Semănătorul, 1901-1902 (Anul 1, nr. 1-40)

1902-03-03 / nr. 14

224 SEMĂNĂTORUL RĂSPUNSURI H. C. Loca. Corecte ca formă, — nici una publicabilă. «Bătrîniî» parc’ar vrea să fie ceva, dar spune lucrurile așa pe șleau și fără nicî o tresărire, că e să te’ntrebi : ce caută rimele în bucățica asta de proză ? Ș’apoi, pledați o cauză lă­murită și cîștigată de mult. «Peste un secol» e cea mai pretențioasă, și cea mai slabă. Toată urzeala e încîlcită, firele desfînate, rupte, și nu știi cum să le mai viezi. Așa —ca să vedeți și D-voastră cit de ușor se poate cunoaște și după scris, nu numai după glas, omul care nu-i sincer și țipă fără să-l doară nimic, — să luăm bunăoară două versuri și să le punem alături. In strofa ’nu îi spuneți: ■Și nu apuc’ un dor de moarte și de liniște eternă... Liniște eternă deci ! Și ’n strofa următoare : Moarte vin,... dar peste­ un secol mă învie, te rog, iară... Ei, așa liniște eternă — mai înțelegem și noi. Faci contract cu moartea pe­ o sută de ani, îți lași ceva economii la Casa de Depuneri, și zici lumii , la revedere. V. L. Turnu-Severin. Nu ne putem lua ast­fel de însărcinări. Păstrați-vă ma­nuscrisul. V. V. Cernăuți. Din bucățile pe cari ni­ le trimeteți, nu putem alege nimic, — sînt, în adevăr, lucruri de începător. Dacă­ e sau nu un poet în D-voastră, asta nu se cunoaște păn’ acum. — Ca să vă faceți o­­ frumoasă limbă literară, citiți pe Eminescu, pe Creangă, pe Delavrancea și pe Caragiale. Și după ce-i veți citi — recitiți-i. Iar ca să aveți talent, vă trebue întîi si 'ntîi o inimă mare, mare și bună și pururea deschisă, ca să intre î n ea de pretutindeni iubirea, grijile, teme­rile și speranțele, suferințele și bucuriile vieții­ altora, ca să se umple și să ră­sune mereu de zbuciumul vastului ocean de vieți, ca acele ghiocuri sonore, cari păstrează vecinie, cum spune poetul, în forma lor ceva din îndoirea valurilor, și ’n vutetul lor neîntrerupt ceva din zgomotele mării. Numai așa veți înțelege sufletul omenesc. Numai așa veți putea reproduce în D-voastră cîte ceva din formele și din zgomotele vieții de afară. — Vă mai trebue deprinderea de a observa lucru­rile cu privirea pururea atentă a omului chiamat să le scrie, să facă și pe alții să le vadă prin ochii lui , apoi răbdare vă mai trebue, și multă voință și putere de muncă , zile, săptămîni întregi să așteptați cuvîntul cel adevărat, și să nu vă descurajați, ori­cît v’ar întîrzia, — este pregătirea înceată a operei trainice ; na­tura însăși are nevoe de timp ca să-si urzească frumusețile ei. «Versurile cari-mi plac mai mult dintr’ale mele, ni spunea Odată uni prieten poet, sînt cele pe cari le-am așteptat mai mult, iar cele cari n’am­ venit încă îmi plac și mai mult.» A. G. Galați. «Defectele mai bătătoare la ochi»?.. Sînt cam multișoare. Spuneți în Introducere (și cu ce stăruință !) lucruri de cari n’aveți nevoe și nici nu vă mai gîndiți la ele ’n cursul nuvelei. De ce ne descrieți, pe-o pagin’ aproape, li­vada de pruni a Vălencii, cînd nu se ’ntîmplă nimic cu ea ? Ce-mi pasă mie de toată puterea și voinicia lui Stan, dacă nu-l văd folosindu-se de ele în nici o împrejurare? Unde vedeți D-voastră hazul cu «năframa Saftei»? Hora nu se vede. Omorîrea prîndarului ș’a mă-sei nu se vede, — așa că adevăratul ucigaș, dacă e cine­va, nu-i Gheorghiță, ci... autorul nuvelei. Dar toate situațiile grave, unde­ ar trebui să vă opriți și să lucrați cu multă grijă, sînt prinse numai așa în ace cu gămălie, ca niște tipare de hîrtie, și ’n schimb, la pagina B, 6 și 7, ce de vorbă de clacă, ce de tigheluri și de floricele fără nici o trebuință! Dar sfîrșitul !... Cum vă vine, Doamne, să scrieți asemenea năsbîtiî ? Pare că n’ați trăi pe lumea asta. E groaznic de artificial și de... sforăitor. Nici nu se poate ceva mai de teatru de provincie. Red. INSTITUTUL DE ARTE GRAFICE ȘI EDITURĂ «MINERVA», STRADA REGALĂ, 6

Next