Scȃnteia, ianuarie 1950 (Anul 19, nr. 1621-1646)
1950-01-16 / nr. 1634
Kr. 1634 la vorbă şi seriiisn sovietic S. P. Scipaciov Publicăm mai jos o parte din declaraţiile făcute redactorilor revistelor noastre literare şi unor redactori ai ziarului nostru, de către scriitorul sovietic S. P. SCIPACIOV, membru al delegaţiei scriitorilor sovietici care participă la festivităţile din cadrul sărbătoririi centenarului naşterii lui Mihail Eminescu. DESPRE ÎNSEMNĂTATEA OPEREI DE RECONSIDERARE A CLASICILOR In Uniunea Sovietică — ne spune tovarăşul S. P. Scipaciov — din iniţiativa şi cu sprijinul Partidului Comunist (boşevic), popoarele au pus şi pun în valoare, cu neţărmurită dragoste moştenirea literară a trecutului. Pentru a crea o cultură nouă, naţională în formă şi socialistă în conţinut, pentru a asigura o necontenită desvoltare literaturii lor, popoarele din tarile de democraţie populară nu pot şi nu trebue să se lipsească de armele de preţ pe care le dă scoaterea la lumină, cunoaşterea şi înţelegerea justă a operei scriitorilor clasici naţionali şi ai altor popoare. Literatura progresistă a trecutului a oglindit multe din trăsăturile de bază ale popoarelor, a contribuit la educarea atâtor generaţii, a stimulat adesea oamenii spre fapte nobile, a desvoltat calităţi nepreţuite ca dragostea de muncă, patriotismul, vitejia, îndrăzneala. Literatura pusă în slujba unor asemenea idei poate şi trebue să dea nouilor creatori de artă modele însemnate. O cunoaştere profundă a clasicilor ajută în munca lor creatoare de astăzi nu numai pe literare şi pe artişti, ci şi massere largi muncitoare. Lenin şi Stalin ne dau un mare exemplu de preţuire şi dragoste pentru clasici. Ei au folosit adesea textele progresiste ale marilor scriitori clasici ruşi, îndeosebi ale celor din secolul al XIX lea. Lenin şi Stalin au învăţat pe oamenii sovietici, pe scriitori, pe membrii de partid, să iubească tot ceea ce e viu, valoros şi folositor în scrierile din trecut ale tuturor popoarelor. O cunoaştere justă a trecutului, a vieţii, a muncii, a năzuinţelor şi luptei popoarelor, nu poate fi concepută fără o cunoaştere temeinică a literaturii lor din trecut. Opera progresistă a lui Eminescu — ca şi a tuturor clasicilor din literatura universală — este un bun de preţ al poporului muncitor din România şi al întregii lumi muncitoare. Lupta lui deschisă împotriva asupritorilor, lupta lui împotriva formalismului în alta, pun la îndemâna scriitorilor din R. P.R. arme importante pentru lupta lor de astăzi. „Socotesc că literatura română — a spus tovarășul S. P. Scipaciov — are cu ce se mândri în privinţa trecutului şi socotesc deasemeni că are un mare viitor. CÂTEVA ASPECTE IN CE PRIVEŞTE RIDICAREA NOILOR CADRE DE SCRIITORI IN UNIUNEA SOVIETICĂ Revistele literare sovietice — ne spune tovarăşul S. P Scipaciov — aduc mereu în rândul colaboratorilor lor noui şi noui scriitori. Soldaţi şi ofiţeri, foşti partizani din Marele Război de Apărare a Patriei, fruntaşi ai muncii pentru reconstruirea regiunilor devastate de invadatorii fascişti, organizatori şi eroi ai muncii pentru îndeplinirea primului plan cincinal de după război, au publicat în vremea din urmă lucrări literare de mare valoare. Unii din aceşti noui scriitori intră în literatură, cu talent şi meşteşug deplin format; aşa s-a întâmplat de pildă cu inginerul Cramov, autor al romanului „Petrolierul Derbent“, şi cu alţii. Deasemeni, în literatura popoarelor din UR.S.S. este tot mai des întâlnit ca autor, activistul de Partid. In această privinţă există o adevărată tradiţie, ilustrată cu ani şi ani în urmă de autori ca Furmanov, Macarenco, etc Astfel, prin creaţiile acestor proaspeţi scriitori căliţi direct în lupta şi în munca de fiecare zi a poporului, literatura sovietică se îmbogăţeşte atât în privinţa temelor, cât şi în privinţa mijloacelor artistice. Uneori redacţiile revistelor literare sau editurile, folosind ajutorul scriitorilor şi criticilor încercaţi, dau un sprijin important în vederea desăvârşirii operelor lor. Este plină de învăţăminte povestea romanului „Departe de Moscova” de V. Ajaev. Acest mare roman, publicat întâi , într’un almanah al scriitorilor din Extremul Orient, a fost ulterior îmbunătăţit de autor cu ajutorul şi sub îndrumarea redactorilor revistei „Novai di Mir”, şi apoi republicat. Adevărata literatură — a mai spus tovarăşul S. P. Scipaciov — trebue să-şi tragă seva din nesfârşita bogăţie a vieţii şi a muncii oamenilor, să redea trăsăturile esenţiale ale vieţii într’o cât mai înaltă formă artistică, cu imagini vii, mereu noi şi neaşteptate. „Trebue să scriem simplu şi profund totodată, în aşa fel încât cititorul să poată spune: „Aşa am gândit şi eu". V. Erei. G. Intr’un număr viitor al ziarului nostru, vom publica interview-ul acordat „Scânteii"de către scriitorul sovietic G. N. Leonidze. Şi ridicăm maestria sportivilor noştri! de M. VLAICU vicepreşedinte al Comitetului pentru Cultură Fizică şi Sport Succesele politice, economice şi sociale realizate în anul 1990 de clasa muncitoare, condusă de Partidul Muncitoresc Român, au creat şi pentru mişcarea noastră sportivă a pui condiţii de desvoltare. Beautatele nu au întârziat să se arate. Atât din punct de vedere numeric, cât şi calitativ, mişcarea sportivă din Republica noastră Populară a înregistrat succese importante. Din punct de vedere calitativ, roadele anului sportiv ce a trecut sunt grăitor exprimate printr’o serie de strălucite performante — de valoare mondială şi europeană— realizate de sportivii noştri fruntaşi, precum şi de sutele «le recorduri naţionale stabilite de atleţii, înotătorii, haitei ofilii, motocicliştii şi membrii lotului naţional ele tic. Condiţiile de pregătire, antrenare şi perfecţionare a sportivilor noştri fruntaşi au fost în anul 1949 nemăsurat mai bune decât în trecut. Organizarea de către Comitetul pentru Cultură Fizică şi Sport a cantonamentelor, unde pe baze ştiinţifice s’a făcut pregătirea fruntaşilor sportului nostru, a contribuit la creşterea nivelului tehnic şi tactic al sportivilor. Cantonamentele au dat rezultate pozitive, mai ales prin faptul că pregătirea tehnică a sportivilor a fost armonios îmbinată ca cea ideologică, ceea ce a făcut ca fiecare membru al unei echipe naţionale să devină conştient de onoarea şi răspunderea ce i s’a încredinţat de a reprezenta şi apăra culorile Republicii Populare Române. Folosind vasta experienţă a sportului sovietic — cel mai înaintat sport din lume ,sportivii noştri şi-au îmbogăţit cunoştinţele, şi au perfecţionat tehnica, iar exemplele strălucite ale sportivilor sovietici au avut un efect hotărîtor asupra tuturor sportivilor noştri. Cu toate succesele înregistrate in anul 1949 nu putem spune că sportul nostru de calitate s'a desvoltat pe măsura posibilităţilor sale reale. Faţă de condiţiile puse la îndemâna sportivilor in cantonamente, faţă de sprijinul permanent acordat de Partid şi Guvern, nu ne putem încă declara satisfăcuţi de rezultatele obţinute. Analizând cauzele care au stat în calea unor succese, mai mari decât cele obţinute, constatăm că în majoritatea grupărilor, sportivii nu sunt supuşi unor antrenamente metodice, raţionale, care să înlăture pregătirea ocazională şi să pună în locul ei o pregătire bazată pe principii ştiinţifice. O altă cauză a insuficientei pregătiri a sportivilor fruntaşi a constituit-o lipsa de cadre tehnice, cu cunoştinţe avansate pentru conducerea cu adevărat ştiinţifică a antrenamentelor din cantonamente. Una dintre principalele sarcini pe care le trasează hotărîrea Biroului Politic al C.C. al P.M.R. asupra problemei stimulării şi desvoltarii continue a culturii fizice şi a sportului, este „studierea, stabilirea şi aplicarea pe baze ştiinţifice a metodelor noui de predare şi practicare a culturii fizice, in vederea însuşirii de către tineretul nostru a tehnicii sportive celei mai avansate, tehuica sportivă sovietică, pentru obţinerea de rezultate capabile să contribue la întărirea şi desvoltarea mai departe a sportului nostru”, învăţând din bogata ştiinţă a sportului sovietic, Comitetul pentru Cultură Fizică şi Sport va introduce anul acesta „Clasificarea sportivilor”. Pentru prima dată la noi în ţară, vom avea Maeştri Emeriţi ai Sportului, Maeştrii ai Sportului, sportivi calificaţi de categoria I a, a II-a şi al III-a. In acest fel, sportivii noştri vor avea un puternic stimulent în munca de insu- şire a tehnicii celei mai avansate, pentru o cât mai înaltă calificare. Noile cadre de antrenori şi instructori, care au urmat cursurile de perfecţionare, după metode ştiinţifice sovietice, având la bază experienţele şi rezultatele de până acum, vor putea da un randament superior în munca lor, în cadrul noilor Asociaţii Sportive şi atunci când vor fi chemaţi să conducă pregătirea sportivilor din cantonamente. Datorită grijii permanente a Partidului şi Guvernului pentru desvoltarea culturii fizice şi sportului, nu încape nicio îndoială că în anul 1950 vom realiza noui recorduri și rezultate superioare, menite să întărească prestigiul sportului nostru, pentru ridicarea nivelului sanitar al oame - nilor muncii și întărirea Pu- terii noastre dragi, Republica Populară Română. I In ţările ele democratic populară clasa rmuncitoare şi toţi oamenii muncii înaintează cu succes pe drumul crearii bazelor economice şi culturale ale socialismului. Radicalele schimbări politice şi economice, petrecute în aceste ţări, le-au adus nemijlocit spre foarte adânci transformări şi pe tărâmul cultural. Marxismleninismul, experienţa construirii socialismului în S. R.S.S. ne învaţă că nu este posibilă construirea socialismului fară înfăptuirea unei revoluţii culturale în ţările în care clasa muncitoare a cucerit puterea. Necesitatea unei revoluţii culturale izvorăşte din deosebirile principiale dintre capitalism şi socialism. Cultura creată de secultatea burgheză trebue înlocuită cu o cultură nouă, mai înaltă, cu cultura, socialistă. Purtătoarea culturii socialiste este clasa muncitoare cu detaşamentul ei de avantgardă: partdele comuniste. Una din cele mai importante sarcini ale partidelor comuniste din ţările de democraţie populară este ridicarea din toate punctele de vedere a nivelului cultural al oamenilor muncii, desvoltarea noii culturi, naţională în formă şi socialistă în conţinut, care se reazimă pe munca desrobită şi care e inspirată de geniala învăţătură marxist-leninistă. In ţările de democraţie populară, ca în urmă cu trei decenii în Ţara Sovietelor, milioane de oameni s’au ridicat să cârmuiască statul lor. Pentru prima dată in istoria seculară a popoarelor din aceste ţări, massele muncitoare — majoritatea covârşitoare a populaţiei — au început în mod conştient să-şi făurească propria soartă. Măreaţa sarcină a revoluţiei culturale constă în a pregăti din punct de vedere politic şi cultural şi in a atrage practic masse tot mai largi, întreg poporul la cârmuirea statului. Printre oamenii muncii din ţările de democraţie populară se descroltă tot mai mult o nouă atitudine faţă de muncă, ce-şi găseşte expresia în desvolarea întrecerilor socialiste şi a muncii de şoc. Dorinţa de a ridica productivitatea muncii a cuprins marile masse populare. Astfel în Polonia, România, Cehoslovacia, Ungaria întrecerile cuprind 50°/1 şi peste 5Q,7% din muncitori. Astfel, în aceste ţări se desfăşoară un adânc proces cultural de însuşire a tehnicii moderne de către massele largi. dar nu este decât un început. Socialismul se crează pe baza unei tehnici mai înalte decât capitalismul, pe baza unei mai înalte productivităţi a muncii decât sub capitalism. Pentru a crea o tehnică mai înaltă şi a obţine o mai ridicată productivitate a muncii decât sub capitalism şi a-l învinge definitiv pe acesta este necesar de a desfăşura tot mai larg forţele creatoare ale oamenilor muncii, de a ridica tot mai mult nivelul lor politic, tehnic şi cultural. In ţările de democraţie populară iau naştere noi raporturi, socialiste, între oameni, care-şi găsesc expresia în stima pentru fruntaşii în producţie, în sprijinul reciproc şi întrecerea în muncă spre binele oamenilor mujicii. Are loc o foarte importantă cotitură în istorie, o cotitură în atitudinea faţa de munca în folosul societăţii, munca fiind considerată o datorie personală şi socială, o cotitură în raporturile sociale, care erau determinate în societatea împărţită în clase de proprietatea privată asupra martorelor de producţie, de gradul de bogăţie şi mizerie. Focare ale noii culturi socialiste se crează în ţările de democraţie populară şi la sate. Acestea sunt organele puterii populare, organizaţiile de partid, de tineret şi alte organizaţii, gospodăriile socialiste de stat, staţiunile de maşini şi tractoare, cooperativele de producţie ţărăneşti, precum şi noile şcoli, biblioteci, cluburi. Organizarea muncii ţăranilor in cooperative, folosirea noii tehnici mecanizate, introducerea planificării în economie dau primele rezultate rodnice. Aşa de pildă cooperativele agricole de producţie din Cehoslovacia au reuşit anul trecut să reducă timpul pentru strânsul recoltei cu 2!)—30!7o şi să, reducă totodată cu 20—258/o cheltuelile pe care ie necesită această muncă. In Bulgaria, România, Ungaria, cooperativele obţin cele mai bogate recolte din ţară. Ţăranii care până mai ieri lucrau in mod individual îşi însuşesc cu succes metodele marii producţii colective. Desvoltarea cooperativelor agricole de producţie apropie momentul unei cotituri revoluţionare în modul de producţie agricolă, care va avea caurmare un şi mai vijelios avânt al culturii la sate. Construirea socialismului în ţările de democraţie populară idică în mod firesc problemele în legătură cu desvoltarea largă a culturii. Nu se poate construi socialismul fără ca întregul popor muncitor să nu-şi însuşească cunoştinţele moderne. Problema principală în reactivarea acestei sarcini este înarmarea cadrelor partidelor comuniste şi a păturilor largi ale intelectualilor cu învăţătura manxism-leninismului, ceea ce le va da priceperea de a se orienta în problemele complexe ale construcţiei socialiste, in problemele situaţiei interne şi internaţionale. Operele clasicilor marxism-leninismului seeditează în aceste ţări în tiraje nemaipomenite, care nu reuşesc însă să satisfacă cererea mereu crescândă. In şcolile superioare s’a introdus studiul disciplinelor, materialismul dialectic şi istoric, economia politică şi învăţătura despre socialism, se elimină balasul burghez pgeudo-ştiinţific, se prelucrează programele şi manualele didactice. In fabrici şi uzine, mine şi instituţii, numeroase cadre sunt educate pe baza concepţiei marxist-feniniste. In ţările de democraţie populară a început astfel o profunda revoluţie în concepţia asupra lumii. În locul concepţiei idealiste, în locul ideilor şi noţiunilor perimate, sădite dealungul veacurilor de feudali şi de burghezie, de ideologii lor, de şcoală şi de reformism, vine concepţia nouă, marxist-leninistă. Comuniştii nu neagă şi nu aruncă la o parte realizările vechii culturi; ei şi le însuşesc prelucrându-le în mod critic, pentru a le folosi şi pe ele în construirea socialismului. Toate cunoştinţele, toată tehnica creată de omenire dealungul istoriei ei devin bunul masselor muncitoare, care construesc noua societate. Noua cultură socialistă poate să se desvolte numai într’o crâncenă şi dârză luptă de clasă, în care oamenii muncii acţionează hotărît împotriva influenţei dezagregante a culturii burgheze contemporane. Burghezia imperialistă din zileie noastre nu mai este capabilă de noi creaţii istorice în domeniul culturii, artei. Numai clasa muncitoare şi socialismul îşi pot însuşi tot ce există preţios în vechea cultură, şi crea o cultură nouă, socialistă. Partidele comuniste din ţările de democraţie populară reeducă vechile cadre de intelectuali, educă o numeroasă Intelectualitate nouă din rândurile tineretului muncitor, numeroase cadre de specialişti, lucrează intens la ridicarea nivelului cultural general al oamenilor muncii. In toate aceste ţări s’a introdus învăţământul elementar obligator, creşte numărul şcolilor elementare, medii şi superioare cât şi numărul elevilor. In ţările de democraţie populară se lichidează în ritm rapid analfabetismul, moştenirea trecutului blestemat. Cheltuelile pentru învăţământ cresc mereu. In toate ţările de democraţie populară creşte numărul teatrelor, filarmonicelor, cinematografelor, bibliotecilor, muzeelor, cluburilor de fabrică. Sălile de spectacol, muzeele, expoziţiile sunt vizitate de numeroşi muncitori, oameni ai muncii, în special de tineret. Tirajul ziarelor, revistelor şi cărţilor depăşeşte cu mult nivelul dinainte de război. Apar numeroşi scriitori şi artişti din rândurile muncitorilor, se crează colective muzicale, teatrale şi multe altele. Arta populara n’a luat încă nici când o desvoltare aatât de puternică, niciodată încă n’a apărut talente atât de numeroase din rândurile poporului. In lupta împotriva formalismului, împotriva curentelor burgheze decadente iau naştere primele opere valoroase ale realismului socialist în literatură şi artă. Făcând să renască cele mai bune tradiţii democratice şi să devină accesibile poporului realizările culturii şi artei din ţările lor, regimul de democraţie populară învaţă poporul să-şi iubească şi mai mult patria, care a păşit acum pe calea adevăratei înfloriri spre care năzuiau în trecut cei mai buni patrioţi ai acestor ţări. In lupta pentru construirea socialismului în ţările de democraţie populară ia naştere un om nou, omul moralei noi, care urăşte reacţiunea şi pe imperialişti, care dispreţuieşte pe trântori, devotat din tot sufletul cauzei de eliberare a omenirii. Acesta este patriotul ţării sale, care in urma Uniunii Sovietice a păşit în rândul ţărilor care se află in fruntea progresului mondial. In măreaţa operă istorică — făurirea unei culturi socialiste — oamenii muncii din ţările de democraţie populară se inspiră din pilda Uniunii Sovietice, unde a fost creată, făurită o cultură nouă, socialistă, care este prototipul culturii viitorului pentru întreaga omenire pe care mersul istoriei o conduce în mod inevitabil spre socialism. *) Articol de fond apărut în „Pentru pac® trainică, pentru democraţie populară !" Nr. 2 (82). Revoluţia culturală in ţările de democrație populară*) SCÂNTEIA Tstograma adresată de Uniunea Sindicatelor Metalo-Chimice din R.P.R. Federaţiei Muncitorilor şi Funcţionarilor Metalurgişti din Italia Federaţiei Muncitorilor şi Funcţionarilor Metalurgişti Torino-Italia In numele celor peste 135.900 muncitori, ingineri, tehnicieni şi funcţionari, organizaţi în Uniunea Sindicatelor Metalo-Chirice din Republica Populară Română, ne exprimăm profunda noastră indignare faţă de teroarea sângeroasă deslănţuită de guvernul De Gasperi pug în slujba imperialismului anglo-american. Oameniimuncii organizaţi în Uniunea Sindicatelor Metalo-Chimice îşi exprimă adânca lor admiraţie şi solidaritate cu acţiunea eroică a poporului muncitor din Italia, care luptă cu îndârjire pentru dreptul la viaţă, pentru libertăţi democraticeşi independenţă naţională, înfruntând represiunea sălbatică a reacţiunii, Italiens şi a stăpânilor ei de peste Ocean. Tovarăşi metalurgişti din Italia, luptaţi din toate puterile ,pentru apărarea libertăţilor voastre democratice, pentru apărarea dreptului la viaţă, căci victoria va fi de partea voastră ! Trăiască lupta unită a oamenilor muncii din Italia pentru democraţie, pace şi progres ! Trăiască solidaritatea internaţională a oamenilor muncii de pretutindeni! In numele Comitetului Executiv al Uniunii Sindicatelor Metalo-Chimice. Preşedinte, _____________ C©w0®5 Francase âkusmekmakmiMw fuiMeate mn SeMeta „Publicarea articolului îsi „Scânteia“ a avut urmări însemnate“ Critica făcută comitetului Sindicatului Sanitar din Oravița, apărută in „Scânteia” Nr. 1580, in legătură cu metodele birocratice de rezolvare — mai bine zis de nerezolvare — a dreptului de ajutor de maternitate cuvenit tovarăşei Florescu Elena din com. Agadici- Caraş, a determinat o serie de acţiuni care au avut menirea să îmbunătăţească munca acestui sindicat. Uniunea Sindicatelor Sanitare a întărit activitatea de control şi îndrumare, în lupta împotriva tendinţelor de birocratizare. Răspunsul Uniunii a fost publicat în „Scânteia” Nr. 1605. Din partea tovarăşei Florescu Elena am primit următoarea scrisoare: Tovarăşi, Subsemnata Florescu Elena, moaşe în com. Agadia, judeţul Caraş, vă aduc la cunoştinţă că am primit ajutorul de maternitate ce mi se cuvenea şi după care a trebuit să mă sbat multă vreme din pricina unor funcţionari şi activişti sindicali birocraţi Odată cu mulţumirea pe care o adresez Partidului şi Organului său Central — ziarul „Scânteia” — pentru sprijinul ce mi l-au dat, ţin să mă fac ecoul multor ţărani muncitori din satul meu, care aflând de felul cum mi s’a făcut dreptate, m’au rugat să vă transmit mulţumirile lor pentru grija cu care Partidul şi Guvernul veghează să nu se facă vreo nedreptate. Sesizarea dvs. şi publicarea articolului în „Scânteia” au avut urmări însemnate. Un delegat al Uniunii Sindicatelor Sanitare s-a deplasat de la Bucureşti în acest sat răzleţ unde, la faţa locului, bazat pe acte oficiale şi pe cercetări amănunţite, a constatat adevărul celor semnalate demine şi a luat măsuri pentru înlăturarea celor înfundaţi până peste cap în birocratism şi nepăsare faţă de nevoile oamenilor muncii. îmi dau acum şi mai mult seama că muncitorii de la oraş şi de la sat au datoria de onoare de a lua parte activă la conducerea treburilor obşteşti în Republica Populară Română. Îmi dau seama de importanţa presei în lichidarea tuturor rămăşiţelor vrăjmaşe şi a acelora ascunse în rândurile noastre. îmi dau seama că prin dezvoltarea presei şi răspândirea ei cât mai largă, vom fi scoşi cât mai repede din întunericul în care ne băgaseră moşierii, fabricanţii şi bancherii. Aceasta se va putea înfăptui datorită construirii „Casei Scânteii”. De aceea în numele lui Virgil — băiatul meu care a împlinit, zilele acestea un an — pentru fericirea lui, pentru a i se pregăti condiţii de desvoltare într’o viaţă lipsită de exploatare, lipsită de toate pacostele rămase de la burghezie, subscriu 1000 lei pentru „Casa Scăn - teii". Cu poşta de azi, prin C.E.C., am trimis suma. Aştept titlul. Trăiască Partidul Muncitoresc Român şi Organul său Central — „Scânteia”. Florescu Elena Când se vor face noui înscrieri la centrele de alimente raţionate Pentru îmbunătăţirea condiţiunilor de distribuţie la centrele de pâine, carne şi celelalte articole alimentare raţionate, Comitetul Provizoriu al Capitalei a hotărît să se facă noui înscrieri la centrele distribuitoare. Modalitatea şi termenul de reînscriere se vor comunica ulterior. Înştiinţarea apărută în unele ziare din Capitală în ziua de 14 ianuarie 1950 urmează a fi modificată, aşa că cetăţenii se vor prezenta la centrele de înscriere numai după ce un nou comunicat va anunţa centrele şi modalitatea înscrierii pentru alimente raţionate. 31 ani da la mişeleasca asasinare ■* * a lui Isil Kebesli şi a Rozei Luxemburg Astăzi se împlinesc 31 ani de când, la 15 ianuarie 1919, conducătorii revoluţionari ai muncitorimii germane, Karl Liebknecht şi Roza Luxemburg, au fost asasinaţi mişeleşte de către un grup de ofiţeri prusaci. Asasinarea lor a fost organizată de guvernul social-democraţilor de dreapta conduşi de Scheidemann, prefect al Berlinului fiind social-democratul Noske. Această crimă oribilă a arătat limpede că social-democraţia germană de dreapta înţelege să împingă trădarea clasei muncitoare până la ulima limită. Organizând asasinarea lui Karl Liebknecht şi a Rozei Luxemburg şi înăbuşind în sânge revoluţia proletară germană, Scheidemann, Noske şi întreaga social-democraţie de dreapta din Germania, aflaţi cu trup şi suflet în slujba monopoliştilor germani şi a finanţei internaţionale, a netezit calea pentru ulterioara instaurare în Germania a dictaturii hitleriste. Trădarea social-democraţiei germane era continuarea ruşinoasei trădări pe care, in preajma şi în timpul primului război mondial, a comis-o pe faţă social-democraţia de dreapta din toate ţările capitaliste. Primul război mondial a fost o verificare necruţătoare a curentelor din mişcarea muncitorească. Prevederile geniale ale lui Lenin şi Stalin, şi demascarea făcută de ei a fruntaşilor oportunişti şi reformişti din mişcarea muncitorească au fost confirmate pe deplin. In ceasurile decisive, când istoria a pus în mod concret şi direct problema „sau imperialism, sau socialism aşa cum ne învaţă Marx“, socialdemocraţii de dreapta au trecut în fiecare ţară cu arme şi bagaje de partea imperialismului, împotriva clasei muncitoare. Singurul partid care în acele grele şi hotărâtoare împrejurări a ridicat steagul luptei împotriva imperialismului, împotriva burgheziei capitaliste, împotriva războiului imperialist, a fost Partidul Bolşevic a lui Lenin şi Stalin. Bolşevicii au lansat lozinca transformării războiului imperialist în război civil. Karl Liebknecht şi Roza Luxemburg au mers pe drumul trasat de Lenin şi Stalin. Amândoi au desfăşurat, în mişcarea muncitorească germană, drapelul luptei revoluţionare necruţătoare împotriva burgheziei imperialiste şi a războiului provocat de ea. „Duşmanul principal al fiecărui popor rezidă în propria ţară — a scris Liebknecht în 1915. Duşmanul principal al poporului german este în Germania: imperialismul german, partidul războinic german, diplomaţia secretă germană. Acest duşman din propria ţară trebue să fie combătut de poporul german în lupta politicii, alături de proletariatul celorlalte ţări, în lupta împotriva propriilor imperialişti“. Iată pentru ce, pe drept cuvânt, Lenin a scris : „Numai Liebknecht reprezintă socialismul, cauza proletară, revoluţia proletară. Tot restul social-democraţiei germane este, după expresia justă a Rozei Luxemburg, un hoit împuţit”. Liebknecht a fost singurul deputat din parlamentul german care a ridicat, în August 1914, un glas de protest împotriva războiului imperialist şi a votat împotriva creditelor de război pe care social-democraţii de dreapta, căzând cum nu se poate mai jos, le-au votat alături de deputaţii junker.Iar, ai monopoliştior şi ai militariştilor germani, împreună cu Roza Luxemburg, Liebknecht a înfiinţat Uniunea la Voiuţ pentră Spartacus, denumită astfel după numele conducătorului sclavilor răsculaţi din Roma antică. Rolul pozriv al Uniunii Spartacus în mişcarea muncitorească germană a fost descris de Lenin în următoarele cuvinte: ..Activitatea grupului Spartacus, care ducea o sistematică propagandă revoluţionară în condiţiile cele mai grele, a salvat într’adevâr cinstea socialismului german şi a proletariatului german“. Cei doi conducători ai Uniunii Spartacus nu au înţeles însă la timp că pentru a îndruma mişcarea muncitorească pe calea victorioasă a desrobirii din lanţurile exploatării capta- sie, calea arătată de Leninui Stalin, este necesar să rupă toate legăturile cu social-democraţia de dreapta. Mişcarea muncitorească revoluţionară germană avea nevoie nu de o simplă uniune ci de un partid de tip nou, cu adevărat revoluţionar, un partid care să fie — cum ne învaţă tovarăşul Stalin — „destul de cutezător ca să ducă pe proletari la lupta pentru putere, destul de experimentat ca să se orienteze în condiţiunile complicate ale situaţiei revoluţionare şi destul de mlădios ca să ocolească orice stânci primejdioase în calea spre scop“. Abia în Decembrie 1918, după ce Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie a arătat omenirii muncitoare calea spre eliberarea din lanţurile capitalismului, Liebknecht, Roza Luxemburg împreună cu alţi socialişti de stânga au întemeiat Partidul Comunist German, detaşament de avant gardă al clasei muncitoare, stat-major al mişcării revoluţionare din Germania. Oportunismul şi reformismul se infiltraseră însă adânc în mişcarea muncitorească germană. Burghezia germană încredinţează guvernul slugilor ei socialdemocrate de dreapta. Prima grijă a acestora a fost să înfrângă prin teroare mişcarea revoluţionară de eliberare a clasei muncitoare. Toată ura înverşunată a monopoliştilor şi a slugilor lor s’a îndreptat spre tânărul Partid Comunist German, conducătorul mişcării de eliberare a clasei muncitoare din Germania. Făuritorii şi conducătorii partidului, Karl Liebknecht şi Roza Luxemburg, sunt arestaţi şi asasinaţi mişeleşte în aceeaşi zi. Comemorarea eroilor clasei muncitoare din Germania, Karl Liebknecht şi Roza Luxemburg, are loc astăzi în condiţiuni cu totul diferite de acelea care existau acum 31 de ani. Astăzi, primul stat socialist al muncitorilor şi ţăranilor, Uniunea Sovietică, este cea mai mare putere din lume. Forţa şi prestigiul ei internaţional cresc fără încetare, cu paşi gigantici. Glorioasa Armată Sovietică a sdrojoit în luptă de unul contra unul formidabila mașină de război a imperialismului german. Sistemul mondial imperialist a fost sdruncînat din temelii. Alte câteva state e au putut rupe, în aceste condiții, din lanțurile exploatării capitaliste. Au apărut astfel democraţile populare. În Germania însăşi, în zona răsăriteană, eliberată de către Armata Sovietică, s-au creat condiţiile pentru desvoltarea unei vieţi noi, libere şi democrate a poporului german. Moştenirea revoluţionară a lui Karl Liebknecht şi a Rozei Luxemburg a fost preluată de Partidul Socialist Unit în frunte cu Wilhelm Pieck şi Otto Grotewohl. Alături de marea victorie a poporului chinez şi de crearea Republicii Populare Chineze, constituirea Republicii Democrate Germane a fost unul din evenimentele dominante care au marcat în anul trecut întărirea extraordinară a frontului păcii şi socialismului condus de Uniunea Sovietică. Apariţia unui stat german iubitor de pace a însemnat art punct de cotitură nu numai în istoria poporului german dar şi în istoria Europei. Forţule imperialismului agresiv sunt astăzi mai slabe, iar forţele pioii şi socialismului sunt incomparabil mai puternice decât acum 31 de ani. Dar, aşa după cum ne-a avertizat Rezoluţia ultimei Consfătuiri a Biroului informativ al Partidelor comuniste şi muncitoreşti, aceasta nu înseamnă câtuşi de puţin că primejdia de război s'ar fi micşorat. Pe măsură ce pierd terenul de sub picioare, pe măsură ce masse noi de sute de milioane de oameni se ridică la lupta pentru pace, pe măsură ce criza economică şi contradicţiile interne se adâncesc in lagărul imperialist, nouii pretendenţi la dominaţia lumii, imperialiştii americani, grăbesc şi înteţesc pregătirile lor criminale de război. Sub oblăduirea imperialiştilor angioamericani, Germania Apuseană a devenit centrul acelor forţe sociale şi politice care au împins până de curând Germania la reacţiune şi fascism înăuntru, la expansiune imperialistă şi agresiune în afară. Lupta de eliberare a poporului german nu s’a terminat Schuhmacher şi ceilalţi conducători ai social-democraţiei de dreapta din Germania Apuseană răspund, ca pe vremuri Scheidemann şi Noske, la apelul cercurilor imperialiste internaţionale. Cu concursul unor politicieni de acest tip sau de tipul fostelor slugi ale lui Hitler, ca Adenauer şi alţii, imperialiştii americani vor să prefacă din nou Germania într’un arsenal de război, într’o bază de pornire la atac a unui nou război imperialist, a unui război criminal împotriva Uniunii Sovietice şi a ţărilor de democraţie populară. Partidul Comunist din Germania Occidentală, preluând moştenirea de luptă revoluţionară, pentru pace şi socialism, a lui Karl Liebknecht, a Rozei Luxemburg, a lui Ernst Thaerman şi a celorlalţi conducători revoluţionari ai clasei muncitoare germane, care şi-au dat viaţa in lupta Împotriva reacţiunii şi fascismului, duce cu cinste acţiunea pentru mobilizarea muncitorimii germane la lupta pentru pace şi socialism, pentru pâine şi libertate. în aceste condiţii, comemorarea lui Karl Liebknecht şi a Rozei Luxemburg trebue să fie un prilej pentru clasa muncitoare din Germania şi din toate ţările de a trage învăţămintele cuvenite din viaţa şi opera celor doi eroi ai luptei revoluţionare antiimperialiste. Aceste învăţăminte ne arată limpede că numai aplicarea fidelă a învăţăturii lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin, numai însuşirea măreţei experienţe a Partidului Comunist (bolşevic) şi a Ţării Socialismului, numai unitatea revoluţionară a clasei muncitoare, numai lupta necruţătoare şi vigilenţa împotriva agenţilor socialişti de dreapta strecuraţi în rândurile clasei muncitoare, pot chezăşui victoria clasei muncitoare asupra forţelor exploatatoare, pot constitui temelia marii victorii a forţelor păcii şi socialismului asupra forţelor imperialiste aţâţătoare la război. A. Gemea KARL LIEBEJJEC13T ROZA LUXEMBURG Pag- 5