Steaua, 1968 (Anul 19, nr. 1-12)
1968-12-01 / nr. 12
Studii reproduse in lucrarea aceasta, de cele din Xilogravurile noastre şi de variantele lor amintite în nota 20 a acelui studiu, am mai înregistrat între timp: un ,,Sf. Ioan binecuvîntînd“ (cu inscripţia slavă, la Muzeul de Artă a Republicii Socialiste România); „Rugul pe care l-au văzut Moisi“ (tot acolo), Arhanghelul Mihail (cu inscripţie slavă şi românească, la Muzeul Etnografic din Budapesta). 109 Ea poate fi văzută în studiul nostru: Xilogravurile, p. 9, fig. 11, şi e cu atît mai interesantă, cu cît constituie unul din cazurile tipice de gravură copiată — am putea spune aproape decalcată — pe sticlă (fig. 27). Tot aici trebuie să mai amintim că, atunci cînd Lena Constante (op. cit., p. 68) e aşa de impresionată de „diagonala corpului lui Isus pe albul linţoiului, mişcarea sfinţilor urcaţi pe scări care sunt de un puternic dramatism“, a crezut că această compoziție de mare efect poate fi atribuită zugravului făgărăşean Petru Tămaş, reprodusă la p. 63. In realitate, icoana lui e copiată după o xilogravură a lui Gheorghie Pop care, la rîndu-i, a avut ca model o reproducere a celebrului tablou al lui Rubens. 110 Cele două stampe cu „Adam și Eva“ trebuie să fie în legătură strînsă cu importanta gravură, probabil nehăşdăreană, găsită în Ardeal și datată 1700; ea se păstrează în Colecţia Comisiei Monumentelor Istorice (cf. Xilogravurile..., p. 13, fig. 34). E importantă și pentru că a servit ca model — caz rar — icoanelor pe sticlă, de pildă celei reproduse 77 Desigur, interesul pentru stampele populare nu se poate compara cu acele pe care l-au trezit icoanele pe sticlă. In afară de prof. Oprescu, de N. Iorga și de noi, putem spune că nimeni nu s-a ocupat mai îndeaproape de ele"16. Numărul lor foarte redus şi faptul că au dispărut din casele ţărăneşti explică de ce n-au fost colecţionate nici de către particulari. In ce priveşte publicul mare, abia dacă ştie de existenţa lor, căci ele n-au fost văzute în expoziţii speciale. Numai în ultimii ani au fost scoase din mape şi expuse. Aşa au putut fi admirate la Muzeul de Artă Populară şi la Expoziţiile de grafică din Bucureşti. Dar nici un scriitor şi nici un critic de artă nu le-a acordat o atenţie deosebită. Alături de icoanele pe sticlă, dar fără să aibă efectul decorativ şi valoarea lor artistică, xilogravurile constituie una din cele mai preţioase mărturii ale unei arte atît de interesante şi neaşteptate, care a înflorit, timp de un veac, intr-un singur sat românesc din Transilvania. * * * Ne-am ocupat in această lucrare de dezvoltarea, aspectele şi importanţa unor interesante ramuri ale artei noastre populare. Dar informaţiile şi concluziile la care am ajuns se întemeiază pe un material adunat în ultimii 30 de ani. Ştim insă că multe icoane se mai află răspindite prin satele Transilvaniei şi cercetarea lor ar putea arunca o lumină nouă asupra problemei picturii pe sticlă şi a xilogravurii noastre populare. Aşteptăm cut mai numeroase studii despre aceste două manifestări artistice. In afară de interesul ştiinţific, ele ar însemna şi un act de recunoştinţă faţă de nenumăraţii artişti-ţărani care s-au aplecat, cu răbdare şi pasiune, asupra tablei de lemn sau sticlă, însufleţind-o cu personaje sau scene tradiţionale, cu imagini din lumea înconjurătoare, zugrăvite în mod naiv şi strngaci, desigur, dar cu cită sinceritate şi prospeţime! In icoanele acestor artişti anonimi, noi căutăm şi regăsim, cu adîncă emoţie, însăşi icoana sufletului lor. Ion Muşlea 105 Muşlea: Xilogravurile . . ., p. 22, fig. 42. — G. Oprescu susţine că unele stampe serveau şi la decorarea lăzilor de zestre. Nu avem cunoştinţă despre aşa ceva. 106 in „Semănătorul“, V. (1906), nr. 3, p. 60. 107 Ca acelea din Alun-Hunedoara sau Poiana-Arad (C. Petrescu, Bisericile de lemn din jud. Arad, Sibiu, 1927, p. 16). In biserica din Alun, Petranu a văzut o stampă datată 1782 (Arta românească din Transilvania, Sibiu, 1942, p. 17). In anul 1817, scriitorul maghiar Kazinczy Ferencz (Erdélyi levelek, Cluj, 1944, vol. II, p. 16) amintește despre icoane „tipărite dur pe hîrtie“, văzute pe crucile drumului Hunedoara—Coşava, lingă Făget. 108 Pentru fondurile de stampe populare românești, cf. nota 20 din studiul nostru, Xilogravurile . . ., p. 23. Aici trebuie să mai facem următoarele completări: Pe lingă Muzeul Etnografic Cluj, Biblioteca Academiei Republicii Socialiste România (Bucureşti) posedă una din cele mai bogate colecţii de stampe. Urmează Muzeul de Artă a Republicii Socialiste România, Muzeul de Artă Populară şi „Muzeul Satului“ Bucureşti. Cele mai multe clişee de lemn se găsesc la Muzeul Etnografic din Budapesta (9 bucăţi, gravate pe amîndouă părţile). Cite 2—3 se găsesc la Muzeul Etnografic Cluj, la Muzeul de Artă Populară Bucureşti, la Muzeul de Artă a Republicii Socialiste România şi la Muzeul de Artă din Cluj. Colecţiile Andrei Grosz şi Farkas Gyalui au trecut la instituţiile amintite mai sus. Faţă de stampele