Telegraful Român, 1922 (Anul 71, nr. 1-101)

1922-05-19 / nr. 36

Anul LXX Sibiu. 6 19 Mai 1922 Nr. 36 Telegraful Român Organ național-bisericesc Abonamentul. Un an 100 Lei. — Șase luni 50 Lei. — Trei luni 25 Lei. — Pentru străinătate un an 180 Lei. Ziarul apare Marția și Vinerea Corespondențele sut­te a dreseze Redacției «Telegrafului Român», Strada Mitropoliei Nr. 45. —■ Scrisori nefrancate se refuză. — articole nepublicate nu se înapoiază. Prețul inserțiunilor: un șir petit 2 lei pentru odată, dacă se publică de mai multe ori se dă sabatul cuvenit Abonamentele și Inserțiunile să se adreseze Administrației ziarului «Telegraful Ro­mân», Sibiu, Strada Mitropoliei Nr. 45. Patină psihologie religioasă Intre noi și între străini este deosebire mare în ceea ce privește judecata asupra factorilor, cari promovează sau impede­că desvoltarea vieții religioase. La noi, dacă cutare pătură socială, sau cutare oraș sau sat lasă mult de dorit in ce privește religiositatea, verdictul este repede gata. Preoții sau preotul cutare poartă vina, nu are inimă de apostol, nu muncește destul, nu cunoaște, nu se intere­sează de nevoile sufletești ale păstoriți­lor săi! Nu încape îndoială, și preotul poate să poarte vina pentru mentalitatea și faptele turmei sale,­­ dar în anumite margini, pen­­tru că sânt alte împrejurări și alți factori cari independent de voia și munca preotului influențează spre bine ori spre rău viața sufletească a credincioșilor săi. Sociologia și statistica sunt astăzi științe, care au descoperit norme, legi după care se desfășură viața socială, și față de care o voință și o cultură personala va putea să facă foarte puțin. Avuția influențează oamenii într’un fel, sărăcia într’altul. Clima, terenul, viața economică, comerciul, industria, năravu­rile, care prin vechimea lor au primit un fel de sancțiune încing sufletele cu brâu de fer, peste care nu poți străbate ușor.: «Vorbă să fie, vor zice mulți cari privesc sufletul omului ca o ceară caldă, pe care poți să o modelezi cum îți place. Nu cumva la urma urmelor preotul ar putea fi scuzat de orce răspundere?» Nu, asta nu o zic nici eu, însă ceea ce afirm cu tot curajul creștinesc, este fap­tul că lumea care ne judecă cu multă severitate, ori nu cunoaște, ori nu vrea să cunoască greutățile cu care ne luptăm noi preoții, când e vorba de cârma sufletească a credincioșilor, și poate nici noi nu ne dăm seama de imponderabiliile sufletești, care ne stau în cale. Și e sigur, privind viața noastră bisericească, că toți preoții cunoa­ștem din studiile noastre mai bine ori mai rău, pe Hristos; însă, deosebită onoare ex­­cepțiunilor, cei mai mulți nu cunoaștem pe dinlăuntru turma credincioasă. La vârsta de 24—30 ani după ce am trăit într’o atmos­feră ideală, care ne-a lăsat să întrevedem prea puțin ce forțe sânt patimile și inte­resele omenești, sântem așezați în fruntea unor oameni și credincioși, cari privesc și judecă viața cu altă măsură, cu altă experi­ență, decât noi. In școală, a trebuit să vezi pe Hristos și pe apostoli așa cum au fost, luminați, energici până la moarte pentru triumful adevărului. Aceste figuri mari și sfinte nu s-au abătut nici un fir de păr dela credința lor; acolo unde au trebuit să mângâie, au mângâiat cu dragă inimă, unde au trebuit să tăm­ăduiască, au tămăduit, rupți de foame și de sete și fără adăpost; dar și acolo unde au trebuit, în interesul sănătății sufle­tești, să descopere mișelia fariseilor și cărturarilor, au descoperit-o și au lovit o fără milă. Și acum să ne întoarcem ochii, de la acest tablou admirabil, la preotul nostru tânăr sau bătrân, și întrebați-i blânzi și liniștiți cum au făcut ei în viață? De ce s’au ținut mai mult: de tactica lui Hristos și a apostolilor, sau de tactica oamenilor, cari sânt de părerea că mai bine să rămână o bună porțiune de adevăr în întunerec, decât să fi fără tact pastoral, și să superi pe cineva de dragul ade­vărului. Suprema înțelepciune pastorală este să-ți păstrezi tunam și dacă poți să o mărești, indeferent cum va fi viața pe dinlăuntru a turmei. Tragedia a fost și este aici, întrebarea încă e deschisă și nerezolvită ce ideal să dăm preotului să rămână credincios acelei atmosfere calde, frumoase și idealiste din școală, să se acomodeze în sus cătră Hristos, sau să fie cu tact și să cedeze din convingerea lui azi una, mâne alta, și să se acomodeze în jos oamenilor pe cari îi pătorește, să slujea­scă la doi domni, cum va putea și cum va ști. Să vă aduc un exemplu ca să fiu înțeles. Intr’o seară stăm de vorbă cu un preot mai bătrân și discutam chestii sufletești, și eu îl ascult cu drag, îmi povestește întâmplări din o viață preoțească de a noastră de aproape 40 de ani. Mi-a spus tot, cum nu i-a rodit țarina, cum și-a câștigat cu lacrimi și cu sudoare o căsuță, cum a umblat rupt, cum și-a crescut copiii cu chin și vai, cum a fost și el odată tânăr, oacheș și subțire], cu ochii și inima înflăcărată, și cum a crezut și el că are să fie al doilea «popa Tanda», și din povestirea lui văd că viața l-a îngenunchiat treptat până s’a ales din el acest om bătrân cu fruntea încrețită de gânduri, cu fața blândă, osoasă și suptă de necazuri. Să-mi spui drept, Părinte, ce ai făcut sfinția ta în viață, ai vorbit cu îndrăzneală creș­tinească, sau ai tăcut și ai răbdat și te-ai împăcat cu împrejurările din sătișorul dtale? «La început am vorbit, am voit să învesc și să premenesc toate, dar după aceea am tăcut și am răbdat și m’am împăcat cu viața așa cum este. In satul meu, precum vezi, este o familie mare și numeroasă care a dominat înaintea mea și va domina și după mine. Preotul care va veni în urma mea de se va lăsa răpit­­ de idealuri și nu se va acomoda, cum m’am acomodat eu, va fi strivit». Acesta este un exemplu, și eu mai cunosc zece; și acum să ne întrebăm unde este libertatea de acțiune a preotului nostru, care este legat cu aceea ce este esențial în viață, cu pânea, de popor. Vor iubi preoții noștri pe Hristos, vor iubi biserica, însă își iubesc și aceea ce este firesc să-și iubească, și familia lor. Ne dăm noi seama, că preotul nostru, ca Gulliver în țara piticilor, este legat pe loc cu mii de firicele, care toate la un loc luate fac o legătură puternică... Preotul nostru trebue făcut indepen­dent, față de om­ și cine, să-i deslegăm mânile și picioarele ca ale lui Lazar, care a ieșit din mormânt, și să-l lăsăm să meargă. Preotul nostru dela sate, care azi a împrumutat cele de lipsă dela unul, mâne dela altul și care este supusul votului ob­ștesc, nu va putea să aibă curajul pe amvon și in scaunul mărturisirii, ca alți preoți, cari sânt stăpâni în biserica lor. Preotul va trebui să fie umil și blând unde se cere, dar el va trebui și fie mân­dru și neînduplecat în multe împrejurări ale vieții. Ei, și această libertate de gân­dire și de acțiune preotul nostru nu o are, pentru că pe acela care te hrănește nu-l poți cârmui și judeca fără nici o în­râurire. Beneficiul preotului și drepturile lui, așa cum sânt astăzi, nu sânt chesti­uni de administrație bisericească, ci cate­­gpri în probleme sufletești. E primăvară frumoasă pe la noi, au sosit cocostârcii și rândunelele, și după acești soli ai primăverii o să sosească pompă prea frumoasă. Grădinile și livezile s’au albit, dar nu de neauă, ci de flori albe și fragede. Și acum, când toată suflarea părăsește satul și iese la lucrul câmpului, îmi încep și eu preumblările. Când mă obosesc, mi-e drag să mă opresc la hotarul satului, și privesc cu admirație. Barba e grea, dar lovește cu siguranță, măestrul e sigur de lemnul lui, unde dă acolo se creapă. Boabe grele de sudoare curg de pe fruntea lui, — dar la urmă are mângăerea că lemnul s’a supus, a luat forma care i-a plăcut lui, și va servi scopul pentru­ care l-a menit. Vorbim de vreme, de necazuri, de Dumnezeu și de oameni; la urmă măestrul admite, că e mai grea meseria mea decât a lui. Rotarul cunoaște fiecare lemn, și numai pe acela îl primește despre care e convins, că se poate folosi pentru toate, pentru inimă la car, — dar eu nu pot cunoaște materialul pe care trebue să-l lucrez. De câte ori fețele cele mai evlavioase acopăr inimi înrăite, de câte ori sub limba care vorbește dulce, se

Next