Transilvania, 1928 (Anul 59, nr. 1-12)
1928-03-01 / nr. 3
„Şi cum literatura este expresia cea mai directă a sufletului unui popor, ea nu poate fi împrumutată ea frânele de la vagoane şi ea forma rochiilor, nici măcar imitată ea formele politice, fidică poate fi, dar atunci nu e o realitate, nu aduce nici un folos, nu poate suporta nici o comparaţie cu eficacitatea frânei Westinhouse şi a rochiei scurte, şi nici chiar cu aceea a constituţiei belgiene“. După ce se arată că imitarea e copilăria unei literaturi, şi că, la noi, prin Eminescu s’a încheiat acea epocă, Dl Ibrăileanu, după ce citează pe Eminescu, Caragiale, Creangă, Coşbuc, Sadoveanu şi Brătescu-Voineşti, scrie: „Scriitorii mari citaţi mai sus ne dau, credem, dreptul de a formula o propoziţie generală, ca să nu-i zicem lege. Nici un scriitor mare român nu se poate însuma în vreo şcoală, în vr’un curent literar străin, contemporan lui. De unde un corolar. Când ai îndoieli asupra mărimii unui scriitor român, întreabă-te dacă e sau nu reprezentant al unei școli contemporane străine. Dacă nu, nu urmează nimic, nici în bine, nici în rău. Dacă da, mai degrabă poate urma ceva defavorabil pentru evaluarea acelui scriitor. Probabil că e un imitator, aşadar un scriitor secundar, Iar asupra rolului criticei, în faţa modei şi a originalităţii, Dnul Ibrăileanu spune: „Critica trebuie să încurajeze originalitatea şi să combată imitarea, recomandând însă literaturile streine ca izvor de meditare şi ca modele pentru perfecţionare. Critica trebuie să ajute abilitatea şi să lovească în infantilismul anacronic, care e copiarea literaturilor streine. Şi nu din motive naţionaliste, care nu au ce căuta aici, ci am datoria de a fi de partea maturităţii creatoare.“ Socotim binevenite precizările de asemenea natură, făcute de gânditori şi critici cari nu sunt conduşi decât de interesul real al prosperării literaturii noastre. Atâtea bisericuţe şi cenacle literare reuşiră, în ultimii zece ani, să desorienteze o parte a publicului cititor asupra adevăratei valori a scriitorilor noştri. Ba s’au iuit şi critici improvizaţi cari au declarat inexistentă literatura noastră până la cutare imitator al curentelor literare străine. Sperăm că se apropie vremea în care glasurile nechemate vor tăcea în critica noastră, făcând posibilă restabilirea valorilor literare pentru masa mare a cititorilor.. R. * Noi şi străinătatea. De când am ajuns între graniţele politice ale statului naţional, străinătatea a început să se intereseze mai sistematic de noi. Nu deşteptăm mai mult interes numai în domeniul politic şi cel economic-financiar, ci şi în cel cultural. Poate nu vor trece... treizeci de ani, şi vom fi eu mult mai bine cunoscuţi în Apus, decât suntem azi. Ne gândim, cu toate semnele bune, la un termen atât de îndepărtat nu pentru că streinătatea nu ar vrea să ne cunoască mai complet într’un interval de timp mai scurt, ei din motivul încetinelii cu care reacţionăm noi faţă de acest interes. într’adevăr mulţi dintre uceinii noştri n'au aşteptat ca străinătatea să-şi manifesteze dorinţa de a-i cunoaşte, au luat ei iniţiativa. Unii 235