Steaua, 1983 (Anul 34, nr. 1-12)

1983-03-01 / nr. 3

complet, întotdeauna, informaţia necesară so­licitată pentru redactarea acestui tip de lu­crări? Un criteriu de selecţie pentru cel care scrie (mai ales cînd e din afara graniţelor ţării) e valoarea şi numărul traducerilor. Dar, avem noi respectivele traduceri? 13. Dacă numele autorilor români apare atît de întîmplător, să vedem cum apar ope­rele lor. Un exemplu nedorit în sensul acesta e Dizionario Universale della literatura con­­temporanea Diretore Alberto Mondadori, Ar­­noldo Mondadori Editore, voi. I (1959), voi. II (1959), voi. III (1960), voi. IV (1960). Bibliografia tuturor autorilor români se op­reşte, ca prin minune, la 1944: Bacovia cu ediţia de Opere (1944), Ion Barbu cu volu­mele După melci (1921) şi Joc secund (1930), Lucian Blaga cu Poezii (1942) şi Opera dra­matică, două volume (1942), Ion Luca Cara­­giale cu volumele de Opere (1930—1939), Ion Creangă cu Opere complete (1938), Eminescu cu Opere, ediţie îngrijită de Ion Creţu (1939), Ibrăileanu cu Studii literare (1930) şi Adela (1930). Doar în cazul lui Sadoveanu e amin­tită o ediţie a operei din 1958. Fără îndoială, acţiunea de revalorizare critică a fost ea însăşi un proces lent, dificil şi de durată însă nu se poate accepta nici ideea că timp de un de­ceniu şi jumătate nu s-a întîmplat absolut ni­mic nou, demn de consemnat, că n-au apărut alte cărţi importante sau că n-a fost reedi­vizionario della letteratura mondiale del 900 continuă să fie un eveniment editorial, chiar dacă acest eveniment s-a petrecut la sfîrşitul anului 1980. Apărut în trei volume la Editura Paolină şi cuprinzînd 3420 de pa­gini, dicţionarul este elaborat de un colectiv format din 500 de cercetători şi profesori italieni şi străini şi 43 de directori responsa­bili de secţiuni, titulari de catedre universitare, sau specalişti în problema respectivă, sub con­ducerea lui Francesco Licinio Galaţi de la cen­trul lexicografic al Editurii. Această lucrare atît de impresionantă nu numai prin dimensiunile ei tipografice, ci şi (am putea spune mai ales) prin dimensiunile conţinutului ei, căci cuprinde peste patruzeci de literaturi de diferite limbi din toate con­tinentele, concentrate în 4150 de articole-titlu, se impune de la început atenţiei prin înalta calificare a autorilor ei. Fiecare dintre litera­turile incluse în acest dicţionar beneficiază de autori care cunosc operele respective în origi­nal. Fenomenul literar este judecat în strînsă legătură cu viaţa, aşa cum se spune în Pre­­messa, p. XXV. Autorii au urmărit să cu­prindă în dicţionar expresia spirituală a seco­lului nostru, de aceea şi-au impus ca limite ultimii optzeci de ani, în ordine alfabetică, se perindă, din toată lumea, poeţi, prozatori, critici şi istorici literari, chiar şi filozofi care, într-un anumit moment, au avut o influenţă determinantă asupra producţiei literare sau a înţelegerii ei curente, reviste şi mişcări lite­rare dintre cele mai semnificative. Sunt tra­tate monografic filozofia, psihologia, cinema­tograful, radioul, televiziunea etc., care carac­terizează cultura contemporană, în ideea de a fixa scriitorilor şi mişcărilor literare locul potrivit în ansamblul fenomenului cultural, în dicţionar sînt introduse panorame ale litera­turii diferitelor popoare, începînd din a doua jumătate a secolului trecut pentru cele mai în concluzie, literatura română — dacă ne orientăm după lucrări enciclopedice apărute în străinătate pînă în 1980 — începe (un caz aproape general) cu Vasile Alecsandri și se încheie cu Rebreanu și Sadoveanu. într-o lu­crare (tot din 1980) e amintit în treacăt doar Marin Preda. în rest, tăcere! Cu totul regretabil e faptul că fenomenul literar ro­mânesc e înregistrat cu o diferenţă în timp, de la data afirmării scriitorilor, de patru sau cinci decenii (mai puţin eufemistic spus, o ju­mătate de secol). Cînd, cum şi cine explică cititorului străin, intelectualului străin, ce-a fost înainte de Alecsandri (secolul XIX, to­tuşi!) şi ce s-a întîmplat după 1944? Mai pu­tem spera, după cele arătate, că prin simplă bunăvoinţă se poate rezolva această proble­mă? Cineva trebuie să ofere într-o zi răspun­suri ferme, definitive, într-un mai pronunţat spirit de conlucrare şi informare reciprocă. Oferind, ca meditaţie, aceste cîteva cazuri, nu generalizăm, cunoscute şi chiar de la origini pînă azi pentru cele mai puţin cunoscute. întreaga structură a dicţionarului răspunde funcţiei informative, căci autorii au urmărit să pună la îndemîna tuturor celor interesaţi un instrument de documentare rapidă asupra a ceea ce a produs mai semnificativ literatura mondială din secolul nostru, respectând o anu­mită schemă pentru articolele-titlu. Astfel, articolul-titlu are trei părţi, care variază ca întindere după necesităţi: note strict biografice, aprecieri critice asupra operei şi aparatul cri­tic. Imediat după numele scriitorului urmează indicarea genului literar în care s-a afirmat acel scriitor, anul şi locul naşterii şi al morţii, cînd este cazul. Apoi sînt date elemente bio­grafice cu reflexe în operă. In partea a doua se fac aprecieri asupra operei literare, cu suc­cinte relatări ale subiectului, asupra unghiuri­lor specifice ale orientării estetice şi ale me­sajului etico-social, asupra contextului istoric şi cultural în care apare, precum şi asupra locului pe care îl ocupă în literatura respec­tivă. Partea a treia cuprinde lista completă a volumelor publicate, anul primei ediţii şi al celor mai importante care urmează, lista ope­relor traduse în italiană şi o bibliografie critică selectivă. Această ultimă parte este întocmită avînd în vedere mai ales cerinţele şi posibili­tăţile de informare ale studenţilor de la fa­cultăţile de filologie. Dicţionarul se încheie cu un Indice analitic în care apar alfabetic numele tuturor persoa­nelor despre care se vorbeşte sau se aminteşte într-o împrejurare oarecare, cu paginile res­pective. După cum aflăm din Introduzione, „gli scrittori stranieri sono stati inseriti solo quan­­do la loro opera, per generale giudizio della critica, abbia unó specifico interessé per la letteratura universale o assuma un significato rilevante in quella del proprio paese“ (p. XXVIII.) Cu acest deziderat în faţă, una din­tre sarcinile cele mai grele ale autorilor a Ştim că astfel de lucrări sunt extrem de pretenţioase, dificil de realizat, sunt necesari ani mulţi pentru obţinerea şi organizarea imen­sului material informativ, îşi au rostul un co­locviu, o discuţie despre „literatura universală în conştiinţa criticii contemporane“, dar la fel de utilă, mai utilă poate ar fi o dezbatere despre „literatura română în conştiinţa criticii străine contemporane“. O dezbatere fără com­plexul inferiorităţii, fără numărătoarea aceloraşi „steaguri“, o dezbatere responsabilă care să-şi propună să schimbe ceva (cit se­ poate) din ceea ce precedentele exemple au arătat a fi o ne­dorită realitate. O mai dreaptă reprezentare între valorile universale impune măsuri imedia­te. Probabil dialogul între instituţiile de cul­tură, între editorii lucrărilor respective şi cri­ticii noştri literari, instituirea unor forme mai directe de colaborare (pe perioade lungi de timp) ar putea constitui primul pas spre o pre­zenţă permanentă (nu numai cantitativă) ,acolo unde se discută şi se formulează opinii (de multe ori în lipsa noastră) despre cultura şi literatura română. Fiindcă ar fi­­ prea mare luxul să mai aşteptăm încă o jumătate de se­col (pînă în 2025) spre a putea afirma cu satisfacţie că literatura română a anilor ’75 e cunoscută în străinătate. Aurel Sasu fost selectarea a ceea ce avea să intre din li­teratura unui popor într-un dicţionar univer­sal. Acesta este punctul care mi-a stîrnit în­treaga admiraţie pentru profesoara Rosa del Conte, autoarea părţii de literatură românească din Dicţionarul de literatură universală a anilor ’900. Cu bună măsură şi judecată, ilustra profesoară a ştiut să aleagă ceea ce este mai reprezentativ pentru literatura noastră, inserînd valorile româneşti printre cele uni­versale, în peste şaizeci de articole-titlu, în privirea de ansamblu consacrată evolu­ţiei literaturii române, profesoara Rosa del Conte porneşte de la perioada de aur, cum însăşi o numeşte, de fericit echilibru între romantism şi clasicism, dominată de perso­­nalităţi ca Eminescu în poezie, Ion Creangă în proză, I. L. Caragiale în dramaturgie, T. Maiorescu în critica literară și de revista Convorbiri literare, care promova ideile cercu­lui junimist. în trecerea, pe rînd, de la un cerc literar la altul, grupat fiecare în jurul unei reviste, autoarea păstrează o privire scrutătoare, gă­sind cuvintele cele mai potrivite pentru a ca­racteriza succint, dar cu maximum de in­formaţie, revistele şi grupările literare, începînd cu sfîrşitul de secol şi terminînd cu ultimele decenii ale secolului nostru. Astfel, Literatorul lui Macedonski, în polemică, mai ales pe plan formal, cu Convorbiri literare, are meritul de a fi deschis literaturii române, care nu-l des­coperise încă pe adevăratul Eminescu, drum spre „experienţe estetice şi spirituale foarte rafinate“, descinse din parnasianismul şi sim­bolismul francez. Impuls literaturii sociale va da revista Contemporanul, de la tribuna că­reia Dobrogeanu-Gherea opune teoriei artă pentru artă principiul artă cu tendinţă. Pe drumul deschis de Dobrogeanu-Gherea, spune autoarea, va merge mai departe G. Ibrăileanu cu Viaţa Românească, avînd în paginile ei cele mai viguroase nume din acea perioadă, de la I. L. Caragiale la Delavrancea, de la Şt. O. Iosif la Vlahuţă şi Coşbuc, de la M. Sado­veanu la Topîrceanu, de la Galaction la Ar­­ghezi. în plină afirmare a poporanismului şi a semănătorismului apare Viaţa nouă a lui Ovid Densuşianu, teoretician al simbolismului, cu reprezentanţii săi, Petică, Anghel, Minu­­lescu, Bacovia. Realizarea visului de „reunire a fraţilor români din Transilvania cu cei din celelalte provincii“ după primul război mon­dial a pus în faţa scriitorilor noi teme, între care situaţia ţărănimii asuprite din Transil- Scriitori români într un dicţionar de literatura universală tot nici un clasic român. Dincolo de aceste „defecţiuni“ în propagarea literaturii române peste hotare nu putem să nu observăm în une­le cazuri rea voinţa unor editori care prezin­tă literatura şi cultura română conform unor canoane elaborate în trista perioadă a „războ­iului rece“.

Next