Steaoa Dunărei, 1856 (Anul 2, nr. 1-68)
1856-02-07 / nr. 13
Speranța păcnii, ori căzu de slabă este, au fostu destulu de tare, spre a paralisa tote întreprinderile, care erau întemeiate prin relațiile resbelului, din contra ea au fostu prea slabă, spre a exercia o vie influință asupra activității, căriea închierea păcii ar pute în adevăru să'i aducă foloase. Cu cătu mai îndelungu va ține această stare îndoielnică, cu atăta mai vătămătoare va fi ea pentru comerțu, pentru că această stare de transiție rădică toată baza dela neguțitoriul ce'și face calcule pentru plan. Este deci cu putință, că prejudițiile unui armistițu închintu în favorea tracrile sale. tații loru să fie pentru economiea populară multu mai stricătoare, decătu continuarea resbelului. Dacă speranțele păcii aru fi venitu după niște eveneminte resbelice, care aru fi impusu o univernală credință în pace, atunci ele aru fi făcutu unu efectu mai bunu și mai siguru asupra comerțului, pe căndu acumu fiecare așteaptă ca pacea să fie întărită și sigilată mai nainte, și apoi să se bazeze asupra ei în întreprinderile sale. 52 Sghitisa. Spite op sprilement a mistoighe rostigțe et sosiale des rghinsiraptes danpbiennes de Monsiepg Elias Cernațt rag N. Copboo. Vraheltes 1855. În Paris și în Bruciela de cîtu va timpu plouă broșurele despre principate, sau mai bine zicăndu despre aspiranții din principate. Fiecare șefu de partidă, fiecare omu mare se înfățoșează înaintea publicului căte cu o broșurică tipărită pe hărtie velină, împodobită cu litere gotice, și cu ilustrații sepate în lemnu, prin care iși înalțiă personalitatea și partida pănă la ceriu, iar pre partida și personalitățile rivale le tratează en sanaile, sau en s'hinois. În epoca noastră, este atitu de ușoru de a a Cinci franci săntu de ajunsu pentru a fi înscrisu junge la immortalitate, sute de în Panteonul barbațilorumari. Bieții Omeni, ei nu știu că, oameni de o zi, și reputație a loru nu poate ținea de diîta 24 ore. (EG.: Pe ontrease se gue biuent les goses, Ghestase d'un matin. Iubiții noștri frați din țeara Romănească se deosebescu mai alesu în această cale. Principiiri nicăite. Personalități pretutindene. Pe singura parea a Parisului astăzi se plimbă nu mai puținu decătu optu candindați la tronul din București, fiecare cu broșurica sa sub sioare! Așa în timpu chindu pene strălucite ca ale lui Edvard Opinet, Saint Mage Sigagdin, Misnelet, Elias Ceznanit, campioni mari și pedbosiți ai libertății și ai civilisației, chindu organele cele mai influente ale publicității au lupatu îin apărare viitorul principateloru romăne, și se luptă pentru a pe întroduce patriez în concertul Europii, numai noi Romănii, remănemu surzi și muți la glasul progresului. Acuflundați in vechiul hogașu, incă astăzi meritămu imputarea adresată vecheloru partizi: Rien arrghis, ghenopblie. În locui de a merge înainte cu seculul, în locu de a pune de o parte toată ura, toată personalitatea, de a pe ocupa seriosu într'acestu mare momentu-care poate nu se va mai înfățișa-cu viitorul țerii noastre, cu apărarea drepturiloru ei, noi ne perdeau timpul în chestui meschine, în ticălose personalități. În totu omul ce voește reforma vedemu unu inimicu; și precumu odată Iisus a lui Navi au opritu sorele în mijlocul carierii, așa și noi avemu pretențiea de a opri progresul, soarele seculului al HIC. De aceia cu dreptu cuvintu și pănă astăzi meritămu aceste doue ver suri a le lui Viennet. Ap snag de Gahenig s'attelant rag degtgidge, On feat, a gheeșons, le tigheg dans Gornioge. (La cazul viitorului încă mănduie din dărăptu, Voimu retrogradăndu, să'l retragemu în hogașu.) Aceste triste reflecții imi săntu inspirate, văzăndu nu numai partida trecutului, dar chiar pre acea care se întitulează partida înaintată citu de puținu este unită, dîtu încă îi mai trebuie spre a se desbrăca de vechile strenițe ale personalitățiloru, ale pismei, ale urighei și pernicioasei deprinderi de a calomnia pre toți acei ce nu sîntu cu noi și cu ale noastre. Noi și astăzi căntămu: Nopu n'apgons de Gheorghit gue nois et nos amis. (Noi n'omu avea spiritu de cîtu noi și cuscrii nostri.) Acestu căntecu au avutu pretențiea st'l cănte și D. N. Rusu, căndu s'au hotăritu să publice scrierea sa, a căriea 'iamu citatu titlul în capul acestui articolu. Nici odată carte eșită din pana unui Romănu n'au produsu o îndignație mai mare, și numai cu adîncă oțărire îmi împlinescu astăzi datoriea de criticu. Acestu pamaletu, căci nu potu să'l numescu altu felu, are însă pretențiea de a descrie pre bărbații ce au fostu preparatu și condusu mișcarea antiruseacă din țeara romănească în Autorul prin descriere au înțălesu numai de a'i înscura. De altă espresie 1818, potu în adevăru întrebuinția, căndu D. N. Ruso aruncă tina pe reputațiile cele mai oneste, dovedite acesta prin muestru de șepte ani, Dlui n'are tămăie, de bhitu pentru unu singuru băr I. Eliad, fostu alfa și omega mișcări. batu din acea epocă Acesta au Scrierea aceasta proclamă dlar apoteolul fostului redactoru al Curierului Romănescu. Toți ceilalți bărbați ai mișcării, Goleștii, Brătenii, C. Roset, Ion Ghica, Maghiaru, Tel, răposații N. Bălcescu, I. Voinescu, și C Filipescu, toți intr'unu cuvintu au fostu instrumente străine, vănduți Rușiloru, sau fanarioți, sau omeni carii într'o mișcare nu vedeau de chitu ocasiea de noue favore, de posturi gra se, sau persone comode, bons hivants, gata de a se înțelege cu toate partizile, sau în sfărșitu niște băiați stropșiți. Numai Elind au fostu romănu, numai elu ar fi știutu să conducă națiea; numai lui, după espresiea veniului cronicaru, iau fostu milă de biata țeară. Aceasta se zice și se sprijine prin personalități, prin acusații - care dacă, aru fi adevărate, aru trebui să ducă pre cușași la galere -prin injurii murdare în întreaga scriere, ce n'are mai puținu de citit 212 pagine în 8”. Ce opinie dar trebuie să aibă străinii despre națiea Romănească, dacă aru fi să ne jndice dupre scrierea Dlui N. Ruso? Dacă bărbații partiiei inaintate, voru zice ei, merită muncile publice sau casa de nebuni, ce trebuie să fie rămășița? Însuși notele contelui Neselrode din 1848 n'au descrisu într'unu chipu atitu de miserabilu pre omenii mișcării roptănești. Diplomatul de statu rusescu, chiar atăcăndui, ii onora; căci ii zugrăvia înaintea Europii numai ca revoluționari, ca antagoniști politici ai Rusiei, dar nu ca omeni fără onestitate, acoperiți de crimine, și buni pentru spănzurătore sau pentru ocnă, cumu ne'i arată D. Rusu. De aceea dacă dupre cuprinderea pamfletului, și criminala'i tendință, ar fi să pe luămu și dupre numele autorului (Rusu), amu fi în toată dreptatea a zice că este cu neputință ca această miserabilă scriere să fie eștiu d'n pana un Romănu! D. Eliad, dacă au fostu instigatorul acestii scrieri, cumu îl învinovățescu unii, pentru unu mare poetu au avutu o rea inspirație, căci s'au omoritu pre sine însuși. Ori care să fie cuvintele sale, noi îi vomu zice că negrelele se spală în familie dar nu în piața publică. Această carte fiind publicată prin știrea sa, Dlui ar fi nepardonabilu, talentul nu escală defectele caracterului, spre a nu zice mai multu. În positiea îndestul de importantă ce 'iau fostu făcute neobositele sale lucrări pentru instrucție și ligheratură, pănă la 1847, și rolul seu politicu din anul 1848, Dlui Eliad ar fi trebuitu să păzească o atitudină multu mai demnă și mai seriosă. În locu de aceasta prin neconsecuințile sale adesu mai multu de cîtu copilărești, singuru 'și au redusu reputațiea intr'unu gradu, la care talentul seu n'ar fi trebuitu nici odată să'l cobore. De aceea astăzi îl și vedemu sufetul criticiloru celora mai aspre, care totudeauna nu sînt și cele mai nemeritate. „Între persoanele ce aspiră la Domnie, zice autorul unei scrieri franzese ce au produsu o mare simuație în Europa. ” noi trebuie să citămu unu omu ce au jucatu o oreșcare relă în cea de pe urmă revoluție romănească. Voimu a vorbi de D. I. Eliad, poetu îndestulu de însemnatu. In 1848, acestu scriitoru avea o foarte mare popularitate în Romăniea. Prin înmulțitele sale greșeli și intrigi, elu șiau perdutu deodată influinția. Astăzi nu mai putemu vedea în elu de chitu partea cea rea a caracterului seu, ambițioasele sale pretenții il facu ridicolu. Sprijinitu prin oameni fără creditu elu au reintratu în mijlogul mediocru din care eși să în urma polemicei ce se întăriase spre a ficsa limba Romănească, și a o curăți de cuvintele sale.” În totu casul, D. Eliad'șilu alesu unu zeu Seidu în persoana Dlui Rusu, căci tristu serviciu 'iau făcutu prin publicarea acestei cărți. Norocire numai, că ea este atitu de reu scrisă, încîtu de la o a doua pagină pică din măni, dar și picăndu, ea totuși împuțește mănile. M. Arbure. *” Ionii denses spu la Toșștie, rag M. Destinnes. 1855. rațe, 181. răbdatu cu cea mai mare degnitate? Raghia tipografica a lui Adole Bermann. feinuti mai nope. Paris 11. Feprupri Se asigură că în trei zile conferințele se potu deschide; depre bunele disposiții, Morning Post pretinde că ar putea fi lesne ca tratațiile de pace să se poată începe și fără preliminare. Corpul legislativu este convocatu pentru 3. Mari., CN. Viena 12. Feprumr. Contele Buol nu purcesui astăzi. În primavară voru lucra 40 ofițeri pustriaci de geniu la rădicarea cadastrului (măsurarea) princinateloru. Gazeta pustriacă asigură că trupele ocidentale voru urma a remenea in Turcia pănă la aplicațiap reformelor pripitore cătră raiale. Vaporurile pe Dunărea au începutu a îmbla de la. Fevrrușri. I(N(10) N5.357