Tribuna, octombrie 1906 (Anul 10, nr. 184-203)
1906-10-31 / nr. 203
N . 203, aici, ca de ex. în vecina Austrie, unde în şase săptămâni a fost alcătuită reforma şi în câteva luni şi realizată? (Contestări). La noi cu ce se pierde vremea? Nu trag la îndoială, ni s’au prezintat şi proecte a căror importanţă o recunosc, dar am votat proectul industrial, cu care nici d-voastră nu sunteţi mulţumiţi şi nu va fi mulţumită posteritatea. (Contestări. Se va dovedi!) Acum e votat deja proectul despre libera navigaţie, cu care mulţi sunt nemulţumiţi şi dintre d-voastră şi nu e mulţumită societatea de liberă navigaţie, nu sunt mulţumite părţile interesate din Fiume. (Mişcare). Acum vine legea milimetrului şi ştie Dumnezeu mai ce. Deşi atunci se vorbea de reforme mari, despre sufragiul universal, darea progresivă etc. Astea toate nu există acum, dar legea milimetrului trebue votată. (Zgomot). Asta este garanţa constituţiei? Pentrucă şi despre garanţele constituţiei s’a vorbit atunci. (Strigăte: Vor şi fi!) Şi ce se întâmplă ? Aşa am auzit, pentrucă numai după auzite pot porni, că ni se va da iar o scurtă vacanţă şi dup’acea va urma legea milimetrului. De ce-şi perd vremea confecţionatorii legilor cu astfel de proecte, în loc de a strânge datele şi a face proectul votului universal, secret, după comune. (Zgomot). Opiniunea publică în întreaga ţeară, fără osebire de rassă şi naţionalitate, este nemulţumită, pentrucă acele pături de popor, cari s’au încrezut in oamenii din guvern atunci când erau în opoziţie, când s’au încrezut în toate cuvintele lor, aşteaptă şi speră că totuşi se va face lege promisiunea. (Sgomot) Tocmai d’acea ar fi foarte de dorit ca guvernul să se declare. (Strigăte: S-a declarat deja!) că ori în scurtă vreme, ori la 19 Mai 1907, când îşi va serba jubileul activităţii sale de un an (Mişcare) putem aştepta să prezinte Dietei proectul sufragiului universal. Multe de toate se pot ceti şi auzi, şi tocmai d’acea este o nevoe imperioasă, ca guvernul să facă declaraţii precise, pentru că în opiniunea publică se colportează o veste că onorabilul guvern ar vrea să defraudeze sufragiul universal (Strigăte: Cine o colportează ?) Eu n-o cred, întâi de toate pentru că atunci când idea sufragiului universal a fost primită de aproape întreaga opinie publică, în Europa ea a cucerit deja de mult şi ca în trecut, n’au putut închide nici baionetele geandarmilor, nici teritorul vamal comun pătrunderea ideilor veacului în opiniunea publică. Aceste idei azi sunt aşa de populare, că fiecare se ocupă de ele, au pătruns în masse, în milioane şi zădărnicii ar fi orice apucătură de sus, voinţa suverană a poporului va lua fiinţă. Dar adevărata prudenţă de stat este tocmai aceea, de a împlini la vreme pretenţiile juste de poporului, atunci când le cere şi de aşteaptă şi că nu-l forţeze, ca prin sacrificiu de sânge să-şi câştige dreptul pe care Dumnezeu l-a dat pe seama lui şi care-i compete. Simonyi-Semadam Sándor: Ameninţare vrea să fie aceasta ? Vajda-Voevod: Ce să te ameninţ? Simonyi-Semadam Sándor: De ce o spui clar ? Vajda-Voevod: Aşa cred îşi dă şi guvernul seama de evenimentele ce le vedem în Austria. Ministrul-preşedinte austriac, într’un discurs la o înălţime într’adevăr istorică a caracterizat atitudinea sa faţă de sufragiul universal, când între altele a constatat, că »der kern des österreichischen Problems lautet eben: Oleichmässige Teilnahme der Nationalitäten an der Macht, oder allgemeine Ohnmacht!« Ca şi în Austria aşa e aceasta şi la noi.Contestări!) Cunosc eu deosebirile de drept public, dar aceleaş gravamine naţionaliste şi aceleaş nemulţumiri naţionaliste cari au împedecat Austria în desvoltarea ei, există şi la noi, în patria noastră (Aşa-i! Aşa-i! la mijloc.) Până când păturile largi ale poporului fără osebire de rasă, naţionalitate, religie şi clasă nu vor fi aici reprezentate, până atunci va fi adevărată zisa d-lui ministru de culte de pe vremea când era corifeu opoziţional că parlamentul acesta nu reprezintă naţiunea, nu reprezintă ţara. (Aprobări şi aplause vii la mijloc.) Szmrecsányi György: Asta s’a referit cu totului la altceva! Vajda-Voevod: Poftim replică-mi într’o cuvântare, d-le coleg. Convingerea mea este, că acel popor care lucrează, care ne câştigă nevoile statului, nu va fi osândit ca în trecutul istoric, să-şi câştige orice drept şi progresul cel mai minimal pe preţul sângelui, ci că şi la noi se vor desvolta lucrurile într’acolo, ca prin război de cuvinte, pe cale parlamentară să se rezolve aceasta reformă. Azi e tare şi mare coaliţia, dar o ştim... O voce: Asta te doare? Vajda-Voevod: Pe mine nu mă doare, eu o privesc numai şi râd, die coleg. Dar o ştiu prea bine, care este soarta partidelor politice cari fac coaliţie pe baza unui program aşa de eterogen, şi prevăd care va fi sfârşitul şi al coaliţiei, căci în fine toate lucrurile omeneşti sunt trecătoare şi de aceea se va descompune şi coaliţia şi atunci va mai avea nevoie on. partid kossuthist de popor, la care a apelat când a avut nevoie de dânsul. Va veni din nou această vreme, precum şi aceea, când şi on. partid poporal va fi în aceiaşi situaţie, pentru că dvoastre cu toate că sunteţi conservativi şi aţi fost contrarii sufragiului universal, când au ajuns lucrurile la frângere, l-aţi primit iute. Şi-l veţi primi şi veţi luptă dvoastră puţine neamuri se pot lăuda cu poesii poporale ca ale Românilor. In introducere vorbeşte despre situaţia istorică a Românilor, despre cultura şi limba noastră; capitol I, cel mai lung, este consacrat poeziei poporale române; în al II capitol ne întreţine despre literatura dialecticală română, în al III despre stăruinţele literare în Ardeal, în al IV despre aceleaşi stăruinţe în Moldova şi Muntenia ; car V tratează despre mişcarea literară dintre anii 1821—1865, iar al VI capitol despre epoca mai nouă, am putea-o numi epoca de mărire, de la 1866 până azi. Introducerea în sine ar fi destul pentru că un străin să-şi dee seamă de ceea ce a fost, este şi va fi poporul român. Dă apoi, la note, indicaţiuni, trimiţând pe cei ce vor să ştie mai pe larg despre Români, la autori cu mare trecere. Privitor la caracterizarea firii Românului, citează pe Slavici, un atât de adânc cunoscător al ţăranului român. Din poezia noastră poporală dă, în bune traduceri, cele mai splendide doine, cântece vitejeşti, balade, etc. şi peste tot, arată în vii culori şi obiectiv, tot ce a produs geniul poporului românesc, luându-şi, se înţelege, prilej să vorbească pe larg şi cu drag, de obiceiurile cam aşa zicând caracterizează întreaga noastră viaţă naţională. Scriind despre contimporani, epoca dela 1866 încoaci, renaşterea, consacră pagini elogioase cercului »Junimea« de la Iaşi, scoţând în relief pe pentru acest drept, pentru că se exprimă în mod clasic din nou ministrul-preşedinte austriac. (Zgomot şi strigăte în stânga. Nu ştim nemţeşte!)... Voiu traduce (citeşte): »Denn wer wirklich konservativ denkt, wird es sich zur Aufgabe setzen, die weitesten Kreise des Volkes an das Staatsinteresse zu fesseln, den statlichen Sinn în möglichst tiefe Schichten zu tragen«. S’o traduc ? (Ilaritate şi zgomot). Asta rămâne un adevăr etern dogmatic şi la vremea sa, când vă veţi lua de cap (Ilaritate) pentru că aceasta este consequenţa desvoltării istorice, atunci va concură din nou partidul liberal-progresivist kossuthist cu partidul poporal-conservativist şi d’acea, ori unul ori altul o va realiză cu siguranţă. Dar întreb, dacă orice om politic prevăzător trebue să recunoască aceasta, când în Austria lucrurile s’au desvoltat pân’acolo, că un bărbat genial a putut să rezolve aceasta grea problemă atunci noi n’am fi capabili de aceasta ? N’avem şi noi un bărbat tocmai de calibrul acesta, dl ministru preşedinte ? Numai un lucru lipseşte după părerea mea — bunăvoinţa. Fiindcă aşi vrea să aud bona fides, interpelez ai speranţa că domnul ministru preşedinte va turna vin curat în păhar. O CARTE DE VALOARE. (*) In anul trecut dr. George Alexici, profesor de limba română la Academia Orientală din Budapesta, a scris, în limba ungurească, o voluminoasă carte: istoria literaturii române. Incontestabil, în limba maghiară nu s’a scris mai cu temei, mai cu multă competenţă şi totdeodată şi deosebită căldură, despre literatura noastră. Chiar în româneşte de ar fi însă scrisă cartea din Alexici, ea ar ocupă loc de frunte printre celelalte lucrări similare. Primim acum dela Lipsea (C. F. Amelangs Verlag, 1906) »Geschichte der rumänischen Litteratur« — istoria literaturii româneşti — datorită tot penei d-lui Alexici. E un volum, admirabil tipărit, de 196 pagini, în care autorul a condensat toată viaţa noastră literară, îmbrăţişind toate epocele şi făcând străinătăţii cunoscuţi pe toţi literaţii români. Ceea ce caracteriză îndeosebi lucrarea d-lui Alexici este buna cumpănă: a ştiut perfect de bine să împartă materia vastă, dând fiecărei epoce estensiunea meritată şi căutând să spună ceeace e mai edificător pentru cititor. Nu s’a perdut în amănunte, nu insistă decât asupra lucrurilor de importanţă, nu desvolta o chestiune pe socoteala alteia. Scrie cu predilecţie despre poesia noastră poporală, un teren pe care îl cunoaşte ca puţini alţii şi care, în faţa străinătăţii mai ales, este titlul nostru de glorie, pentru că marele poet Eminescu şi dintre prozatori pe Creangă, Caragiale şi Slavici. Arată pe larg diferitele curente literare fixând curentul poporanist pornit de Alexandri. Dă, de asemeni, locul ce i se cuvine fiecăruia dintre literaţii generaţiunei mai tinere. Vlahuţă în frunte, ca poet, il urmează Coşbuc, Goga, Iosif, O. Carp, I. Neniţescu, precum dă atenţiune meritată bărbaţilor de ştinţă ca Iorga, I. Bogdan, Onciu, dintre nuvelişti N. Gane, Delavrancea, Zamfirescu etc. Cu un cuvânt: o icoană a întregei bogăţii sufleteşti a neamului românesc. Şi e zugrăvită credincios şi cu dragoste această icoană. Cartea în primul rând este făcută pentru a îmbogăţi cunoştinţele lumei culte germane. Este însă scrisă şi pentru alte popoare care se adapă la zvoarele de cunoştinţă germane şi cum a apărut în editura unei vestite firme din Germania, cartea e menită să cucerească teren departe peste fronteriile marelui imperiu, pretutindeni unde se vorbeşte nemţeşte. Mai presus de toate va folosi neamului românesc, căci stilul uşor şi elegant (prelucrarea *în limba germană de dr. K. Dieterich) şi avântul cu care e scrisă, îi dă un pronunţat timbru de propagandă, iar uu simplu manual sec, cum sunt cele mai multe cărţi de felul acesta, scrise par’că la comandă. Autorul poate fi mândru de opera pentru care e vrednic de laudele tuturor Românilor. »TRIBUNA« Fag. 3. Atitudinea partidului naţional în chestia contingentului. — De la corespondenul nostru. — Un fruntaş deputat român mi-a împărtăşit asupra acestei chestiuni următoarele: Clubul naţional s’a ocupat într’o conferinţă şi de chestiunea contingentului militar. Deoarece chestiunea nu este încă actuală, proectul de lege nefiind depus, nu s’a luat o hotărîre definitivă. Părerile membrilor clubului s-au manifestat în două sensuri. Unii preconizează ideia de a se combate proectul, când va fi prezentat, cu toate mijloacele, până şi cu obstrucţionizmul. Alţii ostili oricărei urcări a contingentului, doresc totuşi ca partidul să nu părăsească tactica sa de opoziţie care controlează şi combate fără a împiedeca activitatea legiuitoare a parlamentului. Divergenţa de păreri dar (dacă poate fi numită astfel) nu este de principiu, ci numai de tactică. Când proectul se va prezenta, partidul va chibzui în mod definitiv atitudinea sa și se va stabili o unitate de vederi şi de acțiune.