Timpul, august 1898 (nr. 167-189)

1898-08-01 / nr. 167

ANUL AL DOUE-ZECELÉA — No. 167 UN NUMÉB 10 BANI ABOMAMEMTELE In țară pe un an^.....................................30 lei » pe 6 luni......................* • • • 18 lei » pe 3 luni.....................................10 lel Pentru streinatate, un an •••*•• • 50 lel In Paris ziarul nostru se găsește cu 0,20 b. numărul la Agence de journaux étrangers rue de Maubeuge, 69 și la toate chioșcurile. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București» Calea Victoriei — TO VIITORUL SPANIEI Preliminările păcei între Spania și Statele­ Unite ale Americei s’au semnat; discuțiunile de amănunte nu pot modifica acest rezultat. Suntem clar în fața unui mare eveniment istoric al sfârșitului vea­cului nostru : Spania a încetat de-a fi o putere coloniala în America; ea, care a descoperit lumea nouă, care a fundat un imperiu transa­tlantic, care a fost secole întregi cea mai mare putere colonială a Europei, astă­zi este silită a părăsi țărmurile Americei, luând cu densa rămășițele lui Cristof Columb. Statul creat de rasa anglo-saxonă pe te­ritoriul transatlantic a arătat mai multă putere de viață de­cât colo­niile latine. Statele­ Unite sunt astă­zi puterea predominată dincolo de Ocean. Acest fapt are o mare însemnă­tate istorică, nu numai pentru Spania, ci și pentru întreaga omenire. Doctrina lui Monroe , «America a Americanilor» a căpătat o con­sfințire sângeroasă și definitivă. Bătrâna Europă a privit cu ne­păsare la lupta inegală care s’a dat între tânărul Stat american și istovita Spanie ; singură și săracă cum era Spania față cu Statele­ Unite, rezultatul răsboiului nu era îndouios ; cu toată vitejia tradițio­nală a soldaților și a marinarilor săi, Spania a fost învinsă în Ocea­nul Atlantic și în cel Pacific; flo­tele sale au fost distruse , coloniile sale principale ocupate de Ame­ricani. Nu-i rămânea de­cât să facă pace, primind condițiunile în­vingătorului. Astă­zi Spania nu mai este o putere maritimă, prin urmare nu mai poate fi o putere colonială. Statele­ Unite ale Americii de Nord, din contra, intră în categoria ma­rilor puteri maritime și dovedesc o tendință de expansiune care o va sili să devie o putere militară. Prin acest fapt se modifică echi­librul politic ce se stabilise între puteri în Extremul Orient. Au a­­părut în ultimii ani două factori însemnați cu care Europa trebue să conteze : Japonia și Statele­ Unite. De acum înainte nu se poate face nimic pe țărmurile Oceanului Paci­fic și în partea occidentală a Ocea­nului Atlantic fără ca acești factori nouî și puternici să-și zică cuvântul. Așa­dar, consecințele răsboiului americano-spaniol vor fi încă mai mari pentru Europa colonială de­cât pentru Spania în special. Părăsirea coloniilor sale din A­­merica este pentru Spania o pa­gubă mai mult morală; ea este re­zultatul neînlăturabil al unui șir de greșeli comise în cursul secolelor al XVI-lea, al XVII-lea, al XVIII- lea și al XIX-lea. Dar din punctul de vedere al propășirea Statului și al poporului spaniol, pierderea Cu­bei și a insulei Porto­ Rico poate deveni un bine. Menținerea dominațiunei sale co­loniale în America a costat pe Spa­nia sume enorme, și a absorbit o mare parte din puterile sale. Un mare economist modern a scris o dată: «Coloniile au făcut odinioară din Spania o putere mare, astă­zi ele o împiedică de a-­și lua locul ce’l merită în sfaturile Europei.» Bo­gată cum este, ca sol și ca producte minerale, Spania fiind scutită de cancerul ei colonial care o rodea, după un pătrar de secol poate să se ridice din nou la rangul care­­ i-se cuvine. Singura împedicare ce se poate ivi în contra propășirei ei constă în frământările interne. In câte­va săptămâni se va ve­dea dacă, după răsboiul extern, ne­norocita și frumoasa Spanie nu va trece și prin răsboiul civil. Carliștii se mișcă și pregătesc o campanie în contra Dinastiei actuale, dar pare că nu mai sunt atât de puternici cum se credea. Cauza este că le lipsește incuragiarea Vaticanului, ceea ce pune pe cler, elementul lor cel mai puternic, în neputință de a lucra pe față în contra ordinei stabilite. Dacă acum, când condi­țiunile destul de oneroase ale pă­cei sunt cunoscute, Don Carlos n’a isbutit încă să provoace o mișcare serioasă, ne vine a crede că gu­vernul Reginei va putea să rămâie stăpân pe situație. In ori­ce caz, împrejurările in­terne despre care era teamă că vor lua o cale primejdioasă după înfrân­gerea suferită de Spania, nu se a­­rată în culori atât de negre precum se credea. Opinia publică în Spania pare a se obicinui cu cruda dar neînlăturabila necesitate a jertfelor provocate de răsboiul nenorocit. Urăm nobilei națiuni spaniole, care a dat atâtea dovezi de eroism, să poată da și dovezi de înțelep­ciune, cruțând Spania de lupte ci­vile și punându-se pe muncă pen­tru a repara dezastrele suferite. Lumea latină privește cu durere la loviturile ce au căzut peste un vlăstar strălucit al neamului, dar hrănește credința că va găsi în seva care curge în vinele sale puterea de a’și relua între Statele europene locul de onoare care ’i­ se cuvine. TRIZEGMAME Afacerea Dreyfus Paris, 1­1 August După amiazi avocatul Labori a somat prin portărel pe procurorul­ general să-i comunice dosarul Esterhazy-Pays.­­ Procurorul general a refuzat.­­Papa Borna, și August De dimineață Papa a stat aproape 4 ore în picioare și restul zilei a stat în pat, după re­­comandația doctorului Laponi, care confirmă că indispoziția Papii este foarte ușoară. Osservatore zice că starea Papii s-a îmbună­tățit ast­fel încât de mâine va relua audiențele sale obicinuite. Conflictul italo-columbian Washington, 11 August D. Day a primit știrea că Italia, din consi­­derațiuni pentru Statele­ Unite, va acorda un termen de opt luni Columbiei pentru regularea reclamațiunei Cerutti. Bogota. 11 August Congresul a autorizat pe președintele Colum­biei să satisfacă reclamațiunile Italiei în afa­cerea Cerutti. Din Persia Teheran, 11 August Amin-es-Sultaneh a fost numit mare-vizir. O afacere gravă. Azi noapte am fost deșteptat din somn de un factor care­­ mi-a adus o telegramă pentru redacție. Era o depeșe urgentă a unuia din numeroșii noștri corespondenți din Paris ; conținutul ei merita urgența, căci iată ce știre comunica : Paris, 11 August ora 10 seara Ziarul Temps încetat apariția. LAZO Un moment nu ’mi-a venit a crede. Cum ? Ziarul Le Temps care apare de 38 de ani și a luat mai ales în ultimii timpi o desvoltare așa de mare, să dispară de-o dată, fără să se fi bănuit măcar de mai înainte ? Dar, din momentul ce știrea o vedea corespondentul nostru Lazo, în care avem cea mai mare încredere, nu ’mi-era permis să mă îndoiesc. Eram însă revoltat că Lazo, în sgârcenia sa, n’a comunicat și motivele morții premature a importantului ziar parizian. M’am îmbrăcat dar repede și am pornit al oficiul telegrafic, unde am trimis depeșa următoare prietenului Lazo : Comunicați imediat motivele dispariției Temps. întrebuințați câte cuvinte voiți. AUGULT Am așteptat răspunsul cu nerăbdare. ’L-am primit în fine azi dimineață. Iată’s, textual: Paris, 12 August ora 5 dim. Intervievat Adrien Hébrard, director Temps. L’am găsit în pat. M’a primit prie­tenos. Confirmat dispariția. Grozav supărat contra României. ’Mi-a arătat telegramă Bu­curești reproducând articol Liberalul, care retrage toată încrederea ziarului Temps. Hébrard adăugat: «Fără încrederea Libera­lului, Temps nu mai are rost de existență. Temps a muncit atâția ani ca să câștige încrederea lumei și dacă toate sforțările se sparg de grozava sentință a Liberalului. EDIȚIA A TREIA la ce bun să mai apară ?» La întrebarea mea dacă h­otărîrea dispariției definitivă, Hébrard răspuns: «Da, Imposibil Temps reapară fără sprijinul Liberalului.» Faptul produs mare senzație Paris. Toate ziarele reproduc Liberalul. Consiliul miniștrilor convocat urgență. Delcassé propune trimi­tere notă diplomatică Sturdza. Speră obțină scuze.1) LAZO Firește că după primirea acestei telegrame am căutat să vedem ce a scris Liberalul despre Le Temps. Intr’adevĕr, după ce cri­tică articolul ziarului francez asupra vizitei Regelui Carol la Petersburg, Liberalul în­­cheiă ast­fel : «Dacă Le temps apreciază cu aceeași parțialitate intenționata evenimentele din cele­l­alte țări, regretăm încrederea ce i-am acordat până azi, și vom ști, pentru viitor, că trebue să primim sub toate rezervele nu numai aprecierile sale dar chiar faptele așa cum le citează el...» Nu mai încape dar nici o îndoială. Li­beralul a retras ziarului­­ Le Temps toată în­crederea sa și Sc­­ imps, lovit de moarte, a și murit, strigând de­sigur: «Ils m­­ont assassiné!» Vom vedea acum ce va răspunde d. Dim. Sturdza la nota diplomatică a guvernului francez. Face-va scuze ? Sau se va lepăda de Liberalul ? La Paris ca și în țara româ­nească se așteaptă cu mare încordare des­­nodământul acestei afaceri de cea mai ex­tremă gravitate. -------------------------anatKtt------------------------­ AUGUST Scrisoare din Constantinopol —De la un corespondent particular— Constantinopol, 28 Iulie Sunt două luni de zile și mai bine de când în capitala Sultanului a fost ares­tat de Taim Telescu, Român din orașul Crușova (Macedonia), pentru simplul mo­tiv că s’a găsit asupra lui un număr vechi­ al ziarului macedo-român Penin­sula Balcanică. Sub­semnatul, aflând de aceasta, m’am repezit imediat la ministerul Poliției, unde e arestat d. Telescu, ca să véd ce e cu el. Aci m’am întreținut cu un co­misar, care a bine fl. K!V­-’mi dea ur­mătoarele lămuriri : — D. Tașcu Telescu, ’mi zice d-sa, e sechestrat pentru că ’și-a permis să um­ble cu ziare compromițătoare. — Ba vă ’nșelați, d-le, îi răspund eu. Ziarul Peninsula Balcanică, precum și toate organele macedo-române ce au a­­părut în București, au pledat pururea interesele turcești, care se identifică cu cele românești, căci nici un popor din câte se găsesc sub sceptrul prea glorio­sului nostru Suveran Abdul Hamid II, afară de cel românesc, nu a dorit pros­peritatea Imperiului otoman. Macedo- Românii sunt mai fanatici de­cât însuși M. S. Sultanul când e vorba de exis­tența și integritatea Imperiului. La 1881, când cu anexarea Tesaliei la Greci, Ro­mânii și Albanezii au protestat la Con­stantinopol. In ultimul resbel cu Grecii, tot Românii și Albanezii au luat armele pentru apărarea teritoriului otoman. — Nu neg toate acestea, îmi zice co­misarul în chipul cel mai calm, însă la ministerul nostru se găsesc acte care sunt în cea mai flagrantă contrazicere cu cele ce-mi spui d-ta și ca să te con­ving am să-­ți arăt chiar acum numai două, referioare la cazul ce te intere­sează. Părăsindu-mă pentru câte­va momente, blândul comisar se întoarce cu două hârtii în mână și numai de­cât roșește ca­racul și citește cu indignare. — Aceste două denunțări, zice el, e­­mană de la un om care prin pozițiunea ce ocupă merită toată încrederea.­­—— Eu am ghicit, răspund eu comisa­rului, întrerupându-1. — Cine e ? ,întrebă el cu un ton sever. — Acesta nu poate fi de­cât Apostol Mărgărit. — Aferim cuzum ! (bravo, dragul meu), îmi zice comisarul, dacă­­ ți-ași citi și altele de cea mai gravă importanță, a­­tunci nu mă îndouiesc că ai recunoaște că virtutea creștinească e mult inferi­oară celei turcești. Vorbește! îmi zice comisarul: de ce ai îngălbenit ? Se vede că nu-’ți vine a crede cele ce-’ți spun. Dacă delicata poziție ce ocup ’mi-ar permite, ’ți-ași destăinui multe acte de trădare, toate semanate de la creștini. Dar.... dar..., am vorbit mult... Uite în rezumat ce conțin aceste denunțări, a­­daogă el reluând hârtiile în mână. Pri­ma e de la 1898 in contra Peninsulei Balcanice, a doua e din 1896 în contra ziarelor Adevărul și Dreptatea, și sună ast­fel: «Se atrage serioasa atențiune a «onorabilului Minister al Poliției ca să !) Originalele acestor depeși se află expuse în sala de expediție a ziarului nostru. «interzică intrarea în Imperiu a ziarelor «mai sus citate, de­oare­ce scopul lor «nu e altul de­cât să răsvrătească po­­­pulațiunea românească din Turcia.»— Cine e dar de vină, noi Turcii ori voi creștinii ? Eu am rămas încremenit și blestemam minutul în care mă îndreptasem spre acest local. Venindu-­mi în fire am răs­puns comisarului: — Eu știu că de­și ziarele românești sunt denunțate ca răsvrătitoare, ele to­tuși circulă în Imperiu. — Da, mulțumită Exc. Lor Abdul Kerim pașa și Ahmet Hevzy pașa, pri­mul guvernator al vilayetului Monastir și al douilea al vilayetului Ianina, cari de visa s’au încredințat de fidelitatea și devotamentul Românilor față de îm­părăția turcească. Apoi comisarul murmură încet: — Sunt Albanez și nu pot să fac nimic pentru un Român ; singurul con­curs ce -ți pot da pentru bietul Român Tașcu Telescu constă în a-­ți spune că trebue să recurgeți imediat la mij­loacele în uz în Turcia,... mă înțelegeți! Mișcat de amabilitatea și sinceritatea cu care am fost primit de acest comisar, l’am părăsit. Grecii și Bulgarii lucrează pe față la desființarea Turciei și Turcul, în impa­sibilitatea lui, nu poate să-l astâmpere. D. Tașcu Telescu, pentru singurul păcat că e bun Român și în același timp efor al școalelor române din Cru­șova, e tratat ca un răsvrătitor și nimeni, dar absolut nimeni nu intervine pentru el. Dacă d. Tașcu Telescu ar fi avut fe­ricirea să fi fost Grec, ori Bulgar, ori Sârb, atuncia Patriarhia, Exarhatul etc. ar fi mișcat cerul și pământul prin pro­testările lor, mai ales că motivul pentru care e arestat este pe cât de ridicol pe atât de revoltător. Pentru bieții Români din Turcia n’are cine să intervie. Apostol Mărgărit, care e frate de cruce cu actualul mare vizir al Sultanului, din nenorocire dorind să rămâe neclintit In postul de președinte al spionilor din Turcia, în care post a fost întronat de către însuși Halil-Rifat pașa, nu poate să joace și rolul de protector al Mace­donenilor. Iar legațiunea și consulatul românesc au ordin expres, de când cu venirea d-lui Sturdza în capul guvernului, ca ori de câte ori va fi vorba de un Macedo­nean, să nu intervie fără avisul preala­bil al lui Mărgărit. Toți Macedonenii cari pleacă din orașul nostru pentru București, nu pot să-și vizeze pașapoar­tele fără un bilet din partea lui Măr­gărit. După cum vedeți, d-le redactor, Ro­mânul din Turcia e persecutat de Greci, batjocorit de Bulgari, maltratat de Turci, disprețuit de reprezentanții guvernului. De aci naște întrebarea: pentru ce Sta­tul românesc cheltuește anual sume con­siderabile pentru Macedonia? Un Român -------------------------MS«*------------------------­ Resboîul americano-spaniol — Prin fir telegrafic — Negocierile d­e pace New­ York, 11 August Se anunță din Washington ziarului He­rald că d. Day se așteaptă ca d. Cambon să primească puteri depline pentru a semna protocolul de pace. Spania va primi auto­rizația de a părăsi Cuba și Porto­ Rico cu toate onorurile resbelului. Madrid, 11 August D. Sagasta desminte știrea după care d. Cambon ar fi fost autorizat să modifice nota Spaniei. Textul răspunsului Statelor­ Unite nu sa va cunoaște înainte de sfârșitul consiliului. In cercurile oficioase se asigură că acest răspuns este satisfăcător. Madrid, 11 August Mai mulți miniștri au declarat că guver­nul spaniol a primit o depeșă de la d. Leon Castillo, anunțând că d. Cambon ’i-a co­municat principalele puncte ale protocolu­lui de pace. Miniștrii cred că încheiarea păcii este sigură. Îndată ce consiliul va fi aprobat protocolul, d. Cambon va fi auto­rizat să-l semneze. M luptele di in J Porto-Meo San Juan, si August După ocuparea lui Coama, Americanii au urmărit pe Spanioli în direcția lui Abbonito, dar au fost respinși. ¥­a Cuba Santiago, si August Șeful Garcia a ocupat Gibara. Circulă știrea că Garcia ia actualmente cu asalt Holguin. Consulul englez din Santiago a murit la Kingst­on. SAMBATA;! (13) AUGUST 1898 UN NUMÉR 10 BANI ÂNUNCIURMH INSERȚII Linia 30 litere petit pag. IV...................... o,Io Reclame •••••••• III • ••••* • 0,50 » •••••••• II ••••••­­ 5,• In Paris anunciurile se primisc la Agenție Hawan, 8 Place de la Bourse. REDACȚIA ȘI ADMINISTRAȚIA București, Calea Victoriei — 70 Vapor liberal Key-West, 11 August Vaporul Tabasqueno, capturat de Ame­ricani lângă Sagua-la-Grande, a fost lăsat în libertate. ------------------------------------------------------­ PRESA ȘI VIZITA REGELUI Tribuna din Sibiu, sosită azi, publică următorul al douilea articol asupra vi­zitei de la Petersburg : Două sunt momentele cele mai remarca­bile care se degajează din faptul vizitei Regelui Carol la Petersburg: importanța deosebită care­­ și-a câștigat-o România în concertul european și afirmarea politicei sale exterioare demne. Aceste momente constitue succesul stră­lucit al vizitei, de aceea vom insista mai ales asupra lor. In cât privește firele diplomatice ale vi­zitei nu putem spune multe, fără a risca. Cea mai severă discreție s’a păstrat a­­supra cauzelor și a scopului care au condus pe Regele Carol la Petersburg. Foarte curios era că organele guvernului român au tăcut despre vizită aproape până în momentul din urmă, iar știrile care le aduceau în preajma vizitei se caracterizau prin scurtimea lor de simple informații ga­zetărești. Chiar și articolele care s’au scris în aceste organe asupra primirei splendide ce s’a făcut Suveranului român în Rusia pretutindenea pe unde a trecut, evitau a­­nume să facă ori să scape vr’o enunciație politică, mărginindu-se la stilul călduros de ocazie. Dar pentru cine cunoaște antecedentele primului ministru Sturdza în politica sa față de Rusia, lucrul nu pare surprinzător. După ce te-ai arătat violent la extrem față de acela pe care-l considerai de cel mai mare dușman, ești oare­cum rezervat și puțin vorbăreț când împrejurările te constrâng să te apropii de el și să-i întinzi mâna... Norocul e că politica exterioară a Ro­mâniei n’o conduc vremelnicii miniștri cari se succedează atât de des, iar unii se și schimbă la față,—ci o conduce gloriosul și înțeleptul Rege Carol, a căruia constanță și seriositate în urmărirea scopurilor politice este de admirat. Revenim la momentele pe care le credem cele mai remarcabile ale vizitei de la Pe­tersburg. Este cert că Statul român nu poate ur­mări. Iață de concertul european o politică de neutralitate, de pasivitate. Și iată de ce: Intern, României nu­­ i s’a garantat neu­tralitatea după cum s’a garantat Belgiei și Synțerei, prin urmare o politică de neutra­litate ar fi pentru Statul român cea mai imprudentă politică. Al do­ilea, chiar interesele României pre­tind de la ea o politică activă față de con­certul european. Poziția geografică a Statului român și si­tuația sa în mijlocul câtor­va milioane de frați cari întrec jumătatea neamului româ­nesc, reclamă cu necesitate ca România să urmărească o politică exterioară dintre cele mai efective. Elementul românesc de sub dominațiunile străine constitue un factor indispensabil po­liticei exterioare a României. Dacă e să se urmărească adevăratele in­terese românești, trebue să se conteze cu acest factor în toate relațiile politicei exte­rioare a României. Suntem departe de a vorbi un sens «ire­dentist». Dar este un adevăr recunoscut azi de toți bărbații politici serioși ai României, că existența Statului român depinde de la existența elementului românesc din a­­fară de el și vice-versa. Evenimentele mai recente în politica ex­terioară a României, și mai ales vizita de la Petersburg confirmă cu prisosință acest adevăr. Am spus că România trebue să urmeze față de concertul european o politică din­tre cele mai active. Cu atât mai imperios se impunea Româ­niei o asemenea politică — după sforțările uriașe și glorioase ale anilor 1877—78. Eluptându-­și cu succes independența și regalitatea, România trebuia de aci Înainte să -și devoteze toată munca în direcția con­­solidărei interne. Pentru acest scop ea avea, în prima linie, necesitate de o pace asigu­rată pentru multă vreme. Intemeiându-se expres pentru asigurarea păcei, alianța puterilor centrale era de si­gur politica cea mai înțeleaptă din partea României să graviteze către alianța de pace, să încline în direcția indicată și urmărită de tripla alianță. Și, devenind Statul român o putere din ce în ce mai respectabilă și cea mai sigură garanție a păcei în Balcani, era foarte na­tural și faptul ca tripla alianță să caute a câștiga România pentru scopurile sale. De altă parte, ingratitudinea dovedită de Rusia prin răpirea Basarabiei a înstrăinat România de către fostul său aliat și tova­răș de arme și a servit ca un stimulent aproape decisiv pentru alăturarea ei la tri­pla alianță. Se mai pusese în cumpănă și soarta Românilor din Transilvania și Ungaria, pe care România spera s-o amelioreze prin in­­termediarea triplei alianțe. O distincție însă este inevitabil să facem: alăturarea României la tripla alianță este departe a însemna o înfepdare a Statului român la politica celor trei puteri centrale. Aceasta se dovedește până la evidență prin vizita de la Petersburg.

Next