Transilvania, 1989 (Anul 95, nr. 1-11)

1989-01-01 / nr. 1

Un document inedit privind numirea lui Mihai Eminescu în funcţia de revizor şcolar Este prea bine ştiut că, în urma intrigilor unui cerc ieşean, Mihai Eminescu, bibliotecar şef la B­iblioteca Universităţii din Iaşi, a trebuit să ce­deze acest post lui Dimitrie Petrino; tot atît de bine ştiut este că Mihai Eminescu a fost „trans­ferat“ în postul de revizor şcolar al districtelor Iaşi şi Vaslui­, al treilea lucru ştiut este că au­torul acestei mutări a fost Titu Maiorescu — Mi­nistru Secretar de Stat la Departamentul Culte­lor şi Instrucţiunii Publice1­2. De ce revizor şcolar? şi la ce dată s-a hotărît numirea lui Mihai Emi­nescu în această funcţie? Un document de la 1875 din arhiva Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice ne răspunde la aceste întrebări. Situaţia se prezintă astfel: Dimitrie D. Agura3, revizorul şcolar de la Iaşi şi Vaslui de mai bine de un an şi jumătate, se prezintă la concursul deschis în clădirea Universităţii din Bucureşti la 3 iunie 1875 pentru ocuparea catedrei de istorie universală de la Şcoala Centrală din Bolgrad. Pe 4 iunie 1875, juriul de concurs înaintează Minis­trului un raport­ şi procesul-verbal al examenu­lui, recomandînd călduros pe D.D. Agura pentru ocuparea catedrei. Pe verso raportului, la 12 iunie 1875, Comitetul permanent de instrucţiune, cu Avizul nr. 900, recomandă pe D.D. Agura, Minis­trului, pentru numire. Pe colţul din dreapta, dea­supra Avizului, cu cerneală albastră. Ministrul notează: „14/6, 1875. Se aprobă cu începere de la 1 iulie. T. Maiorescu“. Abia după această dată în­cepe drumul lui Mihai Eminescu să se îndrepte spre revizoratul de Iași, pentru că, după două­sprezece zile, Titu Maiorescu se întoarce la acest raport și scrie cu cerneală neagră în continuarea aprobării: „iar în locul Domniei Sale se va însăr­cina cu Revizoratul celor două districte d­r. Eminescu, însărcinîndu-se cu Bibliotecariatul d. Dimitrie Petrino. 26/G. T. Maiorescu“. Am urmă­rit actele din cancelaria Ministerului Instrucţiu­nii, an de an, între 1858—1878 şi putem afirma că rezoluţiile miniştrilor nu întîrziau la şeful cabi­netului mai mult de 2—3 zile, timp în care erau comunicate celor în cauză. Numirea îi este comu­nicată lui D.D. Agura — la Iaşi — pe 19 iunie, dată după care raportul trebuia să meargă la do­sar. Şi totuşi raportul cu aprobarea lui Maiorescu întîrzie pe masa acestuia pînă pe 26 iunie (sau poate la această dată l-a cerut înapoi). Această întîrziere poate fi interpretată în două feluri: fie că la 14 iunie Titu Maiorescu nu ştia încă de demiterea de la Bibliotecă a lui Mihai Eminescu5, fie că, la acea dată, conflictul de la Iaşi nu era încă atît de grav. Credem că prima variantă este mai reală şi că, în ajun de 26 sau chiar pe 26 iunie, T. Maiorescu a primit raportul de la Iaşi cu demiterea lui Eminescu şi atunci a găsit solu­ţia revizoratului şcolar, care se eliberase de două­sprezece zile. Este clar o hotărîre şi rezolvare de urgenţă. In acelaşi timp, însă, trebuie să men­ţionăm că Maiorescu nu avea altă soluţie, pentru că numirea ca profesor a lui Eminescu la o şcoală din Iaşi cerea întîi un post vacant, iar apoi cerea obligaţia de a trece printr-un concurs — conform Legii instrucţiunii. Apoi, revizoratul şcolar îi crea lui Mihai Eminescu o independenţă totală faţă de autorităţile ieşene — ceea ce era foarte impor­tant în contextul scandalului izbucnit. Numin­­du-l revizor şcolar al districtelor Iaşi şi Vaslui, Maiorescu îl ia pe Eminescu sub conducerea di­rectă a ministerului, pentru că, la 1875 (înainte şi după aceasta), revizorii şcolari de judeţe erau funcţionari direcţi ai ministerului şi erau plătiţi din bugetul ministerului şi nu din bugetele lo­cale, revizorii şcolari nu aveau a răspunde de activitatea lor decît în faţa ministrului şi a Con­siliului permanent de instrucţiune. Numindu-l re­vizor şcolar de Iaşi şi Vaslui pe Mihai Eminescu, Titu Maiorescu îl ia sub protecţia sa directă, îi asigură independenţă faţă de autorităţile locale ieşene, reuşind să-l lase să locuiască în conti­nuare la Iaşi , ceea ce, probabil, reprezenta o dorinţă a poetului. ELENA SIlIPIUR ASB, M.C.I.P. 2797/1875, f. 79v. 214/­ 1875. Se aprobă cu începere de la 1 iulie. T. Maiorescu­­ iar în locul D-sale se va însărcina cu Revizoratul celor două districte d. M. Eminescu, însărcinîndu-se cu Bibliotecariatul d. Dimitrie Pe­trino. 26/6 1875. T. Maiorescu“. 'ha / Wft h, ^ di‘4*-iu * & /*i ****, /• 'rrjnB * P*- o E • 0 t «* C ^ A* y-\y . n • , 1 G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, Bucureşti, 1985, p. 445; Ordinul Ministrului Instrucţiunii către Mihai Emi­nescu, prin care i se face cunoscută numirea în postul de revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui în Documente literare, Ed. Gh.Ungureanu, Ed. Minerva, Bucureşti, 1977, p. 306—307, doc. nr. 259. 2 Titu Maiorescu este ministru, în guvernul Lascăr Catargiu, între 7 aprilie 1874 — 29 ianua­rie 1876. 3 Dimitrie D. Agura, originar din Cişmeaua Văruită, judeţ Bolgrad, cu studii la Seminarul „Veniamin Costachi“ din Iaşi, apoi ca bursier la Facultatea de litere şi filosofie a Universităţii din Iaşi (unde îşi dă examenele de estetică cu Titu Maiorescu), este numit prin concurs profesor la Liceul din Bîrlad la 1872; de la sfîrşitul anului 1873 şi pînă la 1 iulie 1875 este revizor de Iaşi şi Vaslui; prin concurs, de la această dată trece pro­fesor la Şcoala Centrală din Bolgrad. După 1878 este în Bulgaria, profesor la Universitatea din Sofia, o vreme ministru al instrucţiunii — are o bogată activitate ştiinţifică. Moare în 1911 la Iaşi, unde venise pentru sărbătorirea semicentenarului Universităţii din Iaşi. 4 ASB. M.C.I.P. 2797 / 1875, f. 79 verso. Ori­ginal. 29

Next