Steagul Roşu, februarie 1956 (Anul 3, nr. 572-596)

1956-02-22 / nr. 590

STEAGUL­ ROŞU Pag. 3-a (Continuare în pag. 4­ a) Lucrările Congresului al XX-lea al P. C. U. S. Cuvintarea rostită de L.M. Kaganovici MOSCOVA 21 (Agerpres). — Tex­tul prescurtat al cuvintării rostite de L. M. Kaganovici în şedinţa din după amiaza­­ zilei de 18 februarie a Con­gresului al 20-lea al Partidului Comu­nist al Uniunii Sovietice. Tovarăşii Importanţa raportului de activitate al Comitetului Central, ca şi importanţa a însuşi Congresului al 20-lea depăşesc cu mult cadrul parti­dului, cadrul ţării noastre. Aceasta se explică prin faptul că partidul nostru conduce puternicul stat sovietic, care are un rol important în politica in­ternaţională şi care exercită o influ­enţă din ce în ce mai hotărîtoare a­­supra desfăşurării evenimentelor mon­diale. Aceasta se explică şi prin fap­tul că Congresul al 20-lea s-a întrunit într-o etapă nouă, de cea mai mare importanţă, a construirii comunismu­lui, pe care o desfăşoară poporul so­vietic sub conducerea partidului nos­tru. Raportul de activitate al C.C., pre­zentat de tov. N. S­. Hruşciov, a de­monstrat în mod viu şi convingător nesecata forţă creatoare de care dis­pune partidul nostru bolşevic, puter­nic, iubit de popor. (Aplauze). Perioada la care se referă raportul a fost o perioadă complexă şi grea în viaţa partidului şi a ţării. Trebuie să reamintim că puţin timp după Congresul al 19-lea duşmanii U.R.S.S., duşmanii comunismului, duşmanii păcii scontau în mod perfid o criză în partidul nostru, î­n conduce­rea lui, o dezbinare între clasa mun­citoare şi ţărănime, între popoarele statului nostru multinaţional. Acum întreaga lume vede cum au eşuat lamentabil, pentru a nu ştiu cîta oară, planurile prezicătorilor istorici ai imperialismului şi ale stăpînilor lor. Marele partid de 7.000.000 de oa­meni a întîmpinat al XX-lea Congres al său sudat printr-o unitate de mo­nolit, strîns unit în jurul Comitetului său Central leninist şi a Prezidiu­lui său, care înfăptuieşte în mod con­secvent principiul conducerii­ colective. (Aplauze furtunoase). S-a întărit nemăsurat de mult alian­ţa dintre clasa muncitoare şi ţărăni­mea colhoznică şi prietenia popoarelor ţării noastre. Poporul sovietic s-a unit şi mai strîns în jurul Partidului nos­tru. Folosind metoda bolşevică încercată a criticii şi autocriticii curajoase, par­tidul şi Comitetul său Central au so­luţionat în mod just cele mai mari şi complexe probleme care se puneau în mod acut în faţa partidului şi a ţării. A fost demascată şi lichidată cu în­drăzneală şi hotărîre activitatea cri­minală a bandei fascisto-provocatoare a lui Beria. In felul acesta au fost în­tărite partidul şi statul sovietic. In mod temeinic şi cu o profunzime principială a fost scoasă la iveală se­rioasa disproporţie dintre creşterea in­dustriei, necesităţile poporului şi ră­­mînerea în urmă a agriculturii, au fost elaborate, şi într-o anumită măsură s-au şi înfăptuit, măsuri pentru reme­dierea situaţiei din agricultură. A fost ridicată la o nouă înălţime problema progresului tehnic în Indus­trie, în transporturi şi în agricultură. Au fost elaborate măsuri pentru re­medierea situaţiei şi lichidarea lipsu­rilor în industrie. Luînd în considerare în chip mar­­xist-feninist condiţiile şi împrejurările actuale, s-a desfăşurat cu curaj o vas­tă iniţiativă activă în politica externă sovietică, în lupta pen-tru pace. Principalul rezultat pe care-l con­stată Congresul al XX-lea al partidu­lui este faptul că popoarele Uniunii Sovietice, sub conducerea partidului, bizuindu-se pe succesele industriali­zării ţării şi colectivizării agriculturii, au îndeplinit cu succes şi înainte de termen cel de al 5-lea plan cincinal de dezvoltare a economiei naţionale. S-a făcut un nou şi mare pas îna­inte pe calea ridicării bunăstării ma­teriale a poporului şi a construcţiei victorioase a comunismului. Marea Republică Populară Chineză şi celelalte ţări de democraţie popu­lară: Republica Populară Polonă, Re­publica Cehoslovacă, Republica Popu­lară Ungară, Republica Populară Ro­mina, Republica Populară Bulgaria, Republica Populară Albania, Republi­ca Democrată Germană, Republica Populară Democrată Coreeană, Re­publica Populară Mongolă și Re­publica Democrată Vietnam au întărit și mai mult legăturile de veşnică prie­tenie frăţească cu Uniunea Sovietică — principala forţă conducătoare a pu­ternicului lagăr socialist. Statul Sovietic a repurtat victorii serioase în lupta pentru pace, secu­ritate şi prietenia popoarelor din lumea întreagă. Organul suprem al partidului — Congresul al 20-lea, are toate temeiu­rile să aprobe cu mare satisfacţie ac­tivitatea Comitetului Central al par­tidului care conduce cu succes parti­dul şi întregul popor pe calea trasată de marele Lenin. (Aplauze prelungite).­ ­ In raportul de activitate al C.C. este înfăţişat tabloul grăitor şi este dată o profundă analiză marxistă a impor­tantelor realizări ale partidului în lupta lui pentru pacea generală, secu­ritatea internaţională, prietenia între popoare, pentru coexistenţa paşnică a tuturor statelor, indiferent de orîndui­­rea lor social-politică. S­uccesele politicii noastre externe se datoresc faptului că Comitetul Central aplică just­­şi consecvent înţeleaptă po­litică leninistă. Forţa politicii externe a partidului nostru rezidă în aceea că ea este pro­fund ştiinţifică, că ea se bazează pe analiza leninistă a imperialismului, ca fiind capitalism muribund şi în putre­facţie. Descoperind legile fireşti ale evoluţiei economiei şi politicii mon­diale, ţinînd seama de schimbările in­tervenite în raportul de forţe al clase­lor pe arena internaţională, partidul şi guvernul nostru ridică la timp şî rezolvă cu succes mereu noi şî noi probleme, asigură consolidarea pozi­ţiilor U.R.S.S. şî a întregului lagăr socialist, iar aceasta înseamnă slăbi­rea poziţiilor imperialismului In perioada dintre Congresele al 19-lea şî al 20-lea ale partidului a crescut foarte mult prestigiul interna­ţional al Uniunii Sovietice şi influen­ţa ei asupra desfăşurării evenimente­lor mondiale, s-au întărit poziţiile In­ternaţionale ale ţărilor lagărului so­cialist în frunte cu U.R.S.S. şi Repu­blica Populară Chineză. Au fost res­tabilite relaţiile prieteneşti şi frăţeşti cu Iugoslavia. Pe de altă parte s-a agravat criza generală a capitalismului, trosneşte din toate încheieturile sistemul colo­nial­­al imperialismului. Schimbările fundamentale pe arena mondială creează perspective şi condi­ţii şi mai favorabile intensificării lup­tei pentru coexistenţa paşnică a state­lor cu orînduire socială diferită, pentru preîntîmpinarea războiului. De aceea, aplicînd marxism-leninis­­mul în mod creator şi nu dogmatic, dialectic şi nu metafizic, ţinînd sea­ma de schimbările petrecute, în ra­portul C.C. prezentat de tov. N. S. Hruşciov sunt puse în prezent în mod just, într-un chip nou, probleme de cea mai mare importanţă. Acestea sunt problemele coexistenţei paşnice, ale posibilităţii preîntîmpi­­nării războiului şi ale formelor şi căi­lor de trecere la socialism. Toate sînt strîns legate între ele. O însemnătate hotărîtoare o are problema războiului şi a păcii deoare­ce ea este o problemă arzătoare, de importanţă vitală pentru zeci şi sute de milioane de oameni din toate colţu­rile globului pămîntesc care au trecut în secolul al 20-lea prin două războaie mondiale. Forţa hotărîtoare care stă în calea dezlănţuirii de noi războaie sînt po­poarele. Iar greutatea specifică a a­­cesteii forţe, voinţa de pace a popoare­lor, hotărîrea lor nestrămutată de a nu îngădui un nou război mondial, nimicitor, au crescut nemăsurat de mult în ultima perioadă. Iată de ce este indiscutabil justă concluzia trasă din aprecierea actualului­ raport de forțe că nu există o inevitabilitate fatală a războiului. Posibilitatea preîntîmpinării războiu­lui, posibilitate spre care tindem, va fi cu atît mai reală cu cît vom demasca mai viguros forţele reacţionare agre­sive ale imperialismului, vom lupta pen­tru dezarmare, iar atît timp cît nu s-a realizat un acord cu privire la dezarmare, vom întări puterea de apă­rare a patriei noastre, vom perfecţiona vitezele noastre forţe armate, vom transforma Uniunea Sovietică într-un bastion tot mai puternic şi mai de nă­dejde al păcii generale, al securităţii şi prieteniei popoarelor­­ (Aplauze prelun­gite). Este de mare importanţă istorică fap­tul că în favoarea coexistenţei paşnice a tuturor statelor, indiferent de orîn­­duirea lor social-politică, se pronunţă legate printr-o strînsă prietenie fră­ţească popoarele unor mari puteri — Uniunea Sovietică, Republica Popu­lară Chineză, Republica India, precum şi ale multor altor ţări. Analizînd perspectivele dezvoltării mondiale, Lenin scria acum 33 de ani în articolul său „Mai bine mai puţin, dar mai bine“: „Deznodămîntul luptei depinde, în ultimă analiză, de faptul că Rusia, India, China etc., formează imensa majoritate a populaţiei. Şi tocmai a­­ceastă majoritate a populaţiei este antrenată neobişnuit de repede, în ul­timii ani, în lupta pentru eliberarea sa; in acest sens nu poate exista nici o umbră de îndoială asupra desnodămîn­­tului final al luptei duse pe plan mondial. In acest sens victoria de­finitivă a socialismului este absolut şi pe deplin asigurată“ (Lenin, Opere alese, vol. 2, pag. 867,868 E.S.P.L.P, 1954, ed. II-a). In prezent, întreaga lume vede cum se adevereşte şi această previziune şti­inţifică a lui Vladimir Iliei Lenin, ge­niu al omenirii. (Aplauze furtunoase). Dacă Lenin ar fi putut vedea cum popoarele Indiei au întîmpinat pe solii statului sovietic socialist , pe tova­răşii Hruşciov şi Bulganin, şi apro­pierea politică care s-a creat între U.R.S.S., Republica Populară Chineză şi Republica India, el ar fi spus cu bucurie: „Asta e ceea ce am visat“. (Aplauze). Are o mare importanţă faptul că în sînul ţărilor capitaliste se agravează contradicţiile de clasă, se intensifică lupta clasei muncitoare şi a maselor largi populare nu numai pent­ru inte­resele lor economice, ci şi împotriva cursei înarmărilor, pentru pace, pentru slăbirea încordării în relaţiile interna­ţionale. Creşte năzuinţa clasei muncitore spre unitate, spre unirea tuturor for­ţelor patriotice şi democratice în ve­derea apărării independenţei naţionale şi a renunţării la subordonarea faţă de imperialismul străin. Toate acestea s-au manifestat deosebit de clar în Franţa şi în Italia, unde partidele co­muniste au repurtat în alegerile par­lamentare victorii strălucite, care bu­cură în mod sincer partidul nostru şi întregul popor sovietic! (Aplauze). Stăm ca întotdeauna pe poziţiile noa­stre revoluţionare de clasă. Socialismul va înlocui în mod inevitabil capitalis­mul; numai socialismul va izbăvi po­poarele de ororile exploatării, oprimă­rii, pauperizării, războaielor, crizelor, şomajului etc. Dar problema formelor trecerii spre socialism trebuie rezolvată în mod con­cret în funcţie de fiecare ţară, ţinînd seama de noua experienţă istorică. Aceasta este măreaţa experienţă a Chinei şi a ţărilor de democraţie po­pu- lară. Sprijinindu-se pe mişcarea re­voluţionară de masă a proletariatului, a maselor de oameni ai muncii, în a­­ceste ţări puterea populară construieşte victorios socialismul, folosind totodată şi formele parlamentare cărora le dă un conţinut nou — cel al democraţiei populare. Poporul sovietic şi partidul nostru se bucură din toată inima de victoriile istorice ale fraţilor noştri. Ele sînt asigurate de o astfel de condiţie hotărîtoare cum este conduce­rea politică a clasei muncitoare avînd în frunte avangarda sa revoluţionară. (Aplauze). Toate acestea au devenit posibile nu­mai datorită faptului că în U.R.S S. a biruit socialismul. In prezent, cînd fortăreţe ale socialismului au devenit ţări care cuprind aproape jumătate din omenire, au fost create condiţii favorabile pentru posibilitatea tre­cerii de la capitalism la socialism a unor ţări, în anumite condiţii şi fără război civil. Noi admitem posibilitatea folosirii formelor parlamentare prin cucerirea unei majorităţi solide, care să se spri­jine pe mişcarea revoluţionară de masă a proletariatului care, în frunte cu a­­vangarda sa revoluţionară, să înfăptu­iască conducerea politică a tuturor oa­menilor muncii. In actualele condiţii istorice capătă o deosebită importanţă principiile stra­tegice şi tactice leniniste, expuse în deosebi în minunata lucrare a lui Lenin „Stîngismul — boala copilăriei comunismului“. Problemele principiale ale actualei evoluţii internaţionale expuse în ra­portul de activitate al C.C. au o foarte mare importanţă teoretică şi politică practică nu numai pentru partidul nos­tru, ci şi pentru toate partidele co­muniste şi muncitoreşti frăţeşti. Ţinînd seama de situaţia interna­ţională schimbată şi sprijinindu-se pe năzuinţa crescîndă a clasei muncitoare spre unitate, pe năzuinţa tuturor for­ţelor progresiste cu adevărat democra­tice spre unificare în lupta pentru in­dependenţă naţională şi progres social, pentru pace, împotriva războiului, par­tidele noastre frăţeşti pot realiza suc­cese importante. Să urăm deci din toată inima parti­delor comuniste şi muncitoreşti fră­ţeşti succese în realizarea unităţii clasei muncitoare, în lupta lor nobilă pentru pace, pentru socialism. (Aplauze). Este mai presus de orice îndoială că Congresul al XX-lea al partidului va aproba problemele principiale indicate în raportul de activitate al C.C., expuse de tov. N. S. Hruşciov. O astfel de ho­tărîre a Congresului al XX-lea va con­solida şi mai mult poziţiile partidului nostru şi ale statului sovietic în lupta pentru coexistenţa paşnică, pentru pre­întîmpinarea războiului, pentru prie­tenia popoarelor din întreaga lume, pentru unitatea clasei muncitoare în lupta pentru socialism. (Aplauze fur­tunoase). II Tovarăşi ! Noi am consolidat şi am îmbunătăţit situaţia noastră internaţio­nală şi datorită faptului că, sprijinin­­du-ne pe o industrie foarte dezvoltată, în primul rînd nu am rămas în urmă ci în anumite privinţe am depăşit S.U.A. în domeniul celei mai moderne producţii pentru apărare şi, în al doi­lea rînd, am întărit situaţia politică internă a ţării, am realizat succese se­rioase în dezvoltarea agriculturii, in­dustriei. După Congresul al XIX-lea al parti­dului, C.C. cu toată principialitatea şi energia bolşevică a elaborat, adoptat şi înfăptuieşte o serie de importante hotărîri istorice în domeniul agricultu­rii. In prezent C.C. trasează drept o sar­cină principală realizarea unei sporiri însemnate a recoltei la ha în toate col­hozurile şi sovhozurile, în special în regiunile cu o populaţie deasă. Este necesar să se mărească în măsură în­semnată înzestrarea agriculturii cu în­grăşăminte chimice şi prin urmare să se ridice rolul industriei chimice. De această problemă va fi nevoie să ne ocupăm şi în decursul realizării cinci­nalului pentru a depăşi sarcinile tra­sate. Partidul şi Comitetul său Central au întreprins o acţiune mare şi importantă îndreptînd aproape 30.000 de lucrători de seamă în calitate de preşedinţi ai colhozurilor rămase în urmă pentru a Ie întări. Cei 25.000 de muncitori trimişi la sate în perioada luptei pentru colecti­vizare, precum şi activiştii secţiilor politice din S.M.T.-uri şi sovhozuri au fost cu precădere organizatori politici. In prezent, au fost trimişi în sate lu­crători care pe lîngă experienţă poli­tică au cunoştinţe tehnice şi agrono­mice. Trebuie continuată sprijinirea lor multilaterală, ridicată calificarea lor, menţinută legătura cu ei şi această extrem de importantă măsură organi­zatorică a partidului va da rezultate însemnate în realizarea unui avînt con­tinuu al agriculturii sovietice. In domeniul industriei, C.C. al Par­tidului şi guvernul au elaborat şi au realizat în perioada la care se referă raportul de activitate o serie de mă­suri importante care au asigurat înde­plinirea şi depăşirea cu succes a sar­cinilor celui de al cincilea plan cinci­nal, stabilite de Congresul al XIX-lea al Partidului. O deosebit de mare importanță a avut-o hotărîrea plenarei Q.C. al P.C.U.S. din iulie 1955, care indică calea principială pentru dezvoltarea continuă a industriei socialiste și în special a celei grele, temelia de nez­druncinat a dezvoltării întregii econo­mii, întăririi capacităţii de apărare a ţării, avîntului agriculturii şi dezvoltă­rii industriei producătoare de bunuri de consum popular. Aceasta este calea progresului teh­nic înfăptuit pe baza introducerii largi a tehnicii noi şi a realizărilor ştiinţei sovietice şi mondiale şi a ridicării con­siderabile pe această bază a producti­vităţii muncii. Realizarea hotărîrilor C.C. cu privire la industrie şi agricul­tură, a sarcinilor celui de al şaselea plan cincinal vor asigura un nou salt al economiei noastre socialiste şi un ritm accelerat de trecere a ţării de la socialism, la comunism. III Creşterea economiei naţionale a ţării noastre, continua dezvoltare puternică a industriei grele, realizarea măsuri­lor importante adoptate de partid şi guvern pentru avîntul agriculturii, spo­rirea producţiei articolelor de consum popular — acest întreg nou avînt al economiei socialiste este legat indiso­lubil și depinde în măsură considera­bilă de un nou avînt al transporturilor. Transporturile la fel ca și întreaga noastră industrie glorioasă și agricul­tură aflată în plin avînt, s-au prezen­tat la cel de al XX-lea Congres al Partidului cu realizări serioase. Deşi transporturile noastre satisfac în genere necesităţile economiei naţio­nale, ar fi nejust să nu vedem lipsurile pe care le au căile ferate în activita­tea lor. Pentru satisfacerea deplină a ne­cesităţilor de transport ale econo­miei, lucrătorii din transporturi şi în primul rînd feroviarii trebuie să mărească capacitatea de trafic şi de transport a căilor ferate şi să-şî con­centreze în deosebi eforturile asupra lichidării înapoierii tehnice a trans­porturilor, asupra reconstrucţiei şi îmbunătăţirii activităţii lor. Comitetul Central al Partidului a pus just şi categoric problema tre­cerii rapide a căilor ferate la trac­ţiune electrică, ceea ce constituie o verigă importantă a reutilării tehnice a transportului feroviar şi a dezvol­tării lui pe baza tehnicii celei mai înalte. Se înţelege de la sine că odată cu reconstrucţia mijloacelor de tracţiune trebuie introdusă tehnica cea mai modernă în toate ramurile gospodă­riei feroviare, altfel electrificarea va fi lipsită de efectul deplin. Trebuie introdusă cu mai multă hotărire auto­matizarea în­ conducerea circulaţiei trenurilor , autoblocarea, centr­ali­­zarea serviciului de dispeceri, centra­lizarea electrică a macazurilor, me­canizarea cocoaşelor de triaj, auto­stopuri, comunicaţii­ prin radio, tele­viziune în gări etc. Avem nevoie de vagoane cu o ca­pacitate de încărcare pînă la 100 de tone, de mai multe vagoane desco­perite, de vagoane universale. Odată cu dezvoltarea agriculturii va crește considerabil transportul de legume, fructe, carne și alte încărcături altera­­bile. Aceasta necesită introducerea pe scară largă a trenurilor frigorifere, a vagoanelor cu răcire mecanică. In mod acut se pune problema vagoanelor de călători. Totodată trebuie dezvoltată capa­citatea de trafic a căilor ferate, sta­ţiilor, trebuie dezvoltată construirea de linii duble şi noi în special pe di­recţiile de mare trafic şi pe cele noi. Probleme tot atît de mari se pun şi transporturilor pe apă. Cel mai mare avantaj al economiei socialiste este posibilitatea unei cooperări şi colaborări planificate şi cît mai efec­tive a tuturor mijloacelor de trans­port, care să acţioneze ca o reţea de transport unică a U.R.S.S. Greutatea specifică a transporturi­lor mai eftine — transportul pe apă şi prin conducte — este încă redusă. In deosebi sunt folosite în mod ne­satisfăcător pentru transporturi lo­cale aşa-numitele rîuri mici. Trebuie ca conducătorii ministere­lor flotei fluviale şi maritime să dea dovadă de mai mult zel şi perseve­renţă în perfecţionarea şi reconstrui­rea flotei şi punerea în funcţiune a­ unor nave de transport şi călători mai puternice, mai perfecţionate şi mai rapide. In domeniul transportului pe apă cel mai mult a rămas în urmă gos­podăria portuară şi a cheiurilor; în această privinţă a rămas chiar mai mult în urmă decît în privinţa nave­lor şi trebuie desfăşurate lucrări mari pentru dezvoltarea gospodăriei portuare şi a cheiurilor. In domeniul transportului auto dis­punem de puţine automobile­­ puter­nice şi în special de remorci. Tre­buie să introducem autocamioane mai puternice cu o capacitate de 10—20 de tone şi chiar mai mult. Trebuie să spunem că avem puţine şosele moderne. Problema dezvoltării reţelei de şosele aşteaptă să fie re­zolvată. In domeniul construcţiei, re­paraţiei şi întreţinerii drumurilor tre­buie să aibă o mare însemnătate ini­ţiativa locală. Reconstrucţia tehnică a transportu­rilor va trebui în primul rînd să ai­bă un mare efect în ce priveşte spo­rirea vitezei de circulaţie, ceea ce are o mare însemnătate pentru eco­nomia naţională. IV Problema vitezei şi economiei de timp are în general o însemnătate pentru întreaga economie naţională. Marx scria că „la o economie de timp se reduce în ultimă analiză întreaga economie... Economia de timp, la fel ca şi repartiţia planică a timpului de lucru între diferitele ramuri ale producţiei, rămîne prima lege econo­mică la baza producţiei colective“. (Arhiva K. Marx şi F. Engels, vol. IV, pag. 119). Aceasta are o mare însemnătate în special în condiţiile istorice ale înfăptuirii lozincii marelui Lenin de a ajunge din urmă şi de a depăşi din punct de vedere economic, adică din punct de vedere al producţiei pe cap de locuitor, principalele ţări capi­taliste. In anii care au trecut de cînd a fost formulată această lozincă, cu excepţia perioadei războiului cînd principala sarcină era de a-1 ajunge din urmă pe Hitler la Berlin şi de a-l goni în mormînt — ceea ce a fost îndeplinit în mod strălucit de glorioasa noastră armată — noi am înaintat considerabil în realizarea acestei sarcini de a ajunge din ur­mă şi de a depăşi ţările capitaliste şi am redus rămînerea în urmă faţă de principalele ţări capitaliste în ce priveşte producţia pe cap de lo­cuitor. Rezolvarea sarcinii de a ajunge din urmă şi de a depăşi ţările capi­taliste este asigurată printr-un ritm mai înalt de dezvoltare a economiei naţionale a U.R.S.S. în comparaţie cu ţările capitaliste, prin legile de dez­voltare a socialismului, diferite de cele ale capitalismului. Economia socialistă este mai econo­mică decît cea capitalistă în primul rînd din cauza faptului că ea nu cu­noaşte pierderile din domeniul pro­ducţiei şi circulaţiei, specifice capita­lismului, datorite crizelor, şomajului, anarhiei în producţie şi concurenţei. Deşi la noi există multe pierderi a­­tît în producţie cît şi în circulaţie, noi cunoaştem însă calea reducerii lor şi vom lupta cu succes pentru reducerea şi lichidarea lor. Această cale este regimul de economii în toate sferele de activitate. Regimul de eco­nomii rămîne ca şi în trecut cea mai importantă sarcină a muncii parti­dului, a aparatului de stat, a întregii economii naţionale. Este vorba de micşorarea cheltuielilor în sfera ne­productivă, de micşorarea cheltuieli­lor de conducere, de reducerea şi îm­bunătăţirea activităţii aparatului, de micşorarea cheltuielilor de circulaţie şi transport, care nu creează noi bu­nuri materiale. Este vorba de problema cea mai importantă şi cea mai mare: econo­misirea cheltuielilor de muncă vie şi materializată în producţie, ceea ce îşi găseşte expresia în principalul in­dice calitativ al producţiei socialiste, în reducerea preţului de cost. Rezolvarea sarcinii economice fun­damentale poate fi asigurată numai obţinîndu-se o productivitate a mun­cii mai ridicată decît în capitalism. Trubadurii capitalismului contem­poran fac acum mult zgomot în jurul lozincii ridicării productivităţii muncii pe baza „spiritului unităţii industria­le“ a patronilor şi muncitorilor. A­­cesta este un cîntec vechi într-o va- r­riantă nouă, întrucît productivitatea muncii interesează pe capitalişti nu ca mijloc de îmbunătăţire a vieţii­­ societăţii în ansamblu, ci ca mijloc­­ de sporire a supraprofiturilor capi­taliste. Pentru­­noi, pentru lagărul socia­list, creşterea productivităţii muncii are o importanţă hotărîtoare în spo­rirea producţiei economiei naţionale, ca mijloc de ridicare a bunăstării materiale a poporului. In perioada 1913—1955 productivi­tatea muncii în industria U.R.S.S. a crescut de opt ori, iar dacă se ţine seama de reducerea zilei de muncă, de zece ori. Am fi putut însă obţine mai mult dacă sarcina în ce priveşte producti­vitatea muncii ar fi fost îndeplinită în întregime în cincinalul trecut de toate întreprinderile şi de industrie în ansamblu. Pentru a valorifica rezervele exis­tente ale creşterii productivităţii mun­cii este necesar, desigur, să se intro­ducă mai rapid tehnica nouă, fapt căruia în perioada la care se referă raportul Comitetul Central i-a acor­dat o deosebită atenţie: a convocat o conferinţă specială, a convocat ac­tivul lucrătorilor din industrie, a analizat profund această problemă la plenara din iulie 1955 a C.C., a trimis organizaţiilor de partid o scri­soare specială. In anii cincinalelor, economia na­ţională a fost înzestrată pe scară largă cu mijloace tehnice noi. Acea­sta a permis să se mecanizeze prin­cipalele lucrări care cer un volum mare de muncă. Dar pînă acum încă un număr considerabil de muncitori industriali lucrează manual. Aceasta se explică nu numai prin numărul insuficient de mecanisme şi prin des­făşurarea nesatisfăcătoare a lucrări­lor de creare şi adaptare de noi ma­şini şi mecanisme, ci şi prin aceea că în multe ramuri considerate me­canizate, mecanizarea cuprinde de fapt numai cîteva operaţii principale. Prin urmare, principala noastră sar­cină în domeniul mecanizării lucră­rilor este introducerea mecanizării complexe. Un factor important al ridicării productivităţii muncii, trebuie să de­vină automatizarea producţiei. Sarcina introducerii de mijloace tehnice noi şi a mecanizării lucrări­lor grele şi a acelora care cer un vo­lum mare de muncă, se referă nu numai la industrie, transport şi cons­trucţii, ci şi la agricultură . Dar oricît de puternică ar fi teh­nica nouă, fără munca omului ea este moartă. Or, influenţa activă a muncii asupra mijloacelor de pro­ducţie depinde de forma socială a muncii. Relaţiile de producţie în ţara noas­tră şi în ţările care construiesc socia­lismul, deschid cîmp liber pentru dezvoltarea producţiei sociale şi creează condiţii pentru desfăşurarea permanentă a activităţii creatoare în muncă a maselor muncitoare însăşi, pentru dezvoltarea întrecerii socia­liste. Lenin considera că organizarea întrecerii este o importantă sarcină de stat. întrecerea socialistă a devenit în U.R.S.S. o cauză a întregului popor şi succesele noastre sunt într-o mă­sură considerabilă rezultatul între­cerii socialiste de masă. Ar fi însă nejust să nu se vadă că cu toate aceste rezultate indiscu­tabile, există multe lipsuri serioase care împiedică dezvoltarea întrecerii socialiste şi care o pot împiedica şi mai mult pe viitor. Principala lipsă constă în aceea că într-o serie de ramuri ale producţiei este puţin răs­­pîndită experienţa înaintată a inova­torilor în producţie — fruntaşi în întrecerea socialistă. Uneori sînt citate date după care în ce priveşte nivelul productivităţii indi­viduale a muncii rămînem încă în urmă faţă de S.U.A. Este însă un fapt că într-o serie de ramuri ale industriei şi transportului, inovatorii noştri în producţie au obţinut, iar într-o serie de cazuri au întrecut chiar productivitatea muncii profesiu­nilor corespunzătoare din S.U.A. A­­ceasta dovedeşte că dacă se va in­troduce larg experienţa inovatorilor noi putem ajunge repede din urmă şi depăşi S.U.A. şi în ce priveşte ni­velul productivităţii muncii. Dar în întreprinderi şi chiar în ministere se­ manifestă de obicei o atitudine biro­cratică faţă de introducerea in masă a metodelor inovatorilor. Problema introducerii experienţei înaintate în producţie trebuie să de­vină o chestiune de stat; aceasta trebuie să devină o lege în confor­mitate cu indicaţiile marelui Lenin care a spus : „pentru ca puterea exemplului să devină în primul rînd un model moral — iar apoi şi unul introdus prin constrîngere...“. Particularităţile actualei etape a dezvoltării întrecerii socialiste sînt determinate de creşterea considera­bilă a înzestrării tehnice a economiei naţionale, de ridicarea nivelului teh­­nico-cultural al clasei muncitoare şi­­ de nivelul sporit al productivităţii­­muncii. In aceste condiţii noi, au cres­cut şi s-au transformat înşişi ino­vatorii în producţie. întrecerea so­cialistă s-a ridicat pe o nouă treaptă, mult mai înaltă. Aceasta cere un alt nivel, mai înalt de conducere şi orga­nizare. Totodată, avem lipsuri serioase în ce priveşte organizarea întrecerii so­cialiste de masă. Cele mai importante din aceste lipsuri sunt următoarele: Indicaţiile leniniste cu privire la asigurarea publicităţii şi a compa­rării rezultatelor întrecerii au fost încălcate. Popularizarea rezultatelor întrecerii a slăbit. Luarea de către muncitori a angajamentelor indivi­duale a scăzut, fapt care duce la scăderea răspunderii morale a fie­cărui om în parte pentru angajamen­tele socialiste asumate în faţa colec­tivului. Stimularea morală şi materială a rezultatelor obţinute în întrecere este insuficientă, sînt puţin folosite nu­meroasele forme de încurajare mo­rală, trebuie să spunem că puţini muncitori — fruntaşi în întrecere sînt decoraţi cu ordine şi medalii pentru realizări remarcabile în producţie. Adesea sînt repartizate în mod ne­just fondurile primite de întreprin­deri în baza rezultatelor întrecerii so­cialiste unionale. Nu întotdeauna se apreciază după merit iniţiativa inginerilor şi tehni­cienilor care au depus o muncă in­tensă pentru asigurarea succesului muncitorilor­ fruntaşi. Această lipsă este deosebit de intolerabilă în ac­tuala fază a întrecerii, cînd realiză­rile muncitorilor în domeniul perfec­ţionării tehnicii şi tehnologiei, al îm­bunătăţirii organizării muncii şi a producţiei, sînt pur şi simplu de ne­­conceput fără o colaborare strînsă cu inginerii şi tehnicienii, fără o con­ducere din partea lor. Lipsurile serioase în ce priveşte or­ganizarea muncii şi producţiei, care împiedică întrecerea socialistă, se manifestă în primul rînd în lipsa de ritmicitate în muncă în decursul lu­nii şi chiar în decursul zilei de mun­că, munca în asalt în ultima decadă a lunii, în mari pierderi ale timpului de lucru, care în medie reprezintă în industrie o oră la fiecare muncitor, iar uneori o oră și jumătate și chiar două ore pe zi. Aceste lipsuri devin cu totul in­tolerabile în prezent. Partidul nostru a­­ adoptat hotărîrea importantă cu privire la introducerea zilei de lucru de şapte ore. Sîntem convinşi că muncitorul nostru sovietic va răs­punde la această hotărîre istorică a partidului său printr-un şi mai mare eroism în muncă pentru binele pa­triei şi succesul comunismului (A­­plauze). Dar pentru a obţine acest lucru trebuie lichidate uriaşele pierderi ale timpului de lucru care există în pre­zent. Lichidarea acestor lipsuri se­rioase cere o îmbunătăţire hotărîtoa­re a conducerii lucrătorilor din par­tea conducătorilor administrativi, pre­cum şi din partea organizaţiilor sin­dicale şi de partid Conducătorii administrativi răspund în primul rînd pentru asigurarea muncii normale, ritmice, continue, a întreprinderii. Fiecare conducător ad­ministrativ trebuie să se ocupe nu numai de tehnica şi organizarea pro­ducţiei, el trebuie să se ocupe înde­aproape de întrecerea socialistă, de oameni, el trebuie să fie atent la ne­voile lor. El trebuie să caute şi să găsească singur legătura cu oame­nii, cu organizaţiile de partid, sin­dicate şi alte organizaţii, fără să aştepte ca aceste organizaţii să intre în legătură cu el. Fiecare­­ conducător administrativ trebuie să muncească împreună cu organizaţiile de partid şi sindicale la ridicarea nivelului disciplinei în muncă şi totodată să contribuie pe toate căile la înlăturarea cauzelor multor încălcări ale disciplinei, prin crearea pentru muncitori şi funcţio­nari a unor condiţii de trai şi de locuit normale, prin protecţia muncii etc. Trebuie subliniat în mod deosebit rolul conducătorilor administrativi în desfăşurarea consfătuirilor de pro­ducţie care au o mare însemnătate. Natura consfătuirilor de producţie este determinată de esenţa orînduirii noastre socialiste. Numai în societa­tea noastră poate exista o asemenea formă de­ participare directă a ma­selor largi muncitoare la conducerea producţiei. Consfătuirile de producţie consti­tuie şi trebuie să constituie cel mai important mijloc de propagandă, stu­diere şi introducere a experienţei îna­intate. Datoria directă a fiecărui conducător administrativ, a fiecărui activist de partid şi îndeosebi sin­dical , este să participe activ la lucrările consfătuirilor de producţie, să examineze cu atenţie propunerile muncitorilor, inginerilor, tehnicieni­lor şi funcţionarilor şi să traducă în viaţă propunerile acceptate. VI Creşterea mai rapidă a producti­vităţii muncii şi dezvoltarea între­cerii socialiste sînt împiedicate se­rios nu numai de lipsurile susmen­ţionate, ci şi de lipsurile grave care există în organizarea salarizării şi a normării muncii. A avut dreptate tovarăşul N. S. Hruşciov cînd a spus că problema sa­lariilor este încurcată. In prezent, noi ne străduim s-o descurcăm. A­­ceasta este o problemă serioasă. Marile lipsuri existente în prezent în întreaga organizare a salarizării şi care frînează dezvoltarea produc­tivităţii muncii, ridică necesitatea ur­gentă de a se pune ordine în acest domeniu, de a se pregăti minuţios şi de a se aplica reforma tarifară a salarizării, normarea muncii. Acesta nu este un lucru uşor, este nevoie de timp şi poate şi de mijloace, dar el trebuie neapărat făcut. O sarcină importantă este îndepli­nirea admirabilei hotărîri a C.C. cu privire la majorarea salariilor lucră­torilor cu salarii mici. Aceasta va avea o mare importanţă pentru ri­dicarea nivelului de trai al acestor categorii de lucrători. Este necesar de asemenea, după cum se arată în raportul C.C., ca sistemul de plată a muncii să fie ela­borat şi din punctul de vedere al mă­ririi cointeresării materiale a mem­brilor din conducerea secţiei, între­prinderii în funcţie de rezultatele muncii secţiei şi întreprinderii. Toate problemele ce se discută la Congres pe marginea raportului de activitate al C.C. şi apropiata discu­tare a Proiectului de Directive cu privire la cel de-al şaselea plan cin­cinal, privesc interesele vitale a­le tuturor oamenilor muncii din ţara noastră. Este necesar să se sublinieze că la acest Congres au fost ridicate şi se rezolvă o serie de probleme care au o importanţă directă, nemij­locită, vitală pentru fiecare om al muncii. Mă refer la asemenea probleme ri­dicate la Congres ca urmare a hotă­­rîrii C.C., cu trecerea la ziua de muncă de 7 ore, majorarea salariilor lucrătorilor cu salarii mici, îmbu­nătăţirea serioasă a situaţiei pensiilor oamenilor muncii, îmbunătăţirea con­diţiilor de muncă şi de trai ale fe­meilor. Proiectul de Directive cu privire la cel de-al şaselea plan cincinal pre­vede creşterea în medie cu aproxi­mativ 30 la sută a salariului real al muncitorilor şi funcţionarilor, creşte­rea veniturilor colhoznicilor în medie cu cel puţin 40 la sută, sporirea de două ori a construcţiei de locuinţe, lărgirea continuă a construcţiilor so­­cial-culturale. Toate aceste hotărîri sînt în pri­mul rînd o expresie a victoriei so­cialismului în ţara noastră, a supe­riorităţii incontestabile a orînduirii socialiste, a victoriilor noastre în răz-' boiul pentru apărarea patriei şî a succeselor obţinute în construirea co­munismului. Acestea sînt roadele în­tregii politici şi practici a partidului nostru,­ îndreptate spre satisfacerea maximă a nevoilor materiale şi cul­turale crescînde ale marelui popor sovietic.­­ Nu ne îndoim că eroica noastră clasă muncitoare, ţărănimea colhoz­nică, toţi oamenii muncii , construc­tori ai comunismului, vor răspunde la această grijă a partidului şi gu­vernului lor printr-un nou avînt al activităţii creatoare, vor întării pu­terea patriei noastre şi ne vor apropia şi mai mult de victoria comunismu­lui. (Aplauze îndelungate). VII In ţara noastră se creează în pre­zent posibilităţi obiective favorabile accelerării ritmului de trecere de la socialism la comunism. Traducerea în fapt a acestor posibilităţi depinde în măsură hotărîtoare de un factor subiectiv, de ridicarea în toate dome­niile vieţii economice şi politice a nivelului muncii de conducere şi de pregătire culturală a celor ce conduc. Deosebit de important este rolul sindicatelor, ca organizaţia cea mai de masă a clasei muncitoare, care leagă partidul nostru de clasă. In prezent sindicatele grupează în rîndu­­rile lor peste 42 milioane de munci­tori şi funcţionari. Sindicatele noastre ar­ fără îndoială mari realizări în numila lor şi mari merite faţă de clasa muncitoare, par­tid şi stat. Ele sînt în multe privinţe un model pentru sindicatele frăţeşti1 din ţările de democraţie populară şi deţin pe merit un rol de frunte în mişcarea muncitorească Internaţională.­­Ar fi însă nejust să nu se vadă că în munca sindicatelor există lipsuri serioase, a căror înlăturare va trebui să ridice considerabil rolul sindicate-­ lor în construcţia comunistă. Plenara din iulie a C.C. al parti­dului a subliniat necesitatea îmbună­tăţirii muncii sindicatelor în ceea ce priveşte conducerea întrecerii so­cialiste, înlăturarea formalismului în acest domeniu, în ceea ce priveşte o mai largă răspîndire a experienţei muncitorilor fruntaşi şi inovatorilor în producţie, pentru întărirea disci­plinei în muncă, în lupta pentru ridi­carea productivităţii muncii şi a bu­năstării materiale a muncitorilor şi funcţionarilor. întreaga muncă a sindicatelor, de sus pînă jos, trebuie să fie pătrunsă de intransigenţa bolşevică faţă de denaturările birocratice, faţă de ati­tudinea indiferentă în legătură cu muncitorii inovatori din producţie, faţă de satisfacerea cerinţelor şi ne­voilor crescînde ale muncitorilor şi ale tuturor oamenilor muncii. Prin participarea activă la construc­ţia comunistă, sindicatele trebuie să justifice mai mult ca oricînd definiţia dată de marele Lenin ca şcoală a co­munismului, ca şcoală, după cum spu­nea Lenin, de un tip cu totul neobiş­­nuit, şcoală de conducere, şcoală de gospodărire, şcoală a comunismului (Aplauze). Minunatele victorii cu care partidul nostru a întîmpinat Congresul al XX-lea al P.C.U.S., subliniază cu o nouă tărie măreţia şi rolul hotărîtor al partidului nostru ca principală forţă însufleţitoare şi organizatoare a socie­tăţii sovietice constructoare a comunis­mului. Organizaţiile de partid trebuie să îmbunătăţească conducerea muncii or­ganelor sindicale şi a celorlalte orga­nizaţii de masă, fără a se substitui loc şi fără a le micşora răspunderea.­­ Insuşindu-şi temeinic tehnica şi eco­nomia producţiei, organizaţiile de partid trebuie să conducă şi să îndruimeze ac­tivitatea crescîndă şi iniţiativa creatoare a muncitorilor, colhoznicilor, intelec­tualităţii populare pentru a lărgi între­cerea socialistă, pentru a introduce şi folosi mai bine tehnica nouă, metodele inovatorilor, pentru a spori productivi­tatea muncii, pentru a ridica bunăsta-­­rea lor materială şi nivelul lor cultu­ral. Legătura strînsă şi indisolubilă cu masele, priceperea de a-şi pleca urechea la glasul lor, de a descoperi nevoile lor urgente, nu numai de a învăţa ma­sele, ci şi de a învăţa de la ele — a fost întotdeauna şi rămîne unul din cele mai importante izvoare ale forţei şi invincibilităţii partidului nostru. Un bun bolşevic este în primul rînd un bun organizator al maselor. Activitatea C.C. în perioada la care se referă raportul constituie un exem­­plu viu al legăturii cu viaţa, cu masele, al priceperii d­e a exprima şi de a tra­duce în viaţă iniţiativa lor creatoare şi năzuinţele lor. Deşi partidul şi guvernul au obţinut anumite succese în lupta pentru îmbu­nătăţirea şi ieftinirea aparatului de stat, în activitatea acestuia mai dăinuie încă lipsuri serioase. Principala lipsă constă în faptul că o parte din cadrele conducătoare ale aparatului de stat este insuficient legată de mase, de viaţă şi suferă de birocratism. Trebuie obţinut ca lucrătorii cu munci de conducere, începînd cu mini­sterele şi terminînd cu întreprinderile, colhozurile, S.M.T.-urile şi sovhozurile, să fie mai des la locurile de producţie, să ia cuvîntul în faţa muncitorilor şî colhoznicilor, să răspundă la întrebă­rile acute care îi interesează şi îi fră­­mîntă. Atunci, şi conducătorii înşişi vor pune cu mai multă ascuţime pro­­blemele muncii lor. Aş vrea să mai subliniez o proble­mă, care după mine este importantă. Există mari deficienţe în examinarea scrisorilor şi reclamaţiilor oamenilor muncii. Trebuie obţinut ca conducătorii să-i primească pe oamenii muncii, să ia cunoştinţă de scrisorile, reclama­­ţiile şi sugestiile lor, să reacţioneze a­­tent şi operativ la acestea. Oamenii­­sovietici, oamenii muncii au fost întotdeauna şi rămîn în centrul a­­tenţiei partidului nostru. Partidul nu are şi nu poate avea alte interese decît interesele poporului, decît lupta pentru fericirea tuturor oamenilor muncii. Toc­mai de aceea poporul iubeşte, sprijină şi va sprijini iubitul său partid comu­nist. (Aplauze prelungite). VIII Faptul că în toate domeniile con­­strucţiei noastre de stat şi economice există numeroase cadre calificate, oa­meni devotaţi fără margini partidului şi poporului, constituie cea mai mare cucerire a noastră şi totodată una din garanţiile cele mai importante ale re­

Next