Tribuna, ianuarie 1909 (Anul 13, nr. 1-23)

1909-01-28 / nr. 21

Anul XIII. Arad, Mercuri, 10 Februarie (28 Ianuarie v.) 1909 Nr. 21 an 40 franci.TRIBUNA ABONAMENTUL Pe un an 24 Cor. P­e jum. an . 12 « Pe o lună . 2­0 Nrul de Duminecă Pe un an 4 Cor.­­ Pentru România şi : 10 Cor. America Nrul de zi pentru Ro­mânia şi străinătate pe I REDACŢIA şi ADMINISTRAŢIA I Deák Ferenc-utcza 20. INSERŢIUNILE se primesc la adminis­traţie. Manuscripte nu se îna­poiază. Telefon pentru oraş şi comitat 502.­ ­ La groapa lui Brediceanu. Un multim­ivon de clopote se îm­parte azi în undiri de jale peste capi­tala românească a Banatului şi vântul le poartă departe, le duce din deal în deal, le împrăştie în tot cuprinsul ro­mânesc de la Murăş până la Dunăre, le fărîmă în mii de şoapte stânse de durere de-a lungul văii împădurite a Caraşului. Pretutindeni prin satele româneşti stră­bate în suflete fiorul pierderii amare ce-a îndurat Banatul prin moartea celui mai bun fiu al său. »Taica Brediceanu nu mai ieste« p­e vestea ce cutremură azi inimile româneşti pretutindeni. Cu sufletele încleştate de durere stau azi în preajma sicriului acoperit de cununi miile de români, veniţi să dea cinstea cea mai de pe urmă lui Bre­diceanu. Din cele mai îndepărtate un­ghiuri ale ţării au sosit trimişii nea­mului, să însoţească la groapă osămin­­tele celui ce a străjuit o viaţă întreagă neînfrânt altarul nădejdilor noastre. Zguduiţi în faţa înfricoşatului mister al stângerii de veci cad azi în genun­chi pe treptele catafalcului cei mai de aproape ai lui tovarăşi de luptă, de­putaţii români. Ei varsă lacrimi calde de nemângăiere şi taina acestei clipe de adâncă relevelaţie a strânsei uniri dintre sufletele celor ursiţi luptelor fără noroc, cu farmecul ei dureros, străful­­geră inima celor din jur şi lacrimi iz­bucnesc părate pe feţele tuturor. Şi plânge înfiorat poporul ce-a îm­prejmuit până departe casa iubitului lor conducător. Pe dinaintea ochilor lui sufleteşti, trec vremile de învăpăiată însufleţire naţională, când numele lui »Taica Brediceanu« a stîrnit de atâ­tea ori pacea satelor, când acest nume, repetat de mii şi mii de guri, a făcut să clocotească de avânt văile Caraşului, şi când de magia lui părea odată că s’au urnit şi codrii, atât era de mare darul ce făcuseră din podoaba lor de ramuri taberei de alegători. Căci n’a fost frun­taş mai iubit ca Brediceanu, n’a fost nume care să sintetizeze într’atâta nă­dejdile lui şi să întruchipeze atât de lămurit un program întreg de luptă. Sentimente de sinceră durere în­cearcă azi şi inimile aliaţilor noştrii, mâhniţi sunt de pierderea lui până şi adversarii lui de luptă, căci caracterul lui neprihănit, focul sacru ce i-a în­călzit toate acţiunile obşteşti a insuflat stimă tuturora. Cel ce luptă cu atâta lăpădare de sine cum a luptat Bredi­ceanu, cel ce îşi închină viaţa ideale­lor sfinţite de lacrimile unui neam, cucereşte admiraţia tuturor, iar el viaţa întreagă şi-a închinat-o luptei pentru a rechiema în templele ei pe zeiţa justiţiei, cea batjocorită şi izgo­nită din ţara asta nefericită. Acum sufletul lui senin şi cald, acest suflet bun, drept, binevoitor, care nu s’a turburat niciodată de măriri de­şarte şi care până în ultimile clipe ale vieţii sale pământeşti şi-a păstrat nevi­novatul sarcasm pentru deşărtăciunile omeneşti, în repedele-i sbor spre veş­nicie se opreşte o clipă să privească înduioşat mulţimea de cărturari şi no­rod, adunat în jurul groapei ce în svon de clopote, de cântări bisericeşti şi plâns, primeşte în necuprinsa-i noapte rămă­şiţele lui pământeşti. Ascultă cuvântările tremurate de du­rere ale iubiţilor săi tovarăşi de luptă şi vede cum de­asupra groapei ce se cască sinistră în faţa jalnicei adunări îşi întinde ocrotitoare aripile sale geniul neamului nostru, acel înger diafan cu ochii întunecaţi de suferinţi ce nu păzeşte steaua de noroc. Iar noi, cari veghiăm aceleaşi altare al căror vajnic străjer a fost Brediceanu neîncetat, în faţa groapei lui să facem sfântă făgăduinţă în inimile noastre de a ne ridica la înălţimea la care s’a menţinut el în datoriile sale cătră neam şi legea strămoşească, de a ne pătrunde de avântul dorului de luptă, care a înflăcărat mereu inima româ­nească a lui Brediceanu. Doliul românilor din comitat. Deputaţiunea cercului Oraviţa. Lugoj, 9 Februarie la orele 2 p. m. Doliul pentru moartea lui Coriolan Brediceanu se manifestă în Lugoj în­­tr’un chip impozant. De azi dimineaţă vin în şir comunele dimprejurul Lugo­jului aducând toate cununi de flori. Au sosit vre­ o 10 coruri săteşti dim­prejur spre a asista la înmormântare. Mai ales impozantă e deputaţiunea venită din cercul Oravîţei pe care de­functul l’a reprezintat în cameră. In frunte cu Dr. I. Nedelcu avocat şi Gh. Jianu, ei au adus o mare cunună de flori şi s’au prezintat în mod corpo­­­rativ la locuinţa decedatului pentru a " da expresie condoleanţelor pentru moar­tea iubitului lor deputat. A mai sosit din Timişoara o depu­­taţiune a partidului naţional-german (Ungarländische deutsche Volkspartei) în frunte cu ziaristul Victor Orendi Hommenau depunând o prea frumoasă cunună de flori pe catafalc. Curtea şi casa lui Brediceanu sunt pline de popor. La două ore când vă trimet aceste ştiri, piaţa dinaintea bise­­ricei româneşti e plină de o mare mul­ţime de popor. Deputaţii români ia racla lui Coriolan Brediceanu. Azi pe la prânz membrii comitetului naţional în frunte cu deputaţii Vasile Lucaciu, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida, Aurel Vianu, Vasile Goldiş, Ştefan C. Pop, Ioan Suciu, Ştefan Petrovici şi Gheorghe Popovici s-au prezintat în locuinţa decedatului lor coleg. In faţa catafalcului, povara durerei a covârşit pe soţii de luptă ai lui Co­riolan Brediceanu. A fost o scenă de o putere supremă şi sguduitoare când deputaţii români au căzut în genunchi în jurul raclei lui Brediceanu dând curs liber lacrămilor ce-i podideau. Ei au prezintat pe urmă doamnei Cornelia Brediceanu condolenţ­e în­tregului comitet naţional şi clubului deputaţilor naţionali. Funerariile. Lugoj 9 Februarie seara, înmor­mântarea lui Coriolan Brediceanu s-a făcut la orele 3 p. m. în mijlocul unei afluenţe imense de public. A fost re­prezentat aproape tot ce Bănatul şi mai ales Caraş-Severinul are de frunte. Precum i-a fost viaţa, aşa şi înmor­mântarea i-a fost o adevărată manife­staţie naţională. După scurtă slujbă religioasă coşciugul a fost ridicat de deputaţii Maniu, Vlad, Vaida, Goldiş, Sf. Pop şi Suciu şi dus de ei până în mijlocul pieţii dinaintea bi­sericii unde s’a ridicat catafalcul. Pe străzi corpul pompierilor a format un cordon pentru a menţine rânduiala în marele public. După coşciug au urmat două trăsuri încărcate de câte un uriaş morman de cununi cu nenumăratele panglici trei colore. Pe coşciug de

Next