Scȃnteia, ianuarie 1950 (Anul 19, nr. 1621-1646)

1950-01-16 / nr. 1634

Kr. 1634 la vorbă şi seriiisn­ sovietic S. P. Scipaciov Publicăm mai jos o parte din declaraţiile făcute re­dactorilor revistelor noastre literare şi unor redactori ai ziarului nostru, de către scriitorul sovietic S. P. SCI­­PACIOV, membru al dele­gaţiei scriitorilor sovietici care participă la festivităţile din cadrul sărbătoririi cen­tenarului naşterii lui Mihail E­mine­scu. DESPRE ÎNSEMNĂTATEA OPEREI DE RECONSIDER­ARE A CLASICILOR In Uniunea Sovietică — ne spune tovarăşul S. P. Scipa­­ciov — din iniţiativa şi cu sprijinul Partidului Comunist (bo­şevic), popoarele au pus şi pun în valoare, cu neţăr­murită dragoste moştenirea literară a trecutului. Pentru a crea o cultură nouă, naţio­nală în formă şi socialistă în conţinut, pentru a asigura o necontenită desvoltare lite­raturii lor, popoarele din tarile de democraţie popu­lară nu pot şi nu trebue să se lipsească de armele de preţ pe care le dă scoaterea la lumină, cunoaşterea şi în­ţelegerea justă a operei scriitorilor clasici naţionali şi ai altor popoare. Literatura progresistă a trecutului a oglindit multe din trăsăturile de bază ale popoarelor, a contribuit la educarea atâtor generaţii, a stimulat adesea oamenii spre fapte nobile, a desvoltat calităţi nepreţuite ca dragostea de muncă, pa­triotismul, vitejia, îndrăz­neala. Literatura pusă în slujba unor asemenea idei poate şi trebue să dea nouilor crea­tori de artă modele însem­nate. O cunoaştere profundă a clasicilor ajută în munca lor creatoare de astăzi nu numai pe literare şi pe ar­tişti, ci şi massere largi mun­citoare. Lenin şi Stalin ne dau un mare exemplu de preţuire şi dragoste pentru clasici. Ei au folosit adesea textele pro­gresiste ale marilor scriitori clasici ruşi, îndeosebi ale ce­lor din secolul al XIX lea. Lenin şi Stalin au învăţat pe oamenii sovietici, pe scriitori, pe membrii de partid, să iu­bească tot ceea ce e viu, va­loros şi folositor în scrierile din trecut ale tuturor po­poarelor. O cunoaştere justă a trecu­tului, a vieţii, a muncii, a năzuinţelor şi luptei po­poarelor, nu poate fi conce­pută fără o cunoaştere te­meinică a literaturii lor din trecut. Opera progresistă a lui E­minescu — ca şi a tuturor clasicilor din literatura uni­versală — este un bun de preţ al poporului muncitor din România şi al întregii lumi muncitoare. Lupta lui deschisă împotriva asuprito­rilor, lupta lui împotriva for­­malismului în alta, pun la îndemâna scriitorilor din R. P.R. arme importante pen­tru lupta lor de astăzi. „Socotesc că literatura română — a spus tovarășul S. P. Scipaciov — are cu ce se mândri în privinţa trecu­tului şi socotesc deasemeni că are un mare viitor. CÂTEVA ASPECTE IN CE PRIVEŞTE RIDICAREA NOILOR CADRE DE SCRIITORI IN UNIUNEA SOVIETICĂ Revistele literare sovieti­ce — ne spune tovarăşul S. P­ Scipaciov — aduc mereu în rândul colaboratorilor lor noui şi noui scriitori. Sol­daţi şi ofiţeri, foşti partizani din Marele Război de Apă­rare a Patriei, fruntaşi ai muncii pentru reconstruirea regiunilor devastate de in­vadatorii f­ascişti, organiza­tori şi eroi ai muncii pentru îndeplinirea primului plan cincinal de după război, au publicat în vremea din urmă lucrări literare de mare valoa­re. Unii din aceşti noui­ scrii­tori intră în literatură, cu talent şi meşteşug deplin format; aşa s-a întâmplat de pildă cu inginerul Cramov, autor al romanului „Petro­lierul Derbent“, şi cu alţii. Deasemeni, în literatura popoarelor din U­R.S.S. este tot mai des întâlnit ca au­tor, activistul de Partid. In această privinţă există o a­­devărată tradiţie, ilustrată cu ani şi ani în urmă de autori ca Furmanov, Ma­­carenco, etc­ Astfel, prin creaţiile ace­stor proaspeţi scriitori căliţi direct în lupta şi în munca de fiecare zi a poporului, li­teratura sovietică se îmbo­găţeşte atât în privinţa te­melor, cât şi în privinţa mij­loacelor artistice. Uneori redacţiile reviste­lor literare sau editurile, fo­losind ajutorul scriitorilor şi criticilor încercaţi, dau un sprijin important în vederea desăvârşirii operelor lor. Este plină de învăţăminte povestea romanului „Depar­te de Moscova” de V. Ajaev. Acest mare roman, publicat întâi , într’un almanah al scriitorilor din Extremul­ Orient, a fost ulterior îmbu­nătăţit de autor cu ajutorul şi sub îndrumarea redactori­­lor revistei „Novai di Mir”, şi apoi republicat. Adevărata literatură — a mai spus tovarăşul S. P. Scipaciov — trebue să-şi tragă seva din nesfârşita bogăţie a vieţii şi a muncii oamenilor, să redea trăsătu­rile esenţiale ale vieţii în­­tr’o cât mai înaltă formă ar­tistică, cu imagini vii, me­reu noi şi neaşteptate. „Tre­bue să scriem simplu şi pro­fund totodată, în aşa fel în­cât cititorul să poată spune: „Aşa am gândit şi eu". V. Erei. G. Intr’un număr viitor al ziarului nostru, vom publica interview-ul acordat „Scân­teii"­de către scriitorul so­vietic G. N. Leonidze. Şi ridicăm maestria sportivilor noştri! de M. VLAICU vicepreşedinte al Comitetului pentru Cultură Fizică şi­ Sport Succesele politice, economice şi sociale realizate în anul 1990 de clasa muncitoare, condusă de Partidul Munci­toresc Român, au creat şi pentru mişcarea noastră sportivă a pui condiţii de des­­v­oltare. Beau­ta­tele nu au în­târziat să se arate. Atât din punct de vedere numeric, cât şi calitativ, mişcarea sportivă din Republica noastră Popu­lară a înregistrat succese im­portante. Din punct de vedere cali­tativ, roadele anului sportiv ce a trecut sunt grăitor ex­primate prin­tr’o serie de stră­lucite performante — de va­loare mondială şi europeană— realizate de sportivii noştri fruntaşi, precum şi de sutele «le recorduri naţionale stabi­lite de atleţii, înotătorii, hai­tei ofilii, motocicliştii şi mem­brii lotului naţional ele tic. Condiţiile de pregătire, an­trenare şi perfecţionare a sportivilor noştri fruntaşi au fost în anul 1­949 nemăsurat mai bune decât în trecut. Or­ganizarea de către Comitetul pentru Cultură Fizică şi Sport a cantonamentelor, unde pe baze ştiinţifice s’a făcut pre­gătirea fruntaşilor sportului nostru, a contribuit la creş­terea nivelului tehnic şi tac­tic al sportivilor. Cantonamentele au dat re­zultate pozitive, mai ales prin faptul că pregătirea tehnică a sportivilor a fost armonios îmbinată ca cea ideologică, ceea ce a făcut ca fiecare membru al unei echipe na­ţionale să devină conştient de onoarea şi răspunderea ce i s’a încredinţat de a repre­zenta şi apăra culorile Repu­blicii Populare Române. Folosind vasta experienţă a sportului sovietic — cel mai înaintat sport din lume ,­­sportivii noştri şi-au îmbogă­ţit cunoştinţele, şi au perfec­ţionat tehnica, iar exemplele strălucite ale sportivilor sovie­tici au avut un efect hotărî­­tor asupra tuturor sportivi­lor noştri. Cu toate succesele înregis­trate in anul 1949 nu putem spune că sportul nostru de calitate s'a desvoltat pe mă­sura posibilităţilor sale reale. Faţă de condiţiile puse la îndemâna sportivilor in can­tonamente, faţă de sprijinul permanent acordat de Partid şi Guvern, nu ne putem încă declara satisfăcuţi de rezulta­tele obţinute. Analizând cauzele care au stat în calea unor succese, mai mari decât cele obţinute, constatăm că în majoritatea grupărilor, sportivii nu sunt supuşi unor antrenamente metodice, raţionale, care să înlăture pregătirea ocazională şi să pună în locul ei o pre­gătire bazată pe principii şti­inţifice. O altă cauză a insuficientei pregătiri a sportivilor frun­taşi a constituit-o lipsa de cadre tehnice, cu cunoştinţe avansate pentru conducerea cu adevărat ştiinţifică a an­trenamentelor din cantona­mente. Una dintre principalele sar­cini pe care le trasează h­o­­tărîrea Biroului Politic al C.C. al P.M.R. asupra problemei stimulării şi desvoltarii con­tinue a culturii fizice şi a sportului, este „studierea, stabilirea şi a­­plicarea pe baze ştiinţifice a metodelor­ noui de pre­dare şi practicare a cul­turii fizice, in vederea în­suşirii de către tineretul nostru a tehnicii sportive celei mai avansate, tehui­ca sportivă sovietică, pen­tru obţinerea de rezultate capabile să contribue la întărirea şi desvoltarea mai departe a sportului nostru”, învăţând din bogata ştiinţă a sportului sovietic, Comite­­tul pentru Cultură Fizică şi Sport va introduce anul a­­cesta „Clasificarea sportivi­lor”. Pentru prima dată la noi în ţară, vom avea Maeştri Emeriţi­ ai Sportului, Maeştrii ai Sportului, sportivi calificaţi­ de categoria I a, a II-a şi al III-a. In acest fel, sportivii­­ noştri vor avea un puternic­ stimulent în munca de insu-­ şire a tehnicii celei mai a­­­vansate, pentru o cât mai înaltă calificare. Noile cadre de antrenori şi instructori, care au urmat cursurile de perfecţionare, după metode ştiinţifice sovie­tice, având la bază experien­ţele şi rezultatele de până acum, vor putea da un ran­dament superior în munca lor, în cadrul noilor Asocia­ţii Sportive şi atunci când vor fi chemaţi să conducă pregătirea sportivilor din can­tonamente. Datorită grijii permanente a Partidului şi Guvernului pen­tru desvoltarea culturii fizice şi sportului, nu încape nicio îndoială că în anul 1950 vom realiza noui recorduri și re­­zultate superioare, menite să întărească prestigiul sportu­lui nostru, pentru ridicarea nivelului sanitar al oame -­­ nilor muncii și întărirea Pu-­ terii noastre dragi, Republica­ Populară Română. I In ţările ele democratic populară clasa rmuncitoare şi toţi oamenii muncii înaintea­ză cu succes pe drumul cr­earii bazelor economice şi culturale ale socialismului. Radicalele schimbări politice şi econo­mice, petrecute în aceste ţări, le-au adus nemijlocit spre foarte adânci transformări şi pe tărâmul cultural. Marxism­­leninismul, experienţa constru­irii socialismului în S. R.S.S. ne învaţă că nu este posibilă construirea socialismului fară înfăptuirea unei revoluţii cul­turale în ţările în care clasa muncitoare a cucerit puterea. Necesitatea unei revoluţii cul­turale izvorăşte din deosebirile principiale dintre capitalism şi socialism. Cultura creată de secultatea burgheză trebue în­locuită cu o cultură nouă, mai înaltă, cu cultura, socia­listă. Purtătoarea culturii socia­liste este clasa muncitoare cu detaşamentul ei de avant­­gardă: par­tdele comuniste. Una din cele mai importante sarcini ale partidelor comu­niste din ţările de democra­ţie popul­ară este ridicarea din toate punctele de vedere a nivelului cultural al oamenilor muncii, desvoltarea noii cul­turi, naţională în formă şi so­cialistă în conţinut, care se reazimă pe munca desrobită şi care e inspirat­ă de geniala învăţătură marxist-leninistă. In ţările de democraţie popu­lară, ca în urmă cu trei de­cenii în Ţara Sovietelor, mi­lioane de oameni s’au ridicat să cârmuiască statul lor. Pen­tru prima dată in istoria secu­lară a popoarelor din aceste ţări, massele muncitoare — majoritatea covârşitoare a populaţiei — au început în mod conştient să-şi făurească propria soartă. Măreaţa sarci­nă a revoluţiei culturale con­stă în a pregăti din punct de vedere politic şi cultural şi in a atrage practic masse tot mai largi, întreg poporul la cârmuirea statului. Printre oamenii muncii din ţările de democraţie populară se descroltă tot mai mult o nouă atitudine faţă de muncă, ce-şi găseşte expresia în des­­volarea întrecerilor socialiste şi a muncii de şoc. Dorinţa de a ridica productivitatea mun­cii a cuprins marile masse populare. Astfel în Polonia, România, Cehoslovacia, Unga­ria întrecerile cuprind 50°/1 şi peste 5Q,7% din muncitori. Astfel, în aceste ţări se desfăşoară un adânc proces cultural de însuşire a tehnicii moderne de către massele largi. dar nu este decât un început. Socialismul se crează pe baza unei tehnici mai înal­te decât capitalismul, pe baza unei mai înalte productivităţi a muncii decât sub capitalism. Pentru a crea o tehnică mai înaltă şi a obţine o mai ri­dicată productivitate a muncii decât sub capitalism şi a-l învinge definitiv pe acesta este necesar de a desfăşura tot mai larg forţele creatoare ale oamenilor muncii, de a ri­dica tot mai mult nivelul lor politic, tehnic şi cultural. In ţările de democraţie popu­lară iau naştere noi rapor­turi, socialiste, între oameni, care-şi găsesc expresia în sti­ma pentru fruntaşii în pro­ducţie, în sprijinul reciproc şi întrecerea în muncă spre binele oamenilor mujicii. Are loc o foarte importantă coti­tură în istorie, o cotitură în atitudinea faţa de munca în folosul societăţii, munca fiind considerată o datorie perso­nală şi socială, o cotitură în raporturile sociale, care erau determinate în societatea îm­părţit­ă în clase de proprieta­­tea privată asupra martor­e­lor de producţie, de gradul de bogăţie şi mizerie. Focare ale noii culturi so­cialiste se crează în ţările de democraţie populară şi la sate. Acestea sunt organele puterii populare, organizaţiile de par­tid, de tineret şi alte organi­zaţii, gospodăriile socialiste de s­tat, staţiunile de maşini şi tractoare, cooperativele de producţie ţărăneşti, precum şi noile şcoli, biblioteci, cluburi. Organizarea muncii ţăranilor in cooperative, folosirea noii tehnici mecanizate, introduce­rea planificării în economie dau primele rezultate rodni­ce. Aşa de pildă cooperativele agricole de producţie din Ce­hoslovacia au reuşit anul tre­cut să reducă timpul pentru strânsul recoltei cu 2!)—30!7o şi să, reducă totodată cu 20—258/o cheltuelile pe care ie necesită această muncă. In Bulgaria, România, Ungaria, cooperativele obţin cele mai bogate recolte din ţară. Ţă­ranii care până mai ieri lu­crau in mod individual îşi în­suşesc cu succes metodele marii producţii colective. Des­voltarea cooperativelor agri­cole de producţie apropie mo­mentul unei cotituri revoluţio­nare în modul de producţie agricolă, care va avea ca­­ur­mare un şi mai vijelios avânt al cu­lturii la sate. Construirea socialismului în ţările de democraţie populară idică în mod firesc proble­mele în legătură cu desvol­ta­rea largă a culturii. Nu se poate construi socialismul fără ca întregul popor muncitor să nu-şi însuşească cunoştinţele moderne. Problema principală în reactivarea acestei sarcini este înarmarea cadrelor par­tidelor comuniste şi a pături­lor largi ale intelectualilor cu învăţătura manxism-leninis­­mului, ceea ce le va da price­perea de a se orienta în problemele complexe ale con­strucţiei socialiste, in proble­mele situaţiei interne şi inter­naţionale. Operele clasicilor marxism-leninismu­lui se­­edi­tează în aceste ţări în tiraje nemaipomenite, care nu reu­şesc însă să satisfacă cererea mereu crescândă. In şcolile superioare s’a introdus studiul disciplinelor, materialismul dialectic şi istoric, economia politică şi învăţătura despre socialism, se elimină balas­ul burghez pgeudo-ştiinţific, se prelucrează programele şi ma­nualele didactice. In fabrici şi uzine, mine şi instituţii, nu­meroase cadre sunt educate pe baza concepţiei marxist-fe­­niniste. In ţările de democraţie populară a început astfel o profunda revoluţie în concep­ţia asupra lumii. În locul con­cepţiei idealiste, în locul idei­lor şi noţiunilor perimate, să­dite dealungul veacurilor de feudali şi de burghezie, de ideologii lor, de şcoală şi de reformism, vine­­ concepţia nouă, marxist-leninistă. Comuniştii nu neagă şi nu aruncă la o parte realizările vechii culturi; ei şi­ le în­suşesc prelucrându-le în mod critic, pentru a le folosi şi pe ele în construirea socialismu­lui. Toate cunoştinţele, toată tehnica creată de omenire dea­lungul istoriei ei devin bunul masselor muncitoare, care construesc noua societate. Noua cultură socialistă poate să se desvolte numai într’o crâncenă şi dârză luptă de clasă, în care oamenii muncii acţionează hotărît împotriva influenţei dezagreg­ante a cul­turii burgheze contemporane. Burghezia imperialistă din zileie noastre nu mai este ca­pabilă de noi creaţii istorice în domeniul culturii, artei. Nu­mai clasa muncitoare şi so­cialismul îşi pot însuşi tot ce există preţios în vechea cul­tură, şi crea o cultură nouă, socialistă. Partidele comuniste din ţă­rile de democraţie populară reeducă vechile cadre de in­telectuali, educă o numeroasă Intelectualitate nouă din rân­durile tineretului muncitor, numeroase cadre de specia­lişti, lucrează intens la ridi­carea nivelului cultural gene­ral al oamenilor muncii. In toate aceste ţări s’a in­trodus învăţământul elemen­tar obligator, creşte numărul şcolilor elementare, medii şi superioare cât şi numărul e­­levilor. In ţările de democraţie populară se lichidează în ritm rapid analfabetismul, moşte­nire­a trecutului blestemat. Cheltuelile pentru învăţământ cresc mereu. In toate ţările de democra­ţie populară creşte numărul teatrelor, filarmonicelor, ci­nematografelor, bibliotecilor, muzeelor, cluburilor de fabri­că. Sălile de spectacol, mu­zeele, expoziţiile sunt vizitate de numeroşi muncitori, oa­m­­eni ai muncii, în special de tineret. Tirajul ziarelor, re­vistelor şi cărţilor depăşeşte cu mult nivelul dinainte de război. Apar numeroşi scriitori şi artişti din rândurile mun­citorilor, se crează colective muzicale, teatrale şi multe al­tele. Arta populara n’a luat încă nici când o desvoltare a­­atât de puternică, niciodată încă n’a apărut talente atât de numeroase din rândurile poporului. In lupta împotriva formalismului, împotriva cu­rentelor burgheze decadente iau naştere primele opere va­loroase ale realismului socia­list în literatură şi artă. Făcând să renască cele mai bune tradiţii democratice şi să devină accesibile poporului realizările culturii şi artei din ţările lor, regimul de demo­craţie populară învaţă poporul să-şi iubească şi mai mult pa­tria, care a păşit acum pe calea adevăratei înfloriri spre care năzuiau în trecut cei mai buni patrioţi ai acestor ţări. In lupta pentru construirea socialismului în ţările de de­mocraţie populară ia naştere un om nou, omul moralei noi, care urăşte reacţiunea şi pe imperialişti, care dispreţuieşte pe trântori, devotat din tot sufletul cauzei de eliberare a omenirii. Acesta este patriotul ţării sale, care in urma Uniu­nii Sovietice a păşit în rândul ţărilor care se află in fruntea progresului mondial. In măreaţa operă istorică — făurirea unei culturi socialiste — oamenii muncii din ţările de democraţie populară se inspiră din pilda Uniunii So­vietice, unde a fost creată, făurită o cultură nouă, socia­listă, care este prototipul cul­turii viitorului pentru întrea­ga omenire pe care mersul is­toriei o conduce în mod ine­vitabil spre socialism. *) Articol de fond apărut în „Pentru pac® trainică, pentru democraţie popu­lară !" Nr. 2 (82). Revoluţia culturală in ţările de democrație populară*) SCÂNTEIA Tstograma adresată de Uniunea Sindicatelor Metalo-Chimice din R.P.R. Federaţiei Muncitorilor şi Funcţionarilor Metalurgişti din Italia Federaţiei Muncitorilor şi Funcţionarilor Metalurgişti Torino-Italia In numele celor peste 135.900 muncitori, ingineri, tehni­cieni şi funcţionari, organizaţi în Uniunea Sindicatelor Me­­talo-Chirice din Republica Populară Română, ne exprimăm profunda noastră indignare faţă de teroarea sângeroasă des­­lănţuită de guvernul De G­as­peri pug în slujba imperialis­mului anglo-american. Oamenii­­muncii organizaţi în Uniunea Sindicatelor Me­­talo-Chimice îşi exprimă adânca lor admiraţie şi solidari­tate cu acţiunea eroică a poporului muncitor din Italia, care luptă cu îndârjire pentru dreptul la viaţă, pentru libertăţi democratice­­şi independenţă naţională, înfruntând represiu­nea sălbatică a reacţiunii, Italiens şi a stăpânilor ei de peste Ocean. Tovarăşi metalurgişti di­n Italia, luptaţi din toate puteri­le ,pentru apărarea libertăţilor voastre democratice, pentru apărarea dreptului la viaţă, căci victoria va fi de partea voastră ! Trăiască lupta unită a oamenilor muncii din Italia pen­tru democraţie, pace şi pro­gres ! Trăiască solidaritatea internaţională a oamenilor muncii de pretutindeni! In numele Comitetului Executiv al Uniunii Sindicatelor Metalo-Chimice. Preşedinte, _____________ C©w0®5 Francase âkusmekmakmiMw fuiMeate mn SeMeta „Publicarea articolului îsi „Scânteia“ a avut urmări însemnate“ Critica făcută comitetului Sindicatului Sanitar din O­­ravița, apărută in „Scân­teia” Nr. 1580, in legătură cu metodele birocratice de rezolvare — mai bine zis de nerezolvare — a dreptu­lui de ajutor de maternita­te cuvenit tovarăşei Flore­­scu Elena din com. Agadici- Caraş, a determinat o serie de acţiuni care au avut me­nirea să îmbunătăţească munca acestui sindicat. Uniunea Sindicatelor Sani­tare a întărit activitatea de control şi îndrumare, în lupta împotriva tendinţelor de birocratizare. Răspunsul Uniunii a fost publicat în „Scânteia” Nr. 1605. Din partea tovarăşei Flo­­rescu Elena am primit ur­mătoarea scrisoare: Tovarăşi, Subsemnata Florescu Ele­na, moaşe în com. Agadia, judeţul Caraş, vă aduc la cunoştinţă că am primit a­­jutorul de maternitate ce mi se cuvenea şi după care a trebuit să mă sbat multă vreme din pricina unor funcţionari şi activişti sin­dicali birocraţi Odată cu mulţumirea pe care o adre­sez Partidului şi Organului său Central — ziarul „Scân­teia” — pentru sprijinul ce mi l-au dat, ţin să mă fac ecoul multor ţă­rani muncitori din satul meu, care aflând de felul cum mi s’a făcut drepta­te, m’au rugat să vă transmit mulţumirile lor pentru grija cu care Parti­dul şi Guvernul veghează să nu­­ se facă vreo ne­dreptate. Sesizarea dvs. şi publica­rea articolului în „Scânteia” au avut urmări însemna­te. Un delegat al Uniunii Sindicatelor Sanitare s-a de­plasat de la Bucureşti în a­­cest sat răzleţ unde, la faţa locului, bazat pe acte ofi­ciale şi pe cercetări amă­nunţite, a constatat adevă­rul celor semnalate de­­mine şi a luat măsuri pentru în­lăturarea celor înfundaţi până peste cap în birocra­tism şi nepăsare faţă de ne­voile oamenilor muncii. îmi dau acum şi mai mult seama că muncitorii de la oraş şi de la sat au datoria de onoare de a lua parte activă la conducerea trebu­rilor obşteşti în Republica Populară Română. Îmi dau seama de importanţa pre­sei în lichidarea tuturor ră­măşiţelor vrăjmaşe şi a a­­celora ascunse în rândurile noastre. îmi dau seama că prin dezvoltarea presei şi răs­pândirea ei cât mai largă, vom fi scoşi cât mai repede din întunericul în care ne băga­seră moşierii, fabrican­ţii şi bancherii. Aceasta se va putea înfăptui datorită construirii „Casei Scânteii”. De aceea în numele lui Vir­gil — băiatul meu care a împlinit, zilele acestea un an — pentru fericirea lui, pentru a i se pregăti condi­ţii de desvoltare într’o viaţă lipsită de exploatare, lipsită­­ de toate pacostele rămase­­ de la burghezie, subscriu­­ 1000 lei pentru „Casa Scăn­ -­ teii".­­ Cu poşta de azi, prin C.E.C., am trimis suma. Aş­tept titlul. Trăiască Partidul Munci­toresc Român şi Organul său Central — „Scânteia”. Florescu Elena Când se vor face noui înscrieri la centrele de alimente raţionate Pentru îmbunătăţirea condiţiu­­nilor de distribuţie la centrele de pâine, carne şi celelalte arti­cole alimentare raţionate, Co­mitetul Provizoriu al Capitalei a hotărît să se facă noui în­scrieri la centrele distribuitoare. Modalitatea şi termenul de re­­înscriere se vor comunica ulte­rior. Înştiinţarea apărută în unele ziare din Capitală în ziua de 14 ianuarie 1950 urmează a fi modificată, aşa că cetăţenii se vor prezenta la centrele de în­scriere numai după ce un nou comunicat va anunţa centrele şi modalitatea înscrierii pentru a­­limente raţionate. 31 ani da la mişeleasca asasinare ■* * a lui Isil K­eb­esli­ şi a Rozei Luxemburg Astăzi se împlinesc 31 ani de când, la 15 ianuarie 1919, condu­cătorii revoluţionari ai muncito­rimii germane, Karl Liebknecht şi Roza Luxemburg, au fost asasi­naţi mişeleşte de către un grup de ofiţeri prusaci. Asasinarea lor a fost organizată de guvernul so­­cial-democraţilor de dreapta con­duşi de Scheidemann, prefect al Berlinului fiind social-democra­­tul Noske. Această crimă oribilă a arătat limpede că social-democraţia ger­mană de dreapta înţelege să îm­pingă trădarea clasei muncitoare până la ulima limită. Organi­zând asasinarea lui Karl Lieb­knecht şi a Rozei Luxemburg şi înăbuşind în sânge revoluţia pro­letară germană, Scheidemann, Noske şi întreaga social-demo­­craţie de dreapta din Germania, aflaţi cu trup şi suflet în slujba monopolişti­lor germani şi a fi­­nanţei internaţionale, a netezit ca­­lea pentru ulterioara instaurare în Germania a dictaturii hitle­­riste. Trădarea social-democraţiei ger­mane era continuarea ruşinoasei trădări pe care, in preajma şi în timpul primului război mondial, a comis-o pe faţă social-demo­­craţia de dreapta din toate ţările capitaliste. Primul război mon­dial a fost o verificare necruţă­toare a curentelor din mişcarea muncitorească. Prevederile ge­niale ale lui Lenin şi Stalin, şi de­mascarea făcută de ei a fruntaşi­lor oportunişti şi reformişti din mişcarea muncitorească au fost confirmate pe deplin. In ceasurile decisive, când istoria a pus în mod concret şi direct problema „sau imperialism, sau socialism aşa cum ne învaţă Marx“, social­­democraţii de dreapta au trecut în fiecare ţară cu arme şi bagaje de partea imperialismului, împotriva clasei muncitoare. Singurul partid care în acele grele şi hotărâtoare împrejurări a ridicat steagul luptei împotriva imperialismului, împotriva bur­gheziei capitaliste, împotriva războiului imperialist, a fost Par­tidul­­ Bolşevic a­ lui Lenin şi Stalin. Bolşevicii au lansat lo­zinca transformării războiului im­perialist în război civil. Karl Liebknecht şi Roza Luxem­burg au mers pe drumul trasat de Lenin şi Stalin. Amândoi au des­făşurat, în mişcarea­ muncito­rească germană, drapelul luptei revoluţionare necruţătoare împo­triva burgheziei imperialiste şi a războiului provocat de ea. „Duş­manul principal al fiecărui popor rezidă în propria ţară — a scris Liebknecht în 1915. Duşmanul principal al poporului german este în Germania: imperialismul german, partidul războinic ger­man, diplomaţia secretă germană. Acest duşman din propria ţară trebue să fie combătut de poporul german în lupta politicii, alături de proletariatul celorlalte ţări, în lupta împotriva propriilor impe­rialişti“. Iată pentru ce, pe drept cu­vânt, Lenin a scris : „Numai Liebknecht repre­zintă socialismul, cauza pro­letară, revoluţia proletară. Tot restul social-democraţiei germane este, după expresia justă a Rozei Luxemburg, un hoit împuţit”. Liebknecht a fost singurul deputat din parlamentul german care a ridicat, în August 1914, un glas de protest împotriva răz­boiului imperialist şi a votat împotriva creditelor de război pe care social-democraţii de dreapta, căzând cum nu se poate mai jos, le-au votat alături de deputaţii junker.Iar, ai m­onopo­­lişt­ior şi ai militariştilor ger­mani, împreună cu Roza Lu­xemburg, Liebknecht a înfiinţat Uniunea la Voiuţ pentră Sparta­cus, denumită astfel după nu­mele conducătorului sclavilor răsculaţi din Roma antică. Ro­lul pozri­v al Uniunii Sparta­cus în mişcarea muncitorească germană a fost descris de Lenin în următoarele cuvinte: ..Activitatea grupul­ui Spar­tacus, care ducea o sistema­tică propagandă revoluţio­nară în condiţiile cele mai grele, a salvat într’adevâr cinstea socialismului german şi a proletariatului german“. Cei doi conducători ai Uniu­nii Spartacus nu au înţeles însă la timp că pentru a în­druma mişcarea muncitorească pe calea victorioasă a desrobirii din lanţurile exploatării cap­ta-­­ sie, calea arătată de Lenin­ui Stalin, este necesar să rupă toate legături­le cu social-democraţia de dreapta. Mişcarea muncito­rească revoluţionară germană a­­vea nevoie nu de o simplă uniu­ne ci de un partid de tip nou, cu adevărat revoluţionar, un partid care să fie — cum ne în­vaţă tovarăşul Stalin — „destul de cutezător ca să ducă pe proletari la lupta pentru putere, destul de expe­rimentat ca să se orienteze în condiţiunile complicate ale situaţiei revoluţionare şi destul de mlădios ca să oco­lească orice stânci primej­dioase în calea spre scop“. Abia în Decembrie 1918, după ce Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie a arătat omenirii muncitoare calea spre eliberarea din lanţurile capitalism­ului, Liebknecht, Roza Luxemburg îm­­preună cu alţi socialişti de stân­ga au întemeiat Partidul Co­munist German, detaşament de a­vant gardă al clasei muncitoare, stat-m­ajor al mişcării revoluţio­nare din Germania. Oportunismul şi reformismul se infiltraseră însă adânc în mişcarea muncitorească germa­nă. Burghezia germană încredin­ţează guvernul slugilor ei social­­democrate de dreapta. Prima gri­jă a acestora a fost să înfrângă prin teroare mişcarea revoluţio­nară de eliberare a clasei mun­citoare. Toată ura înverşunată a monopoliştilor şi a slugilor lor s’a îndreptat spre tânărul Par­tid Comunist German, conducă­torul mişcării de eliberare a cla­sei muncitoare din Germania. Făuritorii şi conducătorii parti­dului, Karl Liebknecht şi Roza Luxemburg, sunt arestaţi şi asa­sinaţi mişeleşte în aceeaşi zi. Comemorarea eroilor clasei muncitoare din Germania, Karl Liebknecht şi Roza Luxemburg, are loc astăzi în condiţiuni cu totul diferite de acelea care exis­tau acum 31 de ani. Astăzi, primul stat socialist al muncitorilor şi ţăranilor, Uniu­nea Sovietică, este cea mai mare putere din lume. Forţa şi presti­giul ei internaţional cresc fără încetare, cu paşi gigantici. Glo­rioasa Armată Sovietică a sdro­­joit în luptă de unul contra unul formidabila mașină de război a imperialismului german. Sistemul mondial imperialist a fost sdrun­­cînat din temelii. Alte câteva state e­ au putut rupe, în aceste condiții, din lanțurile exploatării capitaliste. Au apărut astfel de­mocraţi­le populare. În Germania însăşi, în zona răsăriteană, elibera­tă de către Armata Sovietică, s-au creat condiţiile pentru desvolta­rea unei vieţi noi, libere şi de­mocrate a poporului german. Moştenirea revoluţionară a lui Karl Liebknecht şi a Rozei Lu­xemburg a fost preluată de Par­tidul Socialist Unit în frunte cu Wilhelm Pieck şi Otto Grotewohl. Alături de marea victorie a po­porului chinez şi de crearea Re­publicii Populare Chineze, consti­tuirea Republicii Democrate Ger­mane a fost unul din evenimen­tele dominante care au marcat în anul trecut întărirea extraordi­nară a frontului păcii şi socialis­mului condus de Uniunea Sovie­tică. Apariţia unui stat german iubitor de pace a însemnat art punct de cotitură nu numai în istoria poporului german dar şi în istoria Europei. Forţule imperialismului agresiv sunt astăzi mai slabe, iar forţele pioii şi socialismului sunt in­comparabil mai puternice decât acum 31 de ani. Dar, aşa după cum ne-a avertizat Rezoluţia ul­timei Consfătuiri a Biroului in­formativ al Partidelor comuniste şi muncitoreşti, aceasta nu în­seamnă câtuşi de puţin că pri­mejdia de război s'ar fi micşorat. Pe măsură ce pierd terenul de sub picioare, pe măsură ce masse noi de sute de milioane de oa­meni se ridică la lupta pentru pace, pe măsură ce criza econo­mică şi contradicţiile interne se adâncesc in lagărul imperialist, nouii pretendenţi la dominaţia lumii, imperialiştii americani, grăbesc şi înteţesc pregătirile lor criminale de război. Sub oblăduirea imperialiştilor angio­­americani, Germania Apuseană a devenit centrul acelor forţe so­ciale şi politice care au împins până de curând Germania la reacţiune şi fascism înăuntru, la expansiune imperialistă şi agre­siune în afară. Lupta de elibe­rare a poporului german nu s’a terminat Schuhmacher şi ceilalţi conducători ai social-democraţiei de dreapta din Germania Apu­seană răspund, ca pe vremuri Scheidemann şi Noske, la apelul cercurilor imperialiste interna­ţionale. Cu concursul unor poli­ticieni de acest tip sau de tipul fostelor slugi ale lui Hitler, ca Adenauer şi alţii, imperialiştii a­­mericani vor să prefacă din n­ou Germania într’un arsenal de răz­boi, într’o bază de pornire la atac a unui nou război imperia­list, a unui război criminal îm­potriva Uniunii Sovietice şi a ţărilor de democraţie populară. Partidul Comunist din Germania Occidentală, preluând moşteni­rea de luptă revoluţionară, pen­tru pace şi socialism, a lui Karl Liebknecht, a Rozei Luxemburg, a lui Ernst Thaerman şi a celor­lalţi conducători revoluţionari ai clasei muncitoare germane, care şi-au dat viaţa in lupta Împotriva reacţiunii şi fascismului, duce cu cinste acţiunea pentru mobi­lizarea muncitorimii germane la lupta pentru pace şi socialism, pentru pâine şi libertate. în aceste condiţii, comemorarea lui Karl Liebknecht şi a Rozei Luxemburg trebue să fie un pri­lej pentru clasa muncitoare din Germania şi din toate ţările de a trage învăţămintele cuvenite din viaţa şi opera celor doi eroi ai luptei revoluţionare antiimpe­­rialiste. Aceste învăţăminte ne arată limpede că numai aplicarea fidelă a învăţăturii lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin, numai însuşirea măreţei experienţe a Partidului Comunist (bolşevic) şi a Ţării Socialismului, numai unitatea revoluţionară a clasei muncitoare, numai lupta necru­ţătoare şi vigilenţa împotriva agenţilor socialişti de dreapta strecuraţi în rândurile clasei muncitoare, pot chezăşui victo­ria clasei muncitoare asupra for­ţelor exploatatoare, pot constitui temelia marii victorii a forţelor păcii şi socialismului asupra forţelor imperialiste aţâţătoare la război. A. Gemea KARL LIEBEJJEC13T ROZA LUXEMBURG Pag- 5

Next