Tribuna, august 1898 (Anul 15, nr. 167-188)

1898-08-01 / nr. 167

Anul XV Sibiiu, Sâmbătă 1/13 August 1898 ABONAMENTELE Pentru Sitini: 1 lună 85 cr., */, an 2 fl. 50 cr., */* an 5 fi., 1 an 10 fl. Pentru ducerea la casă cu 15 cr. pe lună mai mult. Pentru monarohi: 1 lună 1 fl. 20 cr., 1/­ an 3 fl. 50 cr., */, an 7 fi., 1 an 14 fl. ;Pentm România și străinătate: 1/i an 10 franci, l/» an 20 franci, 1 an 40 franci. Abonamente se fac numai plătindu-se Înainte. Apare în fiecare zi de lucru Nr. 167 INSERŢIUNILE Un şir garmond prima­ dată 7 cr., « doua­ oară 6 w « îrcia-oasă 5 cr., şi timbru da 30 cr. Radacţia şi administraţia: Strada Pepii#?! Nr. 16 Se prenumeră şi la poşte şi la librării. Epistole nefrancate se refusă. — Manuscripte nu se Inapoiaîi Numeri singuratici ă 5 cr. se vând la »Tipografia», soc. pe acţ.uni Numeri singuratici â 20 bani să vând la librăria G. Cârjean în I’boeşt La Abonament lunar pentru August «t. v. — cu preţurile din capul foii — Inviţi Admiinistraţiunea ziarului .TRIBUNA* Visita dela Petersburg. IV. (tv). Ori­cât s’ar zice şi s’ar crede în anumite cercuri, că visita Regelui Carol în Rusia ar fi fost dictată, de-a dreptul ori cel puţin indirect, de po­litica triplei alianţe, — în realitate lu­crurile stau altcum. Este de admis numai atât, că vi­sita dela Petersburg a fost o urmare naturală a nouei rase care s’a inaugurat în politica puterilor centrale prin apro­pierea Germaniei cătră Rusia și mai ales prin învoiala austro-rusă în chestia orientală, prin urmare nu s’a operat­­ nici o schimbare de front în politica , exterioară a statului român, ea remâ-­­ nând şi pe mai departe simpatică triplei alianţe, în basa asigurărei păcei ge­nerale. Dar’ de aici şi până a conclude că visita Regelui Carol ar fi fost dic­tată — nici măcar influenţaţi, ci de-a­­dreptul dictatăl — de tripla alianţă, este o mare distanţă. Ear’ distanţa asta pledează hotărît pentru seriositatea şi independenţa politicei exterioare a regatului român. Nu se poate contesta, că expli­carea visitei de la Petersburg este a se căuta şi în alte isvoare, nu numai în noua faşă în care a intrat politica triplei alianţe. Isvoarele acestea presentă un fe­nomen foarte semnificativ şi politiceşte au la toată întâmplarea o importanţă mai deosebită decât »influenţarea« — ca să-­i zicem aşa — venită din sferele triplei alianţe. N’avem să contemplăm, pentru a ne convinge despre asta, decât două momente: de o parte, manifestaţiile ca­racteristice cari s’au produs în opinia publică a României cu ocazia nefastei visite dela Budapesta şi a salutului trimis de Ţarul Nicolae II. Regelui Carol la Iaşi, care de altă parte entu­­siasmul unanim al României faţă de visita dela Petersburg. Aceste momente ne tălmăcesc cu cea mai limpede elocinţă, că dacă în politica exterioară a regatului român nu poate fi vorba de o schimbare, se indică însă o schimbare în opinia pu­blică a României. Nu s’a operat o nouă orientare în politica exterioară a ţarei, dar i se operează o nouă orien­tare în opinia ei publică, în popo­­raţia ei. Şi nu trebue să se uite un lucru: România este un stat dintre cele mai liberale, unde voinţa poporului este voinţa şi a Suveranului, un adevăr de care înalta înţelepciune a Regelui Ca­rol a ţinut şi ţine totdeauna socoteală! Aici e locul să constatăm un fapt de cea mai mare însemnătate: visita de la Petersburg a răspuns dorinţei ar­zătoare şi unanime a ţărei româneşti şi ea a fost de­sigur mult influenţată de voinţa opiniei publice. Este un adevăr ce nu se mai poate acoperi, că România s’a văzut dureros înşelată în speranţele sale calde, cari aşteptau dela apropierea sa cătră tri­pla alianţă — ameliorarea soartei Ro­mânilor din Transilvania şi Ungaria. Nu numai că ameliorarea n’a urmat, dar’ apropierea României cătră tripla alianţă şi mai ales visita de la Budapesta au avut fatalitatea de a încuraja pe Un­guri în dominaţiunea lor sălbatică şi de a înăspri la extrem regimul de opre­siune sub care gem acele trei milioane şi jumătate de Români, cari sunt lea­gănul românismului... FOIŢA „TRIBUNEI“. Don Miguel de Manara de Lucian Bolcaş. S’a pornit pe vânturi vestea, până unde hora moare sbiciuind marea şi vestejind dal­bele flori şi pe unde spumegate până un ră­sărit de soare, unde aurora se scaldă în valuri de rabin şi înălţându-se din ape umple văzduhul cu strălucirile sale purpurii, intrat-a tn palate cu scările de porfir şi columnele de marmor, vîrîtu-s’a în castele ridicate pe vîr­­furi de stânci, înconjurate de înalte zidiri şi în­grădite cu zăbrele, vorbind In tot locul atât de dulce şi ademenitor de Don Miguel de Manara, în gura mare, unde veselia nu mai are capăt, şoptind in taina, unde tinără sen­­iorită stă singură răzimată de ostreţe şi in­­visând cu dor pe cel­ ce are să vină, ca să o ducă de aici in alte lumi... Cu drag privesc bătrânii cavaleri cum îşi mlădie trupul svelt Don Miguel de Manara călărind pe un arab crescut în Andalusia şi li­ se aprinde inima când el se înalţă drept şi întinde armele gata de luptă. Dulci amintiri din vremi tre­cute le povestesc de fericiri ce n’or se mai revină. Şi când cu obrajii aprinşi de focul luptei se Întoarce să-­şi fee răsplata Invin­­gerei, el ia şi inima Dosnei Amorosa ce ţi încunună armele. Şi atâtea priviri schînteie­­toare îl îmbie din toate părţile: vino, ia inima ce arde pentru tine ! Peste înalţii munţi cu creasta de zăpadă luminoasă, In faţa îmbătrânitului Atlant, ce din vremile lui Homer şi Hercul sprijineşte bolta, unde lacrima Christi radiază purpurii schînteieri din boabele scăldate în soare, stă gânditoare Donna Graciosa cu privirile spre mează-noapte. Sub platani umbroşi, în valea unde soarele apune uitându-­şi razele între arcurile Alhambrei, Donna Alma singuratică priveşte doritoare spre reşedinţa înaltei curţi, unde Don Miguel de Manara aprinde un foc atâtea inimi. Şi departe peste marea furtu­noasă cu sgomotosul Neapol, pe terasa încărcată de flori, cu privirile perdute în depărtările sănine, în Genua plină de comori, deasupra smaragdelor unde, pe veranda îmbrăcată in covoare, ori în frumoasa Veneție, legănată intr'o gondolă pe luciul mărei poleit de raza lunei — tinere seniorite visează lumea din apus plină de cântări, plină de iubiri; îl vi­sează pe Don Miguel frumos ca un soare, mândru ca un cheruvim, voinic ca un erou din legende... Din apusul săuiu luminos lu­ceafăr visează că răsare. Plutind prin sfere el se apropie vărsând lumină In cale-’i. Şi se coboară pribeagul luceafăr crescând şi din valurile-’i de lumină se desface tot mai curat chipul lui Don Miguel de Manara. Tremurând de fericire înmărmureşte seniorita, cum un mar­mor de Giovanni de ar simţi cu trupu-’i rece f alde mijiri de vieaţi ar amorţi car’ te delir de voluptate. Blândă seniorita, răsbit-a dorul tău ferbinte depărtările. Eu ’l-am înţeles şi am venit. Perdută în visuri dulci, o cuprind dalbele zori. Şi ea aleargă spăriată să se culce. Sub seninul azur încins în flăcări pur­purii de soarele ce apune uitându-­şi razele între arcurile Alhambrei, în valea înflorită sub platani umbroşi, ca un înger înmărmu­rit stă visătoare Donna Alma în haina ei albă. Frumos ca un soare, falnic ca un­­heruvim a venit un paj tinăr din alte ţări, cu ochi plini de focul iubirei, cu graiul blând şi­ dulce. Ea ţese visuri după visuri. Şi în tot visul este el cu ochi arzători şi graiul tremurând. In faţa Atlantului cu poalele în mare şi cul­mile In ceruri, unde lămâii înfloresc umplând văzduhul de miros şi imbătând zefirul, cu fruntea între dalbe flori, cu părul fluturând pe umeri, legat­ându-’i-se haina în unde la adierea vântului, stă Donna Graciosa cu pri­­virile-’i doritoare spre mează-noapte, gândind la dulcea fericire, ce ’i­ s’a arătat odată și așteptând cu dor, când va să revină pajul tinăr cu calde sărutări, ce împreună în focul iu­bitei inimă cu inimă, de nu te mai desparte nici îngheţul morţei. Şi departe peste smarag­­dele nude şi peste câmpii înfloriţi, unde soa­rele răsare din codrii verzi şi apune în valuri, unde în munţi înălbiţi se năpusteşte bora cu suflări gheţoase şi moare între flori, unde raza lunei se perde în frunzele palmilor ce înconjură terasa, unde ea lustrueşte lu­ciul mărei şi înilbeşte zidurile umbrindu-le cu ostreţe, cu covoare şi cu blânzi îngeri în­mărmuriţi, — cu dor aşteaptă seniorita să vină falnicul paj din apus cu trupul svelt şi mlădios, cu îmbrăţişerile voluptoase şi cu iu­birile dulci sănine. El vine nu ştii clasul când. A spus că vine, când blânda lună oglin­­dindu-se din ape, rătăcind printre frunze, prin­tre zidari arunca pe păretela în olbit încun­­jurate de grilajul verandei două umbre îm­preunate ca sărutări şi îmbrăţişări. Şi cu pri­virile rătăcitoare în depărtările apaşului ce încep eară visurile fără de şir cu luceferi, cari se înalţă luminoşi din mare peste sfere. Şi Donna Clara şi Donna Aurora şi Donna Oliveria şi multe alte Donne cu ini­mile pline de furtunatice iubiri şi multe blânde seniorite ard de dorul lui Don Miguel de Manara şi îl aşteaptă cu neastâmpăr; căci ii este trupul svelt, mlădios, pletele negre stră­lucitoare, ochii albaştri ca bolta senină şi ele ştiu că are sărutări atât de înfocate, îmbră­ţişări atât de voluptoase şi iubirea îi este isvor de fericiri cereşti. Revină dulce fericire şi fii de apururi cu mine! Plecat-a înalta curte în fruntea oastei cu mulţi tineri paji. latre ei e Fot-frumosul fără de seamăn, Don Miguel de Manara... Legănaţi de vântul serei îşi scutură lămâii florile un mare. Dintre crânguri înflorite se dezvăleşte vila drăguţă cu păreţii înălbiţi de raza lunei. Pe păreţi, înconjurată de frunze şi flori e umbrită veranda cu gratii, cu co­­voare şi cu două umbre împreunate cu să­rutări însetate şi cu îmbrăţişări fără de astîmpăr. Doritoare aşteaptă Donna Amoroasă să se reîntoarcă de la oaste înalta carte şi să vină Don Miguel de Manara să-şi spună vorbe dulci cu obrajii aprinşi de focul iubirei. „O ce rău mai sânt pe lume şi războaiele aceste! Câţi viteji nu pier în ele şi câţi nobili cava­leri!“ Când prinde veste că se trage răs­­boiu! înspre meazăzi, dulci fericiri schinteie în ochii Donnei Alma şi m­ai Donnei Graciosa... De a treia săptămână Donna Balia nu mai are o zi bună, nici noapte cu odihnă. Abia o prinde somnul; ea aude îndepărtare tropot de cal şi când ese pe verandă nici un sgomot în noapte şi nici o umbră în lungile depărtări pe drumul înălbit de lună, aşternut de-alungul peste câmpuri ca o pânză luminoasă. De sute de ori se culcă in toată noaptea cu ochii în lacrămi şi tot de atâtea­ ori tresare de bucurie şi nădejde, dar’ Don Miguel nu mai vine ca pân’ acum. Îl aşteaptă cu atâta neastâmpăr şi Donna Clara, Donna Aurora, Donna Oliveria şi multe Donne ca inimile pline de furtunatice iubiri şi multe blânde seniorite, dar’ Don Miguel nu vine... înalta carte e tot la oaste ca mulţi tineri paji frumoşi ca rupţi din soare, mândri ca o ceată de cheruvimi şi bravi ca eroii din legende, dar’ Don Miguel de Manara, cel mai frumos dintre frumoşii paji, cu trupul svelt şi mlădios, cu plete negre şi ochi albaştri, cel Sibiiu, 12 August , Văletoria împăratulm german. Zia­rul Le Temps primeşte din Berlin următoarea telegramă: împăratul şi împărăteasa Germaniei vor întreprinde marea lor călătorie în Orient şi la Ierusalim în ziua de 13 Oct. st. n. Suveranii se vor îmbarca la Veneţia, şi vor merge direct la Constantinopol, fără a vi­sita Atena. De la Constantinopol, ei se vor duce pentru câteva zile la Bucureşti, Constanţa, Sinaia, pe lângă Regele şi Regina României. Suveranii se vor îmbarca la Constantino­pol, la 22 octomvrie, pentru Haifa, în Asia­­mică, de unde ei se vor îndrepta, cu cara­vana, la Ierusalim, oprindu-se şi la Cesareea şi lalca. în timpul călătoriei, împăratul va purta costumul unui simplu turist, pentru intrarea sa în Ierusalim, însă, el va îmbrăca uniforma militară. După visitarea Ierusalimului, adecă în pri­mele zile ale lunei lui Noemvrie, Suveranii vor merge în Egipt. Kedivul a ordonat deja, ca apartamen­tele unde vor locui Suveranii să fie restaurate, în Cairo, România şi Rusia. Se vorbeşte — scriu ziarele din Bucureşti — că în curând se va în­fiinţa o agenţie comercială română la Odessa, şi o agenţie comercială rusească la Galaţi. Nouele alegeri în Bucovina, pentru dieta provincială, sunt fixate pentru zilele 22—30 Septemvrie. Modalităţile alegerei s-au publi­cat oficios. Situaţia „crisei“. Buletinul zilei înregistrează câ­teva schimbări. în urma visitei contelui Golucho­­­vski la Iseid a respirat că treburile stau reu pentru Unguri. E vorbă, că oposiţionarea lor trebue înfrântă. La auzul acestei veşti în 10 l. c. toţi miniştrii ungari, aflători în Buda­pesta, au ţinut consiliu. Acesta a încredinţat pe Bănffy se meargă la Viena. Ieri seară Bănffy a şi plecat şi speră, că va fi primit şi în audienţă la Monarchul în Ischl. Ziarele maghiare sunt surprinse la veştile primite din Viena. Cele mai slobode la gură sliară, ca gâştele ca­­pitoliului, cele oficioase tac, mute, ca peştele. Budapesti Hírlap zice, că situa­ţia e ca pe timpul, când Deák a scris articolul seu de Paşti, crede că totul atîrnă dela M. Sa. Pester Lloyd n’are nici un cu­veni »la situaţie«, în Austria ziarele sunt mai reservate şi mai puţin alar­mate. Ele aşteaptă fapte. Singură ştirea despre convocarea reichsrathului, pe Septemvrie, face oare­care sensaţie. Din toate semnele şi presemnele reese abşicerea lui Bănffy, ca neîncun­­jurabilă. CARIERELE VIEŢEI. III. Industria naţională. (c.) In articolul trecut am văzut absoluta necesitate a clasei industriale la noi, precum şi câteva trăsuri generale din ramificaţiunile acestei cariere. Rămâne să atragem atenţiunea pu­blicului românesc, mai ales a părinţilor, asupra eventualelor urmări dezastroase, cari trebue prevenite şi delăturate. E vorbă de înstrăinarea industria­şilor noştri. Lipsiţi de o masă compactă şi or­­ganizată a industriaşilor români, suntem si­liţi a ne trimite băieţii la măiestri străini. Astfel învăţăceii noştri ajung în un me­diu cu totul străin, şi isolaţi de influenţa naţională, ne pomenim că puţin le mai pasă de mândria şi durerile noastre na­ţionale, şi să perd cu totul în mulţimea acelor oameni, cari dacă nu subtrag, de bună-seamă nu adaugă nimic la forţele noastre, ca individualitate etnică. Ei bine, pentru­ ce ne-am jertfit noi? Jertfitu-ne-am ca să nu avem nici un folos de ostenelele noastre, sau ne-am jertfit pentru ca alţii să adune roadele se­cerişului nostru ?! Nu! Industriaşii noştri s’au ridicat din mijlocul nostru, al nostru sânge curge în vinele lor şi ale noastre interese trebue să le zacă la inimă. Din mijlocul nostru s’au ridicat şi în mijlocul nostru an să ’şi petreacă zilele vieţei. Trebue să formeze şi ei o parte a clădirei noastre naţionale, să umple golul care se simţeşte şi care ne istoveşte pu­terile. Sântem săraci; străinii au o indu­strie bine organisată şi multe avantaje, cari la noi nu există, dar o să avem cel puţin atragere unul cătră altul şi să ne aducem aminte, că dacă nu ne ajutăm unul pe altul, o să devenim de batjocura celorlalte neamuri, cari ştiu să sacrifice interesele personale când e vorbă de in­teresele naţiunei. Sântem săraci şi sântem începători; şi tot începutul e greu. E greu, fără îndoială, dar­ nu în­trece marginile posibilităţei. Părinţii sânt chemaţi în prima linie a deştepta şi a îngriji simţămintele naţio­nale ale tinerelor odrasle. Părinţii şi în­văţătorii. Băieţii noştri să fie mândri, că au să devie industriaşi români şi să fie conştii, că ei vor forma cu timpul pătura mult promiţătoare a clasei industriale naţionale. Părinţii să-­şi înveţe copiii, că afară de datorinţele faţă de sine, mai au încă datorinţe faţă de neamul, ai cării fii se mândresc a fi. Tocmai din acest motiv nu putem recomanda îndeajuns publicului nostru să aplice pe cariera industrială şi tineri, cari au studii gimnasiale. Abstrăgând de la viitorul frumos al acestor tineri, ei sânt mai asiguraţi în contra amăgirilor, cari uşor pot seduce pe cei mai naivi. E ştiut, că cultura e cea mai solidă basă a libertăţei şi independenţei, şi nu ne vom mira de amalgamisarea industria­şilor noştri cu elementele străine — mai bine zis, de starea lor de neactivitate — dacă ne vom gândi că o mare parte din­tre industriaşii noştri nu ştiu ceţi fi scrie, în lumea de astăzi plugarul, care nu ştie ceti, e privit peste umăr; şi ce vom zice despre industriaşii analfabeţi, când ei au pretenţia de a aparţină unei pature sociale mai înalte?! Cultura intelectuală, câştigată în şcoli, şi cultura morală câştigată în sânul fami­liei româneşti e o duplă garanţă ce o ce­rem de la industriaşii noştri ca Români cu durere de inimă; şi odată asigurate ace­ste două, nu ne temem că vor fi per­­duţi pentru neamul românesc, chiar de ar trăi în un mediu cu totul străin. Să înţelegem odată, că sântem avi­­saţi la puterile noastre proprii, că trebue să ne cârpim spărturile edificiului social, dacă vrem să avem şi noi casă şi masă, ca celelalte neamuri. Să înţelegem, că organizarea noastră internă e de o necesitate supremă, că nu putem sta alăturea duşmanilor noştri na­ţionali, dacă sântem slabi şi nedisci­plinaţi. Căci pierirea neamurilor nu vine din afară, ci din lăuntru: „Pierirea ta din tine!“... * Să nu desperăm; începutul e greu, dar’ începutul e tăcut deja. Publicul ro­mânesc a înţeles seriositatea chestiunei, s’a interesat de ea şi ne place a crede, că de aci înainte se va interesa şi mai mult ca până acum. Avem chiar şi unele ajutoare pentru meseriaşii noştri. (Fondul Andronic, Dr. I. Oancea, Const. Papfalvi, Ioan Vişa şi cel al „Transilvaniei“ administrat de „ Astra“). Administratorii acestor fonduri vor şti să ajute tineri, cari merită a fi îm­părtăşiţi, încât să nu ne pară rău, că ’i-am crescut pe banii noştri!

Next