Steaoa Dunărei, 1856 (Anul 2, nr. 1-68)
1856-01-26 / nr. 8
32 să fie înmormăntate, după voința reposatului, înduioșitore cinstire dată pămîntului ospitalieru ce Romănii iubescu așa de multu. „Duminică, la o oară după amiază-zi, unu simplu corbiliaru, eșindu din ulița Alibert N 10, se îndrepta cătră ținterimul lui Reghe-Lasnaise, corbiliarul sărmanului esilatu era încunjuratu de o mulțime numerosă. Aice erau toți Romănii care se află în Parisu, și mai mulți streini însămnați, între care se vedea D. Mariu: ființa strălucitului presidentu de Veneția dovedia simpatia ce palia resimte pentru frații săi de origină, Romănii, care sîntu așa de crudu pedepsiți. „Serviciul dumnezeescu s'au făcutu, după rănduala bisericei grecești, de cătră respectabilul arhimandritu Iosafat, Romănu de nație. Adănca durere ce se zugrăvia pe fața sa, făcea unu contrastu foarte mare cu liniștea, seninitatea și resignația ce respectabilul părinte voia a însufla oiloru sale. „Priveliștea, ce înfățișeau cei de față în totu timpul dîtu ținu serviciul Dumnezeescu, și la mormîntul lui Ion Voinescu, au fostu foarte măreață, adunați în giurul secriului și a groapei. Romănii plîngeau unu amicu, unu compatriotu, și ceva mai multu, suferințele D. Voinescu amintiau la vreochițiva pe ale loru..., și toți fără osebire vărsau lacrămi amintindu'și părinții, rudele și patria loru departe de aice. „Trei discursuri au fostu pregătite spre a fi rostite la mormîntul D. Voinescu. Numai doue s'au cetitu: unul în franțuzește, compusu de D. Ubicini, vechiu și iubitoriu amicu al Romăniloru care s'au grăbitu de a veni să lee parte la durerea loru și să le deie mingăieri, vorbindule de meritele strălucite ale D. Voinescu și de viitorul probabilu al patriei loru; celalatu cuvîntu era în limba romănească, compusu de D. Constantin Roseti. Ne pare reu că îngustimea coloneloru noastre nu ne îngăduie de a publica acestu discursu. Elu este unul din cele mai înduioșitoare și mai adevărate; în acestu discursu se însemnau trăsurile unui condeiu strălucitu, care au scrisu sub dictarea unei mari inimi. Al treile discursu, pe care întărzierea timpului n'au îngăduitu de al ceti eșise din pana tănără și strălucită a unuia din studenții Romăni de legi, D. Gheorghie D. Vernescu. Cuvintele Dlui Rosetti și Ubicini sosindune litografite în limba Francesă, noi le reproducemu în traducția romănească. Spteantțl Dipi Cosetti. „În minutul depunerei în mormăntu a remășițiloru unui Romănu patriotu esilatu, care fu unul din șefii literaturei noastre, de datoria noastră este de a sanctifica mormăntul seu prin lacrimile noastre și prin căteva cuvinte în această limbă, care era pentru dănsul cea mai dulce musică. Frațiloru, Voinescu au cerutu să fie înmormăntatu la Parisu, aceasta pentru sufletul seu obositu era o măngăiare de a fi depusu de compatrioții sei în acestu pămăntu sacru al Franției, și, în lipsa familiei sale, de a fi condusu de membrii familiei sale politice, de acei cățiva amici cu care elu au fostu lucratu, au speratu și au suferitu atăția ani, și de acestu venerabilu ministru al Bisericei, care, de asemine esilatu, și aducăndu cu sine credința părințiloru noștri, au venitu în mijlocul nostru să măngăie și să binecuvinteze, în numele sfintei dreptăți, pre acei ce părăsescu viața în suferințe. Cunoșteți, frațiloru, aceia ce Voinescu au făcutu și mai cu samă aceia ce ar fi voitu să facă. Boia care ni'l au răpitu este aceia care duce la mormăntu pre cei mai mulți eșilați. Pre iuvitul nostru frate Nicolai Bălcescu, a căruia nume trebue să rămiie nemuritoru muritu totu de această poală lia obirșie este între Romtăni, au în acele suferințe ce Voinescu au descrisu așa de bine prin cuvintele următore: „Ziua din 13 Septemvri fu o zi nenorocită care va fi înscrisă cu săngele părințiloru loru în analele lungiloru și feliuriteloru suferințe ale Romăniloru!” Însă suferințele lui Voinescu fură multu mai mari decătu ale noastre tuturora, căci, pe lăngă acele ce elu împărțiea cu noi în acestu momentu, elu se topia în suspinuri după copiii sei, pre care i iubia nu numai ca unu părinte, ci chear ca o mamă. Pentru dănsul copiii sei, și în deobșire toți copiii, era lumea amoriului. „Lasați copiii să vie la mine, au zisu Hristosu.” Voinescu de asemine se părea a zice: Lasați copii se vie la mine, căci elu numai prin ei trăiea, prin ei iubiea, numai prin ei singuri spera elu să'și vadă patriea sa și să între în lumea dreptăței ș'a frăției pentru care au fostu suferitu așa de multu. Adevărul este că doue singure și puternice amoare domineau în inima sa, ce Dumnezeu făcu ca să iubiească așa de multu; și elu ar fi făcutu aceasta, dacă omenii aru fi voitu, dacă ei 'l aru fi înțelesu. Elu așa de multu iubiea patriea și copiii sei, c'ar fi voitu pentru dănșii să trăiască ori în Dar, elu voiea să trăiască, să a căreia onoare numai Elu voiea să trăiească ca să mai sărute încă odată pămăntul Romăcare împregiurimi trăiască în o mucenicie elu singuru o cunoșteaniei și fruntea copiiloru sei. Însă amoriul (singuru) birui puterile lui, și elu muri Romănu, tatăl părinte culcatu pe patul morței. Și tu, sermane Voinescule, tu n'ai să ne dai decătu lacrimi și păreri de zeu? Patriea ta căreia tu vroieai să dai vechea sa întindere și toată splendoarea sa, nu poate săți deie nici macar unu mormîntul și copiii tăi de șepte ani lipsiți de desmerdările părintelui loru, poate nici odată nu voru pute îngenunchie pe pămăntul chinuriloru tale. Insă nu după moarte tu nu vei mai suferi! Aceia ce tu ai făcutu și aceia ce tu ai vrutu să faci se va împlini. Romăniea va fi liberă, și trupul tău va fi transportatu în sinul ei ca rămășițele unui vechiu steagu. Copiii tăi voru deveni oameni și voru urma calea ce le ai trasu tu cu lacrimile inimei tale., Ochii tăi nu voru pute saluta cu lacrimi de bucurie ziua renașterei. Însă copiii tăi voru veni să depuie flori pe mormăntul tău. Micile loru piciore voru calca ușoru îngiurul acelui locu sacru, și glasul loru resunătoru va fi o dulce armonie pentru sufletul tău ostenitu. Plini de durere, însă siguri că ori care credință, căndu începe să aibă martirii sei, este în agiunul triumfului, noi te depunemu în acestu pămăntu de ospitalitate, a căruia fii astăzi încă se luptă pentru însuși această causă, pentru care tu te ai stinsu In ecsilu. Adio dar, scumpule Voinescu, și în timpu cîndu noi te plăngeau aice pe pămăntu, facă ceriul ca sufletul tău, slobodit de suferințile ce te sdrobiră, să poată sbura ferice în lumi mai bune, unde patria nu-i nici apasată, nici cuprinsă de năvăliri, și unde toate sufletele sîntu ca acele ce tu iubieai așa de multu ca acele ale prunciloru. Spuentul Dinu Finisini. „Precumu toți ați auzitu, domnii mei, D. Voinescu, condusu la mormintu de o îndoită boală, esprimă dorința că rămășițele sale muritore să fie transportate la Șiisu, și prin îngrijirea amiciloru sei, să fie depuse în acestu pămîntu sacru al Franciei; ea este după ca și finul unei mame. „Aceasta vine de acolo că fiecare Romă nu are doue patrii: întăiu Romănia, și apoi Francia, a căreia nume elu ghingăvește, chear născînduse. „Fie'mi dar iertatu, ca Francesti și ca amicu, să dau și eu ultimul omagiu acestui mormintu. „Eu nu vă voiu vorbi de calitățile acelui ce elu cuprinde în finul seu; elu fu cunoscutu de cei mai mulți dintre dumnevoastră; și afară de aceasta, n'ași putea adăogi nimică la cuvintele ce ați auzitu. „Elu iși iubi patria sa așa de multu, c'ar fi vrutu să trăiească pentru dînsa în ori ce împregiurări, și pre copiii sei pănă la morte.,” „Aceste cuvinte sîntu ca o prescurtare a vieții și a simtimenteloru sufletului lui Voinescu. „Și eu amu călcatu pe acelu pămîntu natalu elesi satului, ce elu n'au pututu revedea, și pre care dumnevoastră domniloru veți vedea. - Această Romănie, așa de frumoasă și așa de nenorocită, ea este asemine fluviului care o înrîurează. - Cine au băutu din apele sale nu se mai duce, celu ce au fostu emultu cu sîlnicie de pe pămînt l ei trebuie să moară. Eu amu cunoscutu ș'amu iubitu pre această soră îndepărtată a țărei mele, părăsită în mijlocul barbariloru, ca poetul romanu a căruia legendă ea au pastratu, și care păstrează pe dincolo de Carpați spiritul și tradițiile Frapiiei. Amu fostu față la chinurile sale după ce au visatu unu momentu triumful seu, amu numeratu lacrimile și ranele sale, însă totu odată, amu văzutu cîtă energie, chită răbdare în ori ce nevoie, chitu devotamentu și mai cu samă cîtă credință are ea. Iată pentru ce îndrăsnescu a vă vorbi despre viitoru aice în cața acestui mormîntu, și strigu din adîncul durerei și a păreriloru mele de zeu cătră acela ce va să vă fie răpitu pentru totudeauna: „Reposează în pace suflete romănescu, voințele tale se voru împlini precumu s'au împlinitu voințele tale cele de pe urmă. Voipescule, Bălcescule, martirii unei sfinte cause, mingăieți vă. Timpurile suferințeloru sîntu cătră cinstul loru; zile gloriose voru lumina preste patria voastră, zile ce voi ați fi văzutu dacă ați fi iubito mai puținu. Sdrobiți de osteneală și de suferințe, voi ați căzutu pe pragul pămîntului făgăduitu, însă priviți: porțile se deschidu la strigarea Franciei, și semințiile captive întră numeroase în Paradisul Romăniei, cîntindu căntările Domnului și amestecăndu numele vostru în căntările loru.” tipografiea a lui Adolf Bermann. PRINCESEI Catinca Conachi Vogoride, 24 Ianuari 1856. Afară este incolu, austrul visiește Și sgudue coliba sărmanului lipsitu, Elu tremură și geme, suspină și hulește Palatul de alături ce'l vede strălucitu. Acolo elu găndește bogatu'n desfătare Petrece, de ale lumei plăceri încungiuratu! Nu vede pre săracul ce păne macar n'are, Elu lipsei și nevoei de ceriu e condamnatu.” Așa nenorocitul cîrtia, și'n desperare Pleca în giosu privirea cu jale și cu doru, căndu iată i s'arată, unu îngeru de'ndurare Ce vine cu grăbire să'i dee agiutoru. O multe ai ștersu lacrimi și multă mingăere Au datu nenorocirei frumosul tău îndemnu! Fii veselă, o domnă! căci poți s'alvii durere, Și poți de îndurare să dai unu mare semnu. Bogatul și săracul pe binecuvintează bogatul, căci ia pildă de pobile simțiri, Săra-ul, căci prin tine de chinu se ușurează, Și scapă de a lipsei cumplite suferiri. C. ) Servuni mai nope. Berlin 30. Ianuar. Gazeta de Fos adeverește esactitatea propuneriloru Austriei în privirea principateloru, întocmai precumu leamu reprodusu mai săsu din Gazeta de Colonia. Londra 28. Ianuar. Conferințile voru avea locu în trei săptămăni. Parisul pentru aceste este alesu de siguru, și chiar după cererea Imperatorului Alecsandru, care se încredințează că la casa de a fi congresu, au arătatu voința de a merge în persoană în capitala Franciei. Paris 29 Ianuar. O serbare bisericească au avutu locu în capela romănească din Paris, cu ocasie a desființărei eclăviei din principate. Jurnalul Debateloru și Gazeta de Colonie a punn în vedere și ca aorte aproape o alianță între Francia, Austriea și Rusia. Viena 30 Ianuar. Austriea va propune confederației germane ca să recunoască preliminarele păcii, ca prin aceleta să isprăvească Germaniei unu locu la conferințe. Se asigură că pănă la închierea păcii și aplicație a condițiilor,pa staționa la Dunăre o armie compusă de Francesi, Englesi și Turci. AU pin Direcție a scolei de meserii face cunoscutu că Duminica viitore în 20 Ianuari va urma la acea școală esamenu publicu și esposiție de obiectele fabricate de elevii acestui așezemintu. Direcțiea dar poftește pre onorabilul publicu ca să binevoească a asista la această sdlenitate de industrie națională. V .