Timpul, mai 1942 (nr. 1787-1816)

1942-05-01 / nr. 1787

REDACȚIA ȘI ADMIN­IST­RAȚ­I­A BUCUREȘTI, — Strada Sărindar Nr, Redacția și Administrația 3.05­44 Telefon: ■ . . . . .. ................................................ Tipografia 3.42.23 ABONAMENTE In țară: , In străinătate : Un an 1200 let­­a I Tariful in funcțiune: «a­n. . I . .L*?î de convențiile € 50 lei, S luni 850 lei tale Int­ernation PentrU bănci, institute ți ad­ții publice 2000 UII a­ Abonamentele încep la i și Ii ale fiecărei Taxa de francare plătită in numerar conform aprobat­ Direcțiunei Generale P. T. T. Nr. 30286/5 Mai 193 Proprietar: „TI­M­P­U­L" S. A. R. înscris sub No. 202 Trib. Ilfov Print redactor .* MIRCEA GRIGGLIE.«>t<u în Ediție de Capitală 8 PAGINI 5 LEI Boileau și Titu Maiorescu Urmașii lui Titu Maiorescu , înainte de a vorbi de ei, să ne În­tipărim în minte figura acestui marș, dascăl. „Maiorescu, spune Pompiliu Elia­­de, e capul cel mai sănătos și cel mai bogat din câte am întâlnit... N­ aseamăn lui Boileau, cu deosebirea favorabilă că, în loc să purceadă el de la un Malherbe, c­el care îl crează (Eminescu), și că în loc de a fi re­prezentantul unui bun simț literar general, el răsare unic, crește, crește, și izbutește în fine el să creeze, în marginile cu putință, acel bun simț literar al publicului“. Să vedem. Scriitorii noștri de azi își caută inspirația în „cotidianele și hebdo­madarele“ parisiene, mărturisește d. Victor Eftimiu. Prețioasă mărtu­risire- Ea lămurește multe. Scriitorii francezi dinaintea lui Boileau se mulțumeau și ei cu ce se puteau da literatura italiană și cea spaniolă. Câmpul era însă pre­a strâmt. Se simțea nevoia unui în­drumător. Acest îndrumător a fost Boileau. Boileau s-a pus pe lucru. A stri­gat sus și tare că Homer e mare și neîntrecut de nimeni și a poftit pe toți să-l citească, să-l înțeleagă, să-l iubească. A scos în față pe Vrreitiu. A învățat pe scriitori să gândească înainte de a pune mâna să scrie, i-a învățat să nu caute idei certate cu bunul simț, i-a învă­țat cum să scrie, i-a învățat regule­­le scrisului. Acele­ regule nu sunt făcute pentru Homer, nici pentru Sofocle, dar le-au urmat cu sfințe­nie Demostene și Cicerone, Cor­neille și Pascal, Racine și Molistre, La Fountaine, Fénejon, Voltaire. Boileau a sădit în sufletul scriitori­lor râvna de mai bine și i-a învățat „să se înalțe fără îngâmfare“. Cu mintea hrănită numai cu ope­re mari, cu neasemănatul lui bun simț și cu o dârzenie care n’a dat îndărăt înaintea nimănui, Boileau a schimbat fața câmpului francez în a doua jumătate a literar vea­cului al XVII-lea. In timpul acela, atât de scurt, s’au născut cele mai frumoase lucrări de artă. Sănătoasa judecată, care a fost geniul său, a îndemnat pe Boileau să lovească în scriitorii cocoțați în frunte pe nedrept și pe cari îi ad­mirau și îi cinsteau toți lingușitorii. El luptă cu invierșunare împotriva falșilor cărturari. Nu cruță pe ni­meni. Satirele lui au făcut să se prăbușească, rând pe rând, mulți din acei sprijiniți de puternice prop­tele. Cu aceeași îndârjire și-a apă­rat insă prietenii, a apărat pe bătă­iosul Arnould, atât de năpăstuit de Ludovic al XIV-lea. Arnould intre multele sale scrieri are și o Grama­tică generală și Arta de a cugeta, opere pe care mulți din scriitorii noștri de­sigur nu le-au citit, că nu le-au găsit în „cotidianele și hebdomadarele’’ parisiene. Nu le-au citit și fiindcă, socotesc ei că nu e nici o potrivire intre un scriitor, o Gramatică și Arta de a cugeta. Boileau dărâmă rimele ușoare, epitetele răsuflate, gândurile comu­ne, comparațiile nesărate. Povă­­luește MUNCA și dă el insuși pilda. Munca în căutarea cuvântului pro­priu. „Să adaogi câteodată, să ștergi mereu” zicea el. Viața lui Boileau a fost un șir de lupte și de certuri. Bunul simț i-a fost totdeauna steaua călăuzitoare. El l-a ajutat să curețe versurile, să apere școala de zăpăceala ce sta gata să o cuprindă. Acest bun simț care i-a ochii, l-a făcut să prindă ură deschis pen­tru cartea proastă și dragoste pen­­tru cartea bună. O viață întreagă a împărtășit Boileau celor din său simțirea care îl stăpânea, jurul Da­torită darului de convingere mai mult poate decât scrierilor sale, Boileau a avut­ o adâncă înrâurire. A ridicat și a lăsat în urma lui un templu măreț închinat cultului clasic, templu unde candela aprinsă de el frumosului veșnic, mai arde și azi. Acesta a fost Boileau. Despre Titu Maiorescu, mâine. T. Pi­sâni Prezentarea „Războiului Sfânt­ ia Arc in prezența M. S. Regelui și a M. S. Reginei Mame Elena Pagini de epopee și eroism românesc și jertfele de sânge ale armatei îndeplinindu-și — astăzi ca și pe sale, vre­mea voevozilor — aceiași mare misiu­ne europeană. Este prima etapă a drumului pe care România Regelui Mihai I, sub veghea luptei creatoare a Mareșalului Antone­scu, se înalță pe culmile destinului său istoric, încă de la ora patru după amiază au început să sosească în sala cinemato­grafului ARO invitații. Prezentarea filmului „Războiul ,­nui neam ce-și scrie istoria prin vitejia Sfântă, în fața M. S. Regelui Mihai I, M. S. Reginei Marie Elena, d-lui prof. Mihai Antonescu, președinte ad-interim al consiliului de miniștri, mebrilor gu­vernului, corpului diplomatic, mem­brilor misiunii militare germane, ata­șaților militari și a sutelor de invitați, a constituit ori după amiază în sala ARO o impresionantă proectare a lup­telor armatei române în Bucovina, Basarabia și Ucraina, cu întregul lanț de episoade, prin care a trecut Româ­nia, de la prăbușirea granițelor străbu­ne și până la dezrobirea provinciilor românești din Răsărit. Această frescă a virtuților eroice românești a ținut încordată spectatorilor două ore, cu acea atenția putere lăuntrică de trăire a faptelor, încât fiecare a avut impresia că împărtășește a cvea paginile de vijelioasă și biruitoa­re epopee a destinului nostru istoric. Filmul înfățișează un an din viața poporului român. Un an de glorioasă redeșteptare a tuturor forțelor neamu­lui, culminând in biruitoarea luptă armatei române împotriva dușmanului­­ din Răsărit. Armatele Regelui Mihai I, faptele de arme­­ ale ostașilor cari, sub conducerea Mareșalului Antonescu, suțită alăturea de glorioasele armate germane, spre a scăpa țara noastră Europa întreagă de blestemul amenin­și țării bolșevice, sunt puternic conturate in acest film românesc. Este chipul u­­n așteptarea M. S. Regelui M. S. Reginei Mamie Elena de Mihai și aflau d-nn­: Prof. Mihai Antonescu, Președinte ad-interim al Consiliului, ministru afacerilor străine și ministru al propa­al­gandei naționale; membrii guvernului; g-ral de C. A. Dumitru I. Popescu, ministrul afacerilor interne; g-ral Nic. Stoenescu, ministrul finanțelor; g-ral Const. Pantazi, ministrul Apărării Na­ționale; Ion Marinescu, ministrul Eco­nomiei Naționale; prof. Al. Marcu, mi­nistru subsecretar de Stat al propa­gandei. Curtea Regală a fost reprezentată prin domnii: Theodor Gh. Rosetti-So­­lescu, Mareșalul Palatului; Anton Moc­­sony,­ mare maestru de vânătoare; Oc­­tav Ulpea, maestru Curții, loc­t. colo­nel Petre Lazăr, adjutantul M. S. Re­gelui. Continuare în pagina 3-a ANIVERSAREA­­ em D-LUI VON RIBBENTROP MAISTRUL DE EXTERNE AL REICHULUI Ministrul de externe al Reichului împlinește astăzi­­ 49 de ani. Această aniversare este astăzi un prilej de bucurie pentru întreaga Eu­­ropă aflată sub semnul noui­ o­rdini, spre a cărei împlinire se duce astăzi marea luptă din Răsărit. Exponent al elitei politice a Ger­maniei național-socialiste, d. von Rib­­bentrop reprezintă, în ce are el mai activ, spiritul eur­opean. Ca ambasa­dor la Londra și apoi ca ministru de Externe al Reichului, sărbătoritul de astăzi a câștigat numeroase victorii diplomatice și a contribuit în largă măsură la deschiderea largă a l­ăga­­șurilor politice care au condiționat victoria armatelor germane. Fiind unul din colaboratorii cei mai intimi ai Fuehrerului, d. von Ki­bcen­­trop și-a câștigat desigur această în­credere prin clara viziune a situațiilor internaționale, la soluționarea cărora a dovedit totdeauna un spirit Int­re­­prinzător tuni rr.r se întâlnește. Se poate, deci, spune fără putință de desmințire că d. von Ribbentrop n’a fost niciodată depășit de eveni­mente. Dimpotrivă, ele l-au confirmat și verificat. Aliată cu Reichul și înfrățită prin jertfa comună a ostașilor pe frontu­rile din Răsărit, România nu poate vedea in d. von Ribbentrop decât un sincer și bun prieten al ei. DATE BIOGRAFICE Ministrul de externe al Reichului, Joachim von Ribbentrop s-a născut la Wesel, pe Rin, în anul 1893. După terminarea liceului la Metz, a studiat mai mulți ani la Grenoble și Londra, pentru a pleca pe urmă in Canada, unde s-a ocupat cu comerțul. După izbucnirea războiului mondial a reușit, după mari dificultăți să se reîntoarcă în Germania. In Septembrie 1914 a intrat ca voluntar in Regimentul 12 husari. In anul 1915 a fost inaintat locotenent, in care calitate a luat parte la luptele din răsărit și apus. In anul 1918 a fost in Turcia ca adju­tant al ministrului de razboiu. Loco­tenent la sfârșitul războiului, a in­trat în ministerul de războiu. După războiu, sa ocu­pat o vreme cu comerțul. Atras de ideile m­ortoare ale partidului național-socialist, devi­ne membru in anul 1932. In anul 1933 a contribuit în mod hotăritor la formarea partidului Adolf Hitler, iar in Aprilie 1934 a ost în­sărcinat de guvernul Reichului cu problemele de înarmare. In Mai 1935 a fost numit Ambasadorul Ger­maniei la Londra, iar in Februarie 1938 a fost numit­ Ministru de Exter­ne al Reichului. De atunci von Rib­bentrop este colaboratorul f­uehreru­­lui pentru politica externă. 1 .......... ' . D. von Ribbentrop M. S. Regele Mihai I, M. S. Regina Mamă Elena și d. prof. Mihai Ant­onescu, vice­președintele Consiliu­lui de miniștri, asistând la repre­­ntația de gală a filmului „Războiul sfânt”. PIERDERILE FLOTEI AMERICA­ LISABONA, 29 (Rador). — ȘTEFANI: Departamentul de marină, al Statelor Unite a anunțat că de la începutul ostilităților, flota Sta­telor Unite a avut 2.400 morți și 2.300 dispăruți precum și 1.000 răniți. p*o MADRID, 29 (Rador). — D.N.B.: Știri sosite din Washington de­clară că Amiralitatea britanică publică o sA’Xt’ t'iflă din care ar­ată că de la începutul războiu­lui și prind azi numărul vaselor d­e război americane scufundate se ridică la 31, iar al vapoarelor de comerț la 240. Dintre aceste vapoare de co­merț 88 au fost scufundate in fața coastei orientale a Statelor Unite, iar 132 in Atlantic. 2022 M­A­­C42 M­UL V». JS7 ,ereți­ia în­aît chioșcurile in timpul Familiei tIMPUL PENTRU TON­ MERSUL RĂZBOIULUI Leningradul este pe punctul de a fi izolat In Birmania, luptele se apropie de sfârșit FRONTUL DE RĂSĂRIT Finlanda si Leningradul sunt ac­tualmente cele două sectoare care rețin atenția observatorilor militari­ In restul frontului sovietic, desghe­­tul nu ingădue sa se realizeze ope­rațiuni care să depășească limitele cadrului local. De altfel, nici pe frontul finlandez si nici pe acela al Leningradului nu se desfășoară operațiuni în stil mare. Pe frontul finlandez, rușii au des­­lănțuit in trei sectoare deosebite a­­tacuri mai mult sau mai puțin vio­lente, sprijinite puternic insă, de tancuri. In Laponia, forțele germane de sub comanda generalului DieU domină situatia, sprijinite de unităti finlandeze. Atacurile sovietice din a­­cest sector sunt calificate oficial ca „extrem de violente“, dar au fost toate respinse. In centrul regiunii Krestinski Luhi, presiunea sovietică este in continuă creștere dela 23 Aprilie, data primu­lui atac. Repartiția fortelor sovietice din acest sector nu a suferit de a­­tunci nici o modificare. Liniile alia­te sunt ținute de fortele mareșalului Manerheim sprijinite de unități ger­mane. Mai la sud, în regiunea canalului „Stalin“ și la Foventsa, unde prime­le atacuri mai violente s’au dat o­ străduiește neostenită, pe drumuri­­leia acum trei zile, rușii au încercat zadarnic să ia Foventsa de la fin­landezi. Scopurile acestor atacuri so­vietice par să fie pur tactice. Intr’adevăr, datorită schimbării conditiilor climatice, comandamentul sovietic încearcă să-și creieze noua Continuare în pagina 3-a Bun mare reportaj dit lumea­ satelor d­oastre PÂINE, PĂMÂNT ȘI ȚĂRANI de MIRON IZ. PARASCHIVESCU Dintre multele bogății ale României, acelea care ne-au dat și bel­șugul, dar care au îndemnat și străinii spre noi, pâinea rămâne avu­tul de căpetenie. Este elementar și simplu acest rod al pământului din care se șî alege, și cu a căruia fată oacheșe seamănă: este, la ur­ma urmelor, încă un element. Și universal, asemeni tuturor elemente­lor. Am văzut cândva la o expoziție arheologică, în care erau înfățișa­te o seamă de lucruri desgropate de sub țărână, ziduri și milenii, înșirate lângă scule, oale și tal­gere, câteva bucăți de pâine. Erau niște minuni. Toate singurele mi­nuni adevărate care păstrau din toată depărtarea adâncurilor și a vremii,semnele simple și neschim­bătoare ale eternității. Acolo, în­tre pietre, smalțuri și metale pes­te care mintea șî mâna omenească în­loriseră in arând. t­u cu si s’ un stil, — singure bucă­ie de pâine împietrite. In forme și barbare, a­­duceau o prezență de aceiași sub­stanță cu a fulgerului, a norilor și a furtunii Toată em­­lî­ația aceia străveche, de care dădeau seamă sănăturile arheologilor, nu s’ar fi născut, n’ar fi trăit si nu s’ar fi transmis fără pâine. Cetatea de care vorbim era una din numeroasele orbii romane, a­­parținând împărăției in care deri­­t­a: „pâine si circ” reprezenta mai mult decât o simplă formulă de guvernare, o necesitate,­­ adică o poruncă. Pâinea aceasta, realitatea pri­­m­ară și ultimă, pentru care se poartă războaie și se nasc revolu­ții, noi o avem odată in pământul nostru. Nu știm cât și cum se va fi oglindind ea in mintea orășanu. Ini a cftad?nu?”i modern. — dar e sigur că de ea atârnă totul ca singură, pâinea aceasta denumită „cea de toate zilele’’, păstrează ne­stricate raporturile noastre cu lu­mea elementelor. Cu pământul, cu apa și cerul La izvoarele pâinii ne ducem ca la începuturile lumii. Ca la Gene­ză. Și geneza este undeva, în stră­funduri, în tainicele măruntaie ale pământului, într o lume învă­luită în tăceri și neguri, o lume a misterioaselor elaborări, trudnice, neștiute, de abia bănuite. LA SA­TE ETERNA ODISEE E o eterna, o permanentă odisee, drumul spre sate. Un tărâm nicioda­tă cunoscut, niciodată epuizat, nici­­odată sfârșit. Fiindcă într-una schimbat, într’una acelaș­­i în satele noastre depărtate, atât de asemănătoare pe căt de în­depărtate, ca să încercăm a citi, la începutul noului an de munca, obra­zul celălalt al țării, al țării care­le ei firești, pașnice, elementare. Aceasta e, în fond,­­ ca a unui Anteu descins din mit in realitate — reîntoarcerea noastră acasă, la țară, la pământ. La izvorul nesecat al realităților noastre istorice, bio­logice și sociale, la datele fundamen­tale pe care se mișcă întreaga viea­­ță a României și de unde pornesc toate zările și drumurile ei viitoare. Presa națională s’a ocupat in vre­mea din urmă, de situația câmpuri­lor, de însămânțările și arăturile de primăvară. S'au formulat întrebări și sfaturi, — a fost, adică, prezentă în conștiința purtătorilor de cuvânt și a călăuzilor de opinie, problema pământului, a recoltei, a muncii la sate­ . te Noi am socotit că mai înain­de orice, este bine să cer­cetăm la fața locului aceste rea­lități, să ne purtăm pașii în inima satelor, să ascultăm cuvântul ca­. Continuare în pagina 3*a Undeva, între două spinări de deal, se află un sat, e un peisaj aspru, fără idilicul trandafiriu. li M. S. Regele Mihai I și M. S. Regina Mamă Elena au vizitat ori fabrica de chibrituri de la Fiaret­ uri, dimineață la ora 11, M. S. Regele Mihai I, însoțit de M. S. Regina Mamă Elena, au vi­zitat fabrica de chibrituri Filaret. Din suita M. M. L. S. făceau parte d. col. Andronescu, adj., d. Nanu mini­tru plenipot nțiar și d-na Catargî. M. S. Regele și M. 1.’. Regina Mamă Elena au fost întâmpinați d­ e d. colonel Tom­a Popescu, co­mandantul militar al instituției, care a d­at raportul. M. M. L. S. au vizitat apoi fa­brica timp de o oră și jumătate. La orele 12 jum., M. S. Re­gele și M. S. Regina Mamă Elena cu suita, s’au retras. A MURIT UNUL DIN ULTIMII ELEVI AI LUI LISZT VIEN­A 29 (Rador).­­ Profeso­rul Emil von Sauer, pianist cu renume și elev al lui Liszt, a în­cetat din viață la Viena, la vârs­ta de 80 de ani. Nenumăratele concerte de pia­no, pe care Sauer le-a dat timp de 60 de ani in toată lumea, au fost totdeauna considerate ca a­­devărate evenimente muzicale. ZIUA MIRACOULUI de IOAN TIMUȘ ^ e melodios cuvânt­au Japo­nezii pentru împărat. Mi­ka­­i­do­ pare că ar fi trei sunete blânde care mângâe coardele har­pei lor. Cuvântul e vechi și neaoș japonez; totuși Niponii l-au uitat și l-au înlocuit cu un cuvânt de obâr­șie chineză, curg la limba fiindcă Japonezii re­lui Confucius așa cum recurgem noi la limba greacă și latină. Iar cuvântul de origine chineză, pe care-l folosesc pentru împărat, sună: Tenno-Heika. Tenno înseamnă „împărat ceresc“; iar h­eika, „Majestatea Sa”. De celălalt cuvânt, vechi de secole, nu-și mai amintesc decât poeții în stihurile lor. S-a acoperit veacurile cu atâta praf, încât cercetătorii nu-i mai deslușesc bine înțelesul. Unii în­vățați cred că Mikado înseamnă „Augustă poartă“ , alții, că mai de­grabă ar însemna „Marele Loc“. Dar tălmăcirea, fie una sau alta, ne în­vață un lucru de o deosebită însem­nătate ; pentru Europeni, cuvântul „împărat” e legat de gândul câr­muirii; impera­tor înseamnă, „cel ce poruncește ”. Pentru Japonezi, împă­ratul e mai mult decât un cap înco­ronat ; e deasupra noțiunii de câr­­muitor; e un simbol, o icoană, un nimb. Nu poate fi făcut concret în cuvânt; de aceea îi spun : „Augustă Poartă”, „înalt Loc”; noțiunea ră­mâne abstractă. Poeții mai spun și un gio-bito, adică „Persoana de dea­supra norilor". Deosebirea ne-o adâncește și mai mult, numele lor. Capetele Incoro­nate din­ Europa sunt individuali­zate cu un­ nume: Ferdinand, Carol al 5-lea. Și dacă posteritatea îi dă o caracterizare, o leagă tot de nu­mele suveranului: Mihai­ Viteazu, Richard-Inimă de Leu, împărații Japoniei nu ai­ nume. Spiritul japonez nu simte nevoia să individualizeze, să personifice pe împărat. Atâta timp cât e prinț, sau chiar prinț moștenitor, poartă un nume care este acela al Palatu­lui său Bună­oară, prințul moșteni­tor actual, în vârstă de 9 ani, cu numele său personal Masa­hito, poartă numele Yosi-no-Mya, adică așa cum se numește Palatul în care locuește, dar din clipa în care s’a suit pe tron, îi ia locul un nume ce caracterizează domnia sa: Tai­ko: „înaltă Justiție” ; So­ ua: „Pacea Lu­minoasă”. In afară de primele tim­puri, istoria­ Japoniei nu cunoaște nume de împărați, ci numai de epoci în care au domnit împărații. Până și anii se numără socotindu-i cu fiecare epocă de domnie. Războiul cu Rusia a avut loc în anul 37­3R al Erei Meigi. Poate să pară curios pentru ure­chea noastră când auzim că un îm­părat se numește Tai-șo-tenno, adică: „împăratul Ceresc înaltă Justiție”, însăși această părere a noastră erată cât sunt de adânci deosebirile între felul lor de a gândi și al nos­tru. Cine nu-l cunoaște — și împreu­nă cu el, și moravurile — e ușor înșelat. Continuare in pagina 3-a Sosirea d-lui ministru Marcu din Italia. Primirea din Gara de Nord. %

Next