Scînteia, octombrie 1986 (Anul 55, nr. 13719-13745)

1986-10-29 / nr. 13743

P SCINTEIA — miercuri 29 octombrie 1986 Adeziune deplină la noua iniţiativă de pace a tovarăşului Nicolae Ceauşescu, la eforturile ■ mm-României socialiste pentru promovarea dezarmării REFERENDUMUL DE LA 23 NOIEMBRIE - EXPRESIA VOINŢEI UNANIME A POPORULUI ROMAN Dacă toate popoarele lumii ar acţiona concret în direcţia dezarmării... Asemenea întregului popor, oa­menii muncii din întreprinderea noastră au luat cunoştinţă cu min­­drie şi satisfacţie de noua iniţiati­vă de pace a iubitului nostru condu­cător, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. Personal, nu pot decit să susţin din toată inima reducerea cu cinci la sută a armamentelor,­ cheltuielilor si efectivelor militare ale tării noastre. întrucit este vorba de o măsură Îndreptată spre realizarea dezarmării, această problemă de căpătîi a omenirii despre care se vorbeste In lume atit de mult, dar, din păcate, se face atit de puţin pentru înfăptuirea ei. România a făcut insă acum un pas concret pe linia dezarmării, a­­cest lucru fiind o nouă expresie a voinţei de pace a poporului nos­tru. Fără îndoială că această mă­sură aprobată de Marea Adunare Naţională şi în perspectivă de a fi supusă aprobării întregului popor prin referendum, va spori si mai mult prestigiul ţării noastre, al preşedintelui ei, tovarăşul Nicolae Ceauşescu. In afară de valoarea politică si morală pe care o are, reducerea cheltuielilor, armamentelor si efec­tivelor militare ale tării noastre sa justifică pe deplin din mai multe motive. Mai Intîi, asa cum sublina tovarășul Nicolae Ceausescu în cu­­vîntarea rostită la sesiunea Marii Adunări Nationale, este vorba de o primă măsură concretă prin care s-ar reduce efectiv arsenalele mi­litare ?i, o dată cu aceasta, şi pri­mejdia de război. Este apoi va­loarea exemplului oferit tuturor statelor, forţa stimulentului asupra­ tratativelor din forurile de dezar­mare. Să reţinem faptul că măsu­ra de reducere nu micşorează cu nimic capacitatea de apărare a ţă­rii noastre. Apoi mijloacele mate­riale, financiare si umane elibera­te prin această reducere vor putea fi folosite la dezvoltarea economi­­co-socială, contribuind astfel la creșterea nivelului de trai. De alt­fel, o economie mai puternică în­seamnă si capacitate de apărare sporit­ă. In legătură cu această reducere, socotesc deosebit de important faptul că legea de reducere ur­mează să fie supusă unui referen­dum popular, consultării Întregului popor. Organizarea referendumu­lui vorbeşte cu putere despre de­mocratismul vieţii noastre poli­tice, fiind. Ir» acelaşi timp. In con­sens cu concepţia tovarăşului Nicolae Ceauşescu privind necesi­tatea ca popoarele Înseşi să se pro­nunţe asupra celei mai arzătoare probleme a zilelor noastre, care este dezarmarea. Cred că felul In care procedează tara noastră in a­­cest caz ar trebui să servească drept exemplu pentru alţii. Sunt convins că dacă şi in alte tări po­poarele ar avea posibilitatea să-şi spună cuvlntul in cadrul unor re­­ferendumuri — toate s-ar pronun­ţa pentru reducerea mijloacelor militare şi ar determina astfel gu­vernele să treacă la măsuri efec­tive de dezarmare. In aşteptarea referendumului de la 23 noiembrie, oamenii muncii de la Întreprinderea noastră Îşi spo­resc eforturile pentru Îndeplinirea exemplară a sarcinilor de clan, cu convingerea fermă că rezultatele muncii lor paşnice slujesc dezvol­tării continue a patriei, cauzei pă­cii şi înţelegerii intra popoare. Ion GRAMA maistru, întreprinderea de mecanică fină din Sinaia Alături de milioane de lucrători ai ogoarelor din ţara noastră, noi, ţăranii cooperatori din Drăgăneşti- Vlaşca, judeţul Teleorman, am pri­mit cu cea mai mare bucurie, cu sentimente de adincă mindrie pa­triotică importantele Initiative de pace cuprinse In cuvîntarea rosti­tă de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la recenta sesiune a Marii Adu­nări Naţionala Urmind unui şir de propuneri făcut» de România In decursul anilor, noile demersuri dovedesc Încă o dată hotărîrea cu care Iubitul conducător al partidu­lui si statului nostru acţionează In vederea curmării cursei Înarmări­lor, pentru ca poporul român să-şi desfăşoare In linişte munca sa paş­nică, constructivă. Slnt măsuri, initiative care sună la o chema­re adresată guvernelor, popoarelor, tuturor forţelor progresiste — de a se trece de la vorbe la fapte, la Înfăptuirea de progrese in rezolva­rea celei mai arzătoare probleme a lumii de azi , pacea si dezarmarea. Intr-adevăr, în prezent, cînd si­tuaţia internaţională este deosebit de gravă, cînd pe glob continuă să se acumuleze imense cantităţi de arme tot mai distrugătoare, a de­venit o cerinţă urgentă ca toate statele, toate popoarele să demon­streze o înaltă responsabilitate faţă de propriile lor destine şi ale ome­nirii în ansamblul ei , pentru că momentul pe care il străbatem este un moment in care nimeni nu poate rămine indiferent, nu poate râmi­­ne deoparte. Pacea nu este o pro­blemă a unui popor sau a altuia, ci o problemă care priveşte toate popoarele, mari sau mici, toate sta­tele, mari sau mici. In spiritul politicii profund uma­niste de înţelegere şi colaborare Internaţională promovate cu con­secvenţă de ţara noastră, tovarăşul Nicolae Ceauşescu face din nou dovada unei Înalte responsabilităţi pentru soarta omenirii, pronun­­ţindu-se pentru Întreprinderea de paşi concreţi pe linia dezarmării. Decizia de a sa trece la reducerea cu 3 la sută, pină la sfirşitul anu­lui, a efectivelor, armamentelor si cheltuielilor militare si organizarea in legătură cu aceasta a unui re­ferendum exprimă dorinţa fierbin­te a României de a-si aduce con­tribuţia la oprirea aberantei cursa a Înarmărilor si la folosirea sume­lor rămase disponibile In scopul dezvoltării, al creşterii bunăstării popoarelor. Iniţiativa ţării noastre evidenţiază, totodată, cu şi mai mare putere personalitatea tova­răşului Nicolae Ceauşescu, a cărui bogată activitate desfăşurată In slujba celor mai nobile idealuri ale umanităţii i-au adus stima şi con­sideraţia tuturor popoarelor lumii, care-l num­esc pe drept cuvint „Erou al păcii“, împreună cu ceilalţi gospodari ai ogoarelor din comuna Drăgăneşti .■ Vlaşca, ne exprimăm adeziunea deplină faţă de iniţiativa cu putere de exemplu a tării noastre, cit si fată de organizarea referendumu­lui, In care vedem un act de o deo­sebită Însemnătate in viata politică a tării. Ştim bine că mimai in condiţii de pace putem să ne continuăm ne­­stingheriti drumul înainte, să lu­crăm cum trebuie pămintul, pentru a obţine producţii tot mai mari. Adevărul este că numai muncind in linişte si pace am obţinut si in comuna noastră recolte tot mai bo­gate, iar nivelul de trai al locuito­rilor a crescut continuu. De aceea, dind glas încă o dată profundului ataşament faţă de noua iniţiativă a ţării noastre, vrem să subliniem că, împreună cu Întregul popor, vom spune DA la referendumul din luna noiembrie, cu convinge­rea că exemplul ţării noastre va fi urmat şi de alte state, ceea ce va servi cauzei securităţii şi păcii la planeta noastră. Radu RICIU Erou al Muncii Socialiste, preşedintele CAP. Dragăneşti-Vlaşca, Judeţul Teleorman înaltă responsabilitate pentru viitorul patriei ŞTIINŢA­ IN SLUJBA OMULUI A VIEŢII (Urmare din pag. I) celor In curs de dezvoltare. la noile descoperiri ştiinţifice şi tehnice, cu încrederea că şi pe această cale se vor putea înlătura marile decalaje care separă statele bogate de cele sărace. În lumina unor asemenea realităţi obiective, preşedintele României a subliniat, in repetate rinduri, carac­terul iraţional, aberant al abaterii ştiinţei de la făgaşul ei firesc, pen­tru a o transforma intr-un factor de distrugere a omului, a civilizaţiei. Pentru că, din păcate, a devenit o realitate tragică faptul că cercetarea ştiinţifică, potenţialul ştiinţific in general, sunt intens utilizate pentru desfăşurarea spiralei înarmărilor, ducind la producerea unor arme şi armamente cu o forţă de distrugere tot mai mare. Un paradox : implicarea ştiinţei în cursa înarmărilor. Pe această cale, perfecţionarea arma­mentului nuclear a dus la crearea u­­riaşelor şi iraţionalelor arsenale din zilele noastre. In comparaţie cu ac­tuala panoplie nucleară, bombele de tipul celor de la Hiroshima şi Nagasaki sunt adevărate piese de muzeu. Prin deturnarea cuceririlor fizicii nucleare s-a ajuns la acumu­larea unei capacităţi de distrugere egală cu 36 000 000 de bombe de tipul celei aruncate la Hiroshima, fiecărui locuitor al planetei reve­­nindu-i. In echivalenţe convenţiona­le, 30 de salve ale unui regiment de artilerie. Prin utilizarea noilor descoperiri in domeniul electronicii, laserului, chimiei, tehnicii spaţiale, a crescut de zeci de ori eficienţa loviturilor, a armelor din dotare. O deosebită Îngrijorare produc proiectele de fo­losire a unor asemenea descoperiri ,,de ultimă oră" în vederea transfe­rării în Cosmos a cursei înarmărilor de pe Pămint, însăşi denumirea sub care sunt cunoscute aceste proiecte — „războiul stelelor“ — demonstrînd cit de departe s-a mers pe calea per­vertirii scopurilor fireşti ale silinţei. Se află, de asemenea, un curs ample cercetări şi experienţe privind ela­borarea unor planuri militare tot atît de aberante şi primejdioase in care sint luate In consideraţie pro­vocarea de fenomene meteorologice — ploi, inundaţii, secetă, distruge­rea faunei si florei — stimularea undelor seismice, folosirea proprie­tăţilor antimateriei, crearea de perturbaţii cerebrale etc. Pe baza calculelor s-a estimat că, dacă pro­ducţia industrială se poate dubla într-un deceniu, capacitatea de dis­trugere se dublează în numai cîţiva ani — consecinţă a mobilizării in asemenea direcţii a unor uriaşe re­surse umane, financiare şi tehnice din domeniul ştiinţei. Este vorba, în primul rind, de sporirea continuă a potenţialului de Inteligenţă — savanţi, cercetători, ingineri — care lucrează, direct sau indirect, pentru proiecte şi dezvol­tări militare. După unele statistici — datînd din anii '70 — 500 000 de oameni de ştiinţă, specialişti cu înaltă calificare, îşi irosesc cunoştin­ţele si priceperea in scopuri militare. Se înregistrează, în al doilea rînd, o sporire exorbitantă a fondurilor destinate cercetării ştiinţifice in scopuri militare — unul din indica­torii cei mai edificatori ai propor­ţiilor cursei Înarmărilor. Se apre­ciază că peste două cincimi din cheltuielile mondiale alocate pentru ştiinţă, cercetare, noi tehnologii iau drumul unor programe militare. In totalul bugetelor militare din lume, ponderea cheltuielilor de cercetare — dezvoltare se ridică, după unele statistici ale O.N.U., la peste 13 la sută, ceea ce reprezintă, in cifra absolute, mai mult de 150 miliarde dolari. In timp ce două treimi din popu­laţia Terrei trăieşte in condiţii dra­matice din cauza subdezvoltării, a lipsei de resurse materiale şi de per­sonal cu înaltă calificare, in vede­rea explorării şi exploatării bogăţii­lor naturale, concretizării unor mari proiecte economico-sociale , des­coperiri epocale, cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii, care ar putea schimba radical condiţiile de viaţă a sute de milioane de oameni, sunt folosite, pe scară tot mai largă, pentru distru­gerea civilizaţiei. Vibrantă chemare adre­sată oamenilor de ştiinţă. Pornind de la asemenea consideren­te, în concepţia României, a pre­şedintelui Nicolae Ceauşescu, cu atât mai necesară este manifestarea unei, înalte responsabilităţi din partea oamenilor de ştiinţă, a cercetători­lor, care şi-au legat soarta de ştiin­ţă, de progres in general. In opinia ţării noastre, savanţii din întreaga lume au înalta îndatorire de a face Apel la conştiinţă adresat oamenilor de ştiinţă de pretutindeni • „Noi, oamenii de ştiinţă, care cunoaştem mai bine ca oricine forţa de distrugere a armelor moderne, uriaşul pericol ce-l reprezintă acestea pentru securitatea popoarelor, pentru insuşi viaţa omenirii, să ne unim şi mai puternic forţele, să acţionăm ferm împotriva utilizării energiei ato­mice in alte scopuri decit cele paşnice !". Din Apelul participanţilor la simpozionul internaţional „Oa­menii de stiintă si pacea“ — Bucureşti, 1981. • „Cerem in modul cel mai ferm oamenilor de ştiinţă de pretutin­deni ca minunatele cuceriri ale geniului uman, ale ştiinţei şi tehnicii moderne să fie puse exclusiv în slujba păcii şi progresului­­ şi nu a distrugerii şi războiului !".­­ Din Apelul pentru pace şi dezarmare al Frontului Demo­craţiei şi Unităţii Socialiste — 1983. • „Adresam savanţilor, cercetătorilor, intelectualilor de pretutindeni vibranta chemare de a ne uni eforturile şi a conlucra tot mai strins pen­tru apărarea păcii, a vieţii­­ împotriva tendinţelor de militarizare a ştiinţei contemporane, pentru ca ştiinţa să fie utilizată exclusiv potrivit vocaţiei sale umaniste !“. Din Apelul către oamenii de ștîință, de cultură și cadrele didactice din Întreaga lume — 1935. DIN ORIZONTURILE CUNOAȘTERII • LENTILE DIN MATERIAL BIOLOGIC. Mai multe echipe de cer­cetători din Lyon au pus la punct, în pre­mieră mondială, o lentilă realizată din­­tr-un biomaterial, respectiv Colagen 4 transparent, care a fost izolat din placentă umană. Această lentilă, care pare să se bucure de o foarte bună toleranţă biologi­că, se încorporează în corneea ochiului, pentru corectarea miopiei, hipermetropiei şi astigmatismului, cu ocazia operaţiilor de cataractă. Pentru afirmarea acestui promiţător implant mai rămîn de rezolvat două pro­­bleme-cheie : adaptarea efectivă a noilor lentile, in funcţie de pacient, prin continua­rea studiilor de imunologie, şi stabilirea celui mai adecvat tip de intervenţie chi­rurgicală prin care să se realizeze respecti­vul implant. Gratie lentilelor de co­lagen transparent — Pricind disponibile, nu va mai fi necesar să se facă apel la cornee de la donatori si nici la ..băncile de ochi“. In plus, iată și o altă consecință re­marcabilă : In timp, noul „produs“, adică lentila din colagen, se acoperă cu celula vii, ca o cornee naturală normală, feno­men exclus în cazul unui material sintetic. • „VINATOARE“ DE ASTE­ROIZI. Doi astronomi ai Observatorului Brofelde, din Holbaek, de Ungă Copen­haga, au anuntat descoperirea unui nou asteroid pe care l-au numit „Petersen“. Tot anul acesta, la 1 ianuarie, cei doi astronomi au descoperit si un alt asteroid, respectiv pe „Holbaek“. In cazul noului asteroid, este vorba, de fapt, de o redesco­perire. „Petersen“ — care are un diame­tru de circa 15 km — fusese fotografiat la Observatorul Brofet de la 24 septembrie 1984. Analizînd 70 000 de fotografii efec­tuate la diverse observatoare astronomice din Întreaga lume, cei doi descoperitori danezi au avut surpriza să constate că mica planetă necunoscută figura în trei fotografii datînd din 1974, 1979 si 1982. • SALOPETĂ-FRIGIDER. Esta vorba de o Îmbrăcăminte de protecţie destinată. In principal, minerilor. Reali­zată in Polonia, la Institutul central de protecţie a muncii. In colaborare cu Cen­trul de cercetare şi dezvoltare a industriei confecţiilor, noua salopetă il fereşte pe purtătorul său de temperaturile înalte, de particulele de cărbune Încins şi de impuri­tăţile nocive din atmosfera locurilor cu condiţii de muncă deosebit de grele din abataje. Exteriorul salopetei este executat dintr-o ţesătură cu bune proprietăţi termo­­izolatoare. Sub ţesătură se află o întreagă reţea de tubuleţe elastice care vehiculează prin mineci, prin pantaloni, de-a lungul corpului, pe sub casca de protecţie a per­soanelor care poartă salopeta aer compri­mat provenit dintr-un climatizor. ® „FRINA" IN CALEA UZURII ORGANISMULUI. Printre alte virtuţi, acupuncturii tradiţionale chineze i se re­cunoaşte şi meritul de a contribui la frîna­rea procesului de imbătrânire care-i afec­tează pe oameni. Cum anume ? Prin ameliorarea rezistenţei fizice a organismu­lui. Aşa cum afirmă Insă prof. Cheng Da Zhong, directorul serviciului de acupunc­tura, din cadrul spitalului „Ruijin“ din Shanghai, nu se poate vorbi de oprirea procesului de imbătrinire, ci numai de în­cetinirea acestuia. In acest sens, interesan­te concluzii au reieşit, in urma unor re­cente cercetări ştiinţifice asupra rolului acupuncturii in combaterea uzurii orga­nismului, ca o consecinţă a administrării cu regularitate a unor medicamente, pen­tru tratarea a diferite afecţiuni. Trata­mentul prin acupunctură, dacă se aplică un timp util, poate împiedica accelerarea „erodării" ţesuturilor şi celulelor organis­mului ca urmare a administrării masive şi repetate de medicamente. • NOUA VOCAŢIE A FLUVIU­LUI ZAIR ? In prezent, la Kinshasa re­examinează un îndrăzneţ proiect vizind iri­garea unor mari întinderi de sol african, prin devierea unei părţi din apele fluviu­lui Zair către zonele deşertice ale Sahelu­­lui, cu ajutorul unui canal lung de 2 500 km. Astfel, s-ar putea transfera, anual, către lacul Ciad o cantitate de 100 miliar­de litri de apă. Potrivit realizatorilor săi, proiectul „Transaqua" ar asigura, pe Ungă irigarea a zeci de mii de kilometri pătraţi de teren, şi crearea unei căi navigabile pentru o serie de ţâri africane care nu dispun de ieşire la mare. • PENTRU SUDAREA MAI RA­PIDA A... OASELOR. o nouă meto­dă de vindecare a fracturilor de la picioa­re se experimentează, in prezent, in mai multe spitale din Marea Britanie. In locul tradiţionalului ghips, care imobilizează membrul fracturat, se foloseşte un dispo­zitiv „cu vibraţii“, care stimulează rege­nerarea mai rapidă a osului accidentat. Cadrul acestui dispozitiv se fixează direct pe picior, de o parte şi de alta a fracturii. Alcătuit dintr-o bară metalică — ce con­stituie un suport rigid — şi un mecanism acţionat de un arc conectat la un mic com­presor — care face ca bara metalică să „pulseze“ la anumite intervale — dispozi­tivul determină capetele osului fracturat să vibreze intermitent. Fără a mai fi ne­voie să se recurgă la radiografii, informa­ţiile în legătură cu modul cum se sudează osul sunt obţinute cu ajutorul unui aparat de măsură conectat la un calculator, încă de la începutul tratamentului, fără a-şi părăsi patul, pacienţii se pot „plim­ba“. Şi aceasta pentru că dispozitivul de­termină mişcări identice cu cele efectuate in timpul mersului, ceea ce, pe lingă sti­mularea vindecării, asigură menţinerea muşchilor şi a încheieturilor in stare de funcţionare. De îndată ce pacientul începe să meargă, dispozitivul este acţionat de greutatea acestuia, in cursul deplasării. Graţie noii metode, pacienţii pot părăsi patul după numai citeva zile, iar timpul de vindecare definitivă se reduce cu cî­­teva săptămini fată de metoda fixării in ghips. totul, de a acţiona cu fermitate pen­tru ca minunatele izbînzi ale ştiin­ţei, aie creaţiei umane, in ansam­blu, să nu fie puse in slujba morţii, a distrugerii, ci, dimpotrivă, să servească omului, fericirii, dezvol­tării civilizaţiei umane pe noi culmi de progres, păcii si colaborării intre popoare. După cum se cunoaşte, România, tovarăşul Nicolae Ceauşescu şi-au cucerit un loc­­ de frunte in viaţa internaţională prin promovarea cu consecvenţă a poziţiei potrivit că­reia ştiinţa, tehnica modernă, oame­nii de ştiinţă, cercetătorii trebuie să devină aliaţi de nădejde in lupta pentru Împlinirea aspiraţiilor de pace Si progres, împotriva pericolului Înarmărilor. In primul rînd a celor nucleare. Cu prilejul unor reuniuni naţionale sau internaţionale, tova­răşul Nicolae Ceauşescu s-a adresat oamenilor de ştiinţă cu îndemnul da a acţiona pentru canalizarea tuturor cuceririlor ştiinţifice şi tehnice ex­clusiv pe făgaşul cerinţelor funda­mentale ale păcii şi colaborării. O activitate intensă, pilduitoare in această direcţie, desfăşoară Comite­tul Naţional Român „Oamenii de ştiinţă şi pacea“, condus de tovarăşa academician doctor inginer Elena Ceauşescu, savant de largă recu­noaştere internaţională, prodigioasă personalitate a vieţii ştiinţifice mon­diale — activitate care se bucură da o largă apreciere pe numeroase me­ridiane. Apelul adresat oamenilor de ştiinţă şi de cultură din întreaga lume de către participanţii la Con­gresul ştiinţei si invâţămintului din tara noastră se Înscrie pe linia unor asemenea iniţiative menite să spo­rească contribuţia savanţilor la fău­rirea unei lumi a păcii, progresului şi înţelegerii internaţionale. Acum, in Anul International al Păcii, cind se impun noi eforturi pentru oprirea cursei înarmărilor, in priimul rînd a celor nucleare, pentru trecerea la măsuri con­crete de dezarmare, chemarea vibrantă a României, a tovarăsului Nicolae Ceausescu adresată oameni­lor de stiintă, cercetătorilor, de a acţiona, strins uniţi, alături de toţi fiii planetei, pentru a face ca tezau­rul ştiinţei şi tehnicii să fie utilizat exclusiv spre binele oamenilor, al vieţii capătă un caracter mai urgent decit oricînd, constituind un aport preţios la mobilizarea şi mai largă a tuturor forțelor social-politice contemporane la salvgardarea păcii, la edificarea unui viitor lipsit de amenințarea armelor, a războaielor. ADUNARE FESTIVĂ consacrată celei de-a 69-a aniversări a victoriei Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie La Casa de cultură a sindicatelor din Tirgovişte a avut loc, marţi, o adunare festivă consacrată celei de-a 69-a aniversări a victoriei Marii Re­voluţii Socialiste din Octombrie. Au participat reprezentanţi ai or­ganelor locale de partid şi de stat, ai organizaţiilor de masă şi obşteşti, oameni ai muncii din întreprinderi şi instituţii dîmboviţene. Despre semnificaţia evenimentului aniversar au vorbit Ion Nicolae, prim-secretar al Comitetului muni­cipal Tirgovişte al P.C.R., primarul municipiului Tirgovişte, şi E. M. Tiajelnikov, ambasadorul Uniunii So­vietice la Bucureşti. Evidenţiind relaţiile tradiţionale de prietenie statornicite Intre partidele, ţările şi popoarele­ noastre, vorbitorii au subliniat rolul hotărîtor al intîl­­nirilor şi convorbirilor la cel mai Înalt nivel in adincirea si diversifi­carea acestor raporturi in interesul reciproc, al cauzei socialismului si păcii In lume. Participanţii au vizitat o expoziţie de fotografii şi de carte din Uniu­nea Sovietică. (Agerpres) Cronica zilei Cu ocazia încheierii misiunii sale în ţara noastră, ambasadorul Colum­biei la­­Bucureşti, Lucella Ossman de Duqua, a oferit, marţi, o recepţie. Au participat reprezentanţi ai Mi­nisterului Afacerilor Externe, ai al­tor ministere şi instituţii centrale, oameni de cultură şi artă. Au luat parte şefi de misiuni di­plomatice acreditaţi in România. (Agerpres) tv *0,09 Telejurnal SO,20 Viata economică • Fată in faţă. Idei, soluţii, rezultate in domeniul utilizării capacităţilor de producţie 10,35 Repere anatoliene. Documentar (color) *0,40 Tribuna TV. Emisiune de dezba­teri politico-ideologice • Noua revoluţia In pregătirea cadrelor *1,00 Film serial (color). „Casă pentru copiii noştri“. Premieră pe ţară. Producţie a televiziunii bulgare. Cu­­ Kosta Tonev, E. Radeva, V. Mihailov, Maria Kavardjikova, Stefan Danailov, Gheorghi Nova­­kov, E. Skoroeva, Asen Milanov. Regia­­ Nedelcio Cemev. Ultimul episod *1,50 Telejurnal *2,00 Închiderea programului v­remea Institutul da meteorologie *1 hidro­logie comunică timpul probabil pentru Intervalul 79 octombrie, ora 20 — 1 no­iembrie, ora 10. In ţară ! Vremea va fi predominant frumoasă in regiunile nordice ala tării şi schimbătoare in cele sudice, unde cerul va prezenta temporar innorări mai accentuate si, pe alocuri, va ploua slab. Vintul va sufla slab pină la moderat, cu unele intensificări In regiunile sudice si la munte, cu viteze de pină la 55 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, In general, Intre 8 si 18 grade. Iar cele minime intre minus 8 si plus 8 grade, mai cobortte in depresiuni, dar mai ridicate pe litoral, îndeosebi In nordul Si centrul ţării, local, se va produce brumă, iar izolat ceaţă. In Bucureşti ! Vreme schimbătoare, cu cerul tempo­rar noros, favorabil ploii slabe. Sint slab pină la moderat, cu intensificări de scurtă durată, cu viteze de pină la 45 km/h. Temperaturile maxima vor oscila intre 13 si 14 grade, iar cele minima intre 4 şi 5 grade. Administraţia de Stat Loto Pronosport informează : Luna noiembrie debutează cu o acţiune Îndrăgită de marea masă a participanţilor. Este vorba de TRAGEREA „MUL­TIPLA" PRONOEXPRES ce va avea loc duminică, 2 noiembrie 1986. Acest gen de tragere se Înscrie in rindul acelora care prezintă mari şi numeroase avantaje, impunîndu-se atît prin atractivitatea formulei de joc, cît şi prin evantaiul amplu şi variat al cîştigurilor. Se efectuează 8 extrageri, în două faze, cu un total de 48 de nu­mere (din 45). Tragerile fiind „legate“ două cite două, există posibilitatea de a se ciştiga si cu 4 numere din 12 extrase. Cîştigurile, cuprinse in 18 ca­tegorii, constau in autoturisme „Dacia 1­300“, importante suma de bani si excursii peste hotare. Biletele de 25 lei varianta au acces la toate extragerile. Ul­tima zi in care se mai pot procura biletele preferata este sîmbătă, 1 noiembrie. PAGINA 5 Tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU Secretar general al Partidului Comunist Român, Preşedintele Republicii Socialiste România Tovarăşului CONSTANTIN DĂSCĂLESCU Prim-ministru al Guvernului Republicii Socialiste România Stimaţi tovarăşi, In numele Comitetului Central al Partidului­ Socialist Unit din Ger­mania, al Consiliului de Stat, al Consiliului de Miniștri, al poporului Re­publicii Democrate Germane, precum și al nostru personal, exprimăm Co­mitetului Central al Partidului Comunist Român, Consiliului de Stat și Guvernului Republicii Socialiste România, poporului român şi dumnea­voastră personal mulţumiri pentru salutările şi urările transmise cu ocazia celei de-a 37-a aniversări a întemeierii Republicii Democrate Germane, împărtăşim convingerea dumneavoastră că relaţiile de prietenie şi co­laborare dintre partidele, statele şi popoarele noastre se vor dezvolta şi adinei in mod dinamic şi în viitor, în spiritul înţelegerilor convenite la cel mai inait nivel, spre binele popoarelor noastre, în interesul păcii şi so­cialismului. . Republica Democrată Germană atribuie, de asemenea, o importanţă primordială, luptei comune împotriva unei catastrofe nucleare, pentru dezar­mare şi reluarea politicii de destindere. Permiteţi-ne, stimaţi tovarăşi, să vă urăm dumneavoastră, tuturor oamenilor muncii din Republica Socialistă România noi succese în reali­zarea hotăririlor celui de-al XIII-lea Congres al Partidului Comunist Român, iar dumneavoastră personal sănătate, putere de munca și fericire. ERICH HONECKER Secretar general al Comitetului Central al Partidului Socialist Unit din Germania, Preşedintele Consiliului de Stat al Republicii Democrate Germane WILLI­STOPH Președintele Consiliului de Miniştri al Republicii Democrate Germane MITING AL PRIETENIEI INTRE TINERETUL ROMAN SI TINERETUL POLONEZ . Cu prilejul vizitei pe care o efec­tuează in tara noastră delegaţia Uniunii Tineretului Socialist Polo­nez (U.T.S.P.), condusă de Jerzy Smajdzinski, preşedintele Consiliului Central al U.T.S.P., marţi, 28 oc­tombrie, a avut loc in Capitală un miting a! prieteniei între tineretul din Republica Socialistă România și tineretul din Republica Populară Polonă, la care au luat parte un mare număr da tineri si cadra aie U.T.C. La miting au luat cuvîntul tova­rășul Nicu Ceausescu, membru su­pleant al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., prim-secretar al Co­mitetului Central al Uniunii Tine­retului Comunist, şi tovarăşul Jerzy Smajdzinski, preşedintele Consiliu­lui Central al Uniunii Tineretului Socialist Polonez. Au fost evidenţiate relaţiile buna de prietenie si colaborare statorni­cita intra tineretul si popoarele ro­mân si polonez, contribuţia concre­tă pe care Uniunea Tineretului Co­munist si Uniunea Tineretului So­cialist Polonez o aduc la amplifi­carea acestor raporturi, la transpu­nerea in viaţă a înţelegerilor con­venite cu prilejul dialogurilor între tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secre­tar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii So­cialiste România, şi tovarăşul Woj­­ciech Jaruzelski, prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Unit Polonez, preşedin­tele Consiliului de Stat al Republi­cii Populare Polone. S-a reafirmat hotărîrea de a sa acţiona, si in viitor, pentru amplifi­carea conlucrării intre organizaţiile de tineret din Republica Socialistă România si Republica Populară Po­lonă. Au fost prezentate preocupările actuale ale tineretului român și a ti­­­­neretului polonez pentru înfăptuirea obiectivelor de dezvoltare economi­­co-socială stabilite de Congresul al XIII-lea al Partidului Comunist Ro-­­ mân și, respectiv, de Congresul al X-lea al Partidului Muncitoresc Unit Polonez. A fost exprimată hotărîrea orga­nizaţiilor de tineret din cele două ţări de a acţiona cu energie. Îm­preună cu tineretul democratic şi progresist din întreaga lume, cu toa­te forţele iubitoare de pace pen­tru înlăturarea pericolului unui război nuclear, pentru dezarmare, şi in primul rînd dezarmare nuclea­ră, pentru făurirea unui sistem trainic de pace şi securitate in Eu­ropa si in întreaga lume. ■k Conducerea delegaţiei Uniunii Ti­neretului Socialist Polonez (U.T.S.P.), care efectuează o vizită in tara noastră, a fost primită, marti dimi­neaţa, de tovarăşul Ion Stoian, mem­bru supleant al Comitetului Politic Executiv, secretar al C.C. al P.C.R.­­ In cadrul Întrevederii au fost evi­denţiate relaţiile de prietenie şi co­laborare statornicite intre Partidul Comunist Român si Partidul Munci­toresc Unit Polonez, intre ţările şi­­ popoarele noastre, subliniindu-se contribuţia determinantă a întîlniri­­lor si convorbirilor dintre tovarăşii­­ Nicolae Ceausescu si Wojciech Jaru- Jelski la extinderea si Întărirea aces-­­ tor bune raporturi, in folosul reci-­­ proc, al cauzei socialismului si păcii. A fost relevat folia, tinere! gene-­­ raţii de pretutindeni in lupta po­poarelor pentru dezarmare, în primul­­ rînd nucleară, pentru pace, destin­dere și înțelegere în Întreaga lume. " ALBA : Extinderea prestărilor de servicii la sate Reţeaua unităţilor prestatoare de servicii din comunele şi satele ju­deţului Alba se află in continuă dezvoltare şi modernizare. In pe­rioada care a trecut din acest an, Uniunea judeţeană a cooperative­lor de producţie, achiziţii şi desfa­cere a mărfurilor a dat in folosin­ţă 40 de unităţi prestatoare de servicii de diverse profiluri : repa­raţii auto-moto, reparaţii obiecta de uz casnic, radio si televizoare etc. Asemenea unităţi au fost în­fiinţate în comunele Cîlnic, Noş­­lac, Roşia Montană, Sohodol, Cricău, Săsciori şi altele. Pină la sfirşitul anului vor fi date în fo­losinţă alte 15 unităţi. Totodată, In mediul rural au fost create. In sistemul cooperaţiei de producţie, achiziţii şi desfacere a mărfurilor si 20 unităţi de producţie. (Ştefan Dinică). INFORMAŢII SPORTIVE FOTBAL. Astăzi, la Slatina, în ca­drul etapei a XI-a a campionatului diviziei A la fotbal, se va disputa meciul dintre echipele F.C. CU şi Steaua Bucureşti. Partida va începe la ora 15. Celelalte jocuri ale etapei se vor desfăşura după următorul program : joi, 30 octombrie : Jiul — Sportul studenţesc ; Chimia — Uni­versitatea Craiova ; duminică, 2 no­iembrie : S.C. Bacău — Petrolul ; U­­niversitatea Cluj-Napoca — Victo­ria ; Dinamo — F.C. Argeş ; Rapid — Flacăra Moreni ; F.C.M. Braşov — Oţelul ; Gloria — Corvinul. LUPTE GRECO-ROMANE. In cla­samentul pe naţiuni al campionatelor mondiale de lupte greco-romane, în­cheiate recent la Budapesta, pe lo­cul intîi s-a situat U.R.S.S., cu 82 puncte, urmată de Bulgaria — 68 puncte, Polonia şi Ungaria — cite 46 puncte, România — 41 puncte, S.U.A. .— 28 puncte, Suedia — 27 puncte, Japonia — 25 puncte, Finlanda — 24 puncte etc. GIMNASTICA. In Sala sporturi­lor din Reşiţa se vor desfăşura, in­tre 31 octombrie şi 2 noiembrie, în­trecerile campionatelor republicane masculine de gimnastică — indivi­dual şi pe echipe. Printre participanţi se numără Valentin Pîntea, Emilian Nicula, Marius Tobă, Aurelian Georgescu, Marius Gherman şi Nicolae Beje­naru. • La ultima ediţie a „Cupei mondiale“ de gimnastică de la Beijing, evoluţiile sportivelor au fost notate de şase arbitri, în joc de patru ca pină acum. Experimentul şi-a dovedit eficacitatea, cei doi ofi­ciali contribuind la o apreciere mai obiectivă a concurenţilor, astfel incit pe toată durata competiţiei nu s-a înregistrat nici o contestaţie. Pre­şedintele Federaţiei internaţionale de gimnastică, Iuri Titov, a declarat : „Ţinînd cont de rezultatele bune ob­ţinute, vom experimenta acest sistem şi la viitoarele concursuri interna­ţionale, cu intenţia de al oficializa in cazul in care se va bucura de apre­cierile unanime“. CICLISM. Cu prilejul unui concurs desfăşurat pe velodromul olimpic din Moscova, sovieticul Viaceslav Eki­­mov a stabilit un nou record mondial al orei, pe pistă acoperită, parcur­­gînd 49,672 km. Vechiul record (48,448 km) aparţinea aceluiaşi sportiv, JUDO.­­ Campionatele mondiala feminine de judo s-au încheiat în lo­calitatea olandeză Maastricht cu în­trecerile de la categoria „open“, în finala căreia Ingrid Berghmans (Bel­gia) a dispus la puncte de Jinlin Li (R.P. Chineză). La categoria 66 kg, franceza Brigitte Deydier a cucerit pentru a treia oară consecutiv titlul suprem, învingind în finală pe sue­deza Elizabeth Karlsson. DIN ORIZONTURILE CUNOAȘTERII.»

Next