Tribuna Româna, 1859-1860 (Anul 1, nr. 1-89)
1859-06-04 / nr. 7
Pghinpna Momina. --- convenției, primescu înșir că ordinea legală se află compromisă, și liniștea din năuntru amenințată în amăn după principatele, și că drept aceea Sublima Poartă are cuvăntu de 27 din traîn aplicația loru stipulațiile precizate. da escepționalu învestitura D.lui Cuza ca Domu al Valahiei și al Moldovei, el crede că dacă s'ar admite ca amăndupă Principatele să fie administrate aci de unulți, aci de duoi domni, nu numai că organisarea loru ar inceta de fi definitivă, și astfeliu, precumu ea au fostu consacrată prin înțelegerea 10 augustu, riloru o stare de lucruri ce n'ar fi nici unirea nici sepărarea, și care ar cono organisare neotărită rău definită. Ion cătu se atinge de declararea că celoru de plenipotentulu Turciei scopu, zice că elu nu poate să împace această declarare cu obiecția ce întimpină cererea acumu făcută de cătră Sublima Poartă pentru aceleși motive și întru același nici să se dumerească pentru ce i se refuză astăzi ceea ce i se promite pentru o eventualitate ce astăzi se face inpotrivire. îÎntră apoi în considerăr" asupra doctrinei facteloru indeplinite care ar rădica tratadeac 'nainte pentru fiindcă unu așa precedentu ar încuragia pe diversele partizi pe calea fapteloru îndepliși ar îmbrănci ambele provincii în anarEdlu adaoge că cunoscănd înnaltulu prețiu stipuîn favoarea loru prin tratatulu și conelu nu pune în îndoeală respectu care otărirea mareloru puteri sempentru aplicarea fidelă a convenției, ambe Principatele, apoi pentru a mai bine assigura această execuție, elu este autorizatu de guvernulu seu a propune mijloculu intervenției militare care ar fi reservată, după cădință, cu assistanța unui comisariu ca punerea ei in lucrare să agiungă ap plenipotentulu Turciei închiee rostindu s pe DD. plenipotenți voru Turciei să pupuie lutrei-aminte seu combinarea mai susu inserată. Musurus-bBoiu anunță că va deferi dorince i se rostește. Plenipotentul Austriei Biuroulu comisiei centrale. Dintr'o știre telegrafică comunicată Stelei aflămu că comisia centrală, după o ferbere, în sfirsetu, de secretari D.D. A. Grigoriu și I. Sturza. Aceste numiri suntu o isbăndă a ministerului din Moldova. Se știe că majoritatea comisiei au fostu completată în din urmiri pentru viitoarele lucrări ale o crede, mai alesu că DD, membri tulu președintelui deliberări. Vomu observa, dară, că de întrarea sa în ceea ce se atinge de constituarea țerei, nu ne erau cunoscute, acum însă, că avemu unu principe ce pămănteanu, este pentru unirea subt unu principe străinu, se atinge de reforme D. Răducanu Rosetti este tipulu boierului de scoacarea generală. Totuși, după ce seara au cerutu unirea subt unu vrănd apoi, a arata cătu pune mai presusu de ori-ce consedirare, unirea, au realisat'o prin alegerea unui singuru capu Atunci, tocmai în urma acestei ban, manifestații a voinței generale, întratu în sfărșitu în Adunare, D. Răducanu veni și se puse în contradicție cu voința generală esprimată prin alegerea Domnului Alecsandru Această alegere, încă odată, insemna inderatu ne țeara o voia s'au și supt unu principe pămănteanu. În urma acestei alegeri D. Răducanu Rosetti declaratu pentru unire, cu unu principe străinu. Cunoaștemu oamini secarii, unu momentu crezindu unirea putincioasă cu unu indărătniceau a o cere cu printepe pămănteanu, asemine alții, crezindu că se va acorda mai lesne cu unu princepe pămănteanu, o cereau cu unu princepe străinu. Acești oamini făceau ca celu ce, nevoindu a vinde, cere mai multu de cătu i se poate da. Nu credemu pe Domnii din majoritatea comisiei permanente din Focșani, au eșiiu, nu potu a fi de oamini. Domnialor, ca representanți ai Adunăriloru din care de ar înțelege totodată că nu suntu de la abi cei ce nu suntu cu opinia publică, și ce insemnează nouă voturi pe lăngă voința națională, singuru printipu, acelu intăie basă a dreptului individualu și cu fundamentul adevăratei morale. Despărțirea genului civilisația eminescu în năciuni, a năciunilor în societăți, familii, se pare este a și fi semnul buna de cel întăiu despre nașterea civilisației, avănd de scop ca legăturile amoriului familie, virijind de creșterea omului din fașă, să contribue mai mult la iînfrățirea familiior forma societățile ce sunt cuiburile civilisației. Cu drept cuvăntu civilisație clară s'ar creștere, pentru că în adevăr bunei creșteri datorimu legea morală, și curteziea ce înnobilează elementele de naționalitate. Această în urmă s'au întinsu și asupra dobitoacelor u se și însuși asupra lucruriloru (vezi Istoria civilisației de Guizot); încăt astăzi au agjuns a fi diapasonul după care cunoaște gradul culturei și materială, le-au făcut a fi astăzi modeluri de civilisație și de perfecție, chcat așa de susu macar a sumei întregi. Dar în timpu ce aceste mari popoare și altele de a duoa ordine s'au răîn ochii lumei, ce amu făcut sau ce facemu noi Romănii ce locuimu pe bogatele pămănturi ale văiei Dunărei? Făcut'amu fabrici a pentru trebuințile noastre cele dîntăiu? Nu. Cultivat'amu ogoarele în chipu de produce cel puținu ceea ce producu pămănturile sterpe în nomiei, spre a ușura munca brațelor? Nu. Silitu ne-amu a imbunătăți soiulu vitelor? Nu. Făcut-amu ușurințe transportului pe pămăntu sau pe apă? Nu. Făcut-amu școli prin toate tărgurile macar, dacă nu și prin sate? Nu. Nu! și carnul... Și de ce nu e din fașă, și aceasta nu o zicu pentru oaminii clasei muncitoare de pămăntu cu alte cuvinte clasei neculte, fiindcă ei au fost, și sunt chiar astăzi de cătră vumat ca unelte de trupul muști esploatat averi pentru proprietarii pe a cărora moșie se găsescu. Starea lor, mai cu osebire de la scăderea puterei resbeluitoare din țerile noastre, au fost numai a unei speculații; se specula fără controlu munca lui, lui și chiar vieața lui, pentru că proprietariului muncia totu anulu pentru pămăntul de pe din pămăntulu seu! Era pradatu chiar și în zilele lui de resuflare, lui de veselie, in menuntele lui de in datorii, prin popi ce nici vroiau săi fără plată de muncă sau bănească, clasa privilegiată, despre clasa ce stă societăței, în capul cărmuirei, care supt dominarea ei au trebuit să facă ceva în favoarea civilisației. Să videmu: Cumu se esploatează la poi ocnire? Barbaru; mai multe morți se constatează pe ani din causa acestei infricoșate și primejdioase munci. Cum se trătează la noi omul de cămpii? Barbaru, legea și dreptatea este toată in măna celui mai tare și a celui mai mare anemit mărturii autentice supt ochii , a învoca tatu a avi sa pedeze stitui torile telege teze, cununite, iatăvenția tutu natare al-hoc pentru va înței stipulațiile Principate articolului nevoie de a și a articulului 8 din convenție, pentru înseși urmări funeste, la menținerea și la restatornicirea în covenția intrevenire observările ce finală a puteînfrăngere asupra mijloaa o face să înceși esecutată identică, puterile garante, în se pronunțe numai miltară pentru an plenipotentul sau presentatu ordinei legale, și pentru a face e Încă nu se atinge de socotința de aipa înfrăngere, curțile garante nu la toată garanția internațională aceste acte dau fără a castilu cănd ar fi ceastă măsură; seu are certitudinea puterile semnătoare acesteranța că considerare schimba socotința loru. Prenipotenții Franciei, de Muserus-beiu, totuși cuprinsă ci că s'ar suferi zeloru valoarea hie și în resboiu ce Moldovalahii anterei suzerane nu clauseloru a Prusiei, voru suferi convenției, cu de s'ar curtea învoi ne pretenția ce le împunu, aderează lin nici și suzerană aplicatu pentru se din o că, să se ressevoru înși ar ave li presupuiudatoririle guverniulu agiunsu ca si de prisosu guvernului în casu atunci întru aceea loru, de a civilu și ceru prin ar face bucura împlini observări pe garanția Paris, și neputăndu a fi priimită că a fie cărei această a că din încă vasă Rusiei și a loru opinie a de înde binurile alerga sfărșituri de și și Sardiniei a va transmite a se apua de o la lua și apersistă tinta seu care va putănduse de atătea și tu biuroul seu definitivu s'au alesu de președinte D. au făcutu în cuasă mai multu după ale sale mijloace, de mă prin ați de ministerulu Nevoindu nimicu credemu, totuși că Iepureanu a asigura din aceste la zisă liberală. În celu ce simțea ceva es-ministru, liberalii consecuinți ideei plenipotenți, guvernului D. Răducanu Rosetti, scăruia țeara cu muzice al vieței sociale micii și chiar tărămul civilisației. turi? Nu. Întrodus'amu Pentru că ne abia iși putea îngăduia timpu de biru și purta angăriile răsufla aerul ședinte comisiei rosetui ce socoîn vĕru este știmu străinu, Domnu a earei a Mare-Britaniei, Bara celoru În aprețui. (Din Deoate, după Nord) A. Grigoriu și I. Sturza agren'au pututu scapa din videre că voprecumpănitoriu în zile, și au vicepreședinte representează și datu semnu al Romăniloru D. D. tăței comisiei. susu de toate, în ceea scumpă să care zice, cinci constituatu în următoriul D. opiniile Adunare, unirea pe în care Aceasta în face punea și neu este pe dragă, care au Răducanu I Florescu, cele acele opiniile anii trecuți interesu subt căndu pentru principe aceasta că unu principe chipuRoși nucomisiei ai ceînnainte Dlui R. totu țeară străinu, străinu pre principe alesului de prea majorisuntemu întemeieți domniealui sau mai puținu domnialui, nu de vieață în miscământeanu, fi de cătu rădicatu Alecsandru ar uita-o acneta unirea mai acei Ioan, ca cea în rarele rugăciuni, in fruntea necau Ingrope spre prin Deci, încă al egalității naturale, a societăților Spiritul de cultură nuînțează știința agrocultura fundamenomului, creșterea lui și copiii dacă ar lucra. Guvernului plătia Statului, pentru a unui a unui poporu, vroescu individu. glia și Germaniea iși disputătelectuală, țintind la înavuțirea tală, lipsește ține casa civilisațiea această odată, nu spre Francia, a zice in a zice, că a unei famorală și fi mentori alte staAiiîntăitatea pe orăndarii crășmari clasă nenorocită, ci priviți dedespre sancii noștri, care i se cer că în și -------------zI- Săuntemu încă barbari. Cipilicațea făundămintele mai înnainte de a strevate societăților, era ținta unui