Tribuna, martie 1891 (Anul 8, nr. 49-74)
1891-03-21 / nr. 66
Anul VIII Nr. 66 Sibiiu, Joi 21 Martie (2 Aprilie) 1891 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: lună 85 cr., l/4 an 2 fl. 50 cr., */1 an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarchie: 1 lună 1 fl. 20 cr., l/1 an 3 fl. 50 cr., ‘/a an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: ‘/1 an 10 franci, la an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numai plătindu-se înainte. INSERŢIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresti primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. Un număr costă 5 cruceri v. a. sau 15 bani rom. Ca la Aprilie v. 1891 se începe Abonament nou la „Tribuna“. Abonamentele se fac cu multă lesnire atât în monarchie, cât şi în România prin mandate poştale (Posta-utalvány — Post- Anweisung.) Se recomandă abonarea timpurie pentru regulata expediţie a foii. Domnii abonenţi sânt rugaţi a ne comunica eventual pre lângă localitatea unde se află şi posta ultimă, care domnii abonaţi vechi spre uşurare pot lipi pe mandatul poştal adresa tipărită de la fâşiile, în care li s’a trimis Ziarul pănă acuma. Administraţiunea ziarului „Tribuna“. A u ta u t „Ungaria sau va fi un stat naţional, sau în curând va înceta a mai fi stat“. La această conclusiune ajunge „Nemzet“, primul organ maghiar al guvernului dela Budapesta, în decursul contemplaţiunilor sale dela sfintele sărbători ale Pascilor. E în adevăr frumos visul, pe care îl visează guvernamentalul nostru, deşi alternativa e cam drastică şi deabia va fi în stare să mulţumească pe oamenii mai rezonabili şi mai cuminţi dintre concetăţenii noştri maghiari. De ce să nu dorească Maghiarii o mare Maghiarie dela Dunăre pănă în jos la Marea Adriaticâ ? ! Vai de poporul acela, care nu are aspiraţiuni şi care nu e pătruns de mari idei naţionale! Acela se omoară pe sine însuşi, se sfîrşesce şi pere de pe faţa pământului, făcând loc altor popoare, care au şi chiemarea şi destoinicia, de a se afirma ca popoare independente cu state bine închiegate şi consolidate. Vorba e însă, că astăzi, nu se mai pot face minuni şi nici nu se pot înfiinţa statele aşa cum s’a înfiinţat buna oară marele imperiu roman. Oamenii cuminţi trebue deci să ţină seamă de toate împregiurările şi să vadă, dacă şi există toate condiţiunile pentru realizarea aspiraţiunilor naţionale ale unui popor. Căci în zadar am voi noi Românii, spre exemplu, o Românie mare pănă la Tisa, — o idee altfel, care tot numai în capetele Maghiarilor s’a zemislit, — am fi nisce nebuni, dacă am crede, că cu una cu două s’ar pută înlătura graniţele politice şi naturale, care ne despart de fraţii noştri din regatul României. Idea statului naţional-maghiar, care de atâtea ori se accentuează cu toate ocasiunile de cătră concetăţenii noştri maghiari şi presa lor, a devenit şi ea tocită, ba, adevărul spunând, îi e omului par’eă silă de a se mai şi ocupa cu ea, sciind odată, că e cu desăvîrşire lipsită de orice basă reală, şi nu e altceva, decât o speranţă deşeartă, un vis nerealisabil, nimic alta decât o simplă utopie. Pentru ca statul ungar să fie ceea ce doresce „Nemzet“ şi cu el împreună o mulţime de alţi şovinişti, ar trebui înainte de toate să se tragă cu buretele preste toate celelalte popoare, care împreună compun majoritatea ţerii, un lucru ce foarte uşor se face pe hârtie, dar’ cu anevoie se va pută îndeplini vreodată şi în realitate. Timp de o miie de ani, de când s’au aşezat în ţerile de astăzi de sub coroana Sfântului Ştefan, concetăţenii noştri maghiari, pre lângă toate opintirile lor, nu au fost în stare nici să asimileze, nici să extirpeze pe vreunul dintre popoarele conlocuitoare. De aproape un pătrar de secol ei singuri dirijează afacerile statului unguresc, dreg şi fac aici ce lor le place şi se folosesc de cele mai drastice măsuri pentru desnaţionalisarea concetăţenilor lor de altă limbă, — toate în zadar, din firea poliglotă a Ungariei nu s a schimbat nici cât e negru sub unghie, din contră resistenţa naţionalităţilor nemaghiare a crescut în măsura, în care s’au aplicat în contra lor măsurile de desnaţionalisare. Şi tot ceea ce au putut face cu opintirile şi svîrcolirile lor a fost, că au conturbat liniştea pacinicilor cetăţeni,i-au împedecat în desvoltarea lor Ilarian Papiu, Xenopol, Tocilescu, Sturdza, Slavici, Marian, Gherea, Delavrancea şi Filimon, toţi împreună cu preste 100 de bucăţi. Astfel este evident, că această carte cuprinde pe toţi prosaişti buni şi încă o seamă de prosaişti, care sunt admişi în hatîrul altor merite, nu ale limbii ce au putut scrie. Recomandând această carte, — se cumpera la Socec în Bucuresci, — credem a da un sfat foarte priincios celor ce-şî iubesc limba şi literatura şi nu o pot găsi în alte locuri, decât în colecţii de acest soiu. E de notat, că această carte este pănă acum şi singura crestomaţie, care să ne poată mulţumi. Titlul întreg este : Crestomaţie română, modele literare din autorii secolului al XIX-lea. A) Presa, de I. Manliu. Reproducem câteva bucăţi ca probă firească şi au provocat în fiii lor o ură în contra a tot ce e maghiar, o ură, care cu anevoie se va mai pută şterge şi care e potrivită a forma o mare pedecă în calea consolidării interne a părţii de dincoace a monarchiei austro-ungare. In Ungaria locuesc Slovaci, Croaţi, Sârbi, Români, Ruteni şi Germani şi câtă vreme aceştia nu sânt dispuşi a se contopi cu rasa maghiară, care de pe acum a perdut deja orice putere atractivă, statul acesta nu va pută fi naţionalmaghiar. „Nemzet“ încercă spre norocire există toate condiţiunile, pentru ca prima alternativă a conclusiunilor sale să se realizeze. Noi ,zicem, că nu e adevărat. Nu au existat nici pănă acum, cu atât mai puţin există acum şi nu vor exista pe viitor condiţiunile, pentru ca Ungaria să devină un stat naţional-maghiar. Din contră, Ungaria va rămână ceea ce a fost totdeauna, o ţeară poliglotă, sau cei de la „Nemzet“ şi toţi cei deopotrivă cu ei vor avă să tragă consecvenţele ideilor absurde ce le preconisează. FOIŢA „TRIBUNEI“ „Crestomaţia română“. Acesta este titlul unei cărţi preţioase, publicate de dl Ioan Manliu, cunoscutul profesor din Bucuresci. Cartea cuprinde probe din scriitorii în presă ai veacului al XIX-lea şi este menită să completeze studiul istoriei literare şi să servească totdeodată şi ca manual de probe la retorică şi stilistică. Cea dintâiu calitate a cărţii este, că dă un material foarte bogat, aproape surprinzător de bun. începând de la Veniamin Costachi şi pănă la Delavrancea şi Gherea, autorul a ales bucăţi tot una şi una de importante, fie din punct de vedere istoric-literar, cum este scrierea lui Eliade despre cum a început el a scrie românesce, fia din punct de vedere artistic-istoric, cum sunt zugrăvirile de Odobescu şi Slavici, fie din alte puncte de vedere. Cartea dă o probă concentrată despre bogata hrană ce putem găsi în literatura noastră şi de aceea credem, că ea va ave mulţi cetitori şi în publicul de la noi, care-i doritor să cunoască literatura veacului XIX, înţelegerea este uşurată prin introducerile biografice şi cu aprecieri literare ce premerg probelor fiecărui autor. Aceste notiţe sunt totdeauna bine întemeiate pe scrieri speciale despre autori și literatură. Autorii sunt: Metropolitul Veniamin, Asachi, Lazăr, Eliad, C. Negruzzi, Negri, Kogălniceanu, Florian, Laurian, Cipariu, Maiorescu, Bălcescu, Boliac, Bolintinean, Alexandri, Odobescu, Hasdeu, Lambrior, Ispirescu, Creangă, Maiorescu, Eminescu, Gane, Conta, Bariţ, Ghica, Aurelian, Urechie, Melchisedec, I. Negruzzi, Lumînărică. * (Scrisoarea XXII.) Vă aduceţi aminte de un sărac, pe care îl întâlniaţi, sunt acum doi ani, pe uliţi, prin pieţe, pe la biserici, cerşitorind mila creştinilor şi împărţind bogdeaprostele în dreapta şi în stânga? Lumânărică nu mai este! — Dar’ cine era el, și care fu solia lui aice jos ? singur nu o sciu. De îl întrebai de unde este ? „Nu sciu“, răspundea; „sciu numai, că mama, când m’a luat, ’mi-a zis: Niţă, dragul meu ! se cumperi luminările şi să le împărţi pe la biserici. Atâta sciu, atâta fac“. Desculţ, cu capul gol, încins cu o funie şi cu traista în şold, Lumînărică pănă în Ziuă colinda toate bisericile împărţind luminări şi cerşitorind, nu pentru dînsul, — lui nu-i trebuia nimică, — ci pentru alţii. Despre programul de lucrare de după ferit al casei deputaţilor se scriu următoarele: Casa deputaţilor se întrunesce la 13 Aprilie şi poate deja la 15 Aprilie se va ocupa cu proiectele de lege despre organizarea judecătoriilor şi a procuraturilor de stat şi despre redigiarea depozitelor cărţilor funduare, care au trecut deja prin comisiunea justiciarâ. Aceste două proiecte vor da probabil mai mult de lucru părinţilor patriei, şi aşa proiectul de lege despre reforma administrativi deabia va pută ajunge la desbatere înainte de luna lui Maiu. Ordinea de lucrare viitoare a casei deputaţilor va atîrna deja timpul, pe care îl va reclama desbaterea asupra acestui proiect. Guvernul are de gând să presenteze casei încă înainte de feriile de vară proiectul de lege despre jurisdicţiunea privitoare la alegerile de deputaţi dietali. în „Magyar Hirlap“ deputatul Antoniu Tibad face o propunere cu privire la nu ni rea funcţionari-La un schi, sărac lipsesce clopotul; îndată Lumînărica îl ia din tîrg, se pune cu dînsul în mijlocul unei pieţe, îl trage, şi clopotul nu face pălă ce nu-şi câştigă plata. Curend arama sfâită va răsuna în aer, chiemând pe credincioşi la rugăciune, şi va spune în graiul său cel misterios lăudata faptă a săracului cerşilor. O biserică î’are vestminte; Lumînărică îi aduce stofe boate, el, care n’are decât o haină sdrenţoasă ce abia îi copere goliciunea trupului, căci în zadar voesei să-’l îmbraci. Dă-’i o haina, o cămaşe; piste un cias nu o mai are; a dato altuia, pe care îl socoate mai nevoiaş decit dînsul. Vedeţi acesta văduvă cu lipsa în faţă şi cu desnădejde în inimă, încungiurată de şepte copii ce pâng de foame, îmbrâncită dela uşa bogatul», unde nu ’i se dete voe a împărţi nici fărînăturile cu cânii lui, ticăloşia o apasă sub greu ei genunchiu. Lumînărică o vede, o mângîe, şi a doua Zi îi aduce o vacă, care săturând cu laptele ei pe flament, copii, introduce eră şi bucurie în bietul bordeiu. Dar’ unde sfintem noi în stare a înşira toate bunele fapî ale acestui sfânt om! Ajunge a sei, că săracil acesta cerşitor, îndemnat de plecarea sa şi e o stăruinţă puternică, a zidit pănă şi biserci. Să judecăm din aceasta, oare câţi săraci am pute face fericiţi cu abonamentul unei ore la teatru, unde învăţăm a fi demoralisaţi, cu chieltueala unui ospăţ, ce ne îmbuibă potecele şi ne strică sănătatea, cu o găteală de bal, ce roade câte un colţ din moştenirea copiilor noştri? Dacă Luiînărică ar fi strîns toţi banii câţi a împărţit mile şi a chieltuit cumpărând luminări, clopot, vaci, vestminte etc., negre Constantin Negruzzi. REVISTĂ POLITICĂ. Sibiiu, 20 Martie st. v. Afaceri internelor administrative, care, după părerea sa, va evita seducerile ministrului cu prilegiul numirii prin influenţe nechiemate şi păgubitoare. După părerea lui Tibád, în respectivii paragrafi ai legii comitatense să se primească cam următoarele: a) oficiile administrative comitatense, cu excepția unor cazuri urgente, se vor ocupa pe calea escrierii de concurs; b) concursele au să se aştearnă comitelui suprem, care împreună cu o comisiune de candidare le va examina şi apoi îşi va da părerea asupra lor cu privire la raporturile locale, în cazul unei divergenţe de păreri, trebue să se iee la protocol părerea fiecărui membru al comisiunii împreună cu motivele sale. Procederea comisiunii de candidare nu poate să influenţeze asupra libertăţii de decisiune a ministrului. Atentatul din Sofia. „Svoboda“, organul guvernului bulgar, îşi exprimă indignaţiunea asupra grozavei crime şi oice, că nu mai încape îndoeală, că se tractează de un atentat politic dus îndeplinire de agenţi plătiţi în contra persoanei dlui Stambuloff, căruia a căitat drept victimă Belceff. „Agence Balcanique“ împărtăşeste din Sofia. Ucigaşii lui Belceff încă nu sânt arestaţi. Există semne, că atentatul îndreptat în contra lui Stambuloff a fost pus la cale. Mai mulţi individi ce aparţin partidului rusofil au fost arestaţi. Cercetarea decurge. Resultatul aceleia, care pănă acum încă nu a scos nimic la iveală, se ţine în secret. Stambuloff primesce mereu din toate părţile ţerii telegrame, prin care se dă expresiune indignaţiunii asupra atentatului şi prin care primministrul e felicitat, că nu a căurut jertfă aceluia, în întreaga ţeară domnesc o ordine desăvîrşită. Afiarele parisiene ilustrează atentatul din Sofia drept o urmare a tulburărilor interne, care nu justifică nici un amestec din afară. „Le Temps“ desaproabă idea, ca şi când atentatul ar fi a se reduce la înrîurirea secretă a tulburătorilor rusesci şi îl ţine de un act de răsbunare ce ar sta în legătură cu afacerea maiorului Paniţa. Dintre fiarele rusesci, „Novoie Vremia“ ,zice: Atentatul din Sofia dovedesce, că stările din Bulgaria sânt ca şi pănă acum nesuporşit ar fi fost bogat după starea sa , dar’ trăind sărac, el a murit sărac. într’o Zi trecând prelânga o biserică, am văzut norod strâns și am auzit cântând rugăciunile morților. în mijlocul bisericii sta un mort învelit cu giulgiu. Biserica era iluminată și împodobită ca pentru un mort bogat, și un archiereu, înconjurat de un numeros cler, sluja prohodul. Nu se vedea nici o rudă, nici un prieten vărsând lacrimi mincinoase ; numai o văduvă în haine negre sta la picioarele sicriului; care pe fața tuturor săracilor, ce alcătuiau cortegiul repausatului, se vedea întipărită o întristare mută, o jale dureroasă, în momentul acesta archiereul, apropiindu-se, desveli pe mort, şi însemnând pe faţa lui semnul crucii. Zise cuvintele aceste: „Doamne! odichnesce sufletul robului tău loan în loc de pace, în loc cu verdeaţă, unde nu este întristare nici suspin, ci vieaţă fără de sfîrşit“. Pătrunşi de mare puternicia morţii, am plecat capul, şi privind icoana Mântuitorului ce sta pe pieptul mortului, am 78 : „Doamne! Doamne! Odichnesce după moarte şi sufletul nostru în locul, unde ai odichnit sufletul lui Lumînărică“. Poate voiţi a sei, cine făcuse o aşa pompoasă îmormântara cerşitorului ? într’o dimineaţă o damă văduvă, — al căreia nume îl vom face, respectând frumoasa ei faptă, — găsi la poarta casei sale trupul lui Lumînărică, şi Văduva îngropă pe săracitabile. Ţeara e un cuib de aventurieri politici de cea mai primejdioasă pănură. E aproape momentul, când guvernele europene, cărora tractatul din Berlin le impune datorinţe faţă cu Bulgaria, nu vor mai pută să privească indiferente le evenimentele din această ţeară. Ovreii în România. Extragem din interpelarea dlui senator D. A. Sturdza, desvoltată în şedinţa senatului de la 4 Februarie v. a. c. asupra invasiunii Ovreilor, următoarele date interesante despre populaţiunea ovreească în România: Când a fost vorba, ca să se aplice disposiţiunile tractatului din Berlin, se vorbia mult despre numărul Ovreilor din ţeară. Unii ziceau, că erau 500.000, alţii 400.000, alţii 300.000 şi era foarte greu a lămuri acest punct. Atunci nu se putea face o numărătoare a ovreilor din ţeară. Timpul era prea scurt şi nici că se putea face o numărătoare a populaţiunii ovreesci. Ocupam atunci postul de ministru de finance şi am pus şi s’au făcut în ministerul de finance lucrări după rolurile de contribuţiuni din 1877. Lucrarea aceasta îmi servesce de basă în expunerea, pe care voiu avă onoarea o face. întrebuinţez şi astăzi norma dela 1877, pentru că situaţiunea în privirea Ovreilor nu poate decât să se fi înrăutăţit. De sigur, că ea nu s’a îmbunătăţit, — şi cifrele din 1877 sunt de sigur cifre sub realitate. Dacă situaţiunea este precum voinavă onoare a o arăta, măsurile decretate în timpurile din urmă în Rusia constitue un pericol evident pentru ţeara întreagă şi pentru judeţele acele, unde evreimea este mai deasă. Statistica, de care vorbesc, e făcută pe fiecare comună şi e basatâ pe datele cele mai oficiale, pe datele ce dau rolurile de contribuabili. Populaţiunea de atunci a ţerii era de 4.637.184 locuitori, din care 4.418.880 creştini şi 218.304 evrei, adecă 9643 la sută creştini şi 3057 la sută Ovrei. Dacă împărţim această populaţiune în două: în populaţiune urbană şi populaţiune rurală, popoulţiunea rurală din ţeara întreagă era de 4.009.970 locuitori, din care 3.944.058, adecă 98 35 la sută creştini şi 66.912 adecă 1.65 la sută Ovrei, care populaţiunea urbană de 627.214 locuitori cuprinde 474.822 creştini şi 152.392 Ovrei, adecă 75.73 la sută creştini şi 24.27 la sută Ovrei. Vedeţi, dlar, chiar din aceste puţine cifre, cât se schimbă situaţiunea, când despicăm lucrurile în amănunte. Şi numai astfel Angerul mântuitor— Naraţiune. — (Urmare şi fine.) Patru săptămâni trecură dela bal. Era o Zi de iarnă friguroasă, fulgii de zăpadă veniau deşi, suflaţi de un vânt nordic, şi se loviau cam neplăcut de faţa celor necesitaţi a umbla pe stradă, de aceea fiecare se grăbia la odaia ei caldă în apropierea cuptorului. Contesa Zambory încă ședea înaintea căminului în salon. Cu ochii plini de iubire privia la Ana, care ședea pe un scăunel la picioarele ei. Un timp lung tăcură, pănă se ridică Ana și prinse mâna contesei și o sărută. — Bunică, te rog, strică liniştea, istorisesce-’mi ceva! Bunica prinse blând în mâni capul ei bălaia şi privi scrutătoare în ochii ei visători, ca şi când ar voi să ghicească despre ce ar dori să asculte mica fantastă. — Ce să-’ţi istorisesc, drăguţă? — o întrebă şireata bunică. — Să-’ţi spun despre principesa măiestră ce avea 12 ouă de aur, care fiecare împlinia o anumită dorinţă secretă, sau despre călăreţul cu inima de marmoră, pe care nu-’l putură cuceri nici ochii cei mai frumoşi, nici buzele cele mai ademenitoare, sau vreai să asculţi despre cenuşatea ? — Nu, nu ! Din poveștile dinelor am eșit deja demult. Caută în suvenirile tale, sigur, iubită bunică, vei afla vreo istorioară prețioasă. — în zadar caut, copilă, nu aflu. — Permite-mi să caut eu ! — răspunse Ana cu un surîs viclean. — Bunică dragă, eu aș vrea să ascult despre primul tău amor, — se rugă Ana cu sficală.