Sămănătorul, 1909 (Anul 8, nr. 1-51)

1909-06-14 / nr. 24

492 SAMANATORUL Pentru ca să-i poată însă vorbi acestui popor, nu era destul să o­­ voiască aceasta, ci trebuia să-și dea silința de a-i cunoaște limba, apucăturile și obiceiurile, credințele și felul de a gândi și de a simți, întreaga fire specială, ca să se potrivească cu ea. Sunt oameni cu pretențiuni mari și cu destoinicii mici, care nu vreau să scrie pentru marea mulțime a «proștilor» fiindcă, petre­­cându-și viața într’un cerc restrâns, numai pentru acesta sunt în stare să creeze efemeride, ca să se recomande în atențiunea pu­blicului «ales» prin opere de diletant și să-și facă în timpul tinere­­țelor reputațiunea, de care au nevoie spre a-și crea și pozițiune. Sunt iar oameni cu mari destoinicii, care țin să se adreseze la întreaga lume românească, dar n’au în goana vieții lor nici timp, nici tigna cuvenită, ca să se dumirească asupra vieții sufletești a po­porului român și astfel dau adeseori greș creând opere neisprăvite. Eminescu și-a dat cea mai mare parte din viața și cea mai bună parte din sufletul lui, ca să cunoască până în cele mai mici amă­nunte viața poporului român și rostul neamului românesc în lumea aceasta, iar silințele lui n’au rămas zadarnice. De aceea a pătruns scrisa lui în cercuri din ce în ce mai largi și stăpânește din ce în ce mai mult inimile și mințile ; de aceea crește el și se înalță din zi în zi mai mult în gândul tuturora. El nu mi-a fost în timpul vieții lui ceea ce era în ziua morții sale și ni­ e azi neasemănat mai mult decât ceea ce ne era sunt acum douăzeci de ani, când a murit. Cu cât mai mult ne apropiem sufle­tește noi, clasa cultă, de popor și cu cât mai mult ne deprindem a lua inspirațiune din nesecatul izvor al vieții lui sufletești, cu atât mai mult ne pătrundem de simțământul, că era în ființa lui Eminescu ceva profetic și providențial, că drumul, pe care a umblat el e acela ce duce spre­ mărirea culturală a neamului românesc. Sunt oameni cu mintea strâmtă, care se văd în toate împreju­rările pe sine și numai pe sine, trăiesc numai în prezent și numai pentru prezent și nu sunt în stare să-și arunce privirea nici în tre­cut, nici în viitor și să se socotească pe sine numai veriguță ne­băgată în seamă din lanțul cel mare al vieții naționale : aceștia n’au înțeles și nici că vor înțelege vre’o dată rostul «poporanismului» lui Eminescu. Au însă să-l înțeleagă și să se pătrundă de el tinerii ce iau cu inima caldă și cu puteri încă proaspete parte la lucrarea noastră culturală. Ei trebue să se pătrundă de gândul, că țesem cu toții pânza, pe care au urzit-o părinții, bunii și străbunii și la care vor avea să lucreze și fiii, nepoții și strănepoții noștri, Io­an Slavici.

Next