Tribuna, martie 1891 (Anul 8, nr. 49-74)

1891-03-21 / nr. 66

Anul VIII Nr. 66 Sibiiu, Joi 21 Martie (2 Aprilie) 1891 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 85 cr., l/4 an 2 fl. 50 cr., */1 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/1 an 3 fl. 50 cr., ‘/a an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: ‘/1 an 10 franci, l­a an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Ca l­a Aprilie v. 1891 se începe Abonament nou la „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă les­­nire atât în monarchie, cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post- Anweisung.) Se recomandă abonarea tim­purie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sânt rugaţi a ne comunica eventual pre lângă localitatea unde se află şi posta ultimă, care domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul poştal adresa tipă­rită de la fâşiile, în care li­ s’a trimis Ziarul pănă acuma. Administraţiunea ziarului „Tribun­a“. A u t­­­a u t­ „Ungaria sau va fi un stat naţional, sau în curând va în­ceta a mai fi stat“. La această conclusiune ajunge „Nemzet“, primul organ maghiar al guvernului dela Budapesta, în decursul contemplaţiunilor sale dela sfintele săr­bători ale Pascilor. E în adevăr frumos visul, pe care îl visează guvernamentalul nostru, deşi alternativa e cam drastică şi deabia va fi în stare să mulţumească pe oamenii mai rezonabili şi mai cu­minţi dintre concetăţenii noştri ma­ghiari. De ce să nu dorească Maghiarii o mare Maghiarie dela Dunăre pănă în jos la Marea­ Adriaticâ ? ! Vai de po­porul acela, care nu are aspiraţiuni şi care nu e pătruns de mari idei naţio­nale! Acela se omoară pe sine însuşi, se sfîrşesce şi pere de pe faţa pămân­tului, făcând loc altor popoare, care au şi chiemarea şi destoinicia, de a se afirma ca popoare independente cu state bine închiegate şi consolidate. Vorba e însă, că astăzi,­ nu se mai pot face minuni şi nici nu se pot înfiinţa statele aşa cum s’a înfiinţat buna­ oară marele imperiu roman. Oa­menii cuminţi trebue deci să ţină seamă de toate împregiurările şi să vadă, dacă şi există toate condiţiunile pentru rea­­lizarea aspiraţiunilor naţionale ale unui popor. Căci în zadar am voi noi Românii, spre exemplu, o Românie mare pănă la Tisa, — o idee altfel, care tot numai în capetele Maghiarilor s’a zemislit, — am fi nisce nebuni, dacă am crede, că cu una cu două s’ar pută înlătura grani­ţele politice şi naturale, care ne despart de fraţii noştri din regatul României. Idea statului naţional-ma­­ghiar, care de atâtea­ ori se accentu­ează cu toate ocasiunile de cătră conce­tăţenii noştri maghiari şi presa lor, a devenit şi ea tocită, ba, adevărul spu­nând, îi e omului par’eă silă de a se mai şi ocupa cu ea, sciind odată, că e cu desăvîrşire lipsită de ori­ce basă reală, şi nu e altceva, decât o speranţă de­­şeartă, un vis nerealisabil, nimic alta decât o­­ simplă utopie. Pentru­ ca statul ungar să fie ceea­ ce doresce „Nemzet“ şi cu el împreună o mulţime de alţi şovinişti, ar trebui îna­inte de toate să se tragă cu buretele preste toate celelalte popoare, care îm­preună compun majoritatea ţerii, un lucru ce foarte uşor se face pe hârtie, dar’ cu anevoie se va pută îndeplini vre­odată şi în realitate. Timp de o miie de ani, de când s’au aşezat în ţerile de astăzi de sub co­roana Sfântului Ştefan, concetăţenii noştri maghiari, pre lângă toate opinti­rile lor, n­u au fost în stare nici să asimileze, nici să extirpeze pe vre­unul dintre popoarele conlocuitoare. De aproape un pătrar de secol ei singuri dirijează afacerile statului un­guresc, dreg şi fac aici ce lor le place şi se folosesc de cele mai drastice mă­suri pentru desnaţionalisarea con­cetăţenilor lor de altă limbă, — toate în zadar, din firea poliglotă a Ungariei nu s a schimbat nici cât e negru sub unghie, din contră resistenţa naţionali­tăţilor nemaghiare a crescut în măsura, în care s’au aplicat în contra lor mă­surile de desnaţionalisare. Şi tot ceea­ ce au putut face cu opintirile şi svîrcolirile lor a fost, că au conturbat liniştea pacinicilor cetă­ţeni,­­i-au împedecat în desvoltarea lor Ilarian Papiu, Xenopol, Tocilescu, Sturdza, Slavici, Marian, Gherea, Delavrancea şi Fili­­mon, toţi împreună cu preste 100 de bucăţi. Astfel este evident, că această carte cuprinde pe toţi prosaişti buni şi încă o seamă de prosaişti, care sunt admişi în hatîrul altor merite, nu ale limbii ce au putut scrie. Re­comandând această carte, — se cumpera la Socec în Bucuresci, — credem a da un sfat foarte priincios celor­ ce-­şî iubesc limba şi li­teratura şi nu o pot găsi în alte locuri, decât în colecţii de acest soiu. E de notat, că această carte este pănă acum şi singura cres­tomaţie, care să ne poată mulţumi. Titlul întreg este : Crestomaţie română, modele lite­rare din autorii secolului al XIX-lea. A) Presa, de I. Manliu. Reproducem câteva bucăţi ca probă­ firească şi au provocat în fiii lor o ură în contra a tot ce e maghiar, o ură, care cu anevoie se va mai pută şterge şi care e potrivită a forma o mare pe­­decă în calea consolidării interne a părţii de dincoace a monarchiei austro-ungare. In Ungaria locuesc Slovaci, Croaţi, Sârbi, Români, Ruteni şi Germani şi câtă vreme aceştia nu sânt dispuşi a se con­topi cu rasa maghiară, care de pe acum a perdut deja ori­ce putere atractivă, statul acesta nu va pută fi naţional­­maghiar. „Nemzet“ încer­că spre norocire există toate condiţiunile, pentru­ ca prima alternativă a conclusiunilor sale să se realizeze. Noi ,zicem­, că nu e adevărat. Nu au existat nici pănă acum, cu atât mai puţin există acum şi nu vor exista pe viitor condiţiunile, pentru­ ca Un­garia să devină un stat naţional-ma­­ghiar. Din contră, Ungaria va rămână ceea­ ce a fost totdeauna, o ţeară poli­glotă, sau cei de la „Nemzet“ şi toţi cei deopotrivă cu ei vor avă să tragă conse­­cvenţele ideilor absurde ce le preconi­­sează. FOIŢA „TRIBUNEI“ „Crestomaţia română“. Acesta este titlul unei cărţi preţioase, publicate de dl Ioan Manliu, cunoscutul pro­fesor din Bucuresci. Cartea cuprinde probe din scriitorii în presă ai veacului al XIX-lea şi este menită să completeze studiul istoriei literare şi să servească totdeodată şi ca manual de probe la retorică şi stilistică. Cea dintâiu calitate a cărţii este, că dă un material foarte bogat, aproape surprinzător de bun. începând de la Veniamin Costachi şi pănă la Delavrancea şi Gherea, autorul a ales bucăţi tot una şi una de importante, fie din punct de vedere istoric-literar, cum este scrierea lui Eliade despre cum a început el a scrie românesce, fia din punct de vedere artistic-istoric, cum sunt zugrăvirile de Odobescu şi Slavici, fie din alte puncte de vedere. Cartea dă o probă concentrată despre bogata hrană ce putem găsi în literatura noastră şi de aceea credem, că ea va ave mulţi cetitori şi în publicul de la noi, care-i doritor să cunoască literatura veacului XIX, înţelegerea este uşurată prin introducerile biografice şi cu aprecieri literare ce premerg probelor fiecărui autor. Aceste notiţe sunt totdeauna bine întemeiate pe scrieri speciale despre autori și literatură. Autorii sunt: Metropolitul Veniamin, Asachi, Lazăr, Eliad, C. Negruzzi, Negri, Kogălniceanu, Flo­rian, Laurian, Cipariu, Maiorescu, Bălcescu, Boliac, Bolintinean, Alexandri, Odobescu, Hasdeu, Lambrior, Ispirescu, Creangă, Maio­rescu, Eminescu, Gane, Conta, Bariţ, Ghica, Aurelian, Urechie, Melchisedec, I. Negruzzi, Lumînărică. * (Scrisoarea XXII.) Vă aduceţi aminte de un sărac, pe care îl întâlniaţi, sunt acum doi ani, pe uliţi, prin pieţe, pe la biserici, cerşitorind mila creşti­nilor şi împărţind bogdeaprostele în dreapta şi în stânga? Lumânărică nu mai este! — Dar’ cine era el, și care fu solia lui aice jos ? singur nu o sciu. De îl întrebai de unde este ? „Nu sciu“, răspundea; „sciu numai, că mama, când m’a luat, ’mi-a zis: Niţă, dragul meu ! se cumperi luminările şi să le împărţi pe la biserici. Atâta sciu, atâta fac“. Desculţ, cu capul gol, încins cu o funie şi cu traista în şold, Lumînărică pănă în Ziuă colinda toate bisericile împărţind lumi­nări şi cerşitorind, nu pentru dînsul, — lui nu-­i trebuia nimică, — ci pentru alţii. Despre programul de lucrare de după ferit al casei deputaţilor se scriu următoarele: Casa deputaţilor se întru­­nesce la 13 Aprilie şi poate deja la 15 Aprilie se va ocupa cu proiectele de lege despre organizarea judecătoriilor şi a procuraturilor de stat şi despre redi­­giarea depozitelor cărţilor funduare, care au trecut deja prin comisiunea justi­­ciarâ. Aceste două proiecte vor da pro­babil mai mult de lucru părinţilor pa­triei, şi aşa proiectul de lege despre re­forma administrativi deabia va pută ajunge la desbatere înainte de luna lui Maiu. Ordinea de lucrare viitoare a casei deputaţilor va atîrna deja timpul, pe care îl va reclama desbaterea asupra acestui proiect. Guvernul are de gând să presenteze casei încă înainte de fe­­riile de vară proiectul de lege despre ju­­risdicţiunea privitoare la alegerile de deputaţi dietali. în „Magyar Hirl­ap“ deputatul Antoniu T­i­b­ad face o propunere cu privire la nu ni rea funcţiona­ri-La un schi, sărac lipsesce clopotul; îndată Lumînărica îl ia din tîrg, se pune cu dînsul în mijlocul unei pieţe, îl trage, şi clo­potul nu face pălă­ ce nu-­şi câştigă plata. Curend arama sfâită va răsuna în aer, chie­­mând pe credincioşi la rugăciune, şi va spune în graiul său cel misterios lăudata faptă a săracului cerşilor. O biserică î’are vestminte; Lumînărică îi aduce stofe bo­ate, el, care n’are decât o haină sdrenţoasă ce abia îi copere goliciunea trupului, căci în zadar voesei să-’l îmbraci. Dă-’i o haina, o cămaşe; piste un cias nu o mai are; a dato altuia, pe care îl socoate mai nevoiaş decit dînsul. Vedeţi acesta văduvă cu lipsa în faţă şi cu desnădejde în inimă, încungiurată de şepte copii ce pâng de foame, îmbrâncită dela uşa bogatul», unde nu ’i­ se dete voe a împărţi nici fărînăturile cu cânii lui, ticăloşia o apasă sub greu­ ei genunchiu. Lumînărică o vede, o mângîe, şi a doua Zi îi aduce o vacă, care săturând cu laptele ei pe flament, copii, introduce eră şi bucurie în bietul bordeiu. Dar’ unde sfintem noi în stare a înşira toate bunele fapî ale acestui sfânt om! Ajunge a sei, că săracil acesta cerşitor, îndemnat de plecarea sa şi e o stăruinţă puternică, a zi­dit pănă şi biserci. Să judecăm din aceasta, oare câţi săraci am pute face fericiţi cu abo­namentul unei ore la teatru, unde învăţăm a fi demoralisaţi, cu chieltueala unui ospăţ, ce ne îmbuibă potecele şi ne strică sănătatea, cu o găteală de bal, ce roade câte un colţ din moştenirea copiilor noştri? Dacă Luiînărică ar fi strîns toţi banii câţi a împărţit mile şi a chieltuit cumpărând luminări, clopot, vaci, vestminte etc., negre­ Constantin Negruzzi. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 20 Martie st. v. Afaceri interne­­lor administrative, care, după părerea sa, va evita seducerile ministru­lui cu prilegiul numirii prin influenţe nechiemate şi păgubitoare. După părerea lui Tibád, în res­pectivii paragrafi ai legii comitatense să se primească cam următoarele: a) ofi­ciile administrative comitatense, cu ex­cepția unor cazuri urgente, se vor ocupa pe calea escrierii de concurs; b) con­cursele au să se aştearnă comitelui suprem, care împreună cu o comisiune de candidare le va examina şi apoi îşi va da părerea asupra lor cu privire la raporturile locale, în cazul unei diver­genţe de păreri, trebue să se iee la protocol părerea fiecărui membru al comisiunii împreună cu motivele sale. Procederea comisiunii de candidare nu poate să influenţeze asupra libertăţii de decisiune a ministrului. Atentatul din Sofia. „Svoboda“, organul guvernului bulgar, îşi exprimă indignaţiunea asupra grozavei crime şi o­ice, că nu mai în­cape îndoeală, că se tractează de un atentat politic dus în­deplinire de agenţi plătiţi în contra persoanei dlui Stambuloff, căruia a căitat drept victimă Belceff. „Ag­ence Balcanique“ împăr­­tăşeste din Sofia. Ucigaşii lui Belceff încă nu sânt arestaţi. Există semne, că atentatul îndreptat în contra lui Stambuloff a fost pus la cale. Mai mulţi individ­i ce aparţin partidului ru­sofil au fost arestaţi. Cercetarea de­curge. Resultatul aceleia, care pănă acum încă nu a scos nimic la iveală, se ţine în secret. Stambuloff primesce mereu din toate părţile ţerii telegrame, prin care se dă expresiune indignaţiunii asupra atentatului şi prin care prim­­ministrul e felicitat, că nu a căurut jertfă aceluia, în întreaga ţeară domnesc o or­­dine desăvîrşită. Afiarele parisiene ilustrează aten­tatul din Sofia drept o urmare a tulburărilor interne, care nu justifică nici un amestec din afară. „Le Temps“ desaproabă idea, ca­ şi­ când atentatul ar fi a se reduce la înrîurirea secretă a tulburătorilor rusesci şi îl ţine de un act de răsbunare ce ar sta în legătură cu afacerea maiorului Paniţa. Dintre fiarele rusesci, „No­­voie Vremia“ ,zice: Atentatul din Sofia dovedesce, că stările din Bul­garia sânt ca şi pănă acum nesupor­şit ar fi fost bogat după starea sa , dar’ trăind sărac, el a murit sărac. într’o Zi trecând prelânga o biserică, am văzut norod strâns și am auzit cântând rugăciunile morților. în mijlocul bisericii sta un mort învelit cu giulgiu. Biserica era ilu­minată și împodobită ca pentru un mort bo­gat, și un archiereu, înconjurat de un nu­meros cler, sluja prohodul. Nu se vedea nici o rudă, nici un prieten vărsând lacrimi min­cinoase ; numai o văduvă în haine negre sta la picioarele sicriului; care pe fața tuturor săracilor, ce alcătuiau cortegiul repausatului, se vedea întipărită o întristare mută, o jale dureroasă, în momentul acesta archiereul, apropiin­­du-se, desveli pe mort, şi însemnând pe faţa lui semnul crucii. Zise cuvintele aceste: „Doamne! odichnesce sufletul robului tău loan în loc de pace, în loc cu verdeaţă, unde nu este întristare nici suspin, ci vieaţă fără de sfîrşit“. Pătrunşi de mare puternicia morţii, am plecat capul, şi privind icoana Mântuitorului ce sta pe pieptul mortului, am 7­8 : „Doamne! Doamne! Odichnesce după moarte şi sufletul nostru în locul, unde ai odichnit sufletul lui Lumînărică“. Poate voiţi a sei, cine făcuse o aşa pom­poasă îmormântara cerşitorului ? într’o dimineaţă o damă văduvă, — al căreia nume îl vom face, respectând fru­moasa ei faptă, — găsi la poarta casei sale trupul lui Lumînărică, şi Văduva îngropă pe săraci­tabile. Ţeara e un cuib de aventurieri politici de cea mai primejdioasă pă­­nură. E aproape momentul, când gu­vernele europene, cărora tractatul din Berlin le impune datorinţe faţă cu Bulgaria, nu vor mai pută să privească indiferente le evenimentele din această ţeară. Ovreii în România. Extragem din interpelarea dlui se­nator D. A. Sturdza, desvoltată în şedinţa senatului de la 4 Februarie v. a. c. asupra invasiunii Ovreilor, urmă­toarele date interesante despre popula­­ţiunea ovreească în România: Când a fost vorba, ca să se aplice dis­­posiţiunile tractatului din Berlin, se vorbia mult despre numărul Ovreilor din ţeară. Unii ziceau, că erau 500.000, alţii 400.000, alţii 300.000 şi era foarte greu a lămuri acest punct. Atunci nu se putea face o numărătoare a ovreilor din ţeară. Timpul era prea scurt şi nici că se putea face o numărătoare a po­­pulaţiunii ovreesci. Ocupam atunci postul de ministru de finance şi am pus şi s’au făcut în ministerul de finance lucrări după rolurile de contribuţiuni din 1877. Lucrarea aceasta îmi servesce de basă în expunerea, pe care voiu avă onoare­a o face. întrebuinţez şi as­­tăzi norma dela 1877, pentru­ că situaţiunea în privirea Ovreilor nu poate decât să se fi în­răutăţit. De sigur, că ea nu s’a îmbunătăţit, — şi cifrele din 1877 sunt de sigur cifre sub realitate. Dacă situaţiunea este precum voin­avă onoare a o arăta, măsurile decretate în tim­purile din urmă în Rusia constitue un pericol evident pentru ţeara întreagă şi pentru jude­ţele acele, unde evreimea este mai deasă. Statistica, de care vorbesc, e făcută pe fiecare comună şi e basatâ pe datele cele mai ofi­ciale, pe datele ce dau rolurile de contri­buabili. Populaţiunea de atunci a ţerii era de 4.637.184 locuitori, din care 4.418.880 creş­tini şi 218.304 evrei, adecă 9643 la sută creştini şi 3057 la sută Ovrei. Dacă împărţim această populaţiune în două: în populaţiune urbană şi populaţiune rurală, popoulţiunea rurală din ţeara întreagă era de 4.009.970 locuitori, din care 3.944.058, adecă 98­ 35 la sută creştini şi 66.912 adecă 1.65 la sută Ovrei, care populaţiunea urbană de 627.214 locuitori cuprinde 474.822 creş­tini şi 152.392 Ovrei, adecă 75.73 la sută creştini şi 24.27 la sută Ovrei. Vedeţi, dlar, chiar din aceste puţine ci­fre, cât se schimbă situaţiunea, când despi­căm lucrurile în amănunte. Şi numai astfel Angerul mântuitor­— Naraţiune. — (Urmare şi fine.) Patru săptămâni trecură dela bal. Era o Zi de iarnă friguroasă, fulgii de zăpadă ve­­niau deşi, suflaţi de un vânt nordic, şi se lo­­viau cam neplăcut de faţa celor necesitaţi a umbla pe stradă, de aceea fiecare se grăbia la odaia­ ei caldă în apropierea cuptorului. Con­tesa Zambory încă ședea înaintea căminului în salon. Cu ochii plini de iubire privia la Ana, care ședea pe un scăunel la picioarele ei. Un timp lung tăcură, pănă se ridică Ana și prinse mâna contesei și o sărută. — Bunică, te rog, strică liniştea, istori­­sesce-’mi ceva! Bunica prinse blând în mâni capul ei bălaia şi privi scrutătoare în ochii ei visători, ca­ şi­ când ar voi să ghicească despre ce ar dori să asculte mica fantastă. — Ce să-’ţi istorisesc, drăguţă? — o în­trebă şireata bunică. — Să-’ţi spun despre prin­cipesa măiestră ce avea 12 ouă de aur, care fiecare împlinia o anumită dorinţă secretă, sau despre călăreţul cu inima de marmoră, pe care nu-’l putură cuceri nici ochii cei mai frumoşi, nici buzele cele mai ademenitoare, sau vreai să asculţi despre cenuşatea ? — Nu, nu ! Din poveștile dinelor am eșit deja demult. Caută în suvenirile tale, sigur, iubită bunică, vei afla vre­o istorioară pre­țioasă. — în zadar caut, copilă, nu aflu. — Permite-­mi să caut eu ! — răspunse Ana cu un surîs viclean. — Bunică dragă, eu aș vrea să ascult despre primul tău amor, — se rugă Ana cu sficală.

Next