Transilvania, 1974 (Anul 80, nr. 1-12)
1974-09-01 / nr. 9
14 eseu eseu şanse de a fi cunoscuţi. în costumele profane ale altor limbi, aceşti prinţi ai caligrafiei se pierd în mulţimea anonimă, incoloră a oamenilor de litere. Mîhnirea noastră este îndreptăţită cînd vedem că Eminescu, Creangă, I. L. Caragiale, Sadoveanu, Arghezi, Blaga nu sînt trecuţi în rîndurile marilor valori, dar mîhnirea noastră sinceră nu modifică mentalitatea, cam provincială, a eseistului occidental care nu ştie şi nici nu vrea să ştie ce se petrece, spiritualiceşte la 3000 de km de el. Să ne mulţumim, atunci, să spunem că universalitatea nu se identifică totdeauna cu răspîndirea, cunoaşterea, recunoaşterea. Sînt scriitori minori care circulă în toate colecţiile posibile, sînt scriitori fundamentali care-şi găsesc cu greutate un editor. 4. Să ne mîngîiem atunci cu ideea că, mai puţin cunoscute, vag sau deloc citate în cărţile străine, valorile noastre spirituale au o dimensiune universală intrinsecă, exprimă, cu alte cuvinte, nu numai o spiritualitate veche, originală, dar şi condiţia existenţială a omului de pretutindeni. Căci ceea ce mi se pare că ridică o operă deasupra interesului local este tocmai această filozofie a existenţei ce dă unei experienţe individuale, locale, specifice o valoare generală. Restul este folclor, exotism, geografie fabuloasă. Sadoveanu înfăţişează comportamentul mitic al individului într-o epocă în care miturile, valorile tradiţionale încep să fie distruse. Iată o viziune foarte modernă la un prozator ce afirmă, programatic, oroarea de modernitate. Drama alienării şi soluţia vieţii naturale, teme obsedante în cărţile lui Sadoveanu, arată că, sub învelişuri lirice şi fabuloase, proza ascunde o filozofie mai generală a existenţei individului într-o epocă de criză istorică. La alt pol, I. L. Caragiale înfăţişează o epopee a grotescului: epopeea unei vieţi fără mitologie, fără sentimentul sacrului, sau cu o mitologie falsă, pe dos: mitologia cuvintelor golite de orice sens plin, grav, tragic. Prezentarea falsificării conştiinţelor începe la el (a observat bine cineva) cu o enormă falsificare a limbajului. Instrumentul de comunicare s-a degradat, indivizii vorbesc nu ca să comunice între ei, ci ca să se afle în treabă, să tachineze învîrtind la nesfîrşit aceleaşi automatisme verbale. Grotescul este atît de mare, falsul atît de enorm, autenticul atît de îndepărtat încît comediile lui Caragiale duc, invariabil, spre o viziune a pustiului, a vidului, a absenţei şi, deci, a tragicului. Caz rar de substituire a planurilor, exemplu, într-adevăr, memorabil de operă cu text şi subtext, cu adîncuri imprevizibile, tragice, sub învelişuri clare şi încrezătoare. Exemplele s-ar putea înmulţi. Universalitatea scriitorilor noştri este o temă ce trebuie încă meditată, în absenţa oricărui orgoliu, cu realism şi clarviziune. Cultura română este o cultură deschisă, cu o mare capacitate de a asimila şi o vocaţie, pilduitoare, repet, de a se sincroniza. Proces profund, cu consecinţe ce se pot depista şi cîntări. Circuitul invers este mai greu de stabilit şi, negreşit, mai lent, însă această întîrziere s-ar putea să fie, într-o zi, şansa noastră. Şansa, evident, depinde într-o măsură hotărîtoare de literatura contemporană. Ea este vehicolul care poate trage şi valorile clasice. O proză substanţială, tradusă cu pricepere şi răspîndite cu inteligenţă, poate stîrni interesul pentru valorile noastre spirituale mai vechi. Condiţia este ca scriitorul român să-şi depăşească micile şi marile lui complexe şi să lucreze, mai sistematic şi mai profund, în sensul universalului. Faţă de scriitorul occidental, el are un avantaj enorm: a văzut multe, a trecut prin multe, a asistat (sau a participat) la o răsturnare a structurilor sociale. Traduse în spiritul adevărului şi din perspectiva unei filosofii de viaţă, în cărţi autentice, nu neapărat capodopere, toate aceste experienţe interesează, în cel mai înalt grad. Există, peste tot, o foame de adevăr, o dorinţă colosală de redimensionare a omului. Căci demitizat, demistificat, desacralizat...omul trebuie, totuşi, să trăiască. El are nevoie de valori şi de exemple care să-i redea încrederea că tot ceea ce face el nu-i sortit dispreţului şi pieirii. EUGEN SIMION