Teatrul, 1980 (Anul 25, nr. 1-12)

1980-07-01 / nr. 7-8

trită prin observații tradiționale asupra naturii lucrurilor și a locurilor : „Voi oa­meni nu sînteți / Ce sunteți dar ? / Nici una nu, nici alta / Cum v-a rogați dar dreptul d-a supune / Cum vreți ca oameni să se plece vouă ? /.../ Dreptatea noastră e puterea noastră / Cu ea deodată vom cade și noi /.../ Voi sunteți tineri chiar la bătrînețe / Iar noi în lume ne năștem bătrîni / Voi vă închipuiți că lumea este / A voastră, însă noi­ noi o luăm /.../ Ah neputința cea copilărească / Din voi vor­bește, tinere popoare...“ Putința limba­jului comun este exclusă, Longinus face, aberant, apologia puterii devastatoare: „Voi căutați adevărul, noi puterea / Că­tați să-nvingeți lumea... am învins-o / Tot ce doriți voi, noi am și făcut... / Noi n-am dorit nimic, ci am lucrat /.../ Ce vom cădea, eu nu zic vai de Roma / Ci o spun în gura mare vai de cei / Ce-ar răsturna-o... vai de lumea toată !“. Virtutea în stat, potrivit unei sacre da­torii față de pămînt, este obsesia lui De­­cebal. Virtutea în stat, potrivit lucrării prin forță pentru imperiu, este obsesia lui Longinus, a lui Iaromir. Varianta ada­­giului „eu îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul“ nu are, aici, seninătatea eroică. Conștiința sacrificiului îi dă lui Decebal vibrații de personaj de tragedie greacă : „Pe cai, pe cai ! Războiul este gata / Puneți pe Dunăre un jug de lemn / Ca să mugească ca și taurii noștri / Acea bătrînă și-ndrăzneață mare / Ce curge între noi și-ntre romani /.../ O cumpănă e suspendată-n cer / Și încă nu văd înspre care parte / Se pleacă limba ei... dar mi-e totuna“. Dacismul lui Eminescu în drama Dece­bal țintește dimensiunile titanismului. „Bă­­trînețea“ regelui trimite la eternitatea unui spirit de conservare autohton ; un spirit în jurul căruia se consolidează un stat cu mișcări rituale, fără putință de abatere. In cutare moment, cutare gest trebuie făcut. Riscul nu intră în calcule. Dacia este eternă. Văzută în absolut, țara pîrjolită de romani se retrage în spirit. Pentru familiarul preocupărilor emine­sciene, dramaturgul din Decebal și gazeta­rul ciclului polemic socio-economic Icoane vechi și icoane nouă se întemeiază struc­tural pe aceeași solidă convingere în să­nătatea morală a vechimii, o vechime ac­tivă și purtătoare de sens istoric. Sub acest aspect, de întoarcere la izvoarele vieții noastre politice, o bună parte a dramatur­giei lui Eminescu stă sub zodia educației civice. Romantismul etic al teatrului is­toric eminescian rămîne în continuare o sursă de exegeză.■ 18 --------------------------CONCURS---------------------------­ de creație în domeniul literaturii dramatice inspirată din realitatea socialistă, din viața făuritorilor bunurilor materiale din industrie și agricultură Consiliul Culturii și Educației Socialiste, Comitetul de cultură și edu­cație socialistă al Municipiului București și Teatrul Național „I. L. Caragiale“ din București organizează un concurs pentru crearea de piese inspirate din actualitatea socialistă, din viața făuritorilor bunurilor materiale din industrie și agricultură. Concursul are drept scop stimularea creației dramaturgice menite să oglindească într-o gamă variată de modalități artistice viața tumultuoasă a oamenilor muncii ferm angajați în edificarea societății socialiste multi­lateral dezvoltate, profundele transformări produse în structura socială a țării noastre, reliefind relațiile de tip nou dintre oameni, egalitatea deplină de care se bucură toți cetățenii patriei, fără deosebire de naționalitate, culti­­vînd atitudinea înaintată față de muncă și societate, valorile umanismului socialist, principiile de viață socialiste și comuniste. Oferind o perspectivă insuflețitoare muncii poporului nostru pentru progres și civilizație, pentru perfecționarea societății și a omului, noile piese vor milita pentru lichida­rea vechiului, a mentalităților înapoiate și afirmarea noului în toate dome­niile de activitate. La concurs pot participa, cu una sau mai multe lucrări inedite, membri ai uniunilor de creație, ai societăților sau cenaclurilor literare. Lucrările vor fi trimise pînă la 1 octombrie 1980 pe adresa Teatrului Național „I. L. Caragiale“, B-dul N. Bălcescu nr. 2, sectorul 1, București. Textele vor purta un motto și vor fi însoțite de un plic închis, în care se vor menționa numele, prenumele și adresa autorului, precum și același motto inscris pe lucrare. Juriul — alcătuit din reprezentanți ai Consiliului Culturii și Educației Socialiste, Comitetului de cultură și educație socialistă al Municipiului Bucu­rești, Teatrului Național „I. L. Caragiale“ din București, scriitori și oameni de teatru — va atribui premiile pînă la 1 decembrie 1980,

Next