Telegraful Roman, 1882 (Anul 30, nr. 1-152)

1882-05-25 / nr. 59

Nr. 39. ABONAMENTUL Pentru Sibiiu pe an 7 fl., 6 luni 8 fl. 50 cr., 8 luni 1 fl. 75 cr. Pentru monarh­ile pe an 8 fl., 6 luni 4 fl., 3 luni 2 fl Pentru străinătate pe an 12 fl., 6 luni 6 f., 3 luni 3 fl. Sibiiu, Marți 25 Maiți (6 iunie) 1882. TELEGRAFUL ROMAN. Apare Marița, Joia și Sâmbăta. Pentru abonamente și inserțiuni a se adresa la Administrațiunea tipografiei archidiecesane Sibiiu, strada Măcelarilor 47. Corespondențele sânt a se adresa la: Redacțiunea „Telegrafului Român“, strada Măcelarilor Nr. 47. Epistole neflancate se refusă. — Articolii nepublicați nu se înapoiază. Anul XXX: INSERȚIUNILE Pentru odată 7 or., — de două ori 12 cr., — de trei or 15 or. rondul cu litere garmond — și timbru de 30 or. pentru fie­care publicare. Desbaterea creditului de paci­ficare în dieta Ungariei. (Urmare.) în ședința din 20 Maiu­n. depu­tatul Emeric Ivan­ca se pronunță pentru primirea proiectului delegațiu­­nei, mai vârtos din motiv, că toate cestiunile sulevate în proiect sunt de natură militară, și ca atari cad în compentența delegațiunei. Ivanka în discursul seu atinge și coarda Daco­­româniei. După ce dep. H­a­r­a s­z vorbi con­tra primirii proiectului, iar C­s­i­k­y pen­tru primire, vorsti d. conte Albert A­p­p­o­n­y­i o cuvântare în care com­bate aserțiunile din ședința trecută a d. ministru președinte Tisza. Mai ântâiu apără în câte­va cu­vinte argumentele d. Szilágyi adăugând, că acesta când a vorbit, a fost în de­plină chiaritate cu starea actuală po­litică. După aceea, precum mai ’na­­inte d. ministru președinte Tisza, se folosisc în explicarea competenței de­legațiunei de dicționarul academic fran­cez, astfel acum d. Apponyi își ia refugiul la dicționarul academic unguresc. Iată ce «zice dânsul. Eu am căutat legea privitoare la înarticularea contractu­lui dela Berlin și aflai acolo cuvântul ocupațiune tradus în ungurescă cu cuvântul „megszállás.“ Curios de a afla, ce se înțelege in limba ungurească sub acest cuvânt, am resipit dicționa­rul academic unguresc, din care m’am convins că „megszállás“ are mai multe însemnări cari însă nici una nu consună cu sensul cuvântului ocupați­­une din dicționarul academic francez. Cuvântul „megszállás“ însemnează re­­mânerea în vre­un loc, spre a te sus­ține acolo pentru un timp scurt, in­terval mic. Dacă „scurt“ nu se nime­rește cu siste­mul de ocupațiune al d. Ministru președinte. Mai departe ase­menea posesiunea unui loc, spre a așesta o fortăreață, o cetate, însem­narea aceasta se nimeresce mai bine în cestiunea noastră. Mai are și însem­nătatea de a colonisa; în fine mai însemnează și aceea că omul e stăpânit de un spirit rău sau bun. După cum vedem — continuă D. Apponyi­­— dic­ționarul academic francez și cel un­guresc sânt în contradicțiune, opuse și dacă vom recunoasce excursul filolo­­logic al D. Ministru președinte atunci ajungem la conclusiunea, că delega­­țiunea după dicționarul academic fran­cez e competentă în acordarea spese­­lor din cestiune după cel unguresc însă nu­­ilaritate în stânga.) Basa raționamentului D. Ministru Pres.,­­lice Apponyi, este, că noi am primit din Berlin 2 mandate diferite din care emanează 2 serii de conclu­­siuni. După acestea espune dep. Apponyi cond­usul congresului dela Berlin, a­­daugând că sub acela n’are se se înțeleagă nici de cum altceva, decât numai însărcinarea ce s’a dat Austro Ungariei cu escluderea suveranității. După ce combate prin argumente destul de puternice aserțiunile pen­tru primirea proiectului recomandă propunerea dep. Szilagyi. (Va unna.) Revista politică. Sibiiu, în 25 Maiu­­niță se vor observa mai riguros ca in­­ trecut. Cestiunea dunăreană este dar intr’adevĕr amânată. După „Ro­mânul“ propunerea Barrare este pri­mită în principiu de toți delegații, afară de cel român. Delegatul ro­mân a sprijinit în decursul desbate­­rei dreptul fie­cărui stat „riveran“ de ași denumi funcționarii în porturi și a cerut ca pe inspectorul care va ave să privegheze esecutarea regulamentelor de navigațiune, să-l denumească comisiu­­nea europeană din Galați. Cestiunea se va desbate de aci încolo între puteri pe cale diplomatică. Delegatul Bulga­­gariei a făcut amendamente la pro­iectul Barrare cam de aceeași na­tură ca a­le delegatului român. Se­siunea comisiunei este încheiată. Scupstina sârbească are să se deschidă astăzi. Mai multe­­ ziare sunt de părere că cabinetul actual nu va demisiona. Cestiunea egipteană se asi­gură că va ajunge înaintea unei con­­ferențe a puterilor europene. De la Paris se telegrafează că conferența este deja primită. Corespondențe particulare ale „Telegrafului Român11 Gurariului, 1 Maiu *). (La demni­tatea statului învățătoresc și cestiunea școalelor din archidiecesa.) Die re­dactor! Sub titlul de sus s’a publicat în „Telegraful Român“ Nr. 42 din est au o corespondență. Autorul ei, dl Nicolau Ivan, diacon și învățătoriu la școalele poporale superioare (capitale) din Să­­liște, accentuează cu mult accent lipsa unui regulament sau statut, prin care statul învățătoresc ar i se câștige stabilitate, respectul cuvenit și o sa­­larizare corespunzătoare chiemărei sale. E lăudabil zelul cu care d-sa pledează în favorul învățământului po­*­ întârziată din lipsă de spațiu, poral și îndeosebi a corporațiunei, din carea însuși face parte. Când nu ar sta la disposiție pu­tința și mijloacele recerute, am comite un păcat neertat, nevrând a le aplica acelea pentru promovarea intereselor de cultură ale poporului și bisericei noastre. Dar între împregiurările critice, în care ne aflăm, imputarea din amin­tita corespondință ’mi revoacă în minte anecdota poporală despre bărbatul ca­rele, nebăgând în samă e scnla muierei sale cu lipsa ce domiia în casa lor, pretindea dela ea lucruri îndoit mai mari ca la început. Este în­deobște cunoscută lipsa de care sufere și greutățile publice, sub care geme poporul nostru de la o margine a patriei pănă la ceealaltă; e sciut că bisericile în cea mai mare parte sânt atât de sărace, în­cât abea ’și pot acoperi lipsele cele mai urgente; e constatat pe deplin că comunele po­­litice, cu deosebire unde sânt compuse din două sau mai multe confesiuni, fie din neputință, fie din rea voință, nu se prea imbulzesc a ne sări în tra­­jutoriu pentru de a ne înlesni desle­­garea problemei: promovarea cultu­­rei intelectuale și morale în poporul nostru. Organele bisericesci, căror pe cât de des, pe atât de cu nedrept li se face imputare de neglijență, dispun numai de putere morală. Brachiul au­torităților politice parte li se deleagă, parte se aplică de a dreptul în contra noastră. Ași putea servi cu exemple. De regulamente, statute și decrete nu ducem tocmai lipsă, avem destule, în timpul relativ scurt dela in­troducerea erei constituționale în viața noastră bisericească, atât legislațiunea, cât și organele administrative biseri­­cești și-au întins activitatea lor aproape în toate direcțiunile posibile. Obiect de solucitudine a fost și școala. Stabilitatea statului învățătoresc este enunciată prin lege — vezi §. 71 organisarea învățământului în con­gresul din 1870! Red. FOIȚA. „Ai caduti.“ în „Alegătoriul“ aflăm o cores­pondență din Italia care ne interesează și pre noi. Ea se ocupă cu deosebire cu monumentul celor căzuți în 20 Maiu 1859 între care avem și noi pre ai noștri-iată ce știce acea corespondență: Milano 17­ 23 Maiu 1882. Un bun prieten, de foc de la Vog­­hera, îmi făcu onoarea a me pofit să merg cu el spre a vedea orășelul seu, și spre a asista la o sărbătoare de o deosebită însemnătate pentru acele lo­curi. " La 20 Maiu 1859 se începuse strălucita campanie a francezilor, în alianță cu puținele trupe ce italienii aveau pe atunci, în contra Austriei, campanie care s’a terminat cu victo­ria de la Solferino. Această campanie se deschisese la șlina numită printr’o Creditul de pacificațiune a trecut și prin casa magnaților. Cum că casa magnaților l’a aceptat numai poate fi nici o îndoială. Mai momentol din toată desbaterea în corporațiunea acea­sta, a fost registrul învinuirilor adre­sate de contele De­se­wffy funcționa­rilor din Bosnia. Dl. ministru presi­dent a pus în perspectivă purificarea materialului de funcționari în Bosnia. Unele­­ ziare împrășciara scriea că guvernul central va trage un cor­don la granițele ruseșci în Galiția din causa trecerei în masse a Evreilor alungați din Rusia. O telegramă de ori deminte scirea în ceea ce privește cordonul, afirmă însă ca regulamen­­­­tele privitoare la trecerea preste era­ruptă aproape de orășelul Voghera. Prin posiția sa naturală acel loc se pare destinat a servi de câmp al lup­telor, și istoria le arată abundante din depărtata vechime. Marea vale a Padului, șesul lombard (pianura lom­­barda), se sfîrșește acolo, și cele din­tâi rămurele ale Apeninului sunt o serie de frumoase coline, care domină departe șesul monoton și atât de mi­nunat cultivat de industrioasele și ne­obositele mâni ale populației. Pe una din aceste coline, cale de un ceas de la Voghera, se află sătulețul Montebello, așezat într-o minunată posiție. Acea­stă localitate înainte cu 23 ani și 5­­ zile era ocupată de trupele austriace, cari trebuiau respinse printr'un asalt de francezi, căci infanteria italiană nu era de față. Casă cu casă trebui­a fi luată cu asalt pe rând, când aceasta s’a îndeplinit. Austriacii, cari voiau a ceda poziția, sau retras la împrejmuirea de zid a cimitirului, așezat pe o extre­mitate a colinei, singurul punct ce le mai rămăsese, care per­ rândul după o sângeroasă luptă au fost siliți să se retragă, câți mai puteau, spre a primi mai târ­ziu ceea­ ce făcuse pe mulți din ai lor să remâne pe loc. Morții acelei lupte au fost îngropați în mai multe părți, în anii trecuți însă s’a ridicat ideea, acum realisată de a se aduna toate oasele căduților în acea zi și a se îngropa împreună acolo unde s’a terminat bătaia, ridicânduse spre onoarea și pomenirea lor un mo­nument. La inaugarea acestui monument mă chema colegul și amicul din Vog­­ăera, a cărui invitare am primit’o cu mulțămire, atât pentru ocasia ce mi se presenta de a vedea o frumoasă parte a Italiei, cât și pentru a asista­­ această sărbătoare, care promitea a fi strălucită. Monumentul ossariu este un fel de mic templu de piatră albă, fără multe ornamente, dar solid și destul de frumos; deasupra lui o sta­tuă, de o valoare artistică — ce e drept — foarte problematică, repre­­zintă victoria întinzând o ramură de laur. Inscripțiunea din față : AI­CADUTI IL XX MAGGIO MCCCLIX în puține vorbe arată destinația mo­numentului. Sub această inscripție se văd în rând cuvintele: Austria, Italia, Francia, representând patriele că­­zuților. Monumentul s’a ridicat cu banii adunați din subscrierile cetățenilor, din acele locuri mai cu samă cari aveau directe suveniri de luptele re­memorate printrânsul. A costat aproa­pe 25.000 franci. Inaugurarea a fost făcută cu splen­doare și nu numai orășenii, dar săte­nii din toată împregiurimea au luat parte cu miile. Regele era representat prin ad­mirabil principe Tomaso duce di Ge­nova. Ministerele, Senatul, Camera, toate ’și trimiseseră representanții lor, lângă cari se adaugaseră cei din partea locului, comunali județieni, societăți, institute de cultură etc. Pe lângă cari se vedeau un representant militar al Franciei și unul al Austriei, trimeși de

Next