Telegraful Român, 1922 (Anul 71, nr. 1-101)

1922-03-14 / nr. 18

Anul LXX Sibiu, 1/14 Martie 1922 Abo­namentul: Un an 100 Lei. — Șase luni 50 Lei. — Trei luni 25 Lei. — Pentru străinătate un an 180 Lei. Ziarul apare Marția și Vinerea Corespondentele să se adreseze Redacției «Telegrafului Român», Strada Mitropoliei Nr. 45. — Scrisori­le francate se refuză. — Articole nepublicate mi se înapoiază. Nr. 18 Prețul inserțiunilor: un șir petit 2 lei pentru odată, dacă se publică de mai multe ori se dă rabatul cuvenit Abonamentele și inserțiunile să se adreseze Administrației ziarului «Telegraful Ro­mân», Sibiu, Strada Mitropoliei Nr. 45. Cârma bisericii (=) Societatea națională ortodoxă a femeilor române, care prin patronarea școalelor înfăptuește servicii prețioase în mișcarea culturală și națională a țării, a sărbat Dumineca trecută la biserica sf. Spiridon din București, în prezența P. S. Sale mitropolitului primat Miron, I. Dumineca ortodoxiei. După slujba religioasă, oficiată de P. S. Sa Evghenie Piteșteanul și de preoții bisericii, I. P. S. Sa mitropolitul primat, în cuvântul său de îndemn și încurajare la adresa societății, a ținut să arate și motivele pentru care biserica noastră din vechiul regat este mai înapoiată decât cea din teritoriile alipite. «Nenorocirea este, zice înaltul prelat, că toată puterea bi­sericii și a preoților a fost trecută mini­sterului­ de culte. Așa eu, — continuă I. P. S. Sa. — ca șef al bisericii, nu dispun de nici un mijloc bănesc spre a sprijini pe credincioșii mei. Greșala constă, că ministerul are banii, ear eu numai buna voință. Care este leacul acestei slăbiciuni a bisericii? Unul singur: Noi, vlădicii, să luăm cârma bisericii în toate actele ei. Dacă biserica noastră spune că nu există credință fără fapte, cum putem oare noi să urmăm aceste precepte, când nu avem mijloacele materiale? Moșiile pe care vrednicii boeri le-au lăsat bisericii, ni s’au luat din mână. In asemenea cazuri clerul nu poate exercita mila creștinească, — pen­­tru că preoțimea trăește în sărăcie». Ast­fel a grăit înaltul prelat. Știm că biserica noastră ardeleană nu s’a bucurat niciodată de situație mate­rială strălucită; — a trăit în împrejurări neasămănat mai grele decât biserica fra­ților noștri din vechiul regat; — dar, fe­lul întocmirii organizației în biserica ar­deleană, i-a dat putința de a progresa și în mijlocul greutăților ce a întâmpinat la tot pasul. Organizarea aceasta este apre­­ciată și din partea unor reprezentanți ai bisericii vechiului regat, cari admit prin­cipiile democratice și pentru biserica de astăzi, și cer ca atât clerul cât și poporul să fie chemați deopotrivă la conducerea sorții bisericii. Cârma în cazul acesta este, negreșit, în mâna vlădicilor și a corporațiunilor su­perioare bisericești, d­oar statul apărând dreptul bisericii, să se mărginească la un binevoitor control în ale administrației bi­sericești, înaltul ierarh de la București a de­clarat că intenționează să dea o temeinică organizație eparhiei sale; d­in acest scop va fi trebuință neapărată ca oamenii politici să aducă sprijinul ce-i așteaptă biserica în munca sa de regenerare morală a cre­dincioșilor. Slujitorii lui Hristos, urmând glasul bunelor porniri, vor fi tot mai mulți la înălțimea ideilor propagate, vor săvârși nu numai ritualism, ci vor adânci acti­vitatea religioasă tot cu râvnă mai pro­nunțată, — cum o vedem deja la unii preoți din Ardeal și la clerul mai tinăr din vechiul regst, ani a făcut-o tragică și glorioasă, pagini în care se preamărește acel curaj neînfrânt, acea cre­dință care, în orele cele mai negre, n’a vrut nici­odată să admită înfrângerea și care a stat nebiruită ,până când din nou va răsări soarele. Ași vrea să pot cita tot ce este scris des­pre acel rege care, «pentru a îndeplini mai bine destinele țării căreia i-a închinat viața, n'a ezi­tat să-și calce pe inimă»; tot ce este scris des­pre acea regină care sub cenușa dezastrului, a știut să reînvie flacăra sfântă, să întărească ini­mile chinuite în lupta eroică și desnădăjduită «ca și când — cum spune suverana — drago­stea și credința mea ar fi putut să împlinească minunile în care pare că nimeni nu mai crede». — Dar ar fi să stric rara frumusețe a ace­stei vibrante evocări, fragmentând minunatul avânt, trebue să o citești in întregime, rând pe rând, grațioasă și pasionată, cu o respectuoasă admirație. Dacă n’ar fi decât aceste pagini în cartea tinei Ionescu, ele încă ar ajunge să răsplătea­scă din belșug pe cel care ar deschide cartea. Dar se găsește în ea încă altceva: — Un eminent savant, Nicolae Iorga, a desenat intr’o largă schiță înfățișarea țarii ro­mânești și psihologia țăranilor voinici, isteți și devotați. Un cunoscut bărbat de stat, Tache Ni se repetă aproape zilnic, că de la răsboi încoace a slăbit credința și mora­litatea spre datină obștească. Cu atât mai ales se impune prin urmare să întreprin­dem totul pentru readucerea vechei cre­dințe religioase. Baza puternică, pe care se clădește, nu poate să fie alta, decât sfânta carte, evanghelia, — cartea aceea minunată care a înfruntat sute de ani vijeliile deslănțuite împotriva bisericii pravoslavnice, apără­toarea limbii noastre, a credinței și a bu­nelor obiceiuri din bătrâni. Alegerile pentru cameră au dat partidului național-liberal 260 mandate, iar opoziției 97. Urmează să se desemneze încă 12 man­date pentru candidații căzuți în balotaj și în circumscripțiile unde alegerile au fost zădăr­nicite. La întocmirea și votarea constituției țării, se cer două treimi, va să zică 246 mandate. Guvernul, — constată ziarul Viitorul — dispune de aceste două treimi pentru noua constituție, ce va ieși din voința corpurilor legiuitoare care se întrunesc la 27 Martie 1922. Pentru senat, în județul Sibiu, au fost aleși dnii: C. Disescu, liberal, în circumscripția Sibiu, și P. Drăghici, naționalist, în circum­scripția Sebeșului.­­ Pentru cameră, în județul Sibiu, sânt aleși dnii: R. Brandsch (Sibiu) sas, I. Lupaș, (Săliște) naționalist, Dr. E. Piso, (Ră­șinari) liberal, /. U. Soticu, (Ocna—Nocrich) li­beral, în cercul Sebeș, balotaj între L. Triteanu și Dr. I. Onițiu. FOISOASIA ! ’ O carte despre România Sub titlul România a apărut la Paris car­tea despre care am făcut amintire (în Nr. 14 al ziarului nostru). Lucrarea aceasta minunată, cum mărturisesc toți cei ce au văzut-o, este publicată sub înaltul patronaj al M. S. Reginei Maria, prin neobosita râvnă a dnei Maria Ionescu. Un vestit bizantinolog francez, Diehl, face într’un ziar parisian, despre cartea «România», călduroase aprecieri, și spune, între altele, urmă­toarele: In frumoasa carte a dnei Maria Ionescu, apărută de curând, cititorul va alerga mai întâi la elocventele pagini în care M. Sa Regina Maria a României și-a spus, cu o caldă emoție, dra­gostea profundă care o leagă de țara peste care e regină, în cari a reînsuflețit tot ceea ce a făcut și a suferit această țară în marele râz­­boi, in cari ea a sărbătorit măreț speranțele na­ționale realizate în sfârșit. Ași vrea să pot cita aici ceva din aceste pagini minunate, în care se evocă rând pe rând tot ceea ce a făcut Ro­mânia fermecătoare, tot ceea ce în acești ultimi Ionescu, a definit, într’un chip ce ne va merge la inimă, care trebue să fie politica externă a României. Și dna Ionescu, mi-a spus în sfârșit, cu o rară grație, frumusețea bisericilor străvechi, far­mecul bătrânelor mănăstiri, splendoarea como­rilor de artă pe care, cu toate dezastrele sme­rite, România le a păstrat. In salele de artă bi­sericească din muzeul din București, ca și în umbra acelor faimoase mănăstiri Neamț, Horez, Cozia, Tismana, se întâlnesc admirabile urme ale veacurilor dispărute, miniaturi desăvârșite, evanghelii cu legături bogate, cruci emailate și broderii minunate, veșminte bisericești, prețioase lucrări în lemn și metal, icoane strălucitoare și fragmente de fresce pălite de vreme. Pios. d-na Ionescu s’a pus să culeagă cele mai frumoase din aceste monumente ale trecu­tului, să se reînsuflețească sub ochii noștri prin­­tr’un șir de admirabile heliogravuri. Și-i o infi­nită plăcere să parcurgi aceste frumoase repro­duceri, în care gravei austerități a artei bizantine, strălucitoarei frumuseți a minunățiilor bisericești, se amestecă grația încântătoare a artei din al 18 lea secol. Prin aceasta, d-na Ionescu a me­ritat recunoștința noastră; în cartea sa istoricul de artă găsește tot atâta interes, ca și istoricul. Prin aceasta încă, d-sa, a mai mărit — dacă mai este posibil aceasta — calda simpatie pen- V .

Next