Steaoa Dunărei, 1856 (Anul 2, nr. 1-68)

1856-02-14 / nr. 15

SC III. Cumu știu surprinde sufletul Romănulot unu străine? niei și a ne arăta cu atăta artă și vălu pe care măna străinului nu'l putea rădica, gloriea și puterea trecută a Romăniloru? Credu, făr'a fi întrebatu nici pe poetu pici pe amicii sei, că în acei doi ani după întoarcerea sa în Paris, junele Alecsandri au trăitu la țeară în mijlocul săteniloru. Credu ceva mai multu încă. Junele poetu iubia și iubia cu puterea și curățeniea unei inimi de 21 de ani, nu o femee din saloane, ci o copilă născută din populu, sau celu puținu care trăia cu populul ș'a căreia inimă era ca a lui și cu dănsul. Într'altu felu, D. Alecsandri n'ar fi știutu să ne spuie la 1842, ceia ce astăzi încă n'au înțălesu cea mai mare parte din compatrioții mei, ceia ce elu însuși se pare că nu mai înțălege acumu? C'o nație nu poate avea o putere sigură și adevărată decătu atunci numai, căndu va dobăndio prin însuși silințile ei. (va urma) S. A. Cosetti, și protestațiile unora din boieri pentru drepturile naționale, publicație a mai multoru Jurnale Romănești, formarea teatrului naționalu, arestuirea și întemnițarea D. Cămpineanu și a juniloru revoluționari de la 1841, dintre carii cei mai de frunte, Dimitrie Filipescu și Nicolae Bălcescu periră jărtfe ale patriotismului loru, contribuiră în unire cu alte multe lucrări la deșteptarea Romăniloru. În această fericere, junimea, ne putăndu înțălege și defini prin ea însași ceia ce se trecea în trănsa și în jurul ei, și simținduse pe d'o parte împinsă necurmatu spre acție, iar pe de alta împiedecată la ori ce pasu, iși închipui că totu ce pote fi mai frumosu și mai lesne pentru dănsa este Literatura și mai cu seamă Poesiea. Astfelu, ori care june au statu s'au admiratu unu ișinutu o răsură în înflorirea ei, o stea scînteindu și apoi căzăndu și perzănduse în spațiu, unu valu trecăndu cu repetune peste alte valuri ca să piară revărsănduse pe năsipul țermuriloru, ori care în sfărșitu au simțitu ipima sa tresăltăndu sa unu cuvăntu patrioticu sau la vederea unei femei, și nu pututu spune în căteva cuvinte cadențate ce au văzutu și ce au simțitu, și eu săntu poetu au strigatu. „Eu Vogon și tu Lamartine, „Al meu iadul și al tău cerul.” Și mulți aplaudarămu și'i consacrarămu poeți. Imi este ertatu mie mai multu decătu oricărui Romănu, a constata stănca cea foarte periculoasă pentru junime, isbutirea cea lesne a poețiloru la noi, căci nici unul n'au fostu salutatu îndată de poetu cu mai puținu meritu decătu mine. Pricinile acestui isbutiri săntu mai multe, dintre care (afară din scola de imitație străină și d'admirație peste cuviință, fondată in București pe la 1830 și menținută pănă la 1848, putemu toate societățile în lipsa gustului și însemna setea de poesie ce au pruncie, neștiința, neformarea unei publicități libere, etc, etc. Și cu toate aceste-ceia ce va părea o contrazicere nu cunoscu nici o stare mai critică, mai tristă, mai ingrată și mai periculoasă, decătu a Romăniloru carii s'aruncau în cariera literiloru. Este învederatu, celu puținu acumu, că de la 1841 întrarămu într'o epocă de transiție. Educație, moravuri, legi, limba chiaru, totul în sfărșitu, străinu gintei și naturei Romănești, îmbătrănitu, uscatu, putrezitu așteaptă numai o suflare puternică, ca să piară sau să se prefacă. Literatura dar, ce nu este decătu espresia societății, poetul, carele nu'i și nu poate fi decătu contimpuranu, ce pote fi în acei timpi nenorociți de învălmășală în care totul se sfărșește și nimicu n'au începutu încă? Chiar d'ar avea în inima lui busola, care să'l conducă spre lumea cea nouă, căte valuri trebuie s'afrunte junele poetu, ca să șteargă de pe brațele lui semnele fiereloru, cu căte curse de corupție, cu căte ispite are a lupta și cu cătă pirtute trebuie să fie înzestratu, ca să nu remiie strivitu sub vr'o ruină sau vr'o rușine? Geniul p'nu lipestu pici într'o nație și nici într'o epocă, căci dar la noi lipei d'arăta timpuri ce se făgură acele geniuri, ce păștelu necontenitu în Grecia și în Roma? Ce se făcu acea literatură sublimă Elenă și Romană? Cuși peri de - odată totu ce era frumosu, și în timpu de atărea seculi natura, care nu se oprește unu minutu din lucrarea ei, nu mai produse nici unu geniu? Perzăndu increderea în puterea națională se perdu libertatea; cu perderea libertății începu corupțiea; și gustul, știința și modelurile frumosului periră treptatu, învaziile străiniloru stinseră patriotismul celu sacru, și lumea căzu intr'o neștiință adăncă. Astfelu și noi din pricina sclăviei, a trunchierii, a însingurării și a unei educații primare cu totul slave și străine, neputăndu avea nici juneațea și rigoarea primitivă, nici cultura și știința bărbăției, cei mai mulți din scriitorii noștrii căzură în niște slabe imitații, și Romănia părăsită și necunoscută de înseși fiii ei, remase în fundul mormăntului, în care căzu căndu perdu din vedere stepa ei cea adevărată, și ajunse în periculu de a peri, precumu au peritu și Roma căndu perzăndu isvorul naționalu al ideiloru, ca să'și prelungiască agonia,și au luatu Dumnezei ei de la Orientu și de la Ocidentu, de la Nordiu și de la Miază-zi. Și d'atunci în fundu s'aude Gemete, blesteme crude Care trecu p'al noștii văntu. Și d'atunci adesu s'arată o fantasmă năricoșată Care esă din mormăntu. Saghe ga pganii D. Alejhandighi și iscogii liptegei sale. Săntu oameni carii credu că educația omului începe din păntecile maicii sale. În timpul însărcinării zicu ei, muma dă fătului facultăți, gusturi, dibăcii, aplecări pe care apoi educațiea le desvoaltă sau le tescuiește.” Nu este aci locul d'a cerceta pănă în ce punctu poate fi adevărată această credință. Știu numai că ea este foarte antică, că cei carii o sprijină dau multe dovezi despre înmurirea impresiiloru mumei asupra fătului; și că D. Alecsandri fu născutu cu revoluțiea de la 1821, care sgudui atătea nații amorțite de despotismu, scăldă și reînvie Grecia în săngele ei, arătăndune și nouă ce ar putea face unu singuru omu cu credință și capacitate; ne scăpă celu puținu de Domnii Fanarioți. Crescutu în patria sa pănă la 14 ani, D. Alecsandri fu trimisu la Parisu. După cinci ani de studie în capitala lumei civilisate, se reînturnă în căminul părintescu, și căndu era de 21 de ani începu a cănta aceste Doine ale Romăniei, la acărora cetire ne tresaltă inima și ni se umple ochi cu lacrămi, și cu care ne fălimu și ne recomendămu la străini. Care fu traiul și locul ce au locuitu junele poezu în acești doi ani după întorcerea sa în patrie, și care mănă sau ce împrejurări atinseră pentru întăia oră coardele inimei sale de 21 de ani, și le făcură a vibra ș'a vibra în armonii naționale? Aci stă după părerea mea, mai toată puterea D. Alecsandri, taina acelii călduri a inimei ce cautu s'admiru cu atătu mai multu, cu cătu cunoscu mai bine, că în mijlocul întunericului știu vedea, simți și a ne zice cu glasul meu de june: Cătu mia sta măna voinică P'aa mea pală ostășească, N'libă grijă de nimică Țeara mea cea Romănească! Primblănciu mă într'o zi pe bulevardele Parisului cu bardul Romănștei, îi ziceamu că modestiea lui n'are de ce suferi căndu aplaudămu Doinele sale, fiindu c'acele poesii le amu făcutu eu iar nu elu. Risărămu negreșitu amăndoi, și cu toate aceste Manifestație a simțimenteloru celoru mai bune, celoru mai adevărate și celoru mai sincere ce avemu toți în noi, esprimate de poetu asfelu, incătu fie cine gluma era unu adevăru, căci ce este poesia! să se poată recunoște și zice: „Săntu ale mele.” ș'atunci individul ca și mulțimea, în mijlocul celoru mai aspre suferințe, căndu se regăsescu întregi într'unu cuvăntu, intr'o căutare eșită din adăncul inimei, uită suferințele presente și se înpărtașescu prin absorbirea razeloru vieții și a căldurei trecute și a veni. Dar cumu domnul Alecsandri, știu cunoște și esprima adevăratele simțimente ale Romăniloru? Cumu înțelese elu că ioporul celu mare al poesiei este în fundul inimei poporului, iar nu în imitații ") PDprogt 1851. Sonveile ept Ghed poption. Fengioge, Edo option antegieșge finedit.,) Seiințti mai nope. Paris 15 Fevruar, constituționelul zice: Știri autentice ne învoescu de a asigura că deschidirea conferințiloru pentru regularea păcii rită pentru 7/„Fevruar, fiindu că marele Visku Aali-pașa nu va putea fi sositu la Paris, înainte de 21 sau 22 a curgătorii. Baron Brunov care de trii zile este sositu au și făcutu vizite la mai mulți miniștrii și ambasadori. Celu întăiu actu internaționalu care se va face din partea Rusiei cătră Francia va fi notificațiea cătră Napoleon despre îngroparea Imperatorului Alecsandru. Presidentu conferințeloru va fi contele Valevschi, ministrul trebiloru din afară a Franciei. - Viena 15 Fevruari. Se asigură că are a se închina unu tratatu între Sultanul deoparte, și Austriea, Francia și Anglia de altă parte despre numărul trupeloru aliate ce au asemănea în Turciea pănă la punerea în lucrare a reformeloru ce au a se întroduce în imperiu. Acestu tratatu ar fi și redigiatu, și proiectul s'ar fi și luatu la Paris de Aali Pașa. Dupre rostirea acestui proiectu vomu avea asemenea doi ani 10,000 Austriaci în principate, și 30,000 Anglo Francesi în Turciea. (Gazeta de Colonia.) Contele Fichelmont, care acuma viețuește în Veneția au publicatu o nouă scriere întitulată: „pentru viitorea pace, o chestie de conștiință.” Asupra acestii scrieri vomu reveni. Berlin 18 Fevruar. Astăzi au sositu aice Contele Orlof, și desară purcede la Paris prin Francfort. Paris. 17. Fevruari, Ministrul austriacu contele Bucl-Șauenstain, și Ministrul englesy Lordul Clarendon au sositu afară. Londra 14. Fevruari. În Seama comuneloru din 11 Fevruari, la o interpelație a Dlui Saiard, Lord Palmerston au respunsu că: au fostu o împreună înțelegere între guvernele Franției, Angliei, Austriei și Turciei, că representanții acelora dintăi trii puteri se voru întruni în Constantinopoli spre a trata împreună cu unu sinistru al guvernului otomanu despre măsurile cuprinse în ponturile 1 și 4, și anume disposițiile ce voru avea a se adopta de cătră Sultanul în favorea supușiloru sei Creștini și a principateloru, fiindu însă că aceste conferințe nu stau nici decumu în legătură cu tratatul de pace, însărcinatul Sardiniei n'au fostu chiematu la conferințe, și că în vreme căndu această cestie se trata, conferința iși urma lucrările, și că după cele de pe urmă noutăți primite de la Constantinopoli, ea au regulatu nu numai chestia principateloru, dar și acea a protectoratului creștiniloru. (Constituționelul.) Constantinopoli, Feprupri. Tote disposițiile ce se voru lua în Constantinopoli în privirea principateloru se voru trimite la Paris spre a se avea în privire la tratatul de pace. (Gaz. Crucii.) București S8 Feprupuri, c. v. Curierul de București ne spune că acolo cu doă zile mai înainte piu fostu unu focu mare, păzindu grajdurile ocupate de cavalerie a Austrinei; cncizăci și cinci de cai au fostu pradă focului. Ec. La Soliman Pașa, Comandantul trupeloru otomane din București au purcesu în 9. Fepruști. la Silistrip. u FE este HOTĂ tipografiea a lui Adolf Bermann. major„ÎARANG.