Telegraful Roman, 1911 (Anul 59, nr. 1-137)
1911-10-20 / nr. 110
468 TELEGRAFUL ROMÂN crescut moșii și părinții, și considerau pe zeii lor numai de niște personificări ale noțiunilor morale, sau de oameni mari, ridicați din partea posterității recunoscătoare la rangul de zei, — statul își ținea de cea mai însemnată datorință menținerea în popor a credinței sale religioase. Ridica biserici tot mai pompoase, aranja jocuri tot mai strălucitoare, se adresa pasărilor pentru a le cere sfatul, consulta cărțile sibilice, cu un cuvânt, pe lângă toată necredința claselor superioare ale societății, n’a făcut statul roman nimica ce putea să fie jignitor pentru credința poporului de rând. Nici când puterea de stat nu a arătat o venerațiune mai mare față de religia poporului, nici când nu s’au pus atâtea năzuințe pentru a fi întărită prin legi puterea clătinătoare a credinței. De câte ori nu a oprit senatul și împăratul adorarea zeilor streini, ori introducerea vreunui cult nou, și cât de aspre erau legile, cari împedecau influența creștinismului asupra credinței poporului în zeii săi! Dar fără resultat au rămas năzuințele în Roma, și pretutindenea, unde dela stat s’a așteptat întărirea unui lucru, care statului are să-i servească de cea mai bună garanță, atunci, când își are rădăcinile în convingerea oamenilor. Biserica numai întru atâta poate să formeze sprijin pe seama statului, întrucât statul o consideră de ceva superior, și învățăturile sale le ia de cunoitiră în toate acțiunile pe cari le întreprinde. Dacă însă statul folosește biserica de mijloc pentru a ajunge la scopurile sale, de o instituțiune cu scopul de a servi statului ca sprijin, statul are să fie despoiat de acest sprijin tocmai atunci, când are mai mare trebuință de el... Eu sunt pe deplin convins, că orice alt sprijin dat din partea statului unei biserici, afară de respectarea principiilor sale și ajutoriul dat întru răspândirea acestor principii, poate numai să slăbească influența pe care o are religia asupra sufletelor omenești. Cu cât mai mult este atrasă biserica în afacerile de stat, și pusă să facă servicii statului, cu atât mai tare se înstreineaza, cei ce sunt nemulțămiți cu conducerea statului, și de biserică, amenințată fiind și biserica, împreună cu statul. Și mai ales se ivește cașul acesta atunci, când influența, pe care caută să o exercieze statul asupra bisericii, stă în evidentă contrazicere cu principiile fundamentale ale bisericii, deci cu ale creștinismului. Creștinismul nu e religia unui popor, unui stat, unei formațiuni speciale de stat, ci e religia tuturor. Nota caracteristică a creștinismului e universalitatea lui. Apostolul Pavel așa scrie în epistola sa cătră Romani: (X. 12. 18.) „Nu este osebire Jidovului și Elinului, pentru că acelaș este Domnul tuturor, care îmbogățește pe toți, cari îl chiamă pe el; căci toți cari vor chema numele Domnului, se vor mântui“. Mânecând dela originea comună tuturor oamenilor, dela păcatul strămoșesc, asemenea comun, și de la ideea răscumpărării acestui păcat, unitatea omenimei întregi este ideea fundamentală, în jurul căreia se învârtesc toate învățăturile creștinismului. Crearea unei stări de lucruri ca toate popoarele acestui pământ să poată trăi în pace unele lângă altele, în conștiența unei frățietăți adevărate, ca formând o singură comunitate, să servească toți numai lui Dumnezeu, stăpânului lor, iată idealul, spre care năzuește mereu creștinismul. Religiunea creștină a recunoscut capacitatea mai înaltă, pe care o au unii dintre noi, deosebirea între oamenii de talent și cei de rând, și cu toate, că impune ca datorință iubirea și ajutorarea reciprocă, nici deosebirea cea mai mare în situațiile sociale, care exista pe vremea când ea s’a ivit, nu a fost atacată din partea ei! Dar între popoare, religia creștină nu cunoaște nici o deosebire cu privire la facultățile intelectuale și la îndreptățiri. Toate sunt egale. Precum prezența lui Dumnezeu nu e legată de vreun Sion ridicat întru mărirea Lui, Ci Dumnezeu e pretutindenea unde doi se sfatuesc în numele Lui, așa și fericirea și dreptul e dat pentru toate popoarele, și nici un popor nu are prerogative în privința aceasta și nici îndreptățirea de a asupri pe alt popor. Legile dumnezeești au să stăpânească peste întreg pământul, ca formând părți din marea împărăție a lui Dumnezeu, au să se roage toate popoarele, ca „voia Sa să fie, precum în ceriu, așa și pe pământ”. Desvălirea monumentului Eminescu. — Dare de seamă. — Despre serbările de Duminecă, organizate în Galați, cu prilejul dezvălirii monumentului înălțat întru slăvirea poetului Mihai Eminescu, dăm după ziarele din România următorul raport: Monumentul, care s'a desvălit Duminecă privirei admiratorilor marelui Eminescu, se datorește însuflețirii și stăruinței unui număr restrâns de prieteni sufletești ai genialului poet In 1909 când s’au împlinit 20 de ani, de când poetul a trecut la cele eterne, grupul acesta entusiast a hotărât să nemurească în marmură chipul aceluia ce va rămânea, atât cât se va vorbi și se va simți românește aci și dincolo de munți. Hotărârea lor s’a înfăptuit. La apelul comitetului Gălățenii au răspuns în mod sever și generos. Prin serbări, prin conferențe, la care și-au dat obolul toți românii de seamă, în frunte cu N. Iorga, prin publicațiune, prin subscripții n’a strâns zi no zi suma de care a fost trebuință — 12.500 lei — pentru ca lucrarea aceasta să fie săvârșită. Operă a sculptorului F. Storck, monumental acesta, constitue o mândrie a sculptorului, o operă vrednică de geniul aceluia pe care îl imortalisează. Desvăluirea lui a atras admiraținea tuturor. Ochii celor întruniți la festivitate au fost ațintiți spre pânza, care acoperea chipul aceluia, pe care toți l au admirat, toți l-au plâns, dar puțini l-au înțeles deplin.» Iată și actul comemorativ: .Intru slăvirea poetului Mhail Eminescu s’a înălțat acest monument, ca să fie dea pururi mărturie a admirațiunii celor de azi și să transmită viitorimei chipul și numele genialului cântăreț al durerii și patimilor omenești, al vitejiei străbune și al aspirațiunilor poporului român de pretutindeni. „Această operă a fost înfăptuită din inițiativa și stăruința unui comitet, alcătuit din Constantin Calmuski, Grigorie Conduratu, Gh D. Drigănescu, Aug. Frâțiu, Gigorie Bortu, Constantin Hamangiu, George G. Olteanu și Grigorie L. Tiancu, în frunte cu Corneliu Botez, și prin entuziasta contribuțiune a gălățenilor. „Astăzi în 16 Octomvrie 1911 față fiind dl Constantin C. Aron, ministrul cultelor și instracțiunei publice, autoritățile locale și reprezentanții așezămintelor și publicațiunilor de cultură națională din țară și ae Românilor de peste hotare, s’a desvelit acest monument în mijlocul rugăciunilor oficiate de P. S. Simion, Episcopul Dunărei de Jos. „Făcut în două exemplare, din care unul se va păstra de comună și celălalt la Bblioteca publică V. A Urechia, din Galați“. (Urmează semnăturile). * Pe la orele 9 au început să sosească în grădina municipală delegații Ligei Culturale din București, Tulcea și localitate, fiecare cu drapele, societățile particulare, delegații societăților culturale de peste munți, școalele, autoritățile civile și militare, directorii școalelor primare și superioare, împreună cu întreg corpul didactic, d-iele din societatea gălățană, invitații, delegații tuturor societăților, etc. La orele 10 a venit dl ministru C. C. ArtoD, însoțit da dl ajutor de primar, de dl Corneliu Bota, președintele comitetului pentru ridicarea statuei, de prescții de județ și alte persoane oficiale. Dl ministru a luat loc în tribuna rezervată comitetului aranjator. Imediat după aceasta a început serviciul religios, oficiat de P. S. Sa Episcopul Nifon al Dunărei de Jos. Răspunsurile au fost date de corul episcopal. La orele 10 luni, terminându-se serviciul religios, pânza care acoperea chipul de marmoră al lui Emioriu, a căzut în aplauzele mulțimei. P. S. S. a stropit statuia cu apă sființită. Pe urmă P. S. Episcopul luând loc în tribuna, unde se afla d. micistau și membrii comitetului organizor, s’a început seria cuvântărilor. După discursul dlui C. Botez președintele comitetului, și după răspunsul dlui T. Missir ajutor de primar, a luat curând C. C. Arion, ministrul cultelor și inatracțiunei publice. D-sa spune că azi se inaugurează în marmoră albă monumentul cugetărei adânci și senine al poeziei nemărginite, al iubirii de neam și țară, cum n’a fost vreodată. In crezul puternic al lui Eminescu se adâncesc cugetările cele mai înalte, în inima lui poezia cea mai fermecătoare, în versul lui strălucitor o limbă românească neasemuit de frumoasă. De aceea opera sa e mare; ea a rodt asupra contimporanilor săi, ea radiază azi, ea va radia în veci. Precum razele soarelui fie să răsară din pământ sămânța aruncată, opera lui Eminescu face să încolțească germenii de talent în mințile poeților noștri Eminescu, spune d. Arion, e un poet mare și pentru ideile generoase, pe care le exprimă adresându-se omenirei, și pentru expresia în formă neperitoare a simțului pururea național. El e un iubitor pasionat al trecutului; în contact cu gloria străbună mintea lui scoate din nou și găsește neasemuite accente, ca să cânte iubirea de țară... In numele Academiei române a vorbit dl D. Zamfirescu, aducând prinosul admirației sale ca un omagiu marelui scriitor. Dl N. Iorga a cuvântat ca representant al curentului de critică și muncă. Au mai rostit discursuri domnii D. Anghel, I. Basarabescu, I. Calmuschi, I. Bacalbașa, H. P. Petrescu ș. a. După aceasta corul școalelor superioare din Galați, sub conducerea dlui profesor de muzeu Rădulescu și însoțt de orchestra regimentului, a intonat un imn care a fost aplaudat de cei de față. Delegațiile, invitații, publicul și oficialii, părăsind grădina care era arhiplină, s’a dat drumul școalelor din localitate, care fuseseră înșirate dealungul străzii Domnești, să defileze pe dinaintea marmorei din care răsărea chipul lui Eminescu, încunjurat de mulțimea coroanelor de flori naturale.* După terminarea solemnității desvăirii monumentului, dl ministru C. C. Arion însoțit de dl Boroianu, administratorul casei bisericei și ceilalți invitați s’au retras la palatul episcopal unde au luat mas». Invitații și delegații s’au dus la gazde și hotelurile ce le au fost rezervate. La ora 4 și jum. a avut loc la teatrul Papadopol festivalul, la care au dat concursul scriitori și artiștii teatrului național. Teatrul Papadopol a fost frumos decorat cu brad și tricolor, un tablou representă pe Eminescu, pictat de pictorul Catelan. Festivalul a început cu marșul „La arme“, executat de corul școalelor secundare. Dl O. Rădulescu-Motru a rostit disertația dsale despre: „Da este Eminescu pentru cultura română“. Arată, că mintea lui Eminescu a fost deschisă la toate gândurile ce frământă omenirea; el s’a inspirat din întreaga cutară a timpului său. După ce citează versuri din Eminescu spre a sprijini tema dsale, dl Rădulescu- Motru conchide, că operă adevărat națională face numai acela care îmbracă în vestmânt românesc gânduri de valoare, etern omenești, așa cum a făcut Eminescu. Dl V. Leonescu, artist al teatrului național a recitat „Venere și Madona“. Dnul State Dragomir a recitat „Lui Eminescul", de Vlahață, și un fragment din satira IU. Dl Mărculescu a recitat ronanțe. Doamna Lucia Cosma a cântat admirabil mai multe bucăți, cuvinte de Eminescu, fiind acompaniată la pian de dioara Lucia Fernic. Festivalul s’a terminat cu piesa „Lais“, de Em. Augler, localistă în versuri de Eminescu, jucată de artiștii Teatrului Național. La sfârșit orchestra regimentului a executat mai multe bucăți. Doamnei Lucia Cosma și dșoarei Lucia Bernio li s’au oferit frumoase buchete de fiori. Serbările s’au terminat cu un banchet, dat în onoarea scriitorilor și a delegaților diferitelor societăți culturale representate la festivități. Sfințirea bisericii din Ocolișul mare. — Raport special — Duminecă la 9/22 Olt. s’a ținut o mare serbare în fundșa comună Ocolișul mare, de pe valea romantică a Arieșului. P. C. Sa Protosincelul Dr. Eusebiu R. Roșea, ca mandatar al Excelenței Sale la altpreasfințitului Domn Arhiepiscop și Mitropolit al nostru Ioan Mețianu, a săvârșit sfințirea celei mai frumoase biserici în stil oriental ce s’a ridicat în părțile acestea Popor mult a sosit din văile ascunse ale Areșului, ca luând parte la serviciu să se impărtășească de bucurie cea mare ce au simțit-o locuitorii acestei comune, când și-au văzut visul realisat și munca de zeci de ani încununată de sucoe. La intrarea vălii Ocolișului mare s’a ridicat o poartă frumoasă triumfală de brad cu inscripția „Bine ați venit!" Aci, Saoobă ă după amiezi, cu preoțimea din jur, în fruntea poporului îmbrăcat sărbătorește, protopopul Vasiliu Gan a eșit întru întimpinarea P. C. Sale Protosinobiului Dr. Eusebiu R. Roșca, adus da un banderia de călăreți, în mjlocul poporului ce îl aclamă. P. C. Sa este însoțit de prof. seminarial Vasile Stan și protopresbiterul tractului Turda, Jovian Murășan. Protopresbiterul Vasiliu Gan salută călduros pe P. C. Sa în numele preoțimi, învățătorilor și a poporului din tract. P. C. Sa răspunde în scurte cuvinte și mulțămește de primirea călduroasă, de care este împărtășit, apoi înconjurat de popor întră în comună și e sălășluit la înv. pens. A. Muntean. După scurt timp în biserica cea mică se servește vecernia, iar seara se dă o cină comună. Diminecă dimineața la orele 7 și jumătate P. C. Sa Dr. E R. Roșca, însoțit de cei doi protopresbiteri și diaconul prof. semnarial Vasia Stan și zece preoți, în bisericuța veche se îmbracă în ornate. Apoi ridică toate obpotele sfinte și în o vorbire potrivită la adio din acest lăcaș, care în timp de aproape două sute de ani a fost călăuzi acestui popor în timpuri mai mult furtunoasa, decât liniștite. In procesiune și în sunetele clopotelor, urmat de popor, întră în biserica cea nouă, îndată se purcede la săvârșirea sfințită apei, se petesc molitvele sfințirii bisericii și în cântări de mărire se încupiară de trei ori biserica de cătră preoți și popor, stropindu-se cu apă sfințită, ca să se lege acest lăcaș cu cercul tare al puterii lui Dumnezeu. Pompos s’a servit liturgia, în decursul căreia pe fețele luminate de bucurie ala multora s’au văzut lacrămi. La finea serviciului divin P. C. Se, cu o cuvântare plină de învățături bune și folositoare, îndeamnă poporul la fapte bune și morale, la statornicie în credința strămoșească, la alipirea cătră maica noastră biserică și fiica ei școala, cari sunt menite să ne câștige fericirea vecinică și binele vremelnic. Arată, că ridicarea acestui edificu monumental în prima linie este a se atribui bunului Dzeu, apoi statorniciei în credință și simțului de jertfă al acestui popor, precum și hărniciei părintelui protopop Vasile Gan și a parohului Nestor Manciu, oari cu înțelepciune, tact și muncă neobosită au știut conduce acest popor de munte, ca si ridice o casă măreață lui Dzeu. Este a se atribui mai departe vradnicilor fruntași, înv. pens. A. Muntean, curatorului loan Muntean, comitetului parohia'. . Răspunsurile liturgice le-a dat corul țăranilor din Agârbiciu. La orele 3 în pavilionul anume făcut s’a început banchetul. A luat parte peste o sută de persoane, între cari și număroși țărani. In decursul banchetului s’au rostit mai multe toaste. P. C. Sa Dr. Eusebiu R. Roșea a toastat pentru Maiestatea Sa Monarhul. Protopresbiterul Vasile Gan pentru I. P. S. Sa Arhiepiscopul nostru Ioan. Protopresbiterul Iovian Murășan pentru P. C. Sa Dr. E. Roșca, preotul Vas. Șpan pentru protop. Vasile Gan și pentru oaspeți. Preotul Ramul Gomboș pentru administrație, căruia îi răspunde pretoresc M. Sándor. Prof. seminarial Vasile Stan toassteazi pentru parohul local Nestor Manciu și comitetul parohial, laudă simțul de jertfă și de alipire al acestui popor sau de biserică și așezămintele ei și sfârșește cu cuvintele. Părinții acestui popor, în*-