Steagul Roşu, iulie 1956 (Anul 3, nr. 701-726)

1956-07-17 / nr. 714

Pag. 2» Toată atenția muncilor agricole de vară La G. A. S. Budeşti-Negoeşti / Succesele în muncă se sărbătoresc prin muncă mai avîntată. Aşa cum au făcut combainerii şi tractoriştii de la G.A.S. Budeşti-Negoeşti, spre sfîrşitul zilei de 12 iulie, cînd au por­nit iureşul încheierii secerişului ce­lor 300 ha. grîu. Tot pe ziua de 12 iulie s-a anun­­ţat că recoltarea celor 100 ha. mazăre a atins procentul de 90 la sută. Realizările de la G.A.S. Budeşti. Negoi­eşti se datorează ritmului viu imprimat întregii campanii agricole. Ziuă: secerişul. Noaptea: arătura de vară, urmată de gripă. Aceasta este cadenţa mun­cii combainerilor şi tractoriştilor de la G.A.S. Budeşti, a căror grijă de căpetenie a fost intrarea în lan nu conform unor dispoziţii biro­­cratice ci în raport cu stadiul de coacere semnalat de pe fiecare porţiune de tarla. Semnalînd tarlalele pe care cerea­lele au dat în fugă şi organizind operativitatea atelierului mobil de re­paraţii,­­ conducerea, tehnicienii gospodăriei şi delegatul Ministerului Gostat au creat combainerilor şi trac­toriştilor condiţii bune de lucru. Clişeul 1 : Comuniştii Dumitru Con­stantin (combainer) şi Gheorghe Gh. I­an (tractorist), prin exemplul per­­sonal, au, însufleţit întregul colectiv, ei fiind animatorii întrecerii între bri­găzi. Tovarăşii Leca Petre şi Nico­­lae Cruceru, conducătorii brigăzilor 2 şi 3, prin felul cum au răspuns la mobilizarea făcută de comuniştii din gospodărie, au dovedit că văd în întrecere un mijloc de a se ajuta imul pe altul pentru atingerea sco­­pului comun. Trebuie subliniat că la GAS. Bu­­deşti ducerea în bune condiţiuni a campaniei intense de recoltare a poicaselor n-a împiedicat desfăşura­rea în continuare a recoltării furaje­lor, — atît de necesare dezvoltatului sector zootehnic din cadrul secţiei complexe a gospodăriei. In recoltarea furajelor s-a evidenţiat tractorista Sto­ca Elvira care coseşte 14 ha. pe zi (clişeul 2). După îndestularea nevoilor proprii ale sectorului zootehnic G.A.S. Bu­­deşti aprovizionează cu furaje gos­­podăriile deficitare din apropierea Capitalei. — Nu sî­ntem oameni care să ne oprim la mijlocul drumului—spun to­varăşii de la G.­A.S. Budeşti. Am ob­ţinut rezultate bune la secerat. Ne vom strădui să depăşim aceste suc­cese prin rezultate şi mai bune la treieriş.­­ In timpul secerişului grija noastră a fost: nici un bob risipit. Acum, la treieriş avem un singur gind: nici un bob pierdut. MAXIM CORNEA Grupele de într-ajutorare din comuna Clejani Neajlovul sălbatec de astă­­primă­­vară e domol acum. Apa lui limpede ca de izvor, este purtată la vale pe albia străjuită fie sălciile pletoase. De aici, de pe malul lui, apare pano­rama comunei Glejani din raionul Vida, cu tarlalele ei rresfirșite de po­rumb al cărui moţ e gata să apară, cu lanurile întinse de grîu, înalt pînă la brîul omului. Am lăsat în urmă comuna turburată de larma ştrengarilor de copii care bat corcoduşii daţi in p­rgă şi ne-am îndreptat s­pre cimp, acolo unde s-a încins bătălia muncii. Cîmpul e un adevărat furnicar, hanurile cu grîu au fost luate cu asalt. Tovarășul Pet­­cu Nicola, tehnicianul agronom al comunei, a strunit telegarul oprind șareta la capătul unui lan de gru mai mult de jumătate secerat. — Aici — a spus tov. Petcu Nicola, — lucrează grupa de intr-ajutorare condusă d­e comunistul Nicolae Dinuţ. Nouă seceri minuite de mame şi fiice sporeau numărul snopilor de grâu Iar in urmă, ţăranii muncitori Macin Neagu, Gheorghe St. Manea, Dan Stănescu şi alţi patru flăcăian­dri, strîngeau în legături snopii clă­­dindu-i apoi in clăi. La umbra scoar­ţei de lună trecută peste loitra caru­lui, am discutat cîteva minute cu to­varăşul Nicolae Dinuţ. De la el am a­­fl­at că grupa de Intr-ajutorare din care face parte şi el, în primăvară număra numai trei familii, dar că pe parcurs şi mai cu seamă acum, în pragul campaniei de recoltare, gru­pa a crescut cu Încă şase familii, ve­cini de pe aceeaşi uliţă, oameni har­nici şi de nădejde. Vedeţi dvs., suntem­ aici la lucru 16 oameni. Femeile şi copiii noştri seceră fiind­că sunt mai îndermînateci, iar noi bărbaţii facem legături, le­găm sncipii şi-i clădim în alai. Am început d­e dimineaţă seceratul. Griuil este al lui Ştefan, fratele meu. Are trei hectare şi pînă deseară cred că-l gătăm. Urmează apoi la rînd al meu pe urmă al lui Marin Neagu şi aşa mai departe. Am luat cu noi şi carele, ca atunci cînd coborim spre sat, seara, să du­cem la alte snopii cu grîu şi să-l clădim in stoguri. Mii de nepotul meu, băiatul lui Ştefan, va începe dezmiristitul printre clăile de grîu şi va îm­săminţa porumb furajer1­. Le-am urat spor la, treabă şi ne-am îndreptat spre tarlaua de la punctul denumit „M’Keov“. Şi aci am întilnit zeci de grupe de intr-ajutorare Responsabilul unei grupe, ţăranul muncitor Radu Vătafu, este în frunte, Seewind cot la cot cu tin­ereile fete şi cu flăcăii. Pînă la ora patru după amiază grupa lui formată din şapte familii a secerat şi legat griul pe o suprafaţă de 3,50 ha. Utemistul Gheorghe Păun secerase cel mai mult dintre toţi. Pe tarlalele de la Milcov, Vîrtop, Buturugi şi Planuri, acolo unde mun­ca este mai grea, nu lipsesc nici agi­tatorii. Prin convorbirilee pe care ei le organizează în răgazurile cînd oa­menii se mai odihnesc, ei contribuie în mare măsură la mobilizarea acesto­ra la muncă, pentru a asigura strân­gerea cit mai grabnică a recoltei d­e ■ păioase. Pe agitatorii Iancu Ion şi Dan Crăciun i-am­ întilnit departe de sat, tocmai la tarlaua de grîu d­e la punc­tul Vîrtop. Citeau ziarul la umbra­­ unui pom unde se adunaseră mulţi ţărani muncitori aflaţi la seceră. In frunte cu agitatorii, ţăranii muncitori din grupa de într-ajutorare condusă de Iancu Popa, au pornit şi mai hotărâţi la muncă şi seara, cînd au trecut pe la panoul de onoare, mulţi dintre ţăranii muncitori din această grupă şi-au văzut numele tre­cute acolo. Am ajuns în sat cînd soarele se a­­propia de asfinţit. In jurul gazetei de perete şi aii panoului din onoare se­ adunaseră gospodarii veniţi de la se­cerat. Mulţi care au terminat cu cititul articolelor proaspăt schimbate, s-au strîns in jurul panoului — Care sînt fruntaşii? se aude un glas. — Sunt mulţi — se aude răspunsul. Intr-adlevăr, peste 40 die nume de oameni sunt trecute la panoul­ de onoare. Unii, pentru că au terminat seceratul la orz şi grîu, alţii, pentru că au terminat cu dezmiriştitul. In­tr-adevăr, ţăranii muncitori din comu­na Clejani, organizaţi în peste 200 de grupe d­e intr-ajutorare, luptă din toate puterile pentru a aduce comuna lor pe locul întîi în cadrul întrecerii patriotice­­pe raion. Seara s-a lăsat de-a binelea şi pe uliţe se mai scurg încă, venind de la cîmp, care şi căruţe încărcate pînă în vîrf. La sediul organizaţiei de bază s-au adumat cei 23 de comunişti, deputaţi şi utemişti. Se instruiesc agitatorii pentru zilele care urmează. Tov. Do­­bnescu Marin, secretarul sfatului popu­lar al comunei, informează pe agita­tori asupra realizărilor obţinute în muncile de vară.­­ S-au recoltat rapiţa şi orzul­ de pe o suprafaţă de 96 ha, suprafaţă care a fost în întregime dezmiriştită şi în­­sâmînţaită în parte cu plante furajere, a fost secerat griul de pe o suprafaţă de 1200 ha, adică 93% din supra­faţa de păioase şi s-au cărat pe mi­rişti peste 30 tone gunoi de grajd. La aria de treier, prima ceată din celle 20 organizate pînă acum, a în­­ceput treieratul orzului de toamnă. C. FOTACME Străbătînd drumul de la Turnu- Măgurele la Cioara, înfruntînd ar­­şiţa înăbuşitoare, moş Gheorghe, în timp ce-şi îndemna caii la drum poc­nind din bici, mi-a povestit cîteva crîmpeie din viaţa de demult a sa­tului Cioara. „Cu ani în urmă, cînd veacul nostru deabia se năştea, plaiurile spre care ne poartă ghiociul acum, erau sub stăpînirea boierilor care obijduiau ţă­ranii“. Roşi­nd aceste cuvinte, moş Gheorghe stupi a amărăciune şi-apoi continuă cu glas aprig: ,,Bine că s-au dus pe pustie ! Din zori şi pînă.n ■noapte tîrzie trudeam pe pămînturiîe astea mănoase, noi, cei care n-aveam nici măcar un ciur de mălai să poto­lim foamea copiilor“. Firul s-a depănat încet, încet din caietul povestirii. Am aflat cum în 1907 oamenii de pe aici şi-au îndreptat trupurile încovoiate şi înălţîndu-şi fruntea au pornit să-şi facă dreptate. Intr-o noapte a anului 1907, cerul întunecos a fost brăzdat de două torţe uriaşe, făcute din conacele boiereşti. Cumplite torturi au îndurat capii răscoalei printre care Ancu Pă­­traşcu, Stancu Si­băianu şi Florea Sandu. . Am aflat apoi cum atunci, cînd la conducerea ţării a venit poporul, viaţa lor şi-a aflat un rost. Curînd s-a creat în satul Cioara o gospodărie colectivă în care au intrat o mină de oameni harnici. Ei au început să-şi clădească o viaţă nouă. La începu­t nu aveau decit o casă în sat în care şi-au fixat sediul. Pentru a se dez­­volta aveau nevoie de grajduri, sai­vane şi cite cele. Adunarea generală a hotărît ca a­­ceste construcţii să se înalţe „sub iţeal“. Respectînd cu stricteţe statu­tul model al gospodăriei colective au reuşit ca numai în trei ani să con­struiască un grajd de vite, o magazie de cereale, un saivan de oi, iar par­cul de vite să se mărească ajungînd să aibă 14 boi, 6 cai, 26 de porci de rasă şi 228 de oi. Recolta­rea a fost tot mai bogată. Iar valoarea zilei muncă a crescut făcînd ca bunăstarea să-şi facă tot mai mult loc în ca­sele colectiviştilor. Aceasta a făcut c­a alături de cei ce au pus temeiul gospodăriei, să vină în anul acesta încă 24 de familii. O VESTE BINEVENITA Zilele trecute Constantin Iordan și Gheorghe Degeratu, membri în consi­­liul de conducere al gospodăriei, au aflat o veste: ziarul „Steagul roșu“ cu sprijinul comitetului raional de partid Turnu-Măgurele a hotărît să organizeze un sfat al membrilor gos­podăriei agricole colective cu ţăranii muncitori cu gospodării individuale din satul Cioara. Vestea i-a bucurat, şi le-a dait prilejul să discute încă o­­dată despre atragerea de noi ţărani muncitori în gospodărie. „Au intrat 24 de familii în anul acesta, spunea Constantin Iordan, şi mai sînt încă vreo 20 care vor să vină alături de noi, dar parcă ceva le ţine în loc“. „Aşa-i, îi întări părerea Gheorghe Degeraţu­. Eu, cînd am stat de vorbă cu Ilie Trampă şi alţii, am observat că deşi doresc să intre în gospodărie, totuşi mai şovăie. E bine venit un asemenea sfat. O să ne ajute mult în munca de atragere de noi ţărani muncitori în colectivă“. In cele din urmă ei au căzut de acord ca să dis­cute şi cu ceilalţi colectivişti privitor la organizarea acestei întîlniri, cu care ocazie să afle părerile ţăranilor cu gospodării individuale despre gos­­podăria colectivă. Membrii colectiviști auzind despre ce este vorba au primit cu bucurie propunerea și au stabilit ca în prima zi de odihnă cînd vor ter­mina de secerat griul, să aibă jos întîlnirea. ....—-----­LA SFATUL GOSPODARILOR După ce soarele a trecut de cum­­păna zilei, iar dinspre baltă a început să adie un vînticel răcoros, de prin case, gospodarii au ieşit în uliţă şi au pornit către locul adunării. Bărbaţi cu zăpada anilor cernită pe tîmple, flăcăi cu mustăţile abia mijite, ne­­veste cu părul strîns în basmale co­lorate şi fete gureşe, s-au adunat toi sala cea mare de şedinţă. Era de faţă aproape tot satul. Cînd sala a devenit neîncăpătoare, colectivistul Marin Pătraşcu, preşedintele sfatului popular comunal, a­­deschis adunarea cetăţenilor. „Ne-am adunat aici colectivişti, în­tovărăşiţi şi ţărani cu gospodării in­dividuale cu gîndul de a ne spune deschis părerile despre gospodăria colectivă. Am vrea să discutăm despre felul în care credeţi că a­r trebui să muncim, astfel ca gospodăria noastră colectivă să devină un centru de atrac­ţie pentru toţi ţăranii cu gospodării individuale“. Apoi, Constantin Iordan, preşedintele gospodăriei colective, a prezentat un scurt istoric privind dez­voltarea gospodăriei colective. Bunea Militaru a fost cel dinţii ca­re a cerut să vorbească. După ce a arătat rezultatele frumoase obţinute de colectivişti, care constituie adevă­rate îndemnuri de a intra în gospodă­ria colectivă, a spus: „Noi, învăţăm de la gospodăria colectivă lucruri de seamă, să ne îngrijim mai bine cul­turile, să aplicăm metode agrotehnice avansate, pentru obţinerea unor re­­colte bogate; totuşi vedem cu ochii noştri că aici nu există încă destulă grijă pentru bunurile comune. Nu ,de mult timp pe bani grei, colectiva şi-a procurat un car nou. Numai peste cîteva zile am aflat însă că mîndre­­ţea asta de car a fost prăvălit în­­tr-un şanţ şi făcut una cu pămînitul. Ce-i trebuia oare conducătorului de atelaj ca să nu strice carul ? Mai multă atenţie şi mai cu seamă dra­goste pentru avutul obştesc. Vestea aceasta rea şi dealtfel şi cele bune au dat repede ocol satului. Veştile ne influenţează. De ce atunci să nu aflăm numai veşti bune care să ne atragă în gospodăria colectivă ?“ Cel care a vorbit apoi a fost Florea Radu: „Iţi este ciudă atunci cînd vezi că pe lingă atîtea lucruri frumoase care se înfăptuiesc în gospodăria colectivă se mai strecoară şi unele greşeli, în­tocmai ca neghina în griul de soi. Gospodăria colectivă a obţinut 3.100 kg porumb la hectar, 2.280 kg grîu şi alte asemenea producţii însemnate. Recolte bogate, însă paiele şi cocenii n-au fost aduse în gospodărie ori împărţite la oameni. Au fost lăsate pe cîmp să putrezească. Nu era greu de transportat, dar consiliul de con­­ducere a neglijat şi asta a dăunat mult. De altfel, ,a spus el în încheiere, în toamna aceasta vom veni mai mulţi în gospodăria colectivă, vom pune umărul şi împreună vom lichida cu toate lipsurile“. „E drept că am progresat mult faţă de anul cînd a luat fiinţă gos­podăria colectivă, a spus colectivistul Florea Pătraşcu. Putem să ne dez­voltăm mai bine, căci condiţii avem. Va trebui ca de acum să avem mai multă grijă faţă de bunurile gospo­­dăriei şi să ne organizăm mai temei­nic munca“. „Cei care au vorbit pînă acum, şi-a început cuvîntul brigadierul Petre Stancu, nu ne-au arătat şi o altă lipsă a noastră. Este tendinţa unor colectivişti de a se izola ca într-o ce­tate de restul comunei. E greşit acest lucru. Eu cred că membrii colectivei trebuie să ajute frăţeşte, cu vorba şi cu fapta, pe ţăranii muncitori cu gos­podărie individuală şi să-i convingă de avantajele muncii în comun. Să ne cunoaştem mai bine, iar gospodăria noastră să fie deschisă tuturor celor care vor să vină alături de noi“. Tirziu de tot a luat sfîrşit sfatul gospodarilor din satul Cioara. Colec­­tiviştii şi ţăranii muncitori au pără­sit adunarea stăpîniţi de gînduri noi. Primii, să muncească pentru înflorirea colectivei, iar cei din urmă să vină alături de ei în număr cît mai mare, chiar în toamna acea­sta ca împreună să facă o gospodărie mai mare şi mai bogaţi CORNEL POPESCU î N T­î L N I R E A COLECTIVIŞTILOR din comuna CIOARA cu ţăranii muncitori individuali Desen de FRED GRONSK! STEAGÜC no­u IN EDITURA DE STAT PENTRU LITERATURA POLITICA a apărut în broșură: Gh. Gheorghiu-Dej— CUVINTA­­RE ROSTITA LA CEL DE. AL DOILEA CONGRES AL UNIUNII TINERETULUI MUNCITOR 29 iunie 1956 24 pag. 25 bani înfăptuiri GOSPODĂREŞTI O NOUA ŞCOALA In vara anului trecut, ţăranii mun­ciiori din satul J­inil, con­­una Virteju raionul Domneşti, au început constru­irea prin autoimpunere a unei noi şcoli elementare. Datorită efortului depus în această direcţie prin contribuţia voluntară a numeroşi tineri şi virstnlei noua clă­dire a fost ridicată aproape in între­gime. In prezent, cu sprijinul depu­taţilor Marin St. Ion şi Aurel Căli­­nescu se lucrează la pregătirea aco­perişului şi duşumelelor, lucruri ce vor fi realizate în întregime pînă la 23 August a. c. In toamnă, odată cu în­­ce­prea noului an şcolar, copiii ţăra­nilor muncitori din satul Pruni vor începe noul an de învăţămînt in şcoa­la nouă construită de părinţii lor. IONITA ion corespondent voluntar DAU ZOR CU ELECTRIFICAREA GOSPODĂRIEI Pe lingă succesele obţinute în lucră­rile de întreţinere a culturilor şi pre­gătirile necesare pentru campania a­­gricolă de vară, colectiviştii din co­miua Scintela raionul Slobozia, fac intense pregătiri în vederea electrifi­cării gospodăriei lor. Astfel, cu spri­jinul consiliului de conducere au fost procuraţi stu­pil şi motorul respectiv. Acum se lucrează de zor la construi­rea şi amenajarea uzinei electrice, precum şi la Îngroparea stu­pilor ur­­mărindu-se ca pînă la 23 August a.c. întreaga Instalaţie electrică să fie În­făptuită. In fruntea lucrărilor de elec­trificare a gospodăriei se situează co­lectiviştii (Ştefan Iordache, Frusina Gheorgh­e, ştefan Cojocaru­, Pavel Va­­silescu, Elena Măcelărit şi alţii. AUREI­ CRIVĂŢ corespondent voluntar NICI LA VIDELE NU VA MAI FI NOROI PE TROTUAR De vreo cîteva zile, după orele de program, infrunt­iul arşiţa zilelor călduroase de iulie, lucrătorii a­­paratului de stat d în reşedinţa raio­nului Videle, trebăluesc la amenaja­rea trotuarului ce duce de la calea ferată pînă la centrul comunei. Ei răspund astfel propunerii co­misiei permanente de drumuri, de a contribui prin muncă voluntară la navarea străzii. Pînă acum au muncit cu toată dra­gostea la traducerea In­fante a aces­tei acţiuni, lucrătorii sfatului popular­­ raional al U.It.C.C. şi al Băncii de Stat, care şi-au amenajat porţiunile repartizate. Toţi cei peste 35 oameni au lucrat cu Însufleţire prestind peste 1o ore muncă voluntară. Implintînd primul tlinăropul In pă­­min­tu­l bătătorit, tov. Comun Stan — vice președinte al sfatului popu­lar raional, a spus! — De acum, nici la Videle nu va mai fl noroi pe trotuar ! FLAlUlNZEANU FI,OMAN corespondent voluntar AMINTIRI DE LA PARIS T­eatrului Naţional Ion Luca Caragiale" i-a revenit cinstea de a reprezenta teatrul romi­nasc la cel de-al­ treilea Festival Dramatic, care a avut loc la Paris. Bucuria de a pleca in capitala Franţei, la un asemenea festival, s-a împletit cu grija şi dorinţa arzătoa­re de a corespunde încrederii ce i s-a acordat, cu dorinţa firească de a învinge şi de a promova arta tea­trală romînească. Pentru oamenii de teatru, reali­zar­ea oricărui spectacol înseamnă o mare bătălie, o luptă pentru dezvoltarea celor mai valo­roase tradiţii, o luptă pentru medis­­trie, pentru deplina valorificare a conţinutului de idei, o luptă pentru frumos. Actori, regizori, pictori scenografi, s-au grupat stupităţi de marea do­rinţă de a fi la înălţimea sarcinii ce li s-a încredinţat. Regizorul Sică Alexandrescu, abia întors din Fin­landa, a început imediat repetiţiile pentru „O scrisoare pierdută", a­­ceasta concomitent cu colectivul spectacolului „Ultima oră" cond­us de Mony Ghelerter. Ceea ce a ca­racterizat toată perioada pregătirii spectacolelor, a fost unitatea de ac­ţiune, Însufleţirea. Repetiţiile au continuat uu acelaşi ritm şi spirit de disciplină şi un tren. Trebuie să mărturisesc că în­săşi călătoria a fost o Indulare. Ce drum mare a parcurs teatrul româ­nesc de la „Căruţa cu paiaţe“ a lui Matei Mitic, la trenul special, ele­gant, confortabil care a dus colecti­vul nostru la Paris! S-au făcut re­petiţii în vagonul restaurant, precum şi repetiţii în cabine pe fragmente. Eram toţi bucuroşi că vom participa la festivalul de la Paris dar în a­­celaşi timp preocupaţi, neliniştiţi oarecum de felul cum ne va primi publicul parizian. Am sosit cu patru zile înainte de spectacol. Nu am putut avea scena Teatrului „Sarah Bernard" pentru repetiţii decit in zilele spectacolelor noastre, deoarece acolo se desfăşura tacă festivalul. Scena Teatrului „Sarah Ber­nard", teatrul francez care a găz­duit piesele lui Shakespeare, ale lui Mediere, Corneille şi Racine, Goldoni, Schiller, Tolstoi, Ostrovski, Cehov, Gorki, Ibsen, urma să găzduiască pe Ion Im­ca Caragiale şi Mihail Se­bastian, autori romtnni. Publicul începe să vină la spec­tacol. Actorii sunt In cabine, se îm­bracă, se grimează, linii nu vor­besc nimic. Pe deasupra grimei se preling broboane de sudoare, încă puţin şi cortina se va ridica în faţa publicului parizian. Sala este plină. Atmosfera sărbătorească ne cople­şeşte. Bătăile tradiţionale de înce­pere a spectacolului se aud. Lumina se stinge. Emoţia trebuie stăpânită, dar cum ? Cortina se ridică şi încep primele replici. Pe măsură ce spectacolul se­­Its­­făşoară, publicul este din ce In ce mai interesat, din ce in ce mai cap­tivat. Se ride, se aplaudă. Pe scenă artiştii romini exprirhlnd tradiţia va­loroasă a teatrului românesc, stră­lucesc prin organicitatea trăirii sce­nice, prin temperamentul lor cuce­ritor. Aplauzele nu mai conteneau- Scenele satirice ale „Scrisorii pieri­dute" şi „Ultimei ore" au fost redate şi sezisate din plin. Personalităţi ale vieţii artistice pariziene au venit In culise, au oferit flori şi au felicitat pe interpreţi. Eu, care In tinereţea mea am văzut cu mlndrie cum spec­tatorii francezi aclamau la sfirşitul spectacolelor tn stradă pe Ionel şi Maria Ventura, am avut satisfacţia să asist la aceleaşi­ aclamaţii tn stradă, de data aceasta tot unor actori rammi care jucau la Paris piese romîneşti, In limba română, de AL. FINŢI maestru emerit al artei din R.P.R. Aplauzele pentru „O scrisoare pierdută" şi „Ultima oră" şi-au con­tinuat ecoul lor tum­iltuos prin cro­nicile dramatice apărute in colidiu­­nete franceze. Tmi îngădui să spicuiesc doar ct­­teva fragmente. Citez din Combat“ din cronica semnată de Marcalie Capron : „Am avut satisfacţia de a vedea in versiunea originală jucată de ac­tori români comedia lui­­. L. Cara­­giale. In acelaşi timp, imi exprim regretul de a nu cunoaşte limba ro­mână, deoarece îmi scapă atitea cu­vinte de spirit, atîtea situaţii şi a­­mănuinte caracteristice. Dar jocul actorilor este atît de plin de vervă, de măestrie şi de suculenţii, incit înţelegem totul fără să cunoaştem limba". Entuziasmată de creaţiile fiecărui interpret în parte Marcelle Capron mai spune: „Dar cine nu este expresiv dintre aceşti comedieni care joacă cu tot corpul, cu braţele, cu ochii, fără ca aceştia să depăşească un moment măsura, fără să fie exageraţi, obo­sitori. Nu se poate apoi imagina ceva mai reuşit şi vesel ca decoru­rile şi costumele ce reprezintă anul 1380 realizate de IF. Siegfried. Arti­colul se termină cu următoarele cu­vinte : „O asemenea reprezentaţie justifică ea singură festivalul de l Paris, dacă el mai trebuie să fie justificat". Citez din ziarul „Vin­­formation" din articolul lui André Pant Antoine: „E reconfortant de a constata că există ţări in care realismul este o lege a scenei în care teatrul îşi îndeplineşte misiunea sa de a când­anina moravurile rizindi, unde Bourdet, Beque, Pagnol şi Mo­­liére se pot simţi la ei acasă. Pri­mirea călduroasă făcută de publicul spectator „Scrisorii pierdute" şi „Ultimei ore", dovedeşte că publicul francez nu cere decit aceasta. Satira reuniunii electorale din ulti­mul act al „Scrisorii pierdute" este o mică capodoperă de maliţiozitate şi spirit unde realitatea atinge o fantezie descătuşată datorită unui director de scenă de prim ordin, care este in acelaşi timp un mare umorist, domnul Sică Alexandrescu". Ziarul „Parisien“ spune: „De la veteranul Agamemnon la cele două siluete de ţărani care se desprind în cursul reuniunii electo­rale, de la prefect la cetăţeanul tur­­mentat, de la cei doi avocaţi la Zoe — neomiţind pe comisarul ze­los — fiecare este conturat cu pre­cizie. Este un lucru frumos. Cităm artiştii emeriţi pe care sta­tul român i-a laureat: Radu Beli­­gan, C. Antonia, Al. Giugaru, I. Finteşteanu, Vasiliu Birlic, Marcel Anghelescu, Niky Atanasiu, Bărbu­­lescu şi Cella Dima". „Le Figaro" apreciază prin sem­nătura lui Jean Jacques Gautier, spectacolul „Ultima oră": „Perso­najele sint tipice şi pitoreşti. Inge­niozitatea situaţiilor şi vioiciunea dialogului desfinţuie In fiecare mo­ment rîsul". „Liberation“ spune de spectacolul „Ultima oră", prin semnătura lui Jeane Guignebert: „Ce bine jucat este spectacolul! Ce măiestrie la toţi aceşti comedieni şi cit de mult au meritat ei ovaţiile ce le-au fost dăruite ! Costache Antoniu, Jenică Cons­­tantinescu, Ion Finteşteanu, Niky A­­tanasiu, Marcela Rusu, susţin rolu­rile principale, dar nici unul din cei care li înconjoară nu este neglija­bil. Ce excelentă realizare de echipă ! Punerea în scenă a domnului Mony Ghelem­er este de cea mai bună calitate". ★ 22—23—24 iunie, trei zile, trei spectacole care au constituit un mare succes al teatrului românesc peste hotare şi totodată o contribuţie în­semnată la întărirea tradiţionalelor legături de prietenie dintre po­porul român şi poporul francez. Un grup de artişti români pe străzile Parisului. Tomita Constantin din comuna Pantelimon, raionul 23 August, ne cere unele lămuriri cu privire la autoimpunere. Răspuns: Decretele 14 şi 17 din ianuarie 1952 reglementează auto­­impunerea locuitorilor din comune şi staţiuni balneo­ climaterice în sco­pul efectuării lucrărilor­ de interes local. Astfel autoimpunerea se poate a­­plica în comune şi staţiuni balneo­­climaterice, o singură dată pe an,­­­in baza hotărîrii adunării populare adoptată prin majoritate de voturi. Ea se poate cere pentru efectuarea de lucrări de interes local ca de pil­dă: construcţii sau reparaţii de şcoli, spitale, dispensare, case de naşteri, etc. Propunerea pentru a se cere locuitorilor autoimpunerea, poate fi făcută de către organizaţiile de ma­să, de către un grup de persoane şi de oricare locuitor interesat la executarea lucrărilor pentru care se cere autoimpunerea. Această propu­­nere este supusă apoi adunării popu­lare, care în cazul cînd o aprobă stabileşte lucrările ce se vor efectua, autoimpunerea pe categorii de gos­podării şi locuitori, termenele de plată precum şi eventuala scutire integrală sau parţială a unor cate­­gorii de cetăţeni de plata autoimpu­­nerii. Odată adoptată şi rămasă defini­­tivă, hotărîrea adunării populare de­vine obligatorie pentru toţi locuitorii comunei respective. In cazul stabilirii greşite a auto­­impunerii, contribuabilul nemulţumit poate face reclamaţii în termen de 10 zile la comitetul executiv al sfa­­tului popular comunal. Dacă şi această soluţie îl nemul­ţumeşte se poate adresa în termen de 10 zile de la comunicarea ei co­mitetului executiv al sfatului popu­­lar imediat superior, care o soluţio­nează definitiv. Victor Gheorghiu din Bud­­a­reşti, întreabă dacă creîndu-se un spaţiu disponibil în apartamentul pe care îl ocupă în calitate de locaitar principal, are sau nu dreptul să aducă pe fratele său în acel spaţiu. Răspuns: Conform art. 15 din Decretul 78/952, locatarii principali sunt obligaţi să comunice serviciului de gospodărie locativă orice modi­ficare intervenită în folosirea supra­feţei de locuit, în termen de 10 zile de la producerea modificării. Art. 19 din acelaşi decret, prevede că în ca­­zul cînd s-a creat o suprafaţă dispo­nibilă în cadrul suprafeţei de locuit, şi locatarul principal a făcut comu­­nicarea prevăzută de art. 15, el are dreptul să indice serviciului de gospodărie locativă, in termenul de 1 lună de zile de la crearea supra­feţei disponibile, persoanele cărora urmează să li se atribuie acea su­­prafaţă. Serviciul de gospodărie locativă va repartiza suprafaţa disponibiă numai persoanelor din aceeaşi loca­litate pe care locatarul principal le indică sau la care acesta consimte în termenul de mai sus. Dacă supra­faţa locativă devenită disponibilă constă dintr-un apartament în între­gimea lui, proprietatea unui particu­lar, serviciul de gospodărie locativă va repartiza această suprafață fără a mai fi necesar asentimentul pro­­prietarului.

Next