Scȃnteia, decembrie 1950 (Anul 19, nr. 1902-1925)
1950-12-15 / nr. 1915
Nr. 1915 Activitatea Sfaturilor Locale în Republica Populară Ungară de Kaiman Pongrác* Președintele Sfatului din Budapesta Alegerea membrilor Sfaturilor Locale a avut loc în Republica Populară Ungară la 22 octombrie. Poporul muncitor ungar a ales cu entuziasm pe candidaţii Frontului Popular al Independenţei, cucerind astfel o mare victorie. Alegerile au contribuit în mare măsură la desvoltarea şi întărirea tânărului sistem al Sfaturilor şi prin aceasta a regimului nostru de democraţie populară. Poporul nostru muncitor şi ales cu încredere şi dragoste în cele peste 3200 Sfaturi Locale un număr de 220.000 membri şi supleanţi. Conducătorul poporului nostru, tovarăşul Mathias Rákosi, a arătat că „de la naşterea Constituţiei democraţiei noastre populare aceste alegeri costitue cel mai important pas spre acea situaţie când izvorul şi stăpânul tuturor puterilor în Statul nostru devine clasa muncitoare şi întreg poporul muncitor”, în organizarea Sfaturilor Locale de un mare ajutor a fost pentru noi studierea experienţei Sovietelor, cele mai democratice şi mai reprezentative organe ale puterii de Stat din lume. Noi am folosit şi experienţa organelor locale ale puterii de Stat din alte ţări de democraţie populară ca : Sfaturile Populare din Bulgaria, Comitetele Naţionale cehoslovace şi Comitetele Provizorii ale Sfaturilor Populare din R.P.R. Am aplicat bineînţeles învăţămintele pe care le-am cules la condiţiile concrete ale democraţiei noastre populare. Chiar şi în scurta lor activitate de până acum, Sfaturile Locale se pot mândri cu rezultate însemnate, care ilustrează din plin superioritatea sistemului democratic şi popular alSfaturilor, asupra sistemelor burgheze de cârmuire şi gospodărire locală. Constituţia noastră stabileşte că „în activitatea lor, Sfaturile Locale se sprijină în mod nemijlocit pe populaţie, asigură participarea activă a oamenior muncii, iniţiativele şi controlul lor în exercitarea puterii locale”. Sub vechile regimuri asupritoare, poporul muncitor a considerat puterea de Stat ca ceva străin şi duşmănos. „Inaine, în timpul regimului horthyst, orice om al muncii privea cu frică spre clădirea primăriei. Acela care primea vreo citaţie, nu ştia niciodată ce pretexte îi vor fi invocate ca să i se dea la cap” — a declarat de pildă ţăranca muncitoare Agostomie Somolyai. Cei 220.000 de membri şi supleanţi ai Sfaturilor sunt muncitori, ţărani muncitori, oameni de ştiinţă şi de cultură. Ei cunosc nevoile poporului şi sprijină propunerile lui de interes obştesc. Aşa de pildă Sfatul judeţului Hajdú a organizat — în cadrul cooperativei agricole de producţie — un serviciu de asistenţă medicală. Sfatul judeţului Bekes s-a îngrijit — la cererea părinţilor — ca elevilor din satele îndepărtate, care frecventează şcoala secundară din Sashalm, să li se pună la dispoziţie o cursă de tren specială. Sfaturile de circumscripţie şi suburbane din Budapesta, ascultând propunerile oamenilor muncii, hotărăsc înfiinţarea de linii de tramvai şi autobuz, organizarea serviciilor de noapte la dispensarele medicale, etc. Membrii Sfaturilor au ore de primire pentru alegătorii lor. Ei cercetează fără întârziere atât propunerile de interes obştesc, cât şi reclamaţiile personale ale oamenilor muncii. Membrii Sfaturilor iau parte la controlarea întreprinderilor industriale şi comerciale, la organizarea cooperativelor agricole de producţie, la sprijinirea activităţii şcolilor şi instituţiilor culturale. Sfatul şi Comitetul său executiv mobilizează pe oamenii muncii la realizarea de acţiuni sociale. Intro circumscripţie din Budapesta a fost refăcută prin muncă voluntară o grădiniţă de copii. In jurul grădiniţei a fost amenajat un parc, de către muncitorii a două uzine aflate în întrecere. Sfaturile folosesc din plin iniţiativa oamenilor muncii : ele au pornit acţiuni de curăţenie, plantări de flori, etc. în trecut, chiar şi pentru cel mai neînsemnat lucru, oamenii muncii trebuiau să meargă la prefecturi, preţuri, iar în Budapesta la primăria centrală şi chiar la minister. Acum cererile poporului muncitor sunt rezolvate de către Sfaturi. Sfatul judeţului Szabolcs a organizat într’un timp scurt deschiderea unui magazin alimentar pentru muncitorii de la hidrocentrala din Tiszalök. O importantă sarcină a Sfaturilor noastre este îndrumarea vieţii economice, întocmirea planului şi bugetului local. Din ce în ce mai multe fabrici şi întreprinderi cu caracter local sunt îndrumate de Sfaturile Locale. Comitetul Executiv al Sfatului din Budapesta se ocupă in mod regulat cu pregătirea planului de muncă, controlează lucrările de construcţii, analizează planul de investiţii, de desvoltare, etc., al întreprinderilor. Sfaturile noastre au marea și importanta sarcină de a întări lupta pentru pace a poporului nostru, de a mobiliza oamenii muncii la apărarea păcii. Ele contribue la popularizarea istoricelor hotărîri ale celui de al doilea Congres mondial al partizanilor păcii. Ele ajută și sprijină din punct de vedere material munca Comitetelor de luptă pentru pace. La Budapesta, de exemplu, Sfatul unei circumscripţii a înlesnit Comitetului de luptă pentru pace amenajarea unui „parc al păcii“. Sfaturile Locale creează noi condiţii pentru desvoltarea şi educarea politică cetățenească. Ele au un rol important în întărirea disciplinei de Stat, pe drumul construirii socialismului și al apărării păcii. Realizările de până acum ale Sfaturilor au fost posibile datorită faptului că activitatea lor este îndrumată de clasa muncitoare ungară, în frunte cu încercatul său partid de avantgardă călit în focul luptelor, Partidul celor ce muncesc din Ungaria. Poporul nostru muncitor priveşte cu mare interes realizările Republicii Populare Române prietene. El îşi dă seama că alegerile pentru Sfaturile Populare care au avut loc la 3 Decembrie au deschis în istoria R. P. R. un nou capitol, dând un puternic avânt luptei pentru construirea socialismului din Republica Populară Română. Poporul muncitor ungar dorește ca victoria repurtată de poporul muncitor din R.P.R. cu ocazia alegerilor de la 3 Decembrie să contribue și mai mult la desvoltarea Republicii prietene și să întărească invirusibilul front al păcii în fruntea căruia stă marea Uniune Sovietică. Pregătiri de iarnă la Gospodăria Agricolă de Stat Aradul Nou ARAD (de la corespondentul nostru). La Gospodăria Agricolă de Stat Aradul Nou, pregătirile de iarnă se desfăşoară cu intensitate. Până in prezent, la diferite secţii ale gospodăriei, au fost reparate 4 grajduri de bovine şi 3 grajduri cu cabaline. Cu mijloace proprii s-au electrificat parţial grajdurile de la secţia Vladimirescu, iar până la 31 Decembrie vor mai fi electrificate şi alte grajduri. La secţia Circulară, unde au fost puse de curând bazele unei noi ferme, a început încă din toamnă construirea a 4 maternităţi de scroafe. Acoperişul acestor construcţii a fost prevăzut să fie din stuf, însă din economiile realizate prin folosirea a 2000 cărămizi provenite din dărâmături, clădirile au putut fi acoperite cu ţiglă. In curs de terminare sunt 10 puierniţe noi şi 10 hale de ouat. S’au transportat deasemeni 181 vagoane piatră pentru amenajarea unui drum. Pentru muncitorii dela fermă s’au construit 3 babaci şi s’au confecţionat 100 saltele, precum şi cearceafuri, perne şi altele. Conferinţe Marţi după amiază, la Casa de Cultură ARLUS, tov. Adrian Dumitriu, consilier ministerial la Ministerul Justiţiei, membru al Comitetului de luptă pentru pace al Capitalei, a uimit o conferinţă intitulată: „Oamenii muncii din ţările capitaliste şi coloniale luptă împotriva aţâţătorilor la un nou război“. r. Societatea pentru Răspândirea Ştiinţei şi Culturii anunţă pen- I tru Joi 14 Decembrie a.c., în sala Dalles, orele 18, conferinţa tov inginer Paul Bunescu, intitulată „Ce este, cum se produce şi care sunt avantagiile energiei electrice". Conferinţa va fi însoţită de experienţe. Nasul lui mister Hume Obişnuit, redacţiile d-lui Hearst nu primesc niciun fel de scrisori de la cititori. Există in ziare, se ştie — pentru cele câteva sute de mii de maniaci, nebuni şi criminali cu care se laudă statisticienii din U.S.A. — largi rubrici de consultaţii grafologice, psihopatologice, sexologice, criminalogice, astrologice, etc. Aceste rubrici îşi au corespondenţa şi clientela lor. Când se întâmplă însă să vină într-o redacţie o scrisoare adevărată, presa trusturilor salută evenimentul cu mare bucurie şi-l comentează pe larg. D. Hume, cronicar muzical la „Daily Hews", oficiosul trustului Scripps Howard, a prilejuit nu de mult presei americane o asemenea bucurie: închipuiţi-vă, mr. Hume, tocmai el, a primit o scrisoare veritabilă. „Am citit chiar acum — scrie intre altele scrisoarea, al cărei text a fost imediat reprodus in presa americană — cronica d-tale, paduchioasă... Eu nu te-am întâlnit niciodată, dar dacă te-ai întâlni, după asta o să ai nevoie de un nas nou şi de-o grămadă de carne crudă“. Tonul e, cum vedeţi, — să spunem aşa — polemic şi nu contradictoriu. Scrisoarea se referea la o cronică muzicală a d-lui Hume, in care acesta n’a izbutit să găsească unei cântăreţe debutante niciun dram de talent. In sfârşit, autorul scrisorii — e tatăl cântăreţei. Un sângeros tată-tigru, care, deşi nu se bucură in Statele Unite de prea mare popularitate şi de nicio stimă, e totuşi deajuns de cunoscut. E cunoscut, în primul rând, ca discipol favorit al răposatului Pandergast, starostele unui vestit trust de gangsteri şi bătăuşi electorali. E cunoscut, într’al doilea rând, prin intermediul cumnatului său D. F. Walles, ca moştenitorul principal al afacerilor lui Charles Binaggio, un celebru gangster asasinat de curând. Prin fiica sa, Margareta cântăreaţa, e cunoscut totodată ca beneficiarul şi organizatorul marii contrabande cu parfumuri şi confecţii de lux aduse în U.S.A. din Europa, contrabandă descoperită atunci când, nu de mult, pe aerodromul La Guardia, a fost prins cu mâţa în sac şi sacul în peretele dublu al unui avion „oficial", numitul John Maragon. Prin soţia sa, acelaş tată iubitor şi iute la mânie este implicat şi în scandalul provocat de renumita „bandă de agenţi de bursă, excroci şi şperţari" — cum i-a numit „Times Herald" — care percep 5°-o la toate comenzile de stat procurate de ei, abuziv, diferitor trusturi sau întreprinderi. Pentru moment banda e sub anchetă parlamentară, iar ancheta moare înăbuşită sub înalte muşamale prezidenţiale: numele violentului autor al scrisorii adresate ziarului „Daily News" — e timpul s’o mărturisim — este Harry Truman. Nu, nici o confuzie: Harry Truman, preşedintele St. Unite. Lui îi aparţine şi stilul scrisorii, şi tonul, şi semnătura, şi Margareta cântăreaţa, şi cumnatul, şi soţia, şi beneficiile diverse — in sfârşit, totul. Funcţionarii Casei Albe au confirmat d-lui Hume autenticitatea scrisorii. In consecinţă, „opinia publică americană" — adică ziarele diverselor trusturi — au aşezat, se pare, în centrul preocupărilor lor din ultima săptămână, naşul d-lui Hume: „Ce va fi cu nasul lui mr. Hume, dacă însuşi preşedintele a promis că..." Cititorii ziarelor însă, au şi ei opinia lor — şi opinia lor n'are nimic comun cu „opinia publică" din ziare. Unii râd: — Nasul d-lui Hume va fi anchetat pentru activitate anti- americană. — Ba deloc — râd alţii. Faptul că „însuşi preşedintele a promis", n'are nicio importanţă. N’a promis el marea cu sarea lui dang Kai Shek, lui Li Sân Man şi atâtora?... Ei şi?... N’a eşit pe dos? Aşa va fi şi acuma: abia după ameninţarea asta, nasul d-lui Hume va fi în afara oricărei primejdii!... In vremea asta nasul împricinat, adică d. Hume, tace chitic. Se pare că cronica lui n’a fost decât o glumă a trustului Scripps-Howard, căruia i s’a refuzat o importantă comandă de stat. Cum insă intre timp, în urma intervenției d-lui Truman, comanda va fi totuși atribuită, d-lor Scripps-Howard, d. Hume pregătește o nouă cronică, in care va constata că d-ra Margareta este cea mai talentată cântăreaţă din lume, o „adevărată privighetoare atlantică", și că farmecul principal al vocii sale stă intr’un anumit zâmbet interior pe care, cu ocazia primei cronici, nu l-a putut vedea din cauza unor ciudate efecte acustice ale sălii de concert. Şi la sfârşit, d. Hume, transformându-se un luptător pentru cinstea şi prestigiul prietenilor săi dela Casa Albă, va lămuri că: a. El nu se simte insultat de stilul „bărbătesc" in care i s’a adresat d. Truman, ci dimpotrivă, măgulit. b. Că acest stil folosit de d. Truman nu-i „Stilul Pandergast", cum greşit s’a afirmat de către unele ziare, ci este însuşi glasul şi stilul poporului american. Dovadă : între scrisorile adresate din popor Casei Albe şi d-lui Truman personal, nenumărate cuprind între altele, tocmai aceste vorbe: „Eu nu te-am întâlnit niciodată, dar dacă te-ai întâlni, după asta o să ai nevoie de-un nas nou..." V. Em. Galan SCÂNTEIA Comemorarea zilei de 13 Decembrie 1918 Adunarea din sala teatrului C.F.R.Giuleşti Numeroşi oameni ai muncii au venit Miercuri după amiază la adunarea din sala teatrului C.F.R.Giuleşti, pentru a cinsti memoria eroilor clasei muncitoare ucişi acum 32 ani în Piaţa Teatrului Naţional, din ordinul guvernului birghezo- moşieresc. La propunerea tov. Nicolae Marinescu, secretar al Comitetului Organizaţiei de Bucureşti P.M.R., care a prezidat adunarea, asistenţa a păstrat un moment de reculegere. A vorbit tov. Gh. Florescu, membru al C. C. al P.M.R., prim secretar al C.C. al U.T.M., care a subliniat că clasa muncitoare din ţara noastră nu va uita niciodată sângele vărsat la 13 Decembrie şi nu va ierta niciodată pe călăii care au ucis pe fiii clasei muncitoare. Vorbind despre evenimentele din ziua de 13 Decembrie, tov. Gh. Florescu a amintit că burghezia din România a răspuns muncitorilor tipografi de la ateliere l« Stelea şi Minerva, în fruntea cărora a stat I. C. Frimu, cu gloanţe când cereau pâine, cu sânge când cereau libertate, cu moarte în loc de o viaţă mai bună. Burghezia şi moşierimea — a spus în continuare tov. Gh. Florescu şi-au închipuit că prin teroare pot nimici mişcarea revoluţionara a clasei muncitoare. Or asta nu a fost cu putinţă atunci şi nu este cu putinţă nici astăzi în nicio parte a globului. Tov. Gh. Florescu a arătat in continuare că sacrificiul celor căzuţi acum 32 ani n'a fost zadarnic, pentru că idealurile măreţe pentru care şi au dat viaţa înaintaşii noştri au devenit şi devin mereu fapte măreţe. Astăzi poporul nostru păşeşte spre noi victorii în lupta pentru pace, împotriva imperialiştilor care vor să arunce lumea in prăpastia unui nou război mondial Adunarea s’a încheiat prin Intonarea Internaţionalei. ik Tot în cursul după amiezii de Miercuri, o delegaţie a Uniunii Sindicatelor Poligrafie, Presă şi Instituţii de Cultură a depus o coroană la piatra comemorativă din Piaţa Teatrului Naţional. (Agerpres). In întâmpinarea primului nostru Plan Cincinal Muncitorii din oraşul Stalin obţin noi succese in producţie ORAŞUL STALIN (de la corespondentul nostru). — Muncitorii şi tehnicienii din toate întreprinderile oraşului şi regiunii Stalin sunt hotârîţi să întâmpine primul nostru Plan Cincinal cu noi succese în muncă. In sectorul industriei grele, un număr de 19 întreprinderi şi-au realizat până pe data de 5 Decembrie programul de producţie pe anul 1950. Dintre ele unele au obţinut şi importante depăşiri ale programului anual. Muncitorii uzinelor „Metrom”, spre exemplu, au dat până în ziua de 1 Decembrie cu 12*/« mai multe produse peste programul anual. La sârmă de cupru şi cabluri electrice programul a fost depăşit respectiv cu 57*/« şi 27%. Muncitorii uzinelor „Strungul” au dat şi ei peste programul anual cu 8%/a mai multe maşini şi piese, iar cei de la „Brainer Bela” cu 5%. Muncitorii uzinelor „Electroprecizia”, care fabrică motoare electrice, şi-au îndeplinit programul anual în proporţie de 118%. Fabrica de produse refractare de la uzina „Sovrommetal" -Reşiţa lucrează în contul anului 7957 REŞIŢA (de la corespondentul nostru). Muncitorii şi tehnicienii fabricii de produse refractare de la uzina ,,Sovrommetal”-Reşiţa au reuşit să-şi îndeplinească sarcinile majorate pe anul întreg încă din ziua de 9 Decembrie. Fabrica produce acum cărămidă, şamotă şi silică în conGALAŢI (de la corespondentul nostru). Muncitorii de la intreprinderea de vopsele „Policotor" din Galaţi şi-au îndeplinit la data de 30 Noembrie sarcinile ce le reveneau din Planul de Stat pe anul 1950. Paralel cu munca dusă pentru tul anului viitor. Faţă de anul trecut, muncitorii au dat cu 12% mai multe produse retractare. Printre grupele fruntaşe se află aceea a luiLiescu Ion dela morile cu pile, precum şi cele ale tovarăşilor Bureceanu Tudorică şi Nichi Elena de la hala de prese, îndeplinirea planului, s-au făcut şi pregătiri pentru primul nostru Plan Cincinal. Astfel, întregul utilaj a fost revizuit şi pus la punct din vreme. Până la sfârşitul lunii Decembrie, se va termina construcţia unei noi fierbătorii, care va mări de 5 ori capacitatea de producţie a fabricii. Au revizuit întregul utilaj Economii realizate de muncitorii dela Centrul Mecanic S.M.T.-Sibiu SIBIU (de la corespondentul nostru). — Muncitorii şi tehnicienii de la Centrul Mecanic S.M.T.-Sibiu luptă pentru a produce piese de schimb cât mai multe şi de calitate cât mai bună necesare maşinilor agricole. Astfel, la secţia strungărie, programul de lucru pe luna Noembrie a fost depăşit cu 501 to iar la secţia montaj cu 4590. In muncă s-au evidenţiat inovatorul Iancu Ion şi sudorul Nistor Alexandru. Acesta din urmă, lucrând cu electrozi făcuţi de el, a reuşit să realizeze o economie de 55.000 lei. Deasemeni muncitorul Maioreanu Adam a realizat o economie de 7.600 lei, iar muncitorii Vlad Elisei, Georgescu Petre și Preda Simion, au realizat economii de câte 2000 lei fiecare. Pe urmele materialelor apărute în „Scânteia“ „Să fie lichidat birocratismul în operaţiile de achitare a pensiilor" In „Scânteia” Nr. 1896 din 23 Noembrie 1950 a apărut un articol intitulat „Să fie lichidat birocratismul în operaţiile de achitare a pensiilor”, în care se arăta că datorită diferitelor lipsuri şi greşeli ivite in munca instituţiilor care se ocupă de repartizarea pensiilor (Direcţia Pensiilor, Poşta şi C. E. C.), unii pensionari nu-şi primesc la timp pensia. Ca urmare a acestui articol, am primit la redacţie scrisori atât din partea Direcţiei Pensiilor cât şi a Poştei şi a C. E. C.-ului, prin care, aceste instituţii arată că critica făcută a fost justă, indicându-ne în acelaş timp măsurile concrete ce au fost luate pentru lichidarea acestor deficienţe. Astfel, articolul despre care e vorba mai sus a fost prelucrat la Direcţia Pensiilor cu toţi salariaţii cerându-se în această privinţă şi sprijinul responsabililor de grupe sindicale. Cu acest prilej, mulţi dintre salariaţii Direcţiei Pensiilor au analizat în spirit autocritic propriile lor greşeli, luându-şi angajamente concrete de îndreptare La această instituţie s-au luat măsuri ca lucrările să se îmbunătăţească din punct de vedere calitativ, adică să se facă greşeli cât mai puţine la transcrierea numelor şi adreselor, corespondenţa să fie rezolvată la zi, toate schimbările de domiciliu precum şi transmiterile să se facă cel mai târziu până la data de 1 are fiecărei luni, etc. De asemenea, din iniţiativa Direcţiei Pensiilor, a avut loc la sediul acesteia la 1 Decembrie 1950 o consfătuire cu reprezentanţii Poştei şi ai C. E. C.-ulii. Cu acest prilej s-au stabilit termenele până la care fiecare din cele trei instituţii îşi va executa lunar sarcinile ce-i revin in legătură cu plata pensiilor. Deasemenea s’a hotărît ca organele Poştei să pună la punct în scurt timp nomenclatura oficiilor poştale. Aşa cum reese din adresa primită la redacţie din partea Administraţiei Poştelor şi Telecomunicaţiilor, această instituţie a dat dispoziţiuni tuturor dirigulţilor de oficii ca aceştia să prelucreze în mod temeinic cu toţi salariaţii P. T. T. care iau parte la executarea serviciului de plată a pensiilor, deficienţele semnalate. Totodată s’a trasat ca sarcină tuturor inspectorilor de exploatare de pe lângă Oficiile P. T. T. regionale, să supravegheze îndeaproape bunul mers al serviciului de plăţi, cecuri, pensii, cercetând la faţa locului neregulile semnalate şi sesizând telefonic asupra deficienţelor şi în scris asupra măsurilor luate. Separat de aceasta s’au luat în cercetare cazurile concrete pentru a se stabili răspunderile. Prin adresa sa, C. E. C.-ul ne informează că s’a luat măsura ca cecurile îndrumate greşit să nu mai fie înapoiate la Bucureşti ci să fie îndrumate direct la oficiile poştale respective. Şi la această instituţie, articolul din „Scânteia” a fost prelucrat cu salariaţii Diviziei Pensii şi Ajutoare. In adresa sa însă, C. E. C.-ul nu vorbeşte despre vreo măsură luată pentru îndreptarea greşelilor ce se fac cu prilejul cartării cecurilor, cu toate că se întâmplă uneori ca acestea să fie greşit îndrumate spre un oficiu poştal în loc de altul. Măsuri în această direcţie ar permite ca răul să fie tăiat din rădăcină. Toate cele trei instituţii arată prin adresele lor că critica făcută prin articolul apărut în ,,Scânteia” constitue un sprijin în munca lor și își iau angajamentul de a lupta pentru lichidarea tuturor lipsurilor semnalate. La sărbătorirea lui Mihail Sadoveanu De câte ori, citind versurile înaripate de revoltă ale lui Eminescu, paginile sfichiuitoare ale lui Caragiale, povestirile lui Creangă, n’am regretat că acești mari scriitori ai trecutului nu trăesc printre noi !— tocmai ei, care după ce au năzuit o cale pentru fericirea poporului, ar fi putut adăuga operei lor pagini noi şi nemuritoare, de entuziasm pentru viaţa pe care poporul şi o făureşte acum. Şi iată, astăzi poporul nostru muncitor are fericirea de a sărbători pe un fiu al său care face parte din pleiada clasicilor literaturii noastre şi trăeşte — în plină activitate creatoare — vremea marilor victorii ale construcţiei socialiste în România. Maestrul Mihail Sadoveanu a împlinit 70 de ani în zilele acestea când poporul nostru porneşte să ia şi mai deplin în mâini gospodărirea ţării prin Sfaturile Populare, să înfăptuiască Planul Cincinal şi Planul de electrificare, zilele când se desfăşoară şi mai larg deasupra întregului pământ drapelul luptei neutru pace. Milioane de oameni urmează cu înflăcărare Partidul nostru în muncă şi Înotă. Este însă deosebit de emoţionant să vezi cum un mare scriitor — albit de zeci şi zeci de ani de trudă creatoare — se aprinde de entuziasmul omului sigur de viito- ■ rul poporului său, al omului care vede cum i se împlinesc cele mai bune năzuinţi nutrite de mai bine de jumătate de veac şi care a pornit cu hotărîre şi elan tineresc în mare oaste a oamenilor muncii ce făuresc o lume mai bună. Nu numai scriitorul, dar şi opera lui cunosc în ziua de azi o soartă cu totul deosebită de cea din trecut. în cei cincizeci de ani închinaţi cu pasiune literaturii, Mihail Sadoveanu a creat o operă vastă şi măiastră, a adus o valoroasă contribuţie de zeci de volume la edificiul literaturii române. Aceasta operă a fost acoperită de burghezie când cu vălurile indiferenţei şi tăcerii, când cu cele ale răstălmăcirilor si calomniilor murdare. In anii de ascensiune a fascismului, minunatele cărţi ale lui Sadoveanu au fost arse pe străzi de huliganii fascişti, iar scriitorul, urmărit prin ţară de legionarii care vroiau să-l ucidă. In acelaş timp însă, operele lui se bucurau de dragostea şi de preţuirea unui public larg în comparaţie cu numărul celor ce citeau de obicei pe atunci. Preţuirea şi dragostea aceasta de care se bucura Sadoveanu, ca şi desconsiderarea sau ura reacţiunii faţă de marele scriitor, se datorau deopotrivă faptului că în opera sa se găseau multe din problemele de viaţă, din suferinţele şi năzuinţele celor ce muncesc. De la sfârşitul secolului XIX şi până la 23 August 1944, Sadoveanu a scris într’o perioadă când literatura burgheză intra în descompunere, când mulţi dintre scriitori au căzut în mlaştina cosmopolitismului şi decadentismului, sau au ajuns propovăduitori ai întunecatei ideologii fasciste, ideologia urii faţă de poporul muncitor, a trădării de ţară şi a războiului de cotropire. Opera lui Sadoveanu însă, a mers mai departe pe linia celor mai bune tradiţii democratice ale literaturii noastre, păstrându-se cu rădăcinile adânc înfipte în viaţa poporului şi în arta populară, învăţătura leninistă ne arată că hotărîtoare este poziţia pe care se plasează scriitorul faţă de clase şi evenimentele luptei de clasă. Opera lui Mihail Sadoveanu capătă o deosebită forţă artistică tocmai prin atitudinea ei de nestinsă dragoste faţă de poporul truditor şi sărac, faţă de trecutul glorios, de luptă pentru libertate şi neatârnare, al poporului, faţă de creaţiile lui artistice şi de frumuseţile Patriei. Opera lui Sadoveanu este totodată valoroasă prin critica dispreţuitoare şi nu arareori pătrunsă de ură faţă de boieri, faţă de politicienii burghezi şi de odiosul aparat de stat al regimului burghezo-moşieresc. Legătura sa profundă cu poporul l-a ajutat pe scriitor să respingă cu desgust curentele şoviniste, fasciste şi războinice. In opera lui, nu se întâlnesc, ca in multe alte scrieri ale epocii, îndemnuri la ură şi dispreţ faţă de alte popoare; dimpotrivă, dragostea faţă de poporul său a mers mână în mână şi s'a sprijinit pe dragostea faţă de om şi pe respectul faţă de alte popoare. Sadoveanu s’a situat pe o Poziţie net antirăzboinică, pentru înţelegere între popoare, dar totodată şi pentru rezistenţă faţă de cotropitorii ce încearcă să le înrobească. In romanele sale istorice sunt înfăţişate cu toată simpatia, războaiele drepte pentru libertate si independenţă, purtate de poporul român împotriva cotropitorilor turci, însufleţit de asemenea înalte idei şi sentimente, scriitorul a trăit cu adâncă amărăciune epoca întunecată de tot mai cruntă sărăcire a poporului, de subjugare a ţării de către imperialişti, de dispreţ faţă de tezaurul literar şi artistic al poporului nostru, tezaur al cărui păstrător se consideră pe drept cuvânt Sadoveanu. „Totdeauna — spune scriitorul — dragostea pentru popor şi pentru pământul ţării mele a fost însoţită de sentimentul de durere că acest popor suferă şi merită altă soartă’’. întreaga operă a lui Sadoveanu este pătrunsă de neclintita încredere în forţele nemărginite ale poporului — uriaşul adormit — în viitorul lui mai bun, mai luminos. „Poporul cel mare al nostru .. a adormit un somn jalnic în întunericul satelor Când se va deştepta el pretutindeni şi când el va înţelege şi va face mărirea patriei, atunci vom fi în adevăr tari, mai buni, mai respectaţi şi mai cunoscuţi între neamurile pământului’’ (1916). Şi cu cât dispreţ înfiera Sadoveanu pe scepticii şi cosmopoliţii, care îndrăzneau să arunce vorbe de ocară poporului nostru asuprit: „...N’am putut înţelege pe nici unul dintre compatrioţii mei care văd la noi râu fără îndreptare, pentru care suntem cei mai ticăloşiţi oameni, gunoi bun de măturat de pe faţa pământului. Când cineva iubeşte cu adevărat pe oameni, când îl interesează în cel mai înalt grad afacerile patriei, când luptă şi caută tovărăşia celor buni, nu poate să ajungă la gândul acesta să dispereze de ţara lui, de poporul acesta bun în care sunt rezerve nemărginite”. Dispreţuind clasele exploatatoare şi partidele „istorice“, ridicându-şi glasul cu curaj împotriva barbariei fasciste şi pentru a-şi apăra convingerile democratice care au stat la temelia întregii sale opere, încrezător în viitorul poporului muncitor al ţării noastre, Sadoveanu a trecut prin adânci frământări, căutând zadarnic până la 23 August 1944 calea pe care poporul ar putea scăpa cu adevărat de asuprire şi făuri o viaţă liberă. Cu sinceritatea profundă care-l caracterizează şi cu tăria de a privi cu un ochi critic trecutul — însuşiri alese, care alături de multe altele fac din Sadoveanu un exemplu pentru scriitorii şi artiştii noştri — marele scriitor mărturiseşte el însuşi: „Am avut o adevărată criză de îndoeli şi de grea mâhnire. Indoieli asupra sensului, vieţii, grea mâhnire pentru zădărnicia trecerii noastre pe acest pământ”. „Lumea de la noi — spune în altă parte Sadoveanu — trăia complect izolată de Uniunea Sovietică. îmi dau seama acum că boicotul cunoaşterii acestei lumi nouă era organizat cu diabolică dibăcie...” „...După ce am văzut cu ochii şi am auzit cu urechile, mă mai pot oare îndoi ?” Deosebit de emoţionante sunt rândurile în care scriitorul povesteşte ce a simţit când a citit prima dată Raportul tovarăşului Stalin asupra Proectului de Constituţie a U. R. S. S.: „In singurătatea mâhnirii mele şi a viziunilor tragice legate de soarta poporului meu, m’am simţit ca în faţa unei explozii de lumină”. In acele zile de după 23 August 1944, scriitorul s’a avântat cu hotărîre şi însufleţire alături de forţele patriotice care, în frunte cu Partidul Comunist Român, luptau împotriva partidelor „istorice” şi a intervenţiei imperialiste în treburile ţării. Patriotul Sadoveanu simte că a bătut ceasul faptelor, al împlinirii visurilor: „Astăzi... sunt nevoit să ies din rezerva ce mi-ar fi impus. Evenimente măreţe se desfăşoară în lume; e vremea când mi se impune să-mi fac mărturisirea de credinţă. E vremea să-mi fac datoria înainte de a întreprinde călătoria cea mare...” Din acele clipe chipul scriitorului a căpătat o lumină nouă, aceea a luptătorului neobosit şi entuziast pe care generaţiile de astăzi de făurari ai socialismului au fericirea să-l aibă în mijlocul lor. Dintre cărturarii noştri mai vârstnici, Sadoveanu este unul dintre primii care se afirmă ca propagandişti înfocaţi ai prieteniei cu Uniunea Sovietică — „Lumina de la Răsărit“ — şi ai făuririi unei vieţi noi, socialiste. Duşmanilor Patriei, care încercau să se aşeze în calea istoriei, marele scriitor al vieţii ţărănimii muncitoare Ie aruncă în faţă acuzaţii clocotind de mânie îngrămădită de popor în secole de asuprire: „Dacă nu se face trecerea la această lume nouă, poporul român e ameninţat de pieire. Criminal cine doreşte ca ţăranul nostru să rămână în starea în care a ajuns, deficitar în gospodăria lui, subnutrit, ruinat de boli sociale !... Criminal cine îl doreşte neschimbat având în ochi viziunea unui trecut de mult perimat sau viziunea de cromolitografie a patrioţilor din România de ieri !... Vom folosi tehnica şi ştiinţa şi civilizaţia nouă ca să valorificăm ce avem bun şi specific. Asta înseamnă sinucidere ? Nu, asta înseamnă viaţă.” Iin vremea aceea în care decadenţii şi cosmopoliţii burghezi proclamau „criza culturii“ şi căutau să demobilizeze pe scriitori. Mihail Sadoveanu — de la înălţimea unei uriaşe opere artistice izvorîte tocmai din viaţa poporului şi slujind poporului — îndeamnă pe scriitori să păşească pe drumul minunat deschis de clasa muncitoare, de Partid, literaturii şi artei, să folosească temele fără egal pe care le oferă epoca noastră, să facă din literatură o pârghie minunată în lupta pentru înălţarea Patriei, a masselor muncitoare. Neuitată va rămâne în mintea scriitorilor noştri chemarea lui Sadoveanu : „Vremea nu ne aşteaptă”. Consecvent cu acest imbold şi conştient că prima sa datorie ca scriitor este să făurească noi opere literare poporului nostru, Sadoveanu împleteşte armonios activitatea sa obştească multilaterală cu aceea de creator. Opera sa a făcut un mare pas viabile cu „Mitrea Cocor” iar recent scriitorul a publicat o nouă carte „Nada Fiorilor”. Toate durerile ţărănimii muncitoare, înfăţişate de Sadoveanu timp de jumătate de veac, îşi găsesc în „Mitrea Cocor” calea de rezolvare: romancierul arată cum războiul, care a smuls vălul de pe ochii multor ţărani, eliberarea ţarii de către Uniunea Sovietică, luarea puterii de Stat de către clasa muncitoare condusă de Partid, ii deschid lui Mitrea, (în care recunoaştem eroul său obidit de ieri), perspectivele bătăliei pentru transformarea socialistă a agriculturii, pentru făurirea unei vieţi fericite după pilda ţărănimii colhoznice din Uniunea Sovietică. „Mitrea Cocor” este totodată o carte ce acuză războiul deslănţuit de „veşnic nesăţioşii” şi cheamă fierbinte, prin înseşi faptele înfăţişate de ea, la luptă pentru pace şi la prietenia cu Uniunea Sovietică. Acest roman al lui Sadoveanu a fost încununat la recentul Congres de la Varşovia cu Medalia de Aur a Păcii. Este un premiu ce reprezintă cinstirea adusă de reprezentanţii tuturor popoarelor lumii unui artist care a ştiut să înfăţişeze vechile dureri şi viaţa nouă de bucurie a poporului."Cinstire care umple de bucurie şi mândrie inima..oamenilor muncii din ţara noastră, exemplul maestrului Sadoveanu arată fiecărui creator că înfăţişând la un înalt nivel artistic viaţa poporului, el făureşte o operă însemnată nu numai pentru ţara noastră, dar şi pentru lupta forţelor păcii şi progresului din lumea întreagă. Faptul că romanul „Mitrea Cocor” se află pe făgaşul realismului socialist nu este numai rodul noilor realităţi în care trăeşte Sadoveanu, al materialului pe care i l-a înfăţişat viaţa; el este rezultatul adoptării de către scriitor a singurei concepţii artistice consecvent democratice, care ajută talentul scriitorului să rodească pe deplin. In „Scrisoare către un bătrân coleg” maestrul Sadoveanu se declară partizanul spiritului leninist de partid, care constitue baza metodei realismului socialist. „...Literatura nu poate fi izolată de interesul permanent al obștei muncitoare — spune el. Treburile literare devin parte integrantă... a muncit de partid”. înaintările scriitorului pe frontul literar al R. P. R. merg mână în mână cu sarcinile sale obşteşti mereu sporite. Vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, academician, el este totodată preşedintele Comitetului Permanent pentru Apărarea Păcii din R. P. R. şi de curând a devenit preşedintele Uniunii Scriitorilor din R.P.R. Maestrul Mihail Sadoveanu a făcut parte din Comitetul Permanent al Congresului Mondial al Partizanilor Păcii şi acum este membru în Consiliul Mondial al Păcii. In ultimii ani, maestrul Sadoveanu şi-a dăruit cu o egală şi tinerească pasiune puterile sale literaturii şi luptei pentru pace. Iubitor adânc al omului şi al vieţii, apărător dârz al poporului şi Patriei sate, pe care o vede astăzi eşind pentru totdeauna din înapoierea seculară şi croindu-şi drum spre lumină, Sadoveanu a făcut din lupta pentru izbânda păcii — chezăşia izbânzii a tot ceea ce i-a fost şi îi este scump marelui scriitor — o cauză supremă a vieţii sale. In primele rânduri ale partizanilor păcii din ţara noastră, în uriaşul front mondial al păcii, Sadoveanu luptă neobosit la 70 de ani pentru ca să birue definitiv pe meleagurile noastre eroii literaturii sale, asupriţii şi exploataţii din trecut, pentru ca să dea rod deplin viaţa noastră nouă, pentru ca în locul înapoierii de altădată să înflorească cultura. Această înaltă conştiinţă de scriitor-cetăţean, este un exemplu viu pentru scriitorii şi artiştii noştri, un ajutor şi un îndemn de preţ în luptă împotriva a tot ceea ce este putred şi reacţionar, în lupta pentru înălţarea literaturii noastre pe treapta măreaţă a realismului socialist. Cu faţa luminată de realizările prezentului şi de bucuria viziunii viitorului, Mihail Sadoveanu transmite generaţiei de astăzi şi celor viitoare un emoţionant mesagiu al încrederii în viaţă şi popor, al adevăratei fericiri. „Prietini şi prietine, întindeţi manile sa vi le strâng. Binecuvântate aceste zile eroice, în care se pun temeliile unei lumi mai bune! Străduinţi şi jertfe ne închinăm cu bucurie generaţiei ce se ridică. Lumina sufletului va luci în ochii oamenilor de mâine — copiii noştri. Lumina sufletului nostru va luci în apele domesticite, în hidrocentrale electrice şi uzine, în grădinile nesfârşite, ’ în ogoarele bogate în holde, în aşezările civilizate ale muncitorilor acestui pământ al patriei noastre”.Da, în toate acestea va luci lumina sufletului generaţiei de azi şi în această lumină vor fi şi razele sufletului marelui scriitor. Fericirea pe care ne-o clădim acum este însă apropiată — ea nu aparţine doar generaţiilor viitoare, ci şi fiecăruia dintre cei ce luptă azi s-o clădească. Poporul nostru doreşte fierbinte ca anii marii victorii a cauzei păcii în lumea întreagă, zilele definitivei biruinţi a cauzei poporului muncitor, să-l găsească având în rândurile sale pe Mihail Sadoveanu care, cu darul său neîntrecut, să cânte marea izbânda. Mulţi ani de sănătate şi avânt creator, iubite maestru ! Pag. 3