Telegraful Roman, 1879 (Anul 27, nr. 1-152)

1879-03-17 / nr. 32

Nr. 32. Sibiiu, Sâmbătă, 17 Martie v. 1879. ABONAMENTUL. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la: Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 3 fl. 50 cr., 3 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarh­ice pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl. Pentru Străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 fl., 3 luni 3 fl. și la espedițiunea de inserțiuni Haasenstein , Vogler in Viena, Praga, Budapesta etc. etc. Corespondențele sünt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 37. Epistole nefrancate se refusă. — Articalii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXVII. TELEGRAFUL ROMÂN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Administrațiunea tipografiei archidiecesane, Sibiiu, strada Măcelarilor 47, INSERȚIUNILE: Pentru odată 7 cr., — de două ori 12 cr., — de trei ori 15 cr. rândul cu litere garmond — și timbru de 30 cr. pentru fie­care publicare. Prenumerațiune nouă la „Telegraful român“, care apare de trei ori pe săptă­mână, deschidem pe anul 1879 cu pre­țul cel mai moderat, ce se poate vede în fruntea foiei. Atragem atențiunea oa­ domni abo­nați, al căror abonament se sfârșesce cu ultima Martie 1879 a’și înnoi din vreme abonamentul, pentru ca să nu fie espeditura silită a sista sau a întârz­ia cu espectarea foiei*). Acei an. do., cari pre­numără de nou, să nu întârzie, pentru ca editura să se poată orienta cu tipa­­riul exemplarelor. Banii de prenumerațiune se trimit mai cu înlesnire prin asignațiuni poștale (Posta utalvány — Post-Anweisung.) Nu­mele prenumerantului, al comunei unde se află cu domiciliul, și eventual al poștei ultime să fie scrise bine, ca să se poată ceti. Editura „Telegrafului Român“ în Sibiiu. *) O înlesnire foarte mare în espedițiune se face prin lipirea unei fâșii de adresă dela abonamentul ultim. Alegeri la sinodul archidiecesan, în cercul VI (Turda), din cler: Sim­ion Pop Moldovan, protopres­­viter, din laici, loan Fiii­pe­seu, perceptor regesc, Anania Moldovan advocat; în cercul X (Abrud) din cler: loan Gall, protopresviter; în cercul XIII (Solnoc) din cler. loan Ș­o­v­r­e­a adm. protopresv., din laici. Dr. loan Borcia advocat și Ilie Cosma no­­tariu cercual. Revista politică. Sibiiu, în 16 Martie. Ieri s’a terminat în­ camera Ungariei desbaterea despre inar­­ticularea tractatului dela Berlin. Par­că nici când n’a mai fost vorba în cameră despre acest tractat, așa în detalii s’au desfășurat și s’au desbătut toate. Și deputatul Dr. Polit a luat cuvântul în această afacere și a combătut cu cunoscuta sa logică și pricepere politica conte­lui Andrássy. Casa deși obosită, a ascultat cu mare atențiune pe Dr. Polit, și atât dep. Szilágyi, raportorul comm­isiunei, cât și ministrul­ president Tisza a aflat de bine a nu respunde ne­pregătiți la vorbirea lui Polit și a cere amânarea dezbaterei. Cu o majori­tate de 64 voturi s’a primit în sfârșit proiectul guvernului. De altcum (lilele camerei ungu­­reșci su­nt numerate. Se apropie pri­măvara și cu ea timpul pentru con­tinuarea operațiunei contelui Andrássy. Când trupele vor porni la Novi- Bazar, nu este bine, ca camera să fie întrunită, și pentru a fi asigurat la toate eventualitățile, amânarea șe­dințelor camerei se va face prin un rescript regesc. Astfel deputaților li se ia arma de-a mână pentru a pute cere continuarea ședințelor. Organele guvernamentale storc din resputeri mijloacele popularisătoare, și asigură mai la toate ocasiunile, unde guvernul are lipsă de majorita­tea camerei, că desbaterea asupra pro­iectului de lege despre introduce­rea obligatorică a limbei ma­ghiare în scoalele confesionale și proiectul de lege pentru zidirea unui palat a ministrului de Convent­are se urmeze în curând. Aceste două lucruri gâdise mult trufia Maghiarilor șoveniști, și din causa aceasta guver­nul ține desbaterea lor cât se poate în suspensa. Cestiunea orientală conti­nuă a rămâne în încurcătura de mai înainte. Deși fiarele oficioase ne spun, că pertractările între Rusia și Anglia cu privire la măsurile, ce sunt a se lua în Rumelia răsăriteană, după de­zertarea ei de Ruși, pentru susținerea păcei și pentru respectarea tractatu­lui de la Berlin, progresează în mod favorabil, o depeșă din Rusciuc ne Un rasd­ cu șampinioane urma supei, și un moment, doctorul trebue că se credea în Leyden, în mica sa casă din suburbiul Vyverberg, căci de repetite ori, el afta: E foarte bun, Lisbeth, foarte bun! Să fie oare o ri­vală, Lisbetha aceasta? trebuia să cu­gete Constanța. — Trebue să vă spui­, începu Pieters, că noi datorim visita ami­cului nostru, numai unei întâmplări minunate. — Se vedem,­­Lise Angelică. — Celebrul Van-der-Bader, mer­gând la Paris, a întâlnit pe drum la Anvers pe unul din acei furi, cari cer­cetează provincia noastră de vr’o câte­va luni încoaci, furul, nerespectând geniul profesorului, ’i-a furat sacul de drum, care conținea . . . a propus ce conținea sacul de care v’a ușurat? — Care sac­­­lise profesorul, care cugeta chiar la Michelet. — Dar răspunse funcționarul tul­burat, nu ’mi-ai spus D-ta că ai fost victima unui furt îndrăsneț? — Nu cred, răspunse Van­ der- Bader! Ei! acum ’mi-a­duc aminte, eu spune de altă parte, că revoluția în Macedonia a erupt de nou. Comunele situate spre nord de la Melnic, în va­lea Carasu precum Vlah­ic, Bresniya, Gradeșnica, etc sunt însurgente. In­surgenții numeră 7000 oameni, înar­mați cu pușci Martiri și duc cu sine două tunuri de munte. în Bulgaria au sosit cincizeci ofițeri ruși pentru a face mape geografice ale țărei. Adunarea națională din Tîr­­nova va ținâ poimâne ședință, pen­tru a desbate raportul lui Doincff des­pre administrarea rusească a Bulga­riei. în 2 Aprilie se va așterne rapor­tul comisiunei de 15 despre statutul organic, în ședința din urmă un de­legat turcesc urga resolvirea acelei pe­­tițiuni, în care deputații musulmani a cerut a vorbi în adunare turcesce. FOIJA. Aventurile doctorului Van-der-Bader. Din franțuzesce de Evariste Carrance. (12. urmare.) X. Familia Pieters. (urmare). — Cartea mea­­ reclamă Van-der- Bader. — Amorul, esclama Constanța cu glas adânc. — Ținta vieței mele, Țice doc­torul. — Pot îndrăsni a me uita la o­­pus acesta? replica ea. De astă dată eroul nostru încru­­cișa mânile. — Ți’l voiu da mai târziu, se rugă el, dăm-ii ? Constanța îi întinse volumul cu un gest și cu o privire elocentă. Profesorul nu observa nici gestul nici privirea, el puse cartea îna­intea lui și atacă supa de mazăre. Domnule! Organe oficiale venite din Rusia au afirmat în repetite rân­duri : 1. Că România datoresce inde­pendența sa armelor ruseșci; 2. Că dobândirea Dobrogei de cătră România a fost numai o conse­­cință a mărinimiei Rusiei și 3. Că autoritățile române trac­tează rău pe Bulgarii din Dobrogea numai și numai din causa originei lor. Guvernul princiar nu poate să lase neexaminate aceste trei afirmați­­uni. De la începutul crisei orientale, care a condus la Congresul de la Ber­lin, și mai ales în timpul resbelului dintre imperiul otoman și Serbia, Ro­mânia a forut să resiste la seducțiu­­nile, care ar fi putut să o implice în­­tr’o acțiune pe malul drept al Dună­rii. Ea s’a abținut cu stricteță de la ori­ce demonstrațiune directă sau in­directă și s’a menținut în cea mai absolută neutralitate. Pe la finele toamnei anului 1876, ingrijată cu drept cuvânt de existența sa și ame­nințată pe fie­care zi de un resboiu am călătorit cu unul din vechii mei elevi, cu d. Ellermann. — Ce ai spus D-ta tată? (lise Constanța. — Ei, eu ... — Și acest vechiu elev ? întreba doamna Angelica, cu impaciență. — A plecat fără mine pentru că eu am greșit trenul, dar trebue să mă aștepte în Gând, mă duc să-l a­­jung, și eroul nostru se scula. — Dar ce ai de gând, domnule doctor esclama Pieters spelțat, remâi până mâne la noi, acuma se explică toate, eu am crezut__ Angelica sili pe învățatul să șadă iarăși pe scaun. — Nu ne părăsi astăzi,­­lise ea cu un glas cât se poate de plăcut, povestesce­ne de proiectele D-tale și noi vom fi mândri de onorul care mi ’l-ai făcut. — Proiectele mele (lise profeso­rul cu voce emoționată, o să vi le spun: Eu caut pe Michelet, pe ma­rele pictor al Amorului, ca să-mi ex­­plice femeia, care eu încă nu o cu­(Va urma.) O nouă notă a guvernului ro­mân cătră puteri, devenit probabil, a cerut sprijinul bine­voitor al puterilor semnatare ale tractatului din Berlin și le-a rugat cu stăruință să îi arete drumul pe care trebuie să-l urmeze: în fața rezer­­vei Europei și lăsată în moartea sa, România a trebuit să caute apărarea drepturilor sale politice și a integri­tății sale teritoriale printr’un aran­ja­­ment formal cu acea putere ale că­rei armate, grămădite încă de mult timp la fruntarii, erau în tot momen­tul gata de a le trece. La 16 Aprilie 1877, Rusia sub­semna cu România o convențiune, care stipula intregritatea politică și teritoriale a principatului, și în schimb asigura trupelor imperiale libera co­­municațiune și o mulțime de avanta­­gie. Șepte­­mile după aceasta, la 23 Aprilie, Rusia declara resboiu imperiului otoman și de la acea epocă ea a între­buințat în modul cel mai larg terito­riul român, atât pentru mișcările și staționarea trupelor sale, cât și pen­­tru numeroasele lor trebuințe. Intra­rea armatelor rusești în România și pregătirile lor pentru trecerea Dună­rii au atras asupră ș i acte de ostilitate din partea Sublimei Porți care rupt vechiele legături și care a de­­­cis ca națiunea română să’și proclame independența Armata­ română, care era înșirată la început dealungul Du­nării, fu concentrată pe malul drept al Oltului și se ținu în defensivă. Guvernul imperial rus, ai cărui representanți mai înalți reședeau în Ploesci, declară chiar de la început, că este neoportună proclamarea indepen­denței, protestând că legăturile, care legau principatul cu imperiul otoman, erau prea puțin apăsătoare, ca se mai fie trebuință și de urgență de a le rupe, și că ele vor cădă de sine în momentul apropiatelor soluțiuni in­ternaționale. Tocmai prevederea unor schimbări sigure în starea Europei orientale a otărît pe România să își câștige ea singură independența. Eve­nimentele care s’au urmat au dovedit, că actul care nu părea oportun in luna nosc... cartea aceasta, continua el cu vehemență, a fost ca o lumină în în­­tunerecul meu. Eu m’am aflat mic eu, pe care lumea o credea atât de mare. — D-ta și ești mare, domnule profesor,­­lise Pieters, en, devotul D-tale învățăcel, te voiu ruga, pentru mâne dimineață, de o audiență spe­cială, ca să mă onorezi cu sfaturile D tale. — Eu n’aștept pănă mâne, dom­nule doctor, esclama Angelica, eu ’mi las sufletul pentru poesie, am ficșat pe hârtie toate impresiunile inimei mele și ’ți voiu ceti, dacă poftesci, vr’o câte­va estrase din marele meu poem. Van­ der-Bader nu răspunse, dar doamna Pieters lua manuscriptul a mână. — Voiu căuta albumul meu,­­zise deodată Constanța, sunt sigură, că’l va interesa pe noul nostru amic.

Next