Timpul, aprilie 1894 (nr. 73-95)
1894-04-01 / nr. 73
ANUL AL ȘASESPREZECELEA. — No. 73 ETONmZ AL 4 TREI A VINERI 1/13 APRILIE 1894 abonamentele In „ țară pe un an. .......... 40 lei pe 6 luni..........................................20 lei „ pe 8 luni..........................................10 lei Pentru streinătate, un an.............................50 lei Redacția și Administrația 23, STRADA DOAMNEI, 23 Un exemplar 15 Bani Un merit care desigur ,u se poate contesta guvernului conservator este acela de a fi condus cu dibăcie și cu folos afacerile exterioare ale Statului român. De când conservatorii sunt la putere, țara nu a mai avut de înregistrat nici unul din acele incidente neplăcute și umilitoare la care dăduse loc odinioară politica plină de duplicitate a regimului liberal. N’am provocat pe nimeni, dar n’am avut nici scuze de tăcut nimenui; n’am făcut paradă de energie arătându-ne țanțoși fără motiv, dar n’am făcut nici concesiuni păgubitoare și făgăduințe pe care nu le puteam îndeplini. Guvernul conservator n’a uitat un singur moment că însușirea principală a unor adevărați bărbați de Stat trebue să fie cumpătarea și că această cumpătare se impune mai ales în modul de a trata afacerile exterioare. Datoria sfântă a acelora cari au greaua sarcină de a conduce relațiunile Statului cu străinătatea, este de a nu alerga după o falsă popularitate ce constă în a provoca și a crea curente șoviniste de care mulțimea nu-și dă seamă și care conduc adeseori la desamăgiri crude. In țările unde există o opozițiune corectă și reală care se consideră nu ca o facțiune de resturnare, ci ca un factor serios al mișcărei constituționale, ea se ferește a face greutăți guvernului în cestiunile exterioare pe care le privește ca fiind în afară de luptele de partid, căci interesează existența și demnitatea UT țărei întregi. Opozanții noștri actuali își înțeleg astfel rolul; ei cred că a face opoziție, este a critica tot într’un mod sistematic și a crea greutăți guvernului, chiar atunci când aceste greutăți s’ar resfrînge asupra țărei. Așa au procedat adversarii noștri în tot cursul campaniei parlamentare și extra-parlamentare pe care au dus’o contra guvernului conservator de la deschiderea Parlamentului până astăzi. Din fericire pentru țară, slăbiciunea lor a fost atât de mare încât lupta lor înverșunată pe tărîmul politicei exterioare n’a făcut decât a pune încă mai mult în evidență destoinicia guvernului conservator, atât în fața țărei cât și in fața străinătății. Două au fost punctele principale pe care opozițiunea liberală ’și-a întemeiat lupta contra noastră din punctul de vedere al relațiunilor noastre exterioare. Primul punct a fost ridicarea în Parlament a cestiunea Transilvaniei și desvoltarea faimosului program de samsarlîc cinstit al d-lui Dim. Sturdza. Care a fost scopul colectiviștilor când au ridicat o cestiune atât de delicată de pe tribuna parlamentară? Crezut-au ei că vor provoca o schimbare în atitudinea guvernului? Avut-ați cel puțin credința în posibilitatea de a pune în aplicare ideile pe care le-au exprimat sau în eficacitatea lor? Nici una, nici alta. Șefii opozițiunei știa fi bine că nu numai guvernul actual, dar oricare guvern românesc nu poate să aibă o altă atitudine în cestiunea Românilor din Ungaria decât aceea pe care a avut-o guvernul actual. Scopul lor nu era clar de a expune programul unei politice serioase în cestiunea Transilvaniei, ci de a crea o nouă virginitate popularităței rea compromise a coteriei colectiviste și de a pune guvernul într’o pozițiune grea, silindu’l de a se explica în public într’o cestiune din cele mai delicate din punctul de vedere internațional. In orbirea lor pătimașă colectiviștii au uitat că este o crimă de a face o armă de partid din asemenea cestiuni. Ce s’ar fi întâmplat, de pildă, dacă s’ar fi dovedit din dezbatere că guvernul a lucrat într’un mod necorect față cu un puternic vecin ? Să presupunem că cabinetul ar fi căzut ispășindu-și astfel greșala. Umilirea ar fi fost oare a guvernului căzut sau a țărei Întregi? Întrebarea dă și răspunsul. Din fericire însă opozițiunea a găsit guvernul conservator armat prin atitudinea sa perfect de reală și de corectă atât din punctul de vedere al patriotismului calm și cumpătat, cât și din acela al îndeplinirei îndatoririlor internaționale. Atacul opozițiunei a fost o lovitură în apă și rezultatul a fost că atât țara căt și străinătatea s’au convins în ce parte este adevăratul patriotism, lealitatea și consecința. Al douilea punct însemnat al politicei exterioare asupra căruia opozițiunea s’a crezut datoare a combate înverșunat guvernul conservator în Parlament, in presă și în întruniri publice, a fost convențiunea de comerciu cu Germania, adică faptul său de căpetenie pe tărîmul politicei economice. Și aci izbânda guvernului conservator a fost complectă și strălucită, cu tot curentul ostil pe care adversarii săi puțin scrupuloși încercase să-l creeze în opinia publică. Astăzi, după trei luni de la ratificarea convențiunei, ea se prezintă în toate privințele ca o operă meritorie, de care guvernul conservator și în special de ministru de externe poate fi mândru. In acest moment, când în Europa întreagă cestiunile economice joacă un rol covârșitor în relațiunile dintre împărății puternice, între popoare mari, este un mare merit de a fi pus o țară mică ca România în pozițiunea cea mai princioală în relațiunile ei economice cu Statele cele mai mari ale Europei. Modificarea definitivă a tarifului nostru autonom dă situațiunei noastre economice stabilitatea neapărat necesară unei desvoltări normale și tot odată ne lasă destule mijloace pentru a ne apăra interesele. Activitatea rodnică și munca neobosită a regimului conservator pe tărîmul economic a avut de rezultat consolidarea ,pe un pericol destul de lung a relațiunilor noastre comerciale și economice cu străinătatea, și aceasta în schimbul unor sacrificii minime din partea noastră. Urmările bine-făcătoare ale acestei politici se resimt deja ; ele se vor resimți încă mai mult în câtva timp, când afacerile se vor stabili într-un mod definitiv și se vor desvolta în proporțiune cu siguranța ce li se oferă. Oricât se vor munci adversarii noștri de a tăgădui și de a micșora aceste fapte meritorii ale guvernului conservator, ele rămân și țara le știe, le cunoaște și se va folosi de dânsele. Toată atmosfera de acuzări și de bârfeli pe care au adunat-o cu atâta trudă colectiviștii împrejurul acestor izbânzi, se va risipi ca prin farmec înaintea soarelui adevărului. Pe cât greșalele politice nu se pot ascunde, pe atât izbânzile politice și economice se impun mai curând sau mai târziu în lăuntru și în afară. Bărbații noștri de Stat nu au pretențiunea pe care o aveau unii miniștrii liberali, care credeau că pot fi mai isteți decât diplomația europeană; ei cred însă că politica cea mai bună este aceea ce se reazemă pe realitate. ■-------------------------+------------------------- TELEGRAME Explozie Argenteuil, 11 Aprilie. O bombă a făcut explozie dinaintea casei judecătorului de pace, care făcuse în ultimele timpuri numeroase perchiziții la anarhist. Au fost stricăciuni materiale neînsemnate. Anarhistul Mayer, bănuit a fi autorul atentatului, a fost arestat. Alegeri Haga, 11 Aprilie. Alegerile pentru a doua Cameră, disolvată în urma chestiunii electorale pusă de ministrul Tak, au avut loc eri. Se cunosc rezultatele a 76 districte. Au fost aleși 23 partizani și 37 adversari ai d-lui Tak. Sunt balatagii în 23 districte. Candidații în balatagiu sunt: 30 partizani și 6 adversari ai d-lui Tak. Svonuri despre demisia d-lui Stambulof Sofia, 11 Aprilie. Cercurile bine informate declară că svonurile răspândite în străinătate despre demisia d-lui Stambuloff sunt niște adevărate născociri. Măsuri financiare Roma, 11 Aprilie. Comisiunea pentru examinarea măsurilor financiare a hotărît azi, contrariu opiniunii d-lui Sonnino, de a separa chestiunea circulațiunii de celelalte măsuri financiare, de a prezintă Sâmbătă Camelii un raport asupra celor din urmă și mai târziu un raport asupra circulațiunii. -------------------------------------------------- Programul de vară Stimabilii redactori de la Voința Națională și-au perdut cu desăvârșire capul. Mai întâiü contra obiceiului admis de denși au scris cincisprezece articole în cestiunea generalului Anghelescu în loc de trei și apoi au perdut cu desăvârșire din vedere că a venit rândul programului de vară. Știți d-voastră negreșit, și noi am destăinuit lucrul pe larg, că Voința are un program de redacție pentru fiecare lună a anului. Iarna, înjurăturile la adresa deputaților și miniștrilor, și vara cu primăvara împreună înjurăturile la adresa Primăriei. Lucru de necrezut, lucru ce nu ne putem tălmăci, a murit in București un om de holeră acum trei zile și până în prezent Voința n’a scris nici cel puțin întâiul articol de fond în această privință. Se poate una ca asta ? O să ajungem să nu mai recunoaștem organul colectivist. In 1892 și 1893, gazeta d-lui D. Sturdza se purta mult mai bine. Ne aducem aminte că la cel d’întâiu caz de holeră care s’a ivit în Europa, imediat Voința a scris legendarul prim articol acuzând de incapacitate consiliul comunal și demonstrând că n’am putea scăpa de holeră decât dacă am avea în capul Primăriei vreun râposat Serurie sau Cariagdi. In 1894, nimic! Suntem înapoi cu desăvârșire. In vederea însă că patru întruniri mari colectiviste sunt anunțate pe Duminecă, în județe, poate că d-nul D. Sturdza își propune să trateze acolo acest nou subiect înainte de a o da pe condeiul redacției sale. •--------------------------♦-------------------------* In contul soldei Voința Națională susține că nu este de loc lucru incorect să iei bani din cassa manutanței și să lași în loc o chitanță astfel concepută: Chitanță Am primit de la cassa manutanței militare le! 13.581 în contul soldei. Gen. Anghelescu. Foarte bine! Fie și așa! Dar acești 13,581 lei luați în contul soldei nu sunt prea de oaie ? ! ANUNCIURI și INSERȚII VLsil £ repetit pag. IV......................0,4 «exame-IA .... III.....................2,50 S* ,ti • A • • • n II ..... . 5, • la Paris aminturile se primesc la Agenția , Havy», 8 Place de la Bourse Redacția și Administrația — S»,STRADA DOAMNEI, 23-Un exemplar 15 Bani Un general are maximum o mie de lei leafă pe lună. Prin urmare, 13.581 lei e solda pe mai mult de un an ! La Aprilie acum generalul Anghelescu împlinește termenul spre a putea fi trecut la pensie. Se putea dar aștepta la 20 Februarie, când a luat banii, ca peste o lună și zece zile să nu mai facă parte din oștire. Cum a putut prin urmare—lucru nemai pomenit și neertat nici unui militar menit să mai stea în armată încă zece ani, — să ia solda pe treisprezece luni, știind că nu mai are de slujit decât șase săptămâni ? ------------------------------------------——• Din Camera austriacă (Prin fir telegrafic) Viena, 11 Aprilie. Camera deputaților a adoptat cu o mare majoritate capitolul fondurilor secrete din bunget. Primul ministru a declarat cu această ocaziune că speră să găsească cu ajutorul partidelor coalizate un mijloc care să permită de a face să participe la alegeri acelea din clasele populațiunii, care erau excluse până acum. Insă guvernul nu se va lăsa a fi depărtat de al său modus procedatici în această privință. Prințul Windischgradz a adăugat că dacă tinerii cehi tratează chestiunea Boemiei într-un sens internațional, cuprinzând nu ea și unirea personală, nici un guvern imperial nu va putea admite existența acestei chestiuni. Nu tăgăduește că sunt diferite chestiuni de regulat în Boemia și speră a le da o soluție satisfacătoare atât pentru interesele provinciei cât și pentru Stat. Președintele consiliului a salutat cu satisfacție adjoncțiunea grupului Rutenilor la coalițiune, pentru a participa la munca comună și de a combate pericolele comune. Se speră că coalițiunea va întări guvernul, care va putea să -și îndeplinească misiunea, grație bunului spirit austriac, de care e inspirată Camera (vii aplause, felicitări). Ministrul Plener declară cu totul neîntemeiată aserțiunea d-lui Gregr că oratorul ar fi ziâ altă dată că ar voi să dea poporului ceh o pedeapsă exemplară. D. Gregr retrage cuvintele ce a rostit ora în contra d-lui Plener și a Polonezilor și declară că n’a avut întențiunea să-l ofenseze. muu și Manu Ziarul Débats publică, în numărul de la 24 curent, o a patra corespondență relativă la țara noastră și la situația Românilor de peste Carpațî. Fiind-că n’avem destul spațiu pentru a o reproduce întreagă, extragem pasagiile mai importante din această corespondență . Examinând astăzi, dintr’un alt punct de vedere, lupta Românilor în contra tiraniei maghiare, zice autorul, îmi propun să arăt că liberalii din România—cari merg cu atâta cutezanță la asaltul puterei —uită, se vede, că nu vor rămâne vecinic în opoziție și asumă o gravă răspundere intervenind într’un conflict între supușii coroanei Sântului Ștefan. Aplicând la geografie definițiile mecanicei, s’ar putea zice că regatul român este o țară al cărei centru, pe care ’l vom numi centru geografic, prin analogie cu centrul de gravitate, cade în afară de teritoriul care, în urma evenimentelor istorice, mărginește această țară. Mai toate cursurile de apă care udă România isvorăsc din Transilvania. Carpații nu formează deci, ca Alpii și Pireneii, o adevărată barieră între două State; comunicațiile sunt ușoare și «date vino» continuu între văile române și cele transilvănene. Nu e numai comunitate de rasă, de limbă și de religie între populațiile celor două țărmuri, ci chiar istoria lor n’a fost nici o dată deosebită cu totul—ceea ce explică ca soarta Românilor din Ungaria să nu poată lăsa indiferenți pe frații lor din regat. Astfel, aristocrația de baștină de dincolo a venit, în al treisprezecilea secol, de a fondat cele două principate dunărene , astfel, în timpul luptei seculare în contra Turcului. Românii din cele trei provincii, Muntenia, Moldova și Transilvania, au mers sub același drapel și au fost un moment reuniți sub același sceptru; astfel, în fine, pe la 1820, mișcarea de renaștere literară românească a început in Transilvania și d’acolo s’a coborât în principate. Propagatorii săi au fost emigranții de dincolo, cari sunt legiune azi în Statele Regelui Carol și dintre cari o bună parte s’au devotat învățămăntului. Cu chipul acesta, de mai bine de șasezeci de ani, nouile noastre generațiuni au avut sufletul modelat de către Românii din Transilvania, asimilați și devotați fără îndoială nouei lor patrii, dar păstrând vechile amintiri ale resentimentelor lor și propoveduind tinerimea altceva decât indiferența către compatrioții lor rămași sub jugul Maghiarilor. Acești imigrați formară aci, azi, o materie inflamabilă în ultimul grad. Un sentiment mai general tinde să strângă aceste legături de solidaritate. Zece milioane de oameni, toți de rasă română, nu constituesc azi un grup etnic considerabil, înăbușiți cum sunt între marile mase slave și germanice; în așa situație ei înțeleg că desnaționalizarea a trei milioane din ai lor n’ar face decât să slăbească vitalitatea restului. Fiindcă nu sunt destul de numeroși pentru a întreține o cultură românească, Românul din regat simte instinctiv că maghiarizarea Transilvăneanului ar fi mutilarea geniului național. De aceea, în toate epocile, Românii din regat s’au asociat la cele ce se peteceai , dincolo de Carpați. După ce menționează toate încercările de a se stabili o înțelegere între Români și Maghiari, autorul continuă : Când, clarificându-și situațiunea politică, România deveni regat independent și trebui să se afirme ca element de ordine in Orient, I. C. Brătianu, șeful partidului liberal, la putere atunci, simți trebuința de a tăia «coada» revoluționară de odinioară și de a dovedi, cu probe palpabile, că n’ar tolera să se amestece cineva la București în afacerile interioare ale unei țări vecine. Dar antecedentele îl trădai; cu toată expulzarea Transilvănenilor bănuiți că fermentează agitațiuni, ’i s’au întâmplat din când în când poticneli, cum a fost discursul pronunțat de un membru considerabil al partidului său, la un banchet oficial în Iași, discurs din pricina căruia Austria a pretins scuze. Totuși, în teză generală, I. C. Brătianu s-a ținut bine până la căderea sa, grație diversiune ce a produs îndreptând peste Dunăre aspirațiunile aventuroase ale amicilor săi. Guvernul conservator a urmat aceeași politică, fără să recurgă la măsuri iritante și la diversiuni, fiindcă n'avea de rescumpărat nici un trecut. Fără să se compromită câtuși de puțin, guvernul a lăsat tinerimei, totdeauna generoasă și turbulentă, plină și întreagă libertate de a- și manifesta simpatia pentru cauza românotransilvană, îngăduind să se formeze o «Ligă pentru unitatea culturală a tuturor Românilor», Ligă, care în cugetul fondatorilor ei nu trebue să aibă drept scop de a întreține agitația într-o țară vecină. Acest program al șefilor Ligei a fost respectat cu oarecare greșeli foarte naturale și scuzabile. Câteva banchete organizate pentru a sărbători pe Românii din Transilvania, la eșirea din temnițele ungurești, au putut servi de pretext șoviniștilor de la Pesta pentru a acuza pe victimele despotismului lor că sunt instrumentele unui partid iredentist. Toate acestea însă n’ar prezenta nici o primejdie pentru relațiunile internaționale ale României, dacă, din nenorocire, partidul liberal împins de patime politice n’ar fi adus la tribuna Parlamentului chestiunea Românilor din Ungaria. Oamenii de Stat cari au săvârșit această greșeală nädajduiau să încurce pe guvern. Cursa era cu dibăcie întinsă, dar guvernul a știut să o evite. Ce aveai, într’adevăr, să propună liberalii ca remediu la răul pe care îl deplâng ca și ei adversarii lor politici? O intervenție viguroasă in politica interioară a Maghiarilor? Nu. O mijlocire sau, după expresia d-lui Sturdza, «un samsarlîc cinstit» între Românii din Ungaria și Maghiari ? Aceasta nu e serios, căci mijlocirea nu-și are locul decât când părțile primesc arbitragiul. Atunci, ce? Oratorii liberali n’au spus-o. Mai rămâne o chestiune, și aceasta de" o importanță capitală. Dacă este adevărat, ceea ce unul după altul amici d-lui Sturdza au afirmat-o, că Românii de dincolo sunt in primejdie de a dispare și că dispariția lor ar aduce fatalmente ruina regatului român, concluzia logică ar fi că România, în politica sa externă, trebue să se întoarcă în contra Austro-Ungariei și să intre în orice combinație ostilă acestei puteri. Dar tocmai partidul liberal nu poate preconiza o astfel de tactică—discutabilă în sine, fiindcă există o Basara-