Telegraful Român, 2002 (Anul 150, nr. 1-48)

2002-03-01 / nr. 9-12

Nr. 9—12/2002 TELEGRAFUL ROMÂN îndrumătorul Bisericesc de la Sibiu la 150 de ani de apariţie neîntreruptă Ctitorie de suflet a mitropolitului Andrei Şaguna la fel ca şi „Telegraful Român“ — realizare de excepţie pe plan cultural a ma­relui ierarh transilvănean. Îndrumătorul Bi­sericesc de la Sibiu împlineşte în acest an 150 de ani de apariţie neîntreruptă, fiind în acelaşi timp cel mai vechi almanah biseri­cesc din sud-estul Europei ce apare fără în­trerupere. Este un prilej de aleasă bucurie pentru Bi­serica Ortodoxă Română în general şi pentru Biserica Transilvană în special căci prin me­nirea sa îndrumătorul de la Sibiu a făcut o operă de adevărat apostolat în rândurile cle­rului şi a credincioşilor de pe tot cuprinsul spaţiului transilvan şi nu­ numai. în ceea ce priveşte istoricul lui putem afir­ma că primele calendare bisericeşti au apă­rut din iniţiativa episcopiui unit Samuil Vul­can, care au circulat mult în Transilvania şi care au avut un rol deosebit la vremea lor pentru Biserica din Transilvania. Primul Calendar editat de Episcopia (din 1865 Arhiepiscopia) Ortodoxă a Sibiului, a apărut în teascurile tipografiei înfiinţate tot de mitropolitul Andrei Şaguna, în anul 1852 şi avea ca titlu: „Calendariu pe anul de la Hristos 1852, carele este bisect de 366 de zile, întocmit pe gradurile şi clima ţării Un­gureşti a Ardealului, Bănatului precum şi a Ţării Româneşti şi a Moldovei“, „Anul în­­tâiu, Sibiu în tipografia diecesană“, în decursul celor 150 de ani, Calendarul (ori îndrumătorul) a purtat diferite nume: astfel între 1923—1950 se intitula „Calenda­rul bunului creştin“, între 1950—1952, „Al­­manahul creştin Ortodox“, iar din 1953 până astăzi „îndrumătorul Bisericesc“. De la editarea sa până în 1878 inclusiv , Calendarul era tipărit cu litere chiririce şi abia din 1879 s-a revenit la literele stră­bune. Iată ce se scria atunci în articolul de fond intitulat „Scrierea cu litere“: „Cuge­tăm a fi venit timpul ca şi Calendarul nostru să se dezbrace de veşmântul slavonesc şi să se îmbrace în cel latinesc şi românesc. Peste douăzeci de ani au trecut până acum de când cărturarii noştri mai dinadins scriu cu litere părăsind slovele din ce în ce mai mult“. în legătură cu redactorii Calendarului se ştiu foarte puţine lucruri, dar după conţinu­tul articolelor presupunem că redactorii „Te­legrafului Român“ se ocupau şi de redacta­rea „Calendarului“. Se pare că primul redactor al­ Calendaru­lui ar fi fost Pavel Vasili, urmat apoi de Zaharia Boiu, apoi de preotul Nicolae Cris­­tea, memorandistul de mai târziu. A urmat apoi consilierul Nicolae Ivan, viitorul epis­cop al Clujului, protosinghelul Miron Cris­­tea , viitorul patriarh al României Reîn­tregite şi apoi Matei Vodleanu. După 1907, redactarea Calendarului este încredinţată profesorilor de la Institutul Teologic-Pe­­dagogic din Sibiu: Ioan Lupaş şi Onisifor Ghibu, apoi Enea Hodoş (1915—1939), preoţi­lor Nicolae Voinea (1940—1945), Gheorghe Secaş (1944—1945), Dumitru Călugăr (1946— 1967), consilierului cultural de vrednică po­menire Gheorghe Papuc (1968—1992), vica­rului administrativ Aurel Răduleţ (1993— 1996) şi arhid. Visarion Bălţat din 1996 până azi­­din 1997 episcop-vicar al Arhiepiscopiei (Continuare în pag. a 4-a)­ ­ VISARION RAŞINAREANU Episcop-vicar Pastorală la Duminica Ortodoxiei (Urmare din pag. 1) tainic, noi nu putem înţelege pe Hristos fără Biserică şi nici Biserica fără Hristos. Iată de ce Sfinţii ne îndeamnă să păstrăm cu sfinţenie, ca un tezaur sfânt, credinţa Bisericii Ortodoxe, să o apărăm în faţa rătăcirilor şi să o transmitem din neam în neam. Pă­zind predaniile Sfinţilor Părinţi, vom rămâne neclintiţi în credinţa cea adevărată (cf. II Tesaloniceni 2, 15) şi în comu­niunea cu strămoşii, părinţii, patriarhii, proorocii, apostolii, propovăduitorii, evangheliştii, mucenicii, mărturisitorii, pust­nicii şi cu toţi cei ce s-au săvârşit în dreapta credinţă, încer­când să le urmăm viaţa şi faptele, ei «­fiind prietenii lui Dum­nezeu» (Ps. 138, 17; loan 15, 14). Ştim din Faptele Apostolilor că în Antiohia, cei ce ade­­­rau la învăţătura lui Hristos s-au­ numit pentru prima dată «creştini» (cf. Fapte 14, 26), începând cu primele vea­curi ale creştinismului cuvântul «creştin» a însemnat «a fi pecetluit de Hristos prin ungere sfântă». Sfântul Chiril al Ierusalimului în una din Catehezele sale zice: «Noi suntem unşi în Duhul Sfânt, devenind hristoşi», adică oameni care poartă numele lui Hristos, trăiesc în iubirea Lui şi o măr­turisesc prin cuvinte şi fapte. Fiecare creştin are, aşadar, de la Botez posibilitatea să devină «fiu al lui Dumnezeu» (Ioan 1, 12), după har. Vedem din aceasta neţărmurita dragoste a lui Dumnezeu pentru om, dragoste care s-a vărsat din belşug în inimile noastre prin Duhul Sfânt (cf. Romani 5, 5). Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti, Scopul venirii lui Hristos în lume a fost ridicarea omu­lui căzut, adică «restaurarea chipului» întunecat prin căde­rea în păcat. A restaura acest «chip» sau «icoană» a lui Dum­nezeu în om, înseamnă a-1 vindeca, a-1 înnoi, a-1 sfinţi şi a-1 înălţa până la asemănarea lui Dumnezeu. Aşa cum iconograful, pentru a restaura imaginea iniţială a unei icoane, acoperită de praful şi negura vremii, se apleacă cu grijă şi răbdare, tot aşa şi Hristos doreşte să reînnoiască în om frumuseţea «icoanei Sale», să o reaşeze în cele mai dinlăuntru ale noastre, în inimă, încât omul să devină tem­plul Duhului Sfânt, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel în epistola către Corinteni: «Trupul vostru este templu al Du­hului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumne­zeu şi că voi nu sunteţi ai voştri! Căci aţi fost răscumpăraţi cu preţ! Slăviţi, aşadar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi-n duhul vostru, care sunt de la Dumnezeu» (I Corinteni 6, 19-20). Cu astfel de cuvinte pline de viaţă şi dătătoare de nă­dejde, noi ortodocşii ne hrănim şi ne adăpăm sufletele noas­tre de lumină şi viaţă în Hristos. Făcând aşa, Ortodoxia, pe care o sărbătorim astăzi, va deveni plenitudinea vieţii dum­nezeieşti în noi, iar sămânţa cuvântului lui Hristos va prinde rădăcini în inima noastră şi va creşte, odată fiind de «apa vieţii» (Ioan 4, 10), adică de harul primit la Botez. Taina Botezului, în care se mărturiseşte dreapta credinţă, ne arată că viaţa creştină trebuie să fie o înnoire permanentă şi o transformare continuă a omului vechi în cel nou, modelat de Duhul Sfânt după chipul lui Hristos. Iată de ce Ortodoxia este mai înainte de toate comuniune­a Sfinţilor în iubirea Sfintei Treimi. Fraţi şi surori în Domnul, întrucât duminica Ortodoxiei aminteşte şi de restaurarea legitimă a cultului icoanelor, trebuie să ne gândim, mai ales, la legătura care există între icoanele pe care le vedem şi le venerăm în bisericile noastre sau în casele noastre, şi la icoana lui Hristos din inima aproapelui nostru, care are ne­voie de respectul şi ajutorul nostru. Cele două icoane, am putea spune că sunt complementare şi au aceeaşi misiune, ambele ne îndeamnă spre Hristos, «icoana sau chipul lui Dumnezeu cel nevăzut» (Coloseni 1, 15). Hristos prin Du­hul Sfânt a gravat în inima noastră «icoana hristică», adică chipul Lui însuşi, în măsura în care ne străduim să ţinem permanent icoana Lui din inima noastră în lumina harului divin, pentru a nu fi întunecată de păcate şi rătăciri, în ace­eaşi măsură trebuie să ne îngrijim şi de chipul sau icoana lui Hristos din fiinţa aproapelui nostru. Nimeni nu se poate mântui fără iubire, ci numai în comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii, lucrând faptele cele bune ale credinţei şi ale vieţuirii în Hristos, aşa cum ne îndeamnă neîncetat Sfânta Biserică. Prin urmare, deodată cu păstrarea şi mărturisirea dreptei credinţe şi cinstirea Sfintelor Icoane, creştinii ortodocşi tre­buie să cinstească şi «icoana hristică» din aproapele, să-l ajute şi să se roage pentru mântuirea lui. La acestea ne în­deamnă Sfântul Ioan Gură de Aur zicând: «Doriţi să puneţi în cinste trupul lui Hristos? Nu vă scârbiţi dacă-L vedeţi plin de zdrenţe... Cel care a spus „acesta este trupul Meu“ tot El a zis: „Flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, în­setat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M­-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine“» (Matei 25, 35-36). Aşadar, Hristos este tainic prezent în oamenii care au nevoie de ajutorul nostru. Când mâinile noastre ajută astfel de oameni ele de­vin, tainic, mâinile iubirii lui Hristos pentru semenii noştri. Iubiţi credincioşi, Adevărul privind universalitatea chipului lui Dumnezeu în om ne cheamă să ne gândim şi la cei ce sunt lipsiţi în ju­rul nostru. Societatea postmodernă din mileniul al treilea în care trăim a generat, din păcate, şi multă suferinţă, indi­ferenţă, boli incurabile, violenţă, deznădejde etc. Astfel, pen­tru a rezolva cel puţin o parte din multiplele probleme ale semenilor noştri, Biserica noastră a hotărât ca în această du­minică închinată Sfintei Ortodoxii, în toate parohiile, mă­năstirile, bisericile catedrale, şi în orice unitate de cult orto­dox, să se organizeze colecta pentru FONDUL CENTRAL MISIONAR. Acest fond va fi folosit, în exclusivitate, pentru ajutorarea parohiilor misionare, pentru repararea, construi­rea şi împodobirea noilor lăcaşuri de cult din regiunile defa­vorizate, pentru ajutorarea comunităţilor ortodoxe româ­neşti din stăinătate şi pentru susţinerea programului filan­tropic al Bisericii noastre. Avem încredinţarea că veţi fi sensibilizaţi de apelul nos­tru şi veţi răspunde cu dragoste şi generozitate la această ac­ţiune a Bisericii. «Fiecare să dea cum socoteşte cu inima sa, nu cu părere de rău, sau cu silă, căci Dumnezeu iubeşte pe cel care dă cu voie bună“ (II Corinteni 9, 7). Ofranda sau obolul frăţiilor voastre, pentru lucrarea mi­sionară a Bisericii, devine izvor de recunoştinţă şi mulţu­mire adusă lui Dumnezeu de către cei ce se bucură de acest ajutor. De asemenea, milostenia pe care o arătaţi altora, devine, alături de post şi rugăciune, pregătire pentru Sfin­­tele Paşti, pentru bucuria învierii, cu speranţa că Hristos Domnul va răsplăti cu darurile iubirii Sale de oameni toată dărnicia şi jertfelnicia celor milostivi. Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dum­­nezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh, să fie cu voi cu toţi. Amin. 200 de ani de la naşterea unui clarvăzător: Emanuil Gojdu (1802—1870) In anul 2002, la 9 februa­rie, se împlinesc 200 de ani de la naşterea marelui me­cena Emanuil Gojdu, fapt pentru care Fundaţia din Sibiu care-i poartă numele, în semn de preţuire pentru organizaţiile reprezentative ale etnicilor români din Ungaria organizează în a­­cest an un ciclu de mani­festări dedicate omagierii bicentenarului naşterii ma­relui patriot român. Manifestările au debutat cu Simpozionul internaţio­nal ce a avut loc în zilele de 9—10 februarie 2002 la Centrul Cultural al Români­lor din Budapesta. Simpo­zionul a reunit pe lângă re­prezentanţii Ambasadei Ro­mâne din Budapesta, ai Mi­nisterului Afacerilor Exter­ne, ai Ministerului Culturii şi Cultelor, ai Academiei Române, mulţi cercetători, istorici, filologi, preoţi şi oameni de cultură din Ro­mânia, Ungaria şi Iugosla­via. Lucrările Simpozionului au început sâmbătă, 9 fe­bruarie a.c. la ora 10,00 cu cuvântul de deschidere ros­tit de doamna Gabriela Ma­tei, directoarea Centrului Cultural Român, urmat apoi de mesajul de salut al Pre­şedintelui Fundaţiei Godju, pr. lect. dr. Aurel Pavel, care a şi condus lucrările primei părţi a Simpozionu­lui. Au urmat mesajele Doamnei Maria Berenyi, din partea comunităţii româ­neşti din Budapesta, a Ex­celenţei Sale domnul Petru Cordoş, ambasadorul Româ­niei la Budapesta, a dom­nului Teodor Baconsky, ex­­ambasador şi director în M A.E., a domnului Carol König de la Ministerul Cul­turii şi Cultelor, a domnu­lui Aurel Ardelean, recto­rul universităţii „Vasile Goldiş“ din Arad, a Prea Sfinţitului Sofronie Drincec, episcopul Gyulei, a Prea Sfinţitului Daniil Stoenescu al Vârşaţului şi a părintelui profesor Vasile Leb de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca. După o scurtă pauză, cer­cetătorii în domeniu au e­­vocat opera şi personalita­tea mecenatului Emanuil Gojdu. în prima parte a sesiunii au conferenţiat: dr. Stelian Mândruţ (Membri ai Acade­­miei Române, foşti bursieri ai Fundaţiei Gojdu, 1884— 1908), prof. univ. dr. Radu Paiuşan (Emanuil Gojdu şi Banatul), dr. Maria Berenyi (Emanuil Gojdu şi colonia de macedo-români din Bu­dapesta), prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop (Silviu Dra­­gomir-bursier Gojdu), lect. univ. dr. Pavel Cherescu (Emanuil Gojdu — om poli­tic), prof. dr. Gheorghe Pe­­truşan de la Universitatea „Juhasz Gyula“ din Szeged (Personalitatea marelui me­cena, Emanuil Gojdu) şi lector drd. Stelian Boia (Stipendişti ai Fundaţiei Gojdu în perioada interbeli­că). După recepţia oferită la Ambasada României lucră­rile au continuat cu prezen­tarea filmului „Mecenaţii", o cronică a coloniei mace­­do-române din Budapesta cu referiri la omul şi Fun­daţia Gojdu, realizat de Studioul de Televiziune din Seghedin, secţia română. Partea a II-a a Simpozio­nului a continuat cu comu­nicările susţinute de prof. univ. dr. Nicolae Edroiu (Reformă, Biserică şi învă­ţământ în Transilvania se­colului al XVIII-lea), prof. univ. dr. Alexandru Roz (Emanuil Gojdu — un mecena al culturii române), preot prof. Marius Maghiar (Fun­daţia Gojdu şi Parohia Or­todoxă Română din Buda­pesta), prof. univ. dr. Mihai Drecin (Victor Jinga despre Emanuil Gojdu — persona­litate „controversată“ a na­ţiunii române) şi lect. univ. dr. Cornel Sigmirean (Fun­daţia Gojdu între anii 1918 —1952). Lucrările Simpozionului s-au încheiat prin lansarea celor două cărţi despre cel aniversar, şi anume: „Fun­daţia Gojdu (1802—1870)", Ed. Universităţii „Petru Ma­ior" din Târgu Mureş, 2002­, 212 p., scrisă de domnul Cornel Sigmirean, vice-pre­­şedintele şi domnul Aurel Pavel, preşedintele Funda­ţiei şi „Un umanist român. Marele mecenat Emanuil Gojdu (1802—1870)", Ed. Impact, Bucureşti, 2002, 234 p., a domnului Pavel Cherescu, secretarul Fun­daţiei. A doua zi, duminică, 10 februarie 2002, participanţii au luat parte la Sfânta Li­turghie, săvârşită în Capela Comunităţii românilor din Budapesta, de P.S. S. Timo­­tei Seviciu al Aradului, Ie­­nopolei şi Hălmagiului, P.S. Sa Sofronie Drincec al Gyur­­ei şi P.S. Sa Daniil Stoe­nescu al Vârşeţului, încon­juraţi de un sobor de preoţi şi diaconi, răspunsurile au (Continuare în pag. a 6-a) Pr. AUREL PAVEL Comunicat de presă în zilele de 12—13 martie 2002, la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Prea Fericitului Părinte Patriarh TEOCTIST, s-au desfăşurat lucrările Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ro­mâne. Dintre problemele abordate şi hotărârile Sfântului Sinod menţionăm: — la propunerea Prea Fericitului Părinte Patriarh TEOC­TIST, Sfântul Sinod a evaluat lucrarea pastoral-misiona­ră a clerului Bisericii Ortodoxe Române, cu scopul intensificării acesteia. Apreciind activitatea pastorală şi social-caritativă desfăşurată de majoritatea slujitorilor Sfintelor Altare, Sfân­tul Sinod a discutat şi aprobat totodată şi un set de mă­suri concrete care vizează pe cei care manifestă superficia­litate în împlinirea misiunii preoţeşti.­­ Sfântul Sinod a adresat o scrisoare pastorală către cle­rul şi credincioşii ortodocşi în legătură cu colecta organizată în toate bisericile şi mănăstirile în Duminica Ortodoxiei 2002 (24 martie) pentru Fondul Central Misionar destinat lucră­rii misionare, sociale şi caritative a Bisericii Ortodoxe Ro­mâne.­­ Sfântul Sinod a aprobat propunerea Arhiepiscopiei Ia­şilor privind înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Ro­mâne (la 22 decembrie) a Sfântului Ierarh de origine română Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, canonizat de Biserica Ortodoxă Ucrainiană în anul 1996. — Sfântul Sinod se pronunţă ferm împotriva iniţiativei legislative privind legalizarea prostituţiei; în acest sens, a fost adresată Parlamentului României o scrisoare deschisă; — au fost analizate câteva măsuri privind intensificarea lucrării caritative a Bisericii Ortodoxe Române în societate; — au fost aprobate mai multe propuneri referitoare la îm­bunătăţirea calităţii învăţământului teologic şi predării re­ligiei în şcolile publice.­­ Sfântul Sinod a validat alegerea de către Congresul electoral al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române din America şi Canada a Părintelui Arhimandrit Dr. Nicolae Condrea în scaunul vacant de arhiepiscop al eparhiei mai sus menţionate. Au mai fost discutate probleme legate de comunităţile or­todoxe româneşti din jurul graniţelor ţării şi diaspora, par­ticipări ale unor membri ai Sfântului Sinod şi alţi ortodocşi români la întâlniri internaţionale panortodoxe, ecumenice şi interreligioase, alte probleme curente ale vieţii bisericeşti interne şi externe. BIROUL DE PRESĂ ŞI COMUNICAŢII AL PATRIARHIEI ROMÂNE Pag. 3

Next