Telegraful Român, 1980 (Anul 128, nr. 1-48)

1980-01-01 / nr. 1-2

1—2 TELEGRAFUL ROMÂN / Obiceiuri de iarnă la români (Continuare din pag. a 2-a) Copiii mici, în grupuri mixte sau formate numai din băieţi, merg de obicei cu pluguşorul sau pluguşorul mic fără să aibă o costumaţie spe­cială, accesoriile care să sublinieze caracterul festiv constînd doar în po­doabele căciulilor (mărgele şi panglici colorate) sau în traista cu înflori­turi pentru strîns darurile. Textul urării este însoţit de sunete de clo­poţel, buhai şi dobe şi pocnituri de bici. Uratul începe devreme şi se ter­mină seara tîrziu, cînd ies flăcăii cu plugul cel mare, el făcîndu-se la fiecare casă luminată şi numai după ce s-a cerut permisiunea gazdei. Textul urării este învăţat de la bătrîni, transmiţîndu-se din genera­ţie în generaţie şi variind de la o zonă etnografică la alta şi chiar în cadrul aceleiaşi zone: „Foaie verde de mărar, / Bună seara, gospodari! / Seara Sfîntului Vasile / Să vă fie tot spre bine. / La mulţi ani cu sănătate / Să aibă şi plugarii parte! Pluguşorul mititel, / Cu băieţii după el / ... / Mîine anu se-noieşte, / Pluguşoru se porneşte / Şi începe a ura / Pe la case s-a umbla. / Iarna-i grea, / Omătu-i mare, / Dar şi de-i omătul luat, / Tot îi bine de umblat. / Şi de-i mai glodoasă calea, / Noi tot pornim urarea, / Ca să v-arătăm că de-acum / Se curmă a nevoilor drum. / Şi se cuvine / Să trăim cu toţii bine, / Să ne ştergem lacrămi­­le, / Să umplem paharele, / Pen­tru eroii ce zac sub glie, / Morţi pentru moşie. / Să le pocnim un bici / Şi să-i chemăm şi pe ei aici. / ... / Ş-am mai ura, ura, ura, / Noi plugarii mititei, / Cu tărîmi şi zurgălăi, / Dar avem a trece / Printr-o apă rece, / Şi stau leii / paraleii, / Cu gurile căscate, / Cu uimbile lăsate, / Să ne-apuce pe la spate. / înc-o dată, măi flă­căi! / — Hăi, hăi! / Vă urez s-aveţi galbeni pe masă / Cîte hrăniţi pe casă! / La cap floare de mac, / La picioare, / mintă-floare, / In brîu / un spic de grîu, / La podele, / clo­­poţele, / La uşă floare de rujă, / La fereşti, / flori domneşti, / La icoane busuioc, / La mijloc, / pară de foc. / Copii frumoşi în casă, / Galbeni pe masă, / Spor în ocol, / Spor la ogor, / La dumneavoastră bucurie, / Intru mulţi ani să vă fie! / Haho, haho! / La anu şi la mulţi ani." Plugul mare, buhaiul mare, turca şi celelalte obiceiuri cer participarea tinerilor de la 15 ani în sus şi a celor mai maturi. Se constituie cete de tineri, cu o împărţire judicioasă a rolurilor, de la vătaf şi cel care „zice" urarea, pînă la „mascaţii" care umplu şi măresc grupul. Se organi­zează veritabile repetiţii în vederea cunoaşterii de către fiecare membru al grupului a ordinii „intrării în scenă", dar şi pentru omogenizarea grupului. Este vorba, de fapt, de un adevărat ceremonial, ce se des­făşoară după un anume „regulament", în care fiecare îşi are rostul şi lo­cul său, de la bun început fixat. în­treaga răspundere o poartă cel care conduce ceata, „vătaful", socotit ca fiind cel mai chipeş şi înţelept flă­cău din sat. Ceata îşi alege o gaz­dă pentru timpul sărbătorilor, aces­teia zicîndu-i-se prima colindă: „Sub umbrele pomului / Florile dalbe lemn de măr / Este-un pat mare de brad, / Dar în pat cine-i culcat? / Da-i culcat jupînul gazdă / Cu dalba de jupîneasă / Iar dalba de jupîneasă / Iese-afară, intră-n casă / Intră-n casă pune masă / Peste masă, grîu se varsă, / Peste grîu, colaci de grîu / Şi-o mînă de bani mărunţi / Să le-mpartă la cei mulţi." Şi tot gazdei i se cîntă şi o co­lindă de despărţire: „Sus intre cornuri de casă / Ră­­mîi gazdă sănătoasă, / Ca o garoa­­fă-n fereastră. / Busuiocu fetelor, / Trandafir nevestelor, / Ismă creaţă babelor." Cetele flăcăilor pornesc la urat în seara ajunului, continuînd, ade­sea, pînă în ziua anului nou, pînă seara tîrziu. Deosebirile dintre cetele maturilor și cele ale copiilor nu constau numai în numărul mai mare al participanţilor la ceaţă, în du­rata prelungită a uratului, ci mai ales, în prezenţa măştilor şi a tra­vestiului, în prezenţa unor instru­mente mai numeroase (buhaiul mare, clopote, dobe, pîrîitori, harapnice şi, uneori, chiar a unor pluguri adevă­rate). Întotdeauna textul urării este însoţit de o melodie executată de in­strumentişti care însoţesc grupul şi continuat de jocul mascaţilor. Pluguşorul este urmat de un alt obicei, cel al „semănatului", datina străbună cerînd ca acolo unde, în ajunul anului nou se­ară (conform obiceiului „pluguşorului"), a doua zi, de anul nou, dimineaţa, să se se­mene. Grupul de copii (între 7—12 ani) sau de oameni mai în vîrstă poposeşte pe la casele oamenilor, mai ales unde sînt fete de măritat (care se scoală de dimineaţă şi deretică prin casă pentru a nu o găsi „se­mănătorii" nemăturată şi neîngrijită) şi încep să semene, să arunce se­minţe peste cei din casă, recitind şi un text anume, variabil de la o zonă etnografică la alta: „Să trăiţi, să trăiţi, / întru mulţi ani fericiţi, / Şi ca pomii să-nfloriţi, / Şi ca ei să-mbătrîniţi, / Şi ca toamna cea bogată / Fie casa-ndestulată, / Tot cu mesele întinse, / Cu făcliile a­­prinse. / Să petreceţi împreună / Pînă-n veci cu voie bună!" sau: „Anul nou cu pace / Şi cu sănătate, / Cu spor întru toate! / Să fie această masă / Intru toate mai alea­să, / Tot cu mană / Şi cu hrană, / Din neam / în neam, / Din semin­ţie / în seminţie, / Şi aşa pînă-n vecie!" Copiii de la 3 la 12 ani practică şi un alt obicei, cel al „sorcovei", obicei întîlnit înainte numai în Mun­tenia, dar care cunoaşte azi o răs­­pîndire generală pe teritoriul ţării. Sorcova este de fapt un beţişor sau o nuia verde de măr sau păr, îm­podobită cu benzi de hîrtie colo­rate, cu poleială sau cu beteală şi cu flori artificiale, cu care copiii urează în dimineaţa primei zile a anului nou. Textul simplu, dar foarte ritmat, este rostit cu naivitate şi graţie, în esenţă ele fiind de fapt exprimarea urării de ani mulţi şi fericiţi: „Sorcova / Vesela, / Peste vară, / Primăvară, / Să trăiţi, / Să-mbătrîniţi, / Ca un măr, / Ca un păr, / Ca un fir / De tran­dafir; / Tare ca fierul / Iute ca oţelul, / Tare ca piatra, / Iute ca săgeata. / La anul / Şi la mulţi ani!" La toate aceste obiceiuri, cele mai des întîlnite pînă în zilele noastre, se adaugă obiceiurile-spectacol (dan­surile, vicleimul, irozii, teatrul popu­lar în general), obiceiuri care-şi gă­sesc cea mai plenară expresie în Moldova şi la care întreaga colec­tivitate a satului participă, formînd, pentru o zi şi o noapte, un tot organic, dorinţele prezente şi de vii­tor împletindu-se armonios cu nos­talgia tradiţiilor moştenite din stră­buni. Noul an constituie, de fapt, mo­mentul în care dorinţele noastre pen­tru viitor par mai aproape de reali­zare, cînd încrederea în ziua de mîi­ne şi optimismul se manifestă ple­nar, cînd mesele întinse sînt pline de roadele datorate hărniciei oame­nilor şi dărniciei pămîntului. De anul nou satul românesc este — cum spune N. Juila — o largă fereastră deschisă „spre lumea de demult, dar şi spre ziua prezentă şi viitoare". Dr. Cornel Irimie Marcela Necula Pluguşorul Mîine anul se-nnoieşte, Pluguşorul se porneşte Ş-om începe a ura Pe la case-a colinda, Iarna-i grea, omătu-i mare, Semne bune anul are; Semne bune de belşug, Pentru brazda de sub plug, Seara Sfîntului Vasile Să vă fie numai de bine, Şi-ncă mulţi ani să trăiţi Şi cu drag să veseliţi. La anul şi la mulţi ani! 3 Botezul Domnului „Nu sínt eu Hristosul, ci sínt trimis înaintea Lui" (loan 3, 28). Acesta a fost răspunsul pe care Sfântul loan Botezătorul l-a dat ce­lor care veniseră să-l întrebe cine este el. „Eu sínt glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Dom­nului, precum a zis Isaia prooro­cul" (loan 1, 23). După cum îna­intea oamenilor mari, de rang este trimis cineva care să vestească sosi­rea lor, tot aşa a fost Sfîntul loan Botezătorul să vestească începerea activităţii mesianice a Mîntuitorului, să-l boteze ca astfel mulţimea adu­nată să se boteze de la loan să aibă prilejul să-l vadă pe Mîntuitorul. „în lume era, şi lumea print r-în­­sul s-a făcut, dar lumea nu l-a cu­noscut pe d.­nsul" (loan 1, 10). Cit de frumos şi de adine teologhiseşte Sfîntul Evanghelist loan despre Cel ce a venit azi la Iordan să se bo­teze de la loan. în lume era căci se născuse în ieslea Betleemului cu treizeci de ani în urmă, îngerii din ceruri îi cîntaseră, steaua îl lumi­nase, magii şi păstorii i se închina­seră, dar poporul ales din mijlocul căruia s-a născut, nu l-a cunoscut pe dînsul. Chiar şi Irod luase cunoştinţă de naşterea Lui, ucisese toţi pruncii de doi ani şi mai în jos de teamă că cel despre care auzise de la magi că este împăratul iudeilor îi va lua tronul. Sfîntul Evanghelist Luca ne spune că la vîrsta de 12 ani Iisus a apărut în mijlocul învăţătorilor de lege din templul iudeilor, uimindu-i cu înţelepciunea şi răspunsurile Lui (Luca 2, 42). Acum avea treizeci de ani, era în deplinătatea forţelor fizice şi intelectuale, capabil să-şi înceapă activitatea, dar mai trebuia să în­deplinească o rînduială înscrisă în legea iudaică. Aşa cum la opt zile după naştere fusese tăiat împrejur cum o cerea legea, iar la 40 de zile fusese închinat la Templu unde îl primise Dreptul Simion şi Proorociţa Ana şi adusese jertfa prevăzută în lege, tot ca să se plinească legea venea la­nul Iordanului. „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii!" (Ioan 1, 29). Acestea erau cuvintele cu care Sfîn­tul loan Botezătorul îl întîmpina pe Mîntuitorul venit să se boteze în faţa mulţimilor adunate la rîul Ior­danului. încă o dovadă a nemărgi­nitei iubiri a lui Dumnezeu faţă de oameni se împlineşte azi în apele Iordanului. Iisus Hristos apare, loan îl recunoaşte fără să-l fi văzut vre­odată şi exclamă: „Eu am trebuinţă a mă boteza de tine şi tu vii la mine?" la care Iisus răspunde: „Lasă acum, căci aşa se cuvine nouă, să pivi­m toată dreptatea" (Matei 3, 14—15). Se deschid încă odată ceru­rile dar nu ca să coboare îngerii ci ca să se arate însuşi Dumnezeu Cel întreit în persoane care alcătuiesc o unitate desăvîrșită. Aici pe pămînt Fiul se boteza, acolo în ceruri Ta­tăl mărturisea: „Acesta este Fiul meu cel iubit, întru care bine am voit" (Matei 3, 17), iar Duhul Sfînt în chip de porumbel transmitea harul său oamenilor prin Fiul: „Cel ce ridică păcatele lumii". Aceasta este măreaţa şi negrăita descoperire pe care ne-o aduce Botezul Domnului, întreg cerul se uneşte cu pămîntul pentru mîntuirea neamului omenesc. Sfîntul loan Gură de Aur ne spu­ne că sînt trei feluri de botez: bo­tezul iudaic, botezul lui loan şi bo­tezul creştin. Botezul iudaic curăţea întinăciunile trupeşti, era o spălare a trupului. Botezul lui loan era cu mult mai înalt decît botezul iudaic, dar mai smerit decît al nostru, ne spune Sfîntul Părinte. Sfîntul loan Botezătorul îi chema pe oameni la pocăinţă, „că s-a apropiat împără­ţia cerurilor" — împărăţie pămân­tească constituită după rînduieli ce­reşti. Omenirea aflată la răspîntie de veacuri era chemată să-şi schimbe viaţa, căci un nou veac se deschi­dea în faţa ei. întoarcerea de la pă­cat la virtute şi săvîrşirea faptelor bune, dădeau nădejdi de mîntuire căci Mesia cel mult aşteptat urma să-şi înceapă activitatea. Marele A­­postol al neamurilor ne spune lămu­rit: „Ioan a botezat cu botezul po­căinţei, îndemnînd poporul să creadă în cel ce avea­ să vie după dînsul, adică în Hristos Iisus" (F. Ap. 19, 4). Toate acestea dovedesc încă o dată că Sfîntul loan Botezătorul a fost trimis să pregătească drumul Mîntuitorului care trebuia să încea­pă activitatea mesianică. Botezul creştin, spre deosebire de cel iudaic, care curăţea numai trupul şi de botezul lui loan care îndemna la pocăinţă şi la practicarea virtuţi­lor, este plin de mult har, el izbă­veşte de păcate, curăţă sufletul şi dă merindele Duhului, adică împăr­tăşeşte harul Duhului Sfînt celui ce se botează, ne spune Sfîntul loan Gură de Aur. Botezul lui loan este puntea de legătură între botezul iu­daic şi botezul creştin. Se pune întrebarea: de ce s-a bo­tezat Mîntuitorul? El nu era sub umbra păcatului, iar harul Duhului Sfînt era peste dînsul şi nu avea nevoie să se boteze. Răspunsul ni-l dă Sfîntul loan Gură de Aur, ca să fie făcut cunoscut oamenilor prin mărturisirea celui ce l-a botezat. în­suşi Sfîntul Ioan Botezătorul recu­noaşte că Iisus nu avea nevoie să fie botezat: „Eu am trebuinţă a mă boteza de tine şi tu vii la mine?" la care Iisus răspunde: „Lasă acum, căci aşa se cuvine nouă, să plinim toată dreptatea". „Dreptatea — des­pre care vorbeşte Mîntuitorul — constă în aceea că s-a supus profe­tului. După cum s-a tăiat împrejur şi a adus jertfa, şi a păzit sîmbe­­tele, şi a ţinut sărbătorile iudaice, tot astfel a adăugat şi acest gest de a se supune profetului care boteza" (Sfîntul loan Hrisostom, Cuvîntări la Praznice împărăteşti). Aceasta este marea bucurie ce ne-o aduce Botezul Domnului din care se răsfrînge asupra noastră lumina cea neînserată a dumnezeirii lui Iisus Hristos, lumina cea de viaţă dă­tătoare a Sfintei Treimi celei de o fiinţă şi nedespărţite.­ ­ NICOLAE Mitropolitul Ardealului

Next