“ (cum de zi). Preşedinte Margareta Ailincăi, prof. emerit fizică Şcoala medie „Dr. Petru Groza“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „C. A. ROSETTI”. Co­misia Nr. 106 secţie mixtă. Se vor prezen­ta candidaţi de la Şcoala medie „C. A. Rosetti“ (cursuri de zi şi restanţieri). Preşedinte Florica Sipoş, lector univ. şt. naturale catedra de metodică Universita­tea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „C. A. ROSETTI“. Comisia Nr. 107 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala m­edie „C. A. Rosetti“ (cursuri serale şi fără frecvenţă). Preşedinte Mircea Man­ea^ prof.­­univ. filologie Institutul de artă teatrală' şi cinematografică „I. L. Caragia­le” Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 36. Co­misia Nr. 108 secţie reală. Se vor prezen­ta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 36 (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Mihăilescu Eugen, conf. univ. matematici Universitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 36. Comisia Nr. 109 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 36 (curs fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Dabija Alexandru, prof. şt. na­turale, director adjunct, Şcoala medie „N. Bălcescu“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 36. Comisia Nr. 110 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 36 (curs seral şi restanţieri). Preşedinte Za­pan Gheorghe, prof. univ. psihologie, Universitatea Bucureşti. ŞCOALA ME­DIE Nr. 36. Comisia Nr. 111 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 36 şi seral (curs seral şi restanţieri). Preşedinte Victor Pe­tre, prof. lb. română director Şcoala me­die „Gh. Şincai" Bucureşti. ŞCOALA ME­DIE Nr. 37. Comisia Nr. 112 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala me­die Nr. 37 (curs de zi şi restanţieri). Pre­şedinte Mihai Ifrim, şef lucrări matematici, Institutul de Construcţii Bucureşti. ŞCOA­LA MEDIE Nr. 37. Comisia Nr. 113 sec­ţie mixtă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 37 (curs de zi şi restan­ţieri). Preşedinte Ion Grigorescu, prof. şt. naturale, director Şcoala medie serală de cultură generală Bucureşti. ŞCOALA ME­DIE Nr. 38. .Comisia Nr. 114 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 38 (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Emil Boldan, conf. univ. filo­logie Universitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 38. Comisia Nr. 115 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 38 (curs de zi). Pre­şedinte Ana Bughici, prof. istorie, direc­tor Şcoala medie Nr. 32 Bucureşti. ŞCOA­LA MEDIE Nr. 38, Comisia Nr. 116 sec­ţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 38 (curs seral şi restan­ţieri). Preşedinte Bulgaru Brînduşa, prof. matematici, director adjunct, Şcoala me­die „Mihai Viteazul” Bucureşti. ŞCOA­LA MEDIE Nr. 39. Comisia Nr. 117 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 39 (curs de zi). Preşedin­te Virginia Popovici, prof. lb. romînă, di­rector Şcoala medie Nr. 25 Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 39. Comisia Nr. 118 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 39 (cursuri serale şi fără frecvenţă). Preşedinte Victor Grigo­­­rescu,­ lector univ. şi. economice Institutul Medico Farmaceutic Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 40. Comisia Nr. 119 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 40 (curs seral). Preşedin­te Dumitru Stăncescu, prof. lb. romînă, director Şcoala medie „Al. I. Cuza” Bucu­reşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 40. Comisia Nr. 120 secţie reală. Se vor prezenta can­didaţi de la Şcoala medie Nr. 40 (curs se­ral). Preşedinte Valeriu Pisoschi, lector univ. filologie Institutul Pedagogic de 3 ani Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 40. Comisia Nr. 121 secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 40 (acurs seral). Preşedinte Teodorescu Geor­­geta, şef, lucrări chimi© Institutul A­­gronomic ,,­N. Bălcescu“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE „GRUPUL ŞCO­LAR M. I.“ Comisia Nr. 122 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie „Grupul şcolar M.I.“ (Gal­­vani Tei) (curs de zi). Preşedinte Cornelia Floroiu, prof. geografie, director Şcoala medie „A. Vlaicu” Bucureşti. ŞCOALA MEDIE DE MUZICĂ Nr. 1. Comisia Nr. 123 secţie umanistă. Se vor prezenta can­didaţi de la şcolile medii de muzică Nr. 1 şi Nr. 2 (curs de zi şi restanţieri). Pre­şedinte Toboşaru Ion, conf. univ. filologie, Institutul de artă teatrală şi cinema­tografică „I. L. Caragiale“ Bucu­reşti. ŞCOALA MEDIE DE ARTE PLAS­TICE. Comisia Nr. 124 secţie umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie de arte plastice şi coregrafie (curs de zi). Preşedinte Brădăţeanu Virgil, conf. univ. Institutul de artă teatrală şi cinematografică „I.L. Caragiale” Bucu­reşti. ŞCOALA MEDIE SERALĂ DE CULTURĂ GENERALĂ. Comisia Nr. 125 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie serală de cultură genera­lă (curs seral). Preşedinte Victor Iliescu, prof. matematici, director Şcoala medie „Gh. Lazăr“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE SERALĂ DE CULTURĂ GENERALĂ. Comisia Nr. 126 secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie serală de cultură generală (curs seral). Preşedinte Gabriela Ţiţeica, conf. univ. matematici Institutul Politehnic Bucureşti. ŞCOALA MEDIE SERALĂ DE CULTURA GENE­RALĂ. Comisia Nr. 127 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie serală de cultură generală (curs seral). Preşedinte Toma Vasilescu, conf. univ. fi­lologie Universitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE SERALĂ DE CULTURĂ GENE­RALĂ. Comisia Nr. 128 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala me­die serală de cultură generală (curs seral). Preşedinte Virgil Claudian, prof. univ. matematici Institutul Agro­nc „N. Băl­cescu“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE SE­RALĂ DE CULTURĂ GENERALĂ. Co­misia Nr. 129 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie serală de cultură generală (curs seral şi restanţieri). Preşedinte Andrei Dobrescu, conf. univ. matematici Universitatea Bucureşti. ŞCOA­LA MEDIE SERALĂ DE CULTURĂ GE­NERALĂ. Comisia Nr. 130 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie serală de cultură generală (curs fără frecvenţă). Preşedinte Popescu Maria, prof. geografie, dir. adjunct, Şcoala medie dr. „Petru Groza" Bucureşti ŞCOA­LA­­ MEDIE SERALĂ DE CUL­TURĂ GENERALĂ, Comisia Nr. 131 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie serală de cultură genera­la (curs fără frecvenţă şi restanţieri). Pre­şedinte Haralambie Ionescu, conf. univ. matematici Institutul de Ştiinţe Economi­ce Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 10 „Z. KOSMODEMIANSKAIA”. Co­misia Nr. 132 secţie mixtă. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 10 „Z. Kosmodemianskaia” Bucureşti (exame­ne de diferenţă). Preşedinte Ionescu Bujor Constantin, prof. univ. matematici, Institu­tul politehnic Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 10 „Z. KOSMODEMIANSKAIA“ Bucu­reşti. Comisia Nr. 133 secţie umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 10 „Z. Kosmodemianskaia“ Bucureşti (examene de diferenţă). Preşedinte Nicuţă Constantin, prof. univ. soc. ştiinţific, Uni­­­versitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 10 „Z. KOSMODEMIANSKAIA”. Bucureşti. Comisia Nr. 134 secţie umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 10 „Z. Kosmodemianskaia” Bucureşti (examene de diferenţă). Preşedinte Petric Aron, conf. univ. istorie Universitatea Bucureşti. Oraşul Constanţa ŞCOALA MEDIE NR. 1 CONSTANŢA. Comisia nr. 1, secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie nr. 1 Constanţa (curs de zi). Preşedinte : Gheor­ghe Lelescu, conf. univ. matematici, Inst. Politehnic Bucureşti. ŞCOALA MEDIE NR. 1 CONSTANŢA. Comisia nr. 2, sec­ţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie nr. 1 Constanţa (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte: Ion Zaharia, prof. matematici, dir. Şcoala medie nr. 4 Constanţa. ŞCOALA MEDIE NR. 1 CON­STANŢA. Comisia nr. 3, secţie reală. Se vor prezenta candidat­ de la Şcoala me­die nr. 1 Constanţa (curs seral şi restan­ţieri). Preşedinte : Iulian Popescu, lector univ. filozofie, Universitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE NR. 1 CONSTANŢA. Comisia nr. 4 secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie nr. 1 Constanţa (curs fără frecvenţă). Preşedin­te : Valentina Stănescu, prof. limba romî­nă, dir. adjunct Şcoala medie nr. 2 Con­stanţa. ŞCOALA­­MEDIE NR. 1 CON­STANŢA. Comisia nr. 5, secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala me­die nr. 1 Constanţa, (curs fără frecvenţă). Preşedinte, Traian Atanasiu, şef lucrări matematici, Inst. polithcenie Bucureşti ŞCOALA MEDIE NR. 1 CONSTANŢA. Comisia nr. 6, secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcolile medie nr. 1 Constanţa şi medie Năvodari (curs seral, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Florica Dumitrescu, prof. geografie, dir. Şcoala medie nr. 5 Constanţa. ŞCOALA MEDIE NR. 2 CON­STANŢA. Comisia nr. 7, secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie nr. 2 Constanţa (curs de zi). Pre­şedinte : Petre Teodorescu, prof. geogra­fie, dir. Şcoala medie nr. 7 Constanţa. ŞCOALA MEDIE NR. 2 CONSTANŢA. Comisia nr. 8, secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la şcolile medie nr. 2 Constanţa şi medie Năvodari (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte : Petre Raicopol, prof. matematici. Şcoala medie nr. 1 Con­stanţa. ŞCOALA MEDIE NR. 2 CON­STANŢA. Comisia nr. 9, secţie umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la şcolile medii nr. 1 şi nr. 2 Constanţa (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte : Teodor Ilris­­tea, lector univ. filologie, Universitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE NR. 2 CON­STANŢA. Comisia nr. 10, secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la şcolile m­edii nr. 1 şi nr. 2 Constanţa şi medie Manga­lia (curs seral). Preşedinte : Ion Lun­gu, prof. gr. II istorie. Şcoala medie nr. 6 Constanţa. ŞCOALA MEDIE NR. 2 CONSTANŢA. Comisia nr. 11, sec­ţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie nr. 2 Constanţa (curs se­ral). Preşedinte­­ Robu Vladimir lector univ. filologie Inst. ped. de 3 ani Constan­ţa. ŞCOALA MEDIE NR. 2 CONSTAN­­ŢA.Comisia nr. 12, secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcolile medii nr. 2,Constanţa şi şc. tehnică specială nr. 17 Constanţa (curs seral şi restanţieri). Pre­şedinte : Elena Fusu, prof. filozofie, dir. adj. Şcoala medie nr. 1 Constanţa. ŞCOA­LA MEDIE NR. 3 CONSTANŢA. Comi­sia nr. 13, secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie nr. 3 Con­stanţa (curs de zi şi restanţieri). Preşedin­te : Florica Pantelie, prof. şt. naturale, dir. Şcoala medie nr. 6 Constanţa. ŞCOALA MEDIE NR. 3 CONSTANŢA. Comisia nr. 14, secţie umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la şcolile medii nr. 3 şi nr. 4 Constanţa (curs de zi şi restanţieri). Pre­şedinte : Vavtanezian Buiuc M. Maria, prof. limba franceză, dir. adj. Şcoala me­die nr. 2 Constanţa. ŞCOALA MEDIE NR. 3 CONSTANŢA. Comisia nr. 15, secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la : şcolile medii nr. 4 Constanţa, medie Eforie Sud şi medie Mangalia (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Bădica Ion, lector univ. filologie, Inst. ped. de 3 ani Con­stanţa. Regiunea Argeş ŞCOALA MEDIE NR. 1, PITEŞTI, Co­misia nr. 1, secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie nr. 1 Piteşti (curs de zi). Preşedinte Nicolae Bărbulescu, conf. univ. chimie Universitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE NR. 1 PITEŞTI, Comi­sia nr. 2 secţie reală. Se vor prezenta can­didaţi de la: Şcoala medie nr. 1 Piteşti (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Gheor­ghe Stroescu, prof. gr. II filozofie, Şcoala medie Nr. 2 Rm. Vâlcea. ŞCOALA ME­DIE NR. 1 PITEŞTI, Comisia Nr. 3, sec­ţie umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie nr. 1 Piteşti (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Viorica Farca­­şiu, lector, univ. filologie, Institutul peda­gogic de 3 ani Piteşti. ŞCOALA MEDIE NR. 1 PITEŞTI, Comisia Nr. 4, secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 1 Piteşti (curs seral). Preşedinte Gheorghe Dragomirescu, lector univ. filologie Institutul pedagogic de 3 ani Piteşti. ŞCOALA MEDIE NR. 1 PI­TEŞTI, Comisia nr. 5 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 1 Piteşti (curs fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte C. Tomescu, lector univ. chi­mie Universitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE NR. 2 PITEŞTI, Comisia nr. 6 secţie umanistă. Se vor prezenta candi­daţi de la Şcoala Medie Nr. 2 Piteşti (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Emilia Iliescu, conf. univ. i şt. naturale Universi­tatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE NR. 2 PITEŞTI, Comisia nr. 7, secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 2 Piteşti (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Veronica Ferarini,­­lector univ. fizică Universitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE NR. 2 PITEŞTI, Comisia nr. 8, secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la şcolie medii nr. 2 şi nr. 3 Piteşti (curs de zi). Preşedinte Ion Ceauşescu, prof. gr. II director Şcoala medie Nr. 1 Rm. Vîl­cea. ŞCOALA MEDIE NR. 2 PITEŞTI, Comisia nr. 9 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie nr. 2 Piteşti (curs fără frecvenţă). Preşedinte Ion Dia­conu­, prof. şt. naturale, director Şcoala medie Drăgăneşti-Olt. ŞCOALA MEDIE. NR. 3 PITEŞTI, Comisia nr. 10, secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcolile medii Nr. 2 şi Nr. 3 Piteşti (curs seral). Preşedinte Ion Todor, prof. univ. şt. naturale. Institutul Pedagogic de 3 ani Piteşti. ŞCOALA MEDIE NR. 3 PITEŞTI. Comisia nr. 11 secţie reală. Se vor prezen­ta candidaţi de la Şcoala medie nr. 3 Pi­teşti (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Negoiţă Gheorghe, prof. şt. naturale dir. Şcoala medie nr. 2 R. Vîlcea. ŞCOALA MEDIE NR. 3 PITEŞTI, Comisia nr. 12 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcolile medii Nr. 3 şi Nr. 2 Piteşti (curs fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Elena Achimescu, prof. şt. naturale dir. adjunct Şcoala medie Slatina. ŞCOALA MEDIE NR. 3 PITEŞTI, Comisia nr. 13 secţie umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie nr. 3 Piteşti (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Gheorghe Cojar prof. pedagogie, director Şcoala me­die Nr. 2 Slatina. ŞCOALA MEDIE SE­RALĂ ŞTEFĂNEŞTI, Comisia nr. 14 sec­ţie reala. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie serală Ştefăneşti (curs seral şi restanţieri). Preşedinte Frîncu Paul, şef lucrări matematici Institutul Politehnic Bucureşti. ŞCOALA MEDIE COSTEŞTI, Comisia Nr. 15, secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la şcolile medii Cos­­teşti şi Vedea (cursuri de zi, fără frec­venţă şi restanţieri). Preşedinte Hadarag Elena, şef lucrări chimie Institutul Agro­nomic „N. Bălcescu“ Bucureşti. ŞCOALA MEDIE CURTEA DE ARGEŞ, Comisia Nr. 16, secţie reală. Se vor prezenta can­didaţi d© la Şcoala medie Curtea de Ar­geş (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Traian Costa, lector, univ. filologie Uni­versitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE CURTEA DE ARGEŞ, Comisia Nr. 17, secţie mixtă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Curtea de Argeş (curs de zi, seral, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Ion Oiţă, lector, univ. filolo­gie Universitatea Bucureşti. ŞCOALA ME­DIE NR. 1 SLATINA, Comisia nr. 18, secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 1 Slatina (curs de zi). Preşedinte Maria Iliescu, prof. geografie, Şc. medie Nr. 2 Rm. Vâlcea. ŞCOALA MEDIE NR. 1 SLATINA. Comisia Nr. 19, secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 1 Slatina (curs de zi şi seral. Preşedinte Desdemona Slavic, prof. geografie, director Şcoala medie nr. 2 Piteşti. ŞCOALA MEDIE NR. 1 SLATI­NA. Comisia nr. 20 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 1 Slatina (curs fără frecvenţă). Preşedinte Gheorghe Vrabie, conf. univ. filologie In­stitutul pedagogic de 3 ani Piteşti. ŞCOA­LA MEDIE NR. 1 SLATINA. Comisia nr. 21 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la şcolile medii nr. 1 Slatina şi medie Drăgăneşti (curs de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Marin Mazila, prof. lb. romîrîă dir. Şcoala medie Horezu. ŞCOALA MEDIE ,NR.:­ SLATINA. Comi­sia nr. 22, secţie mixtă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 1 Slati­na (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Alexandru Iuracec conf. univ. şt. naturale Institutul pedagogic de 3 ani Piteşti. ŞCOALA MEDIE DRĂGĂŞANI, Comisia Nr. 23, secţie mixtă. Se vor prezenta can­didaţi de la Şcoala medie Drăgăşani (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Iosif Ga­­brea, prof. univ. consultant, Institutul pe­dagogic de 3 ani Piteşti. ŞCOALA MEDIE DRĂGĂŞANI. Comisia nr. 24, secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala me­die Drăgăşani (curs seral, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Augustin Z. N. Pop, lector, univ. filologie, Institutul pedagogic de 3 ani Piteşti. ŞCOALA MEDIE GA­­EŞTI, Comisia Nr. 25, secţie mixtă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Gă­­eşti (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Constantin Luca, lector univ. chimie Uni­versitatea Bucureşti. ŞCOALA MEDIE TOPOLOVENI, Comisia Nr. 26, secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Topoloveni (curs de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Rozica Apostol, lector şt­ economice I.P.C.D. Bucureşti. ŞCOALA MEDIE NR. 1 CÎM­­PULUNG, Comisia nr. 27 secţie umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie nr. 1 Cîmpulung (curs de zi şi res­tanţieri). Preşedinte Mihăilescu Mihaela, prof. f. latină, Şcoala medie nr. 2 Pi­teşti. ŞCOALA MEDIE NR. 1 CIMPU­­LUNG, Comisia Nr. 28, secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoa­la medie Nr. 1 Cîmpulung (curs de zi). Preşedinte Ştefan Licescu Ştefan, prof. filozofie director Şcoala medie Găeşti. ŞCOALA MEDIE NR. 1 CÎMPULUNG, Comisia Nr. 29 secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie nr. 1 Cîmpulung (curs de zi). Preşedinte Arse­­nescu Gheorghe, prof. filozofie, director Şcoala medie Topoloveni. ŞCOALA MEDIE NR. 1 CÎMPULUNG, Comi­sia nr. 30 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 1 Cîmpulung (curs seral şi restanţieri). Preşedinte Nicolae Enescu, prof. istoric director Şcoala medie Costeşti. ŞCOALA MEDIE Nr. 1 CÎMPULUNG. Comisia nr. 31 secţie reală. Se vor prezenta candi­daţi de la Şcoala medie Nr. 1 Cîmpulung (curs fără frecvenţă şi restanţieri). Pre­şedinte Ion Lupu, lector univ. pedagogie Institutul pedagogic de 3 ani Bucureşti. ŞCOALA MEDIE NR. 1 CÎMPULUNG. Comisia nr. 32 secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la şcolile medii nr. 1 şi şcoala tehnică specială Cîmpulung (curs de zi şi seral). Preşedinte Gheorghe Che­­lărescu, prof. gr. II matematici director Şcoala medie Drăgăşani. ŞCOALA MEDIE NR. 1 RM. VÎLCEA. Comisia nr. 33 sec­ţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie nr. 1 Rm. Vîlcea (curs de zi). Preşedinte Ion Dinu, prof. lb. romî­nă, director Şcoala medie Nr. 3 Piteşti. ŞCOALA MEDIE NR. 1 RM. VÎLCEA. Comisia nr. 34, secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la şcolile medii nr. 1 Rm. Vîlcea şi Şcoala medie Brezoiu (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Gheorghe Popa, prof. şt. naturale director Şcoala medie Brezoiu. ŞCOALA MEDIE NR. 1 RM. VÎLCEA. Comisia nr. 35, secţie rea­lă. Se vor prezenta candidaţi de­­la Şcoala medie nr. 1 Rm. Vîlcea (curs seral şi re­stanţieri) Preşedinte Teleman Silvia, lector univ. matematici Institutul pedagogic de 3 ani Piteşti. ŞCOALA MEDIE NR. 2 RM. VÎLCEA. Comisia nr. 36, secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie nr. 2 Rm. Vîlcea (curs de zi). Pre­şedinte Vasile Pleşu, prof. geografie di­rector Şcoala medie Nr. 1 Cîmpulung. ŞCOALA MEDIE NR. 2 RM. VÎLCEA. Comisia nr. 37, secţie reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie nr. 2 Rm. Vîlcea (curs fără frecvenţă). Preşedin­te Paul Buhuşi, şef lucrări matematici Ins­titutul Politehnic Bucureşti. ŞCOALA ME­DIE Nr. 2 RM. VÎLCEA. Comisia nr. 38, secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie nr. 2 Rm. Vîlcea (curs seral, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Nicolae Nicolaescu, prof. filozofie, di­rector Şcoala pedagogică „Cîmpulung. ŞCOALA MEDIE NR. 2 RM. VIL­CEA Comisia nr. 39 secţie uma­nistă. Se vor prezenta candidaţi de la şcolile medii nr.1 l şi nr. 2 Rm. Vîl­cea (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Alexandru Bera, lector univ. şt. naturale Institutul pedagogic de 3 ani Piteşti. ŞCOALA MEDIE BÃBENI. Comisia nr. 40 secţie reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Băbeni (curs de zi, seral şi restanţieri). Preşedinte Ion­ Bulacu, prof. gr. II geografie Şcoala medie nr. 1 Cîmpu­lung. ŞCOALA MEDIE HOREZU. Comi­sia nr. 41, secţie mixtă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Horezu (curs de zi, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Marin Păunescu, prof. pedago­gic director adjunct Şcoala medie nr. 1 Piteşti. Regionea Bacău ŞCOALA MEDIE ADJUD. Comisia nr. 1 secţia mixtă. Se­­ vor prezenta can­didaţi de la Şcoala medie Adjud şi Po­dul Turcului (curs de zi, seral, fără frec­venţă şi restanţieri). Preşedinte .Vasile­ Ma­­covei, lector univ. chimie Univ. „Al. I. Cuza“ Iaşi. ŞCOALA MEDIE NR. 1 Ba­­CĂU. Comisia Nr. 2 secţia reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 1 Bacău (curs de zi). Preşedinte Eu­genia Carp, lector Univ. chimie Univ. „Al. I. Cuza“ Iaşi. ŞCOALA MEDIE NR. 1 BACĂU. Comisia Nr. 3 secţia umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 1 Bacău (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Gafiţeanu Du­mitru prof. univ. filologie, Univ. „Al. I. Cuza“ Iaşi. ŞCOALA MEDIE Nr. 2 BA­CĂU. Comisia nr. 4 secţia umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala me­die Nr. 2 Bacău (curs de zi şi restan­ţieri). Preşedinte Eugenia Cîrlan, lector univ. filologie Inst. Pedagogie de 3 ani Bacău. ŞCOALA MEDIE NR. 2 BACĂU. Comisia Nr. 5 secţia reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 2 Bacău (curs de zi). Preşedinte Haimovici Mendel prof. univ matematici, Univ. „Al. I. Cuza“-Iaşi. ŞCOALA MEDIE NR. 2 BA­CĂU. Comisia Nr. 6 secţia reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 2 Bacău (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Vasile Florea, prof. istorie dir. Şcoala medie Borca. ŞCOALA MEDIE NR. 2 BACĂU. Comisia Nr. 7 secţia reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 2 Bacău (curs seral şi restanţieri). Preşedinte. Nicolae Calinicenco, prof. univ. fizică. Inst. Politehnic Iaşi. ŞCOALA MEDIE NR. 2 BACĂU. Comi­sia Nr. 8 secţia reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 2 Ba­cău (curs seral). Preşedinte Adrian Cirillo, şef lucrări fizică Inst. Politehnic Iaşi. ŞCOALA MEDIE NR. 2 BACĂU. Comi­sia Nr. 9 secţia reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie nr. 2 Ba­cău (curs fără frecvenţă). Preşedinte Da­vid Riemer, lector univ. matematici Univ. „Al. I. Cuza“ Iaşi. ŞCOALA MEDIE NR. 3 BACĂU. Comisia Nr. 10 secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 3 Bacău (curs de zi). Preşedinte Gugiuman Ion, prof. univ. geo­grafie, Univ. „Al. I. Cuza“-Iaşi ŞCOA­LA MEDIE NR. 4 BACĂU. Co­misia. Nr. 11 secţia reală. Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcoala medie nr. 4 Bacău (curs seral şi restanţieri). Pre­şedinte Aurel Zota, prof. matematică dir. Şcoala medie Tg. Ocna. ŞCOALA ME­DIE BICAZ. Comisia nr. 12 secţia mixtă- Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Bicaz şi medie Borca (curs de zi, seral şi restanţieri). Preşedinte Stela Io­nescu, lector univ. filologie, Inst. pe­dagogic de 3 ani Bacău. ŞCOALA ME­DIE BUHUŞI. Comisia Nr. 13 secţia mixtă. Se’ vor prezenta­ ’ candiitaţii „de la Şcoala medie Buhuşi şi medie Roznov (curs de zi, seral, fără frecvenţă şi res­tanţieri). Preşedinte Geta Grigoriu, prof. lb. franceză dir. Şcoala medie Nr. 2 Pia­tra Neamţ. ŞCOALA MEDIE COMA­­NEŞTI. Comisia Nr. 14 secţia reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala me­die Comăneşti (curs de zi, fără frecvenţă). Preşedinte Maria Carpov, lector univ. fi­lologie Univ. „Al. I. Cuza“ Iaşi. ŞCOALA MEDIE COMĂNEŞTI. Comisia Nr. 15 secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Comăneşti şi Şcoala se­rală Boiştea (curs de zi, seral, fără frec­venţă şi restanţieri.) Preşedinte Petre Po­pescu, prof. istoric director Şcoala medie Nr. 1 Bacău. ŞCOALA MEDIE MOI­­NEŞTI. Comisia nr. 16 secţia reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala me­die Moineşti (curs de zi). Preşedinte Ce­zar Căşeriu, lector univ. şt. naturale — Inst. pedagogic de 3 ani Bacău. ŞCOALA MEDIE MOINEŞTI. Comisia Nr. 17 sec­ţia mixtă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Moineşti şi Şcoala se­rală Zemeş (curs de zi, seral, fără frec­venţă şi restanţieri). Preşedinte Constan­tin Brebeanu, prof. gr. II şt. sociale — Şcoala medie Nr. 2 Piatra Neamţ. ŞCOA­LA MEDIE NR. 1 ONEŞTI. Comisia Nr. 18 secţia reală. Se vor prezenta can­didaţi de la Şcoala medie Nr. 1 Oneşti (curs seral şi fără frecvenţă). Preşedinte Ioan Popovici, prof. lb. romînă Şcoala medie Nr. 2 Bacău. ŞCOALA MEDIE NR. 1 ONEŞTI. Comisia nr. 19, secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie nr. 1 şi nr. 2 Oneşti (curs de zi, seral şi restanţieri). Pre­şedinte Dumitru Ticulescu, conf. univ. şt. naturale Inst. pedagogic de 3 ani Ba­cău. ŞCOALA MEDIE NR. 2 ONEŞTI. Comisia Nr. 20 secţia reală.­Se vor pre­zenta candidaţi de la Şcolile medii Nr. 2 şi Nr. 1 Oneşti (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Alexandru Ambruş, prof. fizică dir. Şcoala medie Nr. 1 Piatra Neamţ. ŞCOALA MEDIE NR. 1 PIATRA NEAMŢ. Comisia Nr. 21 secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 1 Piatra Neamţ (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Mihai Vadana, prof. geografie dir. Şcoala medie Tg. Neamţ. ŞCOALA MEDIE NR. 1 PIATRA NEAMŢ. Comisia Nr. 22 secţia reală. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala me­die Nr. 1 Piatra Neamţ (curs seral şi fără frecvenţă). Preşedinte Maria Gabrea, lector univ. filologie Inst. pedagogic de 3 ani Bacău. ŞCOALA MEDIE NR. 2 PIATRA NEAMŢ. Comisia Nr. 23 secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţi de la Şcoala medie Nr. 2 Piatra Neamţ (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Iorgu Sto­­ian, conf. univ. istorie Univ. Bucureşti. LICEUL ROMAN. Comisia Nr. 24 secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţi de la Liceul Roman (curs de zi şi restanţieri). Preşedinte Leontina Savin, lector univ. şt. naturale Inst. pedagogic de 3 ani Ba­cău. LICEUL ROMAN. Comisia Nr. 25 secţia reală. Se vor prezenta candidaţi de la Liceul Roman (curs de zi). Preşedinte Eugenia Rucinschi, lector univ. chimie Univ. „Al. I. Cuza“ Iaşi. LICEUL RO­MAN. Comisia Nr. 26 secţia umanistă. Se vor prezenta candidaţi de la Liceul Roman (curs de zi şi restanţieri). Pre­şedinte Panait Oprea, prof. emerit geo­grafie Şcoala medie nr. 1 Bacău. LICEUL ROMAN. Comisia Nr. 27 secţia reală. Se vor prezenta candidaţi de la Liceul Roman (curs seral şi fără frecvenţă). Pre­şedinte Constantin Vlad, prof. lb. romînă dir. Şcoala medie nr. 4 Bacău. ŞCOALA MEDIE TG. NEAMŢ. Comisia Nr. 28 secţia mixtă. Se vor prezenta candidaţi de la­ Şcoala medie Tg. Neamţ (curs de zi, seral, fără frecvenţă şi restanţieri). Preşedinte Mihai Mancaş, prof. lb. ro­mână dir. Şcoala medie Bicaz. ŞCOALA MEDIE TG. OCNA. Comisia Nr. 29 sec­

Next