Scȃnteia, martie 1951 (Anul 20, nr. 1977-2003)
1951-03-23 / nr. 1996
Nr. 1996 SCÂNTEIA învăţăturile lui I. V. Stalin cu privire la ştiinţa limbii şi sarcinile lingviştilor din Republica Populară Română - Comunicarea acad. prof. Emil Petrovici - In comunicarea sa, acad. Emil Petrovici a spus între altele: Lucrările lui I. V. Stalin rezolvă în mod genial problemele fundamentale ale lingvisticii generale, acelea de care depinde însăşi direcţia pe care trebue să o ia cercetările fenomenelor de limbă — anume problema relaţiilor dintre limbă şi bază pe de o parte şi problema relaţiilor dintre limbă şi clasele sociale pe de altă parte. I. V. Stalin a dovedit că limba nu este un fenomen de suprastructură, cum au susţinut Marr şi elevii săi. Şi dintre lingviştii din ţara noastră mulţi au încercat să studieze limba română pornind de la considerarea limbii ca fenomen de suprastructură, crezând că în felul acesta aplică marxisnul în lingvistică. Dar suprastructura dispare în urma dispariţiei bazei, a orânduirii economice care i-a dat naştere. In urma lichidării unei baze, însă, limba nu e înlocuită cu altă limbă. In cursul secolului al XIX-lea în ţările româneşti a fost înlocuită orânduirea feudală cu cea capitalistă iar acum înlocuim orânduirea capitalistă cu cea socialistă. In acest interval de timp limba română n’a fost înlocuită cu altă limbă. Ea a rămas în esenţă aceeaşi, având aceeaşi gramatică şi acelaş lexic de bază. Limba nu are un caracter de clasă, ea nu este creată de o singură clasă, ci de toate clasele societăţii, prin eforturile a sute de generaţii. Ea a fost creată ca să servească societăţii în întregul ei, ca mijloc de comunicare între oameni. Unii lingvişti români erau înclinaţi să considere limba literară română a veacurilor al XIX-lea şi al XX-lea ca fiind o creaţie de clasă a burgheziei şi moşierimii. Adevărul este că, pentru uzul saloanelor ei, moşierimea şi burghezia şi-a creat un jargon, o limbă păsărească, cum a poreclit-o poporul, îm- ■ pestriţată cu’ cuvinte străine, franţuzeşti, în ultimul timp englezeşti, pentru a se deosebi şi prin limbă de „vulg“. Stâlcirea aceasta a limbii comune nu poate fi considerată ca o limbă deosebită, căci structura gramaticală şi marea majoritate a cuvintelor au rămas identice cu acelea ale limbii comune a întregului popor. Această limbă a întregului popor român a fost ridicată la un înalt nivel de expresivitate artistică, de claritate şi preciziune de către prozatorii şi poeţii noştri ale căror opere au adânci rădăcini în popor, de un Bălcescu, un Eminescu, un Creangă, un Odobescu, un Caragiale, un Coşbuc, un Sadoveanu şi mulţi alţii. Este o impietate a susţine că acest minunat instrument artistic, care este limba noastră literară, a fost creat de burghezia şi moşierimea cosmopolită a ţărilor româneşti. In anii din urmă, în paginile revistei „Cum Vorbim“ noi, lingviştii din R.P.R., am căutat să descoperim în limba română elemente care să dovedească caracterul de clasă al limbii. Una din tezele staliniste privitoare la limbă este aceea că Istoria unei limbi date trebue studiată în strânsă legătură cu istoria poporului care o vorbește. Prin urmare, desvoltarea limbii române în cursul veacurilor trebue studiată de lingvişti în colaborare strânsă cu istoricii, arheologii şi etnografii. Studiul elementelor de origini diferite, din care e compus lexicul românesc, poate lămuri multe părţi puţin cunoscute nu numai din trecutul limbii, ci şi al societăţilor româneşti care s’au perindat pe teritoriul Patriei noastre. Studiind formarea şi desvoltarea limbii române, trebue să ţinem seama de teza stalinistă care stabileşte desvoltarea inegală a diferitelor părţi ale limbii. Cel mai sensibil la schimbări este vocabularul. In vocabular se oglindesc imediat şi cele mai mici schimbări din activitatea de producţie, orice progres în ştiinţă şi tehnică. O parte a lexicului, mai puţin cuprinzătoare decât restul vocabularului, dar constituind partea lui esenţială, numită de I. V. Stalin fondul principal de cuvinte, se primeneşte mai încet. Şi mai stabilă decât fondul principal de cuvinte este structura gramaticală. „Astfel structura gramaticală a limbii şi fondul ei principal de cuvinte — spune tovarăşul Stalin — alcătuesc temelia limbii, esenţa specificului ei”. Din teza staţinistă rezultă că într’o limbă dată trebue studiată la primul rând gramatica ei. Un text plin de greşeli gramaticale e greu de înţeles sau nu e înţeles deloc. Astfel folosită, limba nu-şi îndeplineşte funcţia ei de mijloc de comunicare între oameni. „Limba... — ne Învaţă tovarăşul Stalin — este un instrument de luptă şi de desvoltare a societăţii”. Omul muncii, luptător pentru cauza socialismului, trebue să posede un îndreptar gramatical sigur, pentru a putea vorbi şi scrie o limbă cât mai corectă, deci cât mai clară, cât mai bine înţeleasă. Acest îndreptar, a Rolul şi însemnătatea lucrărilor lui I. V. Stalin cu privire la lingvistică, pentru desvoltarea materialismului dialectic şi materialismului istoric . Comunicarea acad. M. B. Mitin, membru titular activ al Academiei de Ştiinţe a U. R. S. S. Desvoltându-şi comunicarea, acad. Al. B. Mitin a spus între altele : Pe zi ce trece de la publicarea lucrărilor lui I. V. Stalin cu privire la problemele lingvisticii, apare tot mai evidentă imensa însemnătate a acestor lucrări. Ele înscriu o pagină de aur în tezaurul ştiinţei marxist-leniniste. Lucrările lui I. V. Stalin in problemele lingvisticii au avut o mare influenţă asupra ştiinţei lingvisticii din ţările de democraţie populară. Sub influenţa directă a acestor lucrări a început să se desfăşoare în aceste ţări o intensă acţiune de critică şi de demascare a teoriilor idealiste de tot felul, precum şi a influenţelor teoriei lui Marr care existau în lingvistica din Polonia, România, Bulgaria, Cehoslovacia, etc. Deasemenea a început să se desfăşoare o intensă muncă pozitivă pentru lămurirea legăturilor istorice, a înrudirii dintre limbile slave, o muncă de cercetare pentru lămurirea structurii gramaticale a limbii române, a limbii ungare, pentru desvăluirea legăturilor fecunde care au existat, de pildă, între poporul român și popoarele slave timp de multe secole. Lucrările lui I. V. Stalin constitue pentru lingvistică un program de activitate pentru o lungă perioadă istorică, însemnătatea acestor lucrări depăşeşte însă cu mult cadrul lingvisticii. Ele constitue o contribuţie de cea mai mare importanţă la desvoltarea întregii ştiinţe sociale; deosebit ele mare este importanţa lor pentru desvoltarea mai departe a materialismului dialectic şi a materialismului istoric. Nu-mi propun nicidecum să tratez cu toată amănunţimea această temă în cadrul comunicării de faţă, deoarece acest lucru nu se poate face într’o singură comunicare. Mă voi ocupa deci aici numai de câteva probleme fundamentale. 'Ar Materialismul istoric, ca orice ştiinţă, are o serie de noţiuni fundamentale, de categorii fundamentale. Printre aceste noţiuni esenţiale ale materialismului istoric se numără şi categoriile: bază şi suprastructură. In lucrările cu privire la lingvistică I. V. Stalin dă următoarea definiţie clasică a bazei şi suprastructurii: „Baza — spune I. V. Stalin — este orânduirea economică a societăţii într’o etapă dată a desvoltării ei. Suprastructura sunt concepţiile politice, juridice, religioase, artistice, filosofice ale societăţii şi instituţiile politice, juridice şi celelalte corespunzătoare lor“. In această definiţie a bazei şi suprastructurii se impun atenţiei noastre următoarele două momente: profundul istorism de care este pătrunsă această definiţie şi faptul că I. V. Stalin consideră ca suprastructură şi instituţiile politice, juridice şi celelalte, corespunzătoare concepţiilor ideologice enumerate mai înainte. Istorismul definiţiei staliniste a bazei şi suprastructurii constă în faptul că ea priveşte fiecare orânduire economică a societăţii într’o etapă dată a desvoltării acesteia. Suprastructura — ne învăţă tovarăşul Stalin — este generată de bază şi se modifică în legătură cu modificarea bazei. Ar fi însă greşit să se creadă că suprastructura nu are decât un rol pasiv în viaţa socială. Tovarăşul Stalin subliniază importantul rol activ al suprastructurii. I. V. Stalin arată că „baza tocmai de aceea îşi şi creează suprastructura, pentru ca să fie slujită de suprastructură, pentru ca ea să fie ajutată efectiv să capete formă şi să se consolideze, pentru ca suprastructura să lupte activ ca baza veche, care şi-a trăit traiul, şi vechea sa suprastructură să fie lichidate”. In mâinile burgheziei imperialiste toate elementele, toate organizaţiile care alcătuesc suprastructura capitalistă — filosofia burgheză, morala, religia, dreptul burghez, aparatul de stat burghez, diversele partide burgheze şi mic-burgheze — toate acestea sunt instrumente de aservire politică, socială şi spirituală a masselor populare, toate acestea constitue arme ale imperialismului, servind planurile sale hrăpăreţe şi agresive. Dimpotrivă, după trecerea puterii în mâna clasei muncitoare, toate aceste elemente ale suprastructurii servesc măreaţa cauză a luptei pentru construirea socialismului şi comunismului. Tovarăşul Stalin priveşte limba ca un fenomen social specific, care nu poate fi trecut nici în categoria bazelor nici în categoria suprastructurilor, nici în categoria fenomenelor „intermediare” între bază și suprastructură, fenomene care, după părerea sa, in general, nu există în societate. Desvăluirea complectă a naturii sociale a limbii, indicarea faptului că poporul este creatorul şi purtătorul limbii, că limba aparţine în întregime sferei vieţii sociale a omului, că legile de desvoltare ale limbii pot fi înţelese numai în legătură cu înţelegerea legilor desvoltării istorice, toate acestea constitue un model de interpretare a limbii din punctul de vedere al concepţiei materialiste a istoriei. Tezele teoretice ale lui I. V. Stalin despre bază şi suprastructură sunt de o excepţională importanţă nu numai pentru Partidul Comunist (bolşevic) al U.R.S.S., ci şi pentru activitatea partidelor comuniste şi muncitoreşti din ţările de democraţie populară, unde se desfăşoară un impetuos proces de construire a socialismului, cu alte cuvinte un proces de construire a unei baze şi unei suprastructuri noi, socialiste şi în acelaş timp un proces de desfiinţare a elementelor vechii baze şi vechii suprastructuri. Tezele lui I. V. Stalin despre bază şi suprastructură înscriu un nou capitol important în desvoltarea concepţiei materialiste a istoriei. Baza nu trebue identificată cu producţia sau cu modul de producţie. Baza şi modul de producţie sunt categorii diferite ale materialismului istoric. Modul de producţie cuprinde forţele de producţie şi relaţiile de producţie. Baza este doar totalitatea relaţiilor de producţie. Baza este orânduirea economică a societăţii. Prin identificarea bazei cu modul de producţie se face o confuzie între noţiuni diferite ale materialismului istoric. I. V. Stalin, elaborând teoria bazei şi suprastructurii, a emis o teză nouă, extrem de importantă, şi anume că suprastructurile oglindesc schimbările din desvoltarea producţiei, din desvoltarea forţelor de producţie ale societăţii, nu dintr-odată şi nu direct, nemijlocit, ci prin schimbările din bază. Aceasta este una din tezele cele mai importante ale materialismului istoric, care ne permit să dăm o explicaţie profundă şi justă fenomenelor sociale din domeniul suprastructurilor, fără să alunecăm pe poziţia idealismului şi vulgarizării. După publicarea lucrărilor lui I. V. Stalin cu privire la lingvistică, în cercurile filosofice s’a iscat o discuţie largă cu privire la rolul social al ştiinţei şi la locul ei în societate. Este oare ştiinţa o suprastructură, sau, dimpotrivă, face parte din bază ? Poate fi ea identificată — din punctul de vedere al caracterului ei social — cu limba, sau nu ? Există oare în ştiinţă şi elemente care ţin de bază şi elemente care ţin de suprastructură ? Aceste probleme au o mare importanţă şi arată ce stimulent şi ce impuls pentrudiscutarea celor mai complexe probleme ştiinţifice, reprezintă lucrările lui I. V. Stalin cu privire la lingvistică. In cadrul , discutării acestor probleme îmi voi permite să fac unele consideraţii. După cura se ştie, cunoaşterea ştiinţifică în totalitatea sa poate fi împărţită în două ramuri principale : ştiinţele naturii şi ştiinţele sociale. Ştiinţele naturii precum şi ştiinţele tehnice au indiscutabil multe contingenţe cu limba, şi iată în ce sens. Ele servesc diferitelor clase ale societăţii ; ca şi limba, ele sunt legate direct de activitatea de producţie a omului. Deci ştiinţele naturii şi ştiinţele tehnice, dacă luăm în consideraţie conţinutul lor faptic, conţinutul lor special, NU SE NUMĂRĂ PRINTRE FENOMENELE CARE ŢIN DE SUPRASTRUCTURA. In analiza rolului ştiinţei în societate nu ne putem opri însă aici. Atât în ştiinţele tehnice, cât şi mai ales în domeniul ştiinţelor naturii EXISTA ŞI ELEMENTE CARE ŢIN DE SUPRASTRUCTURA. In afară de conţinutul său specific, orice ştiinţă cuprinde de asemenea şi elemente care ţin de concepţia despre lume. Trebue să ştim a vedea deosebirea dintre conţinutul faptic, nemijlocit al ştiinţelor naturii şi ştiinţelor tehnice, şi interpretarea filosofică, din punct de vedere al concepţiei despre lume, dată acestor cuceriri de ordin faptic. Legile fizicii, legile structurii atomice a materiei, sistemul periodic al elementelor lui Mendeleev, legile mecanicii cuantelor au dat omului forţe noi, extraordinare pentru dominarea naturii. Aceste cuceriri ale ştiinţelor naturii pot servi, şi într’adevăr servesc, atât capitalismului cât şi socialismului. Pe baza acestor descoperiri ştiinţifice a fost creată bomba atomică în Statele Unite, care constituie în mâinile aţâţătorilor la război imperialişti cel mai mare pericol pentru existenţa paşnică a omenirii. In U.R.S.S energia atomică serveşte poporului şi constitue o mare binefacere pentru omenire. Dar în afară de cunoştinţele speciale, de ordin faptic, orice ştiinţă naturală sau tehnică cuprinde şi concluzii, generalizări filosofice, se loveşte de probleme care ţin de concepţia despre lume. Tocmai în legătură cu aceasta se dă în ştiinţă acea luptă neîncetată între cele două linii fundamentale în Interpretarea legilor şi concluziilor ştiinţei — LUPTA INTRE LINIA MATERIALISTA SI LINIA IDEALISTA. In această privinţă, orice ştiinţă — începând cu matematica, geologia, fizica, pedologia şi terminând cu ştiinţele tehnice speciale, cum este de pildă rezistenţa materialelor — constitue arena unei lupte înverşunate INTRE MATERIALISM ŞI IDEALISM. Se înţelege de la sine că aceste probleme filosofice, aceste probleme care ţin de concepţia despre lume, şi care ocupă un loc atât de important în ştiinţă şi sunt un reflex al luptei de clasă ce are loc în societate, constitue, fără îndoială, ELEMENTE SUPRASTRUCTURALE IN ŞTIINŢA. Cât despre ştiinţele sociale, care sunt legate nemijlocit de întreaga viaţă socială, de lupta de clasă ce are loc în societate, ACESTE ŞTIINŢE FAC PARTE DIN DOMENIUL SUPRASTRUCTURILOR. Dacă nu se poate vorbi despre o matematică proletară sau burgheză, despre o chimie proletară sau burgheză, ori despre o ştiinţă proletară sau burgheză a rezistenţei materialelor, este însă foarte firesc să se vorbească despre o economie politică proletară sau burgheză, despre o filosofie proletară sau burgheză. Prin urmare, ştiinţele sociale, ca şi orice altă suprastructură, nu sunt legate direct de producţie ; această legătură se realizează prin intermediul bazei, prin schimbările care survin în bază. In lucrările sale despre lingvistică, I. V. Stalin a formulat • ...— .. • • ... •—.... o serie de teze, care sunt de o importanţă excepţională pentru desvoltarea mai departe a metodei dialectice marxiste. Trăsăturile fundamentale ale metodei dialectice marxiste sunt legile naturii şi societăţii, şi sunt valabile pentru toata fenomenele naturii şi societăţii. Dar cât de variată este manifestarea acestor legi în diferitele domenii ale fenomenelor naturale, cât de variată este manifestarea acestor legi in viaţa socială! Prin urmare trebue să ştim a vedea manifestarea specifică a acestor legi, nu poţi reduce, de pildă, toate formele legii trecerii de la o veche calitate la una nouă, absolut în toate cazurile, numai la forma „exploziei“. Această trecere se produce sub formă de explozie atunci când se trece de la o formaţie socială antagonistă la alta. In societate există însă o serie de cazuri —îndeosebi într’o orânduire unde nu mai există clase antagoniste — când trecerea dela o stare calitativă la alta se săvârșește nu prin explozii, ci într’o altă formă. De pildă procesul transformării socialiste a agriculturii,’ procesul trecerii massed covârşitoare a ţăranilor din U.R.S.S. pe făgaşul gospodăriei colective. După cum se ştie, anul 1929 a fost în U.R.S.S. anul MARII COTITURI. Ca urmare a întregii politici premergătoare a Partidului Bolşevic şi a Guvernului Sovietic a început pe vremea aceea intrarea în joastă, de bunăvoie, a ţăranilor în colhozuri, au început să intre în colhozuri sate, raioane şi districte întregi. Prin caracterul său, prin specificul manifestării sale, această revoluţie sau acest salt, se deosebeşte radical de salturile, de revoluţiile care au loc la trecerea dela o formaţie socială antagonistă la alta. Aici n’a fost nevoe de nicio „explozie“. Deasemenea trecerea treptată dela socialism la comunism se săvârşeşte fără explozie ; ea este o trecere dela stadiul inferior la stadiul superior al uneia şi aceleiaşi orânduiri sociale. Toată această mişcare înainte este impetuoasă, revoluţionară. EA SE SAVARSESTE TREPTAT, DAR NU LENT , ÎN MOD REVOLUTIONAR, DAR FARA EXPLOZIE. Din toate acestea rezultă ca legile dialecticii nu trebue privite în mod dogmatic, că trebue să studiezi profund specificul fiecărui fenomen, fiecărui proces, şi să ştii să foloseşti metoda dialectică marxistă potrivit acestui specific. In lucrările sale, cu privire la lingvistică, tovarăşul Stalin a subliniat din nou caracterul combativ, creator al teoriei marxiste. Cu un sarcasm muşcător el a ridiculizat pe talmudiştii şi bucherii care nu pătrund esenţa problemei, ci folosesc diferite citate şi teze, fără a ţine seamă de condiţiile istorice. Lucrările lui I. V. Stalin constitue un model şi un exerapiu viu de laarxism creator, un model de desvoltare reală a acestuia. Tovarăşi, încheind această comunicare a mea în şedinţa Academiei Republicii Populare Române, permiteţi-mi să salut, ca membru titular activ al Academiei de Ştiinţe a U.R.S.S., Academia dumneavoastră şi să vă urez mult succes şi muncă rodnică. Legătura prietenească care s’a statornicit între savanţii sovietici şi savanţii români, între Academia de Ştiinţe a U.R.S.S. şi Academia R.P.R., constituie chezăşia unor şi mai mari succese, atât în activitatea Academiei noastre cât şi în activitatea Academiei Republicii Populare Române. Expresia nivelului atât de inart şi a forţei ştiinţei sovietice sunt operele academicianului de onoare al Academieide Ştiinţe a U.R.S.S., ale genialului savant şi marelui conducător al poporului sovietic şi al oamenilor muncii din lumea întreagă, I. V. Stalin. Pag. 3 Sesiunea Sacrala IafiDfiiica a Academiei R. P. R. Lucrările tovarăşului Stalin privitoare la marxism în lingvistică şi sarcinile muncii ştiinţifice în Republica Populară Română - Cuvânt de deschidere rostit de prof. Traian Săvulescu, preşedinteleAcademiei R. P. R. In comunicarea sa, preşedintele Academiei R.P.R. a spus între altele : Genialele idei enunţate de tovarăşul Stalin în lucrările sale despre lingvistică dau principii directoare clare şi deschid orizonturi noi nu numai lingviştilor dar şi filosofilor, istoricilor, economiştilor, criticilor literari şi oamenilor de ştiinţă pozitivă. Tovarăşul Stalin a subliniat în mod deosebit legătura, continuitatea, succesivitatea în istorie a desvoltării ştiinţei, tehnicii şi limbii. Dela omul neolitic şi pănă la omul care construeşte socialismul şi comunismul, dela silexul cioplit şi râşniţa de piatră până la electrotractor, radio, microscop electronic şi avioane cu reacţie, de la descoperirea focului şi până la desintegrarea atomului ca sursă de energie, ştiinţa a parcurs o lungă şi neîntreruptă cale suitoare. Acest patrimoniu este legat de existenţa fiecărui om, de desvoltarea societăţilor, de desvoltarea omenirii. Dacă este fapt neîndoelnic că există un patrimoniu permanent şi continuu al ştiinţei, în schimb, direcţiunea cercetărilor ştiinţifice şi organizarea acestor cercetări s’a manifestat întotdeauna numai în condiţiunile luptei de clasă. In ţările capitaliste nu numai filosofia, istoria, ştiinţele economice sunt subordonate concepţiunilor idealiste şi sunt falsificate, dar şi ştiinţele naturii, — fizica, chimia, biologia, geologia, pedologia — sunt împinse de burghezie pe un drum greşit, abătute de la ţelul lor, la propagarea ideilor obscurantiste şi false : malthusianismul, weismannism-morganismul, indeterminismul etc. Se ştie că în U.S.A. azi, ca şi în Germania hitleristă de eri, cercetările ştiinţifice sunt dirijate de guvernul şi clicile militare, reprezentante ale intereselor clasei capitaliste dominante, care fără niciun scrupul le fac complice în planurile lor de distrugere a civilizaţiei. Societatea fără clase antagoniste oferă ştiinţei posibilităţi depline şi nelimitate de desvoltare şi de înflorire. Exemplul Uniunii Sovietice ne stă în faţă. Aci a început să strălucească viu sensul profund umanist al ştiinţei şi s’a precizat definitiv direcţia ei de desvoltare. Aceasta este direcţia ştiinţei şi în ţările de democraţie populară. Ajutate cum nu au fost niciodată sub regimul burghezo-moşieresc, ştiinţa, literatura şi arta astăzi, în regimul de democraţie populară, au datoria şi sarcina de a contribui direct la întărirea bazei economice şi la desvoltarea suprastructurii socialiste. Odată cu fondarea ştiinţei, pe baza sigură a materialismului dialectic, se cer a fi îndeplinite o serie de condiţiuni prealabile. In primul rând trebue înlăturate fără cruţare deformaţiunile introduse de către clasele exploatatoare în ştiinţă, în cursul desvoltării istorice. Cea mai gravă deformaţie şi cu care trebue să luptăm necontenit pentru a o îndrepta este prejudecata ştiinţei universale a aşazisei ştiinţe pentru ştiinţă. După cum se ştie, Academia Republicii Populare Române a luat o poziţie fermă, combativă, împotriva tendinţelor cosmopolite din ştiinţa noastră. Deşi se constată o ameliorare în această direcţiune, totuşi mai avem prilejul să asistăm la manifestări care ne arată că trebue să luptăm încă până la stârpirea răului. Sub masca ştiinţei universale, marile puteri imperialiste —* Statele Unite, Anglia — caută astăzi să înăbuşe desvoltarea ştiinţelor în ţările mai mici, pentru a-şi întări puterea lor dominatoare. Oamenii de ştiinţă de la noi, care nu-şi împlântă rădăcinile ştiinţei în pământul Patriei, în aspiraţiile şi nevoile poporului, întăresc mitul „inferiorităţii“ ştiinţei naţionale, şubrezesc baza şi suprastructura societăţii socialiste pe care clasa muncitoare le construeşte. Luând exemplu de la ştiinţa sovietică, ştiinţa noastră trebue să slujească marea cauză a păcii şi a progresului. Nu trebue să uităm că avem printre noi duşmani de clasă în slujba imperialismului americano-englez. Aceasta cere, din partea oamenilor de ştiinţă cinstiţi şi patrioţi, să fie extrem de vigilenţi. Dacă s’ar găsi la noi oameni de ştiinţă, care ar înstrăina în folosul unei puteri duşmane secretul de fabricaţie al diferitelor produse necesare ameliorării traiului celor ce muncesc, ei nu numai că contribuie la şubrezirea bazei economice ci sunt duşmani făţişi ai clasei muncitoare. O altă deformaţie încă destul de des întâlnită în manifestările ştiinţifice de la noi este concepţia idealistă în interpretarea fenomenelor. Această concepţie se întâlneşte mai des în domeniul ştiinţelor filosoficosociale, dar este destul de frecventă şi în domeniul ştiinţelor naturii. Curentele idealiste se strecoară azi la noi, cât şi în alte părţi, mai ales prin fizică şi matematică. La noi, aceste două ştiinţe n’au reuşit până acum să-şi construiască fundamentul filosofic materialist-dialectic. Fizica şi matematica la noi mai sunt puternic pătrunse de spiritul metafizic dominant în ţările occidentale. Noi avem matematicieni de mare valoare, de reputaţie mondială, ale căror opere sunt mărturia înaltelor lor însuşiri şi prin aceasta, mărturia potenţialului creator al poporului nostru. Trebue neapărat să pătrundă printre matematicieni convingerea că, deşi matematica studiază fenomenele spaţiale şi legile cantitative generale, ea este şi o ştiinţă care studiază natura. Pentru a satisface cerinţele ştiinţelor naturii şi tehnicii, este necesar ca toate ramurile matematicii moderne să se desvolte în R.P.R. simultan, ca un tot întreg, strâns legate între ele. Această simultaneitate şi unitate în desvoltare explică progresul neîntrecut al matematicii în U.R.S.S., unde teoria celor mai bune aproximaţii a lui Cebâşev are aplicaţiuni întinse în mecanica tehnică; teoria grupurilor a găsit o aplicare largă în fizica teoretică ; teoria funcţiilor de o variabilă complexă reprezintă baza pentru studiul mecanicii mediilor continue, de mare importanţă pentru anumite domenii (tehnică, aero şi hidrodinamică, etc.). Chiar cel mai abstract dintre domeniile matematicii (logica matematică) a găsit în U.R.S.S. aplicaţiuni în problemele automaticii, telemecanicii şi ale tehnicii calculului. Ceea ce am spus despre matematică se poate spune şi despre fizică. Filosofii din America şi Anglia discută în anii din urmă problema valorii datelor experimentale. Sunt filosofi din aceste ţări, din nefericire destul de numeroşi, care încearcă să demonstreze că datele experimentale nu reprezintă decât un anumit grad de probabilitate şi că nu sunt, în realitate, decât ipoteze. Criteriul practicii este suficient pentru a respinge construcţia antiştiinţifică a filosofiei burgheze asupra ştiinţelor naturii, după care datele experienţei n’ar fi decât nişte ipoteze. Legătura dintre ştiinţă şi practică, unitatea lor dialectică, este una dintre pietrele de temelie ale concepţiei marxist-leninist-staliniste. Legătura ştiinţei cu practica, în această concepţie are deci o justificare filosofică generală, întărind valoarea experienţei ca mijloc pentru cunoaşterea naturii şi desvoltării acestei cunoaşteri, pentru cucerirea adevărului însuşi. Legătura ştiinţei cu practica înseamnă însăşi contribuţia ştiinţei la perfecţionarea mijloacelor de producţie, contribuţia ei la întărirea bazei economice socialiste, la crearea suprastructurii corespunzătoare. Momentul istoric de transformare a societăţii şi naturii în Republica Populară Română impune ştiinţei noastre să se orienteze pe drumul strânsei legături cu practica. Noua orientare a cercetărilor ştiinţifice în Academia Republicii Populare Române este dată în acest sens, iar planul de lucru pe anul 1951 are puternic imprimat acest caracter. Programul de lucru al Academiei a fost supus unei revizuiri totale, în spiritul sporirii şi adâncirii activităţii ştiinţifice in legătură cu necesităţile vieţii practice. De la matematică şi filosofie până la agronomie şi metalurgie, problemele şi temele au fost desbătute în legătură cu reprezentanţii vieţii practice, pentru a avea siguranţa formulării celor mai urgente probleme, de a căror rezolvare depinde întărirea bazei economice socialiste. Programul Academiei R.P.R. acordă o atenţie deosebită studiilor tehnice, agronomice, medicale, pentru a ajuta ca prin ştiinţă şi tehnică să se desvolte industria şi agricultura socialistă, să se îmbunătăţească starea sanitară a celor ce muncesc. La întocmirea programului pe 1951, am ţinut seamă în special de obligaţiunile ce revin ştiinţei şi tehnicii din Planul Cincinal şi din Planul de electrificare. Participarea oamenilor de ştiinţă la realizarea acestor măreţe planuri a fost simţită ca o datorie nu numai de cei care şi-au însuşit învăţăturile lui Marx-Engels- Lenin-Stalin, ci şi de acei care, din simţământ patriotic, trăesc transformările pe care clasa muncitoare le înfăptueşte. Este necesar să se ducă lupta pentru stârpirea individualismului exagerat în ştiinţă, a tendinţelor de singularizare, de acaparare sau de despotism, care se manifestă uneori şi sunt ecoul moravurilor proprii societăţii capitaliste din trecut, o rămăşiţă a unor timpuri ce nu vor mai reveni. „Este îndeobşte recunoscut că nicio ştiinţă nu se poate desvolta şi prospera fără lupta de opinii, fără libertatea criticii" , ne învaţă tovarăşul Stalin. Schimbul de păreri în chestiunile ştiinţifice, critica liberă, urmează să fie o parte integrantă a muncii ştiinţifice, un fenomen obişnuit în viaţa instituţiilor noastre ştiinţifice. Lupta liberă a opiniilor va permite să relevăm şi să respingem vederile eronate, să anihilăm influenţa ideologiei burgheze şi să ţinem activitatea ştiinţifică la un înaltnivel de ■principialitate. Lupta opiniilor în ştiinţă va netezi calea desvoltării celor mai înaintate idei, va îngădui judecarea realizărilor oamenilor de ştiinţă, va face să progreseze cuceririle ştiinţei. După cum se ştie, o largă desfăşurare de discuţii a avut loc în U.R.S.S., asupra problemelor de filosofie, de artă, de biologie, de fiziologie, de geologie şi acum de lingvistică. In cel mai scurt timp va trebui să se organizeze şi se vor organiza, din iniţiativa Academiei R.P.R., discuţii asemănătoare cu cele din U.R.S.S., asupra obiectivelor de atins şi metodelor de cercetare ale diferitelor ştiinţe. Suntem datori, pentru binele şi progresul ştiinţei noastre, să ne însuşim temeinic cuceririle ştiinţei sovietice, să le aprofundăm, ca să putem aplica cu folos aceste cuceriri, să fim atenţi la orientările ce se dau diferitelor discipline în U.R.S.S., în urma discuţiilor ample ce se fac. Acceptarea formală a înaltelor învăţăminte ale ştiinţei sovietice, neurmată de însuşirea temeinică şi de fapt a noilor orientări, a noilor metode şi de aplicarea lor în cercetare şi în viaţa practică, întârzie sau împiedică întărirea bazei economice şi a suprastructurii statului nostru de democraţie populară. Una din cele mai însemnate sarcini ale Academiei Republicii Populare Române este de a veghea la întărirea concepţiei marxist-leninist-staliniste ca fundament al ştiinţei în toate domeniile de cercetare. Nu este suficient ca cineva să citească numai de dragul de a cunoaşte ce s’a scris în vasta ştiinţă a marxism-leninism-stalinismului. Aplicarea ei în practica ştiinţifică, în toate problemele de studiu, este o obligaţiune de prim ordin. Strădania pe care o vor depune oamenii de ştiinţă pentru a-şi însuşi din ce în ce mai temeinic învăţăturile acestei ştiinţe va fi nu numai garanţia rezolvării cu succes a problemelor din domeniul fiecărei specialităţi, dar şi garanţia sădirii sentimentului patriotic adevărat în inimile cercetătorilor. Dacă oamenii noştri de ştiinţă îşi vor da silinţa să întărească baza economică şi suprastructura socialistă, să participe la ridicarea nivelului de viaţă al celor ce muncesc, ei vor contribui la întărirea patriei, la asigurarea independenţei ei şi odată cu aceasta la progresul ştiinţei. Şi la noi, ca şi în Uniunea Sovietică, atitudinea plină de grijă şi de pietate faţă de patrimoniul nostru cultural, faţă de înălţările cele mai îndrăzneţe ale gândirii progresiste ştiinţifice, trebue s-o unim cu analiza critică consecventă şi perseverentă a realizărilor din trecut, înlăturând ceea ce constitue expresia forţelor retrograde, care au deformat imaginea desvoltării noastre istorice. Academia Republicii Populare Române şi-a luat sarcina de a scoate de sub colbul trecutului pe toţi cei care au contribuit la realizarea celor pe care le trăim astăzi. Academia şi-a luat sarcina de a organiza cercetări în legătură cu istoria ştiinţei din ţara noastră. Ştiinţa noastră, luptând pentru întărirea bazei socialiste şi a suprastructurii socialiste, trebue să se desvolte, ducând o luptă necruţătoare în contra reacţiunii imperialiste, în contra barbariei războinice capitaliste. Ştiinţa trebue să fie deci militantă şi să combată fără şovăire pseudoştiinţa burgheză, idealismul, misticismul, obscurantismul, arme care pregătesc terenul de agresiune împotriva Uniunii Sovietice şi a ţărilor de democraţie populară, pentru aruncarea mai târziu a bombei atomice şi a toxinelor bacteriene. Omul de ştiinţă pe care poporul nostru muncitor îl cere este cercetătorul în slujba ade-vărului, este omul care îşi pune experienţa în slujba cauzei pentru care luptă: eliberarea omului de exploatare, libertatea şi independenţa popoarelor, pacea. Omul de ştiinţă către care poporul muncitor întinde braţele este combatantul vigilent pentru triumful marilor adevăruri, pe care numai ştiinţa marxistleninist-stalinistă îl ajută să le descopere, pentru binele poporului întreg, învăţăturile pe care le tragem din cunoaşterea lucrărilor tovarăşului Stalin privitoare la lingvistică sunt un îndemn puternic pentru oamenii noştri de ştiinţă la o muncă mai perseverentă în însuşirea marxismleninismului, fundament trainic al ştiinţei, mijloc sigur în descoperirea legilor desvoltării naturii şi societăţii, armă a adevărului, făclie conducătoare a omului .ceastă gramatică trebue să i-o dea Academia R.P.R. Nevoia reabilitării gramaticii se simte şi în şcoală. E inadmisibil ca absolvenţii şcoalelor medii să se prezinte la examenele de admitere în institutele de învăţământ superior fără cunoştinţe temeinice gramaticale. Acum, când ştim din lucrările lui I. V. Stalin care sunt caracteristicile gramaticii şi ce calităţi preţioase educative are, va trebui să dăm toată importanţa învăţământului gramaticii în şcolile noastre de toate gradele, atât în predarea limbii române cât şi a limbilor străine. De câţiva ani s’a introdus în şcolile din R.P.R. învăţarea limbii în care se exprimă marea cultură a Ţării Socialismului, limba lui Puşkin, Tolstoi, Gorki, a lui Lenin şi Stalin. E regretabil că în ceea ce priveşte metoda de predare a acestei limbi, care ne face posibilă cunoaşterea minunatelor comori ale culturii şi ştiinţei înaintate sovietice, ale literaturii clasice ruse şi sovietice, învăţământul nostru prezintă multe lipsuri, între care cea mai însemnată este neglijarea gramaticii. Strâns legată de problema gramaticii este problema ortografiei, întocmai ca şi gramatica, ea a fost neglijată în şcolile noastre. Academia R.P.R. are sarcina de a pune cât mai urgent la dispoziţia masselor muncitoare o ortografie simplă şi raţională. Şcoala trebue să dea toată atenţia cuvenită învăţării de către elevi a ortografiei alături de gramatică. Din cele expuse până acum se desprind o serie de sarcini, care trebue îndeplinite de lingviştii din R. P. R. Întâia sarcină a lingviştilor este de a folosi tezaurul de idei cuprins în lucrările lui I. V. Stalin despre lingvistică, în cercetările din domeniul limbii române şi al limbilor naţionalităţilor conlocuitoare. Pentru a putea extrage cât mai mult folos din aceste opere, lingviştii din R.P.R. trebue să-şi însuşească pe deplin învăţătura marxist-leninistă. Ei trebue să urmeze exemplul lingviştilor sovietici, de a discuta pe baze materialist-dialectice şi de a supune criticii şi autocriticii principiale toată activitatea din domeniul lingvisticii, atât teoretică cât şi practică, desfăşurată în Patria noastră. Trebue dusă lupta împotriva tendinţelor cosmopolite în ştiinţă şi împotriva curentelor idealiste în lingvistică. Marele dicţionar al limbii române, la care lucrează colectivele Academiei R.P.R. din Bucureşti şi Cluj, va putea apare curând. Partea publicată de vechea Academie va fi refăcută de un colectiv special, care va ţine seamă de tezele staliniste privitoare la vocabular şi fondul principal de cuvinte. Pe lângă acest mare dicţionar în mai multe volume, e în lucru şi un dicţionar al limbii române literare contemporane, destinat masselor largi. Un colectiv al Academiei lucrează la întocmirea unui dicţionar român-maghiar şi maghiar-român. E de dorit să se întocmească dicţionare şi pentru alte limbi ale naţionalităţilor conlocuitoare. Se simte îndeosebi lipsa unui bun dicţionar rus-roromân şi român-rus. Lucrările pentru acest dicţionar trebue să înceapă neîntârziat. Un alt colectiv de lingvişti a început lucrările pentru redactarea unei gramatici destinate masselor largi. Academia R. P. R. va trebui să ia iniţiativa publicării unei istorii ştiinţifice a limbii române de la originea ei până astăzi, în care va fi folosită învăţătura lui I. V. Stalin des-pre limbă. Lingviştii din R.P.R. au sartcina de a ajuta şcolile de toata gradele pentru ridicarea nive- u lului de învăţământ al limbilor, colaborând cu organele Ministerului învăţământului Public la Întocmirea programelor de învăţământ şi a manualelor. Intra cercetătorii, teoreticienii lingvişti şi metodicienii care predau limbile în şcoală trebue să se realizeze un contact permanent, o colaborare strânsă. Pornind de la studiul limbii române şi acel al limbilor naţionalităţilor conlocuitoare, lingviştii noştri trebue să atace şi probleme de lingvistică generală, să ilustreze cu exemple concrete oferite de istoria limbilor vorbite în R.P.R. studiul legilor interne de desvoltare a limbii, care constitue principală sarcină a lingvisticii. Călăuziţi de învăţătura lui I. V. Stalin privitoare la limbă, lingviştii trebue să urmeze admirabila deviză a ştiinţei sovietice: „Totul în slujba poporului”.