Tineretul Liber, ianuarie 1992 (Anul 4, nr. 565-584)

1992-01-15 / nr. 572

n Nimeni n-a spus despre ro­mâni că ar fi un popor mesia­nic. Spiritul laic al românilor a fost surprins până și de gene­ralul Mackensen in timpul ocu­pației germane di­n vremea pri­mului război mondial, uluindu-i pe clerici cu asemenea obser­vații. Sunt și opinii diametral opuse acestei păreri, dar cert este că românii au creat pe pâ­­m'ntul lor corespondențe ale di­vinității. „Cel Mare și Sfint“ era Ștefan. Mai tîrziu, prin existența sa exemplară, Jimi­­nesca devenea virluct piramidei lor spirituale. Parafranzindu-l pa Ion Alexandru, Crist salvează omenirea prin suferință, Em­i­­nescu propune salvarea de la extincție prin muncă. (Noi, cei prematur obosiți, am detractat cuvintele pe care înaintașii noștri le țineau la icoane : mun­cii, patrie, țară, ideal, iubire, vis etc.) Nevoia de purificare, resim­țită de fiecare generație care i-a urmat poetului național, este un fapt verificabil. Cei aleși s-au întors spre el, unii chiar cu o anume furie bine disimulată, dar au revenit spre ei. Prima generație este cea a lui Vlahuță și Delavrancea, cind Hyperion „porni“ spre e­­ternitate. Mitul creștea viforos, pilosind mai intii in fintinile grai­ului românesc, Întețind apoi flăcările comorilor uitate, la care nimeni nu mai ajunsese. Generația interbelică incepe cu Garabet Ibrăileanu, sfîrșind cu, Perpessicius și cu George Ca­­ttanscu. Este perioada cea mai variată privind receptarea pop­siei lui Eminescu. Acu­m, lumi­­­na lui este în deplină expansiu­ne. Din confruntarea celor două extreme privind receptarea moștenirii lui Eminescu — cea mai frumoasă luptă de idei in jurul unei mari opere (Maio­­rescu — Gherea), tnvimisese spi­ritul „rector" al „Junimii". Cel puțin pentru o vreme. Propen­siuni spre arhetipal, pasiunea pentru antinomiile ființei u­­mane sunt relevate de critici și scriitori la marele poet. Cel care ne-a contaminat de dorul nemărginirii apare explicit la opera marilor maeștri aii peri­oadei (Sadoveanu, Blaga), ari­pa lui se abate tainic chiar și asupra lui Camil Petrescu sau Arghezi, se ghicește in jalea metafizică a lui Goga sau în exasperarea mută a lui Baco­­via. Monumentul se înălțase drept și nepereche in sufletul oricărui român adevărat, ve­ghind asupra destinului națio­nal. Este perioada marilor «­­dițil și a contopirii lui cu ro­manța populară, pentru că E­­minescu Înseamnă un» d­ bocet In egală măsură, dezlănțuire a naturii pagina și reflexivitatea cea mai adînncă, dragostea de viață, dar Și suspinul ciobăna­șului mioritic, apăsat de steaua lui ,'naltă. Este vremea In care Eminescu s-a apropiat de re­ceptarea completă — cea mai frumoasă capitulare a unei ge­nerații în fața desăvirșirii fi­inței umane de excepție : „Ape vor seca în albie — spunea me­morabil Călin­escu — și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și cite o stea va veșteji pe cer in depăr­tări, pină cînd acest pămint să-și stringă toate sevele ți să se ridice în țeava subțire a al­tui crin de tăria parfumurilor sale“. Tancurile rusești nu au adu­­­s-o numai pe Ana Pauker. Pe­rioada proletcultistă a fost tentativă de distrugere a acelei­­ piramide la înălțarea căreia fiecare român purtase o piatră pe măsura ea. Cea mai cruntă propagandă imperialistă anti­­românească (și nu numai comu­nistă) urmărea, printre altele, și anihilarea „cititului“ Emi­nescu. Apar poeții „angajați“ din marea operă de „construcția ecclaistă“ : A. Toma, Dan Deș­­liu, Maria Banuș și multe alte exem­ple ; de <­.portu­al«m. Este Interesant că, pină și Labiș a rămas mai dator lui Esenin, de­cit lui Eminescu. „Acum trei decenii — spune Constantin Ciopraga ,referitor la Eminescu — trecea in primul plan mora­listul, tribunul cu fulgurante note de critică socială“. Prima parte a poemului „Împărat și proletar“, „Viața“, partea a doua a „Scrisorii III“, cît­eva poezii de dragoste sau Inspira­te d­e natură erau acceptate în școli. Activiștii de mai tirziu, dintre care mulți dansează as­tăzi pe toate semnele, nu ezi­tau să pună ștampile și apostile negative pe cele mai sfinte cărți ale neamului românesc. Dacă e să vorbim despre o rezistență a Intelectualității noastre de după război, trebuie sa amintim și efortul­ pentru e­ditarea și dreapta receptare a lui Eminescu. Tenacitatea lui Alexandru Oprea l-a consacrat pe critic ca pe un mare conti­nuator al lui Perpessicius. Chiar ți manualele școlare depășise­ră, in anii ’70, stadiul î­ndemnu­­lui la luptă, lansat de proleta­rul poetului. Se descoperea, a doua oară, că Gherea nu avea dreptate, dar „Doina" încă era o lectură interzisă. ...\­u se va publica nimic care să ofenseze Rusia“, recomanda cenzura tacă di­n 1939. Indicația rămâne vala­bilă și după război, dar celor prea sensibilizați de publicisti­ca lui Eminescu li se adaugă și evreii. Poetul nu a fost șovin. El a militat pentru unitatea na­țională a românilor și pentru juste raporturi interetnice în România, pentru respectarea mi­norităților, dar și pentru o eva­luare normală a drepturilor majorității românești. Singu­rul criteriu folosit de Emines­cu nu era cel etnic, ci munca efectivă pentru propășirea na­țională era lucrul care trebuia să-i diferențieze pe oameni. A­­ceasta este concluzia unei im­parțiale lecturi a „Integralei“ Eminescu. Faptul că până și as­tăzi este învinovățit de xeno­fobie este nedrept, fiind o a­­cuză gravă la adresa celor care organizează asemenea cam­panii oculte, nedemne și noci­ve. „Nimeni nu atacă pe un scriitor care nu reprezintă ceva spune Du­mitrie Vatama­­niuc, unul din principalii edi­tori ai „Integralei“. Eminescu s-a identificat cu destinul a­­cestui popor, mergind pină la sacrificiul de sine. Și cind­ ci­­neva lovește in Eminescu, lo­­veșt­e în poporul român". Anii '60 au Însemnat și re­descoperirea poetului național. O nouă generație de artiști Înalță drapelul de sub șenile. Marin Sorescu, Nichita Inascu și Adrian Păunescu Stă­­te­fac relația cu filonul național. Splendidul paradox „Eminescu n-a existat“ semnifică perfect fuziunea totală a poetului cu tot ce Înseamnă România. Ni­chita realizează cea de-a doua cosmogonie a literaturii româ­ne, la care se simt aceleași fulgere intergalactice. Criza morală profundă. In care ne-iam prăbușit după voluția din 1989 ne obligă re­<să ne raportăm iarăși la același reper, începe o nouă generație a cărei difirire este dificil de făcut. De la discursul proleta­rului, protocit în anii ’60, se caută acum cu Înfrigurare pu­blicistica eminesciană și unele texte „relevante“ pentru „mis­ticismul" poetului. Se contu­rează altă propagandă. Ne a­­flam , în pragul unor mairi de­cizii politice , desăvirșirea u­­nității naționale. Statuia lui Eminescu de la Chișinău a de­venit loc de pelerinaj. . Ceea ce au realizat fruntașii Frontu­lui Popular din Moldova este impresionant : într-o provincie rustificată, fără speranță de în­toarcere spre țară, geniul emi­nescian și-a dovedit forța me­sianică. în societatea noastră, bintui­­­tă de corupție mai mult decât pe vremea lui, Eminescu îi va alunga pe neguțători din tem­plu. Proletar sau împărat, mis­tic sau ateu, monarhist sau republican, hedonist sau schiv­nic, același Eminescu ne va măsura umbra pe care o vom face pământului. „Ziua nașterii lui nu-și va usca niciodată cli­pele — descânta Fănuș Neagu cuvintele — iar frunzele ei vor «una in răsăritul tuturor gene­rațiilor, vestind că din noi anul uitării se desprinde mereu un l eu, incins cu o haină de umbre și raze ca să ne colinde sufletul cu primăveri și cu taine". VIOREL FATRICHI Receptarea lui Eminescu Un atac banditesc ca-n Far West (Urmare din pag. 1) avea în mină un briceag. Iar alții furtunuri. Miroseau puțin băutură. Am încercat să-i liniștesc, dar nu am reușit. In mine nu a au dat, dar m-au amenințat că dacă le mai ațin calea mă omoară. Erau vreo­ zece inși, dintre care i-am recunoscut pe frații Focza Gergely, Focze Gheza și Focze Ladislau, primul dintre ei fiind cel mai periculos. M-am ferit, ce era să fac ? Au început să forțeze ușa și să spargă geamurile, înăuntru am văzut pa șeful de tren cu un foarfece în mină, iar pe conductor cu un sabot de tren, incercînd să se apere. Agresorii au aruncat cu pietre, lovindu-l atit de tare pe Leon Vasile în piept incit era să cadă. Văzînd, probabil, că nu vor rezista mult, șeful de tren a fugit către lo­cuința șefului de stație, aflată in apropiere, iar conductorul spre locomotivă, urmăriți fiecare de cite o parte din cei care com­puneau grupul. înainte de sosirea trenului, pe peron erau doar vreo 5—6 persoane, maxim 10, dar cînd a început scandalul au coborit din vagoane foarte mulți călători. Nimeni însă nu a in­tervenit. Doar la un moment dat au mai zis : «Nu mai dați, măi, că-i omorîți!». Văzînd ce se întîmplă, am fugit la șeful de post acasă și l-am anunțat, tremurînd tot. Cînd a sosit, acesta i-a în­trebat doar : «Măi Grigore (­“Gergely), ce-ați făcut, măi ?», după care agresorii au făcut curat și au plecat, fără să-i rețină. Dar să știți că ăștia nu-s secui, „sînt animale !“. Șeful stației, Leon Toader,­ povestește la rîndul său cum, fiind anunțat acasă da acarul Bodor Karoly de cele intîmplate, s-a înființat urgent, gă­sind în biroul de mișcare numai un agresor, pe Fecze Gergely. .,M-am uitat — povestește Leon Toader — și am zărit casa da bani deschisă, dar am văzut că nu se furase bani și am .Incuiat-o rapid ,apoi m-am uitat în sala de așteptare unde erau 3—4 fete și un cetățean tăiat la mina dreaptă, legat cu o batistă, dar nu știu unde a dispărut el. Dintre fete, una însă a spus că a fost aruncată din tren. Nu știam ce să fac. Pentru ca scandalul să nu ia proporții, am dat drumul la tren după vreo 30 minute de staționare fără conductor și șef de tren pină la Ghimeș, unde am anu­nțat­ cele intîmplate. Conductorul, de fapt, fusese urcat — după ce încercase să pătrundă in locomotivă, dar mecanicii nu au descuiat ușa d in vagonul de eli. I, primul după locomotivă Paznicul de­ noapte de la, cooperativă a văzut cum și unde a fost tăiat conductorul, așa cum au văzut și locatarii blocurilor din jurul stației, unde se află doar vreo 3 familii de români, din totalul de vreo 500 persoane care locuiesc. Apoi, după multe In­sistențe, am reușit să fac rost de o salvare pentru șeful de tren, care mi-a zis să nu-l duc la Miercurea-Ciuc, ci în jos, spre Moi­­nești, fiindcă nu are încredere acolo, la Miercurea. Șeful de tren. Insă, a mai avut o situație ca asta, pe data de 22 nov. ’91, cind răufăcătorii au fost predați poliției din Ciceu de către mecanicii de revizie, dar poliția de acolo le-a dat drumul imediat. Acum, iarăși, poliția din Ciceu a fost avizată de situația de la Lunca de Mijloc, dar nu a intervenit decit intr-un tirziu, trimițînd singur polițist, care a luat niște declarații". Din grupul care au atacat acum, șeful stației a recunoscut un agresor care a atacat­­ și anul trecut, in noiembrie, dar nu l-a deconspirat pentru sim­plul motiv : „Nu pot, fiindcă nu am încredere in poliție !“. „M-AM UITAT CITI SUNT.„ ȘI AU DISPĂRUT" (7­­) La sediul poliției din Lunca de Mijloc (a cărei firmă e scrisă bilingv, însă în românește cuvîntul fiind parțial acoperit de glo­bul unui bec) am stat de vorbă cu șeful de post plutonierul Bania Lucian, maiorul Maximescu și V. col. Preda Constantin, inspec­­tor-șef al Inspectoratului Poliției Transporturi Feroviare de pe Regionala Brașov, întrebat cum a procedat cînd a ajuns în locul agresiunii, șeful de post a răspuns : „Primele măsuri au fost să identific cîteva personaje pe care le cunosc și care erau în grup. M-am uitat, așa, cîți sunt pe care îl cunosc și au dispărut. M-am uitat in sală la impiegatul de serviciu... trenul era plecat... Cind am încercat să vorbesc cu impiegatul, tot grupul a dispărut , au dispărut și martorii. Am venit apoi la post, am raportat la județ situația, după care m-am întors“. Fără comentarii a întrebat dl. lt. col. Preda Constantin ce părere are de modul în care a acționat șeful de post. domnia-sa a știut, cu finețe diplomatică, sâ evite un răspuns clar, ceea ce l-a determinat pe un confrate de la un ziar să-l complimenteze, cu substrat, cum că și-ar dori un șef direct precum domnia-sa ! Oricum, important rămine faptul că la cîteva ore de la evenimentele din stația C.F.R. de la Brașov s-a depla­sat o echipă de ofițeri condusă de șeful Inspectoratului Poliției T.F. pe regională, indentificînd vreo 7 agresori, dintre care cîțiva sunt arestați, (va urma) LA GALATI (Urmare din pag. 1) nimic rău In această invitație, bărbatul trecea drept Un om serios, era căsătorit, avea ei un copil. S-au îndreptat către lo­cuința acestuia, era aproxima­tiv ora 10.30. Ajunși în bule­vardul Doctor Alexandru Car­­nabel nr. 5 colegul a scos cheia din buzunar pentru a­­ descuia ușa locuinței. Acest gest nu­­ i-a dat de gindit Alinei, deși era evident că la casă nu se afla nimeni, iar un bărbat mai în­surat nu invită o domnișoară în lipsa soției doar pintru a bea o cafea. Ce, s-a intîmpplat in­ spa­tele­ acestei uși vom vedea ceva mai încolo. Să o lăsăm acum pe Alina împreună cu colegul ei care s-a apucat deja de pre­parat cafele și a dat drumul la muzică, și să revenim, în oraș, la locul de întîlnire, unde Alina era așteptată de logodnic. Oc­­tavian Stancu așteaptă o bucată de vreme, după care se impa­cientează. Alina era o ființă meticuloasă care niu obișnuia să intime. Măi­­ rămtne o vreme pe trotuar, după care, avînd probabil o bănuială, probabil că uin, fir secret­ cam 11 lega­t de viitoarea goți © declanșa«« semnal da «larmă, pornește un în căutarea ei. Nu era nici la școa­lă, nici la mătușa din Galați (Mircea AÍida Carmen este de loc din Tulcea), nici la cămin. Colegele de cameră nu o văzu­seră in zina aceea. Semnalul de alarmă sporește intensitatea. Octavian pornește pe la spitale mai intii, pe la secțiile de ur­gență, incercînd să-i dea da urmă.­Nu găsește nimic și mi­nat de un gînd negru ajunge și la morgă. Nu este nici aici. Apare un licăr de speranță, înseamnă că logodnica lui, judecind după faptul că nu este nici la spital nici la morgă, trebuie să fie­ in viață și nevătămată. Dar unde este , Octavian își reia cercetă­rile dar fără nici un fel de suc­ces și de această dată. Disperat sună acasă la Alm­a, la Tulcea, vorbește cu tatăl ei, ofițer su­perior de M. Ap.N. care, îngri­jorat, pornește împreună cu un cumnat către Galați. Va urma o noapte extraordi­­nară de căutări disperate cu su­fletul încărcat cinci de deznă­dejde cînd de speranță. Cercetă­rile întreprinse pe cont propriu ii duc in zorii zilei de 1î ianua­rie In fața ușii colegului Alinei­ Ciocănesc. Nu 1e răspunde ni­meni, dar In apartament cineva evident se foiește. O vecină in virstă ii asigură că locatarul trebuie să fie acasă pentru că puțin mai devreme văzuse lu­mina aprinsă. Cei trei bărbați, tatăl Alinei, unchiul ei și lo­godnicul se hotărăsc să spargă ușa. Unul dintre ei, nu-și mai amintesc exact, care, o forțează. In spatele ei imaginea este zguduitoare.­ ­ (va urma) $ EMINESCU Număr unii lumii de la nașterea ta. Lumina te-a fost născut și nouă ne-ai dăruit lumină. Lumina te-a fost născut, sub inima ei te-ai întors răscumpărat prin mortificare deplină. Cu­ ne-ai lăsat din tine e fără de țărmuri și cu­ de puțin și cu­ de puțin e totul ce ne-ai lăsat. Număr anii lumii de la nașterea ta. -Al gindului ger preacurat îți este casă, rugul sfint al dorului iț­ cintă de leagăn pe cindi și în somn tu vei lumina. GABRIELA JJUREZEAN Cronică literară EMINESCU- PERSONA­J DE BASM Greșeala lui Ion Mânzală, publicist inimos și tenace director al Editurii Duminică, care a scos între altele revista De la Nistru pân’ la Tisa (al cărei­ prim număr l-am salutat la vremea cuvenită se înțelege și cu observațiile critice cuvenite) este a fi voit să producă, ca să zic așa, o ediție din poveștile lui Eminescu. Oricît de­ bune ar fi intențiile (și cind nu sînt ele bune ?), aceasta este imposibil de realizat, imposibil de conceput, cu alte cuvinte, ca o întreprindere serioasă, nu absența spiritului critic. în orice latură ar fi direcțio­­nată tematic, oricare ar fi „felia“ din lirica eminesciană avută în vedere de oricare editor al ei, care implicit propune, prin antologia sa o anume fațetă a creației marelui poet, din lectura antologiei trebuie să reiasă pentru oricine, oricît da necunoscător ar fi Teo­retic vorbind, a poeziei lui Eminescu, că aceasta din urmă este o creație fundamentală. Ei bine, tocmai acest lucru nu iese la iveală din selecția lui Ion Mânzală, nu mai trebuie să adaug, un chip in­voluntar fiindcă altminteri <j­ sa este un admirator pină Peste poate al lui Eminescu. Ca să-ți exprimi admirația / iubirea față de Emi­nescu, o condiție sine qua non este aceea să fii critic, mai băbește formulat, sa­u dispui de o facultate specifică în acest sens. Ca atare, un C. Gălinescu are posibilitatea „să-și emită" radiațiile iubirii sale față de poezia lui Eminescu, iar un C. Noica­­nu. Din ediția lui I. Mânzală, Eminescu ar fi un poet cu sclipiri dar șovăielnic, bîj­­bîitor, cam sărac la formulele ..incarnării“ obsesiilor sale artistice esențiale. Această operă de „demolare" involuntară se datorează pur și simplu faptului că alcătuitorul ediției nu are nici un fel de legătură cu critica literară. Cu­ privește textul propriu-zis, dacă l-ai evalua ca «părtinind criticii sau, în sfirșit, unei biografii critice, de oriunde poți culege fraza de un bombastinism care permit comentatorului „să-l desfi­ințeze“ pe autor. Se înțelege atunci imediat de ce un critic de o luciditate moho­­râtă precum C. Stănescu, a avut o reacție de o nestăvilită vio­lență față de psirdia de editor și biograf eminescian a lui I. Mân­zală. Totuși, nu­ trebuie să fim atât de aspri. Textul autorului are­ o psalmodiere lirică proprie și chiar, pe alocuri, o anume putinută vi­zionară, care indică in I. Mânzală —­ în măsura in care Va dispune la rîndul său, să conștientizeze limitele și specificul propriei sale înzestrări — un­ posibil înzestrat autor al unui roman despre Emi­nescu in care acesta vrea să apară ca un personaj, de basm, care iși potrivește pașii prin Transilvania, după aceia ai Voievodului Cuza In drumul său spre exil , care trasează o brazdă de semințe fertile peste tot pe unde, adolescent, fiind, trece , care prefigurează o a­­devă­rată hartă a României, prin traseul peregrinărilor sale , care este un drept succesor al celuilalt Mihai al istoriei noastre (aici gă­sim o intuiție demnă de semnalat : Mihai Viteazul și Mihai Emi­nescu sunt vîrfurile noastre supreme din toate punctele de vedere). VICTOR ATANASIU *­ De la Nistru Pân’la Tisa. Poezii politice de Mihai Eminescu, Editura Duminică, 1991. Ediție îngrijită de Ion Mânzală. Deși operațiunea secretă a CIA ajunge la cunoștința opiniei pu­blice, cel care „cade“ este o persoană incomodă — colonelul Oliver North — deși se pare că și de această dată cel care co­ordonase totul din umbră fusese tot Pacepa. Ajuns consilier spe­cial al Casei Albe in probleme de spionaj (informație neoficia­lă) „John Micke“ aduce in acea­stă nouă calitate Informații deosebit de prețioase noilor săi stâpîni, informații pe care aceș­tia le exploatează la maxim in timpul conflictului americano- sibian.­­Pacepa a colaborat foar­te bine pină în 1978 in probleme de terorism internațional cu unul dintre „frații“ arabi ai lui Ceaușescu, președintele libian Mohamed El Ghadafi). Așa cum am mai afirmat în numerele 488, 489 din 11 .12.09. 1991 ale ziarului nostru ultima acțiune a generalului Pacepa este legată de declanșarea eve­nimentelor din decembrie ’89 din România ! In urma ma­terialului pe care l-am publicat in urmă,cu aproape 3 luni, ba­­zîndu-ne pe informații furni­zate de către înalte personali­tăți din cadrul fostului depar­tament al Securității, am mai primit (pe diferite căi) și alta date interesante despre I. M. Pacepa și — așa cum ne aștep­tam — o mulțime de amenin­țări. Ne-au contactat telefonic și cițiva foști colaboratori ai ge­neralului (mai că am pune mina in foc că unele apeluri au fost fă­cute din Occident), care au ținut să-și exprime surprinderea față de exactitatea unor date prezen­tate în acel material (date cu­noscuta din aita ne-au spus da una sau de maximum două-trei persoane). Unii dintre ei ne-au furnizat alte elemente pe care le-am adăugat ulterior „dosarului" post­comunist al­ lui Pacepa, in timp ce alții ne-au avertizat po­liticos și civilizat că ar fi mai bine să scriem ceva mai puțin periculos, și să abandonăm acesta lucruri care oricum nu pot fi demonstrate și mai ales înțe­lese de către omul de rând. Fi­ind Încăpățînați din fire, nu am urm­at sfatul acestor „oameni de bine“, și continuăm să punem la dispoziția cititorilor o mare parte din datele pe care la de­ținem ln prezent. REPERAT DE CĂTRE UCIGAȘII PLĂ­TIȚI AI SECURITĂȚII în anul 1981, la aproape trei ani de la fuga sa din România, GENERALUL LOCOTENENT I. M. PACEPA ESTE GĂSIT DE CĂTRE UCIGAȘII PLĂTIȚI AI SECURITĂȚII, grație unor eforturi financiare și umane ex­cepționale ! Oamenii lui Ceau­șescu au aflat cu mare repezi­ciune locul și orașul (Washing­ton­­) unde se ascundea Pacepa, dar nu au putut acționa pină cînd CIA nu a mai slăbit puțin operațiunile de supraveghere ale acestui Canaris român. Deși reperat GENERAL­UL PACEPA SCAPĂ CU VIAȚĂ. TOTUL LI­­MITINDU-SE LA O SIMPLA DEMONSTRAȚIE DE FORȚĂ. Motivul , Ceaușescu, a revocat ordinul inițial pe care il dă­duse. In mintea sa se născuse o idee genială. Pacepa putea fi convins să lucreze din nou pen­tru Ceaușescu, furnizînd Secu­rității informații despre acti­vitățile CIA-ului ! Refuzul ge­neralului sau încercarea de a nu juca corect Însemnau executa­rea sa imediată și moartea fii­cei sale Dana, rămasă ostatică in România. In schimbul pro­misiunii făcute de Ceaușescu că Dana Pacepa va fi liberă să plece după 4—5 ani (perioadă in care Pacepa trebuia­ să fur­nizeze „informații“ Bucureștiu­­lui­ in SUA pentru a-și reîntîlni tatăl, GENERALUL ACCEPTĂ ! Se angaja intr-un joc extrem de periculos din care avea șanse minima să scape cu viață. Pen­tru­ el, calvarul reîncepuse, in timp ce la București Ceaușescu exulta ! Toată viața sa iși do­rise să poată infiltra un agent in inima CIA-ului. Acum reu­șise !­ar agentul nu era unul oarecare ! După aproape 4 ani in care a jucat excelent rolul de agent dublu, Pacepa intră din nou în conflict cu Ceau­șescu. Omul care tocmai ca și Hitler a încălcat toate tratatele pe care le-a semnat a refuzat să o elibereze pe Dana Pacepa, in schimbul serviciilor aduse de către tatăl său, conform înțele­gerii. Pacepa întrerupe orice comunicare cu Bucureștiul și trece la acțiune. In decursul cîtorva luni su­portă trei operații estetice exe­cutate de către un mare specia­list francez in materie. In 1989 difuzează prin Intermediul pos­tului de radio Europa Liberă un mesaj adresat fiicei sale care este înștiințată că tatăl ei trăiește și că nu a fost găsit mort intr-o stație de metrou new-yorkeză așa cum­­ zvonise Bucureștiul. Folosind un mesaj codificat, generalul o mai infor­mează de faptul că Înțelegerea cu Ceaușescu a căzut, dar că el este sănătos. FOARTE ACTIV ȘI LUPTA PENTRU ELIBERA­REA EI. In 1987 Pacepa lansează pe piața occidentală „Orizonturile roșii“ o carte care se epuizează rapid din toate librăriile și în care el descrie (încă cu destulă prudență) cîteva dintre opera­țiunile secrete pe care i le în­credințase Ceaușescu, precum și multe alte date privind opulența și luxul in care trăiau conducă­torii comuniști ai României. Aproape fiecare cetățean român a fost pus la curent cu conținu­tul cărții, grația lecturării unor capitole întregi la microfonul Europei Libere. UN SCENARIU CARE PARE A FI REAL In vara lui ’89, URSS-ul și SUA stabilesc la Malta o nouă Înțelegere privind reîmpărțirea sferelor de influență. In schim­bul RDG-ului rușii primesc România și Bulgaria. Ambele părți cad apoi de acord asupra suprimării lui Ceaușescu. Româ­nia a fost singura țară comu­nistă din Europa care alături de Iugoslavia nu a avut pe te­ritoriul ei baze militare și trupe sovietice, nu a participat la inva­­darea Cehoslovaciei în 1968 și la boicotarea jocurilor olimpice da la Los Angeles din 1984. Un asemenea conducător nu era pe placul Moscovei, mai ales că in timpul vizitei lui Gor­­baciov la București, Ceaușescu i-a pus acestuia în mină un dosar care conținea o descriere exactă a activităților KGB-ului din ultimii ani ! La rîndul lor, americanii nu își puteau impune punctul lor de vedere în Orien­tul Mijlociu, atîta timp cu­ Ceaușescu avea o putere de con­vingere uriașă asupra conducă­torilor țărilor arabe, cu care se afla in relații foarte bune. Poate pentru prima oară în istorie KGB-ul și CIA au avut interesse comune. Bush au refuzat să Gorbaciov și furnizeze presei date privitoare la subiec­tul discuției lor din Malta, afirmând că au purtat discuții PARTICULARE ! La „dosarul" sovietic al lui Ceaușescu se mai adaugă și poziția pe care acesta a luat-o în timpul Congresului XIV al PCR, atunci cînd A FĂ­CUT REFERIRI LA TERITO­RIILE ANEXATE, precum și la interesul marilor puteri DE A REÎMPARȚI ZONELE DE INFLUENȚA ! Scenariul tenta­tivei de înlăturare de la putere a lui Ceaușescu a fost „scris" de Pacepa, el bazându-se enorm și pe faptul că virturile securi­tății române nu mai erau dis­puse (in mare parte) să-l apere pe dictator. Interesul personal a lui Pa­cepa in această acțiune era enorm (încerca să-și salveze propria viață precum și pe cea a fiicei sale și a soțului ei) iar modalitatea de acțiune, relativ simplă : românii vor ieși in stradă numai dacă li se vor lua și ultimele două lucruri pe care se mai aveau — CREDINȚA IN DUMNEZEU ȘI PROPRIA LOR VIAȚA. Ca „scenă" a fost aleasă Timișoara ,cu populație ma­ghiară și germană de religie ca­tolică­ iar ca actor principal un preot reformat de origina maghiară. Ceaușescu aflase insă birtuil, sau aproape totul. Secu­ritatea din Timișoara a avut (și poate mai are) dovezi clare asupra intîlnirilor acestui preot cu agenți ai serviciiior de spio­naj occidentale. In 21.12.’89 Ceaușescu anunță că : „eveni­mentele de la Timișoara au fost pregătite dinainte de cercuri reacționare străine și făceau parte dintr-o campanie împotriva tuturor națiunilor care refuzau dominația străină“. Abia după moartea lui Ceau­șescu, generalul Pacepa a deve­nit un om cu adevărat liber, deși misiunea C.I.A. la Româ­nia reușise numai pe jumătate. Astăzi Pacepa este in virstă de 62 de anii și iși trăiește liniștit bătrinețile alături de fata sa, intr-un luxos apartament din centrul Washingtonului, remi, martnd cu mare placere etapele unei cariere excepționale, cana pare a fi defnitiv încheiată. Din diferite motive (pe care nu le cunoaștem dar le bănuim) C.I.A. a renunțat parțial la ser­viciile sale. Dacă vreodată sa va deschide­­ sn România un pro­ces al comunismului, in boxa a­­cuzaților un loc va rămâne pentru totdeauna neocupat, pen­tru că nu el nu va putea fi nici­odată adus un om care în mod oficial NU MAI EXISTA — Ion Mihai Pacepa. ROMEO NEACȘU DANIELA GEORGESCU P.S. Fiecare afirmație pe care am făcut-o in textul prezentat este confirmată de cel puțin trei­ persoane, care au avut acces direct, înainte de 1989, la informații cu caracter secret. După spusele unui fost ofițer de Securitate, specialist la proble­me de armament și tehnologia militară, se pare că o parte din aparatura de ultimă oră folosi­tă în timpul evenimentelor din decembrie 1989 ca arme de a­­gresiune radio-electronică FAC PARTE DIN DOTAREA C­ IA.­­­­Recent președintele Bush l-a demis din funcția de director C.I.A. pe William Webster, în­­locuindu-l cu Robert Gates, un om de încredere al șefului exe­cutivului american­. Intr-un episod al unui serial realizat recent de către Televi­ziunea franceză — serial dedi­cat serviciilor secrete de spio­naj — Ray Cline, fost director adjunct al C.I.A. a declarat că : „dacă C.I.A. ave­­ interesul să răstoarne un șef de stat din orice țară a lumii, o va face ne­greșit“. Ultimii 15 ani de viață 7 ai unui spion de lux - Ion Mihai Pacepa cmitera SĂRBĂTORIND LUCEAFĂRUL Ziua Luceafărului poeziei noastre este celebrată la „Salonul literar al Muzeu­lui Literaturii Române“ prin lansarea unor volume închi­nate lui Mihai Eminescu, o­­perei sale nemuritoare. E­­venimentul va avea loc as­tăzi, la orele 12,30, la Muze­ul Literaturii Române din București. La Editura Junimea a apărut, într-un frumos gest de reverență adresat geniu­lui eminescian, volumul lui Constantin Ciopraga „Poe­zia lui Eminescu. Arhetipuri și metafore fundamentale", un studiu comparatist de re­ferință, revelînd inegalabila profunzime a gîndirii mare­lui nostru poet. (Gabriela Hurezean) TEATRU (spectacolele zilei de 15 ianuarie) • Teatrul MIC (ora 181 „Mătrăguna" (52 — 42 — 32 iei) ; • Teatrul NOTTARA (ora 18,30) „Sinucigașul" (52 — 42 — 32 iei) ; • Teatrul de COMEDIE (ora 18,30) „Co­­livia cu nebune“ (52 — 42 — 32 lei) ; • Teatrul ODEON (Sala Majestic, ora 19) „Arta comediei“ (52 — 42 —32 lei); • Teatrul HULANDRA (Sala Izvor ,ora 18)­­.Arsenic și dantelă veche" (72 — 62 lei ; elevi —, studenți : 32 lei). (O.S.­Ch.). SCENELE LIRICE Opera Română oferă as­tăzi oaspeților ei fideli spec­tacolul de balet „Posibile proiecții“, începînd cu ora 18.00. La aceeași oră, pe sce­na Operetei, se vor aprinde reflectoarele pentru „My fair lady“. (D.U.). POLITIA IN ALERTĂ In legătură cu afirmațiile făcute de profesoara POPA VALERIA in emisiunea „Stu­dioul electoral“ din data de 7 ianuarie 1992. BIROUL DE PRESA aL INSPECTORATE­LUI GENERAL AL POLI­­ȚIEI precizează : La data de 13 decembrie 1991, Prefectura Județului Iași a emis decizia nr. 774, prin care profesoara POPA VALERIA era numită in funcția sla. primar al comu­nei Costuleni. Măsura a fost contestată atit de consiliul de adminis­­trație al primăriei, cit și de o parte din cetățenii comu­nei, din care circa 60—70, în ziua de 16 decembrie 1991, s-au prezentat la primărie, obligînd delegația Prefec­turii sa întocmească un pro­ces-verbal de renunțare la aplicarea deciziei respective Organul de poliție a inter­venit cu promptitudine, asi­­gurând protecția profesoarei POPA VALERIA pină la do­miciliu, lămurind cetățenii să se disperseze. In ziua de 6 ianuarie a.c, in sediul Postului comunal de poliție s-au analizat de către reprezentanți ai Pre­fecturii și Poliției județene, posibilitățile practice de in­­stalare în funcția de primar a profesoarei POPA VALE­RIA. In acest timp, în Postului de poliție s-au fața a­dunat circa 70 persoane, su­s­­ținînd menținerea in func­ție a vechiului primar. Acționînd cu tact, polițiș­­tii au evitat agresarea celei în cauză, asigurind, după dis­persarea grupului de cetă­­țeni, măsuri de pază la lo­­cuința acesteia. Intrucît delegatul Prefec­turii a fost lovit de către Cojocaru­ Petru, din locali­tate ,a fost luată măsura sancționării contravenționa­le a agresorului ,potrivit Le­gii nr. 61/1991. Profesoara POPA VALE­RIA nu a fost agresată fizic, însă i -­au adus unele inju­rii. • Apreciem că organele de poliție și-au făcut datoria, în limitele stabilite de lege. Cu atât mai mult surprind afir­mațiile profesoarei POPA VALERIA privind modul de comportare al polițiștilor în acest caz. (D.G.) MIERCURI 15 IANUARIE 1992 Departamentul Eveniment Tel. — 17. 64. 63 1

Next