Telegraful Român, 2002 (Anul 150, nr. 1-48)
2002-03-01 / nr. 9-12
Nr. 9—12/2002 TELEGRAFUL ROMÂN îndrumătorul Bisericesc de la Sibiu la 150 de ani de apariţie neîntreruptă Ctitorie de suflet a mitropolitului Andrei Şaguna la fel ca şi „Telegraful Român“ — realizare de excepţie pe plan cultural a marelui ierarh transilvănean. Îndrumătorul Bisericesc de la Sibiu împlineşte în acest an 150 de ani de apariţie neîntreruptă, fiind în acelaşi timp cel mai vechi almanah bisericesc din sud-estul Europei ce apare fără întrerupere. Este un prilej de aleasă bucurie pentru Biserica Ortodoxă Română în general şi pentru Biserica Transilvană în special căci prin menirea sa îndrumătorul de la Sibiu a făcut o operă de adevărat apostolat în rândurile clerului şi a credincioşilor de pe tot cuprinsul spaţiului transilvan şi nu numai. în ceea ce priveşte istoricul lui putem afirma că primele calendare bisericeşti au apărut din iniţiativa episcopiui unit Samuil Vulcan, care au circulat mult în Transilvania şi care au avut un rol deosebit la vremea lor pentru Biserica din Transilvania. Primul Calendar editat de Episcopia (din 1865 Arhiepiscopia) Ortodoxă a Sibiului, a apărut în teascurile tipografiei înfiinţate tot de mitropolitul Andrei Şaguna, în anul 1852 şi avea ca titlu: „Calendariu pe anul de la Hristos 1852, carele este bisect de 366 de zile, întocmit pe gradurile şi clima ţării Ungureşti a Ardealului, Bănatului precum şi a Ţării Româneşti şi a Moldovei“, „Anul întâiu, Sibiu în tipografia diecesană“, în decursul celor 150 de ani, Calendarul (ori îndrumătorul) a purtat diferite nume: astfel între 1923—1950 se intitula „Calendarul bunului creştin“, între 1950—1952, „Almanahul creştin Ortodox“, iar din 1953 până astăzi „îndrumătorul Bisericesc“. De la editarea sa până în 1878 inclusiv , Calendarul era tipărit cu litere chiririce şi abia din 1879 s-a revenit la literele străbune. Iată ce se scria atunci în articolul de fond intitulat „Scrierea cu litere“: „Cugetăm a fi venit timpul ca şi Calendarul nostru să se dezbrace de veşmântul slavonesc şi să se îmbrace în cel latinesc şi românesc. Peste douăzeci de ani au trecut până acum de când cărturarii noştri mai dinadins scriu cu litere părăsind slovele din ce în ce mai mult“. în legătură cu redactorii Calendarului se ştiu foarte puţine lucruri, dar după conţinutul articolelor presupunem că redactorii „Telegrafului Român“ se ocupau şi de redactarea „Calendarului“. Se pare că primul redactor al Calendarului ar fi fost Pavel Vasili, urmat apoi de Zaharia Boiu, apoi de preotul Nicolae Cristea, memorandistul de mai târziu. A urmat apoi consilierul Nicolae Ivan, viitorul episcop al Clujului, protosinghelul Miron Cristea , viitorul patriarh al României Reîntregite şi apoi Matei Vodleanu. După 1907, redactarea Calendarului este încredinţată profesorilor de la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu: Ioan Lupaş şi Onisifor Ghibu, apoi Enea Hodoş (1915—1939), preoţilor Nicolae Voinea (1940—1945), Gheorghe Secaş (1944—1945), Dumitru Călugăr (1946— 1967), consilierului cultural de vrednică pomenire Gheorghe Papuc (1968—1992), vicarului administrativ Aurel Răduleţ (1993— 1996) şi arhid. Visarion Bălţat din 1996 până azidin 1997 episcop-vicar al Arhiepiscopiei (Continuare în pag. a 4-a) VISARION RAŞINAREANU Episcop-vicar Pastorală la Duminica Ortodoxiei (Urmare din pag. 1) tainic, noi nu putem înţelege pe Hristos fără Biserică şi nici Biserica fără Hristos. Iată de ce Sfinţii ne îndeamnă să păstrăm cu sfinţenie, ca un tezaur sfânt, credinţa Bisericii Ortodoxe, să o apărăm în faţa rătăcirilor şi să o transmitem din neam în neam. Păzind predaniile Sfinţilor Părinţi, vom rămâne neclintiţi în credinţa cea adevărată (cf. II Tesaloniceni 2, 15) şi în comuniunea cu strămoşii, părinţii, patriarhii, proorocii, apostolii, propovăduitorii, evangheliştii, mucenicii, mărturisitorii, pustnicii şi cu toţi cei ce s-au săvârşit în dreapta credinţă, încercând să le urmăm viaţa şi faptele, ei «fiind prietenii lui Dumnezeu» (Ps. 138, 17; loan 15, 14). Ştim din Faptele Apostolilor că în Antiohia, cei ce aderau la învăţătura lui Hristos s-au numit pentru prima dată «creştini» (cf. Fapte 14, 26), începând cu primele veacuri ale creştinismului cuvântul «creştin» a însemnat «a fi pecetluit de Hristos prin ungere sfântă». Sfântul Chiril al Ierusalimului în una din Catehezele sale zice: «Noi suntem unşi în Duhul Sfânt, devenind hristoşi», adică oameni care poartă numele lui Hristos, trăiesc în iubirea Lui şi o mărturisesc prin cuvinte şi fapte. Fiecare creştin are, aşadar, de la Botez posibilitatea să devină «fiu al lui Dumnezeu» (Ioan 1, 12), după har. Vedem din aceasta neţărmurita dragoste a lui Dumnezeu pentru om, dragoste care s-a vărsat din belşug în inimile noastre prin Duhul Sfânt (cf. Romani 5, 5). Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti, Scopul venirii lui Hristos în lume a fost ridicarea omului căzut, adică «restaurarea chipului» întunecat prin căderea în păcat. A restaura acest «chip» sau «icoană» a lui Dumnezeu în om, înseamnă a-1 vindeca, a-1 înnoi, a-1 sfinţi şi a-1 înălţa până la asemănarea lui Dumnezeu. Aşa cum iconograful, pentru a restaura imaginea iniţială a unei icoane, acoperită de praful şi negura vremii, se apleacă cu grijă şi răbdare, tot aşa şi Hristos doreşte să reînnoiască în om frumuseţea «icoanei Sale», să o reaşeze în cele mai dinlăuntru ale noastre, în inimă, încât omul să devină templul Duhului Sfânt, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel în epistola către Corinteni: «Trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri! Căci aţi fost răscumpăraţi cu preţ! Slăviţi, aşadar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi-n duhul vostru, care sunt de la Dumnezeu» (I Corinteni 6, 19-20). Cu astfel de cuvinte pline de viaţă şi dătătoare de nădejde, noi ortodocşii ne hrănim şi ne adăpăm sufletele noastre de lumină şi viaţă în Hristos. Făcând aşa, Ortodoxia, pe care o sărbătorim astăzi, va deveni plenitudinea vieţii dumnezeieşti în noi, iar sămânţa cuvântului lui Hristos va prinde rădăcini în inima noastră şi va creşte, odată fiind de «apa vieţii» (Ioan 4, 10), adică de harul primit la Botez. Taina Botezului, în care se mărturiseşte dreapta credinţă, ne arată că viaţa creştină trebuie să fie o înnoire permanentă şi o transformare continuă a omului vechi în cel nou, modelat de Duhul Sfânt după chipul lui Hristos. Iată de ce Ortodoxia este mai înainte de toate comuniunea Sfinţilor în iubirea Sfintei Treimi. Fraţi şi surori în Domnul, întrucât duminica Ortodoxiei aminteşte şi de restaurarea legitimă a cultului icoanelor, trebuie să ne gândim, mai ales, la legătura care există între icoanele pe care le vedem şi le venerăm în bisericile noastre sau în casele noastre, şi la icoana lui Hristos din inima aproapelui nostru, care are nevoie de respectul şi ajutorul nostru. Cele două icoane, am putea spune că sunt complementare şi au aceeaşi misiune, ambele ne îndeamnă spre Hristos, «icoana sau chipul lui Dumnezeu cel nevăzut» (Coloseni 1, 15). Hristos prin Duhul Sfânt a gravat în inima noastră «icoana hristică», adică chipul Lui însuşi, în măsura în care ne străduim să ţinem permanent icoana Lui din inima noastră în lumina harului divin, pentru a nu fi întunecată de păcate şi rătăciri, în aceeaşi măsură trebuie să ne îngrijim şi de chipul sau icoana lui Hristos din fiinţa aproapelui nostru. Nimeni nu se poate mântui fără iubire, ci numai în comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii, lucrând faptele cele bune ale credinţei şi ale vieţuirii în Hristos, aşa cum ne îndeamnă neîncetat Sfânta Biserică. Prin urmare, deodată cu păstrarea şi mărturisirea dreptei credinţe şi cinstirea Sfintelor Icoane, creştinii ortodocşi trebuie să cinstească şi «icoana hristică» din aproapele, să-l ajute şi să se roage pentru mântuirea lui. La acestea ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur zicând: «Doriţi să puneţi în cinste trupul lui Hristos? Nu vă scârbiţi dacă-L vedeţi plin de zdrenţe... Cel care a spus „acesta este trupul Meu“ tot El a zis: „Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine“» (Matei 25, 35-36). Aşadar, Hristos este tainic prezent în oamenii care au nevoie de ajutorul nostru. Când mâinile noastre ajută astfel de oameni ele devin, tainic, mâinile iubirii lui Hristos pentru semenii noştri. Iubiţi credincioşi, Adevărul privind universalitatea chipului lui Dumnezeu în om ne cheamă să ne gândim şi la cei ce sunt lipsiţi în jurul nostru. Societatea postmodernă din mileniul al treilea în care trăim a generat, din păcate, şi multă suferinţă, indiferenţă, boli incurabile, violenţă, deznădejde etc. Astfel, pentru a rezolva cel puţin o parte din multiplele probleme ale semenilor noştri, Biserica noastră a hotărât ca în această duminică închinată Sfintei Ortodoxii, în toate parohiile, mănăstirile, bisericile catedrale, şi în orice unitate de cult ortodox, să se organizeze colecta pentru FONDUL CENTRAL MISIONAR. Acest fond va fi folosit, în exclusivitate, pentru ajutorarea parohiilor misionare, pentru repararea, construirea şi împodobirea noilor lăcaşuri de cult din regiunile defavorizate, pentru ajutorarea comunităţilor ortodoxe româneşti din stăinătate şi pentru susţinerea programului filantropic al Bisericii noastre. Avem încredinţarea că veţi fi sensibilizaţi de apelul nostru şi veţi răspunde cu dragoste şi generozitate la această acţiune a Bisericii. «Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau cu silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună“ (II Corinteni 9, 7). Ofranda sau obolul frăţiilor voastre, pentru lucrarea misionară a Bisericii, devine izvor de recunoştinţă şi mulţumire adusă lui Dumnezeu de către cei ce se bucură de acest ajutor. De asemenea, milostenia pe care o arătaţi altora, devine, alături de post şi rugăciune, pregătire pentru Sfintele Paşti, pentru bucuria învierii, cu speranţa că Hristos Domnul va răsplăti cu darurile iubirii Sale de oameni toată dărnicia şi jertfelnicia celor milostivi. Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi. Amin. 200 de ani de la naşterea unui clarvăzător: Emanuil Gojdu (1802—1870) In anul 2002, la 9 februarie, se împlinesc 200 de ani de la naşterea marelui mecena Emanuil Gojdu, fapt pentru care Fundaţia din Sibiu care-i poartă numele, în semn de preţuire pentru organizaţiile reprezentative ale etnicilor români din Ungaria organizează în acest an un ciclu de manifestări dedicate omagierii bicentenarului naşterii marelui patriot român. Manifestările au debutat cu Simpozionul internaţional ce a avut loc în zilele de 9—10 februarie 2002 la Centrul Cultural al Românilor din Budapesta. Simpozionul a reunit pe lângă reprezentanţii Ambasadei Române din Budapesta, ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Ministerului Culturii şi Cultelor, ai Academiei Române, mulţi cercetători, istorici, filologi, preoţi şi oameni de cultură din România, Ungaria şi Iugoslavia. Lucrările Simpozionului au început sâmbătă, 9 februarie a.c. la ora 10,00 cu cuvântul de deschidere rostit de doamna Gabriela Matei, directoarea Centrului Cultural Român, urmat apoi de mesajul de salut al Preşedintelui Fundaţiei Godju, pr. lect. dr. Aurel Pavel, care a şi condus lucrările primei părţi a Simpozionului. Au urmat mesajele Doamnei Maria Berenyi, din partea comunităţii româneşti din Budapesta, a Excelenţei Sale domnul Petru Cordoş, ambasadorul României la Budapesta, a domnului Teodor Baconsky, exambasador şi director în M A.E., a domnului Carol König de la Ministerul Culturii şi Cultelor, a domnului Aurel Ardelean, rectorul universităţii „Vasile Goldiş“ din Arad, a Prea Sfinţitului Sofronie Drincec, episcopul Gyulei, a Prea Sfinţitului Daniil Stoenescu al Vârşaţului şi a părintelui profesor Vasile Leb de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca. După o scurtă pauză, cercetătorii în domeniu au evocat opera şi personalitatea mecenatului Emanuil Gojdu. în prima parte a sesiunii au conferenţiat: dr. Stelian Mândruţ (Membri ai Academiei Române, foşti bursieri ai Fundaţiei Gojdu, 1884— 1908), prof. univ. dr. Radu Paiuşan (Emanuil Gojdu şi Banatul), dr. Maria Berenyi (Emanuil Gojdu şi colonia de macedo-români din Budapesta), prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop (Silviu Dragomir-bursier Gojdu), lect. univ. dr. Pavel Cherescu (Emanuil Gojdu — om politic), prof. dr. Gheorghe Petruşan de la Universitatea „Juhasz Gyula“ din Szeged (Personalitatea marelui mecena, Emanuil Gojdu) şi lector drd. Stelian Boia (Stipendişti ai Fundaţiei Gojdu în perioada interbelică). După recepţia oferită la Ambasada României lucrările au continuat cu prezentarea filmului „Mecenaţii", o cronică a coloniei macedo-române din Budapesta cu referiri la omul şi Fundaţia Gojdu, realizat de Studioul de Televiziune din Seghedin, secţia română. Partea a II-a a Simpozionului a continuat cu comunicările susţinute de prof. univ. dr. Nicolae Edroiu (Reformă, Biserică şi învăţământ în Transilvania secolului al XVIII-lea), prof. univ. dr. Alexandru Roz (Emanuil Gojdu — un mecena al culturii române), preot prof. Marius Maghiar (Fundaţia Gojdu şi Parohia Ortodoxă Română din Budapesta), prof. univ. dr. Mihai Drecin (Victor Jinga despre Emanuil Gojdu — personalitate „controversată“ a naţiunii române) şi lect. univ. dr. Cornel Sigmirean (Fundaţia Gojdu între anii 1918 —1952). Lucrările Simpozionului s-au încheiat prin lansarea celor două cărţi despre cel aniversar, şi anume: „Fundaţia Gojdu (1802—1870)", Ed. Universităţii „Petru Maior" din Târgu Mureş, 2002, 212 p., scrisă de domnul Cornel Sigmirean, vice-preşedintele şi domnul Aurel Pavel, preşedintele Fundaţiei şi „Un umanist român. Marele mecenat Emanuil Gojdu (1802—1870)", Ed. Impact, Bucureşti, 2002, 234 p., a domnului Pavel Cherescu, secretarul Fundaţiei. A doua zi, duminică, 10 februarie 2002, participanţii au luat parte la Sfânta Liturghie, săvârşită în Capela Comunităţii românilor din Budapesta, de P.S. S. Timotei Seviciu al Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului, P.S. Sa Sofronie Drincec al Gyurei şi P.S. Sa Daniil Stoenescu al Vârşeţului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, răspunsurile au (Continuare în pag. a 6-a) Pr. AUREL PAVEL Comunicat de presă în zilele de 12—13 martie 2002, la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Prea Fericitului Părinte Patriarh TEOCTIST, s-au desfăşurat lucrările Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Dintre problemele abordate şi hotărârile Sfântului Sinod menţionăm: — la propunerea Prea Fericitului Părinte Patriarh TEOCTIST, Sfântul Sinod a evaluat lucrarea pastoral-misionară a clerului Bisericii Ortodoxe Române, cu scopul intensificării acesteia. Apreciind activitatea pastorală şi social-caritativă desfăşurată de majoritatea slujitorilor Sfintelor Altare, Sfântul Sinod a discutat şi aprobat totodată şi un set de măsuri concrete care vizează pe cei care manifestă superficialitate în împlinirea misiunii preoţeşti. Sfântul Sinod a adresat o scrisoare pastorală către clerul şi credincioşii ortodocşi în legătură cu colecta organizată în toate bisericile şi mănăstirile în Duminica Ortodoxiei 2002 (24 martie) pentru Fondul Central Misionar destinat lucrării misionare, sociale şi caritative a Bisericii Ortodoxe Române. Sfântul Sinod a aprobat propunerea Arhiepiscopiei Iaşilor privind înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române (la 22 decembrie) a Sfântului Ierarh de origine română Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, canonizat de Biserica Ortodoxă Ucrainiană în anul 1996. — Sfântul Sinod se pronunţă ferm împotriva iniţiativei legislative privind legalizarea prostituţiei; în acest sens, a fost adresată Parlamentului României o scrisoare deschisă; — au fost analizate câteva măsuri privind intensificarea lucrării caritative a Bisericii Ortodoxe Române în societate; — au fost aprobate mai multe propuneri referitoare la îmbunătăţirea calităţii învăţământului teologic şi predării religiei în şcolile publice. Sfântul Sinod a validat alegerea de către Congresul electoral al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi Canada a Părintelui Arhimandrit Dr. Nicolae Condrea în scaunul vacant de arhiepiscop al eparhiei mai sus menţionate. Au mai fost discutate probleme legate de comunităţile ortodoxe româneşti din jurul graniţelor ţării şi diaspora, participări ale unor membri ai Sfântului Sinod şi alţi ortodocşi români la întâlniri internaţionale panortodoxe, ecumenice şi interreligioase, alte probleme curente ale vieţii bisericeşti interne şi externe. BIROUL DE PRESĂ ŞI COMUNICAŢII AL PATRIARHIEI ROMÂNE Pag. 3