Scînteia, martie 1977 (Anul 46, nr. 10739-10765)
1977-03-24 / nr. 10759
PAGINA 4 Spiit selectiv sau critică prin... omisiune? Cărţi în aşteptarea cuvîntului cronicarilor Fără să facem o apreciere asupra numărului de cărţi apărute în anul 1976, toată lumea e de acord că nimeni nu mai poate citi astăzi nici măcar in domeniul său de specialitate tot ce intră în librării. Dacă ne limităm la literatură, oricine poate observa că nu genere cronicarii literari, cu mici deosebiri, se ocupă cam de aceleaşi cărţi, indiferent dacă revistele sunt din Bucureşti sau din provincie. Există o critică orală care circulă mai repede decit cea scrisă şi care ştie de mai înainte dacă un scriitor sau o carte merită să fie citită. Aşadar, o primă dificultate a unei citmai largi informaţii este imposibilitatea de a parcurge tot. Sigur, un critic avizat ştie, din opera anterioară, dacă autorul unei cărţi noi e scriitor şi merită să fie analizat in continuare sau un veleitar. Nu ne mai putem aştepta de la un poet cu zece volume modeste (există cazuri !) să mai scrie un volum bun. Dar un scriitor aflat la început, care nu a izbutit intr-un gen, poate deveni interesant în altul şi s-au văzut poeţi, cunoscuţi numai ca atare, foarte buni critici. Sunt apoi autori populari, foarte citiţi de public, asupra cărora însă critica nu se pronunţă. Afirmaţiile fără exemple nu se iau în seamă, deci să exemplificăm: ce valoare are romanul „Căderea Constantinopolului", din care a apărut numai volumul I intr-un tiraj de masă, rapid epuizat ? N-am citit nicăieri nici o recenzie. Ar fi poate necesar ca un istoric care cunoaşte şi cartea, lui Steven Runciman despre „Căderea Constantinopolului“, tradusă în româneşte în 1971, să-şi spună cuvîntul , dar istoricii aşteaptă probabil opinia literaţilor, în 1975 „Caietele Princepelui“, „Jurnalul unor romane“ de Eugen Barbu au ajuns la al cincilea volum. Dacă la primul s-a mai scris, la următoarele nimeni n-a mai spus un cuvint. Cartea, apărută în tiraj de 5 000—8 000 de exemplare, s-a vîndut, deci probabil s-a şi citit. Critica a uitat-o însă cu desăvîrşire. Natural, sunt unele cărţi care presupun din partea recenzentului o pregătire de specialitate, ca între altele cartea lui Ion Gheorghe, „Cultul Zburătorului“ (Opiniile poetului despre lumea miturilor autohtone). Am citit o recenzie foarte inteligentă, după mine, a unui critic literar, dar era cazul să scrie şi un mitolog, un folclorist, un istoric sau filozof al culturii, prin urmare un om de autoritate ştiinţifică şi nu s-a ivit nici unul. Există încă mulţi care iau in serios „Dacia preistorică“ de N. Densuşianu din 1913 şi am citit un lung conspect fără nici o observaţie proprie cu privire la valoarea acestei cărţi. Au citit, îmi închipui, şi alţii, dar nimeni n-a replicat. Recenzii asupra unor ediţii de opere ale scriitorilor dispăruţi apar din ce in ce mai rar. In 1969 a început să apară o ediţie din „Scrierile“ lui E. Lovinescu, întocmită de Eugen Simion, ajunsă in 1975 la al şaselea volum „Istoria literaturii române contemporane 1900—1937“. Despre modul în care a fost Întocmită sau măcar despre importanţa republicării nu s-a scris nimic. Să nu mai intereseze pe nimeni ? De altfel, cam acelaşi interes l-a stîrnit şi ediţia a treia, apărută în 1968, din compendiul de „Istoria literaturii române“ de G. Călinescu. Am citit o singură recenzie, în cea mai mare parte negativă, a unui poet care face şi critică şi a prefaţat ediţia „Scrierilor“ lui Pompiliu Constantinescu. De fapt nici despre ediţia Pompiliu Constantinescu, conţinînd multe articole inedite, rostite la radio, nu s-a scris mai nimic. La fel se întîmplă cu ediţia de „Opere“ de Perpessicius ajunsă la şapte volume, cu ediţia de „Opere“ de G. Ibrăileanu ajunsă la trei volume, ca să nu mai vorbim de ediţia Arghezi ajunsă la al douăzeci şi optulea volum. Ici şi colo se aude cite un glas, cite o notă făcută după tabla de materii a cărţii , apare într-un colţ de revistă. Admitem că un critic adevărat trebuie să facă o selecţie a cărţilor, că nu poate să scrie despre tot, că nici nu trebuie să scrie despre tot. Dar la revistă există mai mulţi critici, mulţi cu activitate îndelungată, care pot suplini absenţele cronicarului literar. Un exemplu bun l-a dat, după părerea mea, România literară, scriind despre romanul „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe“ de Fănuş Neagu. Avem a face cu un scriitor care nu poate fi ignorat şi cu atît mai puţin evitat. Avem toate condiţiile, ni s-a cerut chiar să ne exprimăm opiniile deschis, totul e s-o facem argumentat şi imparţial. Nu serveşte nimănui critica de adulaţie, dar nici critica infamantă. Dacă nu autorul analizat impersonal de critic, cineva profită totuşi, măcar publicul, informat în chip corect. Unele revistepractică spre a acoperi aria de informare, în chip obiectiv limitată, a cronicarului literar o împărţire cam mecanică a „celorlalte“ cărţi. Se încredinţează astfel unui critic mai tenace la lectură proza, unuia poezia, altuia critica însăşi. Astfel avem critici specializaţi numai in poezie, numai în proză sau numai în critica criticii. Este o eroare care poate transforma criticul in simplu funcţionar ce nu şi-a ales singur cartea despre care să scrie, indeplinindu-şi doar o obligaţie de serviciu. O asemenea practică este nerecomandabilă, mai ales în cazul tinerilor, care trebuie să se deprindă cu fenomenul literar in întreaga lui complexitate, nu pe felii. Se scrie după părerea mea prea puţin, aproape deloc, despre literatura pentru copii. Ar fi o mare greşeală dacă un critic s-ar specializa într-o asemenea literatură, dar s-ar publica poate mai puţină subliteratură în acest domeniu. Nu am pretenţia de a mă pricepe în literatura pentru copii, dar cunosc exemple clasice de :„cărţi pentru copii care plac copiilor. La drept vorbind, nu cred că există scriitori care ştiu să scrie pentru copii, dar nu şi pentru maturi. Un mare scriitor pentru copii a fost Tudor Arghezi. Ei bine, chiar şi de literatura pentru copii a lui Tudor Arghezi critica s-a ocupat mai puţin. Ciclul său de poezii intitulat „Copilă- reşti“ este ca şi necunoscut criticilor. O atenţie specială merită desigur debutanţii în literatură. Unele reviste au deschis rubrici speciale pentru ei, dar au încredinţat-o criticilor începători, uneori aflaţi chiar ei înşişi în faza debutului. Credem că procedeul este greşit, în primul rind pentru că de unii debutanţi — la primul sau la al doilea volum — trebuie să se ocupe cronicarii literari (poate chiar îndeosebi ei) şi in orice caz criticii cu experienţă. In al doilea rind, pentru că opinia tinerilor — care poate fi interesantă în unele cazuri — n-are, în cazul debuturilor, cuvenita autoritate. G. Călinescu susţinea că un critic nu trebuie să înceapă cu critica. E necesar întii să facă literatură curată, „să rateze cu mai multe genuri" şi numai astfel, iniţiat in literatură, să treacă la critică. Dacă nu face literatură, un critic trebuie să facă mai întîi cercetare. Nu interesează eseurile tinerilor care nu ştiu tot. Se scrie prea puţin despre traduceri şi adesea de oameni care nu cunosc limba din care s-a tradus. N-am mai citit de mult o analiză a traducerii unui volum de poezii sau de proză, deşi se ştie că o traducere, mai ales a unei poezii, are valoare numai dacă e făcută de un poet pe cît posibil congener cu poetul tradus. Că restul intră în categoria simplei translaţii. Că apar astfel oameni care cred că ştiu ce înseamnă Goethe, Mallarmé, Rilke, citiţi doar in traduceri. De ce nu avem cronici la traduceri ? Pentru că sînt mult mai greu de făcut şi nu pot fi făcute decit de specialişti. Ar fi prin urmare momentul ca aceştia (nu ducem, cred, lipsă) să-şi spună şi ,ei cuvîntul. Informaţia crittică s-ar îmbogăţi. PUNCTE DE VEDERE de Al. PIRU Aniversarea şi comemorarea unor mari personalităţi La Comitetul Naţional pentru Apărarea Păcii a avut loc, miercuri, o şedinţă de lucru, la care au participat reprezentanţi ai unor instituţii culturale, ştiinţifice, ai unor organizaţii obşteşti şi ai presei, în cadrul căreia au fost discutate măsurile privind sărbătorirea in ţara noastră a unor personalităţi de seamă ale ştiinţei, artei şi culturii universale. S-a hotărit ca prin diverse manifestări — simpozioane, conferinţe, seri literare, expoziţii, audiţii muzicale etc. — ce vor avea loc in Bucureşti şi în alte localităţi din ţară să fie marcate următoarele aniversări şi comemorări : 200 de ani de la naşterea scriitorului şi savantului român Dinicu Golescu ; 150 de ani de la moartea pedagogului şi scriitorului elveţian Heinrich Pestalozi ; 400 de ani de la naşterea pictorului şi desenatorului flamand Peter Paul Rubens ; 200 de ani de la naşterea scriitorului german Heinrich von Kleist ; 100 de ani de la naşterea poetului revoluţionar maghiar Ady Endre ; 600 de ani de la naşterea arhitectului italian Filippo Brunelleschi ; 300 de ani de la moartea gravorului ceh Vaclav Hollar ; 100 de ani de la naşterea scriitorului şi sociologului argentinean dr. Jose Ingenieros ; 100 de ani de la naşterea romancierului german Hermann Hesse ; 100 de ani de la naşterea scriitorului Walisinghe Harischandra, din Sri Lanka ; 100 de ani de la naşterea poetului şi filozofului pakistanez Iqbal Allama Mohammad; 600 de ani de la moartea geografului şi exploratorului arab Ibn Battuta ; 100 de ani de la naşterea poetului francez Charles Cros ; 100 de ani de la naşterea fizicianului american Thomas Edison; 100 de ani de la naşterea scriitorului leton A. M. Upit. (Agerpres) Concertul orchestrei „Camerata" şi al corului „Madrigal" Au fost alese întradevăr acele lucrări care au drumul direct către inima ascultătorilor. Care comunică cu publicul, care impun prin limpezimea expresiei. Astfel, „Camerata“, condusă de Paul Staicu, un ansamblu de tineret care a cîştigat an de an în acurateţe, în unitate, în nuanţarea sensibilă a frazelor — ne-a propus să ascultăm, pentru început, Sarabandă, Giga şi Badinerie şi unul dintre cele 12 Concerti grossi op. 6 de Corelli — concertul nr. 9. O dată mai mult, am apreciat talentul lui Paul Staicu, priceperea de a face din ansamblu un organism sonor complex, în care a răsunat permanentul dialog intre instrumentele soliste şi orchestră, au vibrat cantilene ornamentate, pasaje solemne, s-au subliniat alternanţele nemijlocite dintre sonorităţile puternice şi cele estompate. Am reţinut şi tabloul viu al „Iernii“ din ciclul „Anotimpurile“ de Vivaldi, cu realizarea acelor tensiuni armonice neaşteptate, cu modulaţii cromatice ; in plus, am apreciat velocitatea, supleţea arcuşului tînărului violonist Dorel Paşcu Rădulescu, solist al concertului. In final: Cele trei piese pentru orchestră de coarde de Constantin Silvestri. La fel ca şi formaţia „Camerata“, „Madrigalul“ ne-a oferit un buchet dintre piesele sale de mare succes, de la cintarea lui Hontens la „Chindia“ lui Alexandru Paşcanu. Nu au lipsit: „Soave fia il morir“ de Palestrina pe versurile lui Petrarca — exemplu de măiestrie polifonică, de exprimare sobră fără efuziuni lirice, „Păstoriţa" de Marţian Negrea — pagină de armonie clasică românească, colorată de onomatopee. Apoi inegalabilele „Fluieraşe şi buciume" ale lui Mihai Moldovan, pe care Marin Constantin şi corul său le-au interpretat cu mare măiestrie, împletire de şuierături, şoapte şi strigăte pină la punctul culminant: izbucnire a dragostei de viaţă. Şi, ca o cunună, un cintec simplu : „Ţară dragă, ţara mea“ de Marin Constantin. Acest concert, care a avut loc duminică seara, la Sala mică a Palatului, este una dintre manifestările pe care Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ le-a înscris în „Contul omeniei“. Smaranda OȚEANU ŢĂRĂNIMEA (Urmare din pag. I) — fie ei români, maghiari sau germani — dezvoltarea solidarităţii lor in lupta împotriva asupritorilor de orice neam. In Moldova şi Ţara Românească — unde se mai păstrase un timp o puternică ţărănime liberă, care s-a bucurat, in anumite perioade, chiar de protecţia unor domni viteji, ce şi-au întemeiat oastea tocmai pe această clasă — secolul al XVII-lea, mai ales după instaurarea aşa-numitei „legături a lui Mihai“ şi după luarea altor măsuri de înăsprire a dreptului iobăgist, a cunoscut mişcări ţărăneşti de deosebită vigoare. Printre ele mişcarea seimenilor de la 1655, izbucnită în sinul oastei din Muntenia, ocupă un loc aparte, atit prin larga participare a maselor ţărăneşti, cît şi prin ascuţimea confruntării de clasă. Domnul Ţării Româneşti, Constantin Şerban, scria privitor la această răscoală că, împreună cu oştenii, „s-au răsculat şi românii (adică ţăranii iobagi — n.n.) şi au tăiat boierii şi au jefuit toate casele boierilor şi au luat toate cărţile (adică actele de privilegiu — n.n.) şi zapisele“. Numai cu sprijinul masiv al forţelor străine, boierii şi domnul au putut înfringe răscoala. _________ în secolul al XVIII-lea, odată cu destrămarea tot mai accentuată a sistemului feudal, cu apariţia şi cristalizarea noilor relaţii de producţie capitaliste, cu procesul de închegare a naţiunii române moderne, mişcările ţărăneşti se ridică pe o treaptă calitativ nouă, aspectului social, antifeudal, caracteristic evului mediu, adăugindu-i-se aspectul naţional, propriu epocii moderne. Astfel, marea răscoală desfăşurată in anii 1784— 1785 sub conducerea lui Horia, Cloşca şi Crişan — una dintre cele mai mari mişcări sociale ţărăneşti pe plan european — a pus cu putere în lumină aspiraţiile ţărănimii ardelene de a se elibera de iobăgie şi asuprire naţională. In programul de luptă al răsculaţilor — cunoscut in istorie sub numele de Ultimatumul de la Deva din 11 noiembrie 1784 — ţăranii iobagi cereau desfiinţarea nobilimii ca clasă şi a privilegiilor nobiliare, a proprietăţii nobiliare ca sursă de venit, împărţirea pămîntului celor ce-l muncesc şi altele. „Horia a scris cu securea în mină — aprecia Nicolae Bălcescu — drepturile naţiei române şi programul politic şi social al revoluţiei ei viitoare“. Deosebit de amplă a fost participarea ţărănimii la lupta pentru lichidarea feudalismului şi făurirea României moderne în cadrul mişcărilor sociale din secolul al XIX-lea. Un contemporan al revoluţiei din 1821, Ştefan Scarlat Dăscălescu, arăta că Tudor Vladimirescu „avea auxiliari toată ţărănimea română“ şi că ţăranii „au alergat cu miile sub steagurile lui", iar Mihai Cioranul, unul din căpitanii lui Tudor Vladimirescu, remarca privitor la Proclamaţia de la Padeş că „aceste proclamări, auzindu-le ţăranii chiar de la însuşi Tudor, au început cu toţii a se scula şi tot principalul a se clăti, aprinzindu-se de entuziasmul răzbunării“. Pentru întâia oară, dezideratele ţărănimii aveau să fie afirmate şi promovate în ansamblul idealurilor maselor, ca ţeluri centrale ale unei ridicări social-politice pe scară naţională, în cunoscutele programe adoptate la Iaşi, Blaj şi Islaz, în timpul revoluţiei din 1848. Aceasta a făcut ca ţărănimea să fie sprijinul şi forţa principală a acestei revoluţii, în scrisoarea din 12 iunie 1848 către George Bariţiu, Florian Aaron nota referitor la desfăşurarea revoluţiei în Ţara Românească : „Deodată se auzi in toată capitala că trupe de ţărani din mai multe părţi, cu stindarde naţionale, sosesc in capitală. Atunci poporul Bucureştilor, nemaiputind cumpăra bucuria, alergă in trăsuri şi pe jos la barierele oraşului... Ţăranii fără arme, fără nimic, cu merinde numai in traistă, cu ponturile noii Constituţii in mină, intrară în capitală sub stindardele lor, strigind : -Dreptate !» şi orăşenii, unindu-şî glasul cu dînşii, repetau : -Dreptate!»“. Cu aceeaşi dăruire şi hotărîre ţărănimea s-a ridicat la luptă pentru apărarea cuceririlor revoluţiei paşoptiste împotriva trădării forţelor reacţionare interne şi a intervenţiilor armate ale marilor imperii ale vremii. Revoluţia de la 1848 a constituit un moment crucial in trecerea României de la feudalism la capitalism, a dat un puternic impuls creşterii conştiinţei de sine a poporului român, luptei sale pentru unitate, independenţă naţională şi progres social. în această amplă perspectivă istorică apare clar că marea răscoală a ţărănimii din 1907 a continuat firul bogatelor şi îndelungatelor tradiţii de luptă revoluţionară ale unei clase sociale căreia regimul exploatării feudale, iar, in epoca modernă, regimul burghezo-moşieresc i-au adus numai înrobire şi mizerie. Marea lecţie pe care o oferă răscoalele ţărăneşti de-a lungul secolelor constă pe de o parte în potenţialul revoluţionar al ţărănimii, iar pe de altă parte în dezvăluirea realităţii istorice a înfrîngerilor la care au fost sortite aceste puternice explozii de revoltă atit timp cît ţărănimea a fost lipsită de o forţă politică conducătoare, consecvent revoluţionară, şi de ţeluri clare, precise, bine definite, izvorîte din dezvoltarea obiectivă a societăţii româneşti. Numai apariţia muncitorimii pe scena istorică a României, făurirea partidului ei revoluţionar, închegarea alianţei între muncitorime şi ţărănime, sub conducerea Partidului Comunist Român, au creat condiţiile necesare pentru eliberarea ţărănimii de jugul moşieresc şi trecerea agriculturii pe calea sigură a înfloririi multilaterale, a făuririi unei vieţi îmbelşugate pentru toţi locuitorii satelor — calea socialismului. .Supliciul eroic al lui Horia şi Cloşca la Alba lulia — februarie 1785 (Stampă de epocă) tv PROGRAMUL I 16.00 Telex 16.05 Teleşcoală. Consultaţii matematica (anul IV) . Consultaţii an II (matematică) . 16.35 Curs de limba rusă 17.05 Multe dulce 17.25 Atena. Reportaj TV. 17.45 Publicitate 17.50 Moştenire pentru viitor 13.30 Consultaţii medicale 18.50 Flora şi fauna patriei 19.20 1001 de seri 19.30 Telejurnal 8.50 La ordinea zilei 20.00 Ora tineretului 20.25 Teatru TV : „Patima roșie*? dl Mihail Sorbul 22.00 Revista literar-artistică TV. 22.25 Telejurnal 22.35 închiderea programului PROGRAMUL II 20.00 Concertul orchestrei simfonice a Radioteleviziunii. Dirijor : Iosif Conta. In program : George Enescu — Rapsodia I română în la major : J. Brahms — Concertul nr. l în re minor pentru pian şi orchestră. Solist : Vlad Conta. 21,10 Telex 21,15 Un fapt văzut de aproape. Constructorii comprimă timpul. Reportaj pe şantierele bucureştene 21,40 Roman-foileton : „Dombey şi fiul". Episodul III. Producţie a studiourilor engleze 22,30 închiderea programului Cine parcurge în aceste zile expoziţia de la galeriile „Orizont" din Capitală are prilejul să se întîlneascâ cu lucrări aparţinînd tuturor generaţiilor de artişti plastici de astăzi care, într-un gest de nobilă solidaritate, au donat opere de artă reprezentative în „Contul omeniei" în perioada grea a luptelor pentru Independenţă, în 1877, nu puţini au fost românii din Transilvania care au făcut „sacrificii voluntare de singe şi sacrificii materiale“. Iar înrolarea sub drapelul român in războiul pentru cucerirea Independentei, a constituit aşa cum se subliniază si in recente documente de partid „o pagină impresionantă de solidaritate naţională, in realizarea uneia din cele mai de seamă năzuinţe ale întregului nostru popor“. Asupra acestui fenomen — nu atît sub aspectul fizic al eroismului, cît sub cel al dimensiunilor sale adinei, al cristalizărilor şi afirmărilor de conştiinţă pe care le-a implicat şi care au pregătit şi acest eroism — s-a oprit Horia Lovinescu în ultima sa piesă „Patima fără sfirşit“ („Singeîc“). Situaţia pe care îşi construieşte şi Horia Lovinescu drama este una de excepţie. Dramaturgul nu se opreşte asupra uriaşei mase a românilor în inima cărora sentimentul unităţii, al apartenenţei la marea familie de peste Carpaţi a vibrat fără oprire, ci la o stirpe care şi-a negat, de la o vreme, originea , care ignoră acele credinţe comune românilor — atit de sublim afirmate de Şcoala Ardeleană. „Singele“ (titlul însuşi trimite cu gîndul la proverbul care spune că „singele apă nu se face“, ca şi la jertfele de vieţi omeneşti pe altarul luptelor pentru afirmare naţională) este piesa trezirii conştiinţei în vlăstarele unei familii pîndite de înstrăinare. Trezire care are valoarea unei supreme revelaţii spirituale iscate din unirea cu marea conştiinţă, cu marile idealuri ale naţiunii. Pină la un punct romanescă, piesa merge pe firul biografiei cîtorva generaţii, reface arborele genealogic al unei familii. Ni se arată cum trunchiul din ce in ce mai uscat al familiei Mailat renaşte sub influenţa apei vii a unei descoperiri, redescoperiri extraordinare — aceea a apartenenţei la un neam demn şi mindru şi a luptei pentru independenţă naţională ca ideal suprem. Acelui ciudat „Noi nu suntem nici români, nici unguri, suntem Mailati“ al bătrânului conte Mailat, nepotul său, Andrei Domşa, şi apoi fiul său, Andrei, şi fiul acestuia, tot Andrei, li vor opune afirmaţia „Tatăl meu era român“, „tribun al românilor“, în numele acestei credinţe, în numele acestei chemări a pămîntului şi neamului vor plăti un tribut de singe. Primul — împuşcat pe graniţă, în timp ce incerca să fugă pentru a se alătura unui Moise Grozea, celălalt — spînzurat, ca Apostol Bologa, în 1914, ultimul — rănit în luptele eroice din vara si toamna anului 1944. Cum era şi firesc, prin tematica sa, prin adincul şi pătrunzătorul său mesaj patriotic, această piesă purtînd girul dramaturgului român de frunte care este Horia Lovinescu a atras imediat atenţia mai multor teatre. „Singele“ a şi avut premiera absolută la Sibiu şi apoi, la citeva zile distanţă, la București și la Satu Mare. Categoric, impresia pe care ar fi produs-o „Singele“ în montarea de la Teatrul „Nottara“ ar fi fost mai puternică dacă spectacolul ar fi relevat o perspectivă regizorală mai inspirată. Fidel fată de text (ceea ce, în principiu, e demn de apreciat), dar uimindu-i prea îndeaproape meandrele. George Rafael nu reuşeşte o prea concludentă demonstraţie scenică a virtuţilor acestuia şi cu atît mai puţin o substanţială compensare, prin spectacol, a slăbiciunilor lui. Spectacolul cade în capcana exceselor lirice şi estompează insuficient inflexiunile livreşti ale piesei. Atmosfera, căci „Singele“ este o piesă de atmosferă, de evocare şi sugerare a unei „lumi“, se încheagă greu şi uneori artificios prin efecte teatrale cam desuete. Chiar jocul actorilor, demn de laudă, trădează carenţele regiei — prin insuficienta susţinere autentică a relaţiilor sau prin unele accente lipsite de naturaleţea necesară. Interesul principal al spectacolului de la Teatrul „C. I. Nottara“ stă totuşi în valoarea actorilor distribuiţi. Ne reintîlnim in „Singele“ cu forţa expresivă de excepţie a lui Mircea Albulescu, cu greutatea şi măreţia aparte a replicilor şi a tăcerilor sale, cu dramatismul puternic interiorizat, bogat în nuanţe cinci grave, cinci sceptice, cinci ironice. Ne reîntâlnim cu forţa de tragediană şi inflexiunile atit de originale, stranii şi pătrunzătoare ale Gildei Marinescu, care sugerează din citeva replici nu numai un destin, ci şi imaginea unei femei ,cu rară personalitate şi voinţă, a cărei „nebunie“ e o formă a apărării şi a dispreţului ,faţă de societatea in care trăieşte. Regăsim, în tovărăşia lor, fineţea şi căldura lui Al. Repan, naturaleţea lui Emil Hossu (dublată aici de un dramatism ce marchează progresiva sa maturizare artistică), farmecul şi intuiţia sigură a dozării efectelor specifice Melaniei Cîrje, prestanţa şi eleganta Margăl Barbu. Dorin Varga găseşte foarte exact tonul degajat, dar nu lipsit de emoţia evocării şi reflecţiei specifice Povestitorului. Notabili sunt de asemenea Adrian Mazarache şi Catrinel Paraschivescu, tânăra actriţă căreia, după evoluţia admirabilă din „Matca“ la Piatra Neamţ, i-am fi dorit un debut mai strălucit pe scena de la „Nottara“. Natalia STANCUATANASIU „PATIMA FĂRĂ SFIRȘIt de Horia LOVINESCU La Teatrul „C. I. Nottara" INVITAŢIE LA MUNTE întreprinderea de turism, hoteluri şi restaurante Bucureşti pune la dispoziţia solicitanţilor bilete pentru odihnă şi tratament, pentru serii de 10, 12, 18 zile, în staţiunile balneoclimatice din ţară : Sinaia, Buşteni, Predeal, Poiana Braşov, Slănic Moldova, Sovata, Tuşnad, Borşa, Borsec, Izvoarele, Căciulata, Buziaş, Călimăneşti, Geoagiu, Govora, Felix. 1 Mai, Moneasa, Ocna Sibiului, Pucioasa, Sîrgeorz, Eforie Nord şi Mangalia. Posesorii biletelor beneficiază la transportul cu mijloace I.T.A. şi C.F.R. de 50 la sută reducere. Procurarea biletelor şi relaţii suplimentare la filialele de turism din Bd. Republicii nr. 4 şi 68, Bd. Nicolae Bălcescu nr. 35 şi Calea Griviţei nr. 140. Telefon : 14 72 08, 14 08 00 şi 15 74 11. SANTEIA - joi 24 martie 1977 De la manuscris la carte, un drum al vocaţiei, al pasiunii Ce virată avea Mihai Gafiţa, la 4 martie, citi ani împlinise? In mod neverosimil, trecuse de mult de pragul celor cincizeci de ani. Era în realitate un bărbat în plină tinereţe, vital, activ, entuziast : părul cărunt, aproape alb, aparţinea parcă altei făpturi pe care mişcarea rapidă a spiritului şi a trupului o nega cu un suris. Era omul unei mari iubiri, iar dragostea te apără de imbâtmnire. Sentimentul dominant al vieţii lui Mihai Gafiţa a fost dragostea faţă de scriitori şi faţă de cărţile lor. O dragoste lucidă, de vns viguros şi optimist, dornic să înţeleagă şi să explice cit mai profund, în spirit dialectic, armoniile şi contradicţiile procesului literar. O dragoste de om care vedea înmărmurit ce înseamnă geniul şi care se pleca tulburat în faţa marelui talent. Eminescu, Creangă, Caragiale, Titu Maiorescu, Gherea, în volumul de studii Fata ascunsă a lunii, Duiliu Zamfirescu şi Cezar Petrescu. In monografiile pe care li le-a consacrat, sunt înfăţişaţi în amploarea personalităţii lor. Nu numai un sentiment a fost, la Mihai Gafiţa, dragostea pentru scriitori, ci şi o adevărată vocaţie... Cei care l-au cunoscut in activitatea sa de editor, desfăşurată timp de aproape două decenii (în ultimii şapte ani a fost redactorşe£ la editura Cartea românească) au intilnit un adevărat luptător, un om care ştia ca nimeni altul, cu entuziasm, cu o patimă aparte, să spună da în faţa oricărui manuscris de valoare şi să facă astfel Incit acel da să nu rămînă o vorbă, iar manuscrisul, eliberat de imperfecţiuni, să ajungă carte în mîinile cititorilor. Nu-l speriau situaţiile complicate; poate chiar îi plăceau. Examinind fapte contradictorii, descoperind liniile de forţă, căutind si găsind soluţii, numeroase soluţii, se simţea in elementul lui. Nu-i speriau nici firile dificile ale unora dintre scriitorii cu care avea de-a face. Ii iubea prea mult, le respecta prea mult vocaţia, pentru a nu-i înțelege. Ca Micul prinț din basmul modern al lui Saint-Exupéry, ştia că a iubi poate să însemne, în sensul cel mai nobil al cuvântului, a şti să-l ..îmblânzeşti“ pe celălalt " sau — pentru a folosi un cuvint vechi și armonios — a-1 îmbuna, a-1 face mai bun. Se pricepea să îmbune spiritele, să alunge neliniştea, să dea curaj, să-i ajute pe scriitori să meargă înainte, depăşind momentele de impas creator care apar nu atît de rar în istoria scrierii şi editării unei cărţi. Opere importante ale literaturii noastre noi, socialiste, poartă în filigranul paginii semnătura editorului Mihai Gafiţa. Intr-un moment de mobilizare a forţelor întregii naţiuni, cum este acesta, cititorii cărţilor sale şi cititorii cărţilor editate de el il simt alături de ei pe acel frumos bărbat cu pârul cărunt, il aud spunind „Trece!“, il Întrezăresc făcind planuri amănunţite de remediere, de înnoire, planuri de editare a unor cărţi noi, şi mai puternice, şi mai adevărate, cărţile celor care — solidari — ştiu să-şi stăpînească durerea şi să se glndească la ziua de miine. Florin MUGUR De la Muzeul de istorie a partidului comunist, a mişcării revoluţionaree şi democratice din România Muzeul de Istorie a partidului comunist, a mişcării revoluţionare şi democratice din România aduce la cunoştinţă publicului că poate fi vizitat conform următorului program , zilnic, între orele 10—19, iar sîmbăta între 10—14. Luni, muzeul este închis. La telefonul 50 25 20 se fac programări pentru vizitarea sălilor ce adăpostesc expoziţiile referitoare la evenimentele care au premers actul istoric de la 9 mai 1877, participarea şi lupta maselor populare pentru consfinţirea independenţei de stat a României, precum şi la pregătirea şi desfăşurarea răscoalelor ţărăneşti din 1907. La acelaşi telefon pot fi solicitate programări pentru vizitarea expoziţiei permanente „Momente din istoria U.T.C.“. In sălile muzeului se organizează, de asemenea, ceremonii de primiri de şcolari in rândurile organizaţiei , de pionieri, precum şi adunări tematice ale organizaţiilor U.T.C. pentru inmânarea carnetelor de utecist. teatre • Teatrul Naţional Bucureşti (sala mare) : Viaţa unei femei — 19. (sala mică) : Comedie de modă veche — 19. • Opera Română : Traviata — 19. • Teatrul de operetă (la Casa de cultură din str. Mihai Vodă nr. 17) : Secretul lui Marco Polo — 19. • Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra“ (sala Grădina Icoanei) : Interviu — 19. • Teatrul Mic: Profesiunea doamnei Warren — 19,30. • Teatrul evreiesc de stat: Evreica din Toledo — 19,30. • Teatrul satiric-muzical „G. Tănase“ (sala Victoria) : Deschis pentru renovare — 19. • Teatrul „I. Vasilescu“ : Răscoala (premieră) — 19,30. • Ansamblul artistic „Rapsodia română“ : Pe-un picior de plai — 19.30. • Teatrul „Ion Creangă“ : Hocuspocus şi-o găleată — 17. • Teatrul „Ţăndărică“ (la Grădiniţa nr. 208) : Acasă la voi — 10, (la Grădiniţa nr. 229) : Acasă la voi — 16. • Circul Bucureşti : Spectacol prezentat de Circul mare din Varșovia — 19.30, matineu pentru elevi -16. cinema • Porumbelul : PALATUL SPORTURILOR ȘI CULTURII — 18,30. • Actorul și sălbaticii : CENTRAL — 9,15; 12,30; 16, 19. • Cuibul salamandrelor : GLORIA — 8,45; 11; 13,15; 15,30; 17,45; 20. FLAMURA — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18, 20. • îngerașii negri : FESTIVAL — 9; 11,30; 14; 16,45; 19,15. FAVORIT — 9; 11,15; 13,15; 15,30; 17,45; 20. • Lumea circului (ambele serii) : FEROVIAR — 9; 12,15; 15,30; 19, TOMIS — 8,45; 11,30; 14,15; 17; 19,45, MODERN — 9; 12; 16; 19. • Prietenii mei, elefanții (ambele serii) : BUZEȘTI — 9; 12; 16; 19,15. • Accident : LIRA — 9,30; 11,30; 13,30; 15,30; 17,45; 20. • învingătorul : DRUMUL SARII — 15,30; 17,45; 20. • Adevăratul curaj : FERENTARI —9; 11,15; 13,30; 15,30; 17,45; 20. • Solitarul de la Fortul Humboldt: GRIVIȚA — 9, 11; 13,15; 15,30; 17,45; 20. GIULEȘTI — 9,30; 11,30; 13,30; 15,30; 17,45; 19,45. • Răpirea fecioarelor : PACEA — 15; 17;15; 19.30. • Africa Express : COTROCENI — 10; 12, 14; 16, 18; 20. • Legenda șerifului din Tennessee : FLOREASCA — 9; 11; 13; 15,30; 17,45; 20. • Rîul de aur : AURORA — 9; 11,15; 13,30; 15,45; 18, 20. • Zece negri mititei — 9,45; 11,45, Castelul de sticlă — 14, Lady Caroline — 16.15, Drumul spre satul natal — 18,30, Comisarul Maigret se înfurie — 20,30 : CINEMATECA (sala Union). • Pivotul echipei de baschet : MIORIŢA — 9; 11; 13; 15; 17,15; 19.30. • Rindunele și amazoane : VIITORUL — 9.30; 11,30; 13.30; 15.30; 17,30; 19.30. • Haiducii lui Șaptecai : MUNCA — 10; 12; 14; 16; 18: 20. • Șatra : COSMOS — 9.30; 11.30; 13.30; 16: 18: 20, ARTA — 10; 12; 14; 16; 18: 20. • O vară cu un cowboy : FLACARA — 10; 12; 14; 16; 18: 20. • Căluțul cocoșat: TIMPURI NOI — 8.45; 10.30; 12.30; 14.30; 16.30; 18.30; 20.30.