Telegraful Român, 2012 (Anul 160, nr. 1-48)

2012-01-01 / nr. 1-4

2 Editorial TELEGRAFUL ROMÂN Nr. 1-4/ 1 și 15 ianuarie 2012 Pastorala sufletului? Pastorală cu suflet! Pr. Conf. Dr. CONSTANTIN NECULA P­entru a prefaţa îndemnul la o lectură specială trebuie să mă bizui pe un prieten, Francois de Salignac de la Mothe, rămas în istoria retoricii bise­riceşti sub numele său scurt: Fenelon (6 august 1651 - 1 ianuarie 1715). Celebru printre catolici, prieten protestanţilor, Episcopul Fenelon a rămas celebru prin tratatele sale Despre educaţia fetelor, Dialogul morţii şi Aventurile lui Telemach, născând o dispută celebră a timpului cu Bossuet, influentul predicator al Curţii lui Ludovic al XIV-lea, mai ales pentru lucrarea Aforismele Sfinţilor. Textul ales drept ajutor face parte din corpusul de epistole, multe dintre ele scrise către tineri şi tinere, sub influenţa gândirii reformatoare a lui Jeanne Guyon, într-un text, intitulat sugestiv ,"Să depinzi de Dumnezeu", scrie: „Cel mai bun loc în care te poţi afla este acolo unde te aşază Dumnezeu. Orice alt loc este de nedorit, pentru că l-ai ales pentru tine însuţi. Nu te gândi prea mult la viitor. Este un lucru nesănătos să te îngrijorezi pentru lucruri care nu s-au întâmplat. Dumnezeu însuşi te va ajuta, zi după zi. Nu e deloc nevoie să strângi lucruri pentru viitor. O viaţa de credinţă face două lucruri: Credinţa te ajută să-L vezi pe Dumnezeu în spatele tuturor lucrurilor pe care El le foloseşte. Şi tot credinţa te ţine într-un loc unde nu eşti sigur ce se va întâmpla după aceea. A avea credinţă nu înseamnă să doreşti întotdeauna să ştii ce se întâmplă sau ce urmează să se întâmple. Dumnezeu doreşte ca tu să te încrezi numai în El, clipă de clipă. Puterea pe care El ţi-o dă într-un minut nu este destinată să te ajute în următo­rul..."­­Inima în căutare, Lampadarul de Aur, Oradea, 2011, p. 62). Este textul prin care socotesc că exprim cel mai corect sentimentul teologic al citirii unei lucrări de memorialistică pastorală de excepţie: „Toată vremea-şi are vreme...", aparţinând IPS Calinic, Arhiepiscopul. Editată de către Editura Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului în trei volume (I, ed. a II-a, 2010, 476 p.; II, 2010, 436 p.; III, 2011, 256 p.), lucrarea Părintelui Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, te pune pe gânduri, într-o vreme a lucrărilor de teologie „sacro­­sanctificate” prin note de subsol şi trimiteri, distinsul Vlădică ne aduce aminte că fundamentul mărturiei este experienţa şi că a mărturisi viaţa ta, aici şi acum, pentru a fi sursă de inspiraţie tinerei şi debusolatei generaţii de teologi în formare, poate fi mult mai important decât sutele de pagini ale anostei noastre bibliografii. Un excurs savuros, completat de un har scriitoricesc aparte­­ cu ecouri deopotrivă din Humuleştii lui Creangă ori Mălinii lui Labiş, autorul propune ca mărturie propria sa viaţă. Cu bune şi rele, cu înălţări şi refugii, cu inerente îndoieli şi nebănuite biruinţe pastorale. Din valea plină de poveste a Cracăului Negru, din ţinutul Crăcăoani­­lor, vecin cu lunca plină de basm a Bistriţei şi aproape de miezul de poveste al Hangului, povestaşul creşte dinaintea cititorului său propriul său suflet, propria sa devenire întru fiinţă slujitoare. Icoanele catapetesmei sale pastorale sunt desprinse din fulgurantele odihniri de viaţă: tata şi mama, fraţii şi colegii ori colegele de şcoală, părinţii profesori ori profesorii pur şi simplu, cu luminile şi umbrele unui suflet de copil mare sunt punctele de sprijin ale unui parcurs formativ de excepţie. Pentru cititorul tânăr, chipurile unor preoţi de marcă ori Arhierei de excepţie sau, din contră, caricaturizarea plină de ironie fină a unor semiconştiinţe pastorale nu au cum să nu încânte. O lume şi o viaţă de pastoraţie, cu limpezimea de mir a poveştilor ardelene ori mara­mureşene, cu iscodirea irisului de foc al cunoaşterii teologice, dar şi al ferecăturii pastorale sunt îndemnuri de viaţă, pline de viaţă. Nu te poţi opri asupra unei pagini sau asupra unui singur episod. Harul povestitorului te pune la grea în­cercare. Poţi sorbi toate cele trei volume, dar te vei trezi întristat că sunt numai atât. Poţi, în schimb, să dozezi lectura şi, când ţi-e greu în vreo tensiune pastorală, să citeşti o doză de revigorare. Omul din carte devine un prieten de nădejde aspiraţiilor proprii în misiune. Sunt sute de exemple de viaţă, de momente grele şi de istorii surprinse cu o autoironie sănătoasă. Calinic, Arhiepisco­pul, pune pe masa cititorului sufletul său. Cu grijă să nu smintească, dar şi fără grija că va sminti. Cred eu că aici e lecţia de aur a acestor mărturisiri. Pastoraţia propusă de Vlădicul ajuns în ţinutul de frământătură basarabă nu este una ex cathedra, ci una născută din realismul vieţii de preot şi călugăr, iar mai apoi din aceea de episcop ortodox. Pentru cei care caută lucruri fantastice, lucrarea aceasta nu se recomandă. Dragostea preotului pentru slujire şi pentru credincioşii săi, cu răspunsul Cerului şi al poporenilor pe măsură, bucuria dejucării farselor comuniste ori sforăriilor din alcovurile nedemnităţii bisericaşilor sunt prezentate cu o francheţe înviorătoare. Personaje altfel sinistre, securişti ori secretari de partid, stareţi aiuraţi de suişul politic, sunt sarea şi piperul unei mărturii bucuroase a biruirii vremurilor! Desigur că sunt memorii dirijate, cum ar spune Părintele Ion Bria, din care sunt făcute o serie înteagă de episoade. Dar vibraţia unei pastorale atât de pline de viaţă face bine într-o lume a dezangajării, a proiectării permanente şi a înţepenirii, de multe ori, în proiect pastoral. Accentul pe simplificarea administrării, pe corecta comunicare cu oamenii, pe ieşirea din ifose şi pe angajarea plenară în viaţa satului (a se vedea ima­ginea caselor parohiale descrise în cărţi) sunt câteva din cheile pastoraţiei vii. Cuvântul şi cunoaşterea Scripturii, angajamentul în slujirea liturgică şi curajul de a acorda încredere celor de lângă tine, indiferent de stare socială ori linie confesională (episoadele din Ardeal sunt fabu­loase), credinţa în Dumnezeu mai presus decât nădejdea în oameni sunt şi ele parte integrantă a unui corpus de experienţe pastorale asupra cărora autorul nostru nu tace. Pentru un cercetător al istoriei pastoraţiei ortodoxe româneşti în perioada 1958-1989 ecourile reţinute din lectură pot fi remarcabile. Pentru un omilet atent tonul lucrării, stilul şi coeziunea spirituală a textului pot fi modele de elocinţă bisericească. La începutul primului volum, IPS Calinic, Arhiepis­copul, scrie: ,f­iecare dintre noi îşi aduce aminte de cele mai importante momente din viaţa sa. Dacă ar scrie tot omul cum a învins greul drumului prin viaţă, cred că ar fi cea mai frumoasă şi mai gustată literatură personală. Astfel ne-am împărtăşi unii altora frumuseţi nespuse. Am fi mai bogaţi şi mai apropiaţi între noi, evadând din egoismul întunecat ce ne cuprinde adesea aria vieţii. Aşa mi-a venit gândul de a începe cu amintirile de de­mult..." {op. cit., vol. 1, p. 7). A fost odată ca niciodată, altfel spus. Dar şi „să luăm aminte!”. Se poate păstori, cu harul lui Hristos. Micul păstor coboară din culmile văii Cracăului, crescând la statuia Păstorului din lunca Râului Doamnei, ori a Argeşului... Pastoraţia vie nu se poate realiza decât cu viaţă! HOTĂRÂREA SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE privind declararea anului 2012 ca „An omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor" (urmare din p. 1) Patriarh Daniel, redat în prezenta comunicare, care va fi adus la cunoştinţa eparhiilor, în vederea realizării proiec­tului religios-duhovnicesc, social-filantropic şi medical, cultural-editorialistic şi mediatic intitulat „2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”. 3. Aprobă ca, în fiecare eparhie şi în fiecare şcoală te­ologică, ierarhii eparhioţi să ia măsurile necesare pentru a ilustra programul-cadru naţional bisericesc intitulat „2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”, prin acţiuni şi manifestări locale (media, conferinţe, întruniri şi simpozioane pastorale, teologice, cultural-educative), cu contribuţia profesorilor de teologie, a specialiştilor din domeniul social-filantropic şi medical, a preoţilor şi monahilor, subliniindu-se importanţa Sfân­tului Maslu şi a îngrijirii bolnavilor în viaţa Bisericii şi a societăţii, o atenţie specială acordându-se implicării în acest program a tineretului creştin ortodox. 4. Aprobă ca Centrul de Presă „Basilica” al Patriarhiei Române să iniţieze şi să prezinte prin componentele sale (Radio Trinitas, Trinitas TV, Ziarul Lumina) programe şi emisiuni, materiale publicistice etc. pentru promovarea, în anul 2012, a „Anului omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”. 5. Aprobă publicarea, prin grija Sectorului social-filan­tropic al Administraţiei Patriarhale, a unui volum intitulat „Asistenţa social-filantropică şi medicală din Biserica Ortodoxă Română în trecut şi prezent”, pentru informarea preoţilor şi a unităţilor de cult, a credincioşilor implicaţi în actul medical, a instituţiilor publice şi a altor organizaţii şi instituţii nonguvernamentale din ţară şi străinătate care doresc să cunoască şi să sprijine activitatea de asistenţă socială şi medicală a Bisericii noastre. 6. în acelaşi scop, aprobă ca prin cooperarea dintre Sectorul social-filantropic al Administraţiei Patriarhale, Trinitas TV şi eparhiile din Patriarhia Română să se edi­teze şi un DVD intitulat „Asistenţa social-filantropică şi medicală din Biserica Ortodoxă Română în trecut şi pre­zent”, care va reflecta activităţile respective din eparhiile Patriarhiei Române. 7. Aprobă elaborarea şi publicarea, sub îngrijirea Cen­trului de Presă Basilica al Patriarhiei Române, a unui album intitulat „Sfântul Maslu şi îngrijirea bolnavilor”, care va cuprinde tămăduirile săvârşite de Mântuitorul Iisus Hristos, minuni ale unor sfinţi pentru vindecarea celor bolnavi, aşezăminte social-filantropice şi medicale în trecutul şi prezentul Bisericii noastre. 8. Ca parte a programului-cadru naţional bisericesc, aprobă ca la Conferinţa pastoral-misionară semestrială de primăvară din anul 2012 să se trateze subiectul intitulat „2012 - Anul omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor”, ţinându-se seama de prevederile par. I şi II din programul aprobat, cu posibilitatea aprofundării acesteia la una din conferinţele preoţeşti administrative lunare pe care o va stabili fiecare eparhie. La aceste conferinţe eparhiile pot invita specialişti de înaltă ţinută morală şi profesională din domeniul social şi medical, care să prezinte aspecte ale lucrării de îngrijire a bolnavilor din­­ perspectivă creştină şi medicală.

Next