Transilvania, 2005 (Anul 111, nr. 1-12)

2005-04-01 / nr. 4-5

Habemus Maiorescan! (antologia Conexiuni, 2004) E cu desăvârşire simpatică febricitatea teoretică de care sunt cuprinşi unii dintre tinerii noştri concitadini aflaţi, după cum înşişi declară, „în căutarea lirismului pierdut“. Ii asigurăm că numai respectiva simpatie ne determină la a fi ironici la modul cioculescian mai degrabă decât la cel călinescian, cu totul destructiv. Aşadar, la fel cum Cioculescu inventaria greşelile de limbă din romanele timpurii ale lui Mircea Eliade, tot la fel vom inventaria noi erorile din limbajul teoretic al ambiţiosului text prefaţator semnat de amicul nostru Mihai Curtean. Nu că am fi noi niscaiva cioculeşti, nici că ar fi el unul dintre proliferanţii eliazi. Dar textul e mult prea amuzant ca să nu-l luăm în serios. Modul marţial de enunţare al frazei incipitorii e cuceritor: „Tinerii poeţi ai Sibiului nu sunt şi n-au fost niciodată aserviţi modului haotic în care se pretinde astăzi că se face poezie1*. Tiens! Care va să zică, senect-juvenilii maeştri contemporani Mircea Ivănescu, Emil Brumann, Şerban Foarţă, Ileana Mălăncioiu, Angela Marinescu sunt aserviţi modului nautic în care fac azi poezie. La fel mai tinerii Ion Mureşan, Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Traian T. Coşovei, Ion Stratan, D. Nimigean.^ Dacă în stângacea formulare referinţa era intenţionată doar la generaţia tânără, n-ar fi rău ca Maiorescul generaţiei cibiniene să purceadă la lecturi (cu satisfacţii şi delicii garantate) din foarte puţin mai vârstnicii Dan Coman, Ştefan Manasia, Claudiu Komartin Ruxandra Novac, Elena Vlădăreanu, Teodor Dună şi exemplele ar putea continua. Nu putem părăsi revoluţionarul text fără a remarca vehemenţa cu care sunt amendate „tendinţele ‘sexualiste’ actuale“ (pe cine deranjează nişte ... tendinţei), „maniera fără de manieră a unui post-modernism care şi-a epuizat de mult valenţele estetice“ sau poeţii care „mimează alienaţia mintală sau bolile psihice“. Nici nu ştim dacă ne pare bine sau rău să- i dăm dreptate colegului, citind cu benevolentă atenţie versuri ale colegilor săi, în care alienaţia poetică, dacă nu mintală e flagranta: „rânjetul interior îşi / aiureşte prezenţa vaccinata / pe coaja cerebrală. // aceeaşi rănţuire tumefiată / de scrib / alb pe gol / aceleaşi descărcări pulsatile / în nervi obosiţi / înainte de timp“ (Raluca Sivu Vineri), „sudoarea se termină jos / din ceafă sub deget / Florile nu au timp / să îl ucidă pe Dumnezeu / Dar nervii sunt goi“ floriţ Ionescu, Alb), „îmi place să-ţi gust / mortăciunea gândurilor / aceşti fetuşi / ce au obrăzarea să mă respire / să-mi muşte urechea / cu care nu vreau să aud / n-ai fost niciodată în stare / să-mi pui funia de gât / şi să-mi împingi scaunul / de sub picioare / ce-mi stau atârnate în lună / n-o să mă găseşti a doua oară / ca să-mi spui / că unghiile mele negre / ţi-au fost idoli“ (Herta Schwartz, Inconştienţă). Sănătoasă lirică! La matematică, Maiorescul care aprobă poeţi precum cei citaţi mai sus, despre care afirmă că „merg împotriva curentului actual“ (la fel cum, nu-i aşa, Eminescu, Caragiale, Creangă, Slavici mergeau „în contra direcţiei de azi din cultura română“), sta încă şi mai bine. După ce ne stupefacţionează cu aplombul unui enunţ precum următorul: „e nefiresc ca vreme de trei generaţii sa se scrie pe acelaşi calapod“ (cu alte cuvinte, vreme de aproape o sută de ani poezia română a băltit într-o balbaţie afazică abia acum diagnosticată), acelaşi insurgent prefaţator îşi transcende propria logică conchizând ca, datorită generaţiei al cărei stegar se face, „literatura română se va afla în curând la un punct de cotitură care îi va imprima o direcţie nouă şi vie, cum nu s-a mai întâmplat de 40 de ani“. Obliterând toate implicaţiile de istorie literară, ne uimeşte aritmetica noii generaţii: va să zică, trei generaţii încap in patruzeci de ani, ceea ce înseamnă că vârsta maturităţii reproductive a susnumiţilor este de aproximativ 13-14 ani, ceea ce şi explică într-un fel penuria acumulărilor. Ingenuu politismul năbădăiosului critic. Lepădând masca cioculesciană, admitem bucuroşi că e lăudabil orice efort de a scrie şi de a publica literatură astăzi. Antologia Conexiuni cuprinde şi poeţi reali, în al căror viitor credem: Ciprian Trăuşan, Dumitru Paţanghel, Bogdan Arizancu, Mihai Curtean însuşi. Puţine sunt oraşele din România în care o casă de cultură studenţească, precum cea sibiană, îşi drămuieşte puţinele fonduri pentru a sprijini susţinerea unui cenaclu şi publicarea lucrărilor acestuia. Benigna noastră răutate a fost catalizată de aerul belicos al declaraţiilor poetului Curtean. Care, cum repetăm, e un amic pe care nu am vrut să-l supărăm. Dragoş VARGA-SANTAI Radu VANCU De Sfintele Sărbători ale învierii Domnului, redacţia revistei Transilvania urează tuturor susţinătorilor, colaboratorilor şi cititorilor sănătate, bucurii, Hristos a înviat!