Scînteia, februarie 1971 (Anul 40, nr. 8684-8711)

1971-02-25 / nr. 8708

PAGINA 6 A ÎNVĂŢA ŞI A REINVĂŢA DE LA 6 LA 60 DE ANI Educaţia este de aceeaşi vîrstă cu omul, nu numai pentru că îl înso­ţeşte de la apariţia sa, ci şi pentru­­că, omniprezentă in întreaga exis­tenţă umană, ea se constituie ca o condiţie a acestei existenţe. Dar, dacă îndelungatelor milenii ale ome­nirii le-a corespuns integral axioma „totul educă“, societatea socialistă contemporană din ţara noastră im­pune un nou adevăr : totul se cere format, instruit şi pregătit continuu pentru activitatea socială utilă. Edu­caţia permanentă începe să se legiti­­mizeze ca un proces educaţional de durata întregii vieţi, la baza căruia este necesar să se găsească ridicarea continuă a calificării profesionale. La plenara C.C. al P.C.R. din 10—11 februarie a.c., abordînd multi­lateral şi în marea lor complexitate problemele actuale şi de perspectivă ale dezvoltării cu succes a societăţii noastre, tovarăşul Nicolae Ceauşescu spunea : „dezvoltarea ştiinţei şi teh­nicii a ajuns foar­te departe şi mer­ge mereu înainte. Dacă vrem să construim socia­lismul şi comu­nismul trebuie să avem oameni pri­cepuţi, stăpini pe cuceririle ştiinţei moderne, capabili să minuiască teh­nica avansată. Toţi trebuie să ne însuşim cunoştinţele noi A­ceastă indicaţie programatică, pe care ne-o dă secretarul gene­ral al partidului, ridică în faţa ştiinţelor şi sistemelor educaţio­nale sarcina de înaltă responsabili­tate socială de a asigura educaţiei dimensiunile pe care le impun ce­rinţele progresului neîntrerupt al României socialiste. După cum se ştie, în prezent se realizează şi în ţara noastră primii paşi pentru instituţionalizarea edu­caţiei permanente. Cu alte cuvinte, de la o acţiune larg culturalizatoare pentru populaţia de vîrstă adultă, activă, se conturează jaloanele unui invăţămint permanent, diferenţiat prin conţinutul şi formele de pre­gătire, în raport nemijlocit cu pro­filul profesiilor, cu locurile de muncă şi cu locul pe care fiecare om îl ocupă în producţie şi, în general, in activitatea socială utilă. O ase­menea concepţie se impune, datorită faptului că unele specialităţi solicită o reciclare a cunoştinţelor pentru toate cadrele aflate, de 10 sau 15 ani, în activitate. In alte domenii, bună­oară, al electronicii şi al ciberneticii, intrucit cibernetica însăşi nu are nici un sfert de veac de cînd s-a con­stituit ca ştiinţă şi toţi inginerii din ţara noastră care au trecut de vîrstă de 40 de ani nu au avut cum să în­veţe cibernetică In timpul studiilor lor universitare — reciclarea cunoş­tinţelor devine nu numai o cerinţă de informare „la zi“, ci şi o obliga­ţie profesională, o acţiune de pre­gătire necesară într-unul dintre capi­tolele componente ale profesiilor in­ginereşti, indiferent de specialitate. Acest „vîrf“ al ritmurilor de acu­mulare a informaţiei de specia­litate, pe care-l reprezintă ci­bernetica, poartă în el una dintre semnificaţiile cele mai înalte şi mai actuale ale educaţiei permanente : specialistul are nevoie de reciclarea cunoştinţelor, de informarea sa cu toate datele, cu ideile şi cu teoriile cele mai recente din domeniul său de activitate, nu doar pentru a pro­mova în muncă — aşa cum a fost până nu de mult — ci pentru a pu­tea face faţă cerinţelor în continuă creştere ale locului său de muncă, înnoirilor tehnologice şi tehnice ale tuturor locurilor de muncă din toate domeniile de activitate din ţara noastră, aşezate pe baze moderne. Dar educaţia permanentă nu se impune numai cadrelor cu studii superioare. In aceeaşi măsură au ne­voie de o reîmprospătare periodică a cunoştinţelor cadrele cu pregătire medie. Un domeniu care se cere cunoscut şi invăţat după rigorile formelor de invăţămint îl constituie ştiinţa con­ducerii şi organizării activităţii în toate domeniile de activitate socială utilă, ceea ce se defineşte prin „ma­nagement“, ştiinţă încă inexistentă în programele de invăţămint din şcoala generală, din liceu şi din ma­joritatea facultăţilor. Măsurile pre­conizate de Conferinţa Naţională a P.C.R. din decembrie 1967 şi întregul ansamblu de măsuri adoptate de partid în anii următori şi în mod deosebit de recenta plenară a C.C. al P.C.R. pentru perfecţionarea con­ducerii şi organizării activităţii eco­nomice, pentru perfecţionarea în­tregii vieţi sociale, se cer predate — prin cursuri, prin lecţii şi prin forme de invăţămint adecvate locu­rilor de muncă, profesiilor şi locu­lui pe care îl ocupă in organizarea producţiei — nu numai cadrelor de conducere, ci tuturor cadrelor, din toate domeniile de activitate, fiecă­rui adult integrat în muncă, la cel puţin trei-patru ani după începerea activităţii profesionale. O situaţie specială, în cadrul edu­caţiei permanente, o au cercetătorii ştiinţifici, proiectanţii şi cadrele di­dactice din invăţămîntul superior , datorită rolului lor în cadrul dome­niilor specifice de activitate, toate aceste cadre trebuie să se integreze intr-un sistem de reciclare, de per­fecţionare şi de specializare mult mai dinamic, pe perioade mult mai scurte şi în forme mult mai active decît ale celorlalte cadre din specia­lităţile de care aparţin. Cadrele di­dactice, spre exemplu, care se ocu­pă de reciclarea cunoştinţelor ciber­­neticienilor, trebuie să se recicleze ele însele, cu cel puţin un an înain­tea acestora, ceea ce le scurtează eta­pele de reciclare de la patru-cinci ani, cit sunt necesare ciberneticieni­­lor, la trei-patru ani. Pregătirea post-universitară continuă a cercetă­torilor, a proiectanţilor şi a cadrelor didactice din invăţămîntul superior e necesar să fie realizată atît în specialitate, cît şi în domeniile înru­dite, solicitate de dezvoltarea ştiin­ţelor de graniţă, şi mai ales de abordarea interdisciplinară, a cerce­tărilor, a realizării proiectelor şi, respectiv, a pregătirii specialiştilor. A devenit necesar ca reciclarea aces­tor cadre să cuprindă chiar perioade de activitate directă în sectoarele de producţie. Aceste citeva direcţii ale educaţiei permanente şi toate celelalte ca­re pot fi încă dezbătute se cer studiate şi rezol­vate operaţional. Constituirea, în cadrul Ministeru­lui învăţământu­lui a unei comi­sii de educaţie permanentă, ex­primă nu numai preocuparea mi­nisterului în acest domeniu, ci şi necesitatea aşezării educaţiei perma­nente, pe bazele temeinice ale unui invăţămint permanent. Una dintre principalele preocupări ale comisiei de educaţie permanen­tă credem a fi studierea şi organi­zarea, în colaborare cu toţi factorii interesaţi, a sistemului de invăţămint permanent pentru fiecare profesie, pentru fiecare loc de muncă şi pen­tru fiecare grupă de vîrstă adultă activă. Generalizarea cursurilor post­universitare şi organizarea lor pen­tru cuprinderea specialiştilor pe cen­tre universitare, dar şi pe centrale economice sau pe grupuri teritoria­le de instituţii, ar putea oferi cadrul optim pentru o amplă şi profundă acţiune de reciclare a specialiştilor din toate domeniile. Este necesar ca instituţia educaţiei permanente, pri­vită ca învăţământ permanent, să se orienteze spre formele cele mai va­riate, dintre care o bună parte şi-au verificat eficienţa prin practică de mai mulţi ani, să solicite o mai ac­tivă folosire a organizării generale a activităţii post-şcolare. Un loc deosebit credem că e necesar să-l ocupe extinderea învăţării şi per­fecţionării cadrelor în domeniul folo­sirii limbilor moderne, pentru stu­dierea directă a informaţiei şi a nou­tăţilor tehnico-ştiinţifice de speciali­tate. Problemele educaţiei permanente — ca invăţămint de la 6 la 60 de ani, aşezat pe principiul ridicării conti­nue a calificării profesionale — sunt, de bună seamă, mult mai nu­meroase decit am reuşit să le enu­merăm în această prezentare succin­tă. Ceea ce este insă esenţial pentru instituţionalizarea educaţiei perma­nente pe bazele pe care le poate conferi învăţămintul continuu, con­stă în înţelegerea profundă a faptu­lui că, în etapa actuală a făuririi societăţii noastre socialiste multila­teral dezvoltate, pregătirea continuă a cadrelor din toate domeniile de ac­tivitate socială utilă, devine nu nu­mai una dintre preocupările care cuprind masele cele mai largi, ci şi una dintre problemele centrale ale însuşi progresului societăţii noastre socialiste. Costin ŞTEFANESCU şeful secţiei educaţie Institutul de cercetări pedagogice CERINŢA OBIECTIVĂ A RECICLĂRII Semnul devoţiunii noastre (Urmare din pag. I) debutanţi­i au lucrat necondiţionat, înlăun­­trul partidului, pentru partid, ajutînd la fău­rirea unei vieţi noi, a unei lumi noi, a unei ţări noi, libere şi inde­pendente. România so­cialistă. Lîngă scriitorii care la 23 August erau ma­turi sau aproape ma­turi au venit an de an noi şi noi scriitori ti­neri, înzestraţi cu ta­lent, iar unii dintre ei şi cu o excepţională putere de muncă. A­­ceste forţe proaspete, adăugate cu sincerita­te cadrelor de mai înainte, au făcut, cum era şi firesc, ca lite­ratura noastră să ca­pete noi faţete, ca li­teraţii noştri să caute şi să descopere noi cimpuri de investiga­ţie. Una din mîndriile noastre constă în le­gătura noastră puter­nică şi permanentă cu poporul nostru, cu pă­­mîntul sfînt al patriei noastre, cu partidul nostru comunist şi cu conducerea sa înţe­leaptă. Sîntem bucuroşi că putem afirma, cu fruntea sus, că între noi, scriitorii României socialiste, şi partidul nostru comunist nu există nici o spărtură. Nimic nu umbreşte încrederea noastră in partid şi Încrederea partidului în devotaţii săi scriitori. Acest a­­devăr a fost confirmat cu strălucire şi de re­centa întîlnire a oa­menilor de cultură şi artă cu condu­cerea partidului, cu secretarul său gene­ral, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Legăturile noastre cu masele mari de la oraşe şi sate nu sunt formale. Intr-o lună şi jumătate, conduce­rea Uniunii scriitori­lor şi redacţiile revis­telor sale au partici­pat la 42 de întîlniri cu cititorii. La aceste călduroase întîlniri prieteneşti au partici­pat 407 scriitori şi peste 18 000 de cititori. Noi mergem în mijlo­cul oamenilor care ne citesc cu inima des­chisă şi pretutindeni unde ne ducem sîntem primiţi tot cu inima deschisă. Unii ne mulţumesc pentru căr­ţile pe care le-am scris, alţii ne ceartă că nu le-am aprofun­dat îndestul şi nu le-am scris cu destulă frumuseţe şi cu o înal­tă măiestrie. Toţi însă ne reproşează că nu atacăm cu mai multă pricepere şi cu mai multă îndrăzneală pro­blemele de actualitate, şi cu deosebire acele probleme pe care Ie pune la noi con­strucţia socialismului. In fiecare săptămî­­nă, pe masa mea de lucru de la Uniunea Scriitorilor se des­carcă o căruţă de cărţi, — tomuri grele, cărţi cu sute şi sute de pagini, şi cărţulii, — producţia pe o săp­­tămînă a editurilor noastre. Opere în nouă volume de Dosto­ievsky Opere în patru volume de Leonid Andreev, Opere com­plete de Balzac, Opere complete sau alese din marii noştri clasici : Eminescu, Creangă, Caragiale, Odobescu, opere ale scriitorilor care au trăit şi au lu­crat între cele două răz­boaie mondiale, scrii­tori care trăiesc şi lucrează astăzi, din­tre care cei mai mulţi­­sunt tineri sau foarte tineri. Nu există la noi ruptură între ge­neraţii. Redacţiile re­vistelor literare, editate de către Uniunea scrii­torilor, sunt alcătuite şi conduse de tineri, cu o singură excepţie, «Viaţa românească». Şi în redacţia acestei re­viste se află tineri. In ceea ce priveşte pagi­nile «Vieţii româneşti», mai mult de jumătate din ele sunt acoperite cu scrisul celor tineri — proză, poezie, critică şi istorie literară, ese­uri. Este clar că febri­litatea creatoare de care este cuprinsă a­­cum lumea noastră li­terară şi editorială se datorează, în bună parte, apropierii ani­versării de care am vorbit mai înainte. Dar tot atît de clar este că acest impuls va con­tinua să-şi dea roa­dele. Experienţa cîşti­­gată în sectorul nos­tru de muncă cu pri­lejul aniversării o vom duce mai departe şi o vom îmbogăţi. Vom duce, de ase­menea, mai departe experienţa căpătată în relaţiile noastre cu scriitori din ţări so­cialiste şi din ţări ne­­socialiste. In 1970 am primit vizita a peste 150 scriitori străini, le-am vorbit despre literatura noastră, le-am arătat ţara noastră cu cîmpurile, munţii şi apele ei, cu vechile ei monumente de artă. Peste 150 de scriitori din România socialistă au vizitat ţări străine. Această acţiune a avut ca e­­fect, între altele, spo­rirea cărţilor noastre traduse în graiuri străine şi apărute pes­te hotare, atît in Ră­sărit cit şi în Apus. Acum aproape că nu există scriitor in ţara noastră care să nu fi predat unei edi­turi sau care să nu aibă pe masa lui de lucru o carte impor­tantă sau măcar o cărticică modestă în­chinată aniversării par­tidului, închinată po­porului nostru con­structor al socialismu­lui. Este semnul devo­ţiunii noastre, al ade­ziunii noastre faţă de ideile, de politica Parti­dului Comunist Ro­mân, a cărui aniver­sare glorioasă o întîm­­pinăm, asemeni tutu­ror cetăţenilor patriei, cu inima încărcată de seva bucuriei și îm­plinirilor. I 1 cinema 1 — ——— I 1 • Mihai Viteazul i PATRIA — 1 V 10; 15; 19,30. 1 • Ora scorpionului : LUMINA — 1 \ 9,30; 12; 14,30; 17,30; 20,15. 1 • îngerii negri : FESTIVAL — 1 \ 8,30; 11,30; 14,30; 17,30; 20,30. 1 a Incineratorul : CENTRAL — ( \ 9,15. 1 « Strada lăturalnică : CENTRAL I 1 — 11,30; 13,45; 16; 18,15; 20,30. 1 « Romeo și Julieta : CAPITOL —­­ 1­8,45; 11,45; 14,45; 18, 21. ( « Bătălia pentru Alger : FLO- I­­ REASCA — 15,30; 18, 20,30. , i « 7 : înfrățirea intre po- ' 1 POARE — 15,30; 18. I l • Ambasador al Uniunii Sovie- ' I tice : ÎNFRĂȚIREA INTRE PO- | l POARE — 20,15. 1 • Clanul sicilienilor : LUCEAFA- i­­ RUL — 8,45; 11,15; 13,45; 16,15;­­ 18,45; 21,15, BUCUREȘTI — 8,30; I \ 11; 13,30; 16; 18,30; 21, FAVORIT­­ — 10; 12,30; 15,30; 18, 20,30, MO- ( I DERN — 8,30; 11; 13,30; 16; 18,30; i 21. I \ • Circ fără frontiere : TIMPURI I NOI — 9,15—17,15 în continuare. I î • Program de filme documenta- I re : TIMPURI NOI — 19, 30,45. I­I « Diligența — 9; Can-can — 10,30; 1 12,30; 14,30, Dansez cu tine — 16,30; 1 ) CINEMATECA (sala Union). 1 • Tripla verificare : UNIREA — 1 15,30; 18, 20,15. i a Băieţi buni, băieţi răi : GRI-1 VIŢA — 9,30; 11,30; 13,30; 16; 18,15; 4 20,30, MELODIA — 9; 11,15; 13,30;­­ 16; 18,30; 20,45, GLORIA — 9; 11,15;­­ 13,30; 16; 18,15; 20,30. J • Un italian în America : FERO-­­ VIAR — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15; J 20,30, EXCELSIOR — 9,15; 11,30;­­ 13,45; 16; 18,15; 20,30, VICTORIA­­ — 9; 11,15; 13,30; 18; 18,30; 20,45. J « Ultimul samurai : AURORA —­­ 9,30; 12; 15,15; 17,45; 20,15. I • Pe luciul ghetei : DACIA — I 8,45—20,30 în continuare, MOȘILOR­­ — 15, 17; 19, 21. \ # B. D. Intră în acțiune : FE­ ,­­ RENTARI — 15,30; 18, 20,15. j « Cinci pentru infern : VOLGA .­­ — 9,15; 11,30; 13,45; 16; 18,15; 20,30,­­ TOMIS — 9; 11,15; 13,30; 16; 18,15­ , 1 20,30, FLAMURA — 9; 11,15; 13,30; I 16; 18,15; 20,30. I • Semnale P« drum I PRO­I­GRESUL — 15,30; 18, 20. |­­ « cîntecele mării : BUCEGI — 1 16; 18­,15; 20,30. I 4 • Stăpîn pe situație i BUZEȘTI­­ — 1E,30; 18; 20,30. i I • Vagabondul : PACEA — *; ,­ 12,30; 16; 19,30, RAHOVA — 9;­­ 12,30; 16; 19,30. 1 « Şarada : VIITORUL — 15, 17; 19. 1 \ « Călătorie în jurul craniului­­ meu : VIITORUL — 21. t « Străinii : LIRA — 15,30; 18;­­ 20,15. \ « Ursul şi păpuşa s DRUMUL­­ SĂRII — 15,30; 17,45; 20, GIULEŞTI \ — 15,30; 18; 20,30. i « Răzbunarea Sfîntului­­ CRlN­­­­GAŞI — 15,30; 18; 20,15. 1 « Genoveva de Brabant: MIORI- 1 ta — 9—14,30 în continuare: 16,30;­­ 18,30; 20,30, ARTA — 15,30; 18, 20,15. 1 * Ai grijă de Suzi i MUNCA — i 16, 18; 20. 1 « Soarele vagabonzilor : FLACA- i RA — 15,30; 18, 20,15. 1 « Comisarul X și „panterele al­­­­bastre“ : VITAN — 15,30; 18, 20,15.­­ « Omul din Sierra : COSMOS — i 15,30; 18, 20,15.­­ « Vara de altădată : LAROMET­­ — 15,30; 17,30; 19,30. ­ teatre \ « Opera Română ; Liliacul — 4 19,30. 1 « Teatrul de operetă ; Soarel» 4 Londrei — 19,30. 1 « Teatrul Naţional „L L. Cara- 4 giale­ (sala Comedia) : Al patru.­­ lea anotimp — 20; (sala Studio) . 1 Cui i-e frică de Virginia Woolf 7 1 — 20. 4 « Teatrul de comedie i Nicula J — 20. 1 « Teatrul „Lucia Sturdza Bu­­­landra“ (sala din bd. Schitu Mă­­r­gureanu) : Leonce şi Lena — 20; (sala din str. Alex. Sabia) : Pu-­ ricele în ureche — 20.­­ « Teatrul Mic : Primarul Lunii şi 1 iubita sa — 20. « Teatrul ,,C. I. Nottara" (sala­­ Magheru) : Şi eu am fost în Ar-­­ cadia — 19,30; (sala Studio) : Cînd 1 Luna e albastră — 20. 1 « Teatrul Giuleşti : Tango la Nisa I _ lg 36. 1 • A.T.M. (Ateneul Român — sala­­ Studio) : Premieră — 21. 1 * Teatrul „Ion Creangă** : Co­­­­moara din insula piraţilor — 9.30;­­ Poveste neterminată — 16. 1 • Teatrul „Ţăndărică" (sala din­­ Calea Victoriei) : Miul Cotoiul —­­ 17; (sala din str. Academiei) : Ti- L grișorul Petre — 17. * • Teatrul evreiesc de stat : P«­­ placul tuturor — 19,30. ; • Studioul I.A.T.C. „I. L. Cara-­­­giale" • Divertisment ’70 — 20.­­ • Teatrul de revistă și comedie­­ „Ion Vasilescu" : Floare de cactus l _ 19­30.­­ • Teatrul satiric-muzical „C. Tă­­­­nase" (sala Savoy) : La grădina­­ „Cărăt­uş“ — 19,30; (la Sala Pala­­t­tului) : Se caută o vedetă — 19,30.­­ • Circul de stat: Internaţional »71­­ — 16; 19,30. Volumul „Dacica“, apărut la Cluj, in seria „Bibliote­cii Muzeului de istorie“, reprezintă o culegere a unora dintre cele mai însemnate studii şi nota critice publicate de în­văţatul istoric clujean acad. C. Daicoviciu de-a lun­gul a peste patru de­cenii de bogată şi stărui­toare activitate. Aşa cum rezultă din subtitlul lucră­rii, studiile alese privesc istoria veche a pâmintului românesc şi în special a a­­celei părţi care va consti­tui, după anul 106, provin­cia romană a Daciei. Evi­dent, in această lucrare nu puteau intra nici marile monografii publicate de au­tor asupra cetăţilor dacice şi mai ales asupra Daciei romane — lucrare de im­portanţă fundamentală — nici studiile cu privire la unele probleme istorice şi arheologice ale Italiei sau ale provinciei romane a Dalmaţiei care au consti­tuit, la vremea lor, o re­marcabilă contribuţie româ­nească la dezlegarea unor probleme dificile ale isto­riei romane. Nu putem dorit felicita ideea autorului de a fi reunit intr-un singur vo­lum aceste studii absolut indispensabile pentru înţe­legerea istoriei vechi a Ro­mâniei. Indispensabile — deoarece nu numai că fieca­re contribuţie în parte a în­semnat un mare pas înain­te în descifrarea „enigmei“ poporului român, dar şi fiindcă ele sunt străbătute de la un capăt la altul de un spirit critic care le-a asigurat şi le asigură o per­manentă actualitate. Pen­tru a anticipa asupra con­cluziei acestor însemnări, ţin să subliniez în special acest aspect al operei acad. C. Daicoviciu. Analiza cri­tică a izvoarelor literare, istorice, epigrafice sau ar­heologice i-a îngăduit isto­ricului clujean, înarmat cu o foarte bogată informaţie documentară, să scoată în relief tot ceea ce aceste in­formaţii puteau da pentru cunoaşterea trecutului mai vechi al poporului nostru. Ar fi, desigur, greu să trecem în revistă toate pro­blemele pe care le ridică şi, atit cît a fost posibil, le rezolvă aceste studii. A­­ceasta cu atît mai mult cu cit monografiile publicate de autor, ca şi alte studii ale sale, au îmbogăţit per­manent cunoştinţele noas­tre despre acest trecut şi au constituit noi puncte de plecare pentru studiile cu­prinse în volumul de faţă. Un fir conducător există însă şi el merită a fi pus în lumină : cercetarea isto­riei şi civilizaţiei Daciei — fie că e vorba de Dacia li­beră, fie că e vorba de cea romană sau post-romană — a căpătat pentru prima dată, prin activitatea isto­ricului clujean, acele punc­te de sprijin fără de care o reconstituire istorică ar rămine totdeauna şubredă. Rolul şi însemnătatea po­porului dac înainte de cu­cerirea romană, ca şi pre­zenţa sa, modestă dar per­manentă şi sigură, în Dacia cucerită de Traian, for­mele de organizare milita­ră, administrativă, socială şi culturală ale noii pro­vincii şi, în sfîrşit, studiul temeinic al continuităţii ferme a populaţiei da­­co-romane in Dacia, constituie tot atîtea con­tribuţii esenţiale ale stu­diilor acad. C. Daicovi­ciu. E deajuns să amintim în acest sens doar citeva dintre studiile sale : Dacii din Munţii Orăştiei şi înce­puturile statului sclavagist dac ; Expansiunea dacică ; Civilizaţia dacică şi locul său în cultura balcanică, — pentru primul din marile capitole ale volumului. Mi­­d­a şi suplimentul său epi­­grafic ; Problema primei diviziuni a Daciei ; Mau­soleul Aureliilor de la Sar­­mizegetuza ; Cele trei di­plome militare de la Că­­şei, de la Gherla şi de la Tibiscum ; Severus Alexan­der şi provincia Dacia . Romanizarea Daciei etc. constituie unele dintre cele mai preţioase contribuţii publicate in capitolul al 11-lea al volumului. In sfîrşit, de abia dacă trebuie să mai subliniem contribu­ţia excepţională a autoru­lui în problemele Daciei post-romane, care figurea­ză in cel de-al III-lea ca­pitol al lucrării : problema continuităţii în Dacia, mo­numentele creştine din Da­cia Traiană, originea po­porului român în lumina ultimelor cercetări şi săpă­turi etc. Romanizarea populaţiei din provincia Daciei Tra­­iane şi continuitatea ei, a­­tit de nedrept contestate de către unii, dispun astăzi, de pe urma activită­ţii lui C. Daicoviciu şi a elevilor săi, de o documen­taţie temeinică. Procesul de formare a poporului ro­mân pe teritoriul Daniei lui Decebal şi al provinciei romane cucerite de Traian, devenite focar de civiliza­ţie romană şi pentru cele­lalte regiuni în care trăiau Dacii liberi, nu mai este astăzi o simplă ipoteză în sprijinul sau în defavoa­rea căreia puteau fi aduse altă dată citeva fraze ale unor istorici latini, ei o realitate vie, amplu spriji­nită ştiinţific prin do­cumente epigrafice şi ar­heologice, in a căror desco­perire şi interpretare isto­ricul clujean şi-a ciştigat merite deosebit de apre­ciate in ţară şi în străină­tate.Ceea ce caracterizează Întreaga operă a lui C. Dai­coviciu, este pe de o parte o precisă cunoaştere a do­cumentaţiei problemei res­pective, pe de altă parte o analiză riguroasă a acestui material documentar. Toa­te studiile publicate în a­­cest volum dovedesc acest fapt. Unele dintre ele au putut să apară la vremea lor iconoclaste. Panta ilu­ziilor a atras pe mulţi isto­rici, uneori chiar şi pe unii foarte învăţaţi. Analiza cri­tică la care a supus C. Daicoviciu unele documen­te pe care le folosiseră şi alţi istorici dinainte sau din vremea sa, nu numai că a repus in limitele lor obiective datele acestor probleme, dar a şi dat sin­gurele soluţii valabile. Pot servi de model analizei« critice din studiile „Proble­ma numărului geto-daci­lor", „Expansiunea dacică“, „Noi consideraţii asupra Daciei Malvensis*, „Există monumente creştine in Da­cia Traiană din sec. I— III 7" etc. Mărturisesc că, deşi am citit toate aceste studii la vremea apariţiei lor, mi-a făcut o plăcere deosebită să le citesc din nou, tocmai fiindcă ele îm­bină în forma cea mai fe­ricită bogăţia informaţiei şi necesitatea analizei cri­tice. Din acest punct de vedere, spiritul critic care întovărăşeşte permanent a­­ceste studii trebuie să con­stituie un model pentru ti­nerele generaţii, adeseori pradă uşoară unor iluzii. Sunt studii care justifică, dacă mai era nevoie să o spunem, locul excepţional ocupat de-a lungul atitor decenii de acad. C. Daico­viciu in dezvoltarea istorio­grafiei noastre contempo­rane. Acad. Im. CONDURACHI // C. DAICOVICIU DACICA 44 Scena din spectacolul cu piesa „Casa Bernardei Alba" de Federico Garcia Lorca, în interpretarea Teatrului de stat din Turda PROGRAMUL I 10.00—11.30 Emisiune-lecţie pentru lucrătorii din agricultură. Sisteme intensive de cultură a viţei de vie. Prezintă dr. ing. I. László şi ing. I. Gri­­goroaia. 18.00 Deschiderea emisiunii. Emi­siune în limba maghiară. 18.30 La volan — emisiune pentru conducătorii auto. 18.50 Mult e dulce şi frumoasă — emisiune de prof. dr. Sorin Stati­o Limbajul tehnic con­temporan — dialog cu Ed­mond Nicolau o Cine are dreptate ? — reportaj-anchetă • Comentariul lingvistic : Valeria Guţu-Romalo # Poşta emisiunii de acad. Al. Graur. 19,15 Publicitate. 19,20 1001 de seri — emisiune pen­tru cei mici. 19.30 Telejurnalul de seară. 20.00 ROMANIA *71. AZI — JUDE­ŢUL SĂLAJ. Emisiune de Gh. Verman. Imaginea : Au­rel Aldea. 20.30 Film serial : „Vidoc”** (XII). 20.55 Conferinţa de presă TV cu tovarăşul Ion Cosma, minis­trul turismului. Participă zia­riştii : Victor Bănciulescu, Eugen Mândrie şi Victor Iv Vîntu. Emisiune de Manasa Radnev. ZI,45 Film documentar de montaj : „Planeta se grăbeşte“ — „De­monul vitezei II“. Scenariul şi regia : Paul Anghel şi Ser­giu Verona. 22,20 Telejurnalul de noapte. 22,30 Campionatele mondiale de patinaj artistic de la Lyon. Proba de perechi. 23.00 Închiderea emisiunii progra­mului I. PROGRAMUL­­ 20.00 Concertul orchestrei simfo­nice a Radioteleviziunii. Fes­tival Mozart — Bruckner. Di­rijor : Erich Berger. In pro­gram : Simfonia nr. 40 In sol Minor de Mozart, 20.40 Univers XX. „Supertrenurile şi impasul transporturilor fe­roviare". 21,25 Buletin de ştiri. 21,30 Reportaj-anchetă prin sindi­catele din Capitală. 21,45 Istoria filmului. Cea de-a S-a emisiune din acest ciclu evo­că activitatea pionierilor fil­mului sovietic şi a celor care au definit montajul ca lege esenţială a limbajului cine­matografic. Prezintă : D. I. Suchianu. 23.00 Închiderea emisiunii. SCINTEIA - Joi 25 februárie 1971 Teatrul de stat din Galaţi la Bucureşti Deşi sîntem abia la jumătatea sta­giunii teatrale, nu cred să greşesc prea mult afirmînd că una din tră­săturile care o definesc o constituie frecvenţa turneelor şi îndeosebi a turneelor in Capitală. Se poate spune chiar că asistăm la o adevărată în­trecere a teatrelor din provincie care ţin să-şi confrunte realizările şi for­ţele cu publicul şi presa bucureştea­­nă. Din păcate, majoritatea turnee­lor de pină acum au ilustrat o pre­gătire uneori de-a dreptul decon­certantă. Argumentele oferite pentru această constatare de spectacolele trupelor de la Botoşani, Piatra Neamţ şi chiar Galaţi, spre exem­plu, au şi făcut obiectul unor se­vere critici care nu au putut omite semnalarea gravelor carenţe in do­meniul concepţiei repertoriale, al profilului şi obligaţiilor profesioniste, presupuse de rolul de focar de cul­tură al acestor instituţii. Să revenim însă la turneul teatru­lui gălăţean, semnificativ prin lipsa de rigoare în alcătuirea repertoriului şi prin discrepanţă, sub raportul va­lorii, dintre cele două spectacole pro­puse confruntării incii, la sfîrşitul reprezentaţiilor aveai impresia că, de fapt, ai fost la două teatre, lite­ralmente complet diferite. Prima din aceste reprezentaţii ne-a oferit premiera pe ţară a comediei Ascensiunea unei fecioare", scrisă de actorul Paul Ioachim de la Teatrul Giuleşti, însoţită, in caietul program, de ci­teva certificate aglomerate de e­­logii pe care subiectul şi re­plicile nu le justifică, oricîtă bunăvoinţă am dovedi, lucrarea ar vrea să satirizeze moralitatea îndoiel­nică a unor tinere care practică, cinic, căsătoriile de conjunctură spre a-şi asigura o viaţă de lene şi lux. Ni­mic mai condamnabil, fireşte, şi au­torul nu osteneşte, uneori chiar cu vervă, inventînd situaţii care să-i slujească intenţiile. Din nefericire, nobila rămîn doar intenţiile, pentru că piesa este de un schematism plat, alunecînd nu o dată un ridi­col, mai ales cînd pledoaria face apel la „accente dramatice, tragice chiar, dacă situaţia respectivă o cere“. Li­terar vorbind, textul este precar, multe împrejurări concurînd carica­tura estradistică fără pretenţii, repli­cile căzînd nu o dată sub semnul scheciului. Astfel stînd lucrurile, satira nu numai că nu are nici un efect dar, la un moment dat, nici nu ştii dacă se face satira incriminatei moralităţi sau a literaturii mediocre despre a­­ceasta. In sfîrşit, n-am fi drepţi dacă n-am recunoaşte că autorul, actor fiind, ştie citeva din regulile scrisu­lui teatral şi că are o anume înde­­minare în acest sens, dar piesa ră­­mîne un exerciţiu. Pe un asemenea text, regizorul Ovidiu Georgescu a construit un spectacol dintre cele mai greu de explicat pentru un teatru care ţine la ţinuta şi la prestigiul său în faţa publicului. Să consemnăm mai întîi o greşeală de distribuţie capitală, privind rolul protagonist , interpre­tat de Stela Popescu-Temelie, actriţă cu date fizice şi interpretative într-o flagrantă contradicţie cu cele ale ro­lului ; totul se consumă exact ca în „celebrele“, dacă se poate spune aşa, pauze de la cinematografele de pe timpuri. Inutil deci să spun cite cirli­­ge penibile sint scoase de la naftali­nă, cit de grotesc este înţeleasă sati­ra, cît se Îngroaşe totul pină la re­fuz şi cum realele slăbiciuni ale tex­tului sint şi mai violent scoase in lu­mină. Şi, iată, in seara următoare, un spectacol de o reală ţinută artistică, cu binecunoscuta piesă a lui Paul Everac „Camera de alături“. Un spectacol deosebit prin gravitatea cu care dezbaterea propusă de Paul Everac este transpusă scenic de un regizor mai puţin cunoscut, Traian Ghiţescu-Ciurea, ilustrînd o evidentă aplicaţie pentru analiza psihologică, pentru construcţia riguroasă a acţiu­nii teatrale, pentru relevarea jocului de nuanţe semnificative. Fineţea de­senului arhitectural, a portretului, a conducerii generale a jocului ne-a pus de această dată în faţa unui tea­tru serios, cu o trupă capabilă să atace repertoriul cel mai sever. Voi releva, de asemenea, prezenţa unei actriţe de frumoase resurse . Olga Dumitrescu — interpreta Alinei Bon­doc. Un joc echilibrat şi sigur, o pa­letă bogată în redarea convingătoare a sentimentelor şi ideilor, au slujit partitura complexă a personajului care ne-a apărut, în acest spectacol, reliefat cu o pregnanţă pe care nici în spectacolul premiat al Naţionalului n-am întîlnit-o, deşi acolo rolul era jucat excelent. S-au distins, din distribuţie, Ioana Ioniţă (Mira Bondoc), Dumitru Pîs­­laru (Paul Cristian), Eugen Popescu- Cosmin (Flaviu Veniamin). Dar tre­buie spus că distribuţia, in întregime, a jucat cu ţinută, vegheată atent de direcţia de scenă şi în decorul reu­şit al Olimpiei Damian. Aşadar, două spectacole, două ipostaze contradictorii, una punind direct sub semnul Întrebării valoa­rea trupei, alta justificînd încrede­rea in virtuţile ei. Concluzia : lipsa rigorii în selecţia repertorială şi în judecarea actului scenic. O pendu­lare păgubitoare între artă auten­tică şi amatorism. Venind la Bucu­reşti cu piesa lui Paul Everac „Ca­mera de alături“, teatrul din Galaţi ne-ar fi convins că aplaudăm o trupă care ştie ce vrea. Aşa cum a fost gîndit turneul însă, n-a făcut decît să ridice in faţa spectatorilor un de­concertant semn de Întrebare. Care este, de fapt, faţa adevărată a aces­tui teatru, de la care publicul gă­­lăţean — un public realmente nou, avid de cultură, — aşteaptă, pe bună dreptate, atît de mult 7 Dinu SARARU CRONICA DRAMATICA în Editura politică­­ au apârut: LUCREŢIU PĂTRĂŞ­­CANU. Curente şi ten­dinţe în filozofia ro­mânească. *** Reprezentanţele di­plomatice ale Româ­niei. Volumul al ll-lea (1911-1939). A. I. ZAINESCU. Tinerii. UN NOU AŞEZĂMlNI­T CULTURAL BAIA MARE (coresp. „Scîn­­teii“, Vasile Gaftone).­­ Sîm­­bătă 20 februarie, la Baia Ma­re a fost inaugurată noua ca­să de cultură a sindicatelor, un modern edificiu, caracteri­zat printr-o originală concep­ţie de proiectare, încadra­tă armonios în peisajul construcţiilor municipiului, casa de cultură dispune de o sală de spectacole cu peste 700 locuri, o sală cu 200 locuri pentru simpozioane, încăperi special amenajate pentru cineclub, bibliotecă, cercuri de artă plastică, foto, balet, o sală pentru organizarea ex­poziţiilor, un bar pentru ti­neret etc. La festivitatea de inaugu­rare desfăşurată în prezenţa a sute de localnici a partici­pat tovarăşul Gheorghe Blaj, prim-secretar al Comitetului judeţean P.C.R. Maramureş. Cu acest prilej, pe scena noii săli de spectacole a fost pre­zentat un bogat program artistic, la care şi-au dat con­cursul corul sindicatului din învăţămînt din Baia Mare, Ansamblul artistic „Maramu­reş", formaţiile artistice ale Casei orăşeneşti de cultură din Vişeul de Sus, ale căminului cultural din Ardusat, fanfa­rele minerilor din Baia Mare şi altele.

Next