Tribuna, noiembrie 1891 (Anul 8, nr. 243-266)
1891-11-27 / nr. 263
Amit vin Sibiiu, Mercuri 27 Noemvrie (9 Decemvrie) 1891 Nr. 263 ABONAMENTELE Pentru Sibiiu: 1 lună 85 cr., »/4 an 2 fl. 50 cr., »/* an 5 fl., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohie: 1 lună 1 fl. 20 cr., »/« an 3 fl 50 cr., »/* an 7 fl. 1 an 14 fl. Pentru România și străinătate: ‘/i an 10 franci, * l/» an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamentele se fac numii plătindu-se înainte. INSERTIUNILE Un şir garmond prima dată 7 cr., a doua oară 6 cr. a treia oară 5 cr.; şi timbru de 30 cr. Redacţia şi Administraţia: Strada Măcelarilor Nr. 21. Se prenumeră şi la poşte şi la librării. în Bucuresci primesce abonamente D. C. Pascu, Str. Lipscani 35 Apare în fiecare zi de lucru Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se înapoiază. r » -»---------in număr costă 5 cruceri v. a. «an 15 bani rom. La Abonament lunar pentru Decemvrie st. v. cu preţurile din capul foii — din vilă Administraţiunea «jjiarului „TRIBUNA“. Un nou pas spre maghiarisare. Legea pentini regularea lefilor î nvăţătoresci, presentatâ de ministrul Csáky parlamentului maghiar, dacă va întră în vigoare, va constitui o nouă primejdie pentru şcoalele noastre poporale. La aparenţă, însă numai la aparenţă, această lege este chemată să umplă un gol simţit în legislaţiunea şcolară a ţerii. Tocmai aicea este caracteristica şovinismului maghiar, că sub pretextul unor trebuinţe reale aduce legi, prin care atentează la vieaţa naţională a nemaghiarilor. Cea mai monstruoasă între toate legile de categoria aceasta, legea despre kisdedev-uri, incă a fost motivată cu neajunsuri igienice, care în adevăr există în poporul de jos, cu mortalitatea copiilor etc., pe când adevăratul ei scop este maghiarisarea. Nu le dă mâna şoviniştilor să-şi mărturisească pe faţă scopurile barbare, de aceea le maschează pretextând umanitate, cultură şi moralitate. Aşa este şi cu proiectul acest din urmă al contelui Albin Csáky. Este adevărat, că salariile învăţătorilor confesionali în mare parte sunt cu desăvârşire insuficiente şi că în tot caşul treime făcut ceva în această privinţă. Sunt şi între Români, ba chiar şi între Saşi învăţători, care primesc mai puţină retribuţiune decât un servitor dintr’o gospodărie cum se cade. Se poate zice, că aceşti oropsiţi luminători ai poporului nu sunt plătiţi, ci sacrificaţi în interesul instrucţiunii publice. Dacă acum guvernul ar voi să intervină şi să ajute dăscălimea din ţeară spre a-şi putea crea condiţiuni de vieaţă vrednice măcar de om, dacă nu de înalta misiune de învăţător, nu am ară decât să ne bucurăm, însă contele Albin Csáky nu aceasta o voesce, sau cel puţin nu o voesce nemijlocit, necondiţionat, desinteresat. Pentru un preţ de nimic el voesce să asigure guvernului cea mai mare ingerenţa asupra instrucţiunii confesionale, voesce să-i facă pe învăţătorii confesionali cu desăvîrşire dependenţi dela guvern şi dela organele acestuia. Ear’ aceasta sigur nu în interesul instrucţiunii publice o voesce. Şcoala nu câştigă absolut nimica, dacă învăţătorul afară de autorităţile confesionale sau chiar peste aceste va mai fi ţinut în dependenţă de solgăbirăul, de comisia administrativă şi de întreg aparatul administrativ. Căci după ce, în conformitate cu catechismul şovinist, în ziua de astăzji toate organele administrative şi în general toţi funcţionarii de stat sunt consideraţi de agenţi de maghiarisare, de campioni ai „statului naţional maghiar“, este uşor de înţeles spre ce sfîrşit voeşce contele Csáky să pună şcoalele confesionale şi învăţătorii lor în dependenţă de organele guvernului. Scopul adevărat este maghiarisarea învăţământului confesional, care nici după legea din 1879 şi după multele ordinaţiuni ministeriale emanate dintr’însa nu a făcut încă progrese mulţumitoare. O mică analiză a proiectului ne va convinge despre aceasta. Proiectul este împărţit în 178i, dintre care cei dintâiul normează salarul minimal de 300 fl. pentru învăţători ordinari şi de 200 fl. pentru învăţători auxiliari, precum şi cuarţir şi cel puţin 1/4 jugăr de grădină de fiecare. Acest salar se poate presta în bani gata, plătiţi anticipative, sau în parte în producte naturale şi prin folosinţă de pământ, care în caz de neplătire punctuală se poate execua pe cale administrativă. §.9 şi 10 stabilesc condiţiunile, în care autorităţile confesionale şi comunale, neputând plăti cel puţin lefile minimale, pot cere subvenţiune de la stat. §.11 conţine condiţiunile, în care statul acordă subvenţiuni învăţătorilor confesionali şi comunali. Dintre aceste cea mai remarcabilă este, că aplicarea învăţătorilor subvenţionaţi de la stat cu mai mult de 50 fl. anuali se face pendentă dela aprobarea ministrului de instrucţiune publică. Dacă din punct de vedere al legalităţii, moralităţii sau al statului ministrul nu aproabă numirea vreunui învăţător, autoritatea respectivă va fi îndrumată să aleagă în termen de 30 de zile pe altul, care dacă nu va face-o, ministrul va numi însuşi un învăţător, fibră de a mai întreba de autorităţile respective, având a observa numai acea restricţiune, că numitul seu are să aparţină confesiunii căreia aparţine şi şcoala. în §. 12 se cuprind disposiţiunile relative la cercetările disciplinare. Ministrul îşi reservă dreptul de a l i se aşterne spre aprobare toate sentenţele disciplinare pronunţata asupra înveţătorilor subvenţionaţi de la stat cu mai mult de 50 fl. anual. Afară de aceea el poate cere dela autorităţile competente introducerea cercetării disciplinare şi poate imediat sista subvenţiunile. Dacă autorităţile confesionale nu încep, sau nu termină cercetarea disciplinară cerută de ministru în interval de trei luni, cercetarea o va face comisiunea administrativă comit atensă. în cazuri de tendenţe contrare statului ministrul poate înăspri pedeapsa dictată de autoritatea confesională, eventual poate omova pe învăţător. §.13 şi 14 normează quinquenalele şi adausele de bătrâneţe ale învăţătorilor şi dispune, ca subvenţiunile acordate de stat pentru îmbunătăţirea lefilor, eventual pentru adause de bătrâneţe, nu pot fi întrebuinţate decât spre aceste scopuri. §. 15 dispune, că complectarea salarelor prin subvenţiune de stat se va efectua succesive în decurs de trei ani şi că în al treilea an suma tuturor subvenţiunilor de stat nu poate fi mai mare de 609.000 fi. §. 16 aplică tote disposiţiunile proiectului şi asupra inveţătoarelor, care §. 17 şi cel din urmă însărcinează pe miniştrii respectivi cu aplicarea legii. Va să ficu quintesenţa proiectului este, că guvernul pentru un bagatel de 600.000 fl. voesce se pună în dependenţă de sine întreg învăţământul comunal şi confesional. Ridiculositatea acestei sume şi drepturile ce-şi aroagă ministrul în preţul ei dovedesc, că nu atâta ajutorare a şcoalelor, cât mai vîrtos ingerenţa guvernului asupra lor este scopul de căpetenie al guvernului. Eara ce însemnează această ingerenţă, propusă de un guvern care a făcut legea asilelor, care a maghiarizat gimnasiul din Beiuş, care a „regulat“ fondurile şcolare din Năsăud, va înţelege orice Român. Va să 4cât putem spune fiuipede şi hotârît, că proiectul de faţă este un nou pas spre maghiarizare. Şi cu toate aceste nu avem speranţei, că proiectul nu va deveni lege. Când e vorba de atentate contra nemaghiarilor, lucrurile merg strună, legile se votează de toate partidele, guvernul nu are să se teamă nici de obstrucţiune, nici de întâizieri. Ear’ pe nemaghiari, şi în special pe Români, nu-i representă nimenea în parlament ! Nu ne rămâne deci, decât să punem şi acest nou atentat la răbuşul dreptelor noastre gravamine şi să ne încordăm toate puterile, ca să creăm dintr’al nostru lefile învăţătoresci şi după putinţă să ne ferim ca de foc de ajutorul danaid al guvernului. Sperăm, că autorităţile noastre bisericesci nu vor întârzia a face la timp pregătirile necesare în această privinţă. FOIŢA „TRIBUNEI 0 rugăciune. De Carmen Ny Ivii. Traducere de Aurelia Roman. Şedeau împreună sub tufişul înflorit şi se uitau cu ochi mari unul la altul. „Da“, 4‘s* băiatul, „buna scie cu toată siguranţa, — ea 4*cei ce mama a fost o mare păcătoasă, şi eu trebue să mă rog toată vieaţa mea pentru ea, ca să nu meargă în iad, ci din purgatoriu în raiu!“ „Şi e foarte frumos, Raoul, că tu te faci călugăr; atunci eu îţi voiu ţine lumina şi mama îmi va face o haină albă, care corul va cânta în biserică atât de frumos !“ Ochii fetiţei deveniau din ce în ce mai mari. Băiatul se uita perdut în gânduri. „Dar’ atunci, — Edithă, — nu te pot lua!“ „O! asta nu e nimic, eu mă voiu face călugăriţă, fiindcă nu vreau să fiu a altuia“. „Eu am să mă duc la tine să-’ţi conduc economia!“ răsună de peste tufiş vocea unei fetiţe ceva mai mare. „Tu, Bertholdo ? Bunica 4*ce» că tu ai să te faci călugăriţă, precum eu călugăr“. »Aşa! Vecinica rugăciune şi cântare nu e pentru mine! Eu n’am voce, şi genunchii mei nu se pleacă bucuros. Nu sânt creată pentru mănăstire! Eu am s’alerg, să sar şi să fiu veselă!“ „Dar’ sora călugărului trebue să fie serioasă și onestă“, zise Editha inclinându-i și capul astfel, încât blondele bucle îi alunecară înainte, umbrindu-ș i fața. Raoul o privia în față. „Cât de frumoasă ești, Editha!“ și o sărută. Bertholda strîmba din gură, apoi rupse niste floricele, pe care le mirosi. „Uf!“ ce urît miroasă!“ strigă ea încreţindu-’şi nasul, şi le aruncă peste tufiş. „Sărmanele flori“,zise Editha, şi ridicîndu-le, le prinse de talie. Bertholda rîdea, dinţii ei albi străluciau din faţa brună, car’ ochi’i negri ca murele erau încadraţi de un alb vineţiu. Părul ei era negru şi buclat, pe când Raoul avea ochi galbeni-cafenii şi părul tot asemenea, darepelea feţei era mai albă ca a surorei lui. Lângă Editha însă părea şi el mai negru. Ochii acesteia erau albaştri, cu gene lungi aurii şi sprincene linarcate; buclele îi erau galbene ca fuiorul şi fine ca mătasa. Pelea feţei sale era atât de fină, încât vinele străbăteau albăstriu prin ea, cu deosebire cele de la temple şi aşa numita „vena mortală“, dintre sprîncene; la fiecare vorbă ea schimbafeţe; numai buzele î şi păstrau întotdeauna roşaţa coralie şi frăgezimea lor. Când se deschideau, buze de deasupra se ridica într’o oscilaţiune uimitoare în sus, dezvălind nişte dinţi ca mărgăritarul, lăsând să se audă o voce, ca sunetul unui clopoţel de argint, pe când Bertholda vorbia în tonuri mai răguşite şi mai adânci, car’ din organul lui Raoul vibra o voce metalică, care în toate Duminecile răsuna în biserică, încântând pe toate femeile. Bertholda smulgea ierburi fragede şi sugea sucul, apoi prindea furnici şi gândaci de Maiu şi rupându-i, le sugea lacom dulceaţa. „Acum înţeleg de ce albinele au ace“, zrise Editha. „De ce?“ întrebă Raoul. „Fiindcă altfel oamenii le-ar mânca pe toate, înainte de ce ele ar depune mierea în faguri“. „Ah! Bertholdo“, zise Raoul, „cum poţi să fii atât de crudă ? Stii bine că asta n’o poate suferi bunica“. „Da ce! Pot să fac ce vreau; m’a certat buna — sau m’a bătut vre odată? O mu ea scie că asta n’aş suferi-o! Ea mă are foarte dragă, — dragă de tot, căci ea oiice că-i seamăn ei, pe când era tinără, eu sunt ca o Franceză, — de unde-i bunica?“ „Din provincie“,zise Raoul. „Da, din provincie, şi aşa trebue să fiu şi eu, de aceea m’a învăţat cântecele ce le cânta tata; pe tine nu te poate suferi, Raoul, pentru că tu seameni mamei“. „Ce a comis mama ta“, întrebă Editha făcând niște ochi mari. Fața lui Raoul se întunecă. „N’am întrebat niciodată“, răspunse el Editha se roşi și ochii ’i se umplură de lacrimi. „Eu sein“, (zise Bertholda, „dar’ n’o spun“. „Şi totuşi nu te faci călugăriţă?“, întrebă Editha. „Voiu deveni ceea ce eu vreau! La ce există un purgatoriu, dacă întreaga vieaţă trebue s’o ispusesei pentru păcatele părinţilor tăi?“ „Tu n’ai D-teu, Bertholda, haideţi să mergem acasă, Editha“. Ei mergeau de mână pe pardoseala ascuţită a colnicului orăşel, cu ferestrile şi balustradele scărilor bogat ornate; purtau gulere frumos îndoite şi haine lungi; car’ căciula cea neagră stătea atât de bine pe pe- t rul brun al lui Raoul! Aerul melancolic din faţa lui făcea pe mulţi trecători să-’şi întoarcă capul după dînsul. Ei mergeau cu paşi lini şi măsuraţi, ca niste oameni mari, fiind cuprinşi de gânduri înalte. Raoul se credea deja călugăr, Editha se simţia ca o călugăriţă linără, car’ Bertholda se vedea într’o lectică, purtată de servitori proprii, într’un vestmânt de mătasă aurie, cu lanţuri la gât şi inele la toate degetele. Ei nu vorbiau nimic, atât de mult era ocupată fantasia lor. La scara de peatră înaintea căsii lor, întâlniră pe bunica, Întorcându-se dela biserică, într’o haină grea de postav, cu bonetă de aur şi cu cartea de rugăciune în mână, ce strâlucia de aurul şi petiile scumpe; asemenea era frumosul lanţ la gât. Avea aceiaşi ochi negriji ca ai Bertholdei, şi un nas încovoiat. Dinţii ei erau sănătoşi, deşi păreau galbeni; mersul îi era drept şi hotărît; statura mare şi uscată. Toţi oamenii se temeau de dînsa, afară de Bertholda, pe care afară din cale o desmerda; pa când Raoul arare-ori se putea bucura de-o vorbă bună , de-o drăgostire însă niciodată. „Intră şi tu, Editho“, «F8* e®, „ia.-'ţi rămas bun de la Raoul; el trebue să plece la mănăstire la şcoală, de unde arare-ori va mai veni acasă“. Ochii Edithei se umplură de lacrimi, pe care însă căuta să le ascundă întorcându-i şi o voce germană despre prietenia jidano-maghiară. Cetim în „Kreuzzeitung“ de la 2 Dec. a. c.: In Ungaria se fac pregătiri pentru o exploatare radicală a foloaselor aşteptate din noua convenţie comercială. Astfel ni se scrie din Cluj, capitala Ardealului, că neguţătorii ovrei de acolo au hotărît înfiinţarea unei burse de cereale şi vite, la care guvernul unguresc cu toată promptitudinea li-a dat aprobarea. Domnii din Cluj contează, că după reducerea tarifelor va urma la graniţa germană o afluenţă vivace de cereale şi vite din Bucovina, Moldova şi Rusia, mai ales că tariful scâztit al căilor ferate ungare uşurează în mod esenţial transportul peste Cluj. Ovreii din acest oraş sânt plini de speranţe şi Maghiarii le lasă acest gheşeft. Clujul este punctul central al tuturor tendenţelor maghiarizătoare din Transilvania şi Ovreii, ale căror interese sânt puternic sprijinite de guvernul unguresc, plătesc sume mari pentru kulturegylet-urilemaghiare. De abi, aricia intimă şi comunitatea de interese intre aceste două popoare asiatice. Totodată prin ridicarea artificială a Clujului, care este cu desăvîrşire maghiarisat, situaţia economică a industriaşilor şi comercianţilor din Sibiiu şi Braşov este cu intenţiune apăsată. Astfel prin urmare prin concesiunile economice acordate şoviniştilor din partea Germaniei li se dau noue mijloace pentru a continua în măsură potenţată lupta de nimicire contra Germanilor din Ungaria şi Transilvania. REVISTA POLITICĂ. Sibiiu, 26 Noemvrie st. v. Şovinismul în armată. Despre resoluţiunea delegaţiunii maghiare de a încetăţeni limba maghiară în administraţia armatei se exprimă chiar şi maghiarofilul evreesc „Neue Freie Presse“ în următorul chip : „Pentru scutirea limbii maghiare de stat această propunere este superfluă. Căci ministrul de honveni, mijlocitorul natural între administraţia armatei comune şi autorităţile ungare şi singuraticii cetăţeni, dă destule garanţii, că limba de stat maghiară nu va suferi ştirbire. Afară de aceea representantul ministerului de răsboiu a declarat, că prata ministerului şi pănă acum a admis primirea actelor maghiare . . . Este greu de presupus, că delegațiunea a fost console de greutatea acestui condus. Dacă va persista pe llngă dînsul, terenul limbii maghiare de stat nu s’ar lărgi, dar’ în unitatea limbii armatei s’ar sparge o gaură afundă. Dacă ministrul de resboiu consimte a abandona dreptul exclusiv al limbii germane de serviciu faţă cu cea maghiară, apoi îi este peste putinţă a refusa aceasta faţă cu cea polonă, cehă, slavonă, ba nu putem înţelege, pentru ce să nu fie aşa şi faţă cu cea croată, română şi slovacă. Fosta intenţia delegaţiunii ungare să transpună fracţionarea poliglotă şi în acel centru, unde unitate severă este înainte de toate necesară? Şi dacă nu acesta mi-a fost scopul, a putut-o îndemna o pornire naţională, sau teama că opoziţia va câştiga un avans la alegeri, ca să fee un condlus atât de fatal? . . Exregina Serbiei. „Novi List“ din Belgrad scrie, că aderenţii reginei Natalia prepară un protest pentru Scupcină contra expulsării reginei. Protestul va fi iscălit numai de femei şi s-au adunat deja numeroase iscălituri. Situaţia parlamentară în Italia. La 5 Dec. a avut loc în Roma o adunare de aproape 200 deputaţi, în care ministrul-president Rudini a declarat, că guvernul are trebuinţă de un vot de încredere lămurit, pentru ca să-şi poată duce în deplinire recapul, ca nu cumva severa bună a amicului ei să le observe. Despărţirea era grea pentru Raoul; dar’ totuşi inima ’i se umplu de mândrie, când se gândia la ce dignitate înaltă are să ajungă. Cât îl răniră însă cuvintele bunicei sale, când îl aduse la şcoală şi zise în presenţa lui: „Vă rog, ca faţă cu băiatul acesta să păstraţi rigurositatea cea mai severă, din causă că se presupune a fi moştenit o aplicare spre toate relele — dela mama sa!“ adause ea mai încet; dar’ Raoul totuşi a autrit şi timp îndelungat nu-’şi putea învinge mănia ce aceste cuvinte îi lăsară in urma lor. Călugării îl luară îndată în corecţiune; asprimea lor însă slăbi în curând, căciel era unul dintre cei mai zeloşi elevi şi ca atare rămase. Pusu-’i-s’au fel de fel de ispite în cale spre a’l proba; el însă rămase statornic, punând în uimire profesorii sei prin puternica’i firmitate. Când pentru prima dată veni în vacanţă acasă, conveniau, el şi Editha, de tot stângaci şi perplexi; asta însă nu dură mult şi iarăşi începură a cutriera prin păduri şi lunci ca în frumosul timp al copilăriei. Da, vacanţele aveau in curând un deosebit farmec pentru ei, şi deja cu luni înainte se bucurau de sosirea lor. Dar ieată că sosi o despărţire mai lungă, în care Raoul avea să se pregătească pentru primele consacrări. Oare întregi umbla încoace şi încolo pe căile crucişate cu cartea în mână, pănă când soarele străbătând peste molt, încetul cu încetul îşi răspândia lumina sa prin toate unghiurile grădinii, care florile îşi răspândeau mirosul lor şi lumina se reflecta pe faţa tânărului bărbat, care ea adâncă şi liniştită