Universul, august 1925 (Anul 43, nr. 175-200)
1925-08-11 / nr. 183
A final XLlll.'Ir. 183 bis 6 Pagini miiCmiKiB 6 Pagini CELE DIN URMĂ STlRl DIN LUMEA ÎNTREAGĂ TELEGRAFICE şl TELEFONICE TELEFON: Direcţia 13 72- 64 C4 Redacţia $i Administraţia: Bucureşti, str. Brezoianu, 11 Administraţia 13/71 Secretariatul de redacţie 36/43 Redacţia: coresp» cu provincia 2/98—35/3? Hartl 11 logost 1925 a „Mică înţelegere“ balcanică ! Şi vorbeşte de câtva timp, cu oarecare stăruinţă, în presa din Belgrad, Atena şi Sofia, de necesitatea înjghebării unei Mici înţelegeri balcanice, din care ar urma să facă parte Iugoslavia, Grecia şi Bulgaria. Care ar fi rostul acestui sistem de alianţă ? Legătura celor trei state citate, printr’o alianţă, ar avea de scop menţînera şi asigurarea păcii în sud-estul european şi ar completa cealaltă Mică înţelegre din Europa centrală, din care fac parte Cehoslovacia, Iugoslavia şi România. Până azi, Grecia şi Bulgaria nu s’au pronunţat definitiv, dar ideea ,,e în aer“ şi în special Grecia pare dispusă să colaboreze la orice iniţiativă luată în vederea consolidării statului-quo balcanic, pe baza actualelor tratate de pace. Guvernul bulgar, prezidat de d- Tancoff, a manifestat şi el, in diverse ocazii, dorinţa, care pare a fi imperioasă, dar nu ştim până la ce punct poate fi şi sinceră, de a stabili legături mai strânse şi durabile cu toate statele vecine, tot in vederea unei colborări cu vecinii pentru consolidarea păcii. Mărturisim că toate aceste manifestaţiuni favorabile păcii şi tratatelor, sunt îmbucurătoare, dar trebue să ţinem seama şi da alte manifestaţiunî, înregistrate in Bulgaria, in opoziţie cu cele dintâi. Poporul bulgar n’a fost totdeauna bine consiliat şi inspirat în afacerile, care interesează politica exterioară şi aşa se explică nenumăratele greşeli săvârşite în ultimele decenii faţă de unii din vecinii săi,—greşeli, care, fatal, au trebuit să aibă consecinţele lor, impuse de logica evenimentelor. Dacă politica exterioară a Bulgariei, comandă azi raporturi de o corectă corectituudine, cu toţi vecinii acestui stat, interesele superioare ale regatului de peste Dunăre ar comanda o aplicare strictă a tratatului, o politică prudentă şi înţeleaptă. Şi aceasta, ar fi posibilă, prin excluderea oricărei aventuri şi înlăturarea acelor manifestaţiuni din interior, care dacă ar favoriza in massele populare iluzîunî zadarnice, de sigur că in exterior ar crea o permanentă şi justificată « încredere în facultatea Bulgariei de a se adapta unei situaţiuni şi de a se conforma unei politici, dictată de interesele sale supreme. De sigur că o alianţă a statelor balcanice, in scopul arătat mai sus, ar fi bine venită, spre a se înlătura toate jocurile susceptibile de conflict. Dar, problema prezintă noi dificultăţi şi ea reclamă timp spre a putea fi realizată. Demisia (lui Orlando ) parlamentul italian — Consecinţele alegerilor din Palermo - Roma, 8. — In urma înfrângerii suferite la alegerile municipale din Palermo, fostul prim ministru italian Orlando, a demisionat din parlament. In scrisoarea adresată preşedintelui camerei, el spune că nu demisionează din pricina rezultatelor aparente ale alegerilor din Palermo, ci din pricina consecinţelor şi a repercusiunilor ce ele vor avea asupra politicei Italiei. Fostul ministru spune că e convins că nu mai e loc în viaţa publică italiană pentru un om cu trecutul şi cu principiile sale politice. Această demisie, care va contribui să facă situaţia parlamentului italian şi mai grea la redeschiderea oamerilor, a fost primită cu destulă indiferenţă de către presa fascistă. Unele ziare se mulţumesc numai s-o înregistreze. „Giornale d'Italia“ spune că scrisoarea lui Orlando va rămâne ca un important document de protestare împotriva actualei situaţii şi îşi exprimă speranţa că fostul ministru va reveni. Alte ziare ale opoziţiei desaprobă chiar această demisie, survenită tocmai în momentul când se va începe ofensiva antifascistă şi când Orlando ar fi trebuit să fie la postul său. Un detaliu important e că Orlando a informat mai întâi pe rege despre intenţia sa şi apoi pe Gioletti. El a spus unor prieteni că nu-şi va continua memoriile începute. Plecarea lui Orlando din parlament e mai curând o pierdere decât un profit pentru regimul fascist. In adevăr, opoziţia din cameră, condusă de cei trei foşti primi miniştri, Giolltta, Orlando şi Salandra servia să distragă atenţia de la opoziţia aventină care boicotează de atâta timp guvernul şi care e mult mai primejdioasă pentru fascism. p. r* D. ORLANDO OH manidanali pentru la Paris, 8. — Curtea marţială din Amiens a condamnat in contumacie pe următorii ofiţeri nemţi: căpitanii Sarferth şi Hennings, sublocotenenţii Bock şi Bennzin şi pe subofiţerul Plank. Au fost condamnaţi la 10 ani închisoare şi le-a fost Interzis pe timp de 20 ani revenirea la Amiens. In timpul războiului mondial ei au furat tot mobilierul, argintăria și lucrurile de artă din casele, unde au fost incartierați. / WWSA/WWWVNAA/WWwAAA —------- XXX -------— Explozie la o fabrică fie murta Roma, 8. — Nouă lucrători au fost omorâţi la Sanmartino In Italia, în urma unei explozii produse la depozitul de pulbere al unei fabrici de muniţiuni. FILAE Un cor de voci tinere, din cele mai tinere... De unde vin aceste note cristaline ? O clădire modestă şi curată. Pe faţadă, două table rotunde. Una : Şcoala primară de stat din comuna Cernatu, jud. Braşov. Cealaltă: Şcoala evanghelică confesională. Aşadar, în acelaş local, acolo unde odinioară funcţiona şcoala de stat maghiară, fără să fi primit alături pe cea română, — noua stăpânire a aşezat şcoala de stat română, fără a exclude pe cea maghiară... Deosebire de tratament... Semnalaţi-o Ligii Naţiunilor domnilor minoritari! Vorbesc de minoritarii cari speculează o chestiune inexistentă pentru masse. Dovada o am în faţa ochilor. Rezemaţi de uluci, un grup de unguri, bărbaţi şi femei, bătrâni şi tineri, admiră pe cei aproape cincizeci de copii din Bucureşti luaţi de prin toate şcoalele primare şi trimişi la munte ca să se întremeze sub brazii poalelor ce coboară de pe Carpaţi şi cu pieptul mângâiat de razele soarelui ce se ridică deasupra, câmpiei fără sfârşit Barem, vechiul servitor al şcoalei, care nu ştie boabă româneşte, stă cocoţat pe un maldăr de lemne, şi înţelegând cu sufletul ceea ce se petrece, nu pierde din ochii ce râd de bucurie stolul de posidice. Fetiţele se întrec să declame, să cânte In cor şi solo, să joace. Una face minunat pe „Păpuşa" şi relei alte 1! ţin isonul, ca la operetă. O blondă în Mureşanca se ia la Intregere cu o brună In Lugoşana. —Ia să cântăm „Florăreasa". Toate se strâng în jurul celei cu propunerea şi curtea nu le ajunge de cântece şi jocuri. — Zi tu ceva. Una mititică face un salut de pension și recită cu accente pătrunzătoare balada unui orfan. Când ajunge la întrebarea trecătorului: ...Al cui ești micule, al cui îi el oftează . Al nimănui! Fetița intră atât de adânc în sufletul celor dimprejur, încât cineva întreabă: — Cine te-a învăţat s'o spui aşa frumos ? — Eu singură... că sunt orfană ! ...Românii dela poartă tresaltă de mândrie şi se uită la ungurii de lângă eî, cari le râd satisfăcuţi ca şi cum î-ar felicita. Iată că cei mici fac şi ei propagandă, — fără să ştie — şî pot stabili apropieri pe cari unîi din cei mari mai de grabă le împiedică... Şi când termină, se strâng în jurul soţilor Grigorcea. Institutorii cari conduc, sau mai bine zis însufleţesc colonia, şi se odihnesc pe pajişte, înfăţişând obraji mai rumeni decât luna trecută, fiinţe mai robuste... Toţi acei cari n'au refuzat cândva un bilet pentru fondul Coloniilor Şcolare, toţi aceia cari îşi dau seama că atunci când cheltuiesc mult pentru odihna lor—necesară sau nu — au datoria să rupă cât de puţin pentru mulţimea micilor suferinzi, pentru copiii ţării, dacă ar şti câte dureri au alinat ar simţi o mulţumire neegalată de deşertăciunile de toate zilele şi ar da şi mai mult pentru coloniile risipite în colţurile dătătoare de viaţă din lungul ţării. Don José NIULILIIÎIII către America Focul care s’ar aprinde în Europa ar nimici si America Londra. 8 Cu ocazia congresului tdgii Naţiunilor care s'a ţinut In nordul statului Wales şi la care au asistat numeroşi americani, Lloyd George a făcut şi el apel la concursul Americei ca să sprijine Europa. Intre altele el a spus: „Pentru numele lui Dumnezeu, păstraţi libertatea Americei, dar nu părăsiţi Europa, nu lăsaţi cortina de fier, ca să nu vă ajungă flăcările. Ceea ce s’a petrecut in, ultimul război e nimic pe lângă ceea ce s’ar petrece Intr'un nou război mondial. America ne poa te salva. Avem fel de fel de certuri In Europa, de rassă, naţionale, religioase. Nu există frontieră europeană care să nu fi fost discutată şi rediscutată. In America nu cunoaşteţi aşa ceva". El a spus apoi că recunoaşte dificultăţile care se opun participării Americei la Liga Naţiunilor dar speră că in urma modificărilor care se vor face ■ la schema originală a acestei instituţii de fraternizare, ele vor fi înlăturate şi Statele Unite vor putea in sfârşit participa la opera de pace pe care şi-a impus-o Liga. In ziua când America, cu vasta ei influenţă care azi e incalculabilă și cu timpul va deveni dominantă, va intra -n Liga Națiunilor, pacea va fi cu adenvărat asigurată. Descopriri arhicop în Mangalia Fiind delegat de comisiunea monumentelor istorice (Direcţia muzeului de antichităţi) d. prof. Teofîl Săveanu de la Universitatea din Cernăuţi, a început săpăturile arheologice din campaaia verii 1925 la Mangalia, care acopere ruinile vechei Callatis, fiica Heracleei dorice. Chiar la început s’au semnalat două inscripţii fragmentare găsite de d-luil Buterescu pe proprietăţile sale dîn Mangalia. Aceste inscripţii votive eline datează din epoca romană. Una din ele ne vorbeşte despre ridicarea de către Iulius Kapros şi Claudia Plotoina, a unor altare în onoarea unor zei. O mănuşă de amforă poartă ştampila cu numele ,,Nosso Doino“. Inscripţiile de pe mănuşă sunt indicii importante asupra industriei ceramice în legătură cu chestiunea economică-comercială. De relevat e interesul cel mare cu care , maior Dimirievici, urmărește și sprijinește descoperirile arheologice din orașul său. Cavalerii anonimatului Dacă libertatea presei e cel mai mare bun câştigat de lumea civilizată — căci nu se pot concepe celelalte libertăţi cetăţeneşti fără aceea a presei — lipsa responsabilităţii în exprisenţa responsabiltăţii în exprimarea şi răspândirea ideilor prin ziare vizează însuşi principiul sfânt al libertăţii. La noi s’a petrecut un fapt grav, care reclamă atenţiune. In ziarul „Socialismul“ a apărut acum câtva timp un articol împotriva armatei. Autorul acestui articol n’a avut curajul opiniilor sale şi de aceea a semnat cu un pseudonim. Cum articolul acesta cuprindea atacuri şi insulte grave la adresa instituţiei armatei, justiţia a intervenit iată pusă chestia responsabilităţii. Care ziarist conştient şi onorabil, poate să fugă de răspundere ? Cu toate acestea autorul articolului în chestiune a fugit de răspundere şi a stăruit pe lângă altă persoană să-l „acopere“, promiţând că prin o campanie energică de presă, susţinută de ziarele din str. Sărindar, ea va fi achitată. Procesul s-a judecat şi pseudo-autorul articolului din „Socialismul" a fost condamnat la 1 an închisoare. In această chestiune, iată ce scrie confratele „Cuvântul". ..S’a putut stabili de către cei in drept că d. Titel Petrescu nu are absolut nici o vină, că d-sa s'a pomenit băgat intr'un pro-, ces foarte grav numai abuzdndu-se de gentilețea d.sale, cunoscută in toate cercurile intelectuale din Bucureşti. Intr'adevăr, articolul prin care se aduceau învinuirile cari au atras condamnarea, nu este opera d-lui Petrescu. D-sa nici n'a avut vre-o cunoştinţă de acel articol de cot din momentul in care adevăratul autor, văzdndu-se urmărit de justiţia militară, a alergat la d-sa să-i solicite, disperat,serviciul prietenesc" de a-i servi drept paravan. Pentru se convinge pe d. Titel Petrescu, i s’a spus că chestia nu prezintă nici un fel de gravitate, că autorul articolului, prin legăturile sale personale precum şi prin influenţa ziarului la care e director, va face ca procesul să se termine cât mai repede şi cât mai bine. D. Petrescu nu avea deci nici un fel de risc şi în schimb avea să se aleagă de pe urma acestui „serviciu prietenesc" cu o oarecare globală şi cu niţică reclamă folositoare profesiei sale de avocat. Socoteala aceasta de acasă, nu s’a potrivit însă de loc cu cea dela consiliul de război. Fie că adevăratul vinovat nu sî a îndeplinit angajamentul, fie că el n’a putut pune In joc toate relațiunile pe rari contase, fie că toate aceste relatiuni nu erau chiar atât de influente cum promisese.—destul e că d. avocat Petrescu s’a pomenit odată condamnat la un an închisoare. ,,Justiţia militară ştie azi perfect că d. Titel Petrescu nu este autorul faptului pentru care a fost condamnat la un an închisoare. Ea ştie şi are dovezi că autorul articolului publicat în Socialismul nu este d sa, ci cu totul altă persoană. „In cercurile gazetăreşti faptul este cunoscut de mult. Dacă d. Petrescu se bucură de stima şi prietenia tuturor şi a avut sprijinul asociaţiilor de presă deşi d-sta nu este ziarist ci avocat, dacă d-sa a avut concursul tuturor ziariştilor, chiar şi al celor de la gazetele aşa zise din dreata. — nu tot astfel e cazul cu celălalt domn. Acesta este judecat cu asprime în toate cercurile“. Fapt caracteristic şi care ilustrează moravurile triste introduse în presă de câtva timp de către unii conducători ai anumei prese din str. Sărindar. Acum câtva timp poltronul, care fuge de răspundere, după ce a Insulat instituţia armatei şi întregul corp ofiţeresc, a dus o campanie prin ziarele din str. Sărindar, chipurile... in favoarea ofiţerilor, numai cu scopul de a uluca îi mod nedemn s’ Vdime, persoane cunoscute prin ideile şi sentiemntele lor româneşti şi cavalereşti. Rămâne bine stabilit: cavalerii anonimatului sunt adversarii înverşunaţi ai presei demne şî conştiente de înalta ei misiune. În cititUnilo100fl lei s’a pierfiat Cluj, 8. — Din oficiul poştal al gării Cluj s’a pierdut, ca prin mister, un colet, care conţinea suma de 200.000 lei. o absurditate mirat di „Plăcerile“ vilegiaturii la Sinaia. D. M. Trembiski, avocat şi cititor al ziarului nostru aflător pe timpul verii la Sinaia ne comunică un fat pe cais, — dată fiind absolta lui autenticitate, — nu-l putem numi decât o absurditate administrativă. Se ştie că în toate staţiunile climaterice şi balneare se percep de fiecare familie, taxe speciale, numite „de vilegiatură“. Este ştiut că, pretutindeni, din alte părţi, nu la noi. — In schimbul taxei respective, administraţia locală oferă vilegiaturiştilor o serie de agremente. Taxa In chestiune se percepe şi la Sinaia, fără ca acei cari o încasează să se gândească şi la obligaţiunile ce decurg din faptul încasării ei. Această Inconsecvenţă n‘ar fi însă lucrul cel mai izbitor, dat fiind că nici în alte staţiuni climaterice sau balneare dela noi administraţia locală nu se prea prăpădeşte cu grija pentru vilegiaturişti. Alta este absurditatea ce ni se semnalează, şi anume : Prîntr'un curios, — şi In ori ce caz abuziv, — aranjament cu Eforia, taxele de vilegiatură la Sinaia le percep funcţionarii şi agenţii percepţiei, cari au inventat un ingenios mijloc de a spori venitul. Ei au înfiinţat taxa de „100 lei pentru servitoare“. Dacă familiile instalate la Sinaia, — unde nu pot veni fără o servitoare —, plătesc bucuros taxa de 200 lei în schimbul căreia nu li se oferă nimic afară de aer, chestiunea „taxei pentru servitoare" naşte o legitimă opoziţie, servitoarea nefiind o persoană aparte. „Insoţîiivnno“ n mn.rnî1ÎAÎ Doui bravi agenţi ai percepţiei a IlI-a, — agenţii Răducanu şi Olteanu, perceptorul nu ştim deocamdată cum se numeşte, — constatând că d. Trembiski se opune la plata taxei de 300 lei, pe care o găsea arbitrară. In loc de 200 lei, cât se cuvenea să plătească, au făcut un lucru care merită să fie cunoscut negreşit. Printr'un proces verbal de sechestru, cu nr. 233, — ceea ce înseamnă că au mai fost încă 232 cazuri la fel, — agenții au amendat, pe debitorul întârziat, cu suma de 3000 lei, și au hotărît, prin acelaș proces-verbal, sechestrarea lucrurilor datornicului și scoaterea lor în vănzare peste câteva zile, pentru plata sumei de 3300 lei... Avem, în original, acest proces verbal de sechestru, făcut pe formular tipărit, rupt din registru „à souche“, cu menţiunea „România. — Ministerul finanţelor“. Profund uimiţi de o asemenea absurdă procedare şi aflaţi în faţa unei mentalităţi mai mult decât surprinzătoare, socotim necesar să întrebăm : ‘ Ştie ministerul de finanţe de indirecta complicitate în care e târât de administraţia din Sinaia ? Şi nu e nimeni care să spună domnilor de la precepţia din acel oraş că un asemenea abuz 11 face direct ridiculi ? Oricum, ar fi nevoie să li se deschidă ochii... SS. N. Un dirijabil care sa transporte ÎGOO oameni Agenţia „Pass“ publică următoarele: Comisiunea de stat pentru invenţiuni a examinat proectul pentru construirea unui dirijjabil metalic, care va putea conţine 1000 de oameni. Proedtul datorit unui anume Triolkowsky, fusese considerat la început ca imposibil de realizat. Avantagiile ce le prezintă sunt incombustibilitatea, marea soliditate şi rezistenţă la fenomenele atmosferice. Iar caracteristica, principală e scheletul metalic rigid. Sa va pune la dispoziţia inventatorului toate forţel tehnice necesare pentru construirea lui. . . , ““““•iA-M®-»-Hw' Noua şcoală română la Rhodos Roma, 8 (Rador).— La Rhodos a sosit, canoniera română şcoală sub comanda comandorului Dumitrescu cu elevii Academiei navale, unde au fost sărbătoriţi. La cercul Italian a fost o recepţiune în onoarea oaspeţilor. Pomenirea eroilor căzuţi la Tabla iuţii Un grup din mulţimea care a asistat lai parastas ■ In mijloc d-nul prof. larga. Stelian Popescu $i prof. D. Pompei - I Cronica fantezistă ^ ini tift$ Aii Dreapta răsplată a muncei j este firească. Pentru recom. | pensele însă supliemmare, aşa zisele premii, ce se acordă spre . a stimula zelul cuiva am o stimă mediocră Asemenea pre- j mii trădează îndeobşte că simţul datoriei nu funcţionează normal şî atunci recurgi la premiul excitant, ca un soi de pinten pentru un cal nărăvaş, ori un pahar de rachiu pentru un stomac leneş. Din premiile şcolare am gustat şi eu odinioară, şi m'am săturat. In clasa patra primară a şcoalei din Mizîl ştiţi cei cărţi intre altele mi s’a dăruit , mîe premiantului întâi, pe lângă o coroană de merişorii muşcate de circonferinţă exagerată ce’mi-a căzut peste umeri, stârnind ilaritatea solemnei azistenţe şî plânsul victimei acestui ridicol nemeritat î Onor municipalitatea mizileană şi corpul profesoral au găsit cu cale să’mî puie la subsoară „Dîn crimele feudalismului” roman în două volume şi ,,Ion Sobiesky sau Oarba din Sorento” alt roman sensaţional. Le-am citit, natural, de două, de trei ori, în timpul vacanţei. N’aveam decât frageda vârstă de zece ani. Am Învăţat multe lucruri d’atunci şî până azi, la Liceu şî Universitate, şi le-am uitat mai pe toate: şl conjugările verbelor greceşti complicate cari începeau la Indicativ cu „tlo” şi se schimonoseau la „aoristul al doilea’’ în „epriamin’’, am uitat şl numele armonioase de melci fosile ca „stringocefalus burtîni”, şl tablele de logaritmi ce erau mai puţin clare ca ale luî Moîse, dar nu aşa de primejdioase ca tablele cu zaruri pe cari le-am studiat mai târziu in cafenelele bucureştene. Dar n’am uitat un lucru gravat ca pe o pastă de ceară în creerul meu mălăuţ de copil: n’am uitat pe căpitanul Maurevert, eroul romanului .,Din Crimele feudalismului”, un scandalagiu furios care la fiecare minut era gata să’şi scoată sabia din teacă, ori să’şi descarce pistolul, pentru nimica toată şi care înjura necontenit cu vorbe ciudate ce au rămas neşterse , din memoria mea virginală ca o pată de sos unturos pe o haină albastră. Citez câteva mostre din vocabularul fecund al năbădăiosului căpitan: „Patruzeci de milioane de bombe!" — „Pe coarnele lui Belzebuth !“—„Opt miliarde de trăzneţel” — ,,Pe zdrenţele luî Iovi", etc. Aventurile cavalerului medieval au exercitat o înrâurire deplorabilă asupra plăpândului meu intelect, îmi dau bine acum seama cu mintea’mi răscoaptă. Prima consecinţă a fost că mî-a deschis gustul lecturei romanelor, mî-a aprins imaginaţia precoce, şi a doua consecinţă a fost că victoriosul premiant intâî dela Mizil a trebuit să se mulţumească cu un biet premiu al treilea în clasa întâia a li-ceuluî din Ploeşti, şî incă şi acela împărţit cu colegii Şerban Gogălniceanu, actualmente consilier la Curtea de Apel din Bucureşti, şi Costică Nadan şi dânsul az! magistrat superior mi se pare la Constanţa, încalce dacă Influenţa nefastă a celor două cărţi ce mi s’au oferit* ca premiu şcolar, zăticnindu'mî macazul vieţei, m’ar fi condus la un premiu al Academiei ! Nu. Deşi am mâsgălît tone de hârtie, deşi am tipărit peste o duzină de volume, ce au fost adesea măgulitor apreciate de critica învăţată şî gustate de marele public, n’am concurat niciodată la un premiuacardemic. Am căpătat aşa ca un soi de idiosincrazie faţă de premiile de tot felul. Or fi bune, dar şi căpşunele sunt delicioase, însă anumite persoane simt o repulsiune invincibilă numai văzându-le pe farfurie. Patru milioane de bombe ! Ca stimulent ce importanţă au uremiile savantei şî venerabieî instituţii? Cunosc un caz edificator în privinţa asta. Oc■avian Goga a debutat cu o cărticică de poezii, am putea să-i zicem un „Micul Dor , vreo patruzeci la număr dintre cari un sfert cel puţin pline de avânt tineresc şî de frumoasă înmugurire a unui remarcabil talent. Academia Română i s'a grăbit să-i confere premiul cel mare. Năsturel par’că se cheamă, de oare nu s’au învrednicit nici Emînescu, nici Caragiale, nici Creanga, numai Delavrancea şi Coştouc mai târziu. Fost-a această supremă dîstincţîune, care se adresa în bună parte şi fratelui ardelean nu doar literatului, A fost-a omagiul acesta material moral un imbold pentru Promiţătorul trubadur de a’şi acopta lyra ca să ne desfăteze cu alte cântece şî mai fermecătoare? Din potrivă, par’că, a fost un blestem. Din acel moment, Muza bardului dîn Reşinarî a căzut într’o afonie desăvârşita. Marele premiu academic a preschimbat pe cântăreţul ,,patimirei noastre“, vai intr’un politician, al cărui condei dibaci nu sî’lai ascute la guvern de cât ca să puie rezoluţii prin cari se risipesc nevrednicilor avutul contribuabililor, iar în opoziţîe ca să înţepe ca un ac de albine, care a dat odinioară miere intr’o revistă regională pe toţi iluştrii fruntaşi ardeleni cari ’l-au purtat până ieri de mână, până când a ajuns... „copăcel”. Şi-acum, coborînd din Olymp mai este nevoie să vă spun părerea mea în chestiunea premiilor ce guvernul făgădueşte autorităţilor, jandarmilor, poliţiştilor, ba ce e mai grav chiar soldaţilor, dacă vor prinde ori vor face de petrecanie escrocului Dâmbovîceanu, bandiţilor Tomescu şî Munteanu ? Nimic mai imoral, maî întristător, ca premiile acestea. Ele denotă un hal de profundă decădere a conştiinţei profesionale în întregul nostru aparat funcţionăresc. A momi cu premii băneşti pe un slujbaş civil sau militar al Statului ca să-şî îndeplinescă în definitiv stricta datorie pentru care este salariat cu atâtea sacrificii din partea bimicîor jupuiţi până la sânge, însemnează că guvernul îi spune : — Tu eşti plătit de Stat numai ca să fumezi ţigări în biroul tău şi să te hârjoneşti cu dactilografele sgrobii. Leafa ce ţi se dă, recunoaştem Insuficientă, e ca să nu faci nimic. Când e vorba însă să faci ceva, o treabă serioasă, atunci avem noi grijă şi’ţi dăruim pe deasupra un bun bacşiş!... Funcţionărimea actuală, şi în special cea mai utilă, aceia menită să supravegheze vieaţa şi avuţia cetăţenilor este deci considerată de guvern ca armatele de seimeni, de preorîeni, de pe vremuri ? „Pas d’argent, pas de Suîsses !”. Jalnică încheiere pentru o cronică fantezistă, să fiu silit să constat că guvernul mitueşte funcţionarii, ca un samsar oarecare. Erion de Foleley AI