Telegraful Roman, 1856 (Anul 4, nr. 1-102)
1856-01-11 / nr. 3
N și Bănatul Temesian D. Andreiu de Mocioni din acest post, și a însărcinat cu purtarea lui pe D. c. r. consiliur ministerial și presidentul direcției finanțiale de țară în aceasta țară de coroană, cavalerul de Bernd, scrie unei foi renane din Paris: Tocmai acuma se aude că în scurt timp se vor lua următoare măsuri: 1 1u Desființarea legei salice. 2 Un decret, cum că se va asigura Împărătesei la întămplare să moară Împăratul o listă civilă de un milion rente pe an, și reședere, în Eliseu. 3 Denumirea Împărătesei de tutoriță în vremea minorenitatei fitoriului ciguuou de coroană. Constituirea unui consiliu de regenție. Duminecă în 8 ianuarie a dat prințul Bibescu în saloanele sale un bal mare, la care au fost poftite toate autoritățile romănești și rusești, ce se află în Viena. După Gazeta Timișorei D. Comendant al oștirilor de ocupație în principate F. M. S. Comitele Coronini a sosit în Ianuarie în deplina sănătate dela Viena în Timișoară, și în 43 Ianuarie a primit rcserenția sa înfățoșarea Clerului, a generalitatei și a tuturor branșelor civile și militare. Balul amploiaților al doilea care sa ținut afară a fost foarte strălucit onorăndul și Serenitatea sa D. F. T. M. Gubernator militar și civile de Swartenberg Timpul pe la noi e foarte moale, cu înalta sa pretenție și ploios. Principatele dela Dunăre. „Zimbrul” ne înpărtășaște în numerul său din tăiu un articul, din condeiul D. D. Gusti care merită a fi cetit de toți romănii, pentru aceea îl reproducem și poi precum urmează.” Iași 1 Ianuarie. Încă unu ani s'au mai adaos la vărsta lumei, încă o catenă la nesfărșitul lanțu al omenirei. Se înmulțes cu anii și geniul omenescu pășește nainte, cu timpul ce nu stă pășăște zi cu in mijlocul unor principuri deosebite, de progresu și obscurantismu. Anii n'au pututu încă lămuri cu deplinătate adevăratul succesu; lupta se urmează, și seculul al 19-le duce înainte stindartul, eară lumea împinsă ca de un torentu aleargă și se grupează în giurul binefacerilor civilisațiunei. O datini seculare! voi nu vă stingeți, precum nici odată nu se stinge speranța din omu. Voi cu sosirea unui anu nou reumpleți lumea de bucurie și de speranța unei soarte totdeauna mai fericite, individulu particularu și popululu unei națiuni, au totu aceste simțeminte, totu aceste dorinți. Au sunatu miezul nopței, au apusu putăndu zice așa, unu anu bătrănu și din cenușa timpului s'au născutu unu altulu pruncu, te felicitezu dară anule 1856, confraților romăni, a cărora speranță ca și a me acum este mai mare de cătu ori căndu în tine. Trecutulu Romănimei ce de cinci seculi dătează pe malurile Dunărei, fu o dată mare, și Europa cu recunoștință rostia numele eroiloru națiunei mele; însă, au suvulatu furtuni și pentru unii amu agiunsu, te felicitezu cu o căldură comună a politicui al timpurilor, dară și fiu al bii mai ca și uitați, căndu pentru alții eramu pomul nesățioasei loru dorinți. Romănul însă fiței lui Hristosu, este plinu de credință, este plinu de speranță pentru măntuirea sa. Credința noastră a tuturore este mare; rugile noastre de astăzi sănt mai călduroase, căci toate s'au agunsit culminarea lor. Săntu cățiva ani de căndu Ro mănimea stă pe patul agoniei: doi ani de căndu o luptă crăncenă însăngerează pămăntul, doi ani de căndu se simte o sbuciumătură resbelică și care pe lăngă lavrele de triumăn, desfășură vălul doliului în sinul familiilor și a popoarelor. Viitoriul însă e misteriosu. Viitoriulu nostru este în mâna la o Dumnezeul părinților noștri care ai păstratu pănă acuma viața și țara acestei națiuni, ce te glorifscă. Viitorul nostru conotaților este apoi, în inimile noastre, în faptele noastre cele virtuoase, și mai multu încă în iubirea pentru sfăntul nume de Romănie, care este comuna patrie a acestor doue pămănturi surori. Vomu avea, dară unu viitoriu ferice, căndu nu vomu înceta de a fi tari în credința de Dumnezeu și uniți în datorințile cele măntuitoare națiunei noastre. Să alungămu dară egoismulu din mijlocul nostru, se alungămu această lepră ucigătoare societățiloru, și trețăște se punemu măna la lucrul cel comunu al națiunei. Se ne recomăndămu prin virtuți popoarelorumari și împărațiloru puternici, pentru ca să le atragemu simpatiile, căci simțimăntul de umanitate e mare la acei ce poartă stindardul civilisațiunei. Astăzi popoarele aceste își varsă săngele pentru binele ominerei, nouă dară ni se cuvine a întinde brațele cătră ele și cu tărie să credemu, că soarta unui poporu, ce stă în minele providenței de secule, nu este nicidecum jucăria unei slăbiciuni sau caprițu eminescu. Zimbrulu nostru dată cu începerea anului 1856 reîncepe o nouă epohă a speranților sale, își reunește iarăși una din cele mai sacre dorinți, de a conlucra cu micile sale puteri în îndatorirea ce poartă ca gurnalu romanu. Datorința sa este mare și grea, însă prin concursul conorațiloru agiunge ușoară, și apoi o lucrare comună, este semnatu de unu rezultatu norocosu. Să dămu dară de o parte toate pasiunile urăte înnaintea legii în numele căria ne închinămu, și într'o îmbrățoșare orbească se restrăngemu legămintele noastre., Interesul tuturora să nu fie decătu acel al pațiunei romăne, căci în prosperitatea comună totdeauna crește și prosperitatea individuală. Este o dorință mare, o dorință pe care o așteptămu cu nerăbdare: aceasta'i pacea, care acum stă însăngerată, să Doamne ca anul 1856 să ne redee pacea, și cu ea constituată o Romănie, o singură Romănie din sinul căria nici odată să nu se stingă fugirea de națiune. Aceasta este dorința mea, aceasta'i dorința tuturoru conaraților romăni, și Zimbrul o învoacă de la anul nou. Să fimu vrednici de numele națiunei ce purtămu, căți din mormintele strămoșilor noștri, încă vomu auzi resunăndu bine-cuvăntări asupra generațiunei lor. D. Gusti. Turcia. În apraveta Timișorei aflăm reproducă o corespondință de la Smirna din Gazeta Triestului, care sună așa: La 4 ceasuri dimineața în 30 Dechem, am fost martor unei percări turceți. Zaharia și Mișca raiale de aicea, pescari grecești, cela însurat tată de trei copii, acesta june, au fost părăți pentru umorul unui matros dela franțuzescul Brig „l' Olivier” și au șezut de mai multe luni în conacul de aicea. Nefiind deplin convinși, au fost criminaliștii după cercarea de pănă acuma în justiția turcescă îndreptățiți a se măguli cu nădejdi de slobozire. Însă acuma a stat gubernul franțuzesc cu energie la spate, în 28 Dec. a sosit osănda morții dela Constantinopol, în noaptea din 29 și 30 Dec. a întrat șeful poliției cu corpul lui de cavasi în temniță și a poftit pe amăndoi, ca săi urmeze, lului? sau doară la Slobozenie? Unde? Doară la Bagno Stambula moarte nu cugeta nici unul, căci pănă acuma perzările se făceau ziua, și în ființa de față a mărturielor și rudelor. Fără zgomot se mișca ziua zărită de razele unor felinare către pătrarul grecesc; după o jumătate de ceas a stat odată la niște răspănte. Întrun cerc închiși înțeleg acești selimari, că aceasta a fost calea la moarte și că în vreo căteva minute vor sta înaintea scaunului judecătoresc a lui Dumnezeu. De înfricoșată suprindere și căt de deosebit a fost afectul. Zaharia a căzut întrun feliu de amețială, din care nu sa mai trezit. Fără să știe, a plecat genunchele, a lăsat de la legat ochii, și ai apăsa capul cătră trunchiu, unul din carazi a făcut lucrul gădei, căutănd cu cea mai troasnică liniște după osul jun” gieturei, au rădicat iataganul și de loc se rostogoli capul și pământ. Cu totul altfel iu fu cu Mișco. Acesta se slobozil cea mai sălbatică desnădăjduire, chiemă patrioții săi spre ajuto căutănd a scăpa din minele cavașilor. „Ala! Ala!” vreau să omoară, blăstămat să fii tu cine turcesc! Ce ți am făcut eu ! O Panaia! Aman!! Aman!” Oposiția sa ce ținea încă subt iataganul gădei a făcut scena înfiorătoare; eu nu mai vreau o mai văd, cu atăt mai puțin la luminarea de noapte. Dabea d mai multe lovituri a căzut despicatul cap după trunchiu. Doe ceasuri au remas trupurile acolo zătănd, în vremea aceasta se stricăa martirul Prezentul nostru, 4 îl putemu înregistra încă în trecutu. . AAMAM.L.M