Scȃnteia, decembrie 1950 (Anul 19, nr. 1902-1925)

1950-12-15 / nr. 1915

Nr. 1915 Activitatea Sfaturilor Locale în Republica Populară Ungară de Kaiman Pongrác* Președintele Sfatului din Budapesta Alegerea membrilor Sfaturi­lor Locale a avut loc în Re­publica Populară Ungară la 22 octombrie. Poporul munci­tor ungar a ales cu entuziasm pe candidaţii Frontului Popu­lar al Independenţei, cucerind astfel o mare victorie. Alege­rile au contribuit în mare mă­sură la desvoltarea şi întărirea tânărului sistem al Sfaturilor şi prin aceasta a regimului no­stru de democraţie populară. Poporul nostru muncitor şi ales cu încredere şi dragoste în cele peste 3200 Sfaturi Locale un nu­măr de 220.000 membri şi su­pleanţi. Conducătorul poporului no­stru, tovarăşul Mathias Rákosi, a arătat că „de la naşterea Con­stituţiei democraţiei noastre populare aceste alegeri co­­sti­tue cel mai important pas spre acea situaţie când izvorul şi stă­pânul tuturor puterilor în Statul nostru devine clasa muncitoare şi întreg poporul muncitor”, în organizarea Sfaturilor Lo­cale de un mare ajutor a fost pentru noi studierea experienţei Sovietelor, cele mai democratice şi mai reprezentative organe ale puterii de Stat din lume. Noi am folosit şi experienţa organelor locale ale puterii de Stat din alte ţări de democraţie populară ca : Sfaturile Populare din Bulgaria, Comitetele Naţionale cehoslo­vace şi Comitetele Provizorii ale Sfaturilor Populare din R.P.R. Am aplicat bineînţeles învăţămintele pe care le-am­ cu­les la condiţiile concrete ale de­mocraţiei noastre populare. Chiar şi în scurta lor activi­tate de până acum, Sfaturile Locale se pot mândri cu rezul­tate însemnate, care ilustrează din plin superioritatea siste­mului democratic şi popular al­­Sfaturilor, asupra sistemelor burgheze de cârmuire şi gos­podărire locală. Constituţia noastră stabileşte că „în acti­vitatea lor, Sfaturile Locale se sprijină în mod nemijlocit pe populaţie, asigură participarea activă a oamenior muncii, ini­ţiativele şi controlul lor în exer­citarea puterii locale”. Sub ve­chile regimuri asupritoare, po­porul muncitor a considerat pu­terea de Stat ca ceva străin şi duşmănos. „Inain­e, în timpul regimului horthyst, orice om al muncii privea cu frică spre clă­direa primăriei. Acela care pri­mea vreo citaţie, nu ştia nicio­dată ce pretexte îi vor fi invo­cate ca să i se dea la cap” — a declarat de pildă ţăranca mun­citoare Agostomie Somolyai. Cei 220.000 de membri şi su­pleanţi ai Sfaturilor sunt mun­citori, ţărani muncitori, oa­meni de ştiinţă şi de cultură. Ei cunosc nevoile poporului şi sprijină propunerile lui de in­teres obştesc. Aşa de pildă Sfatul judeţului Hajdú a orga­nizat — în cadrul cooperativei agricole de producţie — un serviciu de asistenţă medicală. Sfatul judeţului Bekes s-a în­grijit — la cererea părinţilor — ca elevilor din satele înde­părtate, care frecventează şcoa­la secundară din Sashalm, să li se pună la dispoziţie o cursă de tren specială. Sfaturile de circumscripţie şi suburbane din Budapesta, ascultând propune­rile oamenilor muncii, hotărăsc înfiinţarea de linii de tramvai şi autobuz, organizarea servi­ciilor de noapte la dispensa­rele medicale, etc. Membrii Sfaturilor au ore de pri­mi­re pentru alegătorii lor. Ei cer­cetează fără întârziere atât propunerile de interes obştesc, cât şi reclamaţiile personale ale oamenilor muncii. Membrii Sfaturilor iau parte la controlarea întreprinderilor industriale şi comerciale, la or­ganizarea cooperativelor agri­cole de producţie, la sprijinirea activităţii şcolilor şi instituţii­lor culturale. Sfatul şi Comite­tul său executiv mobilizează pe oamenii muncii la realiza­rea de acţiuni sociale. Intro cir­cumscripţie din Budapesta a fost refăcută prin muncă vo­luntară o grădiniţă de copii. In jurul grădiniţei a fost ame­najat un parc, de către munci­torii a două uzine aflate în în­trecere. Sfaturile folosesc din plin iniţiativa oamenilor mun­cii : ele au pornit acţiuni de cu­răţenie, plantări de flori, etc. în trecut, chiar şi pentru cel mai neînsemnat lucru, oamenii muncii trebuiau să meargă la prefecturi, preţuri, iar în Bu­dapesta la primăria centrală şi chiar la minister. Acum cere­rile poporului muncitor sunt rezolvate de către Sfaturi. Sfa­tul judeţului Szabolcs a organi­zat într’un timp scurt deschi­derea unui magazin alimen­tar pentru muncitorii de la hi­drocentrala din Tiszalök. O importantă sarcină a Sfa­turilor noastre este îndrumarea vieţii economice, întocmirea planului şi bugetului local. Din ce în ce mai multe fabrici şi întreprinderi cu caracter local sunt îndrumate de Sfaturile Locale. Comitetul Executiv al Sfatului din Budapesta se ocupă in mod regulat cu pre­gătirea planului de muncă, controlează lucrările de con­strucţii, analizează planul de investiţii, de desvoltare, etc., al întreprinderilor. Sfaturile noastre au marea și importanta sarcină de a în­tări lupta pentru pace a po­porului nostru, de a mobiliza oamenii muncii la apărarea păcii. Ele contribue la popu­larizarea istoricelor hotărîri ale celui de al doilea Congres mondial al partizanilor păcii. Ele ajută și sprijină din punct de vedere material munca Co­mitetelor de luptă pentru pace. La Budapesta, de exemplu, Sfa­tul unei circumscripţii a înles­nit Comitetului de luptă pentru pace amenajarea unui „parc al păcii“. Sfaturile Locale creează noi condiţii pentru desvoltarea şi educarea politică­ cetățenească. Ele au un rol important în întă­rirea disciplinei de Stat, pe dru­mul construirii socialismului și al apărării păcii. Realizările de până acum ale Sfaturilor au fost posibile da­torită faptului că activitatea lor este îndrumată de clasa muncitoare ungară, în frunte cu încercatul său partid de avantgardă călit în focul lup­telor, Partidul celor ce mun­cesc din Ungaria. Poporul nostru muncitor priveşte cu mare interes reali­zările Republicii Populare Ro­mâne prietene. El îşi dă seama că alegerile pentru Sfaturile Populare care au avut loc la 3 Decembrie au deschis în istoria R. P. R. un nou capitol, dând un puternic avânt luptei pentru con­struirea socialismului din Re­publica Populară Română. Poporul muncitor ungar do­rește ca victoria repurtată de poporul muncitor din R.P.R. cu ocazia alegerilor de la 3 De­cembrie să contribue și mai mult la desvoltarea Republicii prietene și să întărească inviru­sibilul front al păcii în fruntea căruia stă marea Uniune Sovie­tică. Pregătiri de iarnă la Gospodăria Ag­ricolă de Stat Aradul Nou ARAD (de la corespondentul nostru). La Gospodăria Agricolă de Stat Aradul Nou, pregătirile de iarnă se desfăşoară cu intensitate. Până in prezent, la diferite secţii ale gospodăriei, au fost reparate 4 grajduri de bovine şi 3 graj­duri cu cabaline. Cu mijloace pro­prii s-au electrificat parţial graj­durile de la secţia Vladimirescu, iar până la 31 Decembrie vor mai fi electrificate şi alte grajduri. La secţia Circulară, unde au fost puse de curând bazele unei noi ferme, a început încă din toamnă construirea a 4 maternităţi de scroafe. Acoperişul acestor cons­trucţii a fost prevăzut să fie din stuf, însă din economiile realiza­te prin folosirea a 2000 cărămizi provenite din dărâmături, clădi­­rile au putut fi acoperite cu ţiglă. In curs de terminare sunt 10 puierniţe noi şi 10 hale de ouat. S’au transportat deasemeni 181 vagoane piatră pentru amenajarea unui drum. Pentru muncitorii dela fermă s’au construit 3 babaci şi s’au confecţionat 100 saltele, precum şi cearceafuri, perne şi altele. Conferinţe Marţi după amiază, la Casa de Cultură ARLUS, tov. Adrian Du­­mitriu, consilier ministerial la Ministerul Justiţiei, membru al Comitetului de luptă pentru pace al Capitalei, a uimit o conferinţă intitulată: „Oamenii muncii din ţările capitaliste şi coloniale luptă împotriva aţâţătorilor la un nou război“. r. Societatea pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii anunţă pen- I tru Joi 14 Decembrie a.c., în sala Dalles, orele 18, conferinţa tov inginer Paul Bunescu, intitulată „Ce este, cum se produce şi care sunt avantagiile energiei e­­lectrice". Conferinţa va fi înso­ţită de experienţe. Nasul lui mister Hume Obişnuit, redacţiile d-lui Hearst nu primesc niciun fel­ de scrisori de la cititori. Există in ziare, se ştie — pentru cele câteva sute de mii de maniaci, nebuni şi crimi­nali cu care se laudă statisticie­nii din U.S.A. — largi rubrici de consultaţii grafologice, psihopa­tologice, sexologice, criminalo­­gice, astrologice, etc. Aceste ru­brici îşi au corespondenţa şi clientela lor. Când se întâmplă însă să vină într-o redacţie o scrisoare adevărată, presa trustu­rilor salută evenimentul cu mare bucurie şi-l comentează pe larg. D. Hume, cronicar muzical la „Daily Hews", oficiosul trustului Scripps­ Howard, a prilejuit nu de mult presei americane o ase­menea bucurie: închipuiţi-vă, mr. Hume, tocmai el, a primit o scri­soare veritabilă. „Am citit chiar acum — scrie intre altele scrisoarea, al cărei text a fost imediat reprodus in presa americană — cro­nic­a d-tale, paduchioasă... Eu nu te-am în­tâlnit niciodată, dar dacă te-ai întâlni, după asta o să ai nevoie de un nas nou şi de-o grămadă de carne crudă“. Tonul e, cum vedeţi, — să spunem aşa — po­lemic şi nu contradictoriu. Scrisoarea se referea la o cro­nică muzicală a d-lui Hume, in care acesta n’a izbutit să găseas­că unei cântăreţe debutante niciun dram de talent. In sfârşit, autorul scrisorii — e tatăl cântăreţei. Un sângeros tată-tigru, care, deşi nu se bucură in Statele Unite de prea mare popularitate şi de nicio stimă, e totuşi deajuns de cu­noscut. E cunoscut, în primul rând, ca discipol favorit al răposatului Pandergast, starostele unui ves­tit trust de gangsteri şi bătăuşi electorali. E cunoscut, într’al doi­lea rând, prin intermediul cum­natului său D. F. Walles, ca moştenitorul principal al afaceri­­lor lui Charles Binaggio, un ce­lebru gangster asasinat de cu­rând. Prin fiica sa, Margareta cân­tăreaţa, e cunoscut totodată ca beneficiarul şi organizatorul ma­rii contrabande cu parfumuri şi confecţii de lux aduse în U.S.A. din Europa, contrabandă desco­perită atunci când, nu de mult, pe aerodromul La Guardia, a fost prins cu mâţa în sac şi sacul în peretele dublu al unui avion „oficial", numitul John Maragon. Prin soţia sa, acelaş tată iu­bitor şi iute la mânie este im­plicat şi în scandalul provocat de renumita „bandă de agenţi de bursă, excroci şi şperţari" — cum i-a numit „Times Herald" — care percep 5°-o la toate comenzile de stat procurate de ei, abuziv, di­feritor trusturi sau întreprinderi. Pentru moment banda e sub an­chetă parlamentară, iar ancheta moare înăbuşită sub înalte muşa­male prezidenţiale: numele vio­lentului autor al scrisorii adresate ziarului „Daily News" — e timpul s’o mărturisim — este Harry Tru­man. Nu, nici o confuzie: Harry Tru­man, preşedintele St. Unite. Lui îi aparţine şi stilul scrisorii, şi tonul, şi semnătura, şi Mar­gareta cântăreaţa, şi cumnatul, şi soţia, şi beneficiile diverse — in sfârşit, totul. Funcţionarii Ca­sei Albe au confirmat d-lui Hume autenticitatea scrisorii. In consecinţă, „opinia publică americană" — adică ziarele di­verselor trusturi — au aşezat, se pare, în centrul preocupărilor lor din ultima săptămână, naşul d-lui Hume: „Ce va fi cu nasul lui mr. Hume, dacă însuşi preşedin­tele a promis că..." Cititorii ziarelor însă, au şi ei opinia lor — şi opinia lor n'are nimic comun cu „opinia publică" din ziare. Unii râd: — Nasul d-lui Hume va fi anchetat pentru activitate anti- americană. — Ba deloc — râd alţii. Fap­tul că „însuşi preşedintele a pro­mis", n'are nicio importanţă. N’a promis el marea cu sarea lui dang Kai Shek, lui Li Sân Man şi atâtora?... Ei şi?... N’a eşit pe dos? Aşa va fi şi acuma: abia după ameninţarea asta, nasul d-lui Hume va fi în afara ori­cărei primejdii!... In vremea asta nasul împrici­nat, adică d. Hume, tace chitic. Se pare că cronica lui n’a fost decât o glumă a trustului Scripps-Howard, căruia i s’a refu­zat o importantă comandă de stat. Cum insă intre timp, în urma intervenției d-lui Truman, comanda va fi totuși atribuită, d-lor Scripps-Howard, d. Hume pregătește o nouă cronică, in care va constata că d-ra Marga­reta este cea mai talentată cân­tăreaţă din lume, o „adevărată privighetoare atlantică", și că farmecul principal al vocii sale stă intr’un anumit zâmbet inte­rior pe care, cu ocazia primei cro­nici, nu l-a putut vedea din cau­za unor ciudate efecte acustice ale sălii de concert. Şi la sfârşit, d. Hume, trans­­formându-se un luptător pentru cinstea şi prestigiul prietenilor săi dela Casa Albă, va lă­muri că: a. El nu se simte insultat de stilul „bărbătesc" in care i s’a adresat d. Truman, ci dimpotrivă, măgulit. b. Că acest stil folosit de d. Truman nu-i „Stilul Pandergast", cum greşit s’a afirmat de către unele ziare, ci este însuşi glasul şi stilul poporului american. Do­vadă : între scrisorile adresate din popor Casei Albe şi d-lui Truman personal, nenumărate cu­prind între altele, tocmai aceste vorbe: „Eu nu te-am întâlnit niciodată, dar dacă te-ai întâlni, după asta o să ai nevoie de-un nas nou..." V. Em. Galan SCÂNTEIA Comemorarea zilei de 13 Decembrie 1918 Adunarea din sala teatrului C.F.R.­Giuleşti Numeroşi oameni ai muncii au venit Miercuri după amiază la adunarea din sala teatrului C.F.R.­­Giuleşti, pentru a cinsti memoria eroilor clasei muncitoare ucişi a­­cum 32 ani în Piaţa Teatrului Na­ţional, din ordinul guvernului bir­ghezo- moşieresc. La propunerea tov. Nicolae Ma­­rinescu, secretar al Comitetului Organizaţiei de Bucureşti P.M.R., care a prezidat adunarea, asis­tenţa a păstrat un moment de re­culegere. A vorbit tov. Gh. Florescu, membru al C. C. al P.M.R., prim secretar al C.C. al U.T.M., care a subliniat că clasa muncitoare din ţara noastră nu va uita niciodată sângele vărsat la 13 Decembrie şi nu va ierta niciodată pe călăii care au ucis pe fiii clasei mun­citoare. Vorbind despre evenimentele din ziua de 13 Decembrie, tov. Gh. Florescu a amintit că burghe­zia din România a răspuns mun­citorilor tipografi de la ateliere l« Stelea şi Minerva, în fruntea că­rora a stat I. C. Frimu, cu gloan­ţe când cereau pâine, cu sânge când cereau libertate, cu moarte în loc de o viaţă mai bună. Burghezia şi moşierimea — a spus în continuare tov. Gh. Flo­­rescu­­ şi-au închipuit că prin teroare pot nimici mişcarea re­voluţionara a clasei muncitoare. Or asta nu a fost cu putinţă a­­tunci şi nu este cu putinţă nici astăzi în nicio parte a globului. Tov. Gh. Florescu a arătat in continuare că sacrificiul celor că­zuţi acum 32 ani n'a fost zadar­nic, pentru că idealurile măreţe pentru care şi au dat viaţa îna­­intaşii noştri au devenit şi devin mereu fapte măreţe. Astăzi po­porul nostru păşeşte spre noi vic­torii în lupta pentru pace, împo­­triva imperialiştilor care vor să arunce lumea in prăpastia unui nou război mondial Adunarea s’a încheiat prin In­tonarea Internaţionalei. ik Tot în cursul după amiezii de Miercuri, o delegaţie a Uniunii Sindicatelor Poligrafie, Presă şi Instituţii de Cultură a depus o coroană la piatra comemorativă din Piaţa Teatrului Naţional. (Agerpres). In întâmpinarea primului nostru Plan Cincinal Muncitorii din oraşul Stalin obţin noi succese in producţie ORAŞUL STALIN (de la co­respondentul nostru). — Mun­citorii şi tehnicienii din toate întreprinderile oraşului şi re­giunii Stalin sunt hotârîţi să întâmpine primul nostru Plan Cincinal cu noi succese în muncă. In sectorul industriei grele, un număr de 19 întreprinderi şi-au realizat până pe data de 5 Decembrie programul de pro­ducţie pe anul 1950. Dintre ele unele au obţinut şi importante depăşiri ale pro­gramului anual. Muncitorii uzinelor „Metrom”, spre exem­plu, au dat până în ziua de 1 Decembrie cu 12*/« mai multe produse peste programul anual. La sârmă de cupru şi cabluri electrice programul a fost de­păşit respectiv cu 57*/« şi 27%. Muncitorii uzinelor „Strun­gul” au dat şi ei peste pro­gramul anual cu 8%/a mai multe maşini şi piese, iar cei de la „Brainer Bela” cu 5%. Muncitorii uzinelor „Elec­­troprecizia”, care fabrică mo­toare electrice, şi-au îndeplinit programul anual în proporţie de 118%. Fabrica de produse refractare de la uzina „Sovrommetal" -Reşiţa lucrează în contul anului 7957 REŞIŢA (de la coresponden­tul nostru).­­ Muncitorii şi tehnicienii fabricii de produse refractare de la uzina ,,Sov­­rommetal”-Reşiţa au reuşit să-şi îndeplinească sarcinile majorate pe anul întreg încă din ziua de 9 Decembrie. Fabrica produce acum cără­midă, şamotă şi silică în con­GALAŢI (de la corespondentul nostru). Muncitorii de la intreprinderea de vopsele „Policotor" din Ga­laţi şi-au îndeplinit la data de 30 Noembrie sarcinile ce le reve­neau din Planul de Stat pe anul 1950. Paralel cu munca dusă pentru tul anului viitor. Faţă de anul trecut, muncitorii au dat cu 12% mai multe produse re­tractare. Printre grupele fruntaşe se află aceea a lui­­Li­escu Ion dela morile cu pile, precum şi cele ale tovarăşilor Bureceanu Tu­­dorică şi Nichi Elena de la hala de prese, îndeplinirea planului, s-au făcut şi pregătiri pentru primul nostru Plan Cincinal. Astfel, întregul utilaj a fost revizuit şi pus la punct din vreme. Până la sfârşi­tul lunii Decembrie, se va termi­na construcţia unei noi fierbă­­torii, care va mări de 5 ori capa­citatea de producţie a fabricii. Au revizuit întregul utilaj Economii realizate de muncitorii dela Centrul Mecanic S.M.T.-Sibiu SIBIU (de la coresponden­tul nostru). — Muncitorii şi tehnicienii de la Centrul Meca­nic S.M.T.-Sibiu luptă pentru a produce piese de schimb cât mai multe şi de calitate cât mai bună necesare maşinilor agricole. Astfel, la secţia strun­­gărie, programul de lucru pe luna Noembrie a fost depăşit cu 501 to iar la secţia montaj cu 4590. In muncă s-au evi­denţiat inovatorul Iancu Ion şi sudorul Nistor Alexandru. Acesta din urmă, lucrând cu electrozi făcuţi de el, a reu­şit să realizeze o economie de 55.000 lei. Deasemeni muncitorul Maio­­reanu Ad­am a realizat o eco­nomie de 7.600 lei, iar mun­citorii Vlad Elisei, Georgescu Petre și Preda Simion, au realizat economii de câte 2000 lei fiecare. Pe urmele materialelor apărute în „Scânteia“ „Să fie lichidat birocratismul în operaţiile de achitare a pensiilor" In „Scânteia” Nr. 1896 din 23 Noembrie 1950 a apărut un arti­col intitulat „Să fie lichidat bi­rocratismul în operaţiile de achi­tare a pensiilor”, în care se arăta că datorită diferitelor lipsuri şi greşeli ivite in munca instituţii­lor care se ocupă de repartizarea pensiilor (Direcţia Pensiilor, Poş­ta şi C. E. C.), unii pensionari nu-şi primesc la timp pensia. Ca urmare a acestui articol, am primit la redacţie scrisori atât din partea Direcţiei Pensiilor cât şi a Poştei şi a C. E. C.-ului, prin care, aceste instituţii arată că critica făcută a fost justă, indi­­cându-ne în acelaş timp măsurile concrete ce au fost luate pentru lichidarea acestor deficienţe. Astfel, articolul despre care e vorba mai sus a fost prelucrat la Direcţia Pensiilor cu toţi sala­riaţii cerându-se în această pri­vinţă şi sprijinul responsabililor de grupe sindicale. Cu acest pri­lej, mulţi dintre salariaţii Direc­ţiei Pensiilor au analizat în spirit autocritic propriile lor greşeli, luându-şi angajamente concrete de îndreptare La această instituţie s-au luat măsuri ca lucrările să se îmbunătăţească din punct de vedere calitativ, adică să se facă greşeli cât mai puţine la tran­scrierea numelor şi adreselor, co­respondenţa să fie rezolvată la zi, toate schimbările de domiciliu precum şi transmiterile să se facă cel mai târziu până la data de 1 are fiecărei luni, etc. De asemenea, din iniţiativa Di­recţiei Pensiilor, a avut loc la sediul acesteia la 1 Decembrie 1950 o consfătuire cu reprezen­tanţii Poştei şi ai C. E. C.-ulii. Cu acest prilej s-au stabilit ter­menele până la care fiecare din cele trei instituţii îşi va executa lunar sarcinile ce-i revin in legă­tură cu plata pensiilor. Deaseme­nea s’a hotărît ca organele Poştei să pună la punct în scurt timp nomenclatura oficiilor poştale. Aşa cum reese din adresa pri­mită la redacţie din partea Ad­ministraţiei Poştelor şi Telecomu­nicaţiilor, această instituţie a dat dispoziţiuni tuturor dirigulţilor de oficii ca aceştia să prelucreze în mod temeinic cu toţi salariaţii P. T. T. care iau parte la execu­tarea serviciului de plată a pen­siilor, deficienţele semnalate. Tot­odată s’a trasat ca sarcină tutu­ror inspectorilor de exploatare de pe lângă Oficiile P. T. T. regio­nale, să supravegheze îndeaproape bunul mers al serviciului de plăţi, cecuri, pensii, cercetând la faţa locului neregulile semnalate şi sesizând telefonic asupra deficien­ţelor şi în scris asupra măsurilor luate. Separat de aceasta s’au luat în cercetare cazurile concrete pentru a se stabili răspunderile. Prin adresa sa, C. E. C.-ul ne informează că s’a luat măsura ca cecurile îndrumate greşit să nu mai fie înapoiate la Bucureşti ci să fie îndrumate direct la oficiile poştale respective. Şi la această instituţie, articolul din „Scânteia” a fost prelucrat cu salariaţii Diviziei Pensii şi Ajutoare. In adresa sa însă, C. E. C.-ul nu vorbeşte despre vreo măsură luată pentru îndreptarea greşelilor ce se fac cu prilejul cartării cecu­rilor, cu toate că se întâmplă uneori ca acestea să fie greşit îndrumate spre un oficiu poştal în loc de altul. Măsuri în a­­ceastă direcţie ar permite ca răul să fie tăiat din rădăcină. Toate cele trei instituţii arată prin adresele lor că critica făcută prin articolul apărut în ,,Scân­teia” con­stitue un sprijin în mun­ca lor și își iau angajamentul de a lupta pentru lichidarea tuturor lipsurilor semnalate. La sărbătorirea lui Mihail Sadoveanu De câte ori, citind versurile înaripate de revoltă ale lui Emi­­nescu, paginile sfichiuitoare ale lui Caragiale, povestirile lui Creangă, n’am regretat că acești mari scriitori ai trecutu­lui nu trăesc printre noi !— tocmai ei, care după ce au nă­zuit o cale pentru fericirea poporului, ar fi putut a­­dăuga operei lor pagini noi şi nemuritoare, de entuziasm pentru viaţa pe care poporul şi o făureşte acum. Şi iată, astăzi poporul nostru muncitor are fericirea de a săr­bători pe un fiu al său care face parte din pleiada clasicilor literaturii noastre şi trăeşte — în plină activitate creatoare — vremea marilor victorii ale con­strucţiei socialiste în România. Maestrul Mihail Sadoveanu a împlinit 70 de ani în zilele a­­cestea când poporul nostru por­neşte să ia şi mai deplin în mâini gospodărirea ţării prin Sfaturile Populare, să înfăptu­iască Planul Cincinal şi Planul de electrificare, zilele când se desfăşoară şi mai larg deasupra întregului pământ drapelul lup­tei neutru pace. Milioane de oameni urmează cu înflăcărare Partidul nostru în muncă şi Înotă. Este însă deosebit de emoţionant să vezi cum un mare scriitor — albit de zeci şi zeci de ani de trudă creatoare — se aprinde de entu­ziasmul omului sigur de viito- ■ rul poporului său, al omului care vede cum i se împlinesc cele mai bune năzuinţi nutrite de mai bine de jumătate de veac şi care a pornit cu hotărîre şi e­­lan tineresc în mare­ oaste a oamenilor muncii ce făuresc o lume mai bună. Nu numai scriitorul, dar şi opera lui cunosc în ziua de azi o soartă cu totul deosebită de cea din trecut. în cei cincizeci de ani închinaţi cu pasiune li­teraturii, Mihail Sadoveanu a creat o operă vastă şi măiastră, a adus o valoroasă contribuţie de zeci de volume la edificiul literaturii române. Aceasta operă a fost acoperită de bur­ghezie când cu vălurile indife­renţei şi tăcerii, când cu cele ale răstălmăcirilor si calomnii­lor murdare. In anii de ascen­siune a fascismului, minunatele cărţi ale lui Sadoveanu au fost arse pe străzi de huliganii fas­cişti, iar scriitorul, urmărit prin ţară de legionarii care vroiau să-l ucidă. In acelaş timp însă, operele lui se bucurau de dra­gostea şi de preţuirea unui pu­blic larg în comparaţie cu nu­mărul celor ce citeau de obicei pe atunci. Preţuirea şi dragostea acea­sta de care se bucura Sadovea­­nu, ca şi desconsiderarea sau ura reacţiunii faţă de marele scriitor, se datorau deopotrivă faptului că în opera sa se gă­seau multe din problemele de viaţă, din suferinţele şi năzuin­ţele celor ce muncesc. De la sfârşitul secolului XIX şi până la 23 August 1944, Sa­doveanu a scris într’o perioadă când literatura burgheză intra în descompunere, când mulţi dintre scriitori au căzut în mlaş­tina cosmopolitismului şi deca­dentismului, sau au ajuns propo­văduitori ai întunecatei ideolo­gii fasciste, ideologia urii faţă de poporul muncitor, a trădării de ţară şi a războiului de cotro­pire. Opera lui Sadoveanu însă, a mers mai departe pe linia celor mai bune tradiţii demo­cratice ale literaturii noastre, păstrându-se cu rădăcinile a­­dânc înfipte în viaţa poporului şi în arta populară, învăţătura leninistă ne arată că hotărîtoare este poziţia pe care se plasează scriitorul faţă de clase şi evenimentele luptei de clasă. Opera lui Mihail Sa­doveanu capătă o deosebită forţă artistică tocmai prin atitudinea ei de nestinsă dragoste faţă de poporul truditor şi sărac, faţă de trecutul glorios, de luptă pen­tru libertate şi neatârnare, al po­porului, faţă de creaţiile lui ar­tistice şi de frumuseţile Patriei. Opera lui Sadoveanu este tot­odată valoroasă prin critica dis­preţuitoare şi nu arareori pă­trunsă de ură faţă de boieri, faţă de politicienii burghezi şi de odiosul aparat de stat al re­gimului burghezo-moşieresc. Legătura sa profundă cu po­­porul l-a ajutat pe scriitor să respingă cu desgust curen­tele şoviniste, fasciste şi răz­boinice. In opera lui, nu se întâlnesc, ca in multe alte scri­eri ale epocii, îndemnuri la ură şi dispreţ faţă de alte popoare; dimpotrivă, dragostea faţă de poporul său a mers mână în mână şi s'a sprijinit pe drago­stea faţă de om şi pe respectul faţă de alte popoare. Sadoveanu s’a situat pe o Poziţie net antirăzboinică, pen­tru înţelegere între popoare, dar totodată şi pentru rezisten­ţă faţă de cotropitorii ce în­cearcă să le înrobească. In romanele sale istorice sunt înfăţişate cu toată simpatia, războaiele drepte pentru liber­tate si independenţă, purtate de poporul român împotriva cotro­pitorilor turci, însufleţit de asemenea înalte idei şi sentimente, scriitorul a trăit cu adâncă amărăciune e­­poca întunecată de tot mai cruntă sărăcire a poporului, de subjugare a ţării de către im­perialişti, de dispreţ faţă de te­zaurul literar şi artistic al po­porului nostru, tezaur al cărui păstrător se consideră pe drept cuvânt Sadoveanu. „Totdeauna — spune scriito­rul — dragostea pentru po­por şi pentru pământul ţării mele a fost însoţită de senti­mentul de durere că acest po­por suferă şi merită altă soartă’’. întreaga operă a lui Sado­veanu este pătrunsă de neclin­tita încredere în forţele nemăr­ginite ale poporului — uriaşul adormit — în viitorul lui mai bun, mai luminos. „Poporul cel mare al nostru .. a adormit un somn jalnic în întunericul sate­lor Când se va deştepta el pretutindeni şi când el va în­ţelege şi va face mărirea patriei, atunci vom fi în adevăr tari, mai buni, mai respectaţi şi mai cunoscuţi între neamurile pă­mântului’’ (1916). Şi cu cât dis­preţ înfiera Sadoveanu pe scep­ticii şi cosmopoliţii, care în­drăzneau să arunce vorbe de ocară poporului nostru asuprit: „...N’am putut înţelege pe nici unul dintre compatrioţii mei care văd la noi râu fără îndrep­tare, pentru care suntem cei mai ticăloşiţi oameni, gunoi bun de măturat de pe faţa pă­mântului. Când cineva iubeşte cu adevărat pe oameni, când îl interesează în cel mai înalt grad afacerile patriei, când lup­tă şi caută tovărăşia celor buni, nu poate să ajungă la gândul acesta să dispereze de ţara lui, de poporul acesta bun în care sunt rezerve nemărgi­nite”. Dispreţuind clasele exploata­toare şi partidele „istorice“, ri­­dicându-şi glasul cu curaj îm­potriva barbariei fasciste şi pentru a-şi apăra convingerile democratice care au stat la te­melia întregii sale opere, încre­zător în viitorul poporului muncitor al ţării noastre, Sa­doveanu a trecut prin adânci frământări, căutând zadarnic până la 23 August 1944 calea pe care poporul ar putea scă­pa cu adevărat de asuprire şi făuri o viaţă liberă. Cu sinceri­tatea profundă care-l caracteri­zează şi cu tăria de a privi cu un ochi critic trecutul — însu­şiri alese, care alături de multe altele fac din Sadoveanu un exemplu pentru scriitorii şi ar­tiştii noştri — marele scriitor mărturiseşte el însuşi: „Am a­­vut o adevărată criză de în­­doeli şi de grea mâhnire. Indoi­­eli asupra sensului, vieţii, grea mâhnire pentru zădărnicia tre­cerii noastre pe acest pământ”. „Lumea de la noi — spune în altă parte Sadoveanu — trăia complect izolată de Uniunea Sovietică. îmi dau seama acum că boicotul cunoaşterii acestei lumi nouă era organizat cu di­abolică dibăcie...” „...După ce am văzut­ cu ochii şi am auzit cu urechile, mă mai pot oare îndoi ?” Deosebit de emoţionante sunt rândurile în care scriitorul povesteşte ce a simţit când a citit prima dată Raportul tova­răşului Stalin asupra Proectului de Constituţie a U. R. S. S.: „In singurătatea mâhnirii mele şi a viziunilor tragice legate de soarta poporului meu, m’am simţit ca în faţa unei explozii de lumină”. In acele zile de după 23 August 1944, scriitorul s’a avântat cu hotărîre şi în­sufleţire alături de forţele pa­triotice care, în frunte cu Par­tidul Comunist Român, luptau împotriva partidelor „istorice” şi a intervenţiei imperialiste în treburile ţării. Patriotul Sadoveanu simte că a bătut ceasul faptelor, al împli­nirii visurilor: „Astăzi... sunt nevoit să ies din rezerva ce mi-ar fi impus. Evenimen­te măreţe se desfăşoară în lume; e vremea când mi se impune să-mi fac mărturisirea de credinţă. E vremea să-mi fac datoria înainte de a între­prinde călătoria cea mare...” Din acele clipe chipul scrii­torului a căpătat o lumi­nă nouă, aceea a luptăto­rului neobosit şi entuziast pe care generaţiile de astăzi de făurari ai socialismului au fe­­ricirea să-l aibă în mijlocul lor. Dintre cărturarii noştri mai vârstnici, Sadoveanu este unul dintre primii care se afirmă ca propagandişti înfocaţi ai priete­niei cu Uniunea Sovietică — „Lumina de la Răsărit“ — şi ai făuririi unei vieţi noi, so­cialiste. Duşmanilor Patriei, care în­cercau să se aşeze în calea is­toriei, marele scriitor al vieţii ţărănimii muncitoare Ie aruncă în faţă acuzaţii clocotind de mânie îngrămădită de popor în secole de asuprire: „Dacă nu se face trecerea la această lume nouă, poporul român e ameninţat de pieire. Criminal cine doreşte ca ţăranul nostru să rămână în starea în care a ajuns, deficitar în gospodăria lui, subnutrit, ruinat de boli sociale !... Criminal cine îl do­reşte neschimbat având în ochi viziunea unui trecut de mult perimat sau viziunea de cro­­molitografie a patrioţilor din­ România de ieri !... Vom folosi tehnica şi ştiinţa şi civilizaţia nouă ca să valorificăm ce a­­vem bun şi specific. Asta în­seamnă sinucidere ? Nu, asta înseamnă viaţă.” Iin vremea aceea în care de­cadenţii şi cosmopoliţii bur­ghezi proclamau „criza cul­turii“ şi căutau să demobili­zeze pe scriitori. Mihail Sa­doveanu — de la înălţimea unei uriaşe opere artistice iz­­vorîte tocmai din viaţa poporu­lui şi slujind poporului — în­deamnă pe scriitori să păşea­scă pe drumul minunat deschis de clasa muncitoare, de Partid, literaturii şi artei, să folosească temele fără egal pe care le o­­feră epoca noastră, să facă din literatură o pârghie minunată în lupta pentru înălţarea Pa­triei, a masselor muncitoare. Neuitată va rămâne în min­tea scriitorilor noştri chema­rea lui Sadoveanu : „Vremea nu ne aşteaptă”. Consecvent cu acest imbold şi conştient că prima sa dato­rie ca scriitor este să făurească noi opere literare poporului no­stru, Sadoveanu împleteşte ar­monios activitatea sa obştească multilaterală cu aceea de crea­tor. Opera sa a făcut un mare pas viabile cu „Mitrea Co­cor” iar recent scriitorul a pu­blicat o nouă carte „Nada Fio­rilor”. Toate durerile ţărăni­mii muncitoare, înfăţişate de Sadoveanu timp de jumătate de veac, îşi găsesc în „Mitrea Cocor” calea de rezolvar­e: ro­mancierul arată cum războiul, care a smuls vălul de pe o­­chii multor ţărani, eliberarea ţarii de către Uniunea So­vietică, luarea puterii de Stat de către clasa muncitoare condusă de Partid, ii deschid lui Mitrea, (în care recunoaş­tem eroul său obidit de ieri), perspectivele bătăliei pentru transformarea socialistă a a­­griculturii, pentru făurirea unei vieţi fericite după pilda ţă­rănimii colhoznice din Uniu­nea Sovietică. „Mitrea Co­cor” este totodată o carte ce acuză războiul deslănţuit de „veşnic nesăţioşii” şi cheamă fierbinte, prin înseşi faptele înfăţişate de ea, la luptă pen­tru pace şi la prietenia cu U­­niunea Sovietică. Acest roman al lui Sadoveanu a fost încunu­nat la recentul Congres de la Varşovia cu Medalia de Aur a Păcii. Este un premiu ce re­prezintă cinstirea adusă de re­prezentanţii tuturor popoarelor lumii unui artist care a ştiut să înfăţişeze vechile dureri şi viaţa nouă de bucurie a po­­porului."Cinstire care umple de bucurie şi mândrie inima..oame­nilor muncii din ţara noastră, exemplul maestrului Sadoveanu arată fiecărui creator că înfă­ţişând la un înalt nivel ar­tistic viaţa poporului, el fău­reşte o operă însemnată nu numai pentru ţara noastră, dar şi pentru lupta forţelor păcii şi progresului din lumea întreagă. Faptul că romanul „Mitrea Cocor” se află pe făgaşul realis­mului socialist nu este numai rodul noilor realităţi în care trăeşte Sadoveanu, al materia­lului pe care i l-a înfăţişat viaţa; el este rezultatul a­­doptării de către scriitor a singu­rei concepţii artistice consec­vent democratice, care ajută ta­lentul scriitorului să rodească pe deplin. In „Scrisoare către un bătrân coleg” maestrul Sado­veanu se declară partizanul spi­ritului leninist de partid, care constitue baza metodei realis­mului socialist. „...Literatura nu poate fi izolată de interesul per­manent al obștei muncitoare —­ spune el. Treburile literare de­vin parte integrantă... a muncit de partid”. înaintările scriitorului pe frontul literar al R. P. R. merg mână în mână cu sarcinile sale obşteşti mereu sporite. Vicepre­şedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, academician, el este totodată preşedintele Comitetului Permanent pentru Apărarea Păcii din R. P. R. şi de curând a devenit preşedin­tele Uniunii Scriitorilor din R.P.R. Maestrul Mihail Sado­veanu a făcut parte din Comi­tetul Permanent al Congresului Mondial al Partizanilor Păcii şi acum este membru în Consiliul Mondial al Păcii. In ultimii ani, maestrul Sadoveanu şi-a dăruit cu o egală şi tinerească pasiune puterile sale literaturii şi luptei pentru pace. Iubitor adânc al omului şi al vieţii, apărător dârz al poporului şi Patriei sate, pe care o vede astăzi eşind pen­tru totdeauna din înapoierea se­culară şi croindu-şi drum spre lumină, Sadoveanu a făcut din lupta pentru izbânda păcii — chezăşia izbânzii a tot ceea ce i-a fost şi îi este scump marelui scriitor — o cauză supremă a vieţii sale. In primele rânduri ale parti­zanilor păcii din ţara noastră, în uriaşul front mondial al pă­cii, Sadoveanu luptă neobosit la 70 de ani pentru ca să birue definitiv pe meleagurile noastre eroii literaturii sale, asupriţii şi exploataţii din trecut, pentru ca să dea rod deplin viaţa noastră nouă, pentru ca în locul îna­poierii de altădată să înflorească cultura. Această înaltă con­ştiinţă de scriitor-cetăţean, este un exemplu viu pentru scriitorii şi artiştii noştri, un ajutor şi un îndemn de preţ în luptă împotriva a tot ceea ce este pu­­­­tred şi reacţionar, în lupta pen­tru înălţarea literaturii noastre pe treapta măreaţă a realismu­lui socialist. Cu faţa luminată de realizările prezentului şi de bucuria viziunii viitorului, Mi­hail Sadoveanu transmite ge­neraţiei de astăzi şi celor vii­toare un emoţionant mesagiu al încrederii în viaţă şi popor, al adevăratei fericiri. „Prietini şi prietine, întin­­deţi manile sa vi le strâng. Bi­necuvântate aceste zile eroice, în care se pun temeliile unei lumi mai bune! Străduinţi şi jertfe ne închinăm cu bucurie generaţiei ce se ridică. Lumina sufletului va luci în ochii oame­nilor de mâine — copiii noştri. Lumina sufletului nostru va luci în apele domesticite, în hi­drocentrale electrice şi uzine, în grădinile nesfârşite,­ ’ în ogoa­rele bogate în holde, în aşezările civilizate­ ale muncitorilor aces­tui pământ al patriei noastre”.­Da, în toate acestea va luci lumina sufletului generaţiei de azi şi în această lumină vor fi şi razele sufletului marelui scrii­tor. Fericirea pe care ne-o clădim acum este însă apro­piată — ea nu aparţine doar ge­neraţiilor viitoare, ci şi fiecăruia dintre­ cei ce luptă azi s-o clă­dească. Poporul nostru doreşte fierbinte ca anii marii victorii a cauzei păcii în lumea întreagă, zilele definitivei biruinţi a cau­zei poporului muncitor, să-l gă­sească având în rândurile sale pe Mihail Sadoveanu care, cu darul său neîntrecut, să cânte marea izbânda. Mulţi ani de sănătate şi avânt creator, iubite maestru ! Pag. 3

Next