Timpul, ianuarie 1990 (Anul 1, nr. 1-24)

1990-01-14 / nr. 10

14 ianuarie 1990 Ziua de naștere­ ­ Luni, II Ianuarie, va fi ziua de naștere a geniului tutelar al literelor românești. Rindurile de mai jos constituie deci un omagiu. Dar nu numai atît. Ele năzuiesc să deschidă pagini prea puțin cunoscute din gîndirea eminesciană, scrise cu febrilitatea cetățeanului implicat in marile schimbări ale timpului său. Să-l readucem deci pe Eminescu, necenzurîndu-l și necenzurindu-ne, in marile frămintări ale timpului nostru. Să vorbim despre el la timpul prezent. Un posibil Eminescu al Revoluției de azi. Lucid, dar, înfierbintat, optimist, într-o necurmată luptă pentru libertate și valoare. Gînduri eminesciene Ofensiva oportunismului Eminescu a trăit cu o halu­cinantă acuitate un prezent în­țeles pînă la ultimele lui articu­lații umane și politice. Fără vor­be in plus, fără înghionteala de a ajunge la microfonul revolu­ției sau cel puțin în avanscena ei, fără să lntre în direcția vîn­­tului, dar și fără să tacă viscolele politice, Eminescu sub a înțeles. Ceea ce se întîmplă în freamătul cotidian al schimbă­rilor devine, în gîndirea lui, de o esențială limpezime. Care este direcția de acțiune a multor „per­sonalități“ născute peste noapte? Iată ce ar trebui să recunoască acestea : „Din antidinastici ne-am făcut dinastici, din turcofili tur­­co*~­’,i, din rusofagi rusofili și if­îrșit ne-am face orice ar poivi Măria Sa, numai la putere să se-ndure să ne lase“. (Tim­pul, 16 nov. 1877). Mirajul pute­rii atrage, ca într-un vîrtej, fe­tișizarea unor adevăruri simple, care se înțeleg fără a fi strigate, dar pentru care cei mai buni s-au jertfit, înaintea falșilor pa­trioți, revoluția a început-o un N. Bălcescu, al cărui trup ros de cancerul exilului a putrezit într-o groapă comună. Morții noștri nu sunt doar cei de la Ti­mișoara, București, Sibiu, Reșița și alte locuri românești, dar și cei din lagărele fasciste, și cei din războaiele întregirii neamu­lui, și cei de la 1848. Ce ar face Bălcescu acum, aici ? Ce ar face Eminescu acum, aici ? „El s-ar spăimînta văzînd cum a fost să se realizeze pe pămîntul nostru libertate și lumină. El ar vedea parlamente de păpuși universități la care unii neroade, profe­sori nu știu nici a scrie o frază corect, gazetari cu 4 clase pri­mare, cu un cuvînt oameni care văzînd că n-au încotro de lipsa lor de idei, fabrică risipind vechea zidire vorbe noi, a limbii românești pentru a părea că tot zic ceva, pentru a simula o cul­tură pe care n-o au și o price­pere pe care natura n-a voit să le-o deie“. (Timpul, 24 nov. 1877). Pe mormintele eroilor s-au ridicat oameni de valoare ? Nu.­­ Politica e, deocamdată, un haos, generat de prostie, de necinste, de neînțelegerea rosturilor unui stat democratic. Dar, ceea ce e mai grav „.. .o mulțime de oa­meni mari se mișcă pe această scenă bizară, pe care toate sunt cu putință, afară de un singur lucru : onestitatea". In acest vacarm unde se aud, de multe ori, chiar vocile unor incompetenți, înebuniți de „li­bertate“, care contestă tot dar nu propun nimic, care își demo­lează propriul edificiu economic, făcînd mitinguri în loc să mun­cească, urlînd în loc să gîndeas­­că. „Dar așa ? Ieși cu masalaua* pe uliță, strigă : „Jos cutare, sus cutare!“, zi-i revoluție și te-ai mîntuit. Apoi, deie-ni-se voie, asta nu-i revoluție, ci comedie“. (Timpul, 5. ian. 1879). Radu CIOBOTEA j ♦mașala = făclie Dorul de Emi­ne­scu l siuna liltvpc tu XLIII1IXCOL III după ce anticii și medievalii noștri au trudit, fără s-o știe, cu dorul de Eminescu, dorul de chipul serenissim al Li­bertății. Și a fost ziua din­­tîi — aceasta — a adevăru­lui despre istorie și cuvîntul voievodului limbii române s-a vădit din nou, în toată neprihânirea lui, biruitor prin vremi. Chiar acum limba română, cea veșnic logodită cu zăpada stelelor, îmbracă patetic­înălțător mantia sărbătorii, iar împăratul nemuririi noas­tre celei dinții jertfește lu­­minii^, o altă numire a cînte­­cului­­ național : LIBERTATEA. Este, poate, osînda hărăzită celui pururi veghetor nașterii propriei sale etnii. Dar în a­­ceste zile Eminescu e, parcă, mai adevărat cu o clipă de sublim, verbul lui dă o altă strălucire bronzului din clo­potul sunînd speranțe noi pentru acest popor. Ionel BOTA Reclusirea în Emine­scu La ceasul de răscruce al isto­riei, excesul de preocupări pen­tru bunul trai material și o ci­vilizație de plăceri vulgare se pune sub semnul grav al între­bării. Se caută altceva. Se caută conștiința adevăratei demnități omenești, concepțiile cele mai viabile de viață sufletească și intelectuală, fie laice sau crești­ne. Cultul libertății și demnității umane este un cult pentru spi­ritualitate, pentru idealurile cul­turii naționale și universale. Ca­lea de la gastrocentrismul cel mai barbar la biruința culturii sufletești este, In fapt, calea de la bestie­ra­­m, de la sensibilis­­mul decadent și ridicol la su­blim, de la libertățile anarhice la condiția umană responsabilă La ceasul de răscruce al isto­riei se caută cu înfrigurare po­lul magnetic al simțirii adevăra­te și al dreptei judecăți de va­loare. Se caută pilonii cei mai trainici ai înălțării noii case și al noii umanități. Așa au căutat în istoria noastră modernă Nico­­lae Iorga, A.C.­ Popovici, Nae Ionescu, Mircea Eliade, Lucian Blaga, Constantin Noica. Și toți au mărturisit cu emoție și cu adîncă venerație, despre „omul deplin al culturii noastre“, des­pre Mihai Eminescu. Și toți s-au revendicat drept moștenitori ai lui, drept discipoli ai catehismu­lui simțirii și ai naționalismului propăvăduit de geniul său lite­rar și politic. La praznicul, de-acum, al li­bertății noastre adevărate noi nu sîntem săraci. Noi avem Poetul ,are să ne zguduie, să ne alinte, să ne anime. Avem cîntărețul doinei milenare și al luceafărului nepieritor, al întregii bogății de simțire și cuget a neamului ro­mânesc. Dar geniul său unic n-a codificat numai orizonturile de aur ale limbii literare și tempe­ramentul atotintegrator al esen­ței lirismului, ci și viziunile plăsmuitoare în plan filosofic și național. A fost și este cu ade­vărat „Preot deșteptării noastre“. Gazetăria sa, incendiară și fără pereche în cultura noastră, re­prezintă lecția cea mai înaltă și viguroasă pe care o poate da un destin uman. O lecție a conștiin­ței tragice a existenței și a asu­mării prin ea a totalității cultu­rii. O lecție trăită responsabil numai prin libertate și demni­tatea sa de creator. Trăită cu adevărat printr-un sens nou, re­velator și roditor. La praznicul de-acum al liber­tății noastre adevărate, spațiul și timpul culturii sufletești poar­tă efigia chipului voievodal emi­nescian. I. NEREANU 9 Cenaclurile „Mihai Novac“ și „Accente“ din Oravița orga­nizează ediția a II-a, ianuarie 1990, a concursului literar „Emines­cu la Oravița“. 9 Cenaclul din Reșița al Uniunii Artiștilor Plastici vă in­vită în 15 ianuarie, ora 18, la vernisajul unei expoziții colecti­ve cu vînzare, pentru contul „Libertatea 1989“. Adevărata cîrmuire (Urmare din pag l) firul moral al credinciosului de astăzi. Acum cînd poporul nostru a gustat din anafura libertății, Biserica este convinsă că po­menirea conducătorilor străini de interesele poporului nostru“ „a încetat de pe pămînt“ (Sirah 10, 18) și în locul lor Dumne­zeu „a ridicat pe cei folositori la cîrmuire" (Sirah 10, 4), pe cei care conduc țara „cu înțe­lepciune“ (Sirah 10. 1) și cu „dreptate“ (Pilde 29, 2), spre „bună stare“ (înțelepciune 6, 24 ) și „progres“ (Sirah 10, 3) material și spiritual. „Pe conducătorii României libere să-i pomenească Dom­nul Dumnezeu întru împără­ția Sa“ pentru consolidarea li­bertății, renașterea națională, reconstrucția țării și transfigu­rarea sufletului românesc. Protopop Ieremia B. GIN­TA Băile I­erculane TIMPUL $ Pagina 3 Eminescu cenzurat? " ! La 140 ani de la naștere și la un veac de la moarte, §! B Mihai Eminescu nu este încă deplin cunoscut poporului ro­­mi­o­mân. Opera lui nu este integral restituită. La 50 de ani de­­ g §g la întemeiere, monumentala ediție Perpessicius nu a fost g = terminată. Se spune că toate cele 16 volume ale operelor g g sunt tipărite, dar volumul 10 — volumul „cu probleme“ — §g jg a fost oprit. Poate de acum înainte se va opri cenzurarea si­uj marilor noștri clasici și a marilor noștri dascăli. Interdicția viza nu doar articolele politice, ci și unele B­e texte poetice care nu sunau bine unor „contemporani“. Este §§ §j și cazul părții a II-a din celebra Scrisoarea III, aceea care g g prin antiteza cu măreția trecutului — denunța, pe un ton g g pamfletar, prezentul, decăderea istoriei. Reproducem acest §§§ g fragment. MIHAI EMINESCU tscrimrea H (Fragment) B Rămîneți în umbră sfintă, Basarabi și voi Mușatini . Descălecători de țară, dătători de legi și datini .g Ce cu plugul și cu spada ați întins moșia voastră H De la munte pin’ la mare și la Dunărea albastră. H Au prezentul nu n­-i mare ? N-o să-mi dea ce o să cer ? = N-o să aflu într-ai noștri vre­un falnic juvaer ? §j Au la Sybaris nu suntem lingă capiștea spoielii ? H Nu se nasc glorii pe stradă și la ușa cafenelii, g N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliți H în aplauzele grele a canaliei de uliți, g Panglicari în ale țării, care joacă ca pe funii.­­ Măști cu toate de renume din comedia minciunii ? B Au­de patrie, virtute, nu vorbește liberalul și§ De ai crede că viața-i e cura­tă ca cristalul ? § Nici visezi ca înainte-ți stă un stîlp de cafenele,­­ Ce își rîde de-aste vorbe îngînîndu-le pe ele. H Vezi colo pe mriciunea fără suflet, fără cuget, j¹ Cu privirea-mpăroșată și la fălci umflat și buget. H Negru, cocoșat și lacom, un isvor de șiretlicuri, g La tovarășii săi spune veninoasele-i nimicuri : B Toți pe buze­ avînd virtute, iar în ei monedă calpă, j ® Quintesență de mizerii de la creștet pînă-n talpă, §§ Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască, gi își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască ... H Dintr-aceștia țara noastră își alege astăzi solii ! U Oameni vrednici ca să șază în zidirea sfintei solii, g In cămeși cu mîneci lunge și pe capete scurte, g Ne fac legi și ne pun biruri, ne vorbesc filosofie,­­ Patrioții! Virtuoșii, ctitori de așezăminte, g Unde spumegă desfrîul în mișcări și în cuvinte, B Cu evlavie de vulpe, ca în strane, șed pe locuri B Și aplaudă frenetic, schime, cîntece și jocuri... M Și apoi în Sfatul țării se adun să se admire g Bulgăroi cu ceafa groasă, grecotei cu nas subțire ; ji Toate mutrele acestea sînt pretinse de roman, g Toată greco-bulgărimea e nepoata lui Traian !­g Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi g Să ajung-a fi stăpînă și pe țară și pe noi ! fg Tot ce-i însemnat cu pata putrejunii de natură, B Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții, g Toți se scurseră aicea și formează patrioții. M­uncit fonfii și flecarii, găgăuții și gușații, g Bilbîiți cu gura strîmbă sunt stăpînii astei nații ! _ Voi sunteți urmașii Romei ? Niște răi și niște oameni î­i I­e rușine omenirii să vă zică vouă oameni ! gi Și această ciumă-n lume și aceste creaturi . Nici rușine n-au să ieie în smintitele lor guri g Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară, o îndrăznesc ca să rostească pîn’ și numele tău ... țară ! g La Paris, în lupanare de cinisme și de lene. g| Cu femeile-i pierdute și-n orgiile obscene. U Acolo v-ați pus averea, tinerețele la stos._ g Ce a scos din voi Apusul, cînd nimic nu e de scos ? B Ne-ați venit apoi, drept minte o sticluță de pomadă, g Cu monoclu-n ochi, drept armă bețișor de promenadă, g Veștejiți fără de vreme, dar cu creieri de copil, g Drept științ-avind în minte vre­un vals de Bal-Mabil, g Iar în schimb cu-averea toată vrun papuc de curtezană ... g O, te-admir, progenitură de origine romană ! B Și acum priviți cu spaimă fața noastră sceptic-rece, B Vă mirați, cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece ? g Cînd vedem că toți aceia care vorbe mari aruncă g Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă, g Azi, cînd fraza lustruită nu ne poate înșela, g Astăzi alții sunt de vină, do­mnii mei, nu este­ așa ? Ș Prea v-ați arătat arama, sfîșiind această țară, g Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară; §§ Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei. j g Ca să nu s-arate­ odată ce sunteți — niște mișei I g Da, cîștigul fără muncă, iată singura pornire ; g Virtutea ? e-o nerozie . Geniul ? o nefericire. g Dar lăsați măcar strămoșii ca să doarmă-n colb de cronici.­­ §§ Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici. B Cum nu vii tu, Țepeș Doamne, ca punind mina pe ei, U Să-i împărți în două cete , în smintiți și în mișei,­­§ Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,­­ Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni I ^uiiiuiuiiiiiiiiimuiiiiUiiiiiiiiuuuuiuuiuiuiiiuiumiiUimuinuuiUiJuuiuuiiiuuiuiiiiuuuiiiumuiuuiisummiuiiiuiuuuuuuiuffiiuuiuuuBiakS

Next