Universul, august 1925 (Anul 43, nr. 175-200)

1925-08-11 / nr. 183

A final XLlll.'Ir. 183 bis 6 Pagini m­ii­CmiKiB 6 Pagini CELE DIN URMĂ STlRl DIN LUMEA ÎNTREAGĂ TELEGRAFICE şl TELEFONICE TELEFON: Direcţia 13 72- 64 C4 Redacţia $i Administraţia: Bucureşti, str. Brezoianu, 11 Administraţia 13/71 Secretariatul de redacţie 36/43 Redacţia: coresp» cu provincia 2/98—35/3? Hartl 11 logost 1925 a „Mică înţelegere“ b­alcanică ! Şi vorbeşte de câtva timp, cu oarecare stăruinţă, în presa din Belgrad, Atena şi Sofia, de ne­cesitatea înjghebării unei Mici înţelegeri balcanice, din care ar urma să facă parte Iugoslavia, Grecia şi Bulgaria. Care ar fi rostul acestui sis­tem de alianţă ? Legătura celor trei state cita­te, printr’o alianţă, ar avea de scop menţînera şi asigurarea păcii în sud-estul european şi ar completa cealaltă Mică înţe­leg­re din Europa centrală, din care fac parte Cehoslovacia, Iugoslavia şi România. Până azi, Grecia şi Bulgaria nu s’au pronunţat definitiv, dar ideea ,,e în aer“ şi în special Grecia pare dispusă să colaboreze la orice iniţiativă luată în vede­rea consolidării statului-quo balcanic, pe baza actualelor tra­tate de pace. Guvernul bulgar, prezidat de d- Tancoff, a manifestat şi el, in diverse ocazii, dorinţa, care pa­re a fi imperioasă, dar nu ştim până la ce punct poate fi şi sin­ceră, de a stabili legături mai strânse şi durabile cu toate sta­tele vecine, tot in vederea unei colborări cu vecinii pentru con­solidarea păcii. Mărturisim că toate aceste m­anifestaţiuni favorabile păcii şi tratatelor, sunt îmbucurătoa­re, dar trebue să ţinem seama şi da alte manifestaţiunî, înre­gistrate in Bulgaria, in opo­ziţie cu cele dintâi. Poporul bul­gar n’a fost totdeauna bine con­siliat şi inspirat în afacerile, care interesează politica exte­rioară şi aşa se explică nenu­măratele greşeli săvârşite în ul­timele decenii faţă de unii din vecinii săi,—greşeli, care, fatal, au trebuit să aibă consecinţele lor, impuse de logica evenimen­telor. Dacă politica exterioară a Bul­gariei, comandă azi raporturi de o core­ctă corectituudine, cu toţi vecinii acestui stat, intere­sele superioare ale regatului de peste Dunăre ar comanda o a­­plicare strictă a tratatului, o po­litică prudentă şi înţeleaptă. Şi aceasta, ar fi posibilă, prin excluderea oricărei aven­turi şi înlăturarea acelor mani­­festaţiuni din interior, care dacă ar favoriza in massele populare iluzîunî zadarnice, de sigur că in exterior ar crea o permanen­tă şi justificată « încredere în facultatea Bulgariei de a se a­­dapta unei situaţiuni şi de a se conforma unei politici, dictată de interesele sale supreme. De sigur că o alianţă a state­lor balcanice, in scopul arătat mai sus, ar fi bine venită, spre a se înlătura toate jocurile sus­ceptibile de conflict. Dar, pro­blema prezintă noi dificultăţi şi ea reclamă timp spre a putea fi realizată. Demisia (lui Orlando ) parlamentul italian — Consecinţele alegerilor din Palermo - Roma, 8. — In urma înfrân­gerii suferite la alegerile mu­nicipale din Palermo, fostul prim ministru italian Orlando, a demisionat din parlament. In scrisoarea adresată preşe­dintelui camerei, el spune că nu demisionează din pricina rezultatelor aparente ale alege­rilor din Palermo, ci din prici­na consecinţelor şi a repercu­siunilor ce ele vor avea asupra politicei Italiei. Fostul minis­­tru spune că e convins că nu mai e loc în viaţa publică ita­liană pentru un om cu trecutul şi cu principiile sale politice. Această demisie, care va con­tribui să facă situaţia parla­mentului italian şi mai grea la redeschiderea oamerilor, a fost primită cu destulă indiferenţă de către presa fascistă. Unele ziare se mulţumesc numai s-o înregistreze. „Giornale d'Italia“ spune că scrisoarea lui Orlando va ră­mâne ca un important docu­ment de protestare împotriva actualei situaţii şi îşi exprimă speranţa că fostul ministru va reveni. Alte ziare ale opoziţiei desa­­probă chiar această demisie, survenită tocmai în momentul când se va începe ofensiva an­­ti­fascistă şi când Orlando ar fi trebuit să fie la postul său. Un detaliu important e că Orlando a informat mai întâi pe rege despre intenţia sa şi apoi pe Gioletti. El a spus u­­nor prieteni că nu-şi va conti­nua memoriile începute. Plecarea lui Orlando din par­lament e mai curând o pierde­re de­cât un profit pentru re­gimul fascist. In adevăr, opoziţia din ca­meră, condusă de cei trei foşti primi miniştri, Giolltta, Orlan­do şi Salandra servia să dis­­tragă atenţia de la opoziţia a­­ventină care boicotează de atâ­ta timp guvernul şi care e mult mai primejdioasă pentru fascism. p. r* D. ORLANDO OH mani­­danali pentru la Paris, 8. — Curtea marţială din Amiens a condamnat in contumacie pe următorii ofi­ţeri nemţi: căpitanii Sarferth şi Hennings, sublocotenenţii Bock şi Bennzin şi pe subofiţe­­rul Plank. Au fost condamnaţi la 10 ani închisoare şi le-a fost Interzis pe timp de 20 ani revenirea la A­­miens. In timpul războiului mondial ei au furat tot mobilierul, argin­­tăria și lucrurile de artă din ca­sele, unde au fost incartierați. / WWSA/WWWVNAA/WWwAAA —------- XXX -------— Explozie la o fabrică fie mur­t­a Roma, 8. — Nouă lucrători au fost omorâţi la Sanmartino In Italia, în urma unei explo­zii produse la depozitul de pul­bere al unei fabrici de muni­­ţiuni. FIL­AE Un cor de voci tinere, din ce­le mai tinere... De unde vin a­­ceste note cristaline ? O clădire modestă şi curată. Pe faţadă, două table rotunde. Una : Şcoala primară de stat din comuna Cernatu, jud. Bra­şov. Cealaltă: Şcoala evan­ghelică confesională. Aşa­dar, în acelaş local, acolo unde odi­nioară funcţiona şcoala de stat­­ maghiară, fără să fi primit ală­turi pe cea română, — noua­­ stăpânire a aşezat şcoala de­­ stat română, fără a exclude pe cea maghiară... Deosebire de­­ tratament... Semnalaţi-o Ligii­­ Naţiunilor domnilor minoritari! Vorbesc de minoritarii cari speculează o chestiune inexis­­­tentă pentru masse. Dovada o am în faţa ochilor. Rezemaţi de uluci, un grup de unguri, bărbaţi şi femei, bătrâni şi ti­neri, admiră pe cei aproape cincizeci de copii din Bucureşti luaţi de prin toate şcoalele primare şi trimişi la munte ca să se întremeze sub brazii poa­lelor ce coboară de pe Carpaţi şi cu pieptul mângâiat de raze­le soarelui ce se ridică deasu­pra, câmpiei fără sfârşit Ba­rem, vechiul servitor al şcoalei, care nu ştie boabă româneşte, stă cocoţat pe un maldăr de lemne, şi înţelegând cu sufle­tul cee­a ce se petrece, nu pier­de din ochii ce râd de bucurie­­ stolul de posidice. Fetiţele se întrec să declame, să cânte In cor şi solo, să joace. Una face minunat pe „Păpu­şa" şi relei alte 1! ţin isonul, ca la operetă. O blondă în Mure­­şanca se ia la Intregere cu o brună In Lugoşana. —Ia să cântăm „Florăreasa". Toate se strâng în jurul ce­lei cu propunerea şi curtea nu le ajunge de cântece şi jocuri. — Zi tu ceva. Una mititică face un salut de pension și recită cu accente pătrunzătoare balada unui or­fan. Când ajunge la întrebarea trecătorului: ...Al cui ești micule, al cui î­­i el oftează . Al nimănui! Fetița intră atât de adânc în sufletul celor dimprejur, în­cât cineva întreabă: — Cine te-a învăţat s'o spui aşa frumos ? — Eu singură... că sunt orfa­nă ! ...Românii dela poartă tresal­tă de mândrie şi se uită la un­gurii de lângă eî, cari le râd sa­tisfăcuţi ca şi cum î-ar felicita. Iată că cei mici fac şi ei pro­pagandă, — fără să ştie — şî pot stabili apropieri pe cari u­­nîi din cei mari mai de grabă le împiedică... Şi când termină, se strâng în jurul soţilor Grigorcea. Institu­torii cari conduc, sau mai bine zis însufleţesc colonia, şi se o­­dihnesc pe pajişte, înfăţişând obraji mai rumeni de­cât lu­na trecută, fiinţe mai robuste... Toţi acei cari n'au refuzat cândva un bilet pentru fondul Coloniilor Şcolare, toţi aceia cari îşi dau seama că atunci când cheltuiesc mult pentru o­­dihna lor—necesară sau nu — au datoria să rupă cât de pu­ţin pentru mulţimea micilor suferinzi, pentru copiii ţării, dacă ar şti câte dureri au alinat ar simţi o mulţumire neegala­tă de deşertăciunile de toate zilele şi ar da şi mai mult pentru coloniile risipite în col­ţurile dătătoare de viaţă din lungul ţării. Don José NIULILIIÎIII către America Focul care s’ar aprinde în Eu­ropa ar nimici si America Londra. 8 Cu ocazia congresului tdgii Naţiunilor care s'a ţinut In nor­dul statului Wales şi la care au asistat numeroşi americani, Lloyd George a făcut şi el apel la concursul Americei ca să sprijine Europa. Intre altele el a spus: „Pentru numele lui Dumnezeu, păstraţi libertatea Americei, dar nu pă­răsiţi Europa, nu lăsaţi cortina de fier, ca să nu vă ajungă flă­cările. Ceea ce s’a petrecut in, ultimul război e nimic pe lângă ceea ce s’ar petrece Intr'un nou război mondial. America ne poa­ te salva. Avem fel de fel de cer­turi In Europa, de rassă, naţio­nale, religioase. Nu există fron­tieră europeană care să nu fi fost discutată şi rediscutată. In America nu cunoaşteţi aşa ceva". El a spus apoi că recunoaşte dificultăţile care se opun parti­cipării Americei la Liga Naţiu­nilor dar speră că in urma modi­ficărilor care se vor face ■ la schema originală a acestei in­stituţii de fraternizare, ele vor fi înlăturate şi Statele­ Unite vor putea in sfârşit participa la opera de pace pe care şi-a im­pus-o Liga. In ziua când America, cu vas­ta ei influenţă care azi e incal­culabilă și cu timpul va deveni dominantă, va intra -n Liga Națiunilor, pacea va fi cu ade­­n­vărat asigurată. Descopriri arhic­op în Mangalia Fiind delegat de comisiunea monumentelor istorice (Direcţia muzeului de antichităţi) d. prof. Teofîl Săveanu de la Universita­tea din Cernăuţi, a început să­păturile arheologice din campa­­aia verii 1925 la Mangalia, care acopere ruinile vechei Callatis, fiica Heracleei dorice. Chiar la început s’au semnalat două in­scripţii fragmentare găsite de d-luil Buterescu pe proprietăţile sale dîn Mangalia. Aceste inscripţii votive eline datează din epoca romană. Una din ele ne vorbeşte despre ridi­carea de către Iulius Kapros şi Claudia Plotoina, a unor altare în onoarea unor zei. O mănuşă de amforă poartă ştampila cu numele ,,Nosso Doi­no“. Inscripţiile de pe mănuşă sunt indicii importante asupra industriei ceramice în legătură cu chestiunea economică-co­­­mercială. De relevat e interesul cel mare cu care , maior Dimirie­­vici, urmărește și sprijinește descoperirile arheologice din ora­șul său. Cavalerii anonimatului Dacă libertatea presei e cel mai mare bun câştigat de lu­mea civilizată — căci nu se pot concepe celelalte libertăţi cetă­ţeneşti fără aceea a presei — lipsa responsabilităţii în expri­­senţa responsabiltăţii în expri­­marea şi răspândirea ideilor prin ziare vizează însuşi princi­piul sfânt al libertăţii. La noi s’a petrecut un fapt grav, care reclamă atenţiune. In ziarul „Socialismul“ a a­pă­rut acum câtva timp un articol împotriva armatei. Autorul a­­cestui articol n’a avut curajul opiniilor sale şi de aceea a sem­nat cu un pseudonim. Cum ar­ticolul acest­a cuprindea atacuri şi insulte grave la adresa insti­tuţiei armatei, justiţia a inter­venit iată pusă chestia responsabi­lităţii. Care ziarist conştient şi onorabil, poate să fugă de răs­pundere ? Cu toate acestea auto­rul articolului în chestiune a fugit de răspundere şi a stăruit pe lângă altă persoană să-l „a­­copere“, promiţând că prin o campanie energică de presă, susţinută de ziarele din str. Sărindar, ea va fi achitată. Pro­cesul s-a judecat şi pseudo-au­­torul articolului din „Socialis­mul" a fost condamnat la 1 an închisoare. In această chesti­une, iată ce scrie confratele „Cuvântul". ..S’a putut stabili de către cei in drept că d. Titel Petrescu nu are absolut nici o vină, că d-sa s'a pomenit băgat intr'un pro-, ces foarte grav numai abuzdn­­du-se de gentilețea d.sale, cu­noscută in toate cercurile inte­lectuale din Bucureşti. Intr'adevăr, articolul prin ca­re se aduceau învinuirile cari au atras condamnarea, nu este o­­pera d-lui Petrescu. D-sa nici n'a avut vre-o cunoştinţă de a­­cel articol de cot din momentul in care adevăratul autor, văzdn­­du-se urmărit de justiţia mili­tară, a alergat la d-sa să-i soli­cite, disperat,­­serviciul priete­­nesc" de a-i servi drept paravan. Pentru se convinge pe d. Titel Petrescu, i s’a spus că che­stia nu prezintă nici un fel de gravitate, că autorul articolului, prin legăturile sale personale precum şi prin influenţa ziaru­lui la care e director, va face ca procesul să se termine cât mai repede şi cât mai bine. D. Petrescu nu avea deci nici un fel de risc şi în schimb avea să se aleagă de pe urma acestui „serviciu prietenesc" cu o oa­recare glob­ală şi cu niţică re­clamă folositoare profesiei sale de avocat. Socoteala aceasta de acasă, nu s’a potrivit însă de loc cu cea dela consiliul de război. Fie că adevăratul vino­vat nu sî a îndeplinit angaja­mentul, fie că el n’a putut pune In joc toate relațiunile pe rari contase, fie că toate aceste re­­latiuni nu erau chiar atât de influente cum promisese.—des­­tul e că d. avocat Petrescu s’a pomenit odată condamnat la un an închisoare. ,,Justiţia militară ştie azi per­­fect că d. Titel Petrescu nu este autorul faptului pentru care a fost­ condamnat la un an închi­soare. Ea ştie şi are dovezi că auto­rul articolului publicat în So­cialismul nu este d sa, ci cu to­tul altă persoană. „In cercurile gazetăreşti fap­tul este cunoscut de mult. Dacă d. Petrescu se bucură de stima şi prietenia tuturor şi a avut sprijinul asociaţiilor de presă deşi d-sta nu este ziarist ci a­­vocat, dacă d-sa a avut con­cursul tuturor ziariştilor, chiar şi al celor de la gazetele aşa zise din dreata. — nu tot astfel e cazul cu celălalt domn. Acesta este judecat cu asprime în toate cercurile“. Fapt caracteristic şi care ilus­trează moravurile triste introdu­­se în presă de câtva timp de că­tre unii conducători ai anum­­­ei prese din str. Sărindar. Acum câtva timp poltronul, care fuge de răspundere, după ce a Insulat instituţia armatei şi întregul corp ofiţeresc, a dus o campanie prin ziarele din str. Sărindar, chipurile... in favoarea ofiţerilor, numai cu scopul de a uluca îi mod nedemn s’ Vd­ime, persoane cunoscute prin ideile şi sentiemntele lor româneşti şi cavalereşti. Rămâne bine stabilit: cavalerii anonimatului sunt adversarii înverşunaţi ai presei demne şî conştiente de înalta ei misiune. În cititUnilo100fl lei s’a pierfiat Cluj, 8. — Din oficiul poştal al gării Cluj s’a pierdut, ca prin mister, un colet, care con­ţinea suma de 200.000 lei. o absurditate mirat d­i­­ „Plăcerile“ vilegiaturii la Sinaia. D. M. Trembiski, avocat şi cititor al ziarului nostru a­­flător pe timpul verii la Sinaia ne comunică un fat pe cais, — dată fiind absolta lui autenti­citate, — nu-l putem numi de­cât o absurditate administra­tivă. Se ştie că în toate staţiunile climaterice şi balneare se per­cep de fiecare familie, taxe speciale, numite „de vilegia­tură“. Este ştiut că, pretutindeni, d­in alte părţi, nu la noi. — In schimbul taxei respective, ad­ministraţia locală oferă vile­­giaturiştilor o serie d­e agre­mente. Taxa In chestiune se perce­pe şi la Sinaia, fără ca acei cari o încasează să se gândeas­că şi la obligaţiunile ce decurg din faptul încasării ei. Această Inconsecvenţă n‘ar fi însă lucrul cel mai izbitor, dat fiind că nici în alte staţiuni climaterice sau balneare dela noi administraţia locală nu se prea prăpădeşte cu grija pen­tru vilegiaturişti. Alta este absurditatea ce ni se semnalează, şi anume : Prîntr'un curios, — şi In ori ce caz abuziv, — aranjament cu Eforia, taxele de vilegiatură la Sinaia le percep funcţionarii şi agenţii percepţiei, cari au inventat un ingenios mijloc de a spori venitul. Ei au înfiinţat taxa de „100 lei pentru servitoare“. Dacă familiile instalate la Sinaia, — unde nu pot veni fără o servitoare —, plătesc bu­curos taxa de 200 lei în schim­bul căreia nu­ li se oferă nimic afară de aer, chestiunea „taxei pentru servitoare" naşte o le­gitimă opoziţie, servitoarea ne­fiind o persoană aparte. „Inso­ţîiivnno“ n mn.rnî1ÎAÎ Doui bravi agenţi ai percep­ţiei a IlI-a, — agenţii Răduca­­nu şi Olteanu, perceptorul nu ştim deocamdată cum se nu­meşte, — constatând că d. Trembiski se opune la plata taxei de 300 lei, pe care o gă­sea arbitrară. In loc de 200 lei, cât se cuvenea să plătească, au făcut un lucru care merită să fie cunoscut negreşit. Printr'un proces verbal de sechestru, cu nr. 233, — ceea ce înseamnă că au mai fost încă 232 cazuri la fel, — agenții au a­­mendat, pe debitorul întârziat, cu suma de 3000 lei, și au ho­­tărît, prin acelaș proces-verbal, sechestrarea lucrurilor dator­nicului și scoaterea lor în văn­­zare peste câteva zile, pentru plata sumei de 3300 lei... Avem, în original, acest pro­ces verbal de sechestru, făcut pe formular tipărit, rupt din registru „à souche“, cu menţiu­nea „România. — Ministerul finanţelor“. Profund uimiţi de o aseme­nea absurdă procedare şi aflaţi în faţa unei mentalităţi mai mult decât surprinzătoare, so­cotim necesar să întrebăm : ‘ Ştie ministerul de finanţe de indirecta complicitate în care e târât de administraţia din Sinaia ? Şi nu e nimeni care să spună domnilor de la precepţia din acel oraş că un asemenea abuz 11 face direct r­idiculi ? Oricum, ar fi nevoie să li se deschidă ochii... SS. N. Un dirijabil care sa transporte ÎGOO oameni Agenţia „Pass“ publică urmă­­toarele: Comisiunea de stat pentru invenţiuni a examinat proectul pentru construirea unui dirijjabil metalic, care va putea conţine 1000 de oameni. Proedtul datorit unui anume Triolkowsky, fusese considerat la început ca imposibil de rea­lizat. Avantagiile ce le prezintă sunt incombustibilitatea, marea soliditate şi rezistenţă la feno­menele atmosferice. Iar caracte­­ristica, principală e scheletul metalic rigid. Sa va pune la dispoziţia inventatorului toate forţel­ tehnice necesare pentru construirea lui. . . , ““““•iA-M®-»-Hw' Noua şcoală română la­ Rhodos Roma, 8 (Rador).— La Rhodos a sosit, canoniera română şcoa­lă sub comanda comandorului Dumitrescu cu elevii Academiei navale, unde au fost sărbătoriţi. La cercul Italian a fost o re­­cepţiune în onoarea oaspeţilor. Pomenirea eroilor căzuţi la Tabla iuţii Un grup d­in mulţimea care a asistat lai parastas ■ In mijloc d-nul prof. larga. Stelian Popescu $i prof. D. Pompei - I Cronica fantezistă ^ ini tift$ Aii Dreapta răsplată a muncei j este firească. Pentru recom. | pensele însă supliemmare, aşa­­ zisele premii, ce se acordă spre . a stimula zelul cuiva am o­­ stimă mediocră Asemenea pre- j mii trădează în­deobşte că sim­­ţul datoriei nu funcţionează­­ normal şî atunci recurgi la premiul excitant, ca un soi de pinten pentru un cal nărăvaş, ori un pahar de rachiu pentru un stomac leneş. Din premiile şcolare am gus­tat şi eu odinioară, şi m'am săturat. In clasa patra primară­­ a şcoalei din Mizîl ştiţi ce­i cărţi intre altele mi s’a dăruit , mîe premiantului întâi, pe lân­gă o coroană de merişor­ii muşcate de circonferinţă exage­rată ce’mi-a căzut peste umeri, stârnind ilaritatea solemnei a­­zistenţe şî plânsul victimei a­­cestui ridicol nemeritat î Onor municipalitatea mizileană şi corpul profesoral au găsit cu cale să’mî puie la subsoară „Dîn crimele feudalismului” roman în două volume şi ,,Ion So­­biesky sau Oarba din Sorento” alt roman sensaţional. Le-am citit, natural, de două, de trei ori, în timpul vacanţei. N’aveam de­cât frageda vârstă de zece ani. Am Învăţat multe lucruri d’atunci şî până azi, la Liceu şî Universitate, şi le-am uitat mai pe toate: şl conjugă­rile verbelor greceşti complicate cari începeau la Indicativ cu „tlo” şi se schimonoseau la „aoristul al doilea’’ în „epria­­min’’, am uitat şl numele ar­monioase de melci fosile ca „stringocefalus burtîni”, şl ta­blele de logaritmi ce erau mai puţin clare ca ale luî Moîse, dar nu aşa de primejdioase ca tablele cu zaruri pe cari le-am studiat mai târziu in cafenelele bucureştene. Dar n’am uitat un lucru gra­vat ca pe o pastă de ceară în creerul meu mălăuţ de copil: n’am uitat pe căpitanul Maure­­vert, eroul romanului .,Din Cri­mele feudalismului”, un scanda­lagiu furios care la fiecare mi­nut era gata să’şi scoată sabia din teacă, ori să’şi descarce pis­tolul, pentru nimica toată şi care înjura necontenit cu vorbe ciudate ce au rămas neşterse , din memoria mea virginală ca o pată de sos unturos pe o haină albastră. Citez câteva mostre din voca­bularul fecund al năbădăiosului căpitan: „Patruzeci de milioa­ne de bombe!" — „Pe coarnele lui Belzebuth !“—„Opt miliar­de de trăzneţel” — ,,Pe zdren­ţele luî Iovi", etc. Aventurile cavalerului medieval au exerci­tat o înrâurire deplorabilă asu­­pra plăpândului meu intelect, îmi dau bine acum seama cu mintea’mi răscoaptă. Prima consecinţă a fost că mî-a deschis gustul lecturei ro­manelor, mî-a aprins imagina­ţia precoce, şi a doua consecinţă a fost că victoriosul premiant intâî dela Mizil a trebuit să se mulţumească cu un biet premiu al treilea în clasa întâia a li-­­­ceuluî din Ploeşti, şî incă şi acela împărţit cu colegii Şer­­ban Gogălniceanu, actualmente consilier la Curtea de Apel din Bucureşti, şi Costică Nad­an şi dânsul az! magistrat superior mi se pare la Constanţa, încalce dacă Influenţa nefastă a celor două cărţi ce mi s’au oferit* ca premiu şcolar, zătic­­nindu'mî macazul vieţei, m’ar fi condus la un premiu al Aca­demiei ! Nu. Deşi am mâsgălît tone de hârtie, deşi am tipărit peste o duzină de volume, ce au fost adesea măgulitor apreciate de critica învăţată şî gustate de marele public, n’am concurat niciodată la un premiu­­acar­demic. Am căpătat aşa ca un soi de idiosincrazie faţă de premiile de tot felul. Or fi bune, dar şi căpşunele sunt delicioase, însă anumite persoane simt o repul­­siune invincibilă numai văzân­­du-le pe farfurie. Patru milioane de bombe ! Ca stimulent ce importanţă au­­ uremiile savantei şî venerabi­­eî instituţii? Cunosc un caz e­­dificator în privinţa asta. Oc­­■­avian Goga a debutat cu o cărticică de poezii, am putea­­ să-i zicem un „Micul Dor ,­­ vreo patruzeci la număr din­tre cari un sfert cel puţin pline de avânt tineresc şî de frumoasă înmugurire a unui re­marcabil talent. Academia Ro­mână i s'a grăbit să-i confere­­ premiul cel mare. Năsturel par’că se cheamă, de oare nu s’au învrednicit nici Emînescu, nici Caragiale, nici Creanga, numai Delavrancea şi Coştouc mai târziu. Fost-a această su­premă dîstincţîune, care se a­­dresa în bună parte şi fratelui ardelean nu doar literatului, A fost-a omagiul acesta material moral un imbold pentru Promi­ţătorul trubadur de­ a’şi acopta lyra ca să ne desfăteze cu alte cântece şî mai fermecătoare? Din potrivă, par’că, a fost un blestem. Din acel moment, Mu­za bardului dîn Reşinarî a că­zut într’o afonie desăvârşita. Marele premiu academic a preschimbat pe cântăreţul ,,pa­­t­imirei noastre“, vai intr’un po­litician, al cărui condei dibaci nu sî’l­ai ascute la guvern de cât ca să puie rezoluţii prin cari se risipesc nevrednicilor a­­vutul contribuabililor, iar în o­­poziţîe ca să înţepe ca un ac de albine, care a dat odinioară miere intr’o revistă regională pe toţi iluştrii fruntaşi ardeleni cari ’l-au purtat până ieri de mână, până când a ajuns... „copăcel”. Şi-acum, coborînd din Olymp mai este nevoie să vă spun părerea mea în chestiunea pre­miilor ce guvernul făgădueşte autorităţilor, jandarmilor, poli­ţiştilor, ba ce e mai grav chiar soldaţilor, dacă vor prinde ori vor face de petrecanie escrocu­lui Dâmbovîceanu, bandiţilor Tomescu şî Munteanu ? Nimic mai imoral, maî întri­stător, ca premiile acestea. Ele denotă un hal de profundă de­cădere a conştiinţei profesionale în întregul nostru aparat func­ţionăresc. A momi cu premii băneşti pe un slujbaş civil sau militar al Statului ca să-şî îndeplinescă în definitiv stricta datorie pentru care este salariat cu atâtea sacrificii din partea bimicîor jupuiţi până la sânge, însem­nează că guvernul îi spune : — Tu eşti plătit de Stat nu­mai ca să fumezi ţigări în bi­roul tău şi să te hârjoneşti cu dactilografele sgrobii. Leafa ce ţi se dă, recunoaştem Insufi­cientă, e ca să nu faci nimic. Când e vorba însă să faci ceva, o treabă serioasă, atunci avem noi grijă şi’ţi dăruim pe deasu­pra un bun bacşiş!... Funcţionărimea actuală, şi în special cea mai utilă, aceia me­nită să supravegheze vieaţa şi avuţia cetăţenilor este deci con­siderată de guvern ca arma­tele de seimeni, de pre­orîeni, de pe vremuri ? „Pas d’argent, pas de Suîsses !”. Jalnică încheiere pentru o cronică fantezistă, să fiu silit să constat că guvernul mitu­­eşte funcţionarii, ca un samsar oarecare. Erion de Foleley ­AI

Next