Telegraful Roman, 1911 (Anul 59, nr. 1-137)

1911-10-20 / nr. 110

468 TELEGRAFUL ROMÂN crescut moșii și părinții, și conside­rau pe zeii lor numai de niște per­sonificări ale noțiunilor morale, sau de oameni mari, ridicați din partea posterității recunoscătoare la rangul de zei, — statul își ținea de cea mai însemnată datorință menținerea în popor a credinței sale religioase. Ri­dica biserici tot mai pompoase, a­­ranja jocuri tot mai strălucitoare, se adresa pasărilor pentru a le cere sfatul, consulta cărțile sibilice, cu un cuvânt, pe lângă toată necredința claselor superioare ale societății, n’a făcut statul roman nimica ce putea să fie jignitor pentru credința popo­rului de rând. Nici când puterea de stat nu a arătat o venerațiune mai mare față de religia poporului, nici când nu s’au pus atâtea năzuințe pentru a fi întărită prin legi pute­rea clătinătoare a credinței. De câ­­te ori nu a oprit senatul și împăratul adorarea zeilor streini, ori introdu­cerea vreunui cult nou, și cât de aspre erau legile, cari împedecau in­fluența creștinismului asupra credin­ței poporului în zeii săi! Dar fără resultat au rămas năzuințele în Roma, și pretutindenea, unde dela stat s’a așteptat întărirea unui lu­cru, care statului are să-i servească de cea mai bună garanță, atunci, când își are rădăcinile în convingerea oamenilor. Biserica numai întru atâta poate să formeze sprijin pe seama statu­lui, întrucât statul o consideră de ceva superior, și învățăturile sale le ia de cunoitiră în toate acțiunile pe cari le întreprinde. Dacă însă sta­tul folosește biserica de mijloc pen­tru a ajunge la scopurile sale, de o instituțiune cu scopul de a servi statului ca sprijin, statul are să fie despoiat de acest sprijin tocmai a­­tunci, când are mai mare trebuință de el... Eu sunt pe deplin convins, că ori­ce alt sprijin dat din partea statului unei biserici, afară de res­pectarea principiilor sale și ajutoriul dat întru răspândirea acestor prin­cipii, poate numai să slăbească in­fluența pe care o are religia asupra sufletelor omenești. Cu cât mai mult este atrasă biserica în afacerile de stat, și pusă să facă servicii statului, cu atât mai tare se înstreineaza, cei ce sunt nemulțămiți cu conducerea statului, și de biserică, amenințată fiind și biserica, împreună cu statul. Și mai ales se ivește cașul acesta atunci, când influența, pe care caută să o exercieze statul asupra bisericii, stă în evidentă contrazicere cu prin­cipiile fundamentale ale bisericii, deci cu ale creștinismului. Creștinismul nu e religia unui popor, unui stat, unei formațiuni speciale de stat, ci e religia tuturor. Nota caracteristică a creștinismului e universalitatea lui. Apostolul Pavel așa scrie în epistola sa cătră Ro­mani: (X. 12. 18.) „Nu este osebire Jidovului și Elinului, pentru că a­­celaș este Domnul tuturor, care îm­bogățește pe toți, cari îl chiamă pe el; căci toți cari vor chema numele Domnului, se vor mântui“. Mânecând dela originea comună tuturor oamenilor, dela păcatul stră­moșesc, asemenea comun, și de la ideea răscumpărării acestui păcat,­­ unitatea omenimei întregi este ideea fundamentală, în jurul căreia se în­vârtesc toate învățăturile creștinis­mului. Crearea unei stări de lucruri ca toate popoarele acestui pământ să poată trăi în pace unele lângă al­tele, în conștiența unei frățietăți a­­devărate, ca formând o singură co­munitate, să servească toți numai lui Dumnezeu, stăpânului lor, iată idealul, spre care năzuește mereu creștinismul. Religiunea creștină a recunoscut capacitatea mai înaltă, pe care o au unii dintre noi, deo­sebirea între oamenii de talent și cei de rând, și cu toate, că impune ca datorință iubirea și ajutorarea reciprocă, nici deosebirea cea mai mare în situațiile sociale, care exista pe vremea când ea s’a ivit, nu a fost atacată din partea ei! Dar între popoare, religia cre­ștină nu cunoaște nici o deosebire cu privire la facultățile intelectuale și la îndreptățiri. Toate sunt egale. Pre­cum prezența lui Dumnezeu nu e legată de vre­un Sion ridicat întru mărirea Lui, Ci Dumnezeu e pretu­tindenea unde doi se sfatuesc în numele Lui, așa și fericirea și dreptul e dat pentru toate popoarele, și nici un popor nu are prerogative în privința aceasta și nici îndreptățirea de a a­­supri pe alt popor. Legile dumne­­zeești au să stăpânească peste întreg pământul, ca formând părți din marea împărăție a lui Dumnezeu, au să se roage toate popoarele, ca „voia Sa să fie, precum în ceriu, așa și pe pământ”. Desvălirea monumentului Eminescu. — Dare de seamă. — Despre serbările de Duminecă, orga­nizate în Galați, cu prilejul dezvălirii mo­numentului înălțat întru slăvirea poetului Mihai Eminescu, dăm după ziarele din Ro­mânia următorul raport: Monumentul, care s'a desvălit Dumi­­necă privirei admiratorilor marelui Emi­nescu, se datorește însuflețirii și stăruin­ței unui număr restrâns de prieteni sufle­tești ai genialului poet In 1909 când s’au împlinit 20 de ani, de când poetul a trecut la cele e­­terne, grupul acesta entusiast a hotărât să nemurească în marmură chipul aceluia ce va rămânea, atât cât se va vorbi și se va simți românește aci și dincolo de munți. Hotărârea lor s’a înfăptuit. La apelul comitetului Gălățenii au răspuns în mod s­ever și generos. Prin serbări, prin conferențe, la care și-au dat obolul toți românii de seamă, în frunte cu N. Iorga, prin publicațiune, prin sub­scripții n’a strâns zi no zi suma de care a fost trebuință — 12.500 lei — pentru ca lucrarea aceasta să fie săvârșită. Operă a sculptorului F. Storck, mo­numental acesta, constitue o mândrie a sculptorului, o operă vrednică de geniul aceluia pe care îl imortalisează. Desvăluirea lui a atras admiraț­inea tuturor. Ochi­i celor întruniți la festivi­tate au fost ațintiți spre pânza, care aco­­perea chipul aceluia, pe care toți l au ad­mirat, toți l-au plâns, dar puțini l-au în­țeles deplin.» Iată și actul comemorativ: .Intru slăvirea poetului M­hail Emi­­nescu s’a înălțat acest monument, ca să fie dea pururi mărturie a admirațiunii celor de azi și să transmită viitorimei chipul și numele genialului cântăreț al durerii și patimilor omenești, al vitejiei străbune și al aspirațiunilor poporului român de pre­tutindeni. „Această operă a fost înfăptuită din inițiativa și stăruința unui comitet, alcă­tuit din Cons­tantin Calmuski, Grigorie Conduratu, Gh D. Dri­gănescu, Aug. Frâț­iu, G­igorie Bortu, Constantin Hamangiu, Ge­orge G. Olteanu și Grigorie L. Tiancu, în frunte cu Corneliu Botez, și prin entuzi­asta contribuțiune a gălățenilor. „Astăzi în 16 Octomvrie 1911 față fiind dl Constantin C. Ar­on, ministrul cultelor și ins­tracțiunei publice, autoritățile locale și reprezentanții așezămintelor și publica­­țiunilor de cultură națională din țară și a­e Românilor de peste hotare, s’a desvelit acest monument în mijlocul rugăciunilor oficiate de P. S. Si­m­ion, Episcopul Du­nărei de Jos. „Făcut în două exemplare, din care unul se va păstra de comună și celălalt la B­blioteca publică V. A Urechia, din Galați“. (Urmează semnăturile). * Pe la orele 9 au început să sosească în grădina municipală delegații Ligei Cul­turale din București, Tulcea și localitate, fiecare cu drapele, societățile particulare­, delegații societăților culturale de peste munți, școalele, autoritățile civile și mili­tare, directorii școalelor primare și superi­oare, împreună cu întreg corpul didactic, d-iele din societatea gălățană, invitații, delegații tuturor societăților, etc. La orele 10 a venit dl ministru C. C. ArtoD, însoțit da dl ajutor de primar, de dl Corneliu Bota, președintele comi­tetului pentru ridicarea statuei, de pre­­s­cții de județ și alte persoane oficiale. Dl ministru a luat loc în tribuna re­zervată comitetului aranjator. Imediat după aceasta a început ser­viciul religios, oficiat de P. S. Sa Epis­copul Nifon al Dunărei de Jos. Răspun­surile au fost date de corul episcopal. La orele 10 luni, terminându-se ser­­viciul religios, pânza care acoperea chipul de marmoră al lui Emiori­u, a căzut în aplauzele mulțimei. P. S. S. a stropit statuia cu apă sființită. Pe urmă P. S­­. Episcopul luând loc în tribuna, unde se afla d. micistau și membrii comitetului organiz­­or, s’a înce­put seria cuvântărilor. După discursul dlui C. Botez preșe­dintele comitetului, și după răspunsul dlui T. Missir ajutor de primar, a luat curân­­d­ C. C. Arion, ministrul cultelor și inatrac­­țiunei publice. D-sa spune că azi se inau­gurează în marmoră albă monumentul cu­­getărei adânci și senine al poeziei nemăr­ginite, al iubirii de neam și țară, cum n’a fost vreodată. In crezul puternic al lui Eminescu se adâncesc cugetările cele mai înalte, în i­­nima lui poezia cea mai fermecătoare, în versul lui strălucitor o limbă românească neasemuit de frumoasă. De aceea opera sa e mare; ea a rod­t asupra contimporanilor săi, ea radiază azi, ea va radia în veci. Precum razele soare­lui fie să răsară din pământ sămânța a­­runcată, opera lui Eminescu face să încol­țească germenii de talent în mințile poe­ților noștri Eminescu, spune d. Arion, e un poet mare și pentru ideile generoase, pe care le exprimă adresându-se omenirei, și pentru expresia în formă neperitoare a simțului pururea național. El e un iubitor pasionat al trecutului; în contact cu gloria străbună mintea lui scoate din nou și găsește nea­semuite accente, ca să cânte iubirea de țară... In numele Academiei române a vor­­­­bit dl D. Zamfirescu, aducând prinosul ad­mirației sale ca un omagiu marelui scriitor. Dl N. Iorga a cuvântat ca represen­­tant al curentului de critică și muncă. Au mai rostit discursuri domnii D. Anghel, I. Basarabescu, I. Calmuschi, I. Bacalbașa, H. P. Petrescu ș. a. După aceasta corul școalelor superi­oare din Galați, sub conducerea dlui pro­fesor de muz­eu Rădulescu și însoț­t de orchestra regimentului, a intonat un imn care a fost aplaudat de cei de față. Delegațiile, invitații, publicul și ofi­cialii, părăsind grădina care era arhiplină, s’a dat drumul școalelor din localitate, care fuseseră înșirate dealungul străzii Domnești, să defileze pe dinaintea mar­morei din care răsărea chipul lui Eminescu, încunjurat de mulțimea coroanelor de flori naturale.* După terminarea solemnității desvă­­irii monumentului, dl ministru C. C. Arion însoțit de dl Boroianu, administratorul ca­­sei bisericei și ceilalți invitați s’au retras la palatul episcopal unde au luat mas». Invitații și delegații s’au dus la gazde și hotelurile ce le au fost rezervate. La ora 4 și jum. a avut loc la tea­trul Papadopol festivalul, la care au dat concursul scriitori și artiștii teatrului na­țional.­­ Teatrul Papadopol a fost frumos de­­corat cu brad și tricolor, un tablou re­presentă pe Eminescu, pictat de pictorul Catelan. Festival­ul a început cu marșul „La arme“, executat de corul școalelor secun­dare. Dl O. Rădulescu-Motru a rostit diser­tația dsale despre: „Da este Eminescu pen­tru cultura română“. Arată, că mintea lu­i Eminescu a fost deschisă la toate gându­rile c­e frământă omenirea; el s’a inspi­rat din întreaga cu­tară a timpului său. După ce citează versuri din Eminescu spre a sprijini tema dsale, dl Rădulescu- Motru conchide, că operă adevărat națio­nală face numai acela care îmbracă în vestmânt românesc gânduri de valoare, etern omenești, așa cum a făcut Emi­­nescu. Dl V. Leonescu, artist al teatrului na­­țional a recitat „Venere și Madona“. Dnul State Dragomir a recitat „Lui Eminescul", de Vlahață, și un fragment din satira IU. Dl Mărculescu a recitat ronanțe. Doamna Lucia Cosma a cântat ad­mirabil mai multe bucăți, cuvinte de Emi­nescu, fiind acompaniată la pian de dioara Lucia Fernic. Festivalul s’a terminat cu piesa „Lais“, de­ Em. Augler, localis­tă în ver­suri de Eminescu, jucată de artiștii Tea­trului Național. La sfârșit orchestra regimentului a executat mai multe bucăți. Doamnei Lucia Cosma și dșoarei Lu­cia Bernio li s’au oferit frumoase buchete de fiori. Serbările s’au terminat cu un ban­chet, dat în onoarea scriitorilor și a dele­gaților diferitelor societăți culturale re­­presentate la festivități. Sfințirea bisericii din Ocolișul mare. — Raport special — Duminecă la 9/22 Olt. s’a ținut o mare serbare în f­und­șa comună Ocoli­­șul­ mare, de pe valea romantică a Arieșu­­lui. P. C. Sa Protosincelul Dr. Eusebiu R. Roșea, ca mandatar al Excelenței Sale la altpreasfințitului Domn Arhiepiscop și Mitropolit al nostru Ioan Mețianu, a să­vârșit sfințirea celei mai frumoase biserici în stil oriental ce s’a ridicat în părțile ace­stea Popor mult a sosit din văile ascunse ale Ar­eșului, ca luând parte la serviciu să se­­ impărtășească de bucurie cea mare ce au simțit-o locuitorii acestei comune, când și-au văzut visul realisat și munca de zeci de ani încununată de sucoe. La intrarea vălii Ocolișului­ mare s’a ridicat o poartă frumoasă triumfală de brad cu inscripția „Bine ați venit!" Aci, Saoo­­bă­ ă după amiezi, cu preoțimea din jur, în fruntea poporului îmbrăcat sărbătorește, protopopul Vasiliu Gan a eșit întru în­­timpinarea P. C. Sale Protosinobiului Dr. Eusebiu R. Roșca, adus da un banderia de călăreți, în mjlocul poporului ce îl aclamă. P. C. Sa este însoțit de prof. se­­minarial Vasile Stan și protopresbiterul tractului Turda, Jovian Murășan. Protopresbiterul Vasiliu Gan salută călduros pe P. C. Sa în numele preoțimi, învățătorilor și a poporului din tract. P. C. Sa răspunde în scurte cuvinte și mul­­țămește de primirea călduroasă, de care este împărtășit, apoi înconjurat de popor întră în comună și e sălășluit la înv. pens. A. Muntean. După scurt timp în biserica cea mică se servește vecernia, iar seara se dă o cină comună. Diminecă dimineața la orele 7 și ju­mătate P. C. Sa Dr. E R. Roșca, însoțit de cei doi protopresbiteri și diaconul prof. sem­narial Vas­ia Stan și zece preoți, în bisericuța veche se îmbracă în ornate. Apoi ridică toate ob­potele sfinte și în o vorbire potrivită la adio din acest lăcaș, care în timp de aproape două sute de ani a fost călăuzi acestui popor în timpuri mai mult furtunoasa, decât liniștite. In procesiune și în sunetele clopotelor, urmat de popor, întră în biserica cea nouă, în­dată se purcede la săvârșirea sfințită apei, se petesc molitvele sfințirii bisericii și în cân­tări de mărire se încupiară de trei ori bi­­serica de cătră preoți și popor, stropin­­du-se cu apă sfințită, ca să se lege acest lăcaș cu cercul tare al puterii lui Dum­nezeu. Pompos s’a servit liturgia, în de­cursul căreia pe fețele luminate de bucu­rie ala multora s’au văzut lacrămi. La finea serviciul­ui divin P. C. Se, cu o cuvântare plină de învățături bune și folositoare, îndeamnă poporul la fapte bune și morale, la statornicie în credința strămoșească, la alipirea cătră maica noa­stră biserică și fiica ei școala, cari sunt menite să ne câștige fericirea vecinică și binele vremelnic. Arată, că ridicarea ace­stui edific­u monumental în prima linie este a se atribui bunului Dzeu, apoi sta­torniciei în credi­nță și simțului de jertfă al acestui popor, precum și hărniciei pă­rintelui protopop Vasile Gan și a paro­hului Nestor Manciu, oari cu înțelepciune, tact și muncă neobosită au știut conduce acest popor de munte, ca si ridice o casă măreață lui Dzeu. Este a se atribui mai departe vradnicilor fruntași, înv. pens. A. Muntean, curatorului loan Muntean, co­mitetului parohia'. . Răspunsurile liturgice le-a dat corul țăranilor din Agârbiciu. La orele 3 în pavilionul anume făcut s’a început banchetul. A luat parte peste o sută de persoane, între cari și număroși țărani. In decursul banchetului s’au rostit mai multe toaste. P. C. Sa Dr. Eusebiu R. Roșea a toastat pentru Maiestatea Sa Mo­narhul. Protopresbiterul Vasile Gan pentru I. P. S. Sa Arhiepiscopul nostru Ioan. Pro­­topresbiterul Iovian Murășan pentru P. C. Sa Dr. E. Roșca, preotul Vas. Șpan pentru protop. Vasile Gan și pentru oas­peți. Preotul Ramul Gomboș pentru admi­nistrație, căruia îi răspunde pretoresc M. Sándor. Prof. seminarial Vasile Stan toas­­steazi pentru parohul local Nestor Man­­ciu și comitetul parohial, laudă simțul de jertfă și de alipire al acestui popor sau­ de biserică și așezămintele ei și sfârșește cu cuvintele. Părinții acestui popor, în*-

Next