Scȃnteia, martie 1951 (Anul 20, nr. 1977-2003)

1951-03-23 / nr. 1996

Nr. 1996 SCÂNTEIA învăţăturile lui I. V. Stalin cu privire la ştiinţa limbii şi sarcinile lingviştilor din Republica Populară Română - Comunicarea acad. prof. Emil Petrovici - In comunicarea sa, acad. Emil Petrovici a spus între altele: Lucrările lui I. V. Stalin re­zolvă în mod genial problemele fundamentale ale lingvisticii ge­nerale, acelea de care depinde însăşi direcţia pe care trebue să o ia cercetările fenomenelor de limbă — anume problema relaţiilor dintre limbă şi bază pe de o parte şi problema relaţii­lor dintre limbă şi clasele so­ciale pe de altă parte. I. V. Stalin a dovedit că limba nu este un fenomen de supra­structură, cum au susţinut Marr şi elevii săi. Şi dintre lingviştii din ţara noastră mulţi au încer­cat să studieze limba română pornind de la considerarea limbii ca fenomen de suprastructură, crezând că în felul acesta a­­plică marxisn­ul în lingvistică. Dar suprastructura dispare în urma dispariţiei bazei, a orân­duirii economice care i-a dat naştere. In urma lichidării unei baze, însă, limba nu e înlocuită cu altă limbă. In cursul secolu­lui al XIX-lea în ţările româ­neşti a fost înlocuită orândui­rea feudală cu cea capitalistă iar acum înlocuim orânduirea capitalistă cu cea socialistă. In acest interval de timp limba română n’a fost înlocuită cu altă limbă. Ea a rămas în esenţă aceeaşi, având aceeaşi grama­­tică şi acelaş lexic de bază. Limba nu are un caracter de clasă, ea nu este creată de o singură clasă, ci de toate cla­sele societăţii, prin eforturile a sute de generaţii. Ea a fost creată ca să servească societăţii în întregul ei, ca mijloc de co­municare între oameni. Unii lingvişti români erau înclinaţi să considere limba li­terară română a veacurilor al XIX-lea şi al XX-lea ca fiind o creaţie de clasă a burgheziei şi moşierimii. Adevărul este că, pentru uzul saloanelor ei, moşie­­rimea şi burghezia şi-a creat un jargon, o limbă păsărească, cum a poreclit-o poporul, îm- ■ pestriţată cu’ cuvinte străine, franţuzeşti, în ultimul timp en­glezeşti, pentru a se deosebi şi prin limbă de „vulg“. Stâlci­­rea aceasta a limbii comune nu poate fi considerată ca o lim­bă deosebită, căci structura gramaticală şi marea majoritate a cuvintelor au rămas identice cu acelea ale limbii comune a întregului popor. Această limbă a întregului popor român a fost ridicată la un înalt nivel de expresivitate artistică, de clari­tate şi preciziune de către pro­­zatorii şi poeţii noştri ale că­ror opere au adânci rădăcini în popor, de un Bălcescu, un Emi­­nescu, un Creangă, un Odo­­bescu, un Caragiale, un Coşbuc, un Sadoveanu şi mulţi alţii. Este o impietate a susţine că a­­cest minunat instrument artis­tic, care este limba noastră li­terară, a fost creat de burghe­zia şi moşierimea cosmopolită a ţărilor româneşti. In anii din urmă, în paginile revistei „Cum Vorbim“ noi, lingviştii din R.P.R., am căutat să descoperim în limba română elemente care să dovedească caracterul de clasă al limbii. Una din tezele staliniste pri­vitoare la limbă este aceea că Istoria unei limbi date trebue studiată în strânsă legătură cu istoria poporului care o vorbe­ște. Prin urmare, desvoltarea limbii române în cursul veacu­rilor trebue studiată de ling­vişti în colaborare strânsă cu istoricii, arheologii şi etnografii. Studiul elementelor de origini diferite, din care e compus lexicul românesc, poate lămuri multe părţi puţin cunoscute nu numai din trecutul limbii, ci şi al societăţilor româneşti care s’au perindat pe teritoriul Pa­triei noastre. Studiind formarea şi desvolta­rea limbii române, trebue să ţinem seama de teza stalinistă care stabileşte desvoltarea ine­gală a diferitelor părţi ale limbii. Cel mai sensibil la schimbări este vocabularul. In vocabular se oglindesc imediat şi cele mai­­ mici schimbări din activitatea de producţie, orice progres în ştiinţă şi tehnică. O parte a lexicului, mai puţin cuprinză­toare decât restul vocabularului, dar constituind partea lui esen­ţială, numită de I. V. Stalin fondul principal de cuvinte, se primeneşte mai încet. Şi mai stabilă decât fondul principal de cuvinte este structura gra­maticală. „Astfel structura gra­maticală a limbii şi fondul ei principal de cuvinte — spune tovarăşul Stalin — alcătuesc te­melia limbii, esenţa specificu­lui ei”. Din teza staţinistă rezultă că într’o limbă dată trebue stu­diată la primul rând gramatica ei. Un text plin de greşeli gra­maticale e greu de înţeles sau nu e înţeles deloc. Astfel folo­sită, limba nu-şi îndeplineşte funcţia ei de mijloc de comu­nicare între oameni. „Limba... — ne Învaţă tovarăşul Stalin — este un instrument de luptă şi de desvoltare a societăţii”. Omul muncii, luptător pentru cauza socialismului, trebue să posede un îndreptar gramatical sigur, pentru a putea vorbi şi scrie o limbă cât mai corectă, deci cât mai clară, cât mai bine înţeleasă. Acest îndreptar, a Rolul şi însemnătatea lucrărilor lui I. V. Stalin cu privire la lingvistică, pentru desvoltarea materialismului dialectic şi materialismului istoric . Comunicarea acad. M. B. Mitin, membru titular activ al Academiei de Ştiinţe a U. R. S. S.­­ Desvoltându-şi comunicarea, acad.­­ Al. B. Mitin a spus între altele : Pe zi ce trece de la publica­rea lucrărilor lui I. V. Stalin cu privire la problemele lingvis­ticii, apare tot mai evidentă imensa însemnătate a acestor lucrări. Ele înscriu o pagină de aur în tezaurul ştiinţei mar­­xist-leniniste. Lucrările lui I. V. Stalin in problemele lingvisticii au avut o mare influenţă asupra ştiinţei lingvisticii din ţările de demo­craţie populară. Sub influenţa directă a acestor lucrări a în­ceput să se desfăşoare în aceste ţări o intensă acţiune de critică şi de demascare a teoriilor idealiste de tot felul, precum şi a influenţelor teoriei lui Marr care existau în lingvistica din Polonia, România, Bulga­ria, Cehoslovacia, etc. Dease­­menea a început să se desfă­şoare o intensă muncă pozitivă pentru lămurirea legăturilor istorice, a înrudirii dintre lim­bile slave, o muncă de cerce­tare pentru lămurirea structurii gramaticale a limbii române, a limbii ungare, pentru desvălui­­rea legăturilor fecunde care au existat, de pildă, între poporul român și popoarele slave timp de multe secole. Lucrările lui I. V. Stalin constitue pentru lingvistică un program de activitate pentru o lungă perioadă istorică, însem­nătatea acestor lucrări depă­şeşte însă cu mult cadrul ling­visticii. Ele constitue o contri­buţie de cea mai mare impor­tanţă la desvoltarea întregii ştiinţe sociale; deosebit ele mare este importanţa lor pen­tru desvoltarea mai departe a materialismului dialectic şi a materialismului istoric. Nu-mi propun nicidecum să tratez cu toată amănunţimea această temă în cadrul comuni­cării de faţă, deoarece acest lucru nu se poate face într’o singură comunicare. Mă voi ocupa deci aici numai de câteva probleme fundamentale. 'Ar Materialismul istoric, ca orice ştiinţă, are o serie de noţiuni fundamentale, de categorii­ fun­damentale. Printre aceste no­ţiuni esenţiale ale materialis­mului istoric se numără şi ca­tegoriile: bază şi suprastruc­tură. In lucrările cu privire la lingvistică I. V. Stalin dă ur­mătoarea definiţie clasică a bazei şi suprastructurii: „Baza — spune I. V. Stalin — este orânduirea economică a societăţii într’o etapă dată a desvoltării ei. Suprastructura sunt concepţiile politice, juri­dice, religioase, artistice, filo­sofice ale societăţii şi instituţii­le politice, juridice şi celelalte corespunzătoare lor“. In această definiţie a bazei şi suprastructurii se impun atenţiei noastre următoarele două momente: profundul isto­rism de care este pătrunsă această definiţie şi faptul că I. V. Stalin consideră ca supra­structură şi instituţiile politice, juridice şi celelalte, corespun­zătoare concepţiilor ideologice enumerate mai înainte. Istorismul definiţiei staliniste a bazei şi suprastructurii con­stă în faptul că ea priveşte fie­care orânduire economică a so­cietăţii într’o etapă dată a des­voltării acesteia. Suprastructura — ne învăţă tovarăşul Stalin — este generată de bază şi se modifică în legătură cu modi­ficarea bazei. Ar fi însă greşit să se crea­dă că suprastructura nu are decât un rol pasiv în viaţa socială. Tovarăşul Stalin subli­niază importantul rol activ al suprastructurii. I. V. Stalin arată că „baza tocmai de aceea îşi şi creează suprastructura, pentru ca să fie slujită de supra­structură, pentru­ ca ea să fie ajutată efectiv să capete formă şi să se consolideze, pentru ca suprastructura să lupte activ ca baza veche, care şi-a trăit traiul, şi vechea sa suprastruc­tură să fie lichidate”. In mâinile burgheziei impe­rialiste toate elementele, toate organizaţiile care alcătuesc suprastructura capitalistă — fi­­losofia burgheză, morala, reli­gia, dreptul burghez, aparatul de stat burghez, diversele par­tide burgheze şi mic-burgheze — toate acestea sunt instru­mente de aservire politică, so­cială şi spirituală a masselor populare, toate acestea consti­tue arme ale imperialismului, servind planurile sale hrăpăreţe şi agresive. Dimpotrivă, după trecerea puterii în mâna clasei muncitoare, toate aceste ele­mente ale suprastructurii ser­vesc măreaţa cauză a luptei pentru construirea socialismului şi comunismului. Tovarăşul Stalin priveşte limba ca un fenomen social specific, care nu poate fi tre­cut nici în categoria bazelor nici în categoria suprastructu­rilor, nici în categoria fenome­nelor „intermediare” între bază și suprastructură, feno­mene care, după părerea sa, in general, nu există în societate. Desvăluirea complectă a natu­rii sociale a limbii, indicarea faptului că poporul este crea­torul şi purtătorul limbii, că limba aparţine în întregime sferei vieţii sociale a omului, că legile de desvoltare ale lim­bii pot fi înţelese numai în legătură cu înţelegerea legi­lor desvoltării istorice, toate acestea constitue un model de interpretare a limbii din punc­tul de vedere al concepţiei ma­terialiste a istoriei. Tezele teo­retice ale lui I. V. Stalin des­pre bază şi suprastructură sunt de o excepţională importanţă nu numai pentru Partidul Comu­nist (bolşevic) al U.R.S.S., ci şi pentru activitatea partidelor comuniste şi muncitoreşti din ţările de democraţie populară, unde se desfăşoară un impe­tuos proces de construire a so­cialismului, cu alte cuvinte un proces de construire a unei baze şi unei suprastructuri noi, so­cialiste şi în acelaş timp un proces de desfiinţare a elemen­telor vechii baze şi vechii supra­structuri. Tezele lui I. V. Stalin des­pre bază şi suprastructură în­scriu un nou capitol important în desvoltarea concepţiei mate­rialiste a istoriei. Baza nu tre­bue identificată cu producţia sau cu modul de producţie. Baza şi modul de producţie sunt ca­tegorii diferite ale materialis­mului istoric. Modul de pro­ducţie cuprinde forţele de pro­ducţie şi relaţiile de produc­ţie. Baza este doar totalitatea relaţiilor de producţie. Baza este orânduirea economică a societăţii. Prin identificarea bazei cu modul de producţie se face o confuzie între noţiuni diferite ale materialismului istoric. I. V. Stalin, elaborând teoria bazei şi suprastructurii, a emis o teză nouă, extrem de impor­tantă, şi anume că suprastruc­turile oglindesc schimbările din desvoltarea producţiei, din des­voltarea forţelor de producţie ale societăţii, nu dintr-odată şi nu direct, nemijlocit, ci prin schimbările din bază. Aceasta este una din tezele cele mai importante ale materialismului istoric, care ne permit să dăm o explicaţie profundă şi justă fenomenelor sociale din dome­niul suprastructurilor, fără să alunecăm pe poziţia idealismu­lui şi vulgarizării. După publicarea lucrărilor lui I. V. Stalin cu privire la lingvistică, în cercurile filoso­fice s’a iscat o discuţie largă cu privire la rolul social al ştiinţei şi la locul ei în socie­tate. Este oare ştiinţa o supra­structură, sau, dimpotrivă, face parte din bază ? Poate fi ea identificată — din punctul de vedere al caracterului ei so­cial — cu limba, sau nu ? Există oare în ştiinţă şi ele­mente care ţin de bază şi ele­mente care ţin de suprastruc­tură ? Aceste probleme au o mare importanţă şi arată ce stimulent şi ce impuls pentru­­discutarea celor mai complexe probleme ştiinţifice, reprezintă lucrările lui I. V. Stalin cu privire la lingvistică. In ca­drul , discutării acestor pro­­­bleme îmi voi permite să fac unele consideraţii. După cura se ştie, cunoaşte­rea ştiinţifică în totalitatea sa poate fi împărţită în două ra­muri principale : ştiinţele na­turii şi ştiinţele sociale. Ştiin­ţele naturii precum şi ştiinţele tehnice au indiscutabil multe contingenţe cu limba, şi iată în ce sens. Ele servesc diferitelor clase ale societăţii ; ca şi limba, ele sunt legate direct de acti­vitatea de producţie a omului. Deci ştiinţele naturii şi ştiin­ţele tehnice, dacă luăm în con­sideraţie conţinutul lor faptic, conţinutul lor special, NU SE NUMĂRĂ PRINTRE FENOME­NELE CARE ŢIN DE SUPRA­STRUCTURA. In analiza rolu­lui ştiinţei în societate nu ne putem opri însă aici. Atât în ştiinţele tehnice, cât şi mai ales în domeniul ştiinţelor naturii EXISTA ŞI ELEMENTE CARE ŢIN DE SUPRASTRUCTURA. In afară de conţinutul său specific, orice ştiinţă cuprinde de asemenea şi elemente care ţin de concepţia despre lume. Trebue să ştim a vedea deose­birea dintre conţinutul faptic, nemijlocit al ştiinţelor naturii şi ştiinţelor tehnice, şi inter­pretarea filosofică, din punct de vedere al concepţiei despre lume, dată acestor cuceriri de ordin faptic. Legile fizicii, legile structu­rii atomice a materiei, sistemul periodic al elementelor lui Mendeleev, legile mecanicii cuantelor au dat omului forţe noi, extraordinare pentru do­­­minarea naturii. Aceste cuce­riri ale ştiinţelor naturii pot servi, şi într’adevăr servesc, atât capitalismului cât şi so­cialismului. Pe baza acestor descoperiri ştiinţifice a fost creată bom­ba atomică în Sta­tele Unite, care constituie în mâinile aţâţătorilor la război imperialişti cel mai mare pe­ricol pentru existenţa paşnică a omenirii. In U.R.S.S energia atomică serveşte poporului şi constitue o mare binefacere pentru omenire. Dar în afară de cunoştinţele speciale, de ordin faptic, orice ştiinţă na­turală sau tehnică cuprinde şi concluzii, generalizări filoso­­­fice, se loveşte de probleme care ţin de concepţia despre lume. Tocmai în legătură cu aceasta se dă în ştiinţă acea luptă neîncetată între cele două linii fundamentale în Interpre­tarea legilor şi concluziilor ştiinţei — LUPTA INTRE LI­NIA MATERIALISTA SI LINIA IDEALISTA. In această pri­vinţă, orice ştiinţă — începând cu matematica, geologia, fizica, pedologia şi terminând cu ştiin­ţele tehnice speciale, cum este de pildă rezistenţa materialelor — constitue arena unei lupte înver­şunate INTRE MATERIALISM ŞI IDEALISM. Se înţelege de la sine că aceste probleme filoso­fice, aceste probleme care ţin de concepţia despre lume, şi care ocupă un loc atât de important în ştiinţă şi sunt un reflex al luptei de clasă ce are loc în so­cietate, constitue, fără îndoială, ELEMENTE SUPRASTRUCTU­RALE IN ŞTIINŢA. Cât despre ştiinţele sociale, care sunt legate nemijlocit de întreaga viaţă socială, de lupta de clasă ce are loc în socie­tate, ACESTE ŞTIINŢE FAC PARTE DIN DOMENIUL SU­PRASTRUCTURILOR. Dacă nu se poate vorbi despre o ma­tematică proletară sau bur­gheză, despre o chimie pro­letară sau burgheză, ori despre o ştiinţă proletară sau bur­gheză a rezistenţei materiale­lor, este însă foarte firesc să se vorbească despre o econo­mie politică proletară sau bur­gheză, despre o filosofie pro­letară sau burgheză. Prin ur­mare, ştiinţele sociale, ca şi orice altă suprastructură, nu sunt legate direct de produc­ţie ; această legătură se reali­zează prin intermediul bazei, prin schimbările care survin în bază. In lucrările sale despre ling­vistică, I. V. Stalin a formulat • ...— .. • • ... •—.... o serie de teze, care sunt de o importanţă excepţională pentru desvoltarea mai departe a me­todei dialectice marxiste. Trăsăturile fundamentale ale metodei dialectice marxiste sunt legile naturii şi societăţii, şi sunt valabile pentru toata fenomenele naturii şi societăţii. Dar cât de variată este mani­festarea acestor legi în diferi­tele domenii ale fenomenelor naturale, cât de variată este manifestarea acestor legi in viaţa socială! Prin urmare tre­bue să ştim a vedea manifes­tarea specifică a acestor legi, nu poţi reduce, de pildă, toate formele legii trecerii de la o veche calitate la una nouă, ab­solut în toate cazurile, numai la forma „exploziei“. Această trecere se produce sub formă de explozie atunci când se trece de la o formaţie socială antagonistă la alta. In societate există însă o serie de cazuri —­­îndeosebi într’o orânduire unde nu mai există clase antago­niste — când trecerea dela o stare calitativă la alta se să­vârșește nu prin explozii, ci într’o altă formă. De pildă pro­cesul transformării socialiste a agriculturii,’ procesul trecerii massed covârşitoare a ţăranilor din U.R.S.S. pe făgaşul gospo­dăriei colective. După cum se ştie, anul 1929 a fost în U.R.S.S. anul MARII COTI­TURI. Ca urmare a întregii poli­tici premergătoare a Partidului Bolşevic şi a Guvernului Sovie­tic a început pe vremea aceea intrarea în joastă, de bunăvoie, a ţăranilor în colhozuri, au în­ceput să intre în colhozuri sate, raioane şi districte întregi. Prin caracterul său, prin spe­cificul manifestării sale, acea­stă revoluţie sau acest salt, se deosebeşte radical de salturile, de revoluţiile care au loc la trecerea dela o formaţie so­cială antagonistă la alta. Aici n’a fost nevoe de nicio „ex­plozie“. Deasemenea trecerea treptată dela socialism la co­munism se săvârşeşte fără ex­plozie ; ea este o trecere dela stadiul inferior la stadiul su­perior al uneia şi aceleiaşi o­­rânduiri sociale. Toată această mişcare înainte este impe­­­tuoasă, revoluţionară. EA SE SAVARSESTE TREPTAT, DAR NU LENT , ÎN MOD REVOLU­TIONAR, DAR FARA EXPLO­ZIE. Din toate acestea rezultă ca legile dialecticii nu trebue pri­vite în mod dogmatic, că tre­bue să studiezi profund speci­ficul fiecărui fenomen, fiecărui proces, şi să ştii să foloseşti metoda dialectică marxistă po­trivit acestui specific. In lucrările sale, cu privire la lingvistică, tovarăşul Stalin a subliniat din nou caracterul combativ, creator al teoriei marxiste. Cu un sarcasm muş­cător el a ridiculizat pe talmu­­diştii şi bucherii care nu pă­trund esenţa problemei, ci fo­losesc diferite citate şi teze, fără a ţine seamă de condiţiile istorice. Lucrările lui I. V. Stalin constitue un model şi un exera­­piu viu de laarxism creator, un model de desvoltare reală a acestuia.­­­ Tovarăşi, încheind această comunicare a mea în şedinţa Academiei Republicii Populare Române, permiteţi-mi să salut, ca membru titular activ al Aca­demiei de Ştiinţe a U.R.S.S., Academia dumneavoastră şi să vă urez mult succes şi muncă rodnică. Legătura prietenească care s’a statornicit între sa­vanţii sovietici şi savanţii ro­mâni, între Academia­­ de Ştiinţe a U.R.S.S. şi Acade­mia R.P.R., constituie cheză­şia unor şi mai mari succese, atât în activitatea Academiei noastre cât şi în activitatea Academiei Republicii Populare Române. Expresia nivelului atât de inart şi a forţei ştiinţei sovie­tice sunt operele academicianu­lui de onoare al Academiei­­de Ştiinţe a U.R.S.S., ale genia­lului savant şi marelui condu­cător al poporului sovietic şi al oamenilor muncii din lumea întreagă, I. V. Stalin. Pag. 3 Sesiunea Sacrala IafiD­fiiica a Academiei R. P. R. Lucrările tovarăşului Stalin privitoare la marxism în lingvistică şi sarcinile muncii ştiinţifice în Republica Populară Română - Cuvânt de deschidere rostit de prof. Traian Săvulescu, preşedintele­­Academiei R. P. R.­­ In comunicarea sa, preşedintele Academiei R.P.R. a spus între altele : Genialele idei enunţate de tovarăşul Stalin în lucrările sale despre lingvistică dau principii directoare clare şi des­chid orizonturi noi nu numai lingviştilor dar şi filosofilor, istoricilor, economiştilor, criti­cilor literari­ şi oamenilor de ştiinţă pozitivă. Tovarăşul Stalin a subliniat în mod deosebit legătura, con­tinuitatea, succesivitatea în is­torie a desvoltării ştiinţei, teh­nicii şi limbii. Dela omul neolitic şi pănă la omul care construeşte socia­lismul şi comunismul, dela si­lexul cioplit şi râşniţa de pia­tră până la electrotractor, ra­dio, microscop electronic şi a­­vioane cu reacţie, de la desco­perirea focului şi până la des­­integrarea atomului ca sursă de energie, ştiinţa a parcurs o lungă şi neîntreruptă cale sui­toare. Acest patrimoniu este le­gat de existenţa fiecărui om­­, de desvoltarea societăţilor, de desvoltarea omenirii. Dacă este fapt neîndoelnic că există un patrimoniu perma­nent şi continuu al ştiinţei, în schimb, direcţiunea cercetărilor ştiinţifice şi organizarea aces­tor cercetări s’a manifestat în­­totdeauna numai în condiţiu­­nile luptei de clasă. In ţările capitaliste nu numai filoso­­fia, istoria, ştiinţele economi­ce sunt subordonate concep­­ţiunilor idealiste şi sunt falsi­ficate, dar şi ştiinţele naturii, — fizica, chimia, biologia, geo­logia, pedologia — sunt împin­se de burghezie pe un drum greşit, abătute de la ţelul lor, la propagarea ideilor obscuran­tiste şi false : malthusianismul, weismannism-morganismul, in­­determinismul etc. Se ştie că în U.S.A. azi, ca şi în Germania hitleristă de eri, cer­cetările ştiinţifice sunt dirijate de guvernul şi clicile militare, reprezentante ale intereselor clasei capitaliste dominante, care fără niciun scrupul le fac complice în planurile lor de distrugere a civilizaţiei. Societatea fără clase anta­goniste oferă ştiinţei posibi­lităţi depline şi nelimitate de desvoltare şi de înflorire. Exem­plul Uniunii Sovietice ne stă în faţă. Aci a început să stră­lucească viu sensul profund umanist al ştiinţei şi s’a pre­cizat definitiv direcţia ei de desvoltare. Aceasta este direc­ţia ştiinţei şi în ţările de de­mocraţie populară. Ajutate cum nu au fost niciodată sub regi­mul burghezo-moşieresc, ştiinţa, literatura şi arta astăzi, în re­gimul de democraţie populară, au datoria şi sarcina de a con­tribui direct la întărirea ba­zei economice şi la desvoltarea suprastructurii socialiste. Odată cu fondarea ştiinţei, pe baza sigură a materialismului dialectic, se cer a fi îndepli­nite o serie de condiţiuni prea­labile. In primul rând trebue înlăturate fără cruţare deforma­­ţiunile introduse de către cla­sele exploatatoare în ştiinţă, în cursul desvoltării istorice. Cea mai gravă deformaţie şi cu care trebue să luptăm necontenit pentru a o îndrepta este preju­decata ştiinţei universale a aşa­­zisei ştiinţe pentru ştiinţă. După cum se ştie, Academia Repu­blicii Populare Române a luat o poziţie fermă, combativă, îm­potriva tendinţelor cosmopolite din ştiinţa noastră. Deşi se con­stată o ameliorare în această direcţiune, totuşi mai avem pri­lejul să asistăm la manifestări care ne arată că trebue să lup­tăm încă până la stârpirea rău­lui. Sub masca ştiinţei univer­sale, marile puteri imperialiste —*­­ Statele Unite, Anglia — caută astăzi să înăbuşe desvol­tarea ştiinţelor în ţările mai mici, pentru a-şi întări puterea lor dominatoare. Oamenii de ştiinţă de la noi, care nu-şi împlântă rădăcinile ştiinţei în pământul Patriei, în aspiraţiile şi nevoile poporului, întăresc mitul „inferiorităţii“ ştiinţei naţionale, şubrezesc baza şi suprastructura societăţii socialiste pe care clasa munci­toare le construeşte. Luând e­­xemplu de la ştiinţa sovietică, ştiinţa noastră trebue să slu­jească marea cauză a păcii şi a progresului. Nu trebue să­ uităm că avem printre noi duşmani de clasă în slujba imperialismului americano-en­­glez. Aceasta cere, din par­tea oamenilor de ştiinţă cins­tiţi şi patrioţi, să fie extrem de vigilenţi. Dacă s’ar găsi la noi oameni de ştiinţă, care ar înstrăina în folosul unei pu­teri duşmane secretul de fabri­caţie al diferitelor produse ne­cesare ameliorării traiului celor ce muncesc, ei nu numai că contribuie la şubrezirea bazei economice ci sunt duşmani fă­ţişi ai clasei muncitoare. O altă deformaţie încă des­tul de des întâlnită în manifes­tările ştiinţifice de la noi este concepţia idealistă în interpre­tarea fenomenelor. Această con­cepţie se întâlneşte mai des în domeniul ştiinţelor filosofico­­sociale, dar este destul de frec­ventă şi în domeniul ştiinţelor naturii. Curentele idealiste se strecoară azi la noi, cât şi în alte părţi, mai ales prin fizică şi matematică. La noi, aceste două ştiinţe n’au reuşit până acum să-şi construiască funda­mentul filosofic materialist-dia­lectic. Fizica şi matematica la noi mai sunt puternic pătrunse de spiritul metafizic dominant în ţările occidentale. Noi avem matematicieni de mare valoare, de reputaţie mondială, ale căror opere sunt mărturia înaltelor lor însuşiri şi prin aceasta, mărturia poten­ţialului creator al poporului nostru. Trebue neapărat să pă­trundă printre matematicieni convingerea că, deşi matemati­ca studiază fenomenele spaţiale şi legile cantitative generale, ea este şi o ştiinţă care studia­ză natura. Pentru a satisface cerinţele ştiinţelor naturii şi tehnicii, este necesar ca toate ramurile matematicii moderne să se desvolte în R.P.R. simul­tan, ca un tot întreg, strâns le­gate între ele. Această simulta­neitate şi unitate în desvoltare explică progresul neîntrecut al matematicii în U.R.S.S., unde teoria celor mai bune aproxi­maţii a lui Cebâşev are aplica­­ţiuni întinse în mecanica teh­nică; teoria grupurilor a găsit o aplicare largă în fizica teo­retică ; teoria funcţiilor de o variabilă complexă reprezintă baza pentru studiul mecanicii mediilor continue, de mare im­portanţă pentru anumite dome­nii (tehnică, aero şi hidrodi­­namică, etc.). Chiar cel mai abstract dintre domeniile mate­maticii (logica matematică) a găsit în U.R.S.S. aplicaţiuni în problemele automaticii, teleme­­canicii şi ale tehnicii calculu­lui. Ceea ce am spus despre ma­tematică se poate spune şi des­pre fizică. Filosofii din America şi An­glia discută în anii din urmă problema valorii datelor expe­rimentale. Sunt filosofi din a­­ceste ţări, din nefericire destul de numeroşi, care încearcă să demonstreze că datele experi­mentale nu reprezintă decât un anumit grad de probabilita­te şi că nu sunt, în realitate, decât ipoteze. Criteriul practi­cii este suficient pentru a res­pinge construcţia antiştiinţifică a filosofiei burgheze asupra ştiinţelor naturii, după care datele experienţei n’ar fi decât nişte ipoteze. Legătura dintre ştiinţă şi practică, unitatea lor dialectică, este una dintre pie­trele de temelie ale concepţiei marxist-leninist-staliniste. Legă­tura ştiinţei cu practica, în a­­ceastă concepţie are deci o jus­tificare filosofică generală, în­tărind valoarea experienţei ca mijloc pentru cunoaşterea natu­rii şi desvoltării acestei cunoa­şteri, pentru cucerirea adevăru­lui însuşi. Legătura ştiinţei cu practica înseamnă însăşi con­tribuţia ştiinţei la perfecţiona­rea mijloacelor de producţie, contribuţia ei la întărirea ba­zei economice socialiste, la crearea suprastructurii cores­punzătoare. Momentul istoric de trans­formare a societăţii şi naturii în Republica Populară Româ­nă impune ştiinţei noastre să se orienteze pe drumul strânsei legături cu practica. Noua o­­rientare a cercetărilor ştiinţifi­ce în Academia Republicii Populare Române este dată în acest sens, iar planul de lucru pe anul 1951 are puternic im­primat acest caracter. Progra­mul de lucru al Academiei a fost supus unei revizuiri totale, în spiritul sporirii şi adâncirii activităţii ştiinţifice in legătură cu necesităţile vieţii practice. De la matematică şi filosofie până la agronomie şi metalur­gie, problemele şi temele au fost desbătute în legătură cu reprezentanţii vieţii practice, pentru a avea siguranţa formu­lării celor mai urgente proble­me, de a căror rezolvare de­pinde întărirea bazei economi­ce socialiste. Programul Aca­demiei R.P.R. acordă o aten­ţie deosebită studiilor tehnice, agronomice, medicale, pentru a ajuta ca prin ştiinţă şi tehnică să se desvolte industria şi a­­gricultura socialistă, să se îmbu­nătăţească starea sanitară a ce­lor ce muncesc. La întocmirea programului pe 1951, am ţinut seamă în special de obligaţiu­nile ce revin ştiinţei şi tehnicii din Planul Cincinal şi din Pla­nul de electrificare. Participa­rea oamenilor de ştiinţă la rea­lizarea acestor măreţe planuri a fost simţită ca o datorie nu nu­mai de cei care şi-au însuşit învăţăturile lui Marx-Engels- Lenin-Stalin, ci şi de acei care, din simţământ patriotic, trăesc transformările pe care clasa muncitoare le înfăptueşte. Este necesar să se ducă lupta pentru stârpirea individualismu­lui exagerat în ştiinţă, a ten­dinţelor de singularizare, de a­­caparare sau de despotism, care se manifestă uneori şi sunt e­­coul moravurilor proprii socie­tăţii capitaliste din trecut, o ră­măşiţă a unor timpuri ce nu vor mai reveni. „Este îndeobşte recunoscut că nicio ştiinţă nu se poate desvolta şi prospera fără lupta de opinii, fără libertatea criti­cii" , ne învaţă tovarăşul Stalin. Schimbul de păreri în chestiunile ştiinţifice, critica li­beră, urmează să fie o parte integrantă a muncii ştiinţifice, un fenomen obişnuit în viaţa instituţiilor noastre ştiinţifice. Lupta liberă a opiniilor va per­mite să relevăm şi să respin­gem vederile eronate, să anihi­lăm influenţa ideologiei bur­gheze şi să ţinem activitatea ştiinţifică la un înalt­­nivel de ■principialitate. Lupta opiniilor în ştiinţă va netezi calea des­voltării celor mai înaintate idei, va îngădui judecarea rea­lizărilor oamenilor de ştiinţă, va face să progreseze cuceririle ştiinţei. După cum se ştie, o largă desfăşurare de discuţii a avut loc în U.R.S.S., asupra proble­melor de filosofie, de artă, de biologie, de fiziologie, de geolo­gie şi acum de lingvistică. In cel mai scurt timp va trebui să se organizeze şi se vor or­ganiza, din iniţiativa Acade­miei R.P.R., discuţii asemănă­toare cu cele din U.R.S.S., asu­pra obiectivelor de atins şi me­todelor de cercetare ale diferi­telor ştiinţe. Suntem datori, pentru binele şi progresul şti­inţei noastre, să ne însuşim temeinic cuceririle ştiinţei so­vietice, să le aprofundăm­­, ca să putem aplica cu folos aceste cuceriri, să fim atenţi la ori­entările ce se dau diferitelor discipline în U.R.S.S., în urma discuţiilor ample ce se fac. Ac­ceptarea formală a înaltelor în­văţăminte ale ştiinţei sovietice, neurmată de însuşirea temeinică şi de fapt a noilor orientări, a noilor metode şi de aplicarea lor în cercetare şi în viaţa prac­tică, întârzie sau împiedică în­tărirea bazei economice şi a suprastructurii statului nostru de democraţie populară. Una din cele mai însemnate sarcini ale Academiei Republi­cii Populare Române este de a veghea la întărirea concepţiei marxist-leninist-staliniste ca fun­dament al ştiinţei în toate do­meniile de cercetare. Nu este suficient ca cineva să citească numai de dragul de a cunoaşte ce s’a scris în vasta ştiinţă a marxism-leninism-stalinismului. Aplicarea ei în practica ştiinţi­fică, în toate problemele de studiu, este o obligaţiune de prim ordin. Strădania pe care o vor depune oamenii de­ şti­inţă pentru a-şi însuşi din ce în ce mai temeinic învăţăturile acestei ştiinţe va fi nu numai garanţia rezolvării cu succes a problemelor din domeniul fie­cărei specialităţi, dar şi garan­ţia sădirii sentimentului patrio­tic adevărat în inimile cercetăto­rilor. Dacă oamenii noştri de şti­inţă îşi vor da silinţa să în­tărească baza economică şi su­prastructura socialistă, să­ par­ticipe la ridicarea nivelului de viaţă al celor ce muncesc, ei vor contribui la întărirea pa­triei, la asigurarea independen­ţei ei şi odată cu aceasta la progresul ştiinţei. Şi la noi, ca şi în Uniunea Sovietică, atitudinea plină de grijă şi de pietate faţă de pa­trimoniul nostru cultural, faţă de înălţările cele mai îndrăz­neţe ale gândirii progresiste ştiinţifice, trebue s-o unim cu analiza critică consecventă şi perseverentă a realizărilor din trecut, înlăturând ceea ce con­­stitue expresia forţelor retro­grade, care au deformat ima­ginea desvoltării noastre istori­ce. Academia Republicii Popu­­lare Române şi-a luat sarcina de a scoate de sub colbul trecu­tului pe toţi cei care au con­tribuit­ la realizarea celor pe care le trăim astăzi. Aca­demia şi-a luat sarcina de a or­ganiza cercetări în legătură cu istoria ştiinţei din ţara noastră. Ştiinţa noastră, luptând pen­tru întărirea bazei socialiste şi a suprastructurii socialiste, tre­bue să se desvolte, ducând o luptă necruţătoare în contra reacţiunii imperialiste, în con­tra barbariei războinice capita­liste. Ştiinţa trebue să fie deci militantă şi să combată fără şo­văire pseudoştiinţa burgheză, idealismul, misticismul, obscu­rantismul, arme care pregătesc terenul de agresiune împotri­va Uniunii Sovietice şi a ţări­lor de democraţie populară, pentru aruncarea mai târziu a bombei atomice şi a toxinelor bacteriene. Omul de ştiinţă pe care po­porul nostru muncitor îl cere este cercetătorul în slujba ade-­­vărului, este omul care îşi pune experienţa în slujba cauzei pen­tru care luptă: eliberarea omu­lui de exploatare, libertatea şi independenţa popoarelor, pacea. Omul de ştiinţă către care po­porul muncitor întinde braţele este combatantul vigilent pen­tru triumful marilor adevăruri, pe care numai ştiinţa marxist­­leninist-stalinistă îl ajută să le descopere, pentru binele po­porului întreg, învăţăturile pe care le tra­gem din cunoaşterea lucrărilor tovarăşului Stalin privitoare la lingvistică sunt un îndemn pu­ternic pentru oamenii noştri de ştiinţă la o muncă mai perse­verentă în însuşirea marxism­­leninismului, fundament trainic al ştiinţei, mijloc sigur în des­coperirea legilor desvoltării na­turii şi societăţii, armă a ade­vărului, făclie conducătoare a omului .­ceastă gramatică trebue să i-o dea Academia R.P.R. Nevoia reabilitării gramaticii se simte şi în şcoală. E inadmisibil ca ab­solvenţii şcoalelor medii să se prezinte la examenele de admi­tere în institutele de învăţământ superior fără cunoştinţe temei­nice gramaticale. Acum, când ştim din lucră­rile lui I. V. Stalin care sunt caracteristicile gramaticii şi ce calităţi preţioase educative are, va trebui să dăm toată impor­tanţa învăţământului gramaticii în şcolile noastre de toate gra­dele, atât în predarea limbii române cât şi a limbilor străine. De câţiva ani s’a introdus în şcolile din R.P.R. învăţarea limbii în care se exprimă marea cultură a Ţării Socialismului, limba lui Puşkin, Tolstoi, Gorki, a lui Lenin şi Stalin. E regretabil că în ceea ce priveşte metoda de predare a acestei limbi, care ne face posibilă cu­noaşterea minunatelor comori ale culturii şi ştiinţei înaintate sovietice, ale literaturii clasice ruse şi sovietice, învăţământul nostru prezintă multe lipsuri, între care cea mai însemnată este neglijarea gramaticii. Strâns legată de problema gramaticii este problema orto­grafiei, întocmai ca şi gra­matica, ea a fost neglijată în şcolile noastre. Academia R.P.R. are sarcina de a pune cât mai urgent la dispoziţia masselor muncitoare o ortografie sim­plă şi raţională. Şcoala trebue să dea toată atenţia cuvenită învăţării de către elevi a orto­­grafiei alături de gramatică. Din cele expuse până acum se desprind o serie de sarcini, care trebue îndeplinite de ling­viştii din R. P. R. Întâia sarcină a lingviştilor este de a folosi tezaurul de idei cuprins în lucrările lui I. V. Stalin despre lingvistică, în cercetările din domeniul lim­bii române şi al limbilor naţio­nalităţilor conlocuitoare. Pentru a putea extrage cât mai mult folos din aceste opere, lingviştii din R.P.R. trebue să-şi însu­şească pe deplin învăţătura marxist-leninistă. Ei trebue să urmeze exemplul lingviştilor sovietici, de a discuta pe baze materialist-dialectice şi de a supune criticii şi autocriticii principiale toată activitatea din domeniul lingvisticii, atât teo­retică cât şi practică, desfăşu­rată în Patria noastră. Trebue dusă lupta împotriva tendinţe­lor cosmopolite în ştiinţă şi împotriva curentelor idealiste în lingvistică. Marele dicţionar al limbii române, la care lucrează colec­tivele Academiei R.P.R. din Bucureşti şi Cluj, va putea apare curând. Partea publicată de vechea Academie va fi re­făcută de un colectiv special, care va ţine seamă de tezele staliniste privitoare la vocabu­lar şi fondul principal de cu­vinte. Pe lângă acest mare dic­ţionar în mai multe volume, e în lucru şi un dicţionar al limbii române literare contem­porane, destinat masselor largi. Un colectiv al Academiei lu­crează la întocmirea unui dic­ţionar român-maghiar şi ma­­ghiar-român. E de dorit să se întocmească dicţionare şi pen­tru alte limbi ale naţionalită­ţilor conlocuitoare. Se simte îndeosebi lipsa unui bun­ dicţionar rus-roromân şi român-rus. Lucrările pentru acest dicţionar trebue să în­ceapă neîntârziat. Un alt colec­tiv de lingvişti a început lu­crările pentru redactarea unei gramatici destinate masselor largi. Academia R. P. R. va trebui să ia iniţiativa publicării unei istorii ştiinţifice a limbii române de la originea ei până astăzi, în care va fi folosită în­văţătura lui I. V. Stalin des-­­pre limbă. Lingviştii din R.P.R. au sart­cina de a ajuta şcolile de toata gradele pentru ridicarea nive- u lului de învăţământ al limbilor, colaborând cu organele Ministe­rului învăţământului Public la Întocmirea programelor de în­văţământ şi a manualelor. Intra cercetătorii, teoreticienii ling­vişti şi metodicienii care pre­dau limbile în şcoală trebue să se realizeze un contact perma­nent, o colaborare strânsă. Pornind de la studiul limbii române şi acel al limbilor na­ţionalităţilor conlocuitoare, lingviştii noştri trebue să atace şi probleme de lingvistică gene­rală, să ilustreze cu exemple concrete oferite de istoria lim­bilor vorbite în R.P.R. studiul legilor interne de desvoltare a limbii, care constitue principală sarcină a lingvisticii. Călăuziţi de învăţătura lui I. V. Stalin privitoare la limbă, lingviştii trebue să urmeze ad­mirabila deviză a ştiinţei so­­vietice: „Totul în slujba po­porului”.

Next