Telegraful Roman, 1911 (Anul 59, nr. 1-137)

1911-10-18 / nr. 109

TELEGRAFUL ROMAN După săvârșirea sfintei liturgii, preo­­­­țimea și poporul, între sunetele clopote­lor merse înaintea școalei, unde se oficiă sfințirea apei. După stropirea oalelor cu apă sfin­țită, părintele asesor consistorial Mateiu Voileanu ca trimis al Escelenției Sde păr. Arhiepis­­cop și Mitropolit Ioan Meț­anu în cadrul unei instructive cuvântări a cetit actul Es­­celenției Sale, prin care îl însărcinează a spune poporului, că deși nu poate parti­­cipa în persoană la acest act, cu sufletul e între ei . . . va ruga pe bunul Dumne­zeu a răsplăti cu darurile sale ode bo­gate ostenelele și jertfele aduse pentru ri­dicarea noului edificiu școlar și să facă acea școală izvor de bine și de fericire nu numai pentru tineretul din acea co­­mună, ci și pentru biserică, neam și pa­trie. Și precum toate popoarele înaintate numai prin învățătură religioasă morală s’au ridicat la vază, la bunăstare, la bine și fericire, tot asemenea și noi Românii numai prin asemenea învățătură ne putem ridica la cele bune și folositoare. De aceea nici pe viitor să nu se retragă la nici o jertfă pentru buna creștere a tineretului, năci nici o cheltuială și nici un ban nu se răsplătește atât de bine, ca și banul întrebuințat la buna creștere a tinerimei. In fine înaltul Prelat trimite binecuvân­tarea sa tuturora mari și mici, bogați și săraci. Cetirea cuvântului arhieresc a făcut adâncă impresie asupra celor prezenți, cari au erupt în puternice strigăte de ,să tră­iască­* la adresa Escelenției Sale. Continuând apoi asesorul Voileanu cuvântarea sa, arătând importanța cea mare ce are școala confesională în des­­voltarea poporului nostru, termină prin frumoasele cuvinte ale înțeleptului Solo­mon: „Să fie ochii tăi deschiși spre casa aceasta ziua și noaptea, spre locul acesta care ai zis să se cheme numele tău în­­tr’ânsul“. (Cartea II. Paralipomenon cap. 6 vers 20.) Banchetul. La orele 2 p. m. în sala cea mare a hotelului comunal s’a ținut un banchet, la care au participat peste 120 persoane, preoții slujitori în frunte cu P. C. La părintele arhimandrit Aug. Hamsea, repre­­sentanța comunală, comitetul parohial toți oaspeții, cari au luat parte la sfințire și o parte însemnată din popor. Șirul toa­telor l-a început părin­tele arhimandrit Hamsea pentru Maiesta­tea Sa preagrațiosul nostru împărat și Rege. Dedată după aceea, tot părintele ar­himandrit Hamsea a rostit un toast însu­flețit, relevând multele merite câștigate de Escelența Sa I. P. S. nostru arhiepis­­cop și mitropolit Ioan Mețianu pentru bi­­serică și neam. La toastul părintelui Hamsea răs­punde prin frumoase cuvinte dl Dr. Iancu Mețianu. Asesorul M. Voileanu vorbește pen­tru părintele arhimandrit Hamsea, fiul ace­stei comune Domnul Dr. Proca arată, că dacă astăzi largă frumoasa biserică vedem ridicată și pe fiica ei, școala noastră con­fesională și peste tot, dacă vedem, că poporul nostru din Râșnov caută să emu­leze cu conlocuitorii noștri Sași, este a se atribui bunei înțelegeri, care a existat între popoarele conlocuitoare Sași și Romani. Ridică paharul său pentru prosperarea comunei Râșnov, pentru reprezentanții conlocuitorilor Sași, cari au ținut de bine să ia parte la bucuria noastră: parohul Heinrich Gusbeth și notarul comunal Iosif Pf­eff. Momentan se ridică venerabilul pa­roh al bisericei luterane Dr Henrich Gasbeth. Face apel la preoții și învățătorii români să nuzuiască, ca buna înțelegere și ar­monie ce există între aceste 2 popoare conlocuitoare, nici pe viitor să nu se con­turbe, fie­ oare să se desvoalte în limba și legea sa neconturbat de nimenep, iar pe a deaproapelui său să o respecteze. Protopresbiterul tractual Ioan Ham­sea vorbește pentru asesorul Mateiu Voi­leanu. Dl notar M. Pfaff, în cuvinte duioase patentează memoria defunctului fost dis­­păl al acestei comune, George Proca, che­mat de Domnul în anul trecut la cele e­­terne, căruia nu i-a fost dat să ajungă a­­cceastă zi de bucurie, după ce o întreagă viață își pusese puterile sale cu cari l-a înzestrat Bz­u în serviciul acestei comune și a cârui amintire va rămânea ne­ștearsă din inimile rășnovenilor, fără deosebire de confesiune și neam (In veci pomenirea lui). Dl înv. dir. R. Cristoloveanu ridică păharul său în sănătatea șefului tractual >1 loan Hamsea Dl advocat N. Garoiu vorbește pen­­tru preoții, învățătorii și comitetul parohial. Parohul O. Proca mulțămește Dlui antevorbitor pentru frumoasele cuvinte. S’au mai rostit toaste pentru Dl se­cretar consistorial Dr. George Proca, pen­tru Dl diacon Dr. Lazar Iacob, pentru antreprenorii Dușoiu și Leuca, pentru po­por etc, iar la orele 4 și 1­3, părintele arhimandrit Augustin Hamsea ridică masa. Sala apoi a fost tot în sala comu­nală concert și reprezentațiune teatrală, dată de tinerime sub conducerea corpului învățătoresc, cari toate au reușit bine, iar după aceea a urmat dans pănă cătră ziuă. * Terminând acest raport, nu pot să nu relevez faptul vădit, că ce se poate face într’o comună, pe care a înzestrat-o Dumnezeu cu conducători harnici. Comuna Râșnov în anul Domnului 1886 și a ridicat biserică, iar acum după 25 ani școală. Meritul la ridicarea celei din­­tâi este legat de numele răposatului dascăl Goo­­ge Proca, iar al școalei, de numele fi­ului său parohul C. Proca. Corespondentul. 465 NOUTĂȚI.­ Viriliști români. Lista viriliștilor pe anul 1912 în comitatul Brașovului cuprinde următorii membri români: Dr. N. Mănoiu, George B. Pop, Emanuil Safrano, Dumitru Căpățină, loan Săbădeanu, Petru Popovici, George Purnică și loan Dușoiu. * Răscumpărare pentru felicitări de ziua onomastică. Domnul Arhimandrit și Vicar arhiepiscopesc Dr. Clarion Fușcariu s’a res­­cumpărat pentru felicitări de ziua sa ono­mastică dăruind suma de 50 coroane la masa studenților dela școalele române din Brașov. Adunările poporale. Adunarea ținută Duminecă, în comuna fruntașă Belinț din Bănat, a fost cercetată de trei mii de oa­­meni, fruntași și țărani din împrejurime. A fost deschisă și condusă de protopopul locului Gherasim Sârb. Vorbiri au ținut, afară de președinte, domnii: Dr. I. Sad­u, Dr. C. Brediceanu, Dr. C. Crăciunesc, Dr. L. Gheorghevici, Dr. V. Braniște, Dr. A. Cosma și țăranul Ioan Văsii din Sa­­tu-mic. Adunarea a decurs cu multă în­suflețire. — Joi în 26 i. c. s’a ținut în Seini comitatul Sâimazului altă adunare poporală, est Vineri în 27 în Brașov. Din­tre fruntași au luat parte și au vorbit la Brașov din­: I. Lengeru ca prezident, Al. Vaida Voevod, V. Dămian Dr. I. Maniu, V. Goldiș, Dr. N. Vecerdes, Dr. Nițesiu și prof. Dr. V. Saftu. Adunarea a­­ceasta asemenea a fost bine cercetată. — Pe ieri Duminecă în 29 Octom­­vrie au fost convocate adunări în: Dicio- Sânmărtin, în comitatul Târnavei mic!, și în Chevereș, comitatul Timișului. • Nou plan de examene. Foaia oficială din Budapesta a publicat noul plan de studii și examene pentru studenții facul­tății de drept. S-a sistemizat un al treilea examen fundamental, care are să fie tre­cut la sfârșitul semestrului al șaselea. Noul plan intră în vigoare cu anul școlar 1912/18.­­ In considerare, că trecerea exa­menelor fundamentale este legată de ter­mine fixe, se îngreunează și mai mult cer­cetarea universităților străine pentru acei studenți, cari doresc să se perfecționeze în studii, ascultând prelegerile celebrilor profesori ai străinătății. * Universitate în Dobrițin. Se vestește din Budapesta, că a treia universitate se va înființa în Dobrițin. E mare bucurie în orașul reformaților. Profesor universitar. Dl Simeon Mân­­drescu a fost numit profesor la catedra de limba și literatura germană de la facultatea de litere a univers­tății din București.­­ Ședință literară festivă. Societatea de lectură „Petru Maior“ a studenților români din Budapesta a ținut Duminecă seara o ședință festivă în amintirea poe­tului Mihai Eminescu. Ședința a deschis-o președintele societății, dl Ioan Țeicu, stud. în modi , după care a urmat confe­­rența dlui N. Ștefan despre importanța poeziei lui Eminescu. Dl C. Țeicu stud, în drepturi, a vorbit despre principiile ge­nerale din arta marelui poet. A mai cu­vântat dl I. Duma, stud. în filosofie, a re­citat dl N. Păscut, ear dl Olariu stud, med. a cântat câteva doine frumoase. Ca oaspeți au asistat la ședință P. C. La pro­­tosincelul Dr. Gh. Bogoevici, dl Dr. I. Beu, cu dna, din Sibiiu, dna Muntean cu dșoarele, Dr. Cosmuța, Dr. Bilașcu ș. a. • Concert Aflăm cu plăcere, că Doamna Lucia Cosma, mult apreciera noastră erristă, va da un concert în Sibiiu în 17 Nov. a. c., cu concursul Dșoarei Anicuța Voileanu, absolventă a Academiei de muz­că din Viena, în favorul Reuniunii femeilor ro­mâne din Sib­iu, la sfințirea zidirii celei nouă pentru școala de mer­it și de indu­strie de clasă cu internat a Reuniunii. Pro­gramul concertului Se va publica în curând. * Turneu artistic. Dl Ionel Bădulescu, mult apreciatul tenor liric, mai concer­tează în localitățile următoare: Oradea­ mare în 9 Noemvrie n., Beiuș Duminecă în 5 Noemvrie, Șimleu Marcuri în 8 Nov., Cluj în 10 Nov., Dej în 12 Nov., Bistrița în 19 Nov. și­ Blaj în 23 Nov. — Nădăjduim, că artistul va fi b­un primit și în locurile a­­cestee.* Teatrul din Craiova. Cu concursul „Societății scriitorilor români“ s’a deschis Duminecă stagiunea teatrului național din Craiova, al cărui director este astăzi nuve­listul Em. Gârleanu. Prologul de des­chidere, scris de dnii Anghel și Eftimiu, a fost recitat de artistul Mărculescu, cu­­noscut și de publicul sibian. După prolog s-a jucat schița dramatică „Când ochii plâng”, de tânărul scriitor A­­da Herz. Rolul principal a fost interpretat de marea artistă Agata Bârnescu. Cântecelui coraic de Alecsandri, ,Barbu Lăutarul*, a fost reînviat cu tot farmecul lui bătrânesc, de artistul Anestin. A urmat apoi »Rapsozii*, apoteoză într’un act, în versuri, de V. Eftimiu. Este un dialog între Alecsandri și Eminescu. Poeții Iosif, C. Moldoveacu, D. Nanu, Minulescu și Stamatiad au fă­cut cetiri. Programat s’a terminat cu ,Vă­duv­ele Domnului Daniel“, farsă într’un act de Carmen Sylva, tradusă de Ș­­t. Iosif. După teatru noul d­reptor, dl Gâr­­leanu, a fost viu felicitat. * De la universitatea din Budapesta- Sau însens in semestrul de iarnă la universi­tatea budapestană 7667 de studenți, cu 121 mai mulți decât în anul trecut. La facultatea teologică sunt 100, la cea ju­ridică 3586, la medicină 2495, la filozofie 1195 de studenți. La școala de farmacie sunt îns­criși 342.* Moșia lui Tolstoi. Consiliul de mi­­niștri, cum se face din Petersburg, a dat autorizare ministrului de finanțe să cum­pere moșia lui Tolstoi de la Iasnaia Poli­­ana pe seama statului pentru 500000 de ruble.* Căsătoria unui arhiduce. Arhiducele Ferdinand Carol, fratele moștenitorului de tron Francisc Ferdinand, cum se e­­nunță din Viena, se va căsători în zilele acestea cu Berta Czuber, fiica unui profe­sor și consilier al curții. Maiestatea Sa și-ar fi dat, se zice, învoirea la căsătoria a­­ceasta. Arhiducele va renunța la rangul și titlul, purtat pănă acum, și va primi un apanaj de 40 de mii de coroane. * Un premiu. Ministrul de interne a pus un premiu de două mii de coroane pentru prinderea bandiților Budac și to­varășii săi din părțile făgărășene. * Avis. Am onoare­a aduce la cunoș­tință domnilor învățători, că „Cartea de cetire III. pentru școalele poporale“, de Ioan Popescu, revăzută de Dr. P. Șpan, a apărut în edițiune revăzută de subsemna­tul cu luarea în seamă a observărilor mi­nisteriale. Aprobarea ministerială va urma în timpul cel mai scurt. Dr. Cornel Po­pescu, protopop. * Serbări în Poiana. Cu prilejul adu­nării generale a despărțământului Mercu­­rea al „Asociațiunii” se vor ținea în Po­iana următoarele serbări: Dimineața, la 8 ore serviciu divin in biserica cea mare. Răspunsurile la liturgie le va da corul meseriașilor din Poiana. După serviciul divin urmează adunarea generală a des­părțământului Asociațiunii, tot în biserica cea mare. La ora 1 d. a. banchet în școala din deal fara producțiune teatrală, orga­nizată de membrii „Reuniunii române de cântări și teatru din Mercurea”, în sala școalei din deal. Se va preda piesa Ne­potul răsfățat, farsă în 5 acte, prelucrată de T. V. Păpățianu. După producțiune, cântări esecutate de corul tractual al în­vățătorilor, apoi cină comună și joc, în­ceputul la 7 ore sara. Venitul net e des­tinat în părți egale pentru biserica din Poiana, Reuniunea de cântări și teatru din Mercurea și despărțământul Asociațiunii. — — In 5 și 6 Noemvrie se vor ținea în Poiana și conferențele învățătorești. « La fondul Episcopul Nicolae Popea pen­tru masa învățăceilor meseriași. »1 „Reu­niunii sodalilor români din Sibiiu“, au mai dăruit: Nicolae Coman, măestru cis., 20 bani, doamna Mărioara Lazar, soție de cismar, 30 bani; Constantin Lazar, cis­mar, 20 bani; Simion Simoneti, pantofar (Săliște), membru onorar al Rem­., 1 cor.; lacob Marianu, cismar, 40 bani; doamna Paraschiva Baciu, soție de cismar, 20 b.; Ilie Toporeian, pantofar (Săliște), 50 bani și Miorica Tordășianu, 10 bani, iar la „Le­­griul T. L. Albini“ al numitului fond pentru ajutorarea copiilor din Cut, apli­­cați la meserii, au dăruit: Dr. Elie Dă­­ianu, protopop (Cluj), 5 cor.; Iosif Jinga, pantofar, 20 bani și Pompiliu Dan, învă­țător (Z­erne­ști), 50 bani. Starea legatului cor. 143.30. •» Producțiune treatrală în Cohalm. Din prilejul conferenței învățătorești, care se va ținea în Cohalm la 26 Oct. (8 Noem­vrie) a. c. (Sf. Dumitre) în care zi se ser­bează și hramul școalei române gr.-or. —■ tinerimea școlară împreună cu tinerimea adultă din Cohalm, va organiza sub con­ducerea dlui director artistic al societății noastre teatrale, dl Aurel P. Bănuț o pro­ducțiune muzicală-teatrală, în sala hotelului „Soh­oiser“, la orele 71/a seara cu cântări, dialoguri și piese teatrale. Se va repre­zenta: „O Sâmbătă norocoasă“, piesă po­porală în 4 aote de I. V. și „Geloșii“, co­medie într’un act de Moșul. Venitul net e destinat pentru biblioteca școlară și bi­blioteca poporală, în părți egale. La a­­ceastă serbare sunt invitați toți prietinii școalei.• Noroc colosal are banca lui Goedicke­­(Buda­pest Kossuth-Lajos u. 11) unde cu prilejul înche­­ierei a 28-a, loteriei, mușterii norocoși ai acestei bănci a câștigat din nou premiul cel mare de 605,000 cor. cu losul Nr. 55503. Banca Goedicke dintre toți co­­lectanții din țară arată cele mai mari șanse de câștig. « Bioscopul Apollo, din piața Hermann, are tot la două zile program nou, variat și interesant. Representații se dau la orele 6 și 8 sara, în zilele de lucru, iar în Du­mineci și sărbători la 3, 4­­ 1, 6 și 8. In fiecare zi cântă la representație muzica militară. Teatru. Astăzi, Luni, se reprezenta întâia oară n lui Schloss Dolovan, dramă în 5 note. Marți: »Da* neue Mädchen p­esă cu cântece. Mier­­ouri: d. b. „Der Mü­ler und sein Kindu, iar seara „Taifun*. Din România.­­____I Consistorul superior bisericesc. Membrii Consistorului superior bise­­ricesc s’au întrunit Miercuri dimineață, în sesiune ordinară de toamnă, în sala de re­cepție a Seminarului Central din Bucu­­rești. La orele 9 jun. dimineața, prelații și preoții membri ai Consistorului au asis­tat la un serviciu religios. După terminarea serviciului religios membrii Consistorului superior bisericesc, împreună cu d. C. C. Arion ministrul cul­­telor și D. Boroianu administratorul Casei bisericii au trecut în sala de ședințe. I. P. S. Mitropolit Pimen al Moldo­vei, ocupând locul prezidențial, a dat cu­vântul dlui ministru Arion. Dl. C. C. Arion a dat citire decretu­lui regal, prin care membrii Consistorului superior bisericesc au fost convocați în se­siune ordinară de toamnă. S’a procedat la constituirea biroului și la alegerea membrilor din diferite comisii. Intrându se în discuția ordinei de zi, I. P. 8. Mitropolit al Moldovei a consultat Consistorul, dacă se poate lua în discuție proeptul de reg­ulament privitor la costu­mele bisericești. P. S. Nifon, Episcopul Dunărei de jos, a observat că ar fi bine, și se amâne a­­ceastă chestiune pănă după alegerea Mitro­politului Primat, care ar putea avea de făcut observațiile sale, cu privire la alcă­tuirea noilor uniforme. Au mai luat cuvântul și alți membri ai consistorului. Ministrul de culte, dl Arion, a spus privitor la alegerea noului Mitropolit Pri­mat, că aceasta se va face în scurt timp după deschiderea Corpurilor legiuitoare. I. P. S. Mitropolit al Moldovei, pune la vot propunerea, dacă trebue discutată în actuala sesiune, chestia privitoare la nouăle costume preoțești. Se votează cu unanimitate ca această chestiune să fie luată în discuție în actu­ala sesiune. Ședința următoare a fost convocată pe astăzi Luni, la orele 9 dimineața.

Next