Timpul, noiembrie 1895 (nr. 243-267)
1895-11-01 / nr. 243
ANUL AL ȘAPTESPREZECELEA. — NO. 243 UN NUMER 10 BANI ABONAMENTELE In țară pe un an...........................................30 lei « pe 6 luni............................................18 lei « pe 3 luni........................... 10 lei Pentru streinătate, un an..........................50 lei In Paris ziarul nostru se găsește cu 0.20 b. numeral la Agence de journaux étrangers, rue de Maubeuge, 69 și la tote chioșcurile. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA — 16, Strada Academiei, 13 — MERCURI 1/13 NOEMBRE 1895 UN NUMER 10 BANI ANUNCIURI Și INSERȚII Linia 30 litere petit pag IV......................0,40 Reclame............................III.....................2,50 ..............................II • • vAI, î In Paris anunciurile se țin Havas, 8 Place de la Rourle.. • l/f'v *f REDACȚIA ȘI ADMISÎI^Ri^Ark. 16, Strada .Académiei 16 și au rentat! Din ziua în care puterea le a căzut în se t pe neașteptate, colectiviștii au îmbucat trompeta victoriei pare că câștigaseră o bătălie, și de atunci încoace tratează țara ca pe un pământ cucerit. Ei ne fac efectul unui golan care fiind că a avut norocul de a câștiga lotul cel mare la o loterie, își ia ifosul unui om avut. Dacă te ai lua după tonul țanțoș și doctrinar al ziarelor liberale, ai crede că conservatorii au fost răsturnați prin o luptă uriașă și că pe ruinele lăsate de dînșii, regimul liberal va ridica o cetate mândră pe care va fâlfăi drapelul neprihănit al tuturor virtuților cetățenești. Demnitatea țerei va fi apărată cu mândrie, alegerile vor fi libere, se va face administrație iar nu politică, justiția va fi respectată, disciplina restabilită în armată, autonomia comunală va deveni o realitate; în fine, România va fi de acum înainte un raid. N’am avea încă dreptul de a taxa toate aceste promisiuni de palavre dacă, în câteva săptămâni de când sunt la putere, liberalii n’ar fi găsit deja mijlocul de a-’șî da arama pe față. 7a Debutul l’a făcut d. Dimitrie Sturdsan Souza, precum îl numește țara întreagă după discursul său de la Iași. Ce e drept, în calitatea sa de primministru și ministru de externe, a apărat demnitatea țărei într-un mod nu se poate mai strălucit. Noroc că scuzele sale de la Iași îl privesc numai pe dânsul și partidul pe care îl conduce, întreaga presă, europeană și toate ziarele noastre independente au putut constata stîngăcia d-lui Sturdza, când e vorba de a se dezice. D-sa a făcut Ungurilor temenele până la pământ, bătându-șî în pept și zicându le : „Ticălos Măria Ta!“ Presa ungurească i-a răspuns în cor: „Ticălos ai fost, dar nu te credeam încă până la dovezi mai pipăite“. Se zice chiar că perioada scuzelor nu este încă încheiată; ne vine greu de a o crede și în orice caz nu o dorim, dar în urma celor petrecute la Iași și a precedentelor stabilite în alte timpuri de guvernele liberale, tot este cu putință din partea lor în materie de scuze, în schimbul blidului puterea. Iată ce au isbutit liberalii să facă în scurtul timp de când sunt la cârma Statului, privitor la apărarea demnităței țarei. După un asemenea debut oricine își poate închipui ce ne așteaptă în viitor. „Alegerile vor fi libere și se va face administrație iar nu politică “ Astfel a grăit tribunul de la ministerul de interne deschizându-ne o altă vedere în raiul liberal. „Voim alegeri libere iar nu boacăne“, răspunde arhanghelul păzitor sub forma Voinței Naționale învârtind sabia sa tutelară peste capul d-lui Fleva. Cu alte cuvinte : „Nu te apuca de mofturi Cleone! Noi nu ne jucăm de-a alegeri libere!“ Și bietul d. Fleva a înțeles bobârnacul și s’a pus pe lucru, umplând zilnic Monitorul cu disolvări, destituiri, înlocuiri etc. Aceasta însă nu împiedică zîzania în tabăra liberală. De sunt prea mulți candidați ; foamea era prea mare, și apoi s’au campărit locurile din cauza aliaților. Căci trebue să se știe că marele partid liberal, despre care se trîmbița câ dispune de țara întreagă, s’a milostivit să dea o parte din colegiuri la aliați. Nu doar că are nevoe de el, ferească Dumnezeu! Numai așa, din bunătate de inimă și pentru a nu fi acuzat de excluzivism. Biserica colectivistă este destul de mare pentru a da loc unul Tomescu, unul Mariu Izvoranu, unui Enacovici, unul Grigore Sturdza, unul Nicu Catargiu, unul Sculi, unul Popovici și altor amici. Naște întrebarea: Cum se potrivesc aceste împerecheri electorale cu puterea neînvinsă a partidului liberal ? Cum! A doua zi după căderea conservatorilor, liberalii nu se simt destul de tari pentru a lupta singuri ? Dar respectarea justiției! Fără a mai vorbi de interpretările întortochiate cu care delfinul colectivității a procedat în contra d-lor Henri Catargiu și Bossie, a fost destul ca Curtea de casație să strămute procesul Brening de la Curtea din Galați la cea din Iași, pentru ca a douazi Voința Națională să publice o notiță prin care amenință Curtea de Iași, în vederea procesului. Cu alte cuvinte, justiția e liberă, dar judecătorii trebue să judece conform dorințelor d-lui Stătescu, dacă nu, vai de el! Tot așa stăm și cu disciplina în armată. Ministrul de războiü chiamă pe ofițerii demisionați și le zice să se adreseze Corpurilor legiuitoare pentru a cere reprimirea lor în armată. Adică, vestește reînceperea sistemului de legi speciale și personale cu prilegiul unui act vădit de indisciplină. Ne oprim astăzi la aceste câteva exemple mai vădite despre modul cum noul guvern liberal a inaugurat conducerea afacerilor Statului. Ele dovedesc în destul ca liberalii n’au învățat nimic în opozițiune, că au rămas ceea ce erau, adică o ceată de exploatatori aî bune credințe publice, gata a călca în picioare orice promisiune pentru a’și mulțumi setea de răzbunare. Toate partidele noastre s’au schimbat și au progresat, toate se vor schimba și vor înainta sub îmboldirea timpului și a progresului, numai liberalii singuri au rămas staționari și învechiți în rele, fiindcă și astăzi nu sunt un partid, ci o colectivitate de interese. ' --------------------------«8»-------------------------TELEGRA TMT.133 Presa rusă Petersburg 10 Noembre. Din ordinul d-lui Goremykine, girantul ministerului de interne, și în virtutea prescripțiunilor legei asupra presii, vânzarea cu numărul a ziarului Russkya Wiedomosti a fost interzisă. Panama Paris. 10 Noembre Rappel este autorizat să desmintă știrea după care s-ar redeschide instrucția în afacerea Panamarei. Creditul funciar francez Paris, 10 Noembre Deschizând întrunirea consiliului de administrație al Creditului funciar, noul guvernator, d. Labeyrie a declarat că situația acestei instituțiuni trebue să asigure pe toată lumea, căci siguranța diferitelor sale titluri este tot așa de absolută ca întotdeauna. Tratatul din Liaotung Pekin, 10 Noembre Tratatul relativ la Liaotung s-a semnat la 8 Noembre. Explozii Madrid. 10 Noembre. O bombă a făcut explozie în refectoriul (sală de mâncare) unui pensionat de băeți la mănăstirea St. Joseph de Sabadele. Două elevi au fost răniți în mod grav. Trei bombe cu dinamită au făcut explozie la mănăstirea de religioase din Cordejuda lângă Bilbao. N’a fost nici o victimă. Autorii atentatului au fost arestați. In timpii din urmă o explozie de bombe se mai produsese deja în aceiași mănăstire. EDIȚIA ATUTTTUTA. Din Sobrania bulgară Sofia, 10 Noembre. Propunerea ca Cameră să meargă în corpore la palat pentru a remite prințului adresa, aceasta fiind în anul aceasta de o însemnătate excepțională, nu s’a adoptat. Camera a ales în acest scop o delegație de 40 mambrii, formată din biroul Sobraniei și de un reprezentant de fiecare departament. Bani pe gârlă Articolul de mai la vale este reproducerea identică a unei convorbiri pe care am avut-o ori cu un colectivist, de altminterea foarte deștept. Era vorba despre venirea liberalilor la putere, și iată cum se exprimă colectivistul : —Am ajuns la putere când nici prin gând nu ne trecea, grație binevoitorului concurs al partidului conservator, înțelegi că roü nu’mî pare, dar regret un singur lucru și anume : toți banii pe care ’i-am aruncat pe gârla și eu și tovarășii mei în acești șapte ani de luptă în contra guvernului conservator. — Aruncați pe gârlă ? Cum asta ? întrebai eu nedumerit. — Se înțelege, urmă colectivistul. Știi d-ta câte parale a cheltuit partidul în șapte ani de opoziție ? Peste un milion, aruncat pe gârlă. Am avut întruniri publice, cu public plătit de noi ca să vie sa aplaude, chirii de localuri pentru întruniri, manifestații pe strade, organizări cu bani in vederea alegerilor pentru Cameră și comună, ziare subvenționate etc., etc. La ce ne-au folosit toate aceste cheltueli zadarnice ? La nimic, caci rezultatul a fost cu desăvârșire platonic. Nu ne au adus la putere nici întrunirile, nici alegerile, nici manifestațiile, și puteam să mai cheltuim încă un milion, fără nici un rezultat, dacă nu ne pofteați voi în capul bucatelor. — Prin urmare ?... — Prin urmare, de acum înainte, voi propovădui economii în timp de opoziție și abținerea de la cheltueli zadarnice, cu toate că drept vorbind această risipă trebue privită ca necesară pentru... comercia. — Cum asta ? — N’ai observat d-ta ce prost lucru este un bal ? Un chin adevărat până la zi și apoi o oboseală, cu durere de cap, pentru alte două zile. Cu toate acestea balurile sunt trebuincioase pentru că dau de mâncare la sumă de lucrători. Dacă n’am avea baluri, ce o s’ar face iarna toți croitorii, cizmarii, coaforii, birtașii, cofetarii și o sumă de alți mici industriași ? Ar trage pe dracul de coadă! Tot astfel și cu risipa partidelor în opoziție. Este absolut trebuincioasă pentru comerciu, deși nu are nici un efect salutar pentru guverne. Ce s’ar face Weinberg cu sălile Dacia și Orfeă, dacă nu am domoli rând pe rând guvernele în efigie la tribuna întrunirilor publice ? «Dar Coengeopolii și Tobocii nenorociți, care în timp de opoziție nu au nici o slujbă, cu ce ar mai bea o țuică și ar mai cumpâra un palton, dacă nu le-am încredința misiunea să cutreere mahalalele ? «Dar cârciumarii, în ce zile fac ei afaceri mai bune decât atunci când plătește partidul ?» — Concluziunea ? întrebam eu. — Concluziunea este că: Banii cheltuiți de noi în opoziție nu ne-au servit la nimic politicește. Plâng risipa lor, dar au servit comercialui. R* n. -------------------------tig.-------------------------Două risipe ale d-lui Take Ionescu Voința Națională de alaltă era voind să dovedească risipele comise de Take Ionescu, o nemerește așa de rea, încât ne facem datoria de a-’î da peste labe de la început pentru ca să-i dăm ocazia s’o nemerească într’un alt rând. Cele două risipe ale dlui Take Ionescu sunt închirierea caselor în care au fost Curțile de apel și de casație pentru conservator și bibliotecă, și reînchirierea palatului Ghica de la Tei pentru înființarea unei școale de menagiu. Le luăm pe rând. Voința pretinde că casele în care au fost Curite sunt închiriate prea scump, pentru două motive: 1. Pentru că Statul va plăti pe an 36 000 de lei, pe când ministerul de justiție nu plătea decât 25.000 lei. 2. Pentru că până acum Statul plătea pentru conservator și bibliotecă numai lei 15.000 pe an. Amândouă afirmările fiind făcute de colectiviști, sunt neapărat minciuni. Nu este adevărat că pentru casele închiriate de d. Take Ionescu se plătea în trecut numai 25.000 lei. Se plătea 33.000 lei pe an, și anume 25.000 de către ministerul justiției și 8.000 de către județul Ilfov. Avem deci o mică minciună colectivistă de 35 ° C, ceea ce chiar la rămători este excepțional. Dar d. Take Ionescu a sporit chiria cu 3.000 lei pe an. Da, a făcut-o pentru că în schimb a stipulat dreptul pentru Stat de a ocupa imobilul 6 luni gratis, fără Life nici o chirie, și a mai căpătat și dreptul să dărâme ziduri interioare, să tranforme cu totul localul, să creeze o sală de spectacol pentru producțiile artistice ale conservatorului, fără ca să fie obligat la expirarea contractului să restabilească lucrurile în starea de mai înainte cum este obligat orice chiriaș. Nu este adevărat că până acum Statul plătea numai 15 000 lei pe an pentru conservator și bibliotecă. Aceasta este o colosală minciună colectivistă. Statul plătea 15.000 lei pe an numai pentru conservator și avea in schimb un’local detestată', cum o știu toți aceia cari s’au interesat de studiul muzicei. Biblioteca pân acum n’a plătit nici odată chirie. Pănă la venirea la minister a d-lui Take Ionescu, biblioteca se afla în palatul Universității. Acim trei ani, pentru a da puțin loc laboratorielor facultăților noastre, ministrul conservator a mutat biblioteca în fosta școală centrală din strada Pensionatului. Acum un an acest local trebuind să se dărâme pentru ridicarea palatului ministerului de domenii, d. Take Ionescu negăsind nici o casă în București în care putea instala biblioteca, a fost silit să o închizi pentru public și să depună cărțile în lăzi în casele Blaremberg, proprietatea Statului, din strada Academiei. Lumea studioasă a protestat și cu drept cuvânt a protestat. Atunci d. Take Ionescu a rugat pe d. profesor C Dimitrescu-Iașî, directorul bibliotecei, să găsească un local. După multe cercetări d. Dimitrescu-Iașî nu a putut găsi decât casele foste Keresztény din calea Victoriei, cu o chirie de 25 000 lei pe an, bineînțeles numai pentru bibliotecă D. Take Ionescu a primit imediat propunerea d-lui Dimitrescu-Iași, pentru că sistemul său ciocotesc de a administra înaltul învățământ se întemeia pe ideia că cu înalta cultură nu se fac economii de mucuri de luminări. Când să semneze contractul însă, d. Laurian, secretarul general, observând că proprietarul imobilului se chema Goldwurm, un nume cu care colectiviștii luni d’arendul înjuraseră pe d. Take Ionescu, a supus cazul ministrului, care după ce a chemat pe d. Dimitrescu-Iași și l-a explicat cum murdăriile ziareLr opoziției ar fi prezentat o asemenea închiriere ca un act de favoare, a renunțat la această închiriere și biblioteca a rămas tot închisă. Desigur că aceasta a fost un act de slăbiciune din partea ministrului conservator, căci un ministru n’are să se ocupe de bârfelile unor oameni captativ nici noștri. A făcut-o însă și a făcut-o cu succes, căci câteva luni în urmă a găsit un local tot așa de bun și maieftin. Intr’adevăr, în loc de a da 25.000 lei pe an numai pentru bibliotecă, d. Take Ionescu a dat 36.000 lei pe an (care se reduc la mult mai puțin când ținem socoteală că avem 6 luni gratis), pentru un local care va instala și biblioteca foarte bine și conservatorul într-un mod cu desăvârșire european. Este destul să spunem că noul conservator va dispune nu numai de un îndoit număr de săli de clase, dar și de două mari sale de audițiuni muzicale și dramatice, în care vor putea lua parte coruri și orchestre întregi și vor putea asista într’una peste 200 în ceal altă peste 300 de spectatori. Despre cele afirmate mai sus, Voința Națională se poate informa de la d. Dimitrescu-Iași, un liberal și un liberal adevărat acela. Ceal’altă risipă a d-lui Take Ionescu este și mai boacănă. Voința Națională se plânge că s’a reînchiriat o casă, cu chiria care se plătea încă de o mulțime de ani, sub pretextul ridicol de a se înființa o școală de menagiu. Voința ar fi ridicolă, dacă n’ar fi de rea credință. Mai întâiă acțiunea d-lui Take Ionescu este perfect legală. Legea învățământului primar în articolul 43 spune că pe lângă asilul de orfane BUna Doamna se va înființa și o secție de menagiu, iar budgetul pe 1895 96 a și prevăzut o sumă de 8000 lei pentru a se începe această școală. Vom fi întrebați însă pentru care scop e această școală de menagiu? Se știe că Asilul a fost creat pentru orfane. Este adevărat că sub liberali a silul nu a servit pentru orfane, ci pentru fetele protegiaților d lor și că a trebuit să vină legea d-lui Take Ionescu, care să împiedice pe viitor admiterea neorfanelor în orfelinatul Elena Doamna. In haosul în care se afla asilul până la organizarea dată de d Take Ionescu, era acolo un fel de școală normală fără destinație specială și un fel de atelier profesional, scoale pe care d. Take Ionescu le-a transformat într’o adevărată școală normală de învățătoare și o adevărată școală profesională. Dar sunt orfane care nici nu sunt destoinice să urmeze cursurile cam grele ale secției normale, nici nu sunt destoinice ca să învețe meserii. Cu acestea ce sa face ? De eliminat nu e cu putință, căci n’ai unde să le elimineze. D. Sturdza, când era ministru de instrucție, ca un liberal și democrat ce este, le-a trimis la mănăstire, unde unele au murit, iar altele au fugit în lumea mare. D. Take Ionescu, ca un ciocoiu ce este, a găsit că călugăria cu sila nu este lucru uman și a cugetat să înființeze pentru dânsele o școală de menagiu așa cum se află în mai toate țările și mai ales în Germania. Fürst Demeter Studza credem că va fi satisfăcut. Și ca să nu facă lucrul alandala, a trimis pe d. Laurian să viziteze aceste școli și în special pe cea din Coburg, care se află sub protecția A. S. I Ducesa de Coburg și în urmă, asupra raportului d-lui Laurian, a și hotărît organizarea acestei școli, pe care liberalii nu mai au decât să o pună în execuție. Dar se va zice: Pentru ce secția de menagiu să fie într’un local deosebit și nu tot în localul afilului El nu Doamna ? Pentru două cuvinte foarte temeinice: unul de ordine pedagogică și altul de necesitate materială. A ține sub acelaș acoperiș o școală de profesoare și o școală de bone, este a le strica pe amândouă De altfel în asilul Elena Doamna nu mai este loc și trebue să aibă cineva inima împietrită a colectivistului pentru ca să nu dorească să sporească numărul orfanelor ce se pot primi. Este adevărat că după ce colectiviștii în 12 ani nu au făcut nici o îmbunătățire la localul asilului, lau lăsat într’o stare de absolută dărăpănare și au uitat chiar să întrebuințeze veniturile legatelor lăsate de pioșii legatari, d. Take Ionescu a tranformat asilul radical, a îndoit numărul dormitoarelor, a dat o sală de mâncare acestor nenorocite care mâncau în pivniță, le-a dat calorifer și toate instalațiile moderne și, răsfoind cu dragoste părintească toate catastifele ministerului, a găsit aproape 40.000 lei uitați, pe cari i-a destinat pentru rufărie și obiecte de menagiu, întrun cuvânt a făcut astfel de îmbunătățiri încât oricine va merge la Cotroceni nu va mai recunoaște vechiul așil; totuși numărul suferințelor aste așa de mare, încât bine a făcut ministrul conservator că a pus secția de menagiu în alt local și a mărit astfel adăpostul pentru acele victime ale soartei, pentru care colectiviștii au vorbe și conservatorii milă. După ce am analizat minciunile Voinței, să ne fie iertat să scoatem morala acestui incident. Iat-o: D Take Ionescu nu numai a făcut nenumărate îmbunătățiri în departamentul său, dar nici o dată nu s'a lăudat cu ele. Dacă colectiviștii ar lăsa în pace, pentru marea masă a publicului aceste îmbunătățiri ar rămânea necunoscute. Colectiviștii însă au sgândării, atât mai rea pentru eî, atât mai bine pentru noî. I-î prevenim cu compătimire: ori de câte ori vor maî sgânduri, tot așa vor pâți.-------—<♦'•>♦ ̇—■----- Mișcarea Electorală Ar fi de necrezut ca Curtea de Apel din Iași să se înjosească la rolul de spălătoreasă a murdăriilor de la Galați, dar dacă așa ceva s’ar întâmpla, oricine ar fi îndreptățit a crede că inamovibilitatea este mai mult o primejdie pentru justția țârei de vreme ce dă dreptul și reacționarilor să beneficieze de cele trei instanțe. Sub regimul nostru, rogm de râsuflare pentru popor, numai „nația“ se poate bucura de drepturile înscrise în legi, reacțiunea să intre în „nație“ sau să se mulțumească a fi afară din lege. Cu această lozincă am biruit falanga de străini și înstrăinați, cu ea vom ține piept încercărilor vinovate ale celor cari nu înțeleg că a trecut vremea oligarhiei, cu ea, în fine, vom atinge țea pentru care s’au jertfit generațiile cărora le datorim lumina zilei. Am zis: Cine are urechi să vază, cine nu, nu. . Zaharia ------- --------- Eu discurs al Lordului Salisbury — Prin fir telegrafic — Londra, 10 Noembre. La banchetul de la Guildhall, dar cu ocaza instalării noului lord primar, lord Salisbury a rostit un discurs mare. A exprimat speranța că pacea s-a restabilit în Extremul Orient.