Tribuna, februarie 1893 (Anul 10, nr. 24-46)

1893-02-26 / nr. 44

Pag. 174 de către ministerul instrucţiunii publice, pentru clasele 4—6 poporale. La întâia privire îţi atrage atenţia că Ungaria, Ardealul şi Croaţia sunt tratate separat, fiecărei dintre aceste provincii se consacră spaţiu egal. în introducere scrie astfel despre noi: „Ungarn ist überwiegend ein Land der Roh­­production; die Industrie hat sich noch wenig entwickelt, und auch der Handel steht den westlichen Ländern der Monarchie weit nach. (Ungaria este mai ales o ţeară a producţiunii brute; industria s’a desvoltat până acum foarte puţin, şi comercial, în comparaţie cu statele apusene ale monarchiei este însă foarte îna­poiat.­ Aceasta se poate încă permite şi ierta au­torului austriac, dar, ceea­ ce scrie despre Buda­pesta, despre capitala şi reşedinţa noastră, apoi aceasta este deja impertinentă. Despre capitala Ungariei cartea didactică austriacă scrie aşa: „Budapest, ungarische Residenz des Kaisers von Oesterreich­". Şi aceasta s’a scris în Viena, la 1888, în anul al 24-lea al pactului dualistic şi cu astfel de învăţături se îndoapă într’una tinerimea austriacă“. Zeu, mare îndrăsneală se scrii astfel despre „capitala şi reşedinţa“ puternicului regat maghiar, în anul al 90-lea al v­i­e­ţ­i­i lui Kos­suth, şi anul al doilea al proclamării de ce­tăţean de onoare a „sfântului bătrâni“ Principiul federativ în Austria. In numerii „Tribunei“ de la 16 şi 17 c., am publicat părţile marcante din dis­cursul deputatului ceh-tiner Dr. E. Grégr rostit în Reichsrath la 24 Februarie­­. în aceeaşi şedinţă, imediat după Dr. Grégr a pronunţat un discurs şi conducătorul parti­dului liberal german, cavalerul Plen­er, care a vorbit în spirit atât de împăciuitor faţă cu poporul ceh, încât a surprins tare pe toată lumea politică, toate partidele şi pe guvern. Iată cuvintele cele mai importante din cuvântarea sa: „Fiecare deputat al acestei camere, chiar cei­ ce nu sânt din Boemia, a ajuns la convingerea, că în Austria nu poate fi stabilită rîndueala, pănă­ ce în Boemia între cele două popoare conlocuitoare nu se va produce o stare de lucruri de îndurat pentru amândoue, întreagă vieaţa parlamentară a Au­striei de un şir de ani se învîrteşte numai în giurul acestei cestiuni. Neresolvarea ei are de urmări, că ori­ce lucrare întreprinsă, ori­ce iniţiativă parlamentară, tot progresul politic în Austria stă locului, e stângienit. Ear’ aceia, care caută a împăca aceste două popoare, ar câştiga merite mari nu numai pentru acea ţeară, ci şi pentru întreagă mo­narchia, dacă ar isbuti în inştinţele lor. „Cât timp noi aici ne mistuim puterile în procedare duşmănoasă unii contra altora, toate celelalte afaceri per, care fiecare gu­vern poate să facă ori­ce vrea, ştiind b­ine, că cele 2 mai harnice şi mai puternice po­poare, resboindu-se reciproc, slăbesc tare şi nu mai sânt în stare să fie avânt politic faţă cu guvernul“. (Aplauze din partea stângei unite.) Cam în acest spirit a fost pronunţat întreg discursul, ceea­ ce contrasta pe deplin cu purtarea de până acum a stângei unite germane, al cărei şef este tocmai cavalerul Plener. Surprinderea pe toată linia era atât de mare, încât astăzi chiar ziarele tuturor partidelor precum şi cele guvernamentale se ocupă în prima linie cu cestiunea împăcării între Nemţii şi Cehii din Boemia. Adevărat, a admite posibilitatea unui asemenea eveniment, fără intervenirea unei acţiuni pornite de la guvern, numai aşa prin înţelegere simplă între cele două partide politice, e gând cam îndrăsneţ. De aceea ziarele tuturor celoralalte partide (chiar cele ale Cehilor-bătrâni) sau o consideră ca lucru absolut cu neputinţă, sau ad­­miţându-o ar voi să vadă săvîrşindu-se cu concursul partidelor respective putând fiecare să-­şi câştige merite pe lângă împăcare sau trăgând chiar foloase reale din faptul îm­păcării. „Neues Wiener Tagblatt“, într’o cores­pondenţă aşa zisă din Praga, dar’ care poartă semne de a fi scrisă în Viena, zice că în cer­curile competente cu nerăbdare se aşteaptă împăcarea, sperând că prin ea opoziţia Ce­hilor în contra triplei alianţe va slăbi, ,Vaterland“, organul autorizat al con­servatorilor, spune: „Stânga unită şi Cehii­­tineri înscenează mereu numai obstrucţionism şi ţin în loc toată mişcarea maşineriei parla­mentare. De la începutul sesiunii, adecă timp de 5 luni parlamentul nu se ocupă cu altceva decât cu budgetul“. Ziarele poloneze păstrează deocamdată tăcere, numai „Nova Reforma“ din Lemberg, într’o corespondenţă din Viena se pronunţă cu cuvinte favorabile împăcării, recomandând Po­lonezilor se urmărească desvoltarea ideii cu băgare de seamă. Ea admite chiar ca posibil ca Nemţii se primească ca basa recunoaşterea dreptului public al statului ceh, şi vede greu­tatea cea mare numai în­ garanţia naţională, că nici unul din cele doue popoare se nu fie vătămat naţionaliceşte. Cât despre vocile celor 2 partide de-a­­dreptul interesate în cauză, se observă înainte de toate purtarea gazetelor stângei unite, care, contrar celor arătate pănă acum, vorbesc în mod liniştit şi cu vădită tendenţă de a da discuţiei o însemnătate mai mare, mai trainică, în sfîrşit organele Cehilor-tineri, în frunte cu „Ndrodni Listy“, domolindu-­şi şi ele întru câtva tonul aspru faţă cu Nemţii din Boemia, stau neclintit pe terenul­ progra­mului lor, a cărui basă este înfiinţarea sta­tului autonom ceh, de la îndeplinirea acestui punct depinde împăcarea lor cu Nemţii din ţeara lor. Foaia cehă zice într’un articol de fond dela 3 Martie: „Unul din cusururile cele mari ale tuturor încercărilor de pănă acuma spre aplanarea conflictului ceho-german este, că totdeauna au fost urmate în întunerec de unde era­ exclusă discuţia publică şi de aceea luptele deveniau tot mai înverşunate“. Eare în altă parte: „Luptele politice se sfîr­­şesc prin împăcare numai în două caşuri: sau partidul de atac recunoaşte că nu are destulă putere pentru a învinge pe adversar, sau că unul din partide în luptă într’adevăr a fost învins. în caşul de faţă atacul din partea noastră a fost respins cu biruinţă şi luând în consideraţie experienţele dobândite într’o luptă de mai bine de 30 ani, putem adăuga că poporul nostru s’a dovedit adversar în faţă căruia toate atacurile s’au arătat fără ori­ce efect“. Negreşit că cele înşirate mai sus nu ne îndreptăţesc a prezice o apropiată isbândă a inştiinţelor valorosului şi democraticului popor ceh spre a-’şi redobândi autonomia ţerii, dar’ sim­tem convinşi că rămânând tot aşa de neîn­frânt ca pănă acum, va învinge în urma ur­melor pe deplin pe cei ce astăzi îşi recunosc deja slăbiciunea de a lupta în contra princi­piului celui mai puternic şi mai drept la în­­destulirea popoarelor: principiul fede­rativ. Şovinismul până şi în Academie. Din Budapesta ni­ se scriu urmă­toarele despre discursul lui Vargha Gyula, membru corespondent al Aca­demiei maghiare, cetit în 7­­. c. cu privire la „cuceririle limbii ma­ghiare în deceniul ultim“. Un anumit domn profesor de la Arad ce­tise acum un an în „Academia maghiară“ un tractat despre comitatul Aradului. Scopul ultim îi era să ducă şi el un picur de roauă în apele marelui „Hunsdorfer“. Vorbind despre comitatul Aradului, fi­reşte nu se putea trece peste Români. Bată-’i norocul Români! Nu te poţi mişca în Ţeara­ Ungurească un pas fără să te impedeci de ei şi nu poţi scrie un şir fără să fii silit a-’i pomeni şi pe ei! Mirare! că sânt aşa de năsdrăvani aceşti Români, care după afirmarea conferenţiarului abia se aflau spo­radice, pe ici-colea înainte de domnia lui M. Corvinul. Aşa în comitatul Aradului, aşa şi aicea. Deodată însă aşa s’au înmulţit încât au umplut văile şi munţii. Mare minune! Vor fi venit tiptil, să nu-şi simtă nime tocmai până pe la Arad ori chiar pe sub pământ ca Saşii. Cum se poate acum, ca aceşti venetici (??) deodată să se desvoarte aşa de tare, încât să fie în stare a da pentru tronul Ungariei pe unul dintre cei mai drepţi şi înţelepţi regi, dintre câţi au purtat cândva coroana Sfântului Ştefan ? De asta însă pe conferenţiar nu-’l doare capul. El ştie, că logica ungurească toate le mistite. Chiar despre Adam să fi susţinut, că a fost Ungur, nu s’ar fi părut ascultători­lor sei nelogic. De altcum n’am intenţiunea de a com­bate pe acest membru corespondent al Aca­demiei Pentru aşa ceva îmi lipseşte pacienţa dlui Mihuţiu. Nici că e trebuinţă de contra­­argumente, „căci precum se topeşte ceara de faţa focului“, aşa dispare picurul de roauă a profesorului aradan în faţa adevărului, că noi sântem băştinaşii pământului, pe care îl lo­cuim. Am atins acestea mai mult din motivul de a arăta, că cel mai înalt for ştienţific ma­ghiar, „Academia“ încă deschide catedrele ei astorfel de oameni, care îşi basează răutăcioasele lor afirmări pe argumente luate din vânt. Ea se vede că acum face un pas înainte punen­­du-se însăşi în avantgarda şovinismului, ce ca o ciumă a cuprins întreagă viţa lui Arpad. Şi aceasta o deduc din tractatul de re­­cepţiune a dlui Vargha Gyula, — membru corespondent, — cetit în 7­i, în şedinţa sec­ţiunii a II-a a Academiei şi întitulat: „Cuce­ririle limbii maghiare în deceniul ultim11. Nu aş fi luat notiţă despre el, dacă nu ar face alusiune şi la Români, dar, fiindcă ne atinge în mai multe locuri, present pentru publicul român unele pasage „Vorbind dl Vargha“ despre formarea naţiunii maghiare, constată că ea ca întreg este un amestec din diferitele popoare ale acestei patrii şi ca atare nu e o ginte străină naţionalităţilor nemaghiare, ci dimpotrivă e înrudită cu ele“. Ce­va nou. Al naibei lucru! Dacă Ungurii, şi câţi sânt, sânt un amestec, atunci la venirea lor din Asia câţi vor fi fost? O mână de oameni; şi aceştia să fi avut atâta putere de asimilare, ca să absoarbe aşa zicând pe aceia, cu care au avut atin­gere. O fi! Le va fi plăcut carnea de cal crudă, adusă din Asia. Naivi mai sânt d-lor. Nu mai ştiu cum să ne amăgească pe noi, Români, Slovaci, Sârbi etc., ca să ne contopim cu neamul lor. De ce nu, căci doar’ şi aşa sânt înrudiţi. Ce ilaritate! Cum de nu vreau se se convingă odată că cât ne priveşte pe noi sântem mândri de sângele divin ce curge în vinele noastre şi că nici-când nu vom fi aplecaţi a-’l pângări cu sânge tataro-mongolic. Cine bea champagner cu borviz? „Compatrioţii străini (?) nu sânt baş­tinaşi (??), ci venetici (???), pe care Ungaria ’i-a primiit de fii ai sei şi ’i-a făcut părtaşi la toate drepturile (????). Aspiraţiunile na­ţionale separate le-a stăruit în ei dinastia habsburgică, cu care nu ne aveam totdeauna (nici-când) bine, ca să contrabalanseze puterea maghiarimii“. Oare n’o fi fost, die­­ , tocmai întors. Noi veneticii (?) vom fi fost aci şi ca popoare civilisate şi doritoare de a civilisa şi pe alţii, v’am primit, ca trăind pe lângă noi să aveţi ocasiune a vă ciopli. însăşi istoria spune, că cei­ ce trăiaţi în apropierea noastră, aţi început a vă îngreţoşa de vărsări de sânge, care cei de pe pustă vă impută, că aţi devenit laşi şi fricoşi Durere însă, că deşi trăiţi în mijlocul Europei de o miie de ani, aţi rămas ca şi vulpea din fabula lui C. A. Carp. Pe când pe din afară păreaţi mai ciopliţi, cată se iveşte din nou „năravul înăscut“ şi produce fapte, ca cele dela Turda, Arad şi Şimleu, care în Europa nu prea au păreche în veacul al XIX-lea. Dee D-zeu, ca al II-lea milleniu să arete resultate mai îmbucurătoare. Cât pentru aspiraţiunile naţionale ale noastre, faptul e, că noi totdeauna am voit şi în veci vrem să trăim ca naţiune separată şi ca urmaşi ai aceluia care ne-a aşezat aci „ca să vărsăm în Orient lumină în urma noastră“. Dinastia habsburgică ni-a arătat de multe­ ori bunăvoinţă, fiindcă de câte­ ori aţi conspirat împotriva ei, noi şi celelalte naţio­nalităţi ni-am vărsat sângele şi ni-am dat vieaţa pentru ea, precum se cuvine unui popor credincios patriei şi tronului. Cât priveşte isvorul aspiraţiiior noastre, lăsăm să vorbească viitorul. Acesta va arăta trăinicia şi intensitatea lui, începe deja a bulbuca apa şi încă cu multă vehemenţă în mai multe locuri. Din datele statistice reproducem numai următoarele: „După ultima conscripţiune Ma­ghiarii numără 7,426.730. în o jumătate de veac s’au înmulţit cu 2,614.000 sau cu 54*31 %, car’ toate celelalte popoare laolaltă numai cu 1,855.000 sau cu 22-92°­0. Din popora­­ţiunea întreagă Maghiarii formează 43%, îna­inte cu 50 ani 37%. Dintre celelalte naţionalităţi vorbesc un­gureşte 1,077.892. Computând şi pe Unguri limba maghiară o vorbesc 55-74%. Despre exactitatea acestor date nu vor­besc, deoare­ce atât ziaristica română cât şi „Replica“ tinerimii a arătat că Ungurii şi în loc de statistică au obiceiul să scrie fabule. „Accentuăm însă tânguirea dlui V., că foarte rău stă causa maghiară în comitatul Arva, unde Maghiarii cu cei­ ce vorbesc un­gureşte cu totul abia fac 4­57° 6 din popora­­ţiunea întreagă. Aceştia nu trec peste 10% nici în comitatele: Liptau, Trencin, Turoţ, Sáros, Bistriţa, Năsăud, Sibiiu, Caranseverin. Constată apoi că în Croaţia acum 33­834 Maghiari ştiu ori sârbeşte ori croaţeşte, pănă când în 1880 numai 20491 ştiau. Croaţisarea deci propăşeşte cu mare succes. „Mai mare e puterea maghiarisătoare la cetăţi, unde Maghiarii formează 68%, pe când la ţeară abia 45% (poate îm­preună cu nemaghiarii, care vorbesc şi ungu­reşte). Numai în Aiud, Şimleu şi în Zălău a scăzut proporţia Maghiarilor. Cu îndoită trezvie ar trebui să urmărim aci causa maghiarimii, ca să nu o spele marea străinismului. (Cum? Căci doar’ n’aveţi de gând să readuceţi şi incursiţia în veacul ce vine?) „Cu mai multă încăpăţinare ţin la na­ţionalitatea lor muierile. Dintre nemaghiari 439.000 ştiu vorbi ungureşte, car’ bărbaţi 638.000“. Nunc venio ad fortissimum. „Dintre toate naţionali­tăţile Românii sânt mai puţin ap­licaţi a­’şi însuşi limba noas­tră, în comitatul Caraş-Severinului nici barem 1 % nu ştie vorbi (necum simţi) ungureşte. „Este interesant a urmări proporţia, în care au învăţat ungureşte Românii de lângă calea formată în câtva de comune ungureşti şi care leagă maghiarimea de la Tisa cu Săcuii din Ardeal. în Sătmar vorbesc ungureşte 18.01 procente ; în Bihor 13 60; Sălagiu 13.37; Cluj 8.57; Turda-Arieş 6.56 ; Murăş-Turda, marginea săcuimii 24.25»/„. Un însem­nat interes naţional pretinde ca pe linia, care duce dela Er­­mellăk peste Sălagiu, Tăşnad, Şimleu, Crasna, Huedin, Cluj, Valea­ Arieşului şi pănă la valea Murăşului să se întărească viţa ma­ghiară cât mai tare. Astfel s’ar forma o stavilă, un val puternic, care ar despărţi pe Românii gr.-cat. de cei gr. ort". Din acestea se vede că Ungurii şi chiar înalta lor Academie tot mai cred că vor afla mijloace de a întoarce pe Români la asiatism. Nu văd ei că cu toată aplicarea mij­loacelor celor mai extreme sânt comitate, unde nici chiar 1­0­0 de Români nu vreau nici să vorbească ungureşte, decum să se maghia­­riseze. Aşa-i Românul! N’ai ce-a i face! „Ce e străin, nu se lipeşte de sufletul seu“. Nu! pentru­ că e conştiu de aceea, că e descendent al celui mai distins po­por din lume; că are o limbă, care ca mierea îi îndulceşte buzele când o grăeşte, că e băştinaş în această ţeară şi că valurile, ce le ridică duşmanii lui împotriva sa iute vor dispăre în marea românismului, „căci ce e val, ca valul trece“, în zadar deci, — domnule Vargha et con­­sortes, — vă lasă gura apă după vitalitatea poporului român. Cu nobila lui viţă nu veţi mai altul pădureţii propriului neam. Şi dacă astăzi mai aveţi oare­care urma de speranţă în maghiarisarea Românilor şi a celoralalte popoare, viitorul vă va şterge-o şi pe aceea; şi cu „idea de stat maghiar“ veţi păţi ca Ţiganul, care neştiind de unde să înceapă „bulzul cu brânză“, ’l-a întors de atâtea­ ori pănă ’l-a scăpat în baltă. Acum pune-’ţi, frate, pofta în cuiu, întrebuinţaţi-vă deci puterile mai bine pentru cultivarea propriului vostru popor şi nu umblaţi după cai verzi, căci — vorba dlui Comşa — „noi atunci ne vom părăsi legea şi graiul dulce românesc, când veţi isbuti a trece peste trupul a 3 milioane de Români“... cu alte cuvinte: Când o face plopul pere­ţi răchita micşunele. Polux. Deschiderea sesiunii Academiei. Mâne, la oara 1 p. m., se va deschide sesiunea de primăvară a Academiei­ Române. Şedinţa va fi presidată de dl Iacob Negruzzi, vicepreşedinte al Academiei, în locul dlui Ioan Ghica, preşedintele, care se află încă bolnav. Dl D. Sturdza, secretarul-general, va da cetire raportului asupra mersului şi activi­tăţii Academiei pe anul 1892, precum şi pro­gramul lucrărilor. Raportul dlui Sturdza arată perderile ce a încercat Academia în cursul acestui an prin moartea academicianilor Gr. Cobălcescu, epis­copul Melchisedec şi G. Sion, precum şi a dlui Felix Bamberg, membru corespondent în secţiunea istorică. Actualmente sânt vacante 5 locuri de academiciani şi anume: 2 în secţiunea literară (V. Alexandri şi G. Sion), 2 în secţiunea is­torică (M. Kogălniceanu şi episcopul Mel­chisedec) şi unul în secţiunea ştienţifică (Gr. Cobălcescu); în sesiunea aceasta Academia are a acorda 2 premii pentru opere publicate şi 3 pentru lucrări presentate în manuscript asupra unor subiecte puse la concurs. La concursul marelui premiu Năsturel, de 12.000 lei s’au presentat următoarele pu­­blicaţiuni: Căpitan Dumolescu: „Arta în comanda­ment, desarmare şi idealul armatei române“; M. Gaster: „Chrestomaţie română“; Th. P. Je­­rebie: „Funcţionarii“; G. G. Tocilescu: „Curs de procedură civilă“ ; Ioan Slavici: „Novele“ şi A. D. Xenopol: „Istoria Românilor“, 5 volume. La concursul premiului statului Eliade Ilădulescu, de 5000 lei, s-au prezentat urmă­toarele lucrări: Th. Alexi: „Parnasul român“; G. T. Avi­­nianu: „Tratat de expropriaţiune“ ; I. Bogdan: „Vechile cronici moldoveneşti pănă la Urechia“ ; Delavrancea: „ Părăsiţii“ ; Bonifaciu Florescu: „Ritmuri şi rime“; It.-colonel P. V. Năsturel: „Steua României“; N. Petraşcu: „Mihai Emi­­nescu“; D. I. Popilian: „Dicţionar latin-român“ ; L. Şăineanu: „Istoria fiologiei române“; D. Stăncescu: „Basme culese din gura poporului“. Pentru premiile G. San-Marin (1500 lei) şi Neuschotz (1500 lei) nu s’a presentat nici o lucrare. La concursul premiului statului Lazar­de 1500 lei s’a presentat o lucrare cu devisa : „încetul cu încetul se face oţătul. Cu timpul se face agurida miere“. Domnul D. Sturdza a făcut o dare de seamă şi asupra stării bibliotecei şi a colec­­ţiunilor. Biblioteca Academiei, care este condusă de dl profesor I. Bianu, are actualmente 60.000 volume, 2000 manuscripte şi peste 30.000 documente istorice. Biblioteca este pusă la disposiţiunea publicului 10 oare pe zi, fără întrerupere. „ Timpul“. TRIBUNA Adunări contra proiectelor de lege religionare. C­ONVOCARE. Subscrişii ne luăm prin aceasta voe a convoca pe toţi alegătorii români din cercurile electorale Cristian şi Selişte la o ADUNARE PUBLICĂ ce se va ţină Luni, in 1/13 Martie a. c., la 11 oare înainte -le ameatţi în Sălişte, în sala cea mare a şcoalei greco-orientale. Ordinea de zi: 1. Deschiderea şi constituirea adunării. 2. Discuţiune asupra proiectelor de lege bisericeşti: recepţiunea Ovreilor, in­troducerea matriculelor de stat şi a căsătoriei civile. 3. Luarea resoluţiunilor. 4. închiderea adunării. Sălişte, 5 Martie st. n. 1893. Dr. Nicolau Maier, Dr. Calefariu, protopresbiter, medic. Ioan Manta, Bucur Comşa, paroch gr.-pr. proprietar. Emanoil Beşa, Dimitriu Şufană Ţarină, director şcolar, proprietar.­­ Ioan Măniţiu, Ioan Banda, econom de vite, comerciant. C ONVOCARE. Subscrişii prin aceasta ne luăm voe a convoca pe toţi alegătorii români din cercurile administrative Baia-de-Criş şi Brad la o ADUNARE PUBLICĂ , ce se va ţină joi, in 4/16 Martie, la 11 oare înainte de ameazi în Brad, în sala de la „Hotel Central“. Ordinea de zi: 1. Deschiderea şi constituirea adunării. 2. Discuţiune asupra proiectelor de lege bisericeşti: recepţiunea evreilor, in­troducerea matriculelor de stat şi a căsătoriei civile. 3. Luarea resoluţiunilor. 4. închiderea adunării. Brad, 18 Februarie st. v. 1893. Teodor Pop, Vasilie Damian, advocat. protopresbiter. Nicolae Bolboca, Simion Băd­ilă, paroch. paroch. C­ONVOCARE. Subscrişii în numele comitetului cercurilor electorale Abrud, Roşia şi Ighiu dincoace de Dealul­ mare al partidului naţional român, prin aceasta îşi ia voe a convoca pe toţi alegătorii români din aceste cercuri electorale la o ADUNARE PUBLICĂ ce se va ţine Luni, în 20 Martie st. n. a. c. (8 Martie st. v.), la 2 oare d. a. în Abrud, în sala ospe­­tăriei la „Româncuţa“. Ordinea de zi: 1. Deschiderea şi constituirea adu­nării. 2. Discuţiune asupra proiectelor de lege bisericeşti: recepţiunea reli­­giunii mosaice, introducerea ma­triculelor de stat şi a căsătoriei civile. 3. Luarea resoluţiunilor. 4. închiderea adunării. Abrud, 7 Martie st. n. 1893. A. Filip, Dr. Vasile Fodor, preşed. secretar. CRONICĂ Noul president al Curţii de-comp­­­turi. Foaia oficială publică autograful Prea­­înalt prin care Iuliu Rakovszky e numit president al Curţii-de-comptari. * Viclenie politică. La prânzul diplo­matic ce s’a dat alaltăieri la baronul Atzel Béla, un deputat oposițional a zis primului­­ministru: „Cum ai putut lua în cabinet pe Nr. 44

Next