Timpul, noiembrie 1895 (nr. 243-267)

1895-11-01 / nr. 243

ANUL AL ȘAPTE­SPRE­ZECELEA. — NO. 243 UN NUMER 10 BANI ABONAMENTELE In țară pe un an...........................................30 lei « pe 6 luni............................................18 lei « pe 3 luni........................... 10 lei Pentru streinătate, un an..........................50 lei In Paris ziarul nostru se găsește cu 0.20 b. numeral la Agence de journaux étrangers, rue de Maubeuge, 69 și la tote chioșcurile. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA — 16, Strada Academiei, 13 — MERCURI 1/13 NOEMBRE 1895 UN NUMER 10 BANI ANUNCIURI Și INSERȚII Linia 30 litere petit pag IV......................0,40 Reclame............................III.....................2,50 ..............................II • • vAI, î In Paris anunciurile se țin Havas, 8 Place de la Rourle.. • l/­f'v *f REDACȚIA ȘI ADMISÎI^Ri^Ark.­ 16, Strada .Aca­démiei­ 16 și au rentat! Din ziua în care puterea le a că­zut în se t pe neașteptate, colecti­viștii au îmbucat trompeta victoriei pare că câștigaseră o bătălie, și de atunci încoace tratează țara ca pe un pământ cucerit. Ei ne fac efec­tul unui golan care fiind că a avut norocul de a câștiga lotul cel mare la o loterie, își ia ifosul unui om avut. Dacă te ai lua după tonul țan­țoș și doctrinar al ziarelor liberale, ai crede că conservatorii au fost răs­turnați prin o luptă uriașă și că pe ruinele lăsate de dînșii, regimul li­beral va ridica o cetate mândră pe care va fâlfăi drapelul neprihănit al tuturor virtuților cetățenești. Demnitatea țerei va fi apărată cu mândrie, alegerile vor fi libere, se va face administrație iar nu politică, justiția va fi respectată, disciplina restabilită în armată, autonomia co­munală va deveni o realitate; în fine, România va fi de acum înainte un raid. N’am avea încă dreptul de a taxa toate aceste promisiuni de palavre dacă, în câte­va săptămâni de când sunt la putere, liberalii n’ar fi găsit deja mijlocul de a-’șî da arama pe față. 7a Debutul l’a făcut d. Dimitrie Sturd­­san Souza, precum îl numește țara întreagă după discursul său de la Iași. Ce e drept, în calitatea sa de prim­­ministru și ministru de externe, a apărat demnitatea țărei într-un mod nu se poate mai strălucit. Noroc că scuzele sale de la Iași îl privesc nu­mai pe dânsul și partidul pe care îl conduce, întreaga presă, europeană și toate ziarele noastre independente au putut constata stîngăcia d-lui Sturdza, când e vorba de a se de­zice. D-sa a făcut Ungurilor temenele până la pământ, bătându-șî în pept și zicându le : „Ticălos Măria Ta!“ Presa ungurească i-a răspuns în cor: „Ticălos ai fost, dar nu te cre­deam încă până la dovezi mai pipă­ite“. Se zice chiar că perioada scu­­­­zelor nu este încă încheiată; ne vine greu de a o crede și în ori­ce caz nu o dorim, dar în urma celor petrecute la Iași și a precedentelor stabilite în alte timpuri de guver­nele liberale, tot este cu putință din partea lor în materie de scuze, în schimbul blidului puterea. Iată ce au isbutit liberalii să facă în scurtul timp de când sunt la cârma Statului, privitor la apărarea demnităței țarei. După un asemenea debut ori­cine își poate închipui ce ne așteaptă în viitor. „Alegerile vor fi libere și se va face administrație iar nu politică “ Ast­fel a grăit tribunul de la ministerul de interne deschizându-ne o altă vedere în raiul liberal. „Voim alegeri libere iar nu boa­căne“, răspunde arh­anghelul păzi­tor sub forma Voinței Naționale în­vârtind sabia sa tutelară peste ca­pul d-lui Fleva. Cu alte cuvinte : „Nu te apuca de­­ mofturi Cleone! Noi nu ne jucăm de-a alegeri libere!“ Și bietul d. Fleva a înțeles bo­­bârnacul și s’a pus pe lucru, um­plând zilnic Monitorul cu disolvări, destituiri, înlocuiri etc. Aceasta însă nu împiedică zîzania în tabăra li­­­­berală. De­ sunt prea mulți candi­dați ; foamea era prea mare, și apoi s’au cam­părit locurile din cauza aliaților. Căci trebue să se știe că marele partid liberal, despre care se trîmbița câ dispune de țara întreagă, s’a milostivit să dea o parte din co­­legiuri la aliați. Nu doar că are ne­­voe de el, ferească Dumnezeu! Nu­mai așa, din bunătate de inimă și pentru a nu fi acuzat de excluzivism. Biserica colectivistă este destul de mare pentru a da loc unul Tomescu, unul Mariu Izvoranu, unui Enacovici, unul G­rigore Sturdza, unul Nicu Ca­­targiu, unul Sculi, unul Popovici și altor amici. Naște întrebarea: Cum se potri­vesc aceste împerecheri electorale cu puterea neînvinsă a partidului li­beral ? Cum! A doua­ zi după căde­rea conservatorilor, liberalii nu se simt destul de tari pentru a lupta singuri ? Dar respectarea justiției! Fără a mai vorbi de interpretările întorto­­chiate cu care delfinul colectivității a procedat în contra d-lor Henri Ca­­targiu și Bossie, a fost destul ca Curtea de casație să strămute pro­cesul Brening de la Curtea din Ga­lați la cea din Iași, pentru ca a doua­­zi Voința Națională să publice o no­tiță prin care amenință Curtea de Iași, în vederea procesului. Cu alte cuvinte, justiția e liberă, dar jude­cătorii trebue să judece conform do­rințelor d-lui Stătescu, dacă nu, vai de el! Tot așa stăm și cu disciplina în armată. Ministrul de războiü chiamă pe ofițerii demisionați și le zice să se adreseze Corpurilor legiuitoare pen­tru a cere reprimirea lor în armată. Adică, vestește reînceperea sistemu­lui de legi speciale și personale cu prilegiul unui act vădit de indis­ciplină. Ne oprim astă­zi la aceste câte­va exemple mai vădite despre mo­dul cum noul guvern liberal a inau­gurat conducerea afacerilor Statului. Ele dovedesc în destul ca liberalii n’au învățat nimic în opozițiune, că au rămas ceea ce erau, adică o ceată de exploatatori aî bune credințe pu­blice, gata a călca în picioare ori­ce promisiune pentru a’și mulțumi setea de răzbunare. Toate partidele noastre s’au schim­bat și au progresat, toate se vor schimba și vor înainta sub îmboldi­­rea timpului și a progresului, numai liberalii singuri au rămas staționari și învechiți în rele, fiind­că și as­tă­zi nu sunt un partid, ci o colec­tivitate de interese. ' --------------------------«8»-------------------------­T­ELEGRA TMT.133 Presa rusă Petersburg 10 Noembre. Din ordinul d-lui Goremykine, girantul ministerului de interne, și în virtutea prescripțiunilor legei asupra presii, vân­zarea cu numărul a ziarului Russk­ya Wiedomosti a fost interzisă. Panama Paris. 10 Noembre Rappel este autorizat să desmintă ști­rea după care s-ar redeschide instrucția în afacerea Panamarei. Creditul funciar francez Paris, 10 Noembre Deschizând întrunirea consiliului de administrație al Creditului funciar, noul guvernator, d. Labeyrie a declarat că si­tuația acestei instituțiuni trebue să asigu­re pe toată lumea, căci siguranța diferite­lor sale titluri este tot așa de absolută ca în­tot­dea­una. Tratatul din Liaotung Pekin, 10 Noembre Tratatul relativ la Liaotung s-a sem­nat la 8 Noembre. Explozii Madrid. 10 Noembre. O bombă a făcut explozie în refectoriul (sală de mâncare) unui pensionat de băeți la mănăstirea St. Joseph de Sabadele. Două elevi au fost răniți în mod grav. Trei bombe cu dinamită au făcut ex­plozie la mănăstirea de religioase din Cordejuda lângă Bilbao. N’a fost nici o victimă. Autorii atentatului au fost a­­restați. In timpii din urmă o explozie de bombe se mai produsese deja în aceiași mănăstire. EDIȚIA A­TUTTTUTA. Din Sobrania bulgară Sofia, 10 Noembre. Propunerea ca Cameră să meargă în corpore la palat pentru a remite prin­țului adresa, aceasta fiind în anul a­­ceasta de o însemnătate excepțională, nu s’a adoptat. Camera a ales în acest scop o dele­gație de 40 mambrii, formată din biroul Sobraniei și de un reprezentant de fie­care departament. Bani pe gârlă Articolul de mai la vale este reproducerea identică a unei convorbiri pe care am avut-o ori cu un colectivist, de altminterea foarte deștept. Era vorba despre venirea liberalilor la pu­tere, și iată cum se exprimă colectivistul : —Am ajuns la putere când nici prin gând nu ne trecea, grație binevoitorului concurs al partidului conservator, înțelegi că roü nu’mî pare, dar regret un singur lucru și anume : toți banii pe care ’i-am aruncat pe gârla și eu și tovarășii mei în acești ș­apte ani de luptă în contra guvernului conservator. — Aruncați pe gârlă ? Cum asta ? întrebai eu nedumerit. — Se înțelege, urmă colectivistul. Știi d-ta câte parale a cheltuit partidul în ș­apte ani de opoziție ? Peste un milion, aruncat pe gârlă. Am avut întruniri publice, cu public plătit de noi ca să vie sa aplaude, chirii de localuri pentru întruniri, manifestații pe strade, orga­nizări cu bani in vederea alegerilor pentru Ca­meră și comună, ziare subvenționate etc., etc. La ce ne-au folosit toate aceste cheltueli za­darnice ? La nimic, caci rezultatul a fost cu desăvârșire platonic. Nu ne au adus la putere nici întrunirile, nici alegerile, nici manifesta­țiile, și puteam să mai cheltuim încă un mi­lion, fără nici un rezultat, dacă nu ne pof­teați voi în capul bucatelor. — Prin urmare ?... — Prin urmare, de acum înainte, voi pro­povădui economii în timp de opoziție și abți­nerea de la cheltueli zadarnice, cu toate că drept vorbind această risipă trebue privită ca necesară pentru... comercia. — Cum asta ? — N’ai observat d-ta ce prost lucru este un bal ? Un chin adevărat până la zi și apoi o oboseală, cu durere de cap, pentru alte două zile. Cu toate acestea balurile sunt tre­buincioase pentru că dau de mâncare la sumă de lucrători. Dacă n’am avea baluri, ce o s’ar face iarna toți croitorii, cizmarii, coaforii, birtașii, cofetarii și o sumă de alți mici in­dustriași ? Ar trage pe dracul de coadă! Tot astfel și cu risipa partidelor în opoziție. Este absolut trebuincioasă pentru comerciu, de­și nu are nici un efect salutar pentru guverne. Ce s’ar face Weinberg cu sălile Dacia și Or­­feă, dacă nu am domoli rând pe rând guver­nele în efigie la tribuna întrunirilor publice ? «Dar Coengeopolii și Tobocii nenorociți, care în timp de opoziție nu au nici o slujbă, cu ce ar mai bea o țuică și ar mai cumpâra un palton, dacă nu le-am încredința misiunea să cutreere mahalalele ? «Dar cârciumarii, în ce zile fac ei afaceri mai bune de­cât atunci când plătește par­tidul ?» — Concluziunea ? întrebam eu. — Concluziunea este că: Banii cheltuiți de noi în opoziție nu ne-au servit la nimic po­liticește. Plâng risipa lor, dar au servit co­­mercialui. R* n­. -------------------------tig.-------------------------­Două risipe ale d-lui Take Ionescu Voința Națională de alaltă­ era voind să dovedească risipele comise de­­ Take Ionescu, o nemerește așa de rea, în­cât ne facem datoria de a-’î da peste labe de la început pentru ca să-i dăm ocazia s’o nemerească într’un alt rând. Cele două risipe ale d­lui Take Ionescu sunt închirierea caselor în care au fost Curțile de apel și de casație pentru con­servator și bibliotecă, și reînchirierea pa­latului Ghica de la Tei pentru înființa­rea unei școale de menagiu. Le luăm pe rând. Voința pretinde că casele în care au fost Curit­e sunt închiriate prea scump, pentru două motive: 1. Pentru­ că Statul va plăti pe­­ an 36 000 de lei, pe când ministerul de justiție nu plătea de­cât 25.000 lei. 2. Pentru că până acum Sta­tul plătea pentru conservator și biblio­tecă numai lei 15.000 pe an. Amândouă afirmările fiind făcute de colectiviști, sunt neapărat minciuni. Nu este adevărat că pentru casele în­chiriate de d. Take Ionescu se plătea în trecut numai 25.000 lei. Se plătea 33.000 lei pe an, și anume 25.000 de către mi­nisterul justiției și 8.000 de către jude­țul Ilfov. Avem deci o mică minciună colectivistă de 35 °­ C, ceea­ ce chiar la ră­­mători este excepțional. Dar d. Take Ionescu a sporit chiria cu 3.000 lei pe an. Da, a făcut-o pentru­ că în schimb a stipulat dreptul pentru Stat de a ocupa imobilul 6 luni gratis, fără L­ife nici o chirie, și a mai căpătat și drep­tul să dărâme ziduri interioare, să tran­­forme cu totul localul, să creeze o sală de spectacol pentru producțiile artistice ale conservatorului, fără ca să fie obli­gat la expirarea contractului să restabi­lească lucrurile în starea de mai înainte cum este obligat ori­ce chiriaș. Nu este adevărat că până acum Sta­tul plătea numai 15 000 lei pe an pentru conservator și bibliotecă. Aceasta este o colosală minciună colectivistă. Statul plă­tea 15.000 lei pe an numai pentru conser­vator și avea in schimb un’local detes­tată', cum o știu toți aceia cari s’au in­teresat de studiul muzicei. Biblioteca pân acum n’a plătit nici oda­tă chirie. Pănă la venirea la minister a d-lui Take Ionescu, biblioteca se afla în palatul Universității. A­cim trei ani, pen­tru a da puțin loc laboratorielor facultă­ților noastre, ministrul conservator a mu­tat biblioteca în fosta școală centrală din strada Pensionatului. Acum un an acest local trebuind să se dărâme pentru ridicarea palatului ministerului de dome­nii, d. Take Ionescu negăsind nici o casă în București în care putea instala biblio­teca, a fost silit să o închizi pentru pu­blic și să depună cărțile în lăzi în casele Blaremberg, proprietatea Statului, din strada Academiei. Lumea studioasă a protestat și cu drept cuvânt a protestat. Atunci d. Take Ionescu a rugat pe d. profesor C Dimitrescu-Iașî, directorul bi­­bliotecei, să găsească un local. După multe cercetări d. Dimitrescu-Iașî nu a putut găsi decât casele foste Keresztény din calea Victoriei, cu o chirie de 25 000 lei pe an, bine­înțeles numai pentru biblio­tecă D. Take Ionescu a primit imediat propunerea d-lui Dimitrescu-Iași, pentru că sistemul său ciocotesc de a adminis­tra înaltul învățământ se întemeia pe ideia că cu înalta cultură nu se fac eco­nomii de mucuri de luminări. Când să semneze contractul însă, d. Laurian, se­cretarul general, observând că proprieta­rul imobilului se chema Goldwurm, un nume cu care colectiviștii luni d’arendul înjuraseră pe d. Take Ionescu, a supus ca­zul ministrului, care după ce a chemat pe d. Dimitrescu-Iași și­­ l-a explicat cum murdăriile ziareLr opoziției ar fi prezen­tat o asemenea închiriere ca un act de favoare, a renunțat la această închiriere și biblioteca a rămas tot închisă. De­sigur că aceasta a fost un act de slăbiciune din partea ministrului­ conser­vator, căci un ministru n’are să se o­­cupe de bârfelile unor oameni captativ nici­ noștri­. A făcut-o însă și a făcut-o cu succes, căci câte­va luni în urmă a găsit un lo­cal tot așa de bun și mai­eftin. Intr’adevăr, în loc de a da 25.000 lei pe an numai pentru bibliotecă, d. Take Ionescu a dat 36.000 lei pe an (care se reduc la mult mai puțin când ținem so­coteală că avem 6 luni gratis), pentru un local care va instala și biblioteca foarte bine și conservatorul într-un mod cu de­săvârșire european. Este destul să spunem că noul conser­­vator va dispune nu numai de un în­doit număr de săli de clase, dar și de două mari sale de audițiuni muzicale și dramatice, în care vor putea lua parte coruri și orchestre întregi și vor putea asista într’una peste 200 în cea­l­ altă peste 300 de spectatori. Despre cele afirmate mai sus, Vo­ința Națională se poate informa de la d. Dimitrescu-Iași, un liberal și un liberal adevărat acela. Cea­l’altă risipă a d-lui Take Ionescu este și mai boacănă. Voința Națională se plânge că s’a re­­închiriat o casă, cu chiria care se plătea încă de o mulțime de ani, sub pretextul ridicol de a se înființa o școală de me­nagiu. Voința ar fi ridicolă, dacă n’ar fi de rea credință. Mai întâiă acțiunea d-lui Take Ionescu este perfect legală. Legea învățământului primar în articolul 43 spune că pe lângă asilul de orfane BU­na Doamna se va în­ființa și o secție de menagiu, iar budge­tul pe 1895 96 a și prevăzut o sumă de 8000 lei pentru a se începe această­­ școală. Vom fi întrebați însă pentru care scop e această școală de menagiu? Se știe că Asilul a fost creat pentru orfane. Este adevărat că sub liberali a silul nu a servit pentru orfane, ci pen­tru fetele protegiaților d lor și că a tre­buit să vină legea d-lui Take Ionescu, care să împiedice pe viitor admiterea ne­orfanelor în orfelinatul Elena Doamna. In haosul în care se afla asilul până la organizarea dată de d Take Ionescu, era acolo un fel de școală normală fără destinație specială și un fel de atelier profesional, scoale pe care d. Take Io­nescu le-a transformat într’o adevărată școală normală de învățătoare și o ade­vărată școală profesională. Dar sunt orfane care nici nu sunt des­toinice să urmeze cursurile cam grele ale secției normale, nici nu sunt destoinice ca să învețe meserii. Cu acestea ce sa face ? De eliminat nu e cu putință, căci n’ai unde să le elimineze. D. Sturdza, când era ministru de in­strucție, ca un liberal și democrat ce este, le-a trimis la mănăstire, unde unele au murit, iar altele au fugit în lumea mare. D. Take Ionescu, ca un ciocoiu ce este, a găsit că călugăria cu sila nu este lu­cru uman și a cugetat să înființeze pen­tru dânsele o școală de menagiu așa cum se află în mai toate țările și mai ales în Germania. Fürst Demeter Stu­dza credem că va fi satisfăcut. Și ca să nu facă lucrul alandala, a trimis pe d. Laurian să viziteze aceste școli și în special pe cea din Coburg, care se află sub protecția A. S. I Du­cesa de Coburg și în urmă, asupra ra­portului d-lui Laurian, a și hotărît orga­nizarea acestei școli, pe care liberalii nu mai au de­cât să o pună în execuție. Dar se va zice: Pentru ce secția de menagiu să fie într’un local deosebit și nu tot în localul afilului El nu Doamna ? Pentru două cuvinte foarte temeinice: unul de ordine pedagogică și altul de necesitate materială. A ține sub acelaș acoperiș o școală de profesoare și o școală de bone, este a le strica pe amândouă De alt­fel în asilul Elena Doamna nu mai este loc și trebue să aibă cine­va inima împietrită a colectivistului pentru ca să nu dorească să sporească numă­rul orfanelor ce se pot primi. Este adevărat că după ce colectiviștii în 12 ani nu au făcut nici o îmbunătă­țire la localul asilului, lau lăsat într’o stare de absolută dărăpănare și au ui­tat chiar să întrebuințeze veniturile le­gatelor lăsate de pioșii legatari, d. Take Ionescu a tranformat asilul radical, a îndoit numărul dormitoarelor, a dat o sală de mâncare acestor nenorocite care mâncau în pivniță, le-a dat calorifer și toate instalațiile moderne și, răsfoind cu dragoste părintească toate catastifele ministerului, a găsit aproape 40.000 lei uitați, pe cari i-a destinat pentru rufărie și obiecte de menagiu, întrun cuvânt a făcut ast­fel de îmbunătățiri în­cât ori­cine va merge la Cotroceni nu va mai recunoaște vechiul așil; totuși numărul suferințelor aste așa de mare, în­cât bine a făcut ministrul conservator că a pus secția de menagiu în alt local și a mărit ast­fel adăpostul pentru acele vic­time ale soartei, pentru care colectiviștii au vorbe și conservatorii milă. După ce am analizat minciunile Voin­ței, să ne fie iertat să scoatem morala acestui incident. Iat-o: D Take Ionescu nu numai a făcut ne­numărate îmbunătățiri în departamentul său, dar nici o dată nu s'a lăudat cu ele. Dacă colectiviștii­­ ar lăsa în pace, pentru marea masă a publicului aceste îmbunătățiri ar rămânea necunoscute. Colectiviștii însă au sgândării, atât mai rea pentru eî, atât mai bine pentru noî. I-î prevenim cu compătimire: ori de câte ori vor maî sgânduri, tot așa vor pâți.-------—<♦'•>♦ ̇—■-----­ Mișcarea Electorală Ar fi de necrezut ca Curtea de Apel din Iași să se înjosească la rolul de spălătoreasă a murdăriilor de la Galați, dar dacă așa ceva s’ar întâmpla, ori­cine ar fi îndreptățit a crede că inamovibilitatea este mai mult o primejdie pentru justția țârei de vreme ce dă dreptul și reacționarilor să beneficieze de cele trei in­stanțe. Sub regimul nostru, rog­m de râsuflare pen­tru popor, numai „nația“ se poate bucura de drepturile înscrise în legi, reacțiunea să intre în „nație“ sau să se mulțumească a fi afară din lege. Cu această lozincă am biruit falanga de străini și înstrăinați, cu ea vom ține piept încercărilor vinovate ale celor cari nu înțeleg că a trecut vremea oligarhiei, cu ea, în fine, vom atinge țe­a pentru care s’au jertfit generațiile cărora le datorim lumina zilei. Am zis: Cine are urechi să vază, cine nu, nu. . Zaharia ------- ---------­ Eu discurs al Lordului Salisbury — Prin fir telegrafic — Londra, 10 Noembre. La banchetul de la Guildhall, dar cu o­­caz­a instalării noului lord­ primar, lord Salisbury a rostit un discurs mare. A exprimat speranța că pacea s-a res­­­tabilit în Extremul­ Orient.

Next