Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-03-20 / nr. 33

130 piese de 200 de insurgenți. Cu oca­­­­siunea aceasta a rămas mort 1 oficier, răniți doi soldați, insurgenții au avut morți 7 și răniți 15. Din foile străine se vede că si­­tuațiunea tot nu e așa­­ de limpede precum o descriu o seamă de tot din monarh­ie. „National Zig.“ din Berlin deneagă petrecerea marelui­ duce Vla­di­mir în Viena ori­ce misiune poli­tică; de altă parte se așteaptă de la țarul Alecsandru o politică dilatorică, prin care panslavismului i s-ar lua puterea, prin urmare ar câștiga și șansele de pace. Din provinciile baltice se sig­nalizează prigoniri panslavistice în­dreptate contra Nemților. După „Polit. Corr.“ România că semn de amiciție cătră Serbia a ridicat rangul ministrului resident L. Catargiu la acel al unui legat (trimis). Desbaterea bugetului României se în­cepe înainte de pasej. TELEGRAFUL ROMAN Proiect de regulament pentru afacerile consistoriului metro­politan elaborat de I. Cav. de Pușcariu, deputat congresual. Precuvântare și motive la proiectul de re­gulament al consistoriului metropolitan. (Urmare.) II. A doua parte a proiectului nostru regulează în capitulele ulteriori: eshibițiunea, — pregătirea referate­lor, — consultarea în ședințele con­sistoriale, espeditura și registratura metropolitană, — după normele ași­­tate la toate dicasteriele centrale, aco­­modându-le numai deosebitelor noa­stre trebuințe și împregiurări, pentru delăturarea defectelor ivite pănă acum mai cu seamă la pregătirea, revisiu­­nea și espectarea pieselor; — stavenind tot­deodată și corectivele de lipsă, ca se numai zacă actele cu lunile și cu anii întregi pe la referenți, pe la pre­­sidiu sau în spectatură, — și ca ac­tele se nu se mai scoată din registra­tură prin ori­ce referent voiageriu — fără se le mai dai de urmă. Rogu­lă, ce ar face d­­e­­curia, unde de la fie­care din cei 60 de re­ferenți trec prin ședințe câte 500—1000 de procese pe an, dacă nu le ar lucra îndată ce sosesc, și nu le ar refera pe rând la cea mai de aproape ședință? — Și ce ar face presidentul, care sub­scrie pe toată cilina câte 300—500 sen­tințe, dacă ar ține actele la sine sub cu­vânt ca se le mai cetească și el odată din fir în pér — după ce au trecut odată prin senat? Eu aveam mare dorință de a po­sede nisce­ripi ca se sbor deodată la Deva. Eram om, nu eram pasere și așa aripi nu aveam. Dar totuși fu bine, o mașină de sburat îmi ia la disposiție, care sămăna mult cu cea de la exposiția de astă vară din Sibiiu. Folosind această mașină mă și înălțai în sus. Ceriul era strălucit, luna ve­selă, stelele luminate și eu sburam prin atmosferă ca un vulture, rădi­­cândume din ce în ce mai sus, pănă când de­odată rie și trezii între stele. Privii la ele și unele erau de tot lu­minoase, altele întunecate. Pe acestea din urmă le adunam și le aruncam preste capetele unor domni din Budape­sta, și câte o dată — din greșală — loviam și pe unii din Bucuresci. Luna nu era departe, privii la ea și vor fi și acolo câteva gongule mișcătoare, pe cari le lăsai în pace cugetând că vor fi nihiliștii, pe cari Țarul cel alb i-a agrațiat la vreo întrevenire a bă­trânului Victor Hugo. Sudori ferbinți curgeau pe fața mea, însă oboseala nu mă împedeca întru nimic și furia mea crescu, încât cu o groasnică la­într’adevăr, o motivare mai de­parte a celor cuprinse în capitulele din partea a II-a a proiectului pre­sent, ar fi numai repetite de prisos. III. Am adaus în partea a treia și ultima acele disposițiuni tran­­sitorie, ce le am crezut de lipsă la acest organism să se pună în lucrare numai succesiv, și amăsurat de o parte lucrului, fară de altă parte mijloace­lor, ce ne stau la disposițiune. Adevărat, că pănă acum au in­trat la consistoriul metropolitan numai puține eshibițiuni, pentru care apara­tul, ce vrea acest proiect să-l pună în lucrare, s’ar pare pentru primul moment prea mare. Dar dacă referenții respectivi vor desvolta o activitate nu numai în urma eshibitelor intrate ci și a cond­use­lor și mandatelor congresuali, — dacă ei adunând toate datele statistice, și toate informațiunile despre cele ce se petrec și cum se petrec în toate păr­țile constitutive ale bisericei, dacă vor lua inițiativa pentru delăturarea defectelor și pentru îndreptarea lucru­rilor, dacă vor lucra și dacă vor es­­mite instrucțiunile necesarie, nu nu­mai se vor înmulți eshibitele și cele­­lalte agende, dar vor și face, ca con­sistoriul nostru metropolitan se nu devină, după cum se văeta un­­ biariu al nostru — numai un biurou stati­stic, ci un sergente adevărat pentru înaintarea și progresarea trebilor noa­stre bisericesci. Mai înainte de a încheia, mă aflu îndemnat de a mai face și următoa­rele reflecțiuni: Este adevărat, că eu am subster­­nut proiectul acesta consistoriului me­tropolitan numai în preseara congre­sului trecut, și de aceea — mărturi­sesc, că și eu am căd­ut în păcatul modernisat la noi „prea târziu“! — De aceea el a fost și pentru consi­­storiu „prea târziu“ ! De abia a putut unul — doi să arunce ochii cu grabă peste el —, cealaltă lume nu’l cunoasce. — Cu toate acestea s’a ridicat îndată glasuri în contra lui — tocmai din partea celor ce nice nu l’a văslut! — Unii­­ su­ceau, că eu nu am fost în­sărcinat cu elaborarea unui proiect formal, ci numai cu darea unei opi­­niuni în forma de raport. — Acestora i li respund, că eatâ acum l- am făcut pe lângă proiect aoi și raportul dorit. Alții — cari încă nu’l cetise — se temeau, că proiectul cuprinde ten­­dențe centralistice. Pe aceștia i în­treb eu, cum vin eu, — care eram de atâtea ori apostrofat de cap al autonomiștilor —, să trec acum la onoarea centralistică ? — Se vede așa dară, că adevărul trebue căutat un­deva mai la mijloc, — și răspund aci , numai atâta, că dacă avem un organ central al metropoliei noastre, apoi trebue întocmit așa, ca se corespundă chramării sale centrale, — pentru că așa — cum e el pănă acum — nu e nici centralistic nici autonomistic, ci e — cum a <zis deputatul sus anu­mit — numai pe hârtie — ca­zacii din poveste. Alții mai acoși — sciu înainte, fără să’l fi cetit, că proiectul acesta cuprinde disposițiuni în contra statu­tului organic, sau cel puțin de acelea, cari nu se află în acel statut. Mărturisesc, că dacă nu aveam statutul organic în stricta vedere, poate aflam o întocmire și mai sim­plificată a organului central al me­tropoliei noastre. Dar tocmai că am fost constrîns, să mă țin între margi­nile acestui statut organic, am dat în esecutarea principiilor sale acea inter­pretare și direcțiune, care nu numai nu stă în nici o contrazicere cu spiritul lui, ci tocmai aceea, ce o a intențio­nat dela început, ca legea să devină vieață. — Ear dacă am adaus ceva, ce nu se cuprinde apăcat în statutul organic, am pus-o tocmai pentru că acolo lipsesce, — și lipsesc, pen­tru că a fost reservată pentru regu­lamentele și instituțiunile de esecutare,­­ și tocmai aceasta intenționează pro­iectul de față. — Au nu cuprinde și regulamentul provisoriu al consisto­riului metropolitan disposițiuni, ce nu sunt scrise în statut? în fine se vor afla unii cu musca pe căciulă, cari vor găsi, că unele dis­posițiuni nu convin cu interesele posi­­țiunei ce o are, — vor afla, că cutare paragraf e făcut numai pentru el, — că are intențiunea de a strimtori lar­­gitudinea liberei mișcări de pănă acum etc. etc. — Rogu-i pe aceștia se creadă și dacă nu cred cerească, că toate ofi­­ciile din lume, fie militare, civile sau bisericesci, fie mari și mici, au cele mai riguroase reguli, și cea mai strictă disciplină, la care trebue să se su­pună mare și mic, principi, conți și cetățeni, miniștri, generali și gregari, — și nimenui nu-i vine să­­ zică, că cu­tare paragraf al regulamentelor lor e prea strict, sau e făcut numai pentru el. — Cel ce e mai înaintat, cel ce e mai diligent și harnic,­i place regula și disciplina riguroasă mai bine. Pen­tru ce se fim noi mai cruțați — acolo unde fie­care particularii­ e da­­toriu a se jertfi pentru totul. Mai sunt unii între noi și de aceia, cari dacă nu află punctul deasupra lui ! — tocmai la locul său — dacă află vre­un cuvânt ori nu destul de bine ales, ori nu tocmai la locul său sin­tactic, — dacă un paragraf ar fi trebuit răngi­­t ori mai nainte ori mai îndă­răpt, — apoi tot proiectul nu plă­­tesce o ceapă degerată, și în urma urmelor unii se mai uită și la aceea, că non quid sed quis ? — Ba ca așa dară, nu pentru că doară m’ași teme, că va umbla și proiectul meu ca proiectul pentru procedura matrimonială, care perdut fiind dacă nu se afla prin numerit „Telegr. Ro­man“ — poate nici astăzi nu am ave o atare procedură­ — ci tocmai pentrucă nice eu nu me țin de cel mai iscusit între frați, dau proiectul meu publicității, ca să-l dejudece din toate punctele de vedere materiale și for­male, în pirma convingere, că ce nu a putut unul face perfect, — cu pu­terile unite ale tuturora mai lesne se va pute îndrepta. Dacă așa îndreptându-se se va primi, ne vom bucura, și dacă va afla altul ceva și mai bun, voiu fi pre de­plin îndemnisat. De făcut însă trebue se se facă, că așa, cum am fost pănă acum, n’a fost bine. Dixi et salvam­ animam meam. 1882. (Va urma.) Corespondente particulare ale „Telegrafului Român“. Viena, 27 Martie n. 1882. D-nule Redactor! Nu v’am mai scris nimica de când cu arderea teatrului de pe Ring de aici Semn că de atunci în­coace nu s’a mai întâmplat lucruri, cari ar interesa de aproape pe cetitorii „Telegrafului Român.“ Pănă acuma mai aveam materie, împărtășindu - vă una alta din viața noastră de pe aici, sau din pățeniile societății „România Jună“. Mai era în alți ani nobila ambițiune în junimea de aici, că la inițiativa societății „R. J.“ se aranja balul român, care cu drept cuvânt s’a numit principalul isvor de venit al „României June.“ Eu încă susțin, asemenea cu premergătorii noștri și diametrul opus cu obrându­­itorii noștri actuali, că viața societății e legată de esistența și reușitul ba­lului român de aici. Consecvent­e, deci: Balul român a căzut cu cinste, societatea încă nu mai are multe. Oare va cădea și ea cu cinste? Și nu vom pute da samă înaintea premergătorilor noștri, îna­intea întemeitorilor ei, înaintea publi­cului român, care crede că pentru junimea română din Viena existența unei societăți e încă de lipsă? Cei chiemați își vor pune ase­menea întrebări și tot ei vor răspunde în puterea oficiului și a detorinței lor. De astădată vă voi face Die re­dactor un necrolog. Nu al societății *­vizură frânsei coada unui cornet, cu care ca cu o sabie străpungeam pe toți asupritorii poporului. Eram tare înfocat. Dar deodată aud, privr — și observai că un braț al mașinei mele s’a rupt. Eram în periclu. Ară să-l leg nu aveam, cum făcură Sibienii cu cea de la exposiție. Brațul mașinei era frânt, și eu mă aflam în doaga morții, când mă văzui căzând cu iuțeala unei săgeți între păcătoșii pământului — fără voință. Nu am mai soltit de mine și ultimele cuvinte ce le am zis au fost: Adio lume!* în acest moment de perire simții două brațe puternice, cari mă prinseră de mâni. Nimic alta nu poate să fie — cugetat, — decât că cutare de­mon din Tartar m’a îmbrățișat. Fiori de spaimă mă cuprinseră. Des­chisei ochii se văd cine e acel demon puternic, care își va resbuna asupra mea pentru faptele mele între stele. Dar ce se vezi? unul dintre camerazii mei, mă ține în brațele sale, pe când celălalt ridea cu hohot. — Ce e? întrebai. — Cum mergi frate, îmi zise ca­­maradul meu, nu vezi tu pe unde e calea bună; te ai împedecat de o pea­­tră și ai fi sărutat pământul, dacă nu te sprijineam eu în brațe. Privii mai bine în giurul meu și venindu-mi în fire mă convinsei că toate sunt pe cale bună, numai cât am dormit mergând pe cale, eare călătoria mea la stele au fost numai un vis amăgitoriu. După ce spusei și camera zilor mei călătoria mea aventurioasă la stele, întrebai pe aceștia, dacă sub durata visului meu au observat ei ceva în pașii mei, la ce îmi răspunseră, că lor încă li se închideau ochii și numai în momentul din urmă băgară de samă că eu cam pășesc „ trei înainte, doi înapoi“. Așa dară am dormit mergând pe drum, și dormind am călătorit mai mult de două sate.­­Noi atunci nu măsurăm distanța călătoriei cu khilo­­metrul, ci cu satele.­ Dar acum să fac o tocmeală, și încă cu publicul cetitoriu. Presupun că se vor afla mulți care nu-mi vor crede povestea. Nu mă supăr. Atât însă pretind cu tot dreptul, că cel puțin aceea să mi se creadă, că am dor­mit călătorind pe picioare, iar cu cre­­demântul visului fie cine îmi poate remânea încă datoria. Cu multe argumente nu-mi pot întări pretensiunea. Sciu ca Poplă­­cenii cari merg pe picioare nu­mai pănă la Sibiiu, nu vor fi dormind pe cale, dar se poate că vre­un Moț cu ciubere va fi pățit și aceasta. Așa e­ pănă e omul tânăr mul­te­i dau de cap. Călătorii pe jos și alte întreprinderi obositoare le eufo­riam cu plăcere odată, dar acum pot și eu cânta cu Șvabii din Bănat: Sehen is do logend, Se kommt neht mehr, etc. P. s.

Next