Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)
1882-03-20 / nr. 33
130 piese de 200 de insurgenți. Cu ocasiunea aceasta a rămas mort 1 oficier, răniți doi soldați, insurgenții au avut morți 7 și răniți 15. Din foile străine se vede că situațiunea tot nu e așa de limpede precum o descriu o seamă de tot din monarhie. „National Zig.“ din Berlin deneagă petrecerea marelui duce Vladimir în Viena orice misiune politică; de altă parte se așteaptă de la țarul Alecsandru o politică dilatorică, prin care panslavismului i s-ar lua puterea, prin urmare ar câștiga și șansele de pace. Din provinciile baltice se signalizează prigoniri panslavistice îndreptate contra Nemților. După „Polit. Corr.“ România că semn de amiciție cătră Serbia a ridicat rangul ministrului resident L. Catargiu la acel al unui legat (trimis). Desbaterea bugetului României se începe înainte de pasej. TELEGRAFUL ROMAN Proiect de regulament pentru afacerile consistoriului metropolitan elaborat de I. Cav. de Pușcariu, deputat congresual. Precuvântare și motive la proiectul de regulament al consistoriului metropolitan. (Urmare.) II. A doua parte a proiectului nostru regulează în capitulele ulteriori: eshibițiunea, — pregătirea referatelor, — consultarea în ședințele consistoriale, espeditura și registratura metropolitană, — după normele așitate la toate dicasteriele centrale, acomodându-le numai deosebitelor noastre trebuințe și împregiurări, pentru delăturarea defectelor ivite pănă acum mai cu seamă la pregătirea, revisiunea și espectarea pieselor; — stavenind totdeodată și corectivele de lipsă, ca se numai zacă actele cu lunile și cu anii întregi pe la referenți, pe la presidiu sau în spectatură, — și ca actele se nu se mai scoată din registratură prin orice referent voiageriu — fără se le mai dai de urmă. Rogulă, ce ar face decuria, unde de la fiecare din cei 60 de referenți trec prin ședințe câte 500—1000 de procese pe an, dacă nu le ar lucra îndată ce sosesc, și nu le ar refera pe rând la cea mai de aproape ședință? — Și ce ar face presidentul, care subscrie pe toată cilina câte 300—500 sentințe, dacă ar ține actele la sine sub cuvânt ca se le mai cetească și el odată din fir în pér — după ce au trecut odată prin senat? Eu aveam mare dorință de a posede nisceripi ca se sbor deodată la Deva. Eram om, nu eram pasere și așa aripi nu aveam. Dar totuși fu bine, o mașină de sburat îmi ia la disposiție, care sămăna mult cu cea de la exposiția de astă vară din Sibiiu. Folosind această mașină mă și înălțai în sus. Ceriul era strălucit, luna veselă, stelele luminate și eu sburam prin atmosferă ca un vulture, rădicândume din ce în ce mai sus, pănă când deodată rie și trezii între stele. Privii la ele și unele erau de tot luminoase, altele întunecate. Pe acestea din urmă le adunam și le aruncam preste capetele unor domni din Budapesta, și câte o dată — din greșală — loviam și pe unii din Bucuresci. Luna nu era departe, privii la ea și vor fi și acolo câteva gongule mișcătoare, pe cari le lăsai în pace cugetând că vor fi nihiliștii, pe cari Țarul cel alb i-a agrațiat la vreo întrevenire a bătrânului Victor Hugo. Sudori ferbinți curgeau pe fața mea, însă oboseala nu mă împedeca întru nimic și furia mea crescu, încât cu o groasnică laîntr’adevăr, o motivare mai departe a celor cuprinse în capitulele din partea a II-a a proiectului present, ar fi numai repetite de prisos. III. Am adaus în partea a treia și ultima acele disposițiuni transitorie, ce le am crezut de lipsă la acest organism să se pună în lucrare numai succesiv, și amăsurat de o parte lucrului, fară de altă parte mijloacelor, ce ne stau la disposițiune. Adevărat, că pănă acum au intrat la consistoriul metropolitan numai puține eshibițiuni, pentru care aparatul, ce vrea acest proiect să-l pună în lucrare, s’ar pare pentru primul moment prea mare. Dar dacă referenții respectivi vor desvolta o activitate nu numai în urma eshibitelor intrate ci și a conduselor și mandatelor congresuali, — dacă ei adunând toate datele statistice, și toate informațiunile despre cele ce se petrec și cum se petrec în toate părțile constitutive ale bisericei, dacă vor lua inițiativa pentru delăturarea defectelor și pentru îndreptarea lucrurilor, dacă vor lucra și dacă vor esmite instrucțiunile necesarie, nu numai se vor înmulți eshibitele și celelalte agende, dar vor și face, ca consistoriul nostru metropolitan se nu devină, după cum se văeta un biariu al nostru — numai un biurou statistic, ci un sergente adevărat pentru înaintarea și progresarea trebilor noastre bisericesci. Mai înainte de a încheia, mă aflu îndemnat de a mai face și următoarele reflecțiuni: Este adevărat, că eu am substernut proiectul acesta consistoriului metropolitan numai în preseara congresului trecut, și de aceea — mărturisesc, că și eu am cădut în păcatul modernisat la noi „prea târziu“! — De aceea el a fost și pentru consistoriu „prea târziu“ ! De abia a putut unul — doi să arunce ochii cu grabă peste el —, cealaltă lume nu’l cunoasce. — Cu toate acestea s’a ridicat îndată glasuri în contra lui — tocmai din partea celor ce nice nu l’a văslut! — Unii suceau, că eu nu am fost însărcinat cu elaborarea unui proiect formal, ci numai cu darea unei opiniuni în forma de raport. — Acestora i li respund, că eatâ acum l- am făcut pe lângă proiect aoi și raportul dorit. Alții — cari încă nu’l cetise — se temeau, că proiectul cuprinde tendențe centralistice. Pe aceștia i întreb eu, cum vin eu, — care eram de atâtea ori apostrofat de cap al autonomiștilor —, să trec acum la onoarea centralistică ? — Se vede așa dară, că adevărul trebue căutat undeva mai la mijloc, — și răspund aci , numai atâta, că dacă avem un organ central al metropoliei noastre, apoi trebue întocmit așa, ca se corespundă chramării sale centrale, — pentru că așa — cum e el pănă acum — nu e nici centralistic nici autonomistic, ci e — cum a <zis deputatul sus anumit — numai pe hârtie — cazacii din poveste. Alții mai acoși — sciu înainte, fără să’l fi cetit, că proiectul acesta cuprinde disposițiuni în contra statutului organic, sau cel puțin de acelea, cari nu se află în acel statut. Mărturisesc, că dacă nu aveam statutul organic în stricta vedere, poate aflam o întocmire și mai simplificată a organului central al metropoliei noastre. Dar tocmai că am fost constrîns, să mă țin între marginile acestui statut organic, am dat în esecutarea principiilor sale acea interpretare și direcțiune, care nu numai nu stă în nici o contrazicere cu spiritul lui, ci tocmai aceea, ce o a intenționat dela început, ca legea să devină vieață. — Ear dacă am adaus ceva, ce nu se cuprinde apăcat în statutul organic, am pus-o tocmai pentru că acolo lipsesce, — și lipsesc, pentru că a fost reservată pentru regulamentele și instituțiunile de esecutare, și tocmai aceasta intenționează proiectul de față. — Au nu cuprinde și regulamentul provisoriu al consistoriului metropolitan disposițiuni, ce nu sunt scrise în statut? în fine se vor afla unii cu musca pe căciulă, cari vor găsi, că unele disposițiuni nu convin cu interesele posițiunei ce o are, — vor afla, că cutare paragraf e făcut numai pentru el, — că are intențiunea de a strimtori largitudinea liberei mișcări de pănă acum etc. etc. — Rogu-i pe aceștia se creadă și dacă nu cred cerească, că toate oficiile din lume, fie militare, civile sau bisericesci, fie mari și mici, au cele mai riguroase reguli, și cea mai strictă disciplină, la care trebue să se supună mare și mic, principi, conți și cetățeni, miniștri, generali și gregari, — și nimenui nu-i vine să zică, că cutare paragraf al regulamentelor lor e prea strict, sau e făcut numai pentru el. — Cel ce e mai înaintat, cel ce e mai diligent și harnic,i place regula și disciplina riguroasă mai bine. Pentru ce se fim noi mai cruțați — acolo unde fiecare particularii e datoriu a se jertfi pentru totul. Mai sunt unii între noi și de aceia, cari dacă nu află punctul deasupra lui ! — tocmai la locul său — dacă află vreun cuvânt ori nu destul de bine ales, ori nu tocmai la locul său sintactic, — dacă un paragraf ar fi trebuit răngit ori mai nainte ori mai îndărăpt, — apoi tot proiectul nu plătesce o ceapă degerată, și în urma urmelor unii se mai uită și la aceea, că non quid sed quis ? — Ba ca așa dară, nu pentru că doară m’ași teme, că va umbla și proiectul meu ca proiectul pentru procedura matrimonială, care perdut fiind dacă nu se afla prin numerit „Telegr. Roman“ — poate nici astăzi nu am ave o atare procedură — ci tocmai pentrucă nice eu nu me țin de cel mai iscusit între frați, dau proiectul meu publicității, ca să-l dejudece din toate punctele de vedere materiale și formale, în pirma convingere, că ce nu a putut unul face perfect, — cu puterile unite ale tuturora mai lesne se va pute îndrepta. Dacă așa îndreptându-se se va primi, ne vom bucura, și dacă va afla altul ceva și mai bun, voiu fi pre deplin îndemnisat. De făcut însă trebue se se facă, că așa, cum am fost pănă acum, n’a fost bine. Dixi et salvam animam meam. 1882. (Va urma.) Corespondente particulare ale „Telegrafului Român“. Viena, 27 Martie n. 1882. D-nule Redactor! Nu v’am mai scris nimica de când cu arderea teatrului de pe Ring de aici Semn că de atunci încoace nu s’a mai întâmplat lucruri, cari ar interesa de aproape pe cetitorii „Telegrafului Român.“ Pănă acuma mai aveam materie, împărtășindu - vă una alta din viața noastră de pe aici, sau din pățeniile societății „România Jună“. Mai era în alți ani nobila ambițiune în junimea de aici, că la inițiativa societății „R. J.“ se aranja balul român, care cu drept cuvânt s’a numit principalul isvor de venit al „României June.“ Eu încă susțin, asemenea cu premergătorii noștri și diametrul opus cu obrânduitorii noștri actuali, că viața societății e legată de esistența și reușitul balului român de aici. Consecvente, deci: Balul român a căzut cu cinste, societatea încă nu mai are multe. Oare va cădea și ea cu cinste? Și nu vom pute da samă înaintea premergătorilor noștri, înaintea întemeitorilor ei, înaintea publicului român, care crede că pentru junimea română din Viena existența unei societăți e încă de lipsă? Cei chiemați își vor pune asemenea întrebări și tot ei vor răspunde în puterea oficiului și a detorinței lor. De astădată vă voi face Die redactor un necrolog. Nu al societății *vizură frânsei coada unui cornet, cu care ca cu o sabie străpungeam pe toți asupritorii poporului. Eram tare înfocat. Dar deodată aud, privr — și observai că un braț al mașinei mele s’a rupt. Eram în periclu. Ară să-l leg nu aveam, cum făcură Sibienii cu cea de la exposiție. Brațul mașinei era frânt, și eu mă aflam în doaga morții, când mă văzui căzând cu iuțeala unei săgeți între păcătoșii pământului — fără voință. Nu am mai soltit de mine și ultimele cuvinte ce le am zis au fost: Adio lume!* în acest moment de perire simții două brațe puternice, cari mă prinseră de mâni. Nimic alta nu poate să fie — cugetat, — decât că cutare demon din Tartar m’a îmbrățișat. Fiori de spaimă mă cuprinseră. Deschisei ochii se văd cine e acel demon puternic, care își va resbuna asupra mea pentru faptele mele între stele. Dar ce se vezi? unul dintre camerazii mei, mă ține în brațele sale, pe când celălalt ridea cu hohot. — Ce e? întrebai. — Cum mergi frate, îmi zise camaradul meu, nu vezi tu pe unde e calea bună; te ai împedecat de o peatră și ai fi sărutat pământul, dacă nu te sprijineam eu în brațe. Privii mai bine în giurul meu și venindu-mi în fire mă convinsei că toate sunt pe cale bună, numai cât am dormit mergând pe cale, eare călătoria mea la stele au fost numai un vis amăgitoriu. După ce spusei și camera zilor mei călătoria mea aventurioasă la stele, întrebai pe aceștia, dacă sub durata visului meu au observat ei ceva în pașii mei, la ce îmi răspunseră, că lor încă li se închideau ochii și numai în momentul din urmă băgară de samă că eu cam pășesc „ trei înainte, doi înapoi“. Așa dară am dormit mergând pe drum, și dormind am călătorit mai mult de două sate.Noi atunci nu măsurăm distanța călătoriei cu khilometrul, ci cu satele. Dar acum să fac o tocmeală, și încă cu publicul cetitoriu. Presupun că se vor afla mulți care nu-mi vor crede povestea. Nu mă supăr. Atât însă pretind cu tot dreptul, că cel puțin aceea să mi se creadă, că am dormit călătorind pe picioare, iar cu credemântul visului fie cine îmi poate remânea încă datoria. Cu multe argumente nu-mi pot întări pretensiunea. Sciu ca Poplăcenii cari merg pe picioare numai pănă la Sibiiu, nu vor fi dormind pe cale, dar se poate că vreun Moț cu ciubere va fi pățit și aceasta. Așa e pănă e omul tânăr multei dau de cap. Călătorii pe jos și alte întreprinderi obositoare le euforiam cu plăcere odată, dar acum pot și eu cânta cu Șvabii din Bănat: Sehen is do logend, Se kommt neht mehr, etc. P. s.